Sănătate Mintală și Psihiatrie

CURS 5 AMG
Sindromologie psihiatrică 1
Șef de lucrări dr. Elena-Nicoleta Bordea
Sindromologie

Definiție . Sindromul reprezintă totalitatea semnelor și a simptomelor care apar împreună

în cursul unei boli, dându-i nota caracteristică (DEX 2009).

Clasificarea sindroamelor psihiatrice clasice:

1. Nevrotice:
A. Sindromul anxios
B. Sindromul astenic
C. Sindromul fobic
D. Sindromul obsesiv-compulsiv
E. Sindromul conversiv-disociativ (isteric)
F. Sindromul hipocondriac
2. Afective:
A. Sindromul depresiv
B. Sindromul maniacal
3. Psihotice:
A. Sindromul halucinator
B. Sindromul delirant
C. Sindromul de automatism mintal
D. Sindromul catatonic
E. Sindromul de dezorganizare (schizofrenă)
F. Sindromul deficitar schizofren
4. Organice:
A. Sindromul crepuscular
B. Sindromul amnestic organic
C. Sindromul Korsakov și encefalopatia Wernicke
D. Sindromul oligofren
E. Sindromul demențial
F. Sindromul confuzional (Delirium)

1. Sindroame nevrotice

A. Sindromul anxios se caracterizează prin:

a. dispoziția anxioasă care constă în:
• sentimentul unui pericol iminent neprecizat
• stare de îngrijorare și așteptare

1
 • sentimentul apariției unor evenimente nefavorabile, a unei catastrofe iminente sau
a morții iminente
• sentiment de nesiguranță interioară
• sociabilitate crescută cu motivație protectivă
• distorsiune cognitivă în evaluarea altora (alții apar ca puternici, dar fie
binevoitori-protectivi, fie ostili-periculoși)
b. hiperprosexie spontană și hipoprosexie de concentrare
c. neliniște psihomotorie
d. hipertonie musculară (dificultatea sau imposibilitatea de relaxare musculară cu
apariția de crampe musculare, cefalee, lombalgii, etc.)
e. tulburări de ritm circadian și dissomnie:
• rău vesperal
• dificultate de adormire (lipsa relaxării psihice și motorii, frică de coșmar, frică de
a nu muri în somn)
• somn redus cu treziri multiple și coșmaruri (vise de cădere în gol, de mers dificil,
amenințări, catastrofe)
f. nevoia de protecție printr-o persoană sau ambianță
g. tulburări neurovegetative, mai ales cardio-vasculare, transpirații, tahipnee, tulburări
digestive.
Anxietatea paroxistică sau atacul de panică se caracterizează prin:
• apariție bruscă
• durată de timp limitată
• agitație sau inhibiție psihomotorie
• subiectul are sentimentul morții iminente (sentiment de sufocare, oprirea inimii,
cădere în gol, depersonalizare)
• tulburări neurovegetative: tahicardie, dispnee, tranzit intestinal accelerat, nod în
gât (globus), „fluturi în stomac”, transpirații, diverse algii, senzație de leșin,
parestezii, tremor, valuri de frig sau de căldură
Anxietatea se poate asocia cu:
• fobia de boală (somatică sau psihică)
• depresia (foarte frecvent).

B. Sindromul astenic. Principalele caracteristici ale sindromului astenic sunt:

a. astenie:
• astenia fizică și psihică se manifestă ca o stare permanentă de oboseală chiar în
absența oricărui efort sau imediat după începutul muncii fizice sau intelectuale
• fatigabilitate
• hipoprosexie de concentrare
• hipomnezie de fixare și evocare

b. iritabilitate:
• pacienții sunt susceptibili și irascibili reacționând cu mânie la conflicte minore

2
 • tendința de a izbucni în plâns
• hiperestezie - nu tolerează o serie de stimuli (zgomot, lumină), care pentru
persoanele sănătoase sunt indiferenți
c. cefalee - durere „în cască”, resimțită ca o apăsare la suprafața scalpului sau în
regiunea cervicală
d. cenestopatii
e. tulburări de somn: somn superficial sau insomnie (dificultatea de a adormi, trezirea
tardivă sau lipsa efectului reparator al somnului).
Sindromul astenic poate fi întâlnit în:
• neurastenie
• intoxicații și infecții (la debut sau în convalescență)
• boli somatice (cardio-vasculare, digestive, boli endocrine, hematologice - anemii)
• psihoze organice cerebrale în stadiul inițial
• schizofrenia (la debut sau în perioadele de remisiune).

