Psihologie

LIMBAJUL
Comunicarea şi limbajul
Comunicarea este un schimb de informaţiii. E o relaţie între oameni.
Limbajul e orice mijloc de comunicare a ideilor sau sentimentelor. Implică utilizarea cuvântului. E
instrumentul cel mai important al gândirii şi al conştiinţei.
Poate fi intenţional, implicând imaginaţia şi reprezentarea viitorului.
Se sprijină pe o limbă structurată care îi serveşte de suport.
Limba e sistemul de semne care constituie baza obiectivă a limbajului. E un sistem complex de
semne, simboluri şi reguli gramaticale. E instrumentul de bază al comunicării interumane.

Comentați afirmația lui Bernard Shaw: Există 100 de feluri de a spune NU şi 1000 de a spune DA.

Funcţiile limbajului:
a) Funcţie de comunicare – (conţinuturi informaţionale/emoţionale) transfer a unui conţinut de la o
persoană la alta;
b) Funcţia cognitivă – de integrare, conceptualizare şi în genere de elaborare a gândirii;
c) Funcţia reglatorie – sau de determinare, conducere a conduitei altei persoane şi a propriului
comportament;
d) Funcţia emoţional – expresivă – de manifestare complexă a unor idei, imagini prin cuvinte,
intonaţie, mimică, pantomimică, gestică;
e) Funcţia imperativ – persuasivă – de convingere, de inducţie la o altă persoană a unor idei şi stări
emoţionale;
f) Funcţia simbolică – de substituire a unor obiecte, fenomene, relaţii prin formele verbale sau alte
semne;
g) Funcţia cathartică – de descărcare a tensiunilor interioare, acumulate în timp (jurnal, scrisori,
telefoane, puneri la punct)
h) Funcţia ludică – sau de joc, presupunând asociaţii verbale de efect, consonanţe, ritmică, ciocniri de
sensuri, mergând până la construcţia artistică;
i) Funcţia dialectică – de formulare şi de rezolvare a contradicţiilor sau conflictelor problematice.

Formele limbajului:
a. Limbaj extern
 Limbaj oral
a) Dialogul
b) Monologul
c) Colocvial
 Limbaj scris
b. Limbaj intern – în sfera lăuntrică, mintală:
 Forma automatizată – desfăşurată în baza deprinderii
 Forma pasivă – implicată în ascultare şi înţelegere
 Forma anticipativă –prin care se planifică vorbirea orală sau scrierea
 Vorbirea internă – ca modalitate relativ-desfăşurată de limbaj intern
LIMBAJUL
E funcţia de utilizare a limbii în raporturile cu ceilalţi oameni.
Este activitatea psihică umană de comunicare cu ajutorul limbii.
Comunicarea este transferul de informaţii, mesaje de la un sistem cognitiv la altul.
Limba este un sistem foarte complex de coduri prin care oamenii comunică între ei.
Funcţii:
1. de comunicare
2. dialectică – arta discuţiei în contradictoriu, cu scopul descoperirii adevărului (ex. Conferinţe,
dezbateri)
3. practică sau de reglare a vorbirii – prin limbaj acţionăm asupra altora.
4. afectivă (expresivă)
5. ludică
6. cathartică

Forme:
a) limbaj exterior
1
 Psihologie
1. oral:
- dialogat:
 limbaj situativ – înţeles doar dacă se află în situaţia la care se referă
locutorul;
 limbaj contextual – accesibil, înţeles fără probleme;
- monologat
2. scris
b) limbaj interior

Patologia vorbirii:
a. cazuri de afectare izolată a doar unuia dintre instrumentele implicate în vorbire:
- surditatea verbală – nu înţelege ce i se spune,
- alexia – incapacitatea de a citi un text,
- agrafia – poate citi, dar nu scrie – tulburare motorie,
b. disocierea între operaţiile de nivel diferit – afazia.

