Unitatea de infractiune

I. CONSIDERATII GENERALE

Notiunea de unitate de infractiune. Calificarea juridica a unei fapte sau activitati antisociale,

ca formand o singura infractiune sau, dimpotriva doua sau mai multe infractiuni produce consecinte
juridice importante, fiindca in primul caz, faptuitorul urmeaza sa raspunda pentru o singura
infractiune, pe cand in cel de-al doilea caz urmeaza sa raspunda pentru doua sau eventual pentru mai
multe infractiuni. Cand fapta sau activitatea savarsita formeaza o singura infractiune exista unitate de
infractiune, iar cand fapta sau activitatea formeaza doua sau mai multe infractiuni exista pluralitate
de infractiuni. Distinctia intre unitatea si pluralitatea de infractiuni se face cu ajutorul continutului in-
fractiunii ce reprezinta baza de evaluare. Exista unitate de infractiune in cazul in care fapta sau
activitatea savarsita corespunde continutului unei singure infractiuni si exista, dimpotriva pluralitate
atunci cand fapta ori activitatea savarsita se identifica continutul a doua ori mai multe infractiuni.
Prin unitatea de infractiune se desemneaza activitatea infractionala formata dintr-o singura actiune
ori inactiune ce decurge din natura faptei sau din vointa legiuitorului, savarsita de o persoana si in
care se identifica continutul unei singure infractiuni.
Felurile unitatii de infractiune. Unitatea de infractiune este cunoscuta in doctrina penala si in
legislatie sub doua forme: unitatea naturala si unitatea legala.1
Unitatea naturala de infractiune este definita in doctrina penala ca forma de unitate
infractionala, determinata de unitatea actiunii sau inactiunii, de unicitatea rezultatului ca si de
unicitatea formei de vinovatie cu care este savarsita infractiunea.
In cazul unitatii naturale, unitatea juridica este determinata de unitatea de fapt, adica situatiei din
realitatea obiectiva ii corespunde continutul unei singure infractiuni.
In literatura juridica de specialitate unitatea naturala de infractiuni este cunoscuta sub trei
forme: infractiunea simpla, infractiunea continua si infractiunea deviata.
Unitatea legala. In cazul acestei forme, unitatea nu este data de realitatea obiectiva in care se
savarseste fapta ci de vointa legiuitorului care reuneste in continutul unei singure infractiuni, doua
sau mai multe actiuni sau inactiuni ce ar putea realiza fiecare in parte continutul unor infractiuni
distincte.
Reunirea in continutul legal al unei infractiuni a doua sau mai multe actiuni sau inactiuni cu
semnificatie penala proprie este determinata de considerente de politica penala si are la baza legatura
stransa intre aceste actiuni ori inactiuni prin elementul subiectiv care le uneste.
Unitatea legala de infractiuni se prezinta sub mai multe forme unele consacrate chiar in partea
generala a codului penal: infractiunea continuata si infractiunea complexa, iar altele consacrate
implicit in partea speciala: infractiunea progresiva si infractiunea din obicei.

II. UNITATEA NATURALA DE INFRACTIUNE2

a) Infractiunea simpla. Ca forma a unitatii naturale infractiunea simpla se caracterizeaza sub

