Ce este stresul?

Stresul este o stare intensa si neplacuta care, pe termen lung are efecte negative asupra sanatatii, performantelor si
productivitatii.
Stresul este o reactie individuala si rezultatul interactiunii dintre exigentele mediului pe de o parte si resursele,
capacitatile si posibilitatile individului pe de alta parte.
La locul de munca, stresul apare atunci cand exigentele profesionale depasesc resursele de care dispune fiinta
umana.
Este important de amintit ca stresul nu este numai rezultatul unor evenimente majore negative ci de asemenea al
unor tensiuni si presiuni zilnice. Acestea din urma, prin frecventa lor, au un rol important in mediul profesional si
afecteaza mai mult individul, decat evenimentele negative majore, dar mai rare.
Uneori, stresul profesional este considerat ca un element pozitiv, cu efect benefic asupra performantelor. Aceasta se
refera la “eustress” care se traduce prin activarea, mobilizarea resurselor individuale.
Este important sa se faca distinctie intre “eustress” si “distress”, ca o stare de stres cu efecte benefice, respectiv cu
efecte negative asupra sanatatii.
In conditiile in care o exigenta a mediului profesional este motivanta pentru individ, aceaasta actioneaza ca un
factor de stres pozitiv. In acelasi timp, daca o constrangere este perceputa ca neplacuta, dificila si se manifesta permanent,
ea poate conduce la stress (“distress“) si la efectele sale negative..

Acceptiuni ale termenului in literatura de specialitate

Termenul de stres a fost introdus de Hans Selye in anul 1950. El defineste stresul ca un “sindrom general de
adaptare” pentru a desemna un ansamblu de reactii adaptative ale organismului la actiunea nespecifica a unor “agresori
fizici”. Diferiti agenti stresori produc nu numai un efect specific (leziuni, arsuri, reactii imunitare, maladii infectioase, etc)
ci si un efect nespecific, comun tuturor acestor agenti: starea de stres. Conform autorului, acest sindrom general comporta
trei stadii: de alarma, de rezistenta si de epuizare.
Ioan-Bradu Iamandescu, in lucrarea “Stresul psihic si Bolile Interne” editura ALL, Bucuresti, 1993, defineste
stresul psihic astfel: “…Stresul psihic reprezinta un sindrom constituit din exacerbarea, dincolo de nivelul unor simple
ajustari homeostatice,a unor reactii psihice si a corelatelor lor somatice (afectand cvasitotalitatea compartimentelor
organismului) in legatura, cel mai adesea evidenta, cu o configuratie de factori declansati ce actioneaza intens,
surprinzator, brusc si/sau persistent si avand adeseori un caracter simbolic “de amenintare” (perceputi sau anticipati ca
atare de subiect). Alteori constituit de o suprasolicitare sau subsolicitare a mecanismelor cognitive (atentie, operatii ale
gandirii, etc) si volitionale, cel mai frecvent stresul psihic este caracterizat printr-o participare afectiva pregnanta (ce
poate insoti ca rezonanta afectiva negativa si formele de stres psihic prin suprasolicitare sau subsolicitare “ fizica si
intelectuala. “
Mihai Golu, in “Dictionar de Psihologie Sociala” editura Enciclopedica, Bucuresti, 1981, defineste stresul psihic
ca “..o stare de tensiune, incordare si discomfort determinata de agenti afectogeni cu semnificatie negativa, de frustrarea
sau reprimarea unor stari de motivatie (trebuinte, dorinte, aspiratii), de dificultatea sau imposibilitatea rezolvarii unor
probleme”.
Paul Popescu Neveanu, in “Dictionar de Psihologie”, editura Albatros, Bucuresti, 1978, atribuie termenului de
stres …” doua acceptiuni:
a) situatie, stimul,ce pune organismul intr-o stare de tensiune;
b) insasi starea de tensiune deosebita a organismului prin care acesta isi mobilizeaza toate resursele sale de
aparare pentru a face fata unei agresiuni fizice sau psihice (emotie puternica).
Stresul se caracterizeaza prin modificari hormonale intense, secretie masiva de adrenalina. Se produc de asemenea
modificari morbide (hipertensiune, ulcere gastrice etc.). Stresul psihologic este provocat de emotii prelungite datorate in
primul rand frustratiei, conflictelor, anxietatii. Exista stres de suprasolicitare dar si stres de subsolicitare.Un stres moderat
antreneaza si stimuleaza vitalitatea organismului. Caracterul nociv al stresului apare atunci cand degradarile produse sunt
prea ample, depasind capacitatile adaptative.”
In Europa, aproximativ o treime din angajati, respectiv peste 40 de milioane de oameni, considera ca sunt afectati
de stres in munca. Acest factor de risc este responsabil pentru milioane de zile lucratoare neutilizate in fiecare an. Desi
cifrele sunt semnificative, multe intreprinderi nu realizeaza cat de mult poate afecta stresul performanta si productivitatea.
De aceea in acest an Saptamana Europeana pentru Securitate si Sanatate in Munca este centrata pe prevenirea
riscurilor psihosociale, indeosebi a stresului la locul de munca.