C. Sindromul fobic
Fobia reprezintă frica intensă și exagerată față de anumite obiecte, ființe sau situații.
Contactul cu obiectul fobogen determină o stare neplăcută, ajungând până la un atac de
panică.
Caracteristicile sindromului fobic sunt:
- Obiectul sau situația fobogenă
- Atacul de panică
- Anxietatea anticipatorie
- Conduita de evitare sau de securizare (nevoia unui însoțitor).
Clasificarea fobiilor:
a. Fobii sociale
• Subiectul are o senzație neplăcută (nesiguranță, pericol), care poate ajunge la
intensitatea unui atac de panică, în situații în care trebuie să se expună sau să se
manifeste în societate. De exemplu, când subiectul vorbește în public, se prezintă
la un examen, mănâncă sau scrie în prezența publicului, acesta roșește, execută cu
dificultate acțiunea începută, se blochează sau are un atac de panică; de aceea cu
timpul va căuta să evite astfel de situații.
• Uneori, faptul că a roșit în public (ereutofobia) devine o preocupare aproape
obsesivă, având teama ca fenomenul să nu se mai repete.
• Alteori, faptul că a avut trac face ca prin mecanism obsesiv, eșecul să se repete în
aceeași situație.
• De asemenea, este posibil ca fobia de a răspunde în fața altora să se transforme în
„fobie de examen”.
Fobia socială poate apărea ca o sechelă a fobiei de separare (de mamă și locuri
asigurate) și poate exprima o emotivitate socială crescută.

3
 b. Fobii specifice:
• sunt fobii față de anumite obiecte, ființe ori situații (de exemplu, față de anumite
animale, întuneric, foc, apă, sânge, tunete, etc)
• pot fi fobii obsesive (fobia de cuțit, fobia de murdărie și microbi)
• alte fobii specifice sunt: fobia de boală (nosofobie), fobia de medicamente și fobia
„de a nu înnebuni”.
c. Fobii spațiale:
• claustrofobia este fobia de spații înguste și închise, fără posibilități rapide de
evacuare (în ascensor apare o senzație de sufocare)
• agorafobia reprezintă fobia de spații largi care nu pot fi parcurse fără o persoană
de însoțire; apare o senzație de nesiguranță, vertij, cădere în gol, rău general;
uneori, pacientul se poate deplasa într-un autobuz gol, dar nu și într-unul plin cu
pasageri
• fobia de adâncime, înălțime.

D. Sindromul obsesiv-compulsiv
Obsesia reprezintă trăirea ce se impune subiectului fără voia sa și pe care nu o poate
îndepărta voluntar, obligându-l să o accepte. Această trăire este însoțită de nesiguranță
(indecizie, ambitendință) și o rigiditate ritualică ce oferă o pseudo-siguranță, interzicând tot ce
este neprevăzut.
Obsesia se referă la trăirea subiectivă, pe când compulsia se referă la intenția de act.
Sindromul obsesiv se asociază frecvent cu sindromul depresiv și parțial, cu
anxietatea.Trăirile obsesive pot interfera cu stările fobice și cu depersonalizarea.
Trăirile obsesive pot fi reprezentate de:
• amintiri obsesive
• reprezentări obsesive
• ruminații ideatice
• frici obsesive.
Impulsiunile obsesive reprezintă tendința subiectului la acte absurde auto- sau
heteroagresive, pe care nu le pune în practică, dar îi este frică să nu cedeze și să treacă la acțiune.
Trăirile compulsive se manifestă ca:
• verificări obsesive
• numărătoare obsesivă (aritmomanie) realizată după un ritual, după un algoritm de
numărare, pe baza unei cifre care se multiplică
• intenții de act obsesive, încărcate de agresivitate și corelate cu fobii; ele pot fi:
- autoagresive - compulsia de a se arunca în gol, de mutilare, de suicid
- heteroagresive - compulsia de a blasfemia în locuri sacre, de a înjura în public,
de a distruge, de a da foc, de a lovi pe alții, de a mutila pe alții, de a ucide o
ființă apropiată (de obicei, propriul copil de către mamă)
- acte obsesive sau ritualuri - acte simple, repetitive care pot avea:
o o motivație fobică (spălatul repetat pe mâini după atingerea unor obiecte
resimțite ca murdare, contaminate, pline de microbi)
4
 o o motivație obsesivă (a atinge un obiect sau o persoană de un număr de
ori, de a repeta un gest simplu de un număr de ori, etc).
Uneori, actele obsesive sunt aparent lipsite de orice motivație, dar pacientul se simte
obligat să le execute ca un ritual magic.
Dacă subiectul încearcă să respingă obsesiile și compulsiile apare o stare de anxietate
foarte mare.