raport obiectiv printr-o singura actiune sau inactiune si printr-un singur rezultat, iar subiectiv printr-o
singura forma de vinovatie.
Infractiunea simpla nu trebuie inteleasa ca fiind rezultatul unei singure actiuni (o singura lovitura in
cazul infractiunii de vatamare corporala) ea putand ingloba mai multe acte de executare care nu au
insa semnificatie proprie, cuprinzandu-se in activitatea unica. Astfel, omorul tot infractiune unica va
fi considerat daca este provocat printr-o singura lovitura de cutit, ori prin mai multe lovituri de cutit,
aplicate succesiv de infractor.
1
Prelucrarea dupa, conf.dr.Streteanu Florin- Institutii si infractiuni in Noul Cod Penal, Bucuresti, 2010, pag.103
2
Prelucrare dupa, Dascal Teodor- drept penal Partea generala, Editura casa cartii de stiinta, Cluj-Napoca, pag.247-251
 Actele de executare multiple, in exemplele de mai sus se integreaza in mod natural in activitatea
infractionala si nu pun in discutie unicitatea celorlalte elemente (obiect, subiect pasiv, forma de
vinovatie).
Cand insa printr-o singura actiune se aduce atingere mai multor persoane nu se mai realizeaza
continutul unei singure infractiuni ci o pluralitate de infractiuni, fiindca se aduce atingere mai multor
titulari de valori sociale ocrotite. Deci in cazul infractiunilor contra persoanei, cu exceptia celor
contra vietii, pluralitatea de persoane vatamate printr-o singura activitate infractionala va determina o
pluralitate de infractiuni, vor fi tot atatea infractiuni cate persoane au fost vatamate in drepturile lor.
In cazul infractiunilor contra vietii, din pluralitatea de victime ucise printr-o activitate unica,
legiuitorul a creat o singura infractiune complexa – omorul deosebit de grav cand este savarsit
„asupra a doua sau mai multor persoane” (art. 176 lit. b C.p.) si uciderea din culpa in varianta
calificata daca prin fapta savarsita s-a cauzat moartea a doua sau mai multor persoane, la maximul
pedepselor prevazute in alineatele precedente se poate adauga un spor de 3 ani (art. 178 al. 5 C.p.).
Consideram ca in cazul infractiunilor contra patrimoniului, altele decat talharia, pirateria,
pluralitatea de persoane pagubite printr-o singura activitate infractionala nu determina o pluralitate
de infractiuni ci o infractiune unica fiindca se aduce atingere unei valori sociale unice, care este
patrimoniul.
Cand insa infractiunile contra patrimoniului sunt cele complexe – talharia si pirateria –
pluralitatea de persoane asupra carora se exercita violente sau amenintari, ori sunt puse in stare de
inconstienta sau neputinta de a se apara impotriva unei activitati de sustragere a bunurilor, va
determina realizarea unei pluralitati de infractiuni sub forma concursului fiindca infractiunile
respective au un obiect juridic complex fiind ocrotite pe langa relatiile sociale privind patrimoniul si
relatiile sociale privind persoanele care au fost amenintate ori, asupra carora s-a executat violenta.
b) Infractiunea continua. Ca forma a unitatii naturale, infractiunea continua se caracterizeaza prin
prelungirea in chip natural a actiunii sau inactiunii, ce constituie elementul material al laturii
obiective, dupa consumare, pana la interventia unei forte contrare.
Epuizarea infractiunii continue este data de momentul interventiei unei forte contrare care poate
avea ca sursa: vointa faptuitorului insusi, interventia autoritatii, interventia altei persoane. In practica
judiciara s-a decis pe buna dreptate, ca o activitate infractionala continua poate fi curmata,
autonomizata si printr-o hotarare judecatoreasca de condamnare, chiar daca este nedefinitiva.
In codul penal nu sunt consacrate dispozitii speciale privind infractiunea continua ci doar o singura
referire in art. 122 al. 2, unde se prevede ca termenul de prescriptie a raspunderii penale pentru astfel
de infractiuni curge din momentul incetarii actiunii sau inactiunii.
Identificarea infractiunii continue in legea penala. Infractiunea continua, se identifica in
legislatia penala dupa elementul material al laturii obiective ce presupune o actiune ori o inactiune ce
dureaza in timp, ca: „detinerea”, „retinerea”, „ramanerea”, „purtarea”, „conducerea
unui autovehicul” etc., spre ex.: lipsirea de libertate in mod ilegal (art. 189 C.p.), furtul de curent
electric (art. 208 C.p.), abandonul de familie (art. 305 C.p.),
Infractiuni continue permanente si continue succesive. Activitatea infractionala la unele
infractiuni continue este susceptibila de intreruperi care sunt determinate de natura activitatii
infractionale (spre ex.: portul ilegal de uniforma poate fi intrerupt noaptea si reluat dimineata).
Aceste intreruperi sunt firesti, tin de natura activitatii si nu afecteaza unitatea infractiunii continue,
deoarece reluarea portului ilegal de uniforma nu presupune o noua hotarare infractionala. Astfel de
