Sunteți pe pagina 1din 57

Progresia ȘIUGARIU –

v/est-etica firii...

(1943)

„Să știi că mie acasă


îmi spun Ion. Nu-mi spune
nimeni Soare!”
Progresia ȘIUGARIU – v/est-etica firii...
„Să știi că mie acasă îmi spun Ion. Nu-mi spune nimeni Soare!”

Ion SOREANU-ȘIUGARIU(x) (y)


– născut Patriot. Român de vocație. De formație – Cetățean european!
(06.06.1914 Băița/România – 01.02.1945 Brezno/Slovacia)

˂Faptele, prin urmare, au fost acestea: după ocuparea orăşelului Tisovec, ne-am îndreptat spre
oraşul Brezno de pe valea râului Hron. Şoseaua, minată şi barată de tot felul de obstacole, ne-
a obligat s-o apucăm peste creste, unde am dat de nemţi şi unde am stabilizat frontul. Între
timp, Brezno a fost cucerit de alte unităţi ale noastre, şi tot efortul s-a concentrat pe păstrarea
cu orice preţ a oraşului. Oraşul însă a fost supus zi şi noapte unui masiv bombardament de
artilerie, al cărui tir se zice că era dirijat de doi nemţi, care rămăseseră ascunşi în turnul
bisericii [clopotnița](a) şi aveau cu ei aparat de radio-emisie.
Pentru a nu expune primejdiei coloanele aflate în marş, comandantul regimentului a ordonat
replierea acestora pe extremele oraşului. Se crease totuşi învălmăşeală prea mare, şi era
absolută nevoie de un spirit calm care să ordoneze desfăşurarea acestei mişcări. Deşi
colonelul l-a invitat pe Soare(1) în trăsura personală, să-l ducă în spatele frontului (Soare fiind
foarte bolnav, dureri atroce din cauza unei infecţii în organism, de neremediat în condiţiile de
front), Soare totuși a refuzat şi a rămas pe loc. E chiar ora când artileria germană începe să
tragă din plin asupra şoselei aglomerate şi a căii ferate care ducea spre oraş.(b) Soare, în clipa
aceea, se afla chiar pe marginea şoselei, într-un punct pe care el îl va fi socotit ocrotit de orice
primejdie, calm, continuând să dea ordine. Un proiectil însă a căzut foarte aproape, explozia l-
a surprins în picioare. Cei de faţă la această nenorocire spun că i-au fost fracturate amândouă
picioarele, a fost de asemenea lovit şi în abdomen. I-au strâns imediat coapsele în moletiere,
ca să poată stăpâni pierderea mare de sânge pe care o avea, l-au urcat în ataşul unei
motociclete şi au pornit cu el spre ambulanţa regimentară. Soare a mai apucat să spună câteva
cuvinte – „Lucia, te pierd... Salvaţi-mă...” – după care şi-a pierdut cunoştinţa. În drum spre
ambulanţă, cam la vreo zece minute după rănire, s-a stins fără să-şi mai fi revenit.(c) (c.1)
A fost înmormântat în cimitirul comunal(d) din Polhora pri Brezno(2), în ziua de 1 februarie,
împreună cu alt sublocotenent – STOICA, tot din unitatea noastră, şi încă şapte soldaţi căzuţi
în aceeaşi zi. Slujba au făcut-o preotul regimentului şi preotul satului, au luat parte femei şi
oameni din sat, de asemenea un mic grup de partizani slovaci, garda de onoare.˃˃(3)
1 februarie 1945 ora 1110 - Ion ŞIUGARIU la vămile spiritului…
˂˂Armata română a eliberat orașul nostru, Tisovec. Pe vremea aceea aveam 12 ani, așa că am
urmărit cu mare interes ceea ce se întâmpla în jurul meu. Armata română a ajuns la noi în data
de 28 ianuarie. De Crăciun am avut o iarnă uscată, dar în ianuarie a căzut foarte multă zăpadă,
până la brâu, astfel că soldații erau complet înghețați când au ajuns la noi. Unii dintre ei s-au
oprit la bunica mea. Aceasta i-a servit cu ceai, pentru că le era foarte sete. Atât de sete că au
băut și saramura din castraveții murați. La noi au fost cazați doi ofițeri din armata română --
un colonel și un locotenent. Eram 20 de persoane în casă, pentru că orașul Brezno era ocupat
de nemți, iar rudele care locuiau acolo s-au mutat la noi. Având în vedere că eram atâția, tatăl
a fost nevoit să inventeze un program de trezire de dimineață: mai întâi se trezeau bărbații și
copiii, apoi femeile. Ofițerii erau însoțiți de servitori, care se ocupau de ei la fiecare pas, le
înmânau până și săpunul la spălare. Locotenentul era înalt, bine făcut, cu o mustață frumos
aranjată și îi plăceau foarte mult femeile. Unul dintre servitori avea o prietenă într-un cartier
al orașului – Hamor. Tatăl, care vorbea germană, a intermediat această relație. Găteam toți
împreună, dar ne era greu să comunicăm, pentru că mai ales servitorii nu vorbeau deloc nici
germană, nici slovacă.˃˃(4)
˂˂Bunica mea locuia în centrul satului. În jurul casei ei treceau toate căruțele care transportau
răniții de pe front. Mulți dintre ei o rugau să-i ajute, iar ea o făcea după puterile ei – de ex. îi
servea cu câte un pahar cu lapte. Într-o zi, un soldat român, pe care îl transportau la spital, s-a
întors spre ea și i-a zis: maaamă… iar după aceea și-a dat duhul. ˃˃(5)