Reactii la stress
Factori de stres la locul de munca
Stresul este reactia pe care oamenii o pot avea atunci cand simt ca nu se pot adapta solicitarilor si presiunilor carora
trebuie sa le faca fata in viata de familie, personala sau la locul de munca.

1
 Solicitarile nu conduc neaparat la stres. Ele pot stimula succesul care conduce satisfactia in munca. Problemele
apar atunci cand solicitarile sunt prea mari si pe termen lung sau actioneaza din mai multe directii; unele persoane isi pot
pierde controlul ceea ce poate conduce la stres.
Stresul poate fi cauzat de diferiti agenti stresori atat la locul de munca cat si in afara acestuia. El poate avea diferite
cauze si diferite forme de manifestare. Unele persoane se pot adapta mai bine la agentii stresori, altele mai putin, in
functie de personalitate si circumstante.
Factorii de stres care actioneaza in viata de familie sau in viata personala pot afecta comportamentul la locul de
munca sau se pot cumula cu cei de la locul de munca, rezultand probleme de sanatate.
Fiecare manager si angajat trebuie sa cunoasca factorii care conduc la stres (agentii stresori), cum poate fi
identificat acesta si ce se poate face pentru eliminarea sau reducerea lui. Lucrand impreuna si utilizand tehnicile de
management pot fi evitate aceste probleme.
Factori de stres la locul de munca:
Stilul de conducere
- lipsa unor obiective clare
- slaba comunicare si lipsa de informare in cadrul organizatiei
- neconsultarea si neimplicarea angajatilor in schimbarile si modificarile de la locul de munca
- lipsa sprijinului din partea conducerii
Statutul, rolul in organizatie
- statut neclar in organizatie
- obiective si prioritati contradictorii
- nivel inalt de responsabilitate la locul de munca
Cariera
- incertitudine in evolutia carierei
- frustrari in dezvoltarea carierei
- statut incert si lipsa recunoasterii
- nesiguranta locului de munca
- insuficienta programelor de instruir
- modificarea statutului in cadrul organizatiei
Decizie si control
- slaba participare la luarea deciziilor
- lipsa controlului asupra propriei munci
- Relatiile la locul de munca
- izolare fizica sau sociala
- legaturi slabe cu superiorii,lipsa de comunicare
- conflicte interpersonale
- diferite tipuri de hartuire(agresivitate verbala, hartuire sexuala,etc)
Proiectarea locului de munca
- sarcini de munca repetitive si monotone
- riscuri semnificative de accidentare si imbolnavire profesionala la locul de munca( tehnologii cu riscuri
de accidentare, zgomot, noxe chimice etc)
- teama de tehnologie in raport cu responsabilitatea

2
 - lipsa de competenta
Sarcina de munca si ritmul de munca
- lipsa controlului asupra ritmului de munca
- sarcini de munca supra sau subincarcate
- lipsa prioritizarii activitatilor
Programul de lucru
- program de lucru inflexibil
- aparitia imprevizibila a unor supraincarcari ale sarcinii de munca
- ore de lucru suplimentare neplanificate
- lucrul in schimburi
- lucrul suplimentar excesiv

Cum poate fi recunoscut stresul ? Care sunt principalele semne ?