E. Sindromul conversiv-disociativ (isteric) reprezintă transformarea somatică a

unei suferințe psihice având la bază „disocierea câmpului actual de conștiință”, de natură
psihogenă.
Caracteristici:
• apare în situații stresante psihologic, durabile, de obicei în prezența unei alte
persoane, ca urmare a unor conflicte sau frustrări
• are debut și final brusc
• evoluția este uneori fluctuantă diurn cu o durată variabilă (ore - ani)
• pacientul acuză unele deficite funcționale, dar neagă problemele sale psihologice,
care sunt evidente pentru anturaj
• tulburările nu sunt simulate conștient; ele sunt determinate de mecanisme
psihopatologice subconștiente, pacientul realizând evidente beneficii secundare
• pacienții sunt dependenți față de anturaj și au unele caracteristici isteriforme
• uneori, modelul de manifestare este imitativ (imită patologia bolnavilor din salon sau
spital)
• alteori, apare o indiferență totală față de un deficit funcțional masiv
• apare frecvent la personalitățile histrionice, cu sugestibilitate crescută.
Manifestările acestui sindrom se subîmpart în:
a. tulburări conversive (pseudoneurologice) - sunt exclusiv psihogene, reversibile:
• paralizii sau pareze
• convulsii
• anestezii sau hipoestezii cutanate
• pierderea unor simțuri: cecitate, surditate, anosmie
• afonie sau disfonie.
b. tulburări disociative - sunt psihogene și implică o „disociație a conștiinței
psihologice”:
• amnezia disociativă
• fuga disociativă
• stuporul disociativ
• transa sau „posesiunea” disociativă
• tulburarea de personalitate multiplă
• sindromul Ganser.

5
 F. Sindromul hipocondriac
Ideea hipocondriacă reprezintă o preocupare excesivă și nemotivată asupra stării de
funcționare a organismului. Se manifestă inițial ca o simplă preocupare, apoi ca o obsesie și,
uneori, ca idee prevalentă sau chiar idee delirantă.
Hipocondria se poate manifesta ca:
- un sindrom nevrotic (existând critică asupra bolii)
- un delir de tip hipocondriac numit și tulburare delirantă de tip somatic (pacientul
este convins că suferă de afecțiuni grave - cancer, SIDA, etc).
Sindromul hipocondriac se însoțește de simptome depresive și anxioase.
Durata hipocondriei ca afecțiune autonomă este de peste 6 luni; durata sub 6 luni a
simptomatologiei hipocondriace se încadrează la tulburări somatoforme.