Când a răsărit Soarele – în 6 iunie 1914 în Băița, și după…


Conform Registrului de nașteri a comunei Tăuții-Măgherăuș (1914 / indicativ 58), județul
Maramureș – se naşte în satul Băiţa, primul băiat (înregistrat ȘUGAR Ianoș) din cei şase copii
ai familiei de mineri-aurari Ion şi Floarea ŞUGAR. Preotul din sat, și dascăl, Victor
BACILA(6) (e) îi convinge pe părinți să dea copilul la școală. Între 1924-1928 o frecventează
fără continuitate în satul natal şi pe Valea Borcutului (cartier periferic al Băii Mari), cu
calificativele „lăudabil” și „eminent”. Un fost coleg de şcoală primară şi-l aminteşte pe Ion
ŞIUGARIU astfel: „Parcă-l văd cum trecea munţii care despart satul său natal, Băiţa, de Valea
Borcutului, prezentându-se zilnic, cu lecţiile învăţate, la şcoală. Cu traista plină de cărţi, caiete
şi o bucată de mălai, străbătea, pe ploi, zăpadă, viscol şi ger, pădurile de carpen şi fag de pe
Țigher şi Prăpade, trecând pe la Târgul Ciorilor şi pe la Balta Pocoloaiei, până în Valea
Borcutului şi înapoi.”(7)
Intră prin concurs la Şcoala Normală din Oradea și o frecventează între anii 1928-1932. După
absolvire intră la cursul superior al Liceului Emanuil GOJDU, ca bursier. Debutează pe la
mijlocul liceului în revista Observatorul din Beiuş, cu versurile intitulate Imn tinereţii, pe
care le semnează Ion ŞIUGARIU. Dezvoltă aptitudini excepționale pentru științele exacte.
Părinții îl văd deja acasă… ca viitor inginer! Cum, obținuse primul loc pentru o Bursă la
Oxford, inițiată de o revista engleză, și părinții nu acceptă – prospătul bacalaureat, după ce își
face stagiul militar în Ploiești la Școala de ofițeri de rezervă și-și petrece vara anului 1936 pe
meleagurile natale – în 1937 descinde în București cu diploma de bacalaureat şi un caiet de
poeme! Între timp, numele de familie îi fusese schimbat și lui, oficial, în SOREANU – „în
baza Deciziunei Ministerului de Justiție nr.60351/936 din 24 iunie”, publicată în Monitorul
oficial al României și consemnată mențiunea în Registrul de nașteri, la poziția sa.(f)
În martie 1938 îi apare volumul de debut Trecere prin alba poartă. „E o ţâşnire vulcanică, un
clocot de pasiune, o tinereţe neastâmpărată care irumpe, dornică de viaţă şi de avânt, e o
izbucnire sinceră şi nestăpânită... Sufletul poetului se revarsă direct, ca o apă umflată peste
malurile constrângătoare ale oricăror reguli.”(8)
În 1939 Ion ŞIUGARIU întreţine o rubrică permanentă de critică în revista Meşterul Manole.
România pierde Transilvania în 1940 și poetul, în aceste circumstanțe – se regăsește în
refugiu.
În 1941 este ales preşedinte al Asociaţiei Studenţilor Refugiaţi. Scrie și publică în continuare.
Colaborează la revistele Vremea, Universul literar, Curentul literar, Meşterul Manole,
Decalogul, Revista Fundaţiilor Regale ş.a.(g) (g.1) (g.2)
Poetul îşi susţine teza de licenţă în 1942 cu lucrarea Aspectul jurnalistic al literaturii
moderne, avându-l ca îndrumător pe Mihail RALEA(h) și în același an îi apare volumul de
poezii Paradisul peregrinar. „Meritul cărţii stă în faptul că pune o problemă şi, indiferent de
procedeul ce-l adoptă şi care nu putea fi altul, îi află o soluţie. Pornind dintr-o experienţă
personală urmărită sincer şi onest, d. Ion ŞIUGARIU adoptă, spre simplificare, vechile tipare
şi nu se preocupă de versificaţie decât în funcţie de fondul care o reclamă...”(9)
În iulie 1942 vine acasă cu pașaport și-și vede părinţii pentru ultima oară. Considerat
indezirabil în nordul Transilvaniei, parcurge zilnic 12 km pe jos până la postul de jandarmi
pentru viză. Mai încearcă să revină, în același an, dar nu mai primeşte aprobare.
În 1943 îi apare poemul din 60 de catrene Ţara de foc. „Poemul nu e conceput plastic, ci creat
muzical – contrapunctic… D. ȘIUGARIU face o mare şi îndrăzneaţă experienţă creatoare şi
dă confraţilor săi o frumoasă lecţie de conştiinţă artistică de cea mai stringentă actualitate.” (10)
29 iulie 1943: se căsătoreşte într-o permisie, la Râmnicu-Vâlcea, cu studenta la farmacie
Lucia STROESCU.
Deconcentrat în septembrie 1943, lucrează la Studiu critic despre poezia lui Bacovia şi la
volumul de critică literară Viaţa poeziei (despre Mihai BENIUC, Emil BOTTA, Ovid
CALEDONIU, Emil GIURGIUCA ş.a.). Ține un jurnal literar și începe un roman.
Concentrat pentru a șaptea și ultima oară în 1944 – participă la luptele de la Băneasa şi
Otopeni, apoi cu regimentul său, 27 Infanterie / Divizia a 3-a / Armata a 4-a Română, și
alături de celelalte unităţi, participă la eliberarea României, Ungariei şi Cehoslovaciei.

Fragmente din Jurnalul de front:


05.10.1944, Cristești-Mureș / „Am început să ne îngropăm în noroi. Suntem plini de
murdărie, ne mănâncă păduchii. Pe poziții mai sunt 150 de oameni. Când am plecat de
la Jitaru eram 1000. Pe unde am trecut am lăsat numai morminte și țărână amestecată
cu sânge. Tare am plătit scump Ardealul! Am văzut cum plâng soldații când pleacă la
atac, am auzit strigătele disperate ale răniților rămași între linii. Nu s-a dus nimeni să-i
ridice. O! cărțile frumoase care vorbesc de eroism, de vitejie! Câte minciuni
împodobite. Am văzut la Otopeni un camion cu eroi... Li se luaseră bocancii. Unii
miroseau a hoit putred... Un elev adjutant era complet gol... Poate îl mai așteptă acasă
cineva să se întoarcă. Alături de el erau doi nemți... Îi înfrățise moartea. Mergem mai
departe. Câți vor ajunge până la capăt?”
28.11.1944, Ujvilag / „Soldații sunt atât de obosiți de război că nu se mai ascund, nu
se mai feresc de proiectile…”
29.11.1945, Ujvilag / „În jurul meu e iad. Artileria noastră a început să bată… În
stânga noastră se aude cadența deasă a katiușei. E un atac general pe tot frontul… În
momentul acesta mor atâția oameni. Morțile lor rămân necunoscute…”
15.12.1944, Csobad / „… Aseară, imediat după ce a nins, au căzut în prinsoare la
nemți două companii complete. Am plâns după camarazii pierduți. În fiecare zi
devenim tot mai puțini… Unii soldați se lasă furați de iluzia unei schimbări, de
speranța unei siguranțe. Moartea e prea aproape de ei, prea continuă. Și atunci trec
dincolo, devin mișei de frică. Au început să treacă zilnic, cu premeditare. Sunt așa de
trist pentru prostia lor, pentru micimea lor de suflet.”
18.12.1944, Novajidrany / „… Stau într-o casă părăsită, printre ruine și mobile în
dezordine. Pe jos… tablouri, vase de porțelan, haine de damă… Se aude tunul,
mitraliera… În curând voi muri și încă n-am cunoscut viața, viața cea mare… Moartea
este aproape, în fiecare zi tot mai aproape… Ne-a cuprins pe toți deznădejdea.”
21.12.1944, Pereny / „Am intrat în Cehoslovacia. Satul acesta de început de munte e
locuit mai mult de unguri…, sat sărac, îngrozit de război. Când s-au retras, nemții au
spus populației că armatele ruso-române îi vor împușca, îi vor schingiui. De aceea, în
primele ore n-am găsit pe nimeni în case. Oamenii se ascunseseră în pivniți. Soldații,
găsind casele goale, au început să cotrobăiască prin lucruri. Când au ieșit proprietarii
din pivniți, s-au iscat certuri, plângeri, tot felul de reclamațiuni. Nemții bat satul cu
brandturile, ne omoară caii, soldații… Mor mereu tot mai mulți dintre noi.”
22.12.1944, Pereny / „… Mă urmărește senzația că se va întâmpla ceva catastrofal.
Inamicul este tot mai îndrăzneț… La orice oră putem fi luați prizonieri, omorâți…”
24.12.1944, Pereny / „Ne pregătim de Crăciun. Am adus o ramură de brad și am
încărcat-o cu tot felul de lucruri: grenade, cartușe de armă, proiectile de brandt.
Subofițerul POPOVICI o lipește de sobă cu balegă de vacă, să nu scoată fum. Serg.
Anuței mătură… A intrat femeia în casă. De când am venit aici n-a mai ieșit din
pivniță. Se uită la pomul nostru, plânge. Mi-e așa milă de ea, de ei, de noi de toți.
Crăciunul nostru: aceeași durere… În camera de alături, dr. CIURA pansează răniții
veniți de pe poziție. Unul are o spărtură groaznică în cap. Doi sanitari îl țin de mâini…
Mă gândesc: în țară a început seara de Moș-Ajun… Ai mei – câți or mai fi – stau
gânditori la masă… În camera de alături plâng soldații răniți, se vaită, agonizează…”
26.12.1944, Pereny / „Situația noastră e din ce în ce mai disperată. Inamicul opune
rezistență înverșunată… Soldații sunt complet demoralizați, slabi, submediocri…
Ofițerii nu se deosebesc de trupă. În fiecare zi aleargă la doctor, încercând totul să
poată scăpa de pe poziție. Soldații nu au conducători pricepuți, hotărâți, demni…
Inamicul e viclean, organizat, puternic. Exploatează greșelile, insuccesul și slăbiciunile
noastre. Crăciunul nostru s-a soldat cu 41 soldați luați de inamic, răniți, morți…”
28.12.1944, Pereny / „Rămânem pe loc. Frontul pare stabilizat. Soldații dau declarații
că nu mai vor să lupte, că nu au pentru ce. Se gândesc acasă la neveste, la copii, la
gospodăriile prădate de cuceritori. Se consideră toți sacrificați, uitați de țară, de
Dumnezeu. Au început cercetările, dările în judecata Curții Marțiale. Soldații aruncă
armele pe câmp, se predau, amenință că se vor preda toți. Sunt obosiți, distruși,
revoltați. Stau pe poziție cu săptămânile, fără să fie schimbați o singură noapte. Nu au
echipament de iarnă suficient, nu au elan, nu au sănătate…”
30.12.1944, Buzita / „Avem un comandant stupid… A refuzat să primească în casa sa,
în birou, pe ofițerii care veneau de pe poziție, sub motiv că au păduchi… În 10 zile de
comandă, acest domn a reușit să fie urât de toată lumea… Este absurd, incapabil,
închipuit, neomenos… Totuși, acest ofițer-caricatură, este ofițer de Stat Major.
02.01.1945, Buzita / „În noaptea asta plecăm spre o destinație nouă… Stau singur la
un felinar și scriu. Băieții lucrează la căruță… 10 ruși veniți…, obosiți, plini de praf,
flămânzi – dorm pe unde au apucat, pe jos, pe scaune, pe prispă. Ei au preluat poziția
noastră…”
03.01.1945, Debrete / „Am călătorit toată noaptea, în frig, pe o căruță cu muniție. Mi-
au înghețat picioarele, mâinile. Mi-au căzut caii, unii au murit pe marginea drumului.
Ne-am trezit dintr-o dată în fața munților Cehoslovacie, grei, de netrecut. Satul în care
ne-am oprit e mic, frumos, ca satele noastre de munte de la Baia Mare. Sunt trist, îmi
lipsește ceva.”
06.01.1945, Debrete / „Stăm în refacere, ne despăduchem, ne spălăm, reparăm
armamentul… Locuiesc într-o bucătărie murdară, mică, friguroasă. Dormim trei într-
un pat. Satul e mic și noi suntem mulți… Din 10 în 10 minute eram chemat la telefon.
Primeam ordine să împart pistoale, să sap gropi antiaeriene… Trăiesc gol de pe o zi pe
alta, fără timp, fără așteptări, fără regrete… Nu sunt nimic… Acum știu sigur: războiul
nu m-a învățat nimic, nu mi-a dezvăluit nicio revelație. Așa începe moartea.”
18.01.1945, Iablonca / „Am adunat toți oamenii din sat să sape gropi. Ne îngropăm
morții. Sunt mulți, mișcător de mulți. Îmi vine să plâng. Au murit eroic, luptând ca
niște disperați. Niciodată regimentul nostru n-a luptat atât de frumos. Cine ne va
mulțumi pentru toate acestea? Murim mereu, zilnic murim…”
22.01.1945, Iablonca [cu 10 zile înainte de moartea sa] / „Se aud zvonuri de pace.
Toată lumea comentează, vorbește, așteaptă… Totuși oamenii continuă să moară. În
fiecare zi vin răniți, cadavre. Poate, undeva, se știe că acești morți nu au nicio
însemnătate… Inamicul opune rezistență înverșunată, deși cauza lui e definitiv
pierdută. Mă gândesc la Lucia, la viitor. Voi merge acasă, voi scrie din nou, voi citi
cărți… Totuși se aude tunul, mitraliera…
N-ar mai trebui să moară nimeni…”(11)

Orizontul „ianuarie, 32” – nu există!