Lista de mai jos cuprinde posibilele semne ale stresului care pot fi identificate in stadiul incipient. Acestea pot fi
cauzate de probleme existente in viata de familie, in viata personala, la locul de munca sau orice combinatie intre acestea.
Performanta in munca
 scaderea performantei in munca
 greseli
 lipsa de decizie
 semne de oboseala
 iritabilitate
 Lapsu
 rezistenta la shimbare
 ore suplimentare excesive
Neimplicare
 pierderea interesului pentru munca
 intarzieri
 absenteism sau cresterea absentelor pe motive medicale
 pasivitate sau lipsa de implicare
Comportament agresiv
 criticarea celorlalti
 abuzuri verbale, hartuire
 vandalism
Comportament imatur
 reactii si raspunsuri emotionale necontrolate
 nervozitate, certuri, ton necorespunzator
 caderi de personalitate
Comportament negativ
 refuzul de a asculta sfaturile si sugestiile celor din jur
 repetarea acelorasi argumente
 utilizarea de solutii cunoscute a fi necorespunzatoare
 agresivitate

Strategii individuale de adaptare la stres ( “COPING” )

Actiuni de formare a strategiilor de adaptare la stress
autor: psiholog Mihaela SERACIN, INCDPM
Conceptul de "coping" a fost elaborat de Lazarus si Launtier în 1978, acesta desemnând un ansamblu de
mecanisme si conduite pe care individul le interpune între el si evenimentul perceput ca amenintator, pentru a