infractiuni sunt cunoscute in doctrina penala sub denumirea de infractiuni continue succesive.
Spre deosebire de infractiunile continue succesive, in doctrina penala se cunoaste si o alta categorie
de infractiuni continue permanente pentru care este caracteristica desfasurarea activitatii
infractionale fara intrerupere, deci care nu necesita interventia faptuitorului pentru prelungirea activi-
tatii infractionale.
Impartirea infractiunilor continue in permanente si succesive este importanta fiindca orice
intrerupere in cazul infractiunilor permanente are valoarea unei epuizari a infractiunii, iar reluarea
activitatii infractionale inseamna savarsirea unei noi infractiuni continue, ex. de infractiuni continue
permanente: lipsirea de libertate in mod ilegal, furtul de curent electric.
Data comiterii infractiunii continue. Cunoasterea infractiunii continue are importanta in
incidenta cu alte institutii de drept penal. Astfel, legea penala aplicabila in timp va fi legea in vigoare
din momentul epuizarii acesteia, moment de la care se calculeaza si termenul de prescriptie a
raspunderii penale, moment in functie de care se stabileste incidenta unui act de clementa (amnistie,
gratiere). Tot in functie de desfasurarea activitatii infractionale continue se va stabili legea penala
aplicabila in spatiu, fiind cunoscuta incidenta legii penale romane chiar daca numai o parte din
infractiune sau rezultatul s-a produs pe teritoriul tarii (principiul ubicuitatii).
Daca activitatea infractionala continua este desfasurata de o persoana in diferite  etape ale varstei
sale, are importanta si stabilirea varstei faptuitorului astfel activitatea continua inceputa inainte de
implinirea varstei de 14 ani nu va fi luata in seama (nu va intra in infractiunea continua), iar daca
infractiunea continua inceputa in timp ce faptuitorul era minor se desfasoara si dupa ajungerea
acestuia la majorat, conform regulei unicitatii ilicitului penal se va considera ca intreaga activitate
infractionala s-a desfasurat cat timp infractorul era major. Intr-o astfel de situatie la individualizarea
sanctiunii pentru infractorul major se va tine seama ca activitatea infractionala continua a inceput in
timp ce era minor.
c) Infractiunea deviata. Este o forma a unitatii naturale de infractiune si desemneaza infractiunea
savarsita prin devierea actiunii de la obiectul sau persoana impotriva carora era indreptata, datorita
greselii faptuitorului, la alt obiect sau persoana pe de o parte, sau prin indreptarea actiunii – din
eroare a faptuitorului – asupra altei persoane ori altui obiect decat acela pe care vrea faptuitorul sa-l
vatame, pe de alta parte.
Modalitati sub care se poate savarsi infractiunea deviata. Din notiune se desprind doua
modalitati sub care se poate savarsi infractiunea deviata.
a) Infractiunea deviata se poate realiza prin devierea actiunii (greseala faptuitorului in executarea
actiunii) spre un alt obiect sau alta persoana – asa zisa – „aberratio ictus”, (spre ex.: faptuitorul
urmareste sa loveasca o persoana care se afla intr-un grup si manevrand gresit corpul contondent,
lovitura este aplicata altei persoane).
b) Cea de a doua situatie priveste savarsirea faptei asupra altei persoane ori asupra altui obiect
datorita erorii faptuitorului, cu privire la persoana ori obiectul vizat – asa zisa „error in
persona”, (spre ex.: infractorul vrea sa ucida pe rivalul sau si noaptea pe intuneric il confunda cu o
alta persoana pe care o ucide).
Infractiunea deviata a fost creata in doctrina penala pentru a raspunde situatiilor de natura celor
exemplificate mai sus, considerand ca in realitate s-a comis o singura infractiune si nu doua
infractiuni – o tentativa la infractiunea pentru care infractorul luase hotararea si infractiunea realizata
prin devierea actiunii.
In opinia dominanta in literatura juridica de specialitate si imbratisata de practica judiciara, se sustine
ca in cazul infractiunii deviate in orice modalitate, ne gasim in prezenta unei infractiuni unice cu
motivarea ca, legea penala apara in mod indeterminat valorile sociale (viata si bunurile oricarei
persoane).
Intr-o alta opinie se propune ca solutia infractiunii unice deviate, sa nu fie admisa in cazul
devierii actiunii (aberratio ictus) cand se realizeaza si o tentativa pedepsita pe langa infractiunea
consumata, cand tentativa nu mai poate fi absorbita in infractiunea consumata, (spre ex.: infractorul
dorind moartea rivalului sau descarca un foc de arma asupra acestuia care se afla intr-un grup si nu-l
nimereste dar ucide o alta persoana). In aceasta ipoteza corect este sa se retina pe langa infractiunea
de omor consumat si tentativa de omor asupra rivalului, deci doua infractiuni in concurs.
O astfel de opinie este preferabila pentru ca tine seama de realitatea obiectiva si de faptul ca