La 1 februarie 1945, ora 11, sublocotenentul de rezervă SOREANU Ion cade rănit grav, în
asaltul pentru eliberarea orașului Brezno.
„Cu moartea eroică a lui Ion ŞIUGARIU poezia română pierde pe unul din poeţii născuţi, nu
făcuţi.”(12)
În 28 februarie 1945 prin Decretul nr. 641, sublocotenentul de rezervă SOREANU Ion este
decorat post-mortem cu ordinul Coroana României cu spade, în Gradul de cavaler si cu
panglică de Virtutea militară.
În martie 1945, vestea pierderii primului fiu – zdruncină viaţa minerului-aurar Ion ŞUGAR
care, la 56 de ani, se stinge și el.
În 1956 Slovacia relocă toți cei 11.000 de soldați români eroi, de pe tot teritoriul său, în
Cimitirul Central Militar – dedicat Armatei Române, în orașul Zvolen.(i) (i.1) (i.2)
Slovacii au dezvoltat un cult pentru armata română, îl întrețin și-l insuflă cu pioșenie adâncă
și foarte mare recunoștință – de la o generație la altă. Eroii noștri-s și eroii lor! Cei de vârstă
venerabilă, care au crescut odată cu războiul – exclamă și azi „au venit frații noștri români”
când întâlnesc vreunul: e suficient să vorbești limba română în Slovacia, că și apare dacă-i
prin preajmă vreunul – care să te îmbrățișeze, învăluindu-te în lacrimi și amintiri copleșitoare!
În august1958 are loc ceremonia dezvelirii monumentului dedicat Eroilor Români în
Cimitirul Militar din Zvolen în prezența unei delegații guvernamentale din care face parte și
scriitorul Laurenţiu FULGA – prietenul poetului, eseistului, publicistului şi ostaşului Ion
SOREANU-ŞIUGARIU.
În 1968 apare în Colecţia Columna a Editurii Militare – volumul Carnetele unui poet căzut în
război, cu o postfaţă semnată de Laurenţiu FULGA. „Cu această carte, îngrijită de prozatorul
Laurenţiu FULGA şi asistată de mărturiile lui Mihai BENIUC şi Emil GIURGIUCA, se
începe reconsiderarea activităţii literare a poetului-erou Ion ŞIUGARIU”.(13)
În 1969, la 55 de ani de la nașterea poetului Ion ȘIUGARIU, la Baia Mare, se organizează
primul Simpozion dedicat personalității acestuia.(j) Zaharia STANCU, președintele Uniunii
Scriitorilor din Republica Socialistă România adresează o scrisoare „mamei care a dat naștere
și a crescut un asemenea fiu, dăruit țării până la ultima sa clipă de viață”, recunoscând
„remarcabila vocație poetică lipsită însă de dreptul legitim de a se realiza pe deplin, cu atât
mai statornic așezată în istoria literaturii prin aura de sacrificiu care o înnobilează.”
În 1975, la Editura Militară apare volumul Poetul-ostaş Ion ŞIUGARIU, exegeză semnată de
Eugen MARINESCU.
Se tipăreşte volumul lui Ştefan BELLU Ion ŞIUGARIU – un poet căzut în război (în
îngrijirea Comitetului de cultură şi educaţie socialistă din Baia Mare).
În 1976, Floare ȘUGAR, mama poetului, consimte donarea casei în care s-a născut și a locuit
poetul-erou (din care se retrăsese și ea, cu mulți ani în urmă) – către Consiliul popular
comunal Tăuții-Măgherăuș. „Soarele” cum îi spuneau cei apropiați, „însetat de lumină” cum
scria despre sine că este – sufletul poetului peregrin poate adăsta acum și pe pragul casei sale
memoriale care-i poartă numele, la Băița, sub aceiași codri adumbriți de Pietroasa, privind
aceeași grădină care i-a inspirat atâtea incantații… „Copilul acesta singuratic e poet” își
spunea adeseori și chiar plăpând și firav cum era – a putut să-și descopere și vocația de…
erou: uneori se juca cu moartea-n texte, alteori îl învăluia frica, deznădejdea sau disprețul.
Încă înainte să meargă în întâmpinarea războiului și-a morții – în publicistică își vărsa și
cauzele și năduful…
Comemorarea poetului și a sacrificiului său capătă ulterior frecvență anuală, și evenimentele
dedicate au loc de obicei aici – prin implicarea autorităților publice locale, a forului județean
de cultură, a școlilor și a cadrelor didactice, alături de scriitorii maramureșeni și nu doar.(k)
1984 – La iniţiativa Luciei SOREANU, soţia poetului (stabilită in Germania, la Aachen),
apare volumul Ion ŞIUGARIU – Sete de ceruri, la Editura Jon DUMITRU, München
(Colecția Paşii lui Orfeu), cu o prefaţă semnată de Vintilă HORIA (care poartă titlul Ion
ŞIUGARIU de la Meşterul Manole).
1997 – În îngrijirea prof. univ. M.C. Alexandru HUSAR (care semnează şi prefaţa), la Editura
Agora din Iaşi, a apărut volumul de eseuri Ţara Crinilor, de Ion ŞIUGARIU.
1999 – Editura Marineasa Timişoara publică Ion ŞIUGARIU – Viaţa poeziei, ediţie şi tabel
cronologic de lector universitar dr. Marcel CRIHANA.
2002 – La Bucureşti apare la Fundaţia Culturală Memoria Ion ŞIUGARIU – George
BACOVIA, Studiu critic.
2004 – Ştefan BELLU publică Ion ŞIUGARIU – Poet şi critic literar la Editura Gutinul Baia
Mare.
2005 – Apare la Editura Fundaţiei Culturale Memoria, Bucureşti – Antologia participanților
la concursurile Premiului pentru poezie Ion ȘIUGARIU (primele și singurele 3 ediții ale
Concursului național de poezie inițiat de soția poetului) – selecție realizată de Ion
DUMITRU.
2006 – Editura Fundaţiei Culturale Memoria, Bucureşti publică volumele Ion ŞIUGARIU –
Scrieri (cu o prefaţă de Al. HUSAR; ediţie îngrijită şi postfaţată de Lucia SOREANU, soţia
poetului) şi Ion ŞIUGARIU – Iluzie şi destin – corespondenţă, album, jurnal.
În 2009* se materializează (doar online) volumul Progresia ȘIUGARIU – cu toți participanții
la Concursul de creații originale, ediția I, și singura (din motive de criză economică instalată
ulterioar) – concurs inițiat pentru elevi (gimnaziu, liceu) și studenți cu domiciliu în raza
orașului Tăuții-Măgherăuș – organizat cu ocazia comemorării poetului Ion ȘIUGARIU, în
februarie, cu participarea și în lectura publică a autorilor înscriși. Concursul a urmărit 7
secțiuni (genuri și specii literare și media – asupra cărora s-a aplecat) + artă plastică, și a oferit
referințe specifice din creația sa:
 poezie (: „Misiunea mea în lumea aceasta e poezia!”(l)),
 proză scurtă/teatru/roman (: „Să ieșim zgomotoși pe câmpul de luptă, vorbind în
numele unei Românii pretențioase si nemulțumite, o Românie care atacă direct marile
probleme ale omenirii...” „Ne doare întunericul care ne înconjoară...” „Aș vrea ca
viața mea întreagă să fie un altar de jertfă, un rug aprins pe care să-mi ardă sufletul, o
cruce pe care să mi-o port cu resemnare... așteptând învierea...”
