Sunteți pe pagina 1din 3

Deteriorarea fagurilor

Sa vedem cand se intampla ruperea, deformarea sau deteriorarea fagurilor :


1) In timpul executarii lucrarilor curente de intretinere, cand la manevrarea ramelor, fagurii plini cu
miere, pastura ori puiet si acoperiti de albine, cedeaza mecanic desprinzandu-se de pe sarme se rup sau
se indoaie.
2) In timpul cladirii de catre albine a fagurelui artificial, cand apar defecte de cladire, deformari, ruperi
si indoituri.
3) In timpul extragerii mierii cu ajutorul centrifugii manuale sau electrice, cand forta centrifugala
exercitata asupra ramelor cu faguri este mare. Se intampla deseori ca fagurii sa cedeze in apropierea
spetezei superioare, deoarece acolo nu a fost crescut puiet, fiind in permanenta prezenta o coroana de
miere. Practic fagurele este mai rezistent (datorita camasilor de nimfa ramase in celule) pe suprafetele
unde se face cresterea puietului.
4) In timpul transportului stupilor spre locurile de pastoral. Factorii favorizanti degradarii fagurilor sunt
temperatura marita din timpul transportului si balansul mijlocului de transport. Analizand cauzele
deteriorarii fagurilor, se poate trage concluzia ca o insarmare cat mai corecta si atenta a ramelor
inseamna mai putina bataie de cap pentru apicultor.

 Conditii de insarmare
Intrebarea care se naste automat este legata de tehnica si modul de insarmare al ramelor. Ce conditii
trebuie indeplinite pentru a reusi o insarmare eficace?

1) Modul de distribuire al sarmelor sa fie in corelatie cu scopul urmarit si cat mai uniform.
2) Fagurele artificial sa fie foarte bine fixat de sarme, avand grija sa nu apara gauri in foaie, cu sarma
ingropata in ceara pe toata lungimea ei.
3) O atentie deosebita trebuie data marginilor fagurelui,care trebuie protejate de rupere sau alt tip de
deteriorare.
4) Fixarea fagurelui sub speteaza superioara cu un numar marit de sarme, care maresc rezistenta la
centrifugare.
5) Montajul foii de ceara sa se faca asigurand tolerantele necesare, stiind ca intervine o anume dilatare
termica.

In ceea ce priveste tehnicile insarmarii exista o mare diversitate. Indiferent de cate randuri de sarma sunt
montate pe rama, putem spune ca sunt trei mari categorii : insarmarea orizontala ; insarmarea orizontal-
oblica ; insarmarea orizontal-verticala (vezi fig.) Toate acestea au avantajele si dezavantajele lor, scopul
urmarit in final fiind acelasi : sa rezulte o insarmare de calitate.

 Insarmare orizontala
Este cel mai cunoscut si uzitat tip de insarmare. Rezultate bune se obtin atunci cand ramele de orizontal
sunt prevazute cu 5 sarme, de multietajat cu 4 sarme, iar cele de magazin cu 3 sarme. Este foarte
important ca sarma de sus sa fie pozitionata la 10-15 mm de leatul superior, restul sarmelor fiind
distribuite in mod simetric, una fata de alta.
Pentru asigurarea unei trainicii sporite, prima sarma se ancoreaza pe mijloc, de acelasi leat superior, cu
ajutorul unei bucatele de sarma si a unui cuisor. La montarea fagurelui se are in vedere lasarea unui
spatiu liber astfel : fata de leatul superior 3-4 mm, fata de laterale 5 mm, iar fata de leatul inferior 5-10
mm.

 Insarmarea orizontal - oblica


Principial, se vor respecta aceleasi norme, ca in cazul insarmarii orizontale. Noutatea consta in
adaugarea altor 2 sarme dispuse oblic pe verticala(vezi fig.), care vor asigura o trainicie sporita. Pentru
montarea fagurelui artificial se au in vedere aceleasi deziderate, expuse mai sus.

