Sunteți pe pagina 1din 1

Evaluare

I. Răspunde cu adevărat (A) sau fals (F):


a. Dumnezeu este Izvorul existenței și Creatorul tuturor celor văzute
și nevăzute.
b. Adam și Eva și-au recunoscut greșeala înaintea lui Dumnezeu.
c. Moise i-a trecut pe evrei prin Marea Neagră.
d. Venirea în lume a Mântuitorului a fost pregătită și prin profeți.
II. Găsește corespondențele între cele două coloane:
1. Noe a. Model de iertare
2. Avraam b. Legământul unui nou început pentru lume
3. Iosif c. Drumul spre Țara Făgăduinței
4. Moise d. Strămoșul Mântuitorului
5. David e. Cel promis de Dumnezeu
6. Mesia Hristos f. Părintele poporului ales
III. Așază în ordine cronologică următoarele evenimente:
Nașterea Domnului, Ieșirea din Egipt, scrierea Psalmilor, arătarea
Sfintei Treimi la stejarul din Mamvri, crearea omului, întemeierea pri-
mei familii, crearea îngerilor, legământul lui Dumnezeu cu Noe.
IV. Așază pe două coloane acțiunile corecte, respectiv incorecte din
punct de vedere moral: să îți recunoști greșelile, să faci numai ce vrei
tu, să îți ții promisiunile, să nu ierți, să te închini la zei, să te rogi, să
mergi la biserică, să citești din Sfânta Scriptură, să dai vina pe alții.
V. Transcrie textul și completează spațiile libere folosind cuvintele
indicate:
Lumea fost creată din .........., deodată cu ........... Dumnezeu a făcut
lumea .......... Ea are o parte nevăzută, ................, și o parte ............, ma-
terială. Regele David a fost unul dintre .............., autorul multor ...........
și unul dintre strămoșii, după trup, ai .................. Iosif a fost fiul patriar-
Fiecare întrebare va fi hului ............ El este un model de ..........., cinste, înțelepciune și ............ .
punctată astfel: (spirituală, timpul, bună, nimic, văzută, Mântuitorului, proroci, credin­ță,
1 punct Iacov, iertare, Psalmi)
răspuns corect.
VI. Ordonează corect cuvintele din textul următor:
0,5 puncte
poate Omul cunoaște Îl pe Dumnezeu din și diversitatea creației. unitatea
răspuns parţial corect.
0 puncte VII. Citește textul și răspunde la întrebări:
răspuns incorect. Doamne, iată, drepții Tăi, Noi, privind la viața lor,
Au pășit pe grele căi Ne aprindem de-al Tău dor.
Se acordă 3 puncte
Credința să o păstreze Dă-ne Tu a le urma,
din oficiu.
Și Ție să îți urmeze. Lucruri bune a-nvăța.
Nota................ a. Ce învățăm din viețile drepților, prorocilor și ale sfinților?
b. Cum putem să îi cinstim?
c. Ce rol au în viața noastră?

38

S-ar putea să vă placă și