La 10 februarie 1942 Ion ŞIUGARIU îi scria logodnicei sale: „în ultimele zile mă bate
gândul unei piese de teatru pe care aş intitula-o Olarul.”
În septembrie 1943 începe să scrie romanul Emanoil dar n-au rămas decât pagini
disparate, restul pierzându-se în condiţiile deosebite care au urmat. „Trenul sosi în
Baia Mare cu 45 de minute întârziere... Case mici, acoperite cu șindrilă, unele zidite
din bârne groase din lemn, erau înșirate de-o parte și alta a drumului. În față, către
stradă, fiecare casă avea un tărnaț, frumos încrustat cu dalta... Pe sfori groase sau pe
sârme, legate între stâlpii din față, se bălăngăneau rufe de tot felul: cămăși bărbătești,
pantalonași de dame, combinezoane..., tunici galbene, murdărite de scurgerile din
mină... Domnișoară, am ajuns… Melania înțelesese... În curând va veni birjarul s-o ia.
Va ajunge în Băița. Ce va găsi acolo?” Soare de iarnă – un început de roman),
 critică literară (: „Didactic și comun, versul său rămâne cenușiu și inexpresiv, ratând
un conținut sufletesc bogat. Poetul [Petre STATI] trebuie să se adune, să fie el însuși.”
„Deficiența acestei cărți stă în inegalitatea ei. Poetul Teodor Al. MUNTEANU nu a
ajuns înca la o expresie personală definitivă... care să dea poeziilor sale acea garanție
de unitate, de originalitate, absolut necesară pentru un poet realizat.” „Cam îndrăzneț
și cam nepotrivit. Abisul ruginit pe mână. Și încă un abis argintat! Dar în versul al
doilea? Clopotele verzi latră către stele! Nu găsiți că e un prețiozism regretabil? Dar
să trecem peste aceste mici inconveniente. Cartea d-lui Emil GIURGIUCA definește
un puternic talent poetic... ”),
 mass-media (: „Societatea Lomaș a început expolatarea. Se dezbrăcau munții de
hlamida verde și priveau melancolici în soare. Cum însa comuna Băița n-are gară,
trebuind să transporte materialul 10 km până la gara Bușag, căruțașii s-au prezentat
conducătorilor firmei și au cerut de lucru... Cum era să facă bietul cărăuș român
concurență, cu caii săi slabi, matahalei cu roate și zgomot infernal? ... Nu peste mult
însă, proprietarii camioanelor au observat că transportul este îngreunat din cauza
acestor cărăuși nespălați... În felul acesta au rămas pe drumuri vreo 500 și mai bine de
cărăuși din comunele Băița, Tăuții de Jos, Măgherăuș, Bușag, Cicârlău, Săsar și
altele.”),
 corespondență (: 28.08.1942, București / „Draga mea Lucia, ... Laurențiu [FULGA]
se află din nou pe front... Îmi cere haine de lână, tutun de pipă și multe, foarte multe
știri de pe la noi. Haine de lână mi-ar trebui și mie pentru la iarnă (cred că voi fi
chemat și eu)... Ți-aș fi foarte recunoscător… Al tău: Soare”
18.02.1943, Ploiești / „Grav bolnav vino imediat. Soare”
4.03.1943, Ploiești / „Iubita mea Chriss, Nici astăzi n-am primit rândurile tale mult
așteptate. Eu ți-am scris în fiecare zi câte o carte poștală... Soare”
11.04.1943, Bacău / „Draga mea, Când am primit mandatul telegrafic am avut
remușcări... Tot mai greu pot îndura depărtarea asta. Fii mereu cea de acum, iubește-
mă și ai grijă de mine. Ce face Țara de foc?... Te sărută Soare”
08.09.1943 / „Draga mea soție, Am ajuns cu bine în Odessa. Deocamdată nu pot să-ți
dau adresa unde locuiesc pentru că nu locuiesc nicăieri. Îti voi scrie însă imediat ce voi
găsi locuință...”
17.11.1944 / „Iubito, Rândurile tale sunt pline de dragoste, de soare... Dacă ai timp te-
aș ruga să treci pe la o librărie și să-mi cumperi două-trei cărți din cele mai noi. Să mi
le trimiți... M-am prostit de tot. Nu am nici mănuși pentru iarnă. Dacă ai putea să faci
de lână... Acasă la Băița cred că e jale. Pe acolo a trecut războiul. / Cu drag: Soare”
21.01.1945 / „Iubito, Suntem plini de speranțe, vorbim de casă, de viitor, de pace. În
curând va fi bine… E puțin ridicol să fii atât de îndrăgostit la vârsta asta. Dar tot ce e
mare e ridicol. Normală nu e decât viața de rând. Noi am fugit totdeauna de viața asta.
Am dorit totdeauna să fim altfel… Iată: în fiecare zi urc poteci de munte, prin zăpadă,
asud, lupt cu greutățile și cu oboseala. Dar nu mă simt extenuat. Mă simt în putere,
hotărât să duc totul până la capăt, să-mi fac fărâma de datorie cum trebuie. Tu știi că
am fost totdeauna f. conștiincios. Aici sunt la fel. Lumea e mulțumită de mine, sunt
apreciat. Asta n-are importanță, dar înseamnă că pot face ceva oriunde aș fi pus….
Regiunea e frumoasă, ca pe la noi la Băița. Dealurile răsună atât de profund când
bubuie tunul… Ne-am urcat sus, pe unde n-au fost niciodată atâtea mașini, atâtea arme
și tunuri…”
25.01.1945 / „Iubito, … Sunt din ce în ce mai departe de tine. Eu știu însă că sunt cu
atât mai aproape cu cât sunt mai departe. Încă puțin și se va termina totul… Aș vrea
însă să te știu cât mai în siguranță și cât mai la adăpost… Fericirea se apropie, se
apropie!”
26.01.1945 / „Sunt singur, departe… Pe aici sunt munți, e zăpadă multă, ca la noi
acasă. Mă gândesc la copilărie, la părinți… Îmi pare rău că n-am putut merge
până acasă… Am scris mai multe scrisori dar n-am primit niciun răspuns. Nu
știu dacă a început să circule poșta în Ardeal...”
29.01.1945 / „Iubito, … Sunt bine și sănătos, cu sufletul împăcat… Acum știu că ne
vom vedea nu peste mult. Noi, aici, simțim că războiul se va termina nu peste mult.
Mergem înainte cu entuziasm… Voi scrie și voi birui orice s-ar întâmpla… Anii
pierduți îi putem câștiga printr-o muncă îndoită. Nu știu ce fac prietenii mei de la
București, câte cărți au scris, câte au publicat. Sunt sigur însă că n-am rămas mai
prejos decât ei, că lunile acestea de front m-au învățat anumite lucruri pe care ei nu le
vor cunoaște niciodată… Cărțile bune sunt acelea care conțin mai multe și mai
esențiale adevăruri de viață… / Te sărută cu dor Soare”
31.01.1945 [cu o zi înainte de moarte] / „Draga mea, Trebuie să-ți aduc la cunoștință –
ceea ce ți-am ascuns mereu până acum – că sunt foarte serios bolnav… Mi-ar trebui
ceva sulfamide… Cred că nu peste mult vom veni acasă cu toții și atunci vom putea să
ne vedem de sănătate… Aș fi fericit dacă a sosit declarația mea, prin care îți măresc
cota lunară… Cu aceleași doruri nepotolite. / Te sărută Soare”),
 pagini de jurnal,
 desen/foto/grafică/pictură;
 pentru premiul special – un eseu aplicat, cu titlul Consumatorul de mass-media.
Cititorul de presă. Calitatea informației.