3
stapâni, a tine sub control, pentru a tolera sau diminua impactul acestuia asupra starii sale de confort fizic si
psihic
Lazarus si Folkman (1984) l-au definit ca reprezentând ansamblul eforturilor cognitive si comportamentale
destinate controlarii, reducerii sau tolerarii exigentelor, cerintelor externe si/sau interne care ameninta sau depasesc
resursele unui individ.
Termenul "coping strategy" sau "coping ability" este utilizat în special în literatura anglosaxona în timp ce
"stratégie d'ajustement" (Dantchev, 1989; Dantzer, 1989) se utilizeaza în cea de limba franceza.
Raspunsurile individului la factori de stres, raspunsuri necesare acestuia pentru a putea face fata situatiilor
respective pot fi de natura cognitiva sau afectiva (exemplu: transformarea în plan imaginar a unei situatii periculoase într-
o ocazie favorabila de profit personal), dar si forme de comportament (înfruntarea deschisa a problemelor, adoptarea
unei conduite de evitare etc.).
Studiile referitoare la strategiile de adaptare (de "coping") au adus o schimbare fundamentala în cercetarile
referitoare la stres, prin schimbarea orientarii acestora de la descrierea reactiilor la stres la descrierea si cercetarea
modalitatilor prin care individul controleaza factorii si situatia stresanta.
Conform acestui nou mod de abordare a problemelor, stresul nu trebuie cautat nici doar în raport cu individul, nici
numai la nivelul evenimentului, ci în relatia individ-mediu. Caracteristicile cantitative si calitative ale unui factor stresor
nu influenteaza singure intensitatea starii de stres; reactia negativa la stres este rezultatul dezechilibrului între exigente
(interne sau externe) si resursele individului de a face fata acestora. Factorii agresori parcurg mai multe filtre individuale
care conduc la amplificarea sau diminuarea reactiilor, în functie de modul în care sunt perceputi (apreciati, evaluati)
factorii respectivi.
Principalii mediatori ai relatiei factor de stres-tulburare a echilibrului individual (în principal emotional) sunt
reprezentati de:
- perceperea stresului sub influenta: experientei anterioare cu acelasi tip de stres, sustinerii sociale si religioase;
- mecanismele individuale de aparare a Eului, care actioneaza inconstient;
- eforturile constiente: punerea în functiune a unui plan de actiune, recurgerea la diferite tehnici (relaxare, exercitii
fizice etc.).
Acesti mediatori sunt antrenati în doua procese de mediere a relatiei: autoevaluarea propriilor posibilitati în
raport cu situatia respectiva si strategiile individuale de ajustare în raport cu aceasta.
Evaluarea reprezinta un dublu proces cognitiv de apreciere a gradului de pericol pe care îl prezinta o situatie
anumita si care poate afecta individul si a resurselor personale de "coping". Este vorba de o evaluare primara a
potentialului stresant si una secundara a resurselor individuale de adaptare.
Evaluarea primara conduce la stabilirea semnificatiei pentru individ a factorului sau situatiei stresante si, în
functie de aceasta, la emotii de o anumita calitate si intensitate:
 pierdere - emotii negative: frica, mânie, rusine etc.
 amenintare
 beneficiu - emotii pozitive: pasiune, euforie
Evaluarea secundara pornind de la întrebarea ce poate face individul pentru a preveni o pierdere, o amenintare
sau pentru a obtine beneficiul ajunge la a raspunde prin: schimbarea situatiei, acceptarea ei, fuga, evitare, cautarea unui
plus de informatii, a unui suport social, actiune impulsiva etc. Strategiile alese sunt de doua tipuri:
- centrate pe emotii: au ca obiectiv reducerea tensiunii emotionale fara a schimba situatia;
- centrate pe problema: au ca obiectiv modificarea situatiei, actionând indirect asupra emotiilor.
Procesul de evaluare a relatiilor individ-eveniment este influentat de:
a) caracteristici individuale (resurse personale)
 credinte
- religioase (evenimente stresante sunt considerate ca încercari din partea lui Dumnezeu, încercari pe care trebuie
sa le acceptam);
- în propria capacitate de control asupra stresului;
 rezistenta la exigentele exterioare (capacitatea de a tine sub control factorii si evenimentele stresante);
 trasaturi de anxietate, care determina tendinte de a percepe situatiile de viata ca amenintatoare, cu atât mai mult
când sunt noi si ambigue.
b. variabile ambientale, care influenteaza atât perceperea situatiei stresante, cât si alegerea strategiei:
 caracteristicile situatiei - natura pericolului, durata, iminenta etc.; daca situatia este evaluata ca susceptibila la
schimbare, sunt utilizate mai frecvent strategiile centrale pe rezolvarea problemei; daca situatia este considerata ca
putând fi transformata sau, din contra, ca nefiind controlabila - se utilizeaza strategii centrate pe reducerea tensiunii
emotionale;
 resursele sociale (suportul social) - reteaua de sustinere sociala a individului, reprezentând ansamblul relatiilor
interpersonale ale individului, care-i furnizeaza o legatura afectiva pozitiva (prietenii, dragoste etc.), un ajutor
practic (material, financiar), informatii si aprecieri referitoare la situatie; este foarte important modul în care

