BODY WELLNESS AND SPA

MASAJUL – REPERE
ISTORICE

This project has been funded with support from the European Commission. This
publication reflects the views only of the author, and the Commission cannot be
held responsible for any use which may be made of the information contained
therein.
• În literatura de specialitate se spune că
masajul apărut odată cu omul, deoarece
se face aluzie la masarea instinctivă care
are loc în cazul apariţiei unei dureri în corp
şi care se face în zona corespunzătoare
durerii pe suprafaţa corpului, reuşindu-se,
astfel, o alinare a acesteia.
• Primele informaţii cu privire la masaj se
găsesc în tratatul de medicină scris în
China în jurul anului 2000 î.e.n. "Clasic al
medicinei interne al împăratului Galben"

• În tratatele de Ayurveda (termen sanscrit

ce semnifică : AYUR - viaţă, VEDA -
ştiinţă) din India apărute tot în jurul anului
2000 î. e. n.
• În India antică masajul a fost cunoscut şi
practicat de către "popor" folosindu-se pentru
îngrijirea corpului.
• O astfel de practică făcea parte din preceptele
religioase „Schamvahna", care obligau pe toţi
credincioşii să se fricţioneze dimineaţa cu uleiuri
mirositoare.
• Vechii indieni îşi ungeau corpul cu uleiuri
aromate. Se îmbăiau în apele fluviilor socotite
sacre.
• La chinezi se atribuie masajului o origine
magică, pentru ca la unele popoare mai vechi
manevrele erau însoţite de cuvinte şi gesturi
rituale de descântec .
• Primele aplicaţii ale masajului în legătură cu
activitatea sportivă au apărut la greci şi
romani, constituind o metodă importantă de
îngrijire a atleţilor.
• În Grecia antică, masajul era obligatoriu
pentru soldaţi, care îl foloseau zilnic alături
de exerciţii fizice speciale.
• Primii maseuri profesionişti au apărut în
cadrul băilor publice, provenind din băieşi
care se numeau aliptes.
• Caius Iulius Caesar, care suferea nevralgii
cumplite ce erau ameliorate numai cu
masaj, manevra cu cele mai bune
rezultate fiind „ciupirea pielii".
• Plinius cel Bătrân a obţinut acordarea
cetăţeniei romane de la împărat, după ce
1-a tratat, cu masaje zilnice, folosind ca
tehnici presiunile, fricţiunile şi baterile cu
palmele.
• In epoca Renaşterii când masajul şi-a
recăpătat toate drepturile după publicarea,
de către medicul italian Gerolamo
Mercuriale, în anul 1569, a unui tratat
despre masaj, intitulat „De arte
Gymnastica" pe care autorul l-a dedicat
împăratului Maximilian al II-lea.
• Masajul clasic, numit şi suedez după
originea celui care l-a creat în forma
actuală, suedezul Per Henrik Link, este cea
mai populară formă de masaj în Europa şi
Statele Unite.
• În anul 1885 a fost publicată prima lucrare
de specialitate în ţara noastră, de către
R.P. Manga, intitulată „Masajul, istoricul,
manipulaţiunile, acţiunea fiziologică şi
tratamentul câtorva maladii prin acest
remediu",
MASAJUL - DEFINIŢIE ŞI GENERALITĂŢI

• Masajul poate fi definit ca o prelucrare a părţilor

moi ale corpului, prin procedee manuale sau
mecanice, executate metodic, în scop profilactic
şi terapeutic.
• Părţile moi ale corpului care pot fi prelucrate prin
masaj de la suprafaţă spre profunzime sunt:
tegumentele (pielea şi mucoasele), straturile moi
subtegumentare (ţesuturile conjunctive şi
grăsoase), muşchii, tendoanele şi fasciile, vasele
şi nervii periferici, ţesuturile şi organele
profunde.
Masajul se poate executa în două
moduri:

• manual - cea mai veche şi eficientă

modalitate de masaj, datorită posibilităţilor
multiple de adaptare a mâinilor la
suprafaţa masată;
• mecanic cu ajutorul unor aparate speciale
de masaj;
Masajul poate fi:
• din punct de vedere al profunzimii
– superficial
– profund
• din punct de vedere al întinderii
– parţial
– general.
• din punct de vedere al tehnicii şi efectelor
– procedee de masaj principale sau fundamentale;
– procedee de masaj secundare sau ajutătoare.
• din punct de vedere al timpului de aplicare
– de durată mai scurtă;
– de durată mai lungă.
• din punct de vedre al mijloacelor folosite
– masaj pe pielea umedă (uleiuri, creme, săpun
etc.);
– masaj pe pielea uscată (pudră de talc).
• din punct de vedere al efectelor
– stimulativ;
– relaxator;
– terapeutic
Contraindicaţii
• procese inflamatorii
• abcese
• flegmoane
• artrite supurate
• osteita şi osteomielita
• toate stările patologice cu caracter
general însoţite de febră
• oboseală acută
• hemoragiile cerebrale recente
• în accidente vasculare - faza spastică.
 INFLUIENTELE
PROCEDURILOR BODY
WELLNESS AND SPA
ASUPRA ORGANISMULUI
This project has been funded with support from the European Commission. This
publication reflects the views only of the author, and the Commission cannot be
held responsible for any use which may be made of the information contained
therein.
 Influenţele asupra organismului uman se
împart astfel:
 DIRECTE
 INDIRECTE
 MECANICE
 REFLEXE
 PARŢIALE
 GENERALE
 IMEDIATE
 TARDIVE
 STIMULATIVE
 RELAXATOARE
Influenţele asupra pielii
Efecte directe
 îmbunătăţirea elasticităţii, consistenţei,
mobilităţii şi a legăturii cu straturile profunde;
 îndepărtarea celulelor cornoase
descuamate
 curăţarea pielii de impurităţi şi stimularea
creşterii celulelor tinere;
 deschiderea canalelor de excreţie ale
glandelor
 favorizarea eliminării transpiraţiei şi
substanţei sebacee;
Efecte indirecte
 contribuie la îmbunătăţirea funcţiei de
termoreglare şi la călirea organismului
împreună cu apa, soarele, aerul;
 influenţează funcţiile secretorii ale pielii,
 stimularea pătrunderii în organism a unor
substanţe medicamentoase;
 influenţează în sens fiziologic şi curativo
profilactic ţesuturile şi organele profunde
pe cale reflexă;
Influenţele asupra ţesutului conjunctiv
Ţesutul conjunctiv are rol în:
 întreţinerea formei şi reliefurilor corpului;
 favorizarea funcţiilor de sprijin şi mişcare;
 protecţia organismului împotriva unor
agenţi patogeni;
 regenerarea ţesuturilor şi vindecarea lor
după leziuni traumatice, inflamatorii, toxice
etc.
 Influenţele asupra elementelor
aparatului locomotor
 Muşchii reprezintă cea mai mare parte a
ţesuturilor moi ale corpului. Masând
întreaga musculatură scheletică
influenţăm organismul în mod substanţial.
În aceşti muşchi se produc diferite
fenomene fizice si chimice, metabolice şi
energetice.
Articulaţiile
Efecte
 activarea circulaţiei şi nutriţei oaselor;
 resorbţia sau împingerea în circulaţia
generală a revărsatelor articulare sau a
infiltratelor patologice din ţesuturile
periarticulare;
 prevenirea şi combaterea aderenţelor,
retracţiilor, redorilor, cicatricilor etc..
Oasele
 se bucură de efectele masajului prin
intermediul ţesuturilor moi care le acoperă.
 Influenţele masajului asupra circulaţiei
sângelui şi limfei
 Prin presiune şi comprimarea vaselor
sângele este împins de la periferie spre
inimă, acesta nemaiputându-se întoarce
din cauza existenţei pe traiectul vaselor a
unor valvule care asigură sensul unic al
circulaţiei.
Influenţa asupra sistemului nervos