Ce vârstă are Poetul? Poetul are tot timpul!


Ion ȘIUGARIU a înaintat cu frontul prin tranșee cu sârg și convingere, străbătând munții
Tatra, înnămețiți, ai anului 1945, spre a doua lui casă – Slovacia, eliberând-o – să poată
adormi… în somnul de veci. După 65 de ani de la moartea sa jertfelnică, pentru că-mi părea
veșnicia lui nemeritat de discretă, mi-am propus, și ulterior am făcut demersuri, să o transform
în eternitate, în nemurire – în Tisovec, Pohronska Polhora, Michalova, Brezno și Zvolen –
adică pe de o parte să-l întregesc (apropiind spiritul Poetului rămas acasă la prima lui casă, în
România – de materia Eroului din pământul-temelie al Slovaciei eliberate) iar pe de altă
parte să-i împart memoria cu slovacii. În 2013, cu un an înaintea Centenarului nașterii sale, a
(re)născut așadar și în Slovacia: am exportat acolo un mit, o legendă, o poveste; am împărțit
cu ei nu doar eroul (pe care-l aveau) ci și poetul; am apropiat spiritul creației sale de trupul
său la (a)casa de veci – și acestei jertfe găsesc slovacii potrivit să i se incline mereu,
mulțumindu-i că asemenea ofrandă și celelaltele 11 mii de soldați români au fost prețul
eliberării lor. Frații noștri, cum ne spun – așa se și poartă: smeriți și recunoscători sinceri unui
spirit cultivat și erudit, care și-a sacrificat conștient viața și visul… nu fără regrete, dar care
știa cel mai bine că trebuie mai întâi să (te) eliberezi ca să fii și liber! Și a trăit precum a
scris…
Tisovec este un oraș la a cărui eliberare a luat parte ostășește, în Michalova a fost prima lui
înhumare oficiată de preotul satului Polhora și săteni, iar Zvolen este altarul… Slovaciei
eliberate. Brezno?(m) (m.1) La poarta orașului Brezno un proiectil i-a surprins visul… Spiritul
poetului-erou a așteptat după desăvârșirea eliberării (1945) – și metamorfozarea ei în libertate
ulterior (1989), să ne putem și înfrăți în spirit și virtuți – nu doar să știm unii despre alții că
existăm pe planetă! Și alchimia funcționează de la origini: Tăuții-Măgherăuș s-a întemeiat pe
vatra satului Tăuții de Jos – numit de slovaci Totfalu, iar ulterior de maghiari Misztotfalu –
căci husiți din Boemia s-au refugiat pe aceste meleaguri unde s-au așezat pe malul râului
Miszt. Prima mențiune atestatară Totfalu datează din anul 1440 deși date istorice despre
această așezare omenească există de la 1216. După ce-am descoperit asta, am înțeles mai bine
de ce Ion SOREANU-ȘIUGARIU rezona cu mentalul slovac: ba că așezămintele locului
(după cum nota în jurnalul său ținut pe front), ba că munții Cehoslovaciei – sunt ca ai noștri;
ba că satele ar fi, ba că oamenii și casele; până și sărăcia era la fel…
Sigur, nu-l omagiem doar pentru jertfa sa eroică la 31 de ani, nici doar pentru cât a apucat să
fie ca om de cultură și litere – ci deopotrivă și pentru ce-ar fi putut fi… Totuși, foarte
probabil, dacă ar fi supraviețuit războiului, ar fi fost dizident sau condamnat – pentru că
majoritatea celor din preajma lui, ca să-și păstreze caracterul integru și să-și urmeze
convingerile patriotice de integritate națională și ulterior de „neatârnare”, au emigrat (dacă au
supraviețuit torturii condamnării ca „ostil regimului politic” comunist) sau au fost expulzați,
dar și-au continuat (de)zbaterea „în Occident”, receptând în continuare frecvența și vibrația
energiei metafizice peste limite de spațiu (granițe) și timp (viață). Este elocvent cazul
prietenului său – Vintilă HORIA(n) (n.1): dacă Ion ȘIUGARIU, viu, își cerceta moartea
peregrinându-și paradisul prin viață (și de câte ori pe front?!) – Vintilă HORIA, mort prin
sentință, aterizat în vâltoarea lumii, era pelerin în propria-i viață; dacă Ion ȘIUGARIU și-a
înghesuit și moartea în 31 de ani – Vintilă HORIA a trăit în propria-i (ne)murire. Putea să-i
lege altceva, sau altfel – în umbra Gândirii? Dar de doctorul în filozofie – Alexandru
HUSAR? Aceeași tinerețe, aceeași complicitate de idei, aceiași mentori – ai tuturor: Tudor
VIANU, Lucian BLAGA, Nichifor CRAINIC, Vasile VOICULESCU.
2011* – Ediţia a II-a George BACOVIA – Studii critice deschide Colecția de autor Ion
ȘIUGARIU – la Editura Dacia XXI Cluj Napoca.
* – Nadia-Aurelia ROMAN își publică Lucrarea de doctorat Structuri arhetipale în
lirica lui Ion ȘIUGARIU la Editura Techno Media Sibiu.
2012* – Apare la Editura Dacia XXI Cluj-Napoca în Colecția de autor Ion ȘIUGARIU –
Bolnav de auroră – toată creația poetică, (co)ordonată de subsemnata.
2013 – Sub îngrijirea soției poetului, Lucia SOREANU, și a lui Ion DUMITRU (München) –
prin editura Fundației Culturale Memoria, București – apar din nou toate Poemele lui Ion
ȘIUGARIU și volumul Ceva despre noi. Eseuri.
* – Concep o plachetă – Ion ȘIUGARIU /Album bio-bibliografic româno-slovac –
pentru (re)prezentarea poetului-erou în Slovacia, în perspectiva Centenarului nașterii sale.
2014* – Realizez Când a răsărit Soarele în 6 iunie 1914 / Agendă bio-bibliografică de
(re)prezentare a poetului-erou Ion ȘIUGARIU cu ocazia Centenarului.(o) (o.1) (o.2)
– Cartea Însemnări din război 1944-1945 adună însemnări, corespondență și evocări –
sub îngrijirea soției poetului-erou prin Editura Gutinul Baia Mare.
– Apare primul volum biografic Ion ȘIUGARIU – Argat fără simbrie la cuvânt scris
de Cecilia COSTIN (alias Terezia BOLCHIȘ-TĂTARU).