4
 apreciaza individul gradul de sustinere sociala - cu cât îl apreciaza ca fiind mai mare, cu atât îi creste sentimentul
capacitatii proprii de control a situatiei si se reduce efectul negativ al stresului.
Modalitati de "coping"
Aceste strategii de relationare cu stresul pot modela conduita afectiva a individului în diferite feluri:
a. Modificând sensul orientarii atentiei - deturnând-o de la sursa stresului (strategii de evitare) sau, dimpotriva,
dirijând-o catre aceasta (strategii de vigilenta).
    a.1. Strategiile de evitare conduc la orientarea individului catre activitati de substituire comportamentala sau
cognitiva tinzând spre eliminarea tensiunii emotionale (activitati sportive, jocuri, relaxare, loazir etc.). Aceste strategii
sunt totusi mai eficace când sunt asociate cu cele de confruntare cu evenimentul.
Printre strategiile de evitare se enumera si o alta subgrupa mai putin adaptativa - cea a strategiilor de fuga - individul
crede, de exemplu, ca scapa, se elibereaza de stres, daca bea, fumeaza sau foloseste medicamente; în realitate este vorba
doar de un ragaz temporar, putin eficace si cu efecte secundare, pe termen mai mult sau mai putin lung, nedorite, nocive
pentru organism, atunci când situatia stresanta dureaza mai mult. Cercetarile arata ca aceste strategii de fuga sunt asociate
cu anxietate, depresiune si tulburari psihosomatice.
    a.2. Strategiile de vigilenta directioneaza atentia individului spre situatia stresanta pentru a o controla si preveni
efectele stresului. Aceste strategii prezinta doua forme: de cautare a unui plus de informatii si de punere în actiune a unor
solutii de rezolvare a situatiilor. Acest tip de strategii conduc la scaderea tensiunii emotionale facilitând controlul asupra
situatiei. Pot provoca însa si intensificarea starii emotionale, atunci când informatiile suplimentare indica o mai mare
gravitate a situatiei decât cea apreciata initial si/sau imposibilitatea de a o rezolva.
b. Modificând semnificatia subiectiva a evenimentului - recurgând la activitati cognitive, apparent de sfidare:
exagerarea aspectelor si implicatiilor pozitive ale situatiei, evidentierea aspectelor umoristice ale acesteia (facând "haz de
necaz"), subevaluarea implicatiilor negative, reevaluarea pozitiva etc. Aceste strategii sunt eficace pe termen scurt si când
nu exista o rezolvare momentana, pentru ca reduc tensiunea emotionala.
c. Modificând direct termenii actuali ai relatiei individ-eveniment - prin punerea în functiune a unor eforturi
comportamentale active de înfruntare a situatiei-problema în scopul rezolvarii acesteia prin confruntare (spirit combativ)
si/sau elaborarea si realizarea unor planuri de actiune. Asemenea strategii determina atât modificarea situatiei, cât si
reducerea tensiunii emotionale.
Aceste trei modalitati de orientare a conduitei de adaptare la stres determina modificarea modului de percepere a situatiei,
la reevaluarea potentialului stresant:

 
Clasificarea strategiilor "coping" si metoda de evaluare a acestora
Plecând de la aceste diferite posibilitati de a face fata evenimentelor stresante se evidentiaza doua functii ale strategiilor
de tip coping: influenta asupra starii emotionale si controlul asupra situatiei, asupra problemei care genereaza starea de
stres.
Metodologia pentru inventarierea diferitelor strategii se bazeaza pe identificarea modalitatilor de reactie în diferite situatii
stresante, având la baza marea variabilitate inter si intraindividuala precum si utilizarea analizei factoriale pe un numar
suficient de subiecti.
În scopul evaluarii strategiilor în functie de cele doua dimensiuni principale amintite au fost construite diferite scari-