 Procedeele şi tehnicile de masaj

acţionează diferit asupra terminaţiilor
nervoase periferice.
 Executate lent produc efecte liniştitoare.
 Executate într-un ritm viu produc efecte
stimulative.
 Influenţele asupra ţesuturilor şi
organelor profunde
 Organele profunde nu pot fi influenţate
decât pe cale reflexă la o oarecare
distanţă de regiunea masată.
 Masajul peretelui abdominal, influenţează
aparatul digestiv prin intermediul unor
puncte reflexe, existente la nivelul
abdomenului.
 PROCEDEELE ŞI
TEHNICILE PRINCIPALE
ŞI SECUNDARE DE
MASAJ ASOCIATE BODY
WELLNESS AND SPA
This project has been funded with support from the European Commission. This
publication reflects the views only of the author, and the Commission cannot be
held responsible for any use which may be made of the information contained
therein.
 1. Efleurajul (netezirea)
 este prima si ultima manevră folosită în masaj
dar se poate intercala şi printre celelalte
manevre.
 sunt mişcări de alunecare ale mâinilor pe
suprafaţa corpului cu o anumită intensitate şi un
anumit ritm în funcţie de necesităţi;
 se execută în sensul circulaţiei de întoarcere
către inimă, adică de jos în sus;
 intensitatea şi ritmul se adaptează în funcţie de
particularităţile zonei masate şi de efectele
urmărite;
 produce o vasodilataţie locală numită hiperemie;
 se poate asocia cu vibraţii pe punctele dureroase
sau în scop relaxator.
 din punct de vedere al intensităţii tehnicile de efleuraj sunt:
– de intensitate mică – pentru influienţarea nervilor şi
vaselor pielii
– de intensitate medie – pentru influienţarea straturilor
subcutanate;
– de intensitate mare – pentru influienţarea circulaţiei în
ţesuturile profunde.

 din punct de vedere al sensului :

– neteziri lungi (membre, spate) – la începutul şi sfârşitul
masajului;
– neteziri medii (torace, abdomen);
– neteziri scurte (articulaţii, degete, ceafă)- la începutul şi
sfârşitul masajul;
 din punct de vedere al
suprafeţei cu care se
lucrează efleurajul se
execută:
– cu faţa palmară a
mâinii şi degetelor
apropiate sau
depărtate între ele;

– cu partea cubitală a
mâinii sau a pumnului
închis sau semiînchis;
– cu nodozităţile
degetelor pumnul fiind
închis;

– cu rădăcina mâinii.
 din punct de vedere al
modului de execuţie
efleurajul se execută:
– cu o mână sau doar cu
faţa palmară a
degetelor pe suprafeţe
foarte mici;

– simultan sau alternativ

(mână după mână);

– în brăţară la nivelul
membrelor (mâinile
aşezate la acelaşi
nivel);
– în pieptene pe
suprafeţele cu
pilozitate mare sau la
nivelul toracelui;

– mână peste mână

pentru ţesuturile mai
profunde;

– în cleşte (ex.la nivelul

tendonului ahilean).
2. Fricţiunea

– se adresează ţesuturilor mai profunde de sub

piele;

– constă în apăsarea pielii şi a ţesuturilor moi

subcutanate pe ţesuturile profunde sau pe un
plan osos şi deplasarea lor în sens liniar sau
circular din aproape în aproape atât cât ne
permite elasticitatea ţesutului masat.
 tehnicile fricţiunii se vor alege în funcţie de structura
regiunii masate şi de efectele urmărite;

 intensitatea manevrelor se adaptează în funcţie de

sensibilitatea regiunii masate;

 executată lent, fricţiunea reduce sensibilitatea locală,

contracturile şi încordarea nervoasă generală;

 executată în ritm viu stimulează sistemul nervos periferic

şi central.
 este recomandată în tratamentul sechelelor traumatice şi
are un rol important în:

- stimularea proceslor de vindecare prin regenerarea

ţesuturilor lezate şi prin activarea nutriţiei locale;

-desfacerea formaţiunilor fibroase şi grăsoase din

ţesuturi;

-desfacerea aderenţelor cicatriciale şi favorizarea formării

unor ţesuturi noi;

- este indicată atât înaintea probelor cât şi după probele

sportive, în tratamentul sechelelor posttraumatice
(contuzii, entorse, fracturi, întinderi de muşchi etc.).
 din punct de vedere al
suprafeţei cu care se
lucrează fricţiunea se
execută cu:

– partea palmară a
degetelor – pe
suprafeţe mai mici;

– partea palmară a
mâinii, cu pumnul
închis sau semiînchis,
partea cubitală a
mâinii, rădăcina mâinii
– pe suprafeţe mai
mari;
 din punct de vedere al intensităţii tehnicile fricţiunii pot fi:
- de intensitate mică, medie, profundă;

 din punct de vedere al sensului

– liniar- în lungul ligamentelor, tendoanelor, spaţiilor
interosoase;
– circular – în jurul articulaţiilor, abdomen;
– longitudinal – spate, membre;
– în cleşte- tendonul ahilean;
3. Frământatul
 constă din prinderea sub formă de cută a mu şchilor şi a
altor ţesuturi profunde, ridicarea lor atât cât le permite
elasticitatea proprie şi stoarcerea prin comprimare între
degete şi palmă sau prin presiune pe planul profund;

 stimulează circulaţia profundă;

 influienţează proprietăţile muşchilor: contractilitate,

excitabilitate, conductibilitate;

 este utilizat în tratamentul atoniei, atrofiei, produse de

imobilizarea prelungită, traumatisme sau alte afecţiuni
ale muşchilor;
 se poate executa:
- frământat în cută;
- în val;
- şerpuit şi zig –zag;
4. Tapotamentul
 constă din loviri uşoare şi ritmice aplicate pe ţesuturi
alternativ sau simultan;
 provoacă un aflux crescut de sânge în regiunea masată,
stimulând aportul de substanţe nutritive la nivel local;
 Se deosebesc 4 tehnici:
– tocat – cu partea cubitală a mâinii degetele uşor
flectate, cu partea cubitală a mâinii degetele extinse
 percutat (în ploaie sau
pianotat) – pe regiuni
mai sensibile (torace,
abdomen, faţă),
degetele sunt flectate şi
cad perpendicular pe
suprafaţa masată;

 bătătoritul - cu palma
căuş, (lovirile producând
un sunet surd), cu
pumnul închis sau
semiînchis– pe regiunile
foarte voluminoase
 Plescăitul
- se execută cu faţa palmară a degetelor sau a
mâinii;

- se aplică pe spate, coapse, gambe

- mâinile cad pasiv iar intensitatea loviturilor depinde

de greutatea mâinilor şi de înălţimea de la care cad.
5. Vibraţiile
 constau din presiuni şi mişcări oscilatorii ritmice pe
anumite zone dureroase;
 se execută cu partea palmară a degetelor, cu palma sau
cu podul palmei;
 mişcările sunt asemănătoare cu un tremurat continuu;
 se pot combina cu efleurajul;
 vibraţiile sunt indicate în tratamentul afecţiunilor
dureroase, contracturi musculare etc.;
 au efecte calmante, relaxatoare pentru întregul
organism.
 vibraţiile cu amplitudine mai mare se numesc trepidaţii,
se execută pe torace asociindu-se cu respiraţia astfel:
odată cu inspiraţia şi cu ridicarea pasivă a toracelui încep
trepidaţiile pe expir, palmele fiind plasate pe părţile
laterale şi posterioare a toracelui;
PROCEDEELE SECUNDARE DE MASAJ

 Se intercalează printre cele principale, sau se execută la

sfârşitul şedinţelor.

