WIKIPEDIA

Abraham Lincoln ( /ˈeɪbrəhæm ˈlɪŋkən/; n. 12 februarie 1809,[1][2][3][4][5][6][7][8][9][10][11][11][11][12][13][14][15][16][17]

i

[18]
 Hodgenville, Kentucky, SUA[8] – d. 15 aprilie 1865,[2][3][19][20][21][5][9][10][11][11][11][12][13][14][15][16][17] Petersen
House[*], SUA), a fost un avocat și om politic american, al șaisprezecelea președinte al Statelor
Unite ale Americii, funcție pe care a exercitat-o începând cu luna martie 1861 și până la asasinarea
sa în aprilie 1865. Lincoln a condus Statele Unite în timpul Războiului Civil—cel mai sângeros
conflict al său, dar și cea mai mare criză morală, constituțională și politică.[22][23] Prin aceasta, el a
conservat Uniunea, a abolit sclavia, a întărit guvernul federal și a modernizat economia.

Crescut într-o familie săracă de la Frontiera de vest, Lincoln a fost avocat autodidact în Illinois, lider
al Partidului Whig, membru al Camerei Reprezentanților la nivel de stat(en) în anii 1830, apoi
congressman federal pentru un mandat în anii 1840. A promovat modernizarea rapidă a economiei
prin dezvoltarea sistemului bancar, construcția de canale și căi ferate, și prin impunerea de taxe
vamale care să protejeze și să încurajeze construcția de fabrici; s-a opus războiului cu Mexicul în
1846. După o serie de dezbateri intens mediatizate(en) din 1858, în cadrul cărora Lincoln s-a pronunțat
împotriva extinderii sclaviei, a pierdut cursa pentru Senatul SUA în fața arhirivalului său,
democratul Stephen A. Douglas.

În 1860, Lincoln și-a asigurat candidatura din partea Partidului Republican la președinția SUA, fiind
recomandat de faptul că era un moderat dintr-un stat în care rezultatul alegerilor nu era cert. Deși
avea foarte puțină susținere în statele în care era permisă sclavia, Lincoln a câștigat lejer în Nord și
a fost ales președinte în 1860. Alegerea sa a determinat șapte state sclavagiste din Sud să își
declare despărțirea de SUA și să formeze Confederația înainte ca el să preia funcția. Nu s-a găsit
niciun compromis sau reconciliere în ce privește sclavia.

Când Nordul s-a raliat cu entuziasm de partea Uniunii în urma atacului confederat asupra Fortului
Sumter la 12 aprilie 1861, Lincoln s-a concentrat pe dimensiunile militară și politică ale efortului de
război. Scopul său primordial a fost reunificarea națiunii. El a suspendat unilateral dreptul de habeas
corpus, arestând și încarcerând temporar fără proces mii de persoane cu opinii secesioniste și anti-
război din statele de graniță, ignorând decizia(en) judecătorului-șef al Curții Supreme a SUA, Roger
Taney(en), conform căreia suspendarea acestui drept de către președinte este neconstituțională (doar
Congresul avea această prerogativă). Lincoln a evitat potențiala intervenție britanică
dezamorsând Afacerea Trent la sfârșitul lui 1861. Manevrele sale complexe către interzicerea
sclaviei s-au centrat pe Proclamația de Emancipare din 1863, folosind armata pentru a proteja
sclavii evadați, încurajând statele de graniță să interzică sclavia și contribuind la promovarea în
Congres a celui de al treisprezecelea amendament la Constituție(en), prin care sclavia era desființată
definitiv. Lincoln a supravegheat îndeaproape efortul de război, în special numirile generalilor din
funcțiile cele mai înalte, promovându-l și pe cel mai de succes general al său, Ulysses S. Grant. A
luat deciziile majore privind strategia de război a Uniunii. Marina lui Lincoln a instituit o blocadă
navală care a oprit comerțul normal al Sudului, a ajutat la preluarea controlului asupra statelor
Kentucky și Tennessee, și a preluat controlul asupra principalelor căi fluviale din Sud folosind
ambarcațiuni înarmate cu tunuri. Lincoln a încercat în mod repetat să captureze capitala
Confederației, Richmond; de fiecare dată când un general eșua, Lincoln îl înlocuia, până când Grant
a reușit în cele din urmă în 1865.

Politician excepțional de iscusit, implicat profund în problemele puterii la nivelul fiecărui stat, Lincoln
a fost deschis față de așa-numiții „Democrați ai Războiului”(en) (care susțineau Nordul împotriva
Sudului), și a reușit să fie reales la alegerile din 1864. Ca lider al facțiunii moderate a Partidului
Republican, Lincoln s-a confruntat cu republicanii radicali care cereau un tratament mai dur aplicat
Sudului, cu Democrații Războiului care cereau mai mult compromis, cu democrații ce se opuneau
războiului, denumiți Copperheads(en) care îl disprețuiau, și cu secesioniștii ireconciliabili care îi
puneau la cale moartea. Politic, Lincoln a luptat îndreptându-și adversari unii împotriva altora,
făcând apel la poporul american prin calitățile sale de orator, și printr-un patronaj politic atent plănuit.
[24]
 Discursul său de la Gettysburg din 1863 a devenit o declarație emblematică a dedicației Americii
față de principiile republicanismului, egalității în drepturi, libertății personale și democrației. Lincoln
avea o perspectivă moderată asupra Reconstrucției, dorind să reunifice țara printr-o politică de
generoasă reconciliere în fața diviziunilor dure și persistente. La șase zile după capitularea
generalului comandant al Confederației, Robert E. Lee, Lincoln a fost asasinat de John Wilkes
Booth, actor și simpatizant al Confederației.

Lincoln a fost plasat în mod constant atât de istorici[25] cât și de public[26] între cei mai mari președinți
ai SUA.