chestionare.
Dintre cele mai utilizate se pot cita cea a lui Lazarus si Folkman (1984) - "The Ways of Coping Check-List" cu 67 itemi
repartizati în 8 subscari: primele doua vizeaza strategiile centrate pe probleme, iar celelalte sase, pe cele centrate pe starea
emotionala:
1. rezolvarea problemei - cautarea de informatii ("am stabilit un plan de actiune si m-am tinut de el")
2. spirit combativ sau acceptarea confruntarii
3. îndepartarea sau minimalizarea amenintarii
4. reevaluarea pozitiva
5. autoacuzare
6. fuga de evitare (mâncând, bând etc.)
7. cautarea unui suport social
5
 8. stapânirea de sine.
Alti autori nu sunt total de acord cu aceasta clasificare. Suls si Fletcher (1985) utilizeaza clasificarea care împarte
strategiile în doua grupe mari de evitare si de vigilenta, care opun strategiilor pasive (evitare, fuga, negare, acceptare
stoica) - strategiile active (cautare de informatii, sustinere sociala, planuri de rezolvare).
Copingul, mai mult decât o simpla reactie la stres, reprezinta o strategie multidimensionala de control, a carei
finalitate este schimbarea, fie a situatiei, fie a aprecierii subiective.Criteriile de eficacitate a copingului sunt si ele
multidimensionale:
- controlul sau reducerea impactului agresiunii asupra starii de confort fizic si psihic conducând la
reducerea excitatiei si depresiunii;
- stilul activ centrat pe rezolvarea problemei este mai eficace decât cel pasiv, centrat pe emotie;
- în functie de caracteristicile situatiei, de durata si controlabilitatea ei:
 evitarea este eficace la un stres pe termen scurt;
 strategiile active sunt eficace la un stres pe termen lung;
 strategiile active nu sunt eficace în cazul unor situatii necontrolabile.
Copingul poate influenta si starea de sanatate fizica, influenta însa dificil de evaluat (prin studii prospective, de
exemplu, biomedicale costisitoare).
Totusi, exista influente care pot fi identificate:
- influente asupra: frecventei, intensitatii si duratei unor parametri fiziologici (tensiune arteriala, frecventa cardiaca,
frecventa respiratorie) si neurochimici de stres (catecholaminele urinare, cortizol sanguin etc.);
- poate afecta direct si negativ sanatatea (risc de morbiditate si mortalitate) când îi corespunde utilizarea excesiva
de substante nocive sau activitati cu risc (viteza excesiva);
- strategiile centrate pe emotii pot ameninta sanatatea pentru ca împiedica punerea în functiune a unor
comportamente adaptative (de exemplu, negarea unei boli determina consultarea tardiva a medicului).
Teoria cognitiva a stresului prezinta aspecte pozitive pentru ca nu mai considera stresul doar ca un stimul obiectiv
amenintator, nici ca un raspuns emotional linear, dependent de gravitatea acestuia, ci ca un proces dinamic mediatizat de
alte doua procese - evaluarea cognitiva a evenimentului (controlabilitatea) si strategiile de coping (de control efectiv) -
ambele fiind în interactiune.
Aceasta noua conceptie depaseste modelul fiziologic al lui Selye (1956) care ignora complexitatea relatiilor între
fiziologic si psihologic si mecanismele implicate în starile de stres-distres-eustres.
Este, de asemenea, importanta prin utilizarea ei în informarea si formarea personalului confruntat cu diferite tipuri
de stresuri profesionale si prezentând diferite caracteristici individuale de rezistenta sau, din contra, de vulnerabilitate la
stres.
Este însa absolut necesar de a nu pierde din vedere întregul biopsihosocial pe care îl reprezinta individul uman si de
a aborda problema formarii unor conduite adaptative multidimensional, asa cum este activitatea profesionala, asa cum
este individul si asa cum sunt relatiile individ-activitate.