Exerciţii:
1) Experiment: alegeţi 2 colegi şi puneţi-le ochelari de soare întunecaţi, astfel încât să nu poată stabili
contact vizual şi apoi solicitaţi să converseze între ei. Ce modificări observaţi în modul de
desfăşurare a conversaţiei? În final, le veţi solicita să descrie şi ei ce au simţit şi comparaţi cu ceea
ce aţi observat singuri.
2) Mergeţi la o bibliotecă publică şi aşezaţi-vă foarte aproape (la cca. 30 cm) de un cititor. Observaţi
cum reacţionează şi încercaţi să vă explicaţi de ce?
3) Să ne imaginăm că nu ar exista limbaj. Scrieţi în caiete 3 consecinţe posibile ale unui asemenea fapt
pentru viaţa noastră psihică. Comentaţi împreună ceea ce aţi stabilit drept consecinţe.
4) Formaţi grupe de câte 4 elevi şi comentaţi următoarea afirmaţie: Animalele comunică, dar nu au
limbaj. Prezentaţi clasei concluziile fiecărei grupe, comentând comparativ răspunsurile date.
5) Explicaţi, exemplificând, 3 dintre funcţiile limbajului, la alegere.
6) Arătaţi ce raporturi se stabilesc între limbaj şi celelalte procese psihice.

LIMBAJUL

1. Persoana căreia i se transmit informațiile prin limbajul scris este:

a) emițător;
b) receptor;
c) emițător și receptor în același timp;
d) emițător și destinatar în același timp.

2. Rolurile de emițător și receptor se schimbă alternativ în:

a) monolog;
b) limbajul intern;
c) dialog;
d) vorbirea cu sine.

3. Limbajul nu este :
a) instrumentul cel mai important al gândirii și al conștiinței;
b) activitatea de comunicare interumană realizată prin intermediul limbii;
c) un mecanism psihic reglator;
d) o însușire psihică.

4. Maria a participat la o conferință pe teme medicale și a remarcat în sală un auditoriu foarte atent,
concentrat pe informațiile prezentate, absorbit de concizia, claritatea și cursivitatea discursului
susținut de un renumit medic neurolog. Acest exemplu ilustrează ca formă a limbajului:
a. monologul;
b. limbajul intern;
c. limbajul scris;
d. dialogul.

5. Pentru a facilita înțelegerea, îmbogățirea și clarificarea cunoștințelor elevilor, la ora de chimie profesorul
2
 Psihologie
explică noile noțiuni pe baza experimentelor de laborator, dirijând prin cuvânt observația elevilor și
explorarea de către aceștia a unor aspecte ale realității înconjurătoare. Exemplul se referă la funcția:
a) reglatorie a limbajului;
b) cognitivă a limbajului;
c) persuasivă a limbajului;
d) expresivă a limbajului.

6. Când Maria dorește să o convingă pe mama ei să o lase cu prietenele la film, îi vorbește pe un ton cald,
o roagă și promite că respectă ora de întoarcere. Acest exemplu evidențiază
funcția:
a) de comunicare a limbajului;
b) cognitivă a limbajului;
c) persuasivă a limbajului;
d) simbolic – reprezentativă a limbajului.

7. În primii ani când copiii învață limbajul, uneori repetă la nesfârșit un cuvânt sau inventează sonorități
inexistente în limba maternă. Și la adulți observăm ceva asemănător, când utilizează termenii în
rezolvarea de cuvinte încrucișate, în calambururi, în căutarea de rime. Aceste situații ilustrează funcția:
a) cognitivă a limbajului;
b) expresivă a limbajului;
c) reglatorie a limbajului;
d) ludică a limbajului.

8. Arta discuției în contradictoriu cu scopul descoperirii adevărului, prezentarea de argumente pro și contra
unei teze în cadrul unei dezbateri colective reprezintă calea principală prin care teza poate fi pe deplin
elucidată. Funcția limbajului evidențiată în această situație este:
a) funcția dialectică;
b) funcția de comunicare;
c) funcția expresivă;
d) funcția ludică.

9. Când spunem unei persoane “Vă salut, bine ați venit!” pe un ton cald, zâmbitor, îmbrățisând-o,
putem transmite respectul și admirația noastră față de persoana respectivă. Exemplul ilustrează funcția:
a) cognitivă a limbajului;
b) reglatorie a limbajului;
c) expresivă a limbajului;
d) dialectică a limbajului.