1. Cernutul şi rulatul
 sunt procedee foarte des utilizate de sportivi ;
 se aplică pe membrele inferioare şi superioare după
framântat şi tapotament ;
 în masajul de relaxare se poate aplica şi după netezire
sau fricţiune.
1.a. cernutul
 se execută cu ambele mâini, aplicate de o parte şi de
alta a segmentului pe care îl masăm ;
 cu degetele flectate se prinde masa musculară de pe
membre şi se execută o mişcare de jos în sus,
asemănătoare cernutului cu o sită ;
 manevrele se execută în ritm viu, deplasând mâinile din
aproape în aproape ;
 are efecte relaxatoare asupra muşchilor;
 activează circulaţia locală;
1.b. rulatul
 se execută la fel ca şi cernutul, degetele fiind extinse şi
cu palmele apăsând mai tare pe ţesuturi decât la
cernut ;
 prin rulat se poate acţiona asupra tuturor ţesuturilor moi
de jur –împrejurul segmentelor;
 are efecte relaxatoare şi se poate combina cu cernutul.
 sportivii folosesc cele două procedee după orice efort
intens, în pauzele dintre probe sau la sfârşitul
competiţiilor.
2. Presiunile

– întăresc acţiunea procedeelor de netezire, fricţiune şi

framântat;

– se execută cu toată palma sau doar cu degetele în

funcţie de suprafaţă;

– după ce se apasă o dată sau de mai multe ori,

palmele se deplasează din aproape în aproape pe
toată regiunea masată;

– pentru a realiza o presiune eficientă se foloseşte

greutatea trunchiului prin aplecarea acestuia spre
înainte, braţele fiind bine întinse;
– se pot asocia cu vibraţii crescându-le astfel eficienţa;

– se execută de regulă la sfârşitul masajului dar pot fi

alternate cu fricţiuni şi neteziri locale;

– produc relaxarea sau detensionarea zonei asupra

căreia se acţionează;

– la sportivi sunt indicate presiunile în special la nivelul

spatelui în cadrul masajului general sau regional.
3. Tracţiunile şi tensiunile
– sunt procedee de masaj care acţionează asupra
articulaţiilor şi asupra ţesuturilor periarticulare;
– se execută la sfârşitul masajului segmentar sau
articular;
– se apucă deasupra şi dedesubtul articulaţiei şi se
trage de segmentul terminal în sensul axei lungi a
membrului masat;
– se urmăreşte o întindere şi o alungire, în limite
fiziologice, a elementelor articulare şi periarticulare şi
o degajare de sub presiune a elementelor
intraarticulare;
– manevrele se efectuează după un masaj al articulaţiei
vizate, care favorizează mobilitatea articulară şi
relaxarea muşchilor periarticulari;
– tracţiunile se pot combina cu tensiuni şi cu
scuturături;
– coloana vertebrală cervicală se întinde prin ridicarea
capului în sus, cu ajutorul mâinilor aplicate pe tâmple
sau frunte şi ceafă;
– întinderea trunchiului se face din poziţia stând şi
şezând prin apucare de sub axilă, ridicarea în sus şi
scuturarea energică a întregului corp;
4. Scuturările
– constau din mişcări oscilatorii mai ample, executate
ritmic, cu segmentele de membre, cu membrele în
întregime sau cu corpul întreg;
– se execută la sfârşitul şedinţelor de masaj;
– se prind mâinile de degete, iar picioarele de călcâie şi
le scuturăm, exercitând în acest timp şi uşoare
tracţiuni în sensul lungimii membrului respectiv.
– la mâini scuturăturile înlocuiesc frământatul;
– au efecte relaxatoare, dacă sunt efectuate cu
blândeţe sau stimulative dacă sunt executate într-un
ritm mai viu.
5. Pensările sau ciupirile