„Pe mine... m-au atacat duşmanii omului!” (Vintilă HORIA)


Poetului nostru, comuniștii i-au tolerat memoria publică pentru că a devenit… inofensiv –
doar era… mort; pe front; și era erou în Cehoslovacia anului 1945: toate atuurile unui
„comunism cu față umană”, a unei democrații populare de paradă! Că ulterior, la 70 de ani de
la terminarea războiului al doilea mondial, și la 25 de ani după orânduirea comunistă – a
devenit periculoasă memoria lui, cum și numele atâtor altor personalități ilustre (Vintilă
HORIA, Emil CIORAN, Constantin NOICA, Mircea ELIADE, Petre ȚUȚEA, Nichifor
CRAINIC, Mircea VULCĂNESCU, Ion PETROVICI ș.a.) – purtate astăzi de străzi,
monumente, statui, cărți, biblioteci, școli etc. – este un paradox. Cine revendică și cine
acceptă suprimarea României până la temelie, atentând până la dezintegrarea memoriei sale –
în baza unei legi controversate, Legea 217/2015, a cărei primă victimă a fost Ion
ȘIUGARIU?(p) (p.1) (p.2)
Activiștii falși ai globalizării nu au nevoie de mentori patrioți – în perspectiva disoluției
catifelată a națiunilor, dar globalizarea de ce nu poate însemna – de exemplu – salvarea din
sărăcie a „lumii a treia” sacrificată pe frontul fățiș al războiului (supremației) religiilor?
Trendul globalizării este tendința anihilării și a patrioților consacrați și a avangardei naționale,
este tendința anihilării personalităților crepuscular-aureolat-solare – personalități erudite,
principiale și cu viziune – care au coagulat, definit, circumscris, apărat și promovat națiunile-
stat.(r) (r.1) (r.2)