2. Sindroame afective

A. Sindromul depresiv se caracterizează prin:

a. facies depresiv (fruntea încrețită în omega melancolic, treimea interioară a pleoapelor
ridicată, comisurile bucale coborâte), postură depresivă (corpul încovoiat, brațele cad
pasiv pe lângă corp sau sunt ridicate exprimând deznădejdea), neglijență vestimentară,
purtarea unor culori închise, terne
b. dispoziție depresivă manifestată prin:
• dispoziție tristă
• sentimentul scurgerii lente a timpului
• lipsa de speranță cu dezinteres față de prezent și repliere pe trecut
• preocupări și comportament suicidar
• sentiment de scădere a vitalității cu disconfort general
• sentiment de lipsă de energie (astenie)
• idei de vinovăție
• preocupări hipocondriace
• contact social și sociabilitate redusă până la izolare socială
• auto-depreciere
• distorsiuni cognitive în evaluarea altora (alții îi apar ca superiori, ca disprețuindu-l
sau compătimindu-l)
c. lipsa interesului și a plăcerii pentru toate sau aproape toate activitățile
d. ideație scăzută cantitativ, lentoarea cursului ideativ, gândire ineficientă (idei de vinovăție,
inutilitate, incapacitate)
e. reducere cantitativă și lentoare în limbaj până la mutism
f. atenție redusă din punct de vedere al concentrării, persistenței și volumului
g. atenție crescută acordată propriului corp (cu senzații neplăcute)
h. hipomnezie de fixare și evocare
i. percepție diminuată
j. modificări ale instinctelor:

6
 • alimentar (inapetență cu scădere în greutate sau creșterea apetitului asociată cu
creștere ponderală),
• diminuarea instinctului sexual (ca libido și act),
• diminuarea instinctului matern.
k. reducere cantitativă și lentoare a mișcării, până la stupor
l. tulburări ale somnului: somn scurtat, coșmaruri (morți, cimitire), trezire matinală, rău
matinal sau hipersomnie
m. tulburări somatice - sunt legate de hiperactivitatea simpatică, dublată de inhibiția
parasimpatică: hiposalivația, dureri epigastrice, meteorism, constipație sau diaree,
greutate în respirație, disconfort precordial, tulburări de ritm cardiac, extrasistole,
amețeli, cefalee, dureri difuze în regiunea tractului uro-genital.
Elemente ale sindromului depresiv pot fi întâlnite în:
• sindromul demențial
• sindromul de lob frontal
• schizofrenia cu simptome negative.

B. Sindromul maniacal
Sindromul maniacal se caracterizează prin:
a. ținută extravagantă, cu fard și podoabe în exces, vestimentație în culori vii
b. dispoziție euforică sau disforică
- dispoziție euforică:
• stare subiectivă (nemotivată) de bine
• sentimentul scurgerii rapide a timpului și a unui viitor favorabil
• părere bună despre sine ajungând până la delir megaloman
• sentiment de capacitate (abilitate) crescută
• sociabilitate crescută (dorință și plăcere de contact social) cu transmiterea
către alții a bunei dispoziții
• relații interpersonale multiple
• distorsiune cognitivă în evaluarea interpersonală (alții îi par inferiori și crede
că îl admiră)
- dispoziție disforică:
• irascibilitate (excitabilitate crescută manifestată printr-o stare de nemulțumire,
o atitudine de respingere a altora, de lipsă de înțelegere față de cei din jur
rezultând o atmosferă de tensiune, apăsătoare)
• iritabilitate (stare de mânie, furie). Actele coleroase exploziv-agresive apar
aproape instantaneu față de stimulul declanșator - jignirea orgoliului,
neîmplinirea unei dorințe, zgomot, etc. - sau din senin și se manifestă prin acte
motorii, cuvinte neadecvate, fiind urmate de regrete profunde și promisiuni de
nerepetare. Acest răspuns exploziv la stimuli nesemnificativi apare pe fondul
unei neliniști psihomotorii, de nerăbdare, de incapacitate, de amânare a
actului.

7
 c. ritm ideativ crescut, presiune ideativă (subiectul resimte mai multe gânduri decât poate
verbaliza) cu asociații multiple, superficiale, fugă de idei, logoree
d. lipsă de reticență în exprimarea verbală, uneori pornolalie sau agresivitate verbală
e. hiperprosexie spontană și hipoprosexie de concentrare
f. hipermnezie de evocare și fixare
g. percepție intensificată
h. energie fizică crescută, lipsa oboselii, creștere reală a performanțelor fizice
i. inițiative multiple (de obicei, nefinalizate), decizia și trecerea la act fiind rapide
j. nevoie redusă de somn
k. dezinhibiție și creștere cantitativă în plan instinctiv (erotic, în planul agresivității
predominant verbale și în plan alimentar)
l. crește expansivitatea și activitatea (comportament expansiv necenzurat), mișcare
permanentă, neliniște, agitație
În formele ușoare crește funcționarea cognitivă și volitivă și se amplifică performanțele.