– se aplică pe porţiunile cărnoase ale membrelor;

– se apucă între degete o cută de piele şi ţesut

subcutanat, se strânge uşor şi se ridică cuta atât cât
permite elasticitatea acestor ţesuturi, apoi se lasă să
scape brusc.
6. Ridicarea muşchilor

– se aplică în general pe regiunea spatelui;

– o cută de piele, de ţesuturi şi de muşchi este prinsă

cu putere între degete şi palmă şi trasă în sus ca şi
cum am dori să o desprindem de pe planul profund.
 INDICAŢIILE ŞI
CONTRAINDICAŢIILE
PROCEDEELOR BODY
WELLNESS SPA ÎN SPORT

This project has been funded with support from the European Commission. This
publication reflects the views only of the author, and the Commission cannot be
held responsible for any use which may be made of the information contained
therein.
 Tehnicile de bază
• În activitatea sportivă tehnicile se clasifică
astfel:
• în scop fiziologic:
– în perioada pregătitoare
– în perioada competiţională
• înainte de concurs;
• între probe, serii, reprize, etape, etc.;
• după concurs;
– în perioada de refacere
• În scop igienic (profilactic);
• Procedeele body and SPA trebuie să se
adapteze caracteristicilor activităţii sportive
şi să fie orientat în vederea îmbunătăţirii şi
menţinerii capacităţii de efort a sportivilor
în condiţiile unei perfecte funcţionalităţi ale
întregului organism.
Aplicaţiile tehnicilor body and
SPA în sport
• În perioada pregătitoare au un rol important
deoarece:
– favorizează adaptarea progresivă a organismului la
efort (pe o perioadă lungă);
– permite repetarea mai frecventă a probelor de mare
intensitate sau durată (creşterea numărului de
antrenamente şi a intensităţii efortului în
antrenament);
– protejează sportivul de efectele dăunătoate ale
oboselii prin stimularea circulaţiei sangvine şi prin
mobilizarea şi evacuarea rezidurilor din ţesuturi.
• Starea de oboseală se caracterizează
printr-un complex de senzaţii neplăcute,
tulburări fiziologice şi diminuarea bruscă
sau progresivă a randamnetului.
• Cauze predispozante ale stării de
oboseală:
• starea de sănătate nesatisfăcătoare;
• existenţa unor boli cronice necunoscute;
• insuficienţa funcţională a unor organe;
• rezistenţă scazută la efort;
• lipsa antrenamnetului etc.
• Factori favorizanţi ale stării de oboseală:
• modul de viaţă al sportivilor;
• metodele de lucru;
• alimentaţie şi echipament;
• dispoziţia psihică;
• emoţiile;
• voinţa sportivilor etc.
Oboseala musculară precoce

• apare la începutul unui efort deosebit de intens

(alergările de viteză);
• criză de adaptare funcţională a organismului;
• se manifestă prin crize de respiraţie, contracturi
şi dureri musculare etc.
• Criza poate fi prevenită prin exerciţii
pregătitoare, masaj şi automasaj în special pe
grupele musculare ce urmează a fi solicitate mai
mult în efort.
• Oboseala musculară tardivă apare mai ales la
persoanele neantrenate după un efort de
mare intensitate, efectuat în ritm lent, fără
pauze;

• Oboseala acută (supraîncordare) se confundă

cu oboseala precoce având cam aceeaşi
simptomatologie, iar masajul se aplică după
dispariţia simptomatologiei, automasajul fiind
contraindicat.
Oboseala cronică (supraantrenament
sau surmenaj):
• este caracterizată prin tulburări organice şi
psihice care reduc simţitor capacitatea de
muncă şi bună dispoziţie a sportivului;
• poate fi prevenită printr-o alternare
raţională a efortului cu repausul, prin
odihnă activă, prin masaj şi automasaj;
• pentru a preveni formele cronice de
oboseală este indicat o alternare a
efortului cu repausul, masaj şi automasaj.