Insarmarea orizontal - verticala


Este tipul de insarmare care asigura trainicia cea mai mare unui fagure. Bineinteles, reteaua de sarme
fiind mai deasa, presupune ca si manopera operatiunii sa fie un pic mai complicata. Dar care este scopul
pe care il urmarim, daca nu acela de a face o treaba buna? Deoarece intentionam sa promovam acest tip
de insarmare, vom dezbate mai pe larg subiectul, asta neinsemnand ca dorim sa impunem metoda. La
urma urmei, totul se rezuma la optiunea personala a fiecarui apicultor.

Principalele operatiuni executate sunt :

 Gaurirea ramelor
Pozitia gaurilor se marcheaza cu un sablon si un creion. Se va folosi o masina de gaurit electrica(mica),
fixand in mandrina un burghiu de lemn, de 3 mm. In scopul situarii gaurilor in acelasi plan, dupa
marcarea initiala, gaurirea se va face pe partea interioara a elementelor ramelor, astfel fiind asigurata
planeitatea sarmelor. Daca sarmele nu sunt montate corect, atunci si cladirea ulterioara a fagurelui de
catre albine va fi defectuoasa. Atentie : este foarte important ca gaurile sa fie date in asa fel incat ca
sarmele marginale, orizontale sau verticale, sa se afle pozitionate la 2,5 cm de toate stinghiile ramei
(vezi fig.).

 Tipul sarmei si taierea ei


Sarma folosita este o sarma subtire, de 0,4 mm, zincata, lucioasa si maleabila. Pentru asigurarea a 3
orizontale si 5 verticale se taie bucati de 3,5 m, pentru rama de orizontal si 3,2 m, pentru rama de
multietajat. Recomandam in prealabil sa se faca o proba si sa se stabileasca lungimea necesara.

 Montarea si fixarea sarmelor


Sarma taiata la dimensiune, se introduce lateral jos, si se trag cele 3 randuri orizontale. Practic vor
rezulta 2 lungimi : una de 1,6 m pentru traseul orizontal si 1,9 m pentru traseul vertical (rama de
orizontal). Pentru rama de multietajat cele doua lungimi sunt egale, adica 1,6 m.
Asezarea sarmelor in rama se face cu atentie, cele orizontale de o parte, iar cele verticale de alta. Intre
cele doua retele se formeaza un buzunar, unde se aseaza fagurele artificial. Fixarea sarmei se face cu
ajutorul cuisoarelor. Acestea trebuie sa fie subtiri si scurte(1 mm grosime,10 mm lungime). Dupa ce
fixam un capat al sarmei, aceasta se intinde cu grija pentru a evita curbarea ramei si se fixeaza cu cel de-
al doilea cuisor. Fixarea sarmei pe cuisor se face rasucind de 2-3 ori, apoi capul cuiului se ingroapa in
rama ,batand cu ciocanul.

 Fixarea fagurelui artificial


Foaia de fagure se introduce intre sarmele orizontale si cele verticale, dinspre speteaza inferioara, spre
cea superioara. Se aseaza rama cu fagurele montat pe calapodul apicol umezit si se corecteaza pozitia.
Pozitia corecta a fagurelui este cea in care se asigura urmatoarele distante : la speteaza inferioara,
fagurele aproape lipit, pe laterale si speteaza superioara 2-3 mm. distanta. Pentru lipire se pot folosi
pintenul apicol, randalina apicola, un ciocan de electronist cu ciocul modificat sau mai modern
transformatoare de c.a cu o tensiune mica. In toate aceste cazuri se are in vedere ca lipirea sa se faca fara
a gauri fagurele si pe toata lungimea sarmelor. Unde din neatentie fagurele a fost gaurit se procedeaza la
astuparea gaurii cu ceara topita.

 Cladirea si pastrarea fagurilor


Pentru a avea si faguri bine claditi, se recomanda ca in timpul infloririi pomilor fructiferi, sa fie dati
familiilor de albine pentru ai cladi partial. Dupa 1-2 zile se scot, se trec la rezerva , urmand a fi utilizati
la nevoie. Depozitarea se face in corpuri de stup, dulapuri speciale, obligatoriu in pozitie verticala pentru
a preintampina deformarea lor.