3. Sindroame psihotice

A. Sindromul halucinator
Halucinația este percepția fără obiect de perceput în absența criticii.
Halucinațiile se clasifică în raport cu domeniile senzoriale. Este importantă precizarea relației
cu o eventuală trăire delirantă.
a. Halucinații exteroceptive
• Halucinații auditive
o la acest tip de halucinații pot fi descrise: intensitatea și timbrul vocilor,
distanța și direcția de unde vin. Pacientul discută cu vocile sau întoarce capul
în direcția acestora.
o se face diferența între halucinațiile auditive:
- apelative - subiectul este strigat, solicitat pe nume
- imperative - în care i se comandă să facă o acțiune
- comentative - în care două sau mai multe persoane sunt auzite discutând
despre pacient, evaluându-l global sau comentând acțiunile ori stările sale
afective
o în cazul halucinațiilor psihice (pseudohalucinații - „aud voci în cap”) se cere
diferențierea față de fenomenele de transparență-influență
o apar cel mai frecvent în schizofrenie.
• Halucinații vizuale
o pot fi simple (pete de lumină, imagini geometrice) sau sub formă de ființe
naturale sau supranaturale
o se pot combina cu halucinațiile auditive
o uneori pot apărea pe un fond de vigilitate redus, ca echivalentul unor stări
oniroide (vis „cu ochii deschiși”)
o pot impresiona puternic pacientul care participă la ele afectiv și
comportamental (pacientul privește îngrozit)
8
 o apar cel mai frecvent în delirium tremens, sevrajul/intoxicația la alcool și
cocaină.
• Halucinații gustative:
o halucinațiile gustative sunt corelate strâns cu convingeri delirante; gustul
mâncării apare modificat, corelat cu ideea otrăvirii.
• Halucinații olfactive:
o subiectul resimte mirosuri inexistente pe care le corelează cu idei sau
convingeri delirante; poate resimți mirosuri speciale pe care le degajă propriul
corp (de obicei neplăcute, întreținând idei de relație senzitivă).
Halucinațiile gustative și olfactive sunt întâlnite mai frecvent în psihoze organice.
• Halucinații tactile:
o pacientul resimte senzații deosebite pe piele sau sub piele interpretate, uneori,
ca datorate unor parazitoze
o pacientul se apără înfricoșat de halucinațiile zoomorfe care îl atacă (se
scarpină, se spală)
o în psihoza etilică acută pacientul vede și simte în același timp animale mici
care se urcă pe corpul său.
b. Halucinații interoceptive
• unii pacienți afirmă că simt cum inima s-a oprit și nu mai funcționează, dar
aceasta poate fi o convingere sau o confabulație
• alții pot resimți modificări ale organelor sexuale sau senzații de orgasm ori
că o parte a corpului sau corpul în întregime este mai mare sau mai mic.
c. Halucinații proprioceptive (kinestezice):
• pacientul resimte că este împins, tras, că se acționează pe dinăuntru asupra
corpului său.

B. Sindromul delirant
Delirul reprezintă credința absolută într-o idee falsă, impenetrabilă la argumente logice,
care apare pe fondul clarității conștiinței, influențând inadecvat comportamentul persoanei.
Atitudinea este de suspiciune permanentă, subiectul așteptându-se la evenimente nefavorabile
corelate cu acțiunile altor persoane.
Există două tipuri de sindroame delirante: sistematizat (paranoic) și nesistematizat
(paranoid).
a. Sindromul paranoic se caracterizează prin:
• delir sistematizat (de persecuție, gelozie, invenție) bazat pe mecanisme interpretative
• gândirea și comportamentul sunt coerente și ordonate
• halucinațiile lipsesc
• apare în paranoia și psihoza reactivă reversibilă.
b. Sindromul paranoid constă în:
• delir nesistematizat, mai frecvent cu conținut persecutor
• însoțit de halucinații