legea nu apara viata unei anumite persoane, ci apara viata oricarei persoane.
III. UNITATEA LEGALA DE INFRACTIUNE3
1. Infractiunea continuata
Notiune.  Infractiunea continuata este forma unitatii legale de infractiune caracterizata prin
savarsirea de catre aceeasi persoana, la intervale de timp diferite, in realizarea aceleiasi hotarari
infractionale a unor actiuni sau inactiuni care prezinta fiecare in parte continutul aceleiasi
infractiuni(ex.furtul unor materiale de constructie de pe un santier, prin acte repetate de sustragere de
catre acelasi infractor).
Unitatea infractiunii continuate este creatia legiuitorului care din ratiuni de tehnica legislativa si
de politica penala, pe baza legaturilor reale dintre actiunile infractionale ale unei singure persoane,
le-a reunit pe toate in cadrul unei singure infractiuni.
Din notiunea legala a infractiunii continuate data prin art. 41 al. 2 C.p., rezulta conditiile de
existenta ale acesteia  
a. unitate de subiect, 
b. pluralitate de acte de executare, 
c. unitate de hotarare sau rezolutie infractionala si 
d. unitate de continut al infractiunii (in sensul ca fiecare actiune realizeaza continutul aceleiasi
infractiuni).
a) Unitate de subiect activ. O prima conditie de existenta a infractiunii continuate priveste unitatea
de subiect activ, adica aceeasi persoana savarseste mai multe actiuni sau inactiuni.
Este indeplinita conditia si atunci cand aceeasi persoana savarseste unele acte in calitate de autor, iar
altele in calitate de complice.
b) Pluralitatea actelor de executare. A doua conditie priveste pluralitatea de acte de executare
(actiuni sau inactiuni) savarsite la intervale de timp. Este indeplinita aceasta conditie cand se
savarsesc mai multe  acte de executare, ce au forma faptului consumat, iar altele au ramas in faza de
tentativa.
Actele de executare trebuie savarsite la intervale de timp, nici prea scurte, nici prea lungi.
c) Unitatea de rezolutie. Este conditia esentiala pentru unirea tuturor actiunilor in cadrul aceleiasi
hotarari infractionale, initiale, cu care infractorul savarseste actele de executare.
Rezolutia infractionala unica pentru toate actele de executare implica atat prevederea rezultatelor
actelor de executare cat si urmarirea ori acceptarea acestora ceea ce caracterizeaza numai intentia, ca
forma de vinovatie pentru infractiunea continuata.
Rezolutia infractionala trebuie sa fie anterioara activitatii infractionale si sa se mentina in linii
generale pe parcursul executarii actelor ce compun acea activitate.
d) Unitate de calificare juridica. Actele de executare de acelasi fel trebuie sa prezinte fiecare in
parte continutul aceleiasi infractiuni. Deci prin fiecare act de executare ce consta intr-o actiune sau
inactiune se realizeaza continutul juridic al aceleiasi infractiuni.
Actele de executare nu trebuie sa fie identice ci doar fiecare sa realizeze continutul aceleiasi
infractiuni. Asa cum s-a aratat este indeplinita aceasta conditie si atunci cand actele de executare nu
reprezinta toate infractiuni consumate – unele putand ramane in faza de tentativa, ca si atunci cand
actele de executare sunt realizate in variantele alternative ale elementului material al in-
fractiunii (spre ex.: delapidarea prevazuta la art. 2151 C.p., se poate comite in trei variante
alternative: insusire, folosire, traficare).
Data savarsirii infractiunii continuate. Stabilirea caracterului continuat al unei infractiuni
savarsita de o persoana prezinta importanta sub mai multe aspecte: a) de la momentul epuizarii
incepe sa curga termenul de prescriptie a raspunderii penale (art. 122 al. ultim C.p.); b) tot in functie
de momentul epuizarii se stabileste incidenta unui act de clementa; c) aplicarea legii penale in timp
va fi cea in vigoare din momentul epuizarii; d) daca actele de executare se situeaza pe teritorii
diferite, legea penala romana va fi incidenta, daca o parte ori rezultatul infractiunii s-a produs pe
teritoriul Romaniei – conform principiului ubicuitatii (art. 143 C.p.); e) tot in functie de momentul
3
Prelucrare dupa, Dascal Teodor- drept penal Partea generala, Editura casa cartii de stiinta, Cluj-Napoca, pag.251-260
epuizarii se stabileste incidenta legii penale in raport cu varsta faptuitorului, astfel ca, daca
faptuitorul a inceput executarea mai inainte de implinirea varstei de 14 ani, aceste acte de executare
nu se iau in considerare ci numai cele dupa implinirea varstei de 14 ani daca au fost savarsite cu
discernamant, iar daca infractiunea continuata a inceput sa fie comisa mai inainte de implinirea
varstei de 18 ani si a continuat si dupa aceasta infractorul va raspunde penal ca major. In cadrul
individualizarii judiciare se va tine seama ca o parte din actele de executare au fost savarsite cand
infractorul era minor.