6
Munca si Stresul
Credinta ca evenimentele sînt personal controlabile poate crea un echilibru al muncii platite si muncii de acasa, din
gospodarie, facîndu-i pe oameni sa fie mai putin stresati? Acestei întrebari îi raspunde Ruth Weston într-un articol din
"Family Matters" nr. 28, aprilie 1991, revista a Institutului Australian de Studiere a Familiei.
Abilitatea de a controla evenimentele a fost descrisa adesea ca fiind foarte importanta pentru siguranta de sine reala
si pentru starea de confort psihic si, în consecinta, ca un scop înalt, împartasit de majoritatea oamenilor.
Mai mult, indiferent de controlul personal real, o credinta generala în controlul personal asupra circumstantelor a
fost considerata drept o resursa importanta pentru depasirea dificultatilor vietii, sporind confortul psihic si reducînd
stresul.
S. Kobasa, în lucrarea "The Hardy Personality: Toward a Social Psychology of Stress and Health", 1982, descrie
existenta unui simt al controlului personal ca o componenta a "duritatii" - o dispozitie de personalitate care reduce stresul
schimbarilor majore în viata, cum ar fi desfacerea casniciei, pensionarea, schimbarea domiciliului. Kobasa afirma ca o
persoana "severa" este mai putin de asteptat sa se îmbolnaveasca dupa expenenta acumularii unor astfel de evenimente.
Contrar, un simt al lipsei puterii a fost adesea tratat ca o disfunctie care ar putea conduce la o stare de depresie cronica.
Ne putem astepta, deci, ca persoana care încearca o echilibrare a cerintelor familiei si muncii platite sa fie în stare
sa învinga stresul schimbarilor, sa fie atenta la aspectele bune, pozitive a1e vietii, sa evite depresia si sa ramîna sanatoasa
daca realizeaza controlul asupra modului sau de viata.
Totusi exista o confuzie în literatura privind notiunea de control si cum ar putea fi el masurat. Conceptul lui Patter
(1966) de "locus al controlului", puternic influent, afirma ca oamenii dezvolta o expectatie genera1izata, în sensul daca
evenimentele care li se întampla sînt cauzate de catre ei însisi (o "orientare interna") sau de catre alti oameni, de soarta,
noroc ori sansa (o "orientare externa"). Patter crede ca acest locus al orientarii controlului este mai de asteptat sa
influenteze modul în care oamenii interpreteaza evenimentele noi si ambigue.
Importanta crescuta acordata încrederii în control a produs în literatura de specialitate proliferarea scalelor de
masurarea "locului controlului". In mod eronat, cercetatorii au presupus adesea ca aceste sca1e masoara calitati precum
simtul competentei sau maiestria cle a depasi evenimentele. Totusi exista o diferenta între conceptul de locus al
controlului si competenta.
R. Lazarus si S. Folkman, în 1984, în lucrarea "Stress, Appraisal and Coping", arata ca parerile despre control sînt
diferite si conforme cu modelul de stres psihologic al unei persoane, model dependent cle gradul în care o persoana se
simte provocata sau amenintata de cerintele vietii. Un simt al amenintarii intervine atunci cînd o persoana se îndoieste de
abilitatea ei de a învinge cerintele importante ale vietii. Daca o persoana este amenintata, este de asteptat sa devina
anxioasa sau îngrijorata. Pe de alta parte, intervine un simt al controlului cînd ea crede ca poate, cu un efort considerabil,
sa conduca solicitarile vietii si se centreaza pe ele ca sa faca experienta placuta.
Totusi, Lazarus si Folkman au scos în evidenta faptul ca exista perioade cînd credinta în controlul personal poate
spori simtul amenintarii - de exemplu, cînd i s-a parut ca exercitarea controlului cere sa actioneze împotriva principiilor
personale sau concluce la pierderea prieteniei. Astfel, o mama care doreste sa preîntîmpine neajunsurile financiare prin
7
luarea unei slujbe întregi, este în situatia de a-si parasi copiii în institutii de îngrijire; ea poate gasi acest stil de viata foarte
stresant în conditiile în care crede cu fermitate ca "Iocul mamei este în casa" sau ca relatiile ei cu copiii se vor deteriora
daca sînt dati altora spre îngrijire.
Lazarus si Folkman subliniaza faptul ca anumite scopuri ale controlului pot coexista, acoperind atît circumstantele
externe, cît si starile interne - cle exemplu, schimbînd conditiile externe, tolerînd durerea, controlînd reactiile, pastrînd
imaginea de sine si mentinînd morala.
Astfel, oamenii pot încerca sa armonizeze cerintele muncii platite si ale celei facute acasa, în gospodarie ca sa
sporeasca propriie resurse. De exemplu, ei pot delega responsabilitati, în felul acesta renuntînd la un anume contro, dar, in
acelasi titnp, conducînd la indeplinirea unor sarcini necesare. Altii pot încerca sa-si schimbe propriile scopuri - de
exemplu, ei pot învata sa tolereze gospodaria (casa) mai în dezordine sau sa coboare aspiratiile profesionale. Desi ei pot
sa nu realizeze acest lucru, strategiile de a depasi dificultatile reprezinta forme diferite de exercitare a controlului.
In genera deci, pare ca un simt al controlului personal poate ajuta oamenii sa depaseasca greutatile si sa se bucure
de echilibrarea muncii platite cu cea de acasa. Pe de alta parte, poate fi foarte demoralizant sa descoperi cum, contrar
principalelor noastre expectatii si ale a1tora, nu putem stapîni cerintele vietii. Unele din cerintele "dificile" pot fi cele pe
care le producem singuri. Modificîndu-ne scopurile, stabilind prioritati si delegînd responsabilitati, putem reduce
presiunile exercitate asupra noastra si, plini de speranta, sa mentinem un simt al controlului si deci al confortului psihic.

Anca TOMESCU, psiholog, Centrul de studii si Cercetari pentru Tineret

Sursa: Psychology Index, Mircea Enache