9
 • apare în: schizofrenia paranoidă, epilepsie, ASC, senilitate, intoxicație cronică cu
amfetamine, anemie pernicioasă.
Tematica delirantă poate fi bizară, absurdă sau fantastică.
Delirul din paranoia cuprinde: idei delirante de prejudiciu, de tip megaloman, de invenție,
de persecuție, de relație, de tip erotoman și de gelozie.
În schizofrenie apar următoarele tipuri de idei delirante: de persecuție, de otrăvire, de
urmărire, de influență xenopatică, mistice, de posesiune demonică, de grandoare.
În episodul maniacal, delirul este de tip megaloman, pacientul fiind convins că are
personalitate ilustră sau filiație ilustră. Pot fi prezente idei de omnipotență, omnisciență, bogăție,
reformă socială și religioasă.
Temele delirului depresiv sunt: idei de inutilitate, incapacitate, vinovăție, ruină materială,
boală gravă, incurabilitate și triada Cotard - negație, imortalitate și enormitate.

C. Sindromul de automatism mintal (Sindromul de transparență-influență sau

Sindromul Kandinski-Clerambault)
Sindromul de transparență-influență (Kandinski-Clerambault) este reprezentat de triplul
automatism: mental, senzitiv și motor și constă din:
• sentimentul pierderii autocontrolului persoanei asupra vieții sale intime
• pierderea deciziei de a gândi liber și a acționa din proprie voință
• aspectul transparenței - subiectul resimte pasiv cum este comunicată și făcută
public viața lui intimă
• sentimentul de influență - se simte în permanență controlat, influențat, dirijat,
metamorfozat, etc.
Sunt întâlnite următoarele simptome:
• răspândirea gândirii
• citirea gândirii
• furtul gândirii
• retragerea gândirii
• sonorizarea gândirii
• ecoul gândurilor
• controlul gândirii
• supravegherea, dirijarea și fabricarea gândurilor
• inserția gândurilor
• pasivitate corporală
• influență xenopatică asupra afectivității și acțiunii.

D. Sindromul catatonic se caracterizează prin:

• stupor - inhibiție psihomotorie cu hipertonie și menținerea corpului în poziții
bizare, uneori patetice
• lipsă de inițiativă și mutism
• opoziționism și negativism (inclusiv alimentar)

10
 • păstrarea poziției imprimate (flexibilitate ceroasă)
• ecomimie, ecolalie, ecopraxie
• comunicarea verbală reciprocă cu interlocutorul este imposibilă
• stereotipii și manierisme atitudinale, gestuale, mimice, comportamentale; uneori
are un aspect hiperexpresiv
• agitație în spațiu restrâns.
Se întâlnește în:
- schizofrenie cu simptome pozitive
- tulburări disociative isterice (cu stupor disociativ)
- tulburări catatonice organice (traumatism cranio-cerebral, intoxicații cu
monoxid de carbon, encefalite)
- tulburări catatonice induse de substanțe psihoactive.

E. Sindromul de dezorganizare schizofrenă se caracterizează prin:

• fragmentarea psihismului, un deficit în sinteza eu-lui, a gândirii, vorbirii și
comportamentului
• ambivalență în plan afectiv, decizional, interpersonal
• tulburări formale de gândire și vorbire
• tulburări logico-semantice
• comportament manierist, stereotip, bizar, neadecvat.

F. Sindromul deficitar (de sărăcire psihică) schizofren se caracterizează prin:

• deficit cognitiv al atenției, în perspectiva filtrului și ierarhizării informațiilor
• deficit de înțelegere a mesajelor și situațiilor, alogie
• depersonalizare în plan corporal, psihic și social (sentiment de schimbare esențială
sau pierdere a propriei identități, incertitudinea schemei corporale, absența
atitudinilor și opiniilor proprii)
• indiferență față de sine, față de propria igienă, indiferență față de succese și evaluarea
altora
• tocirea afectivității sau lipsa reactivității emoționale (este rece, nu are capacitatea de a
se atașa de alții și de anumite lucruri, de a iubi, de a se bucura sau emoționa împreună
cu alții, de a-l interesa, de a-i păsa de soarta altora)
• deficit global volitiv-activ: abulie, astenie (deficit de energie dinamizantă, lipsă de
inițiativă, decizie dificilă, perseverare dificilă, finalizare dificilă)
• deficit special de contact și relaționare socială cu retragere socială, cu imposibilitatea
contactului și închidere în sine patologică (autism)
• inhibiție și încetinire globală a proceselor psihice.

11