2. Infractiunea complexa
Notiune si caracterizare. Alaturi de infractiunea continuata, infractiunea complexa este definita in
codul penal ca fiind infractiunea ce cuprinde in continutul sau ca element constitutiv sau ca o
circumstanta agravata o actiune sau o inactiune care constituie prin ea insasi o fapta prevazuta de
legea penala.
Infractiunea complexa cuprinde deci in continutul ei pe de o parte ca element, iar pe de alta parte ca
o circumstanta agravanta, o actiune sau o inactiune care constituie prin ea insasi o fapta prevazuta
de legea penala.
Infractiunea complexa este creatia legiuitorului determinata de necesitati de politica penala, de
tehnica legislativa si nu in ultimul rand de legaturile stranse intre actiunile ori inactiunile ce intra in
continutul acesteia, legaturi uneori de la mijloc la scop si care pun in evidenta pericolul sporit al
faptelor comise in aceasta legatura fata de situatia cand astfel de fapte ar fi comise separat, fara
legatura intre ele. Pericolul sporit al faptei pune in evidenta periculozitatea faptuitorului fata de care
reactia represiva trebuie sa fie mai energica.

3. Infractiunea progresiva
Notiune si conditii. Infractiunea progresiva este definita in doctrina penala ca fiind acea
infractiune care dupa atingerea momentului consumativ corespunzator unei anumite infractiuni, fara
interventia faptuitorului isi amplifica progresiv rezultatul, ori se produc urmari noi corespunzator
unor infractiuni mai grave.
Infractiunea realizata, corespunzator rezultatului mai grav amplificat, absoarbe in continutul sau
continuturile infractiunilor mai usoare realizate anterior. Absorbtia este legala intrucat in lege sunt
prevazute ca infractiuni de sine statatoare etapele de amplificare a rezultatului.
Exemplul clasic de infractiune progresiva il intalnim in cazul infractiunilor contra vietii,
integritatii corporale si sanatatii, cand este posibil, ca urmare a unei actiuni de lovire, sa se produca
ca prim rezultat o suferinta fizica (art. 180 al. 1 C.p.), ori rezultatul sa se agraveze, vatamarea
necesitand pentru vindecare ingrijiri medicale de pana la 20 de zile, realizandu-se continutul
infractiunii de lovire calificata (art. 180 al. 2 C.p.), apoi si acest rezultat se poate agrava, vatamarea
necesitand pentru vindecare ingrijiri medicale de pana la 60 de zile realizandu-se continutul unei in-
fractiuni mai grave – vatamarea corporala (art. 181 C.p.), iar daca vatamarea se amplifica si necesita
ingrijiri medicale mai mari de 60 de zile, ori se produce un rezultat specific, pierderea unui simt sau
organ, incetarea functionarii acestora, o infirmitate permanenta fizica ori psihica, slutirea, avortul ori
punerea in primejdie a vietii persoanei – se realizeaza continutul infractiunii de vatamare corporala
grava (art. 182 C.p.), cand vatamarea a dus la moartea victimei s-a produs un rezultat si mai grav, iar
prin fapta respectiva s-a realizat continutul infractiunii de loviri sau vatamari cauzatoare de moarte
(art. 183 C.p.). Deci fapta initiala care a produs un anumit rezultat, susceptibila de o anumita inca-
drare juridica, datorita amplificarii rezultatului, va primi noi calificari (incadrari juridice) in functie
de rezultatul atins pana in acel moment.
Calificarea faptei (incadrarea juridica) in functie de rezultatul mai grav absoarbe calificarile
anterioare ce au in vedere rezultate mai putin grave.
Infractiunea progresiva, cunoaste un moment al consumarii, apoi o amplificare a urmarilor si
deci un moment al epuizarii tarmurit de ultimul rezultat la care s-a ajuns.
 Data savarsirii infractiunii progresive. Ca si infractiunile continui, continuate, pentru
infractiunea progresiva este importanta determinarea momentului epuizarii, al producerii ultimului
rezultat amplificat in functie de care devin incidente celelalte institutii de drept penal.
Daca s-a aplicat o pedeapsa pentru infractiunea corespunzatoare unui anumit rezultat iar acesta
se amplifica, se va stabili o pedeapsa pentru infractiunea corespunzatoare noului rezultat.