Frustrarea călăilor: victimele îi privesc totdeauna de sus! Executarea a doua –


în Ceruri…
˂˂ Portalul „Ziaristi Online” continuă investigaţiile în Cazul „Ion ŞIUGARIU”, rămas,
deocamdată, fără deznodământ, având în vedere că nimeni nu a fost pedepsit pentru
dezonorarea unui erou-martir – propus spre aleasă omagiere de Slovacia – şi nici o instituţie
din cele implicate în macularea memoriei poetului-militar nu şi-a cerut încă scuze faţă de
Doamna Lucia SOREANU-ŞIUGARIU, soţia nonagenară a lui Ion ŞIUGARIU, pentru
sacrilegiul comis. În acest sens am corespondat recent cu Ministerul Afacerilor Externe
(MAE), Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Statului (CNSAS) şi Ministerul
Apărării Naționale (MAN), respectiv Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor (ONCE) cât şi cu
Institutul Naţional pentru Studiul Totalitarismului (INST) aflat sub egida Academiei
Române...
Din documentarea MAE mai aflăm un lucru extrem de onorant pentru Ion ŞIUGARIU: şi
anume că, în timp ce se ocupa de activitatea sa literară multiplă dar şi de refugiaţii din
Transilvania ocupată, ca preşedinte al Asociaţiei Studenţilor Refugiaţi, în acelaşi timp fiind
concentrat pe front în câteva rânduri, tânărul poet îndeplinea şi funcţia de şef de Cabinet al
ministrului Culturii Naţionale, celebrul filosof Ion PETROVICI, devenit apoi unul dintre
sutele de mii de martiri a închisorilor bolşevice...
Stimați Colegi,
și CNSAS și ONCE și INST ne-au informat asupra răspunsurilor lor oficiale, institutul
Academiei Romane adăugând ca v-a trimis să studiați dosarul Ion ȘIUGARIU la Serviciul
Istoric al Armatei, cel mai în măsură să dețină informații acurate, drept pentru care vă întreb,
colegial, daca ați mers și pe acest fir…
Răspunsul INSHREW se dovedește, din păcate, a fi supus simpatiilor și antipatiilor politice…
… Informația care se adaugă la cele cunoscute până acum, și anume că Ion ȘIUGARIU a fost
și șef de cabinet al Ministrului Culturii Ion Petrovici, este mai mult decât onorantă pentru
biografia sa, având în vedere cine a fost savantul roman, membru titular al Academiei
Române, considerat „cel mai cunoscut filosof al României în perioada interbelică”, devenit,
apoi, victimă a regimului de ocupație sovietic, ca deținut politic, până în 1964.
Lăsând simpatiile ziaristice ale tânărului Ion SIUGARIU deoparte, toate funcțiile îndeplinite
în structurile statului român – ca funcționar și militar desăvârșit – nu știrbesc cu nimic din
memoria eroului martir, ci dimpotrivă. De aceea, revin cu întrebarea: ce veți intreprinde
pentru a repara ceea a fost distrus, atât pentru memoria și familia lui Ion SIUGARIU cât și
pentru imaginea României pe plan internațional, a cărei îmbunătățire continuă este una dintre
responsabilitățile Ministerului Afacerilor Externe al Romaniei?
Cu deosebită considerație,
Victor RONCEA / 15.09.2015 ˃˃(14)
2016 – La Editura Gutinul Baia Mare apare volumul doi Ion ȘIUGARIU – Argat fără
simbrie la cuvânt inspirat din amintirile soției poetului-erou povestite autoarei volumelor.

„Nu vom uita…


Dragostea scoate armele din joc. / Dragostea i-a dat tărie / Să clădească cu sânge / A noastră
viață, a noastră istorie. / Îți mulțumim, viteazule! / Îți mulțumim, Ion ȘIUGARIU.”(15)

Îți mulțumim Ion ȘIUGARIU…(s) (s.1) (s.2)

***

26.01.1945 / „… Adresa noastră de acasă este: Ion SOREANU [tatăl poetului],


com. Băița, Of. poștal Tăuții-Măgherăuș…
Să știi că mie acasă îmi spun Ion. Nu-mi spune nimeni Soare…”(t) (t.1) (t.2) (t.3) (t.4)

Ordonare cronologică – după conf. univ. dr. Marcel CRIHANĂ,


(vezi Ion ȘIUGARIU, Viața poeziei, critică literară)
Actualizare, (con)text și (inter)titluri – Angela MICLEA-MUREȘAN,
jurnalist; director Casa Orășenească de Cultură Tăuții-Măgherăuș –
custodele Casei memoriale Ion ȘIUGARIU, Băița
ADNOTĂRI
(1)
Soare – Ion SOREANU-ȘIUGARIU
(2)
Michalova, azi – inscripție pe monumentul dedicat eroilor români: „Slavă eroilor! Viața voastră este
libertatea noastră. Eroilor Armatei Române prietene. Cetățenii recunoscători din Michalova și Polhora.” În
toate scrierile de până acum, cu privire la prima înhumare a poetului Ion ȘIUGARIU – este menționată
localitatea Polhora pri Brezno. Căutând să identific, la fața locului, primul loc de înhumare, cu sprijinul
autorităților locale slovace – după cercetarea Cronicii și a consemnărilor bisericești – am aflat un amănunt
semnificativ: Polhora pri Brezno era „extensia” localității Pohronska Polhora pe direcția Brezno – adică
Michalova (acum localitate de sine stătătoare și cu administrație proprie). Cimitirul comunal central din
Pohronska Polhora era declarat închis în 1945 și toate înmormântările (inclusiv cele civile) le oficia preotul
paroh în cimitirul nou, la una din periferii respectiv Michalova.
(3)
Din scrisoarea doctorului-camarad Eugen CIURA către soția poetului, 1945
(4)
Amintiri despre război – povestite în 2013 de Ján HRVOĽ
(5)
O altă doamnă, tot în Slovacia în 2013 – cu amintirile ei…
(6)
Din „Schița [auto]biografică” a preotului-învățător din Băița, Victor BACILA (27.05.1887 - 13.08.1953)
reiese cum a hotărât destinul mai multor elevi ai săi – fie că i-a convins pe părinții de potențialul odraslelor lor
fie chiar i-a ajutat material (cum este și cazul poetului nostru); în pg. 2 menționează numele și ai altor elevi din
primul sfert al secolului trecut asupra cărora părintele-paroh s-a aplecat cu dăruire și har. Destinul preotului însă
a fost mutilat definitiv din sânul aceleiași comunități: prigonit de aserviți mărunți ai „securității statului” – cu
ajutorul informatorilor meschini și nerecunoscători, invidioși slugarnici racolați de noul regim instalat –
concetățeni din sat și fals-enoriași ai aceleiași parohii... A devenit „Suspectul nr. 4685” înaintea încarcerării. Cât
de apropiați (nu doar aproape!) ne sunt călăii… Părintele îi mângâia pe creștet, și