3
 Psihologie

MOTIVAȚIA

Motivaţia e ansamblul stimulilor interni care determină comportamentul.

Motivaţia e ansamblul stărilor de necesitate ale organismului, care orientează şi dirijează comportamentul pe
direcţia satisfacerii lor.
Funcţii:
 Funcţia de activare internă difuză şi de semnalizare a unui dezechilibru fiziologic sau psihologic;
 Funcţia de declanşare a acţiunilor efective;
 Funcţia de direcţionare (a atenţiei pe scop);
 Funcţia de susţinere şi energizare.
Tipuri de motivaţii:
1. Trebuinţele sunt structuri motivaţionale bazale şi fundamentale ale personalităţii, forţele ei motrice
cele mai puternice reflectând, cel mai pregnant, echilibrul biopsihosocial al omului în condiţiile
solicitărilor mediului extern.
Clasificare:
a) Primare – înnăscute, cu rol de asigurare a integrităţii fizice a organismului:
1) Biologice sau organice – de foame, sete, sexuale
2) Fiziologice sau funcţionale – de mişcare, relaxare-descărcare
b) Secundare – formate în decursul vieţii şi cu rol de asigurare a integrităţii psihice şi sociale a
individului:
1) Materiale – de locuinţă, confort, de unelte şi instrumente
2) Spirituale – de cunoaştere, estetice, etice, de realizare a propriei personalităţi
3) Sociale – de comunicare, anturaj şi integrare socială, de cooperare etc.
2. Motivele constituie reactualizări şi transpuneri în plan subiectiv ale stărilor de necesitate. Sunt
mobilul care declanşează, susţine energetic şi orientează acţiunea. Ex.:
 Foamea şi setea,
 Frica (momentană, permanentă) şi tendinţa de apărare,
 Frustrarea,
 Stresul,
 Conflictele:
- Apropiere-apropiere (++) – copilul ce ezită între 2 jucării;
- Evitare-evitare (--) – a te lăsa udat de ploaie sau a aştepta mult
timp până să treacă;
- Apropiere-evitare (+-) – elevul care stă la tv cu riscul de a nu-şi
termina temele.
 Ataşamentul,
 Motivaţia erotică,
 Motivaţia realizării de sine.
3. Interesele reprezintă orientări selective, relativ stabile şi active spre anumite domenii de activitate.
4. Convingerile sunt idei adânc implantate în structura personalităţii, puternic trăite afectiv, care
împing, impulsionează spre acţiune.
5. Idealurile reprezintă proiecţii ale individului în sisteme de imagini şi idei care ghidează întreaga
existenţă.
6. Concepţia despre lume şi viaţă constituie o formaţiune motivaţională cognitiv-valorică de maximă
generalitate, ce cuprinde ansamblul părerilor, ideilor, teoriilor despre om, natură, societate.
Structuri motivaţionale:
 Motivaţia pozitivă (stimulări premiale soldate cu efecte benefice) şi motivaţia negativă (stimuli aversivi
asociaţi cu efecte de abţinere, evitare, refuz);
 Motivaţia intrinsecă şi motivaţia extrinsecă (sursa generatoare e în subiect sau în afara lui);
 Motivaţia cognitivă (acţionează dinlăuntrul proceselor cognitive, ex nevoia de a şti) şi motivaţia afectivă
(determinată de nevoia omului de a obţine aprobarea din partea altor persoane etc.).
Optimumul motivaţional e intensitatea optimă a motivaţiei care să permită obţinerea unor performanţe înalte sau cel
puţin a celor scontate. Situaţii:
 Când dificultatea sarcinii e percepută (apreciată) corect de către subiect;
 Când dificultatea sarcinii e percepută (apreciată) incorect de către subiect (subiect
submotivat/supramotivat).
Stimulul motivaţional care împinge spre realizarea unor progrese şi autodepăşiri evidente poartă denumirea de nivel de
aspiraţie.