4. Infractiunea de obicei
Notiune. Prin infractiune de obicei sau de obisnuinta se intelege infractiunea al carui continut se
realizeaza prin repetarea faptei de un numar de ori din care sa rezulte obisnuinta, indeletnicirea
faptuitorului.
Caracteristic pentru infractiunea de obicei este repetarea faptelor de acelasi fel de un numar
suficient de mare din care sa rezulte indeletnicirea. Fiecare fapta luata separat nu are semnificatie
penala, ci doar impreuna reliefeaza obisnuinta faptuitorului de a savarsi infractiunea si pericolul
social ce poate caracteriza infractiunea.
Desemnarea infractiunii de obicei in legislatia penala se face prin prevederea in continutul ei a
repetarii actelor de executare ca indeletnicire, spre ex.: indeletnicirea ori repetarea faptei constituie o
cerinta esentiala, specifica, implicita infractiunilor numite de parazitism social: cersetoria (art. 326
C.p.), vagabondaj (art. 327 C.p.), prostitutia (art. 328 C.p.) s.a.
Consecinte juridice. Intrucat si in cazul infractiunii de obicei este posibila repetarea faptei, dupa
consumare, se distinge pe langa momentul consumarii si un moment al epuizarii, corespunzator
ultimului act de executare.
Importanta cunoasterii infractiunii de obicei este strans legata de aspectele ce privesc consumarea si
epuizarea acesteia. In adevar, in functie de momentul epuizarii sunt incidente celelalte institutii de
drept penal.
Infractiunea de obicei nu trebuie confundata cu infractiunea continuata unde fiecare act de
executare realizeaza continutul infractiunii si care acte sunt reunite de legiuitor avand in vedere
rezolutia infractionala unica, comuna, pentru aceste acte de executare. In cazul infractiunilor de
obicei, asa dupa cum am aratat mai sus, fiecare act de executare, nu realizeaza continutul infractiunii
ci mai multe luate impreuna desemneaza obisnuinta si o periculozitate sociala necesara infractiunii.

IV. BIBLIOGRAFIE
1. Dascal Teodor- drept penal Partea generala, Editura casa cartii de stiinta, Cluj-Napoca;
2. conf.dr.Streteanu Florin- Institutii si infractiuni in Noul Cod Penal, Bucuresti;
3. DR. Paraschiv Gavril, DR. Ramona-Gabriela Paraschiv, DR. Daniel-Ştefan Paraschiv- Unitatea
naturală de infracţiune în noul Cod penal, Universul Juridic Bucureşti ,2014.

***
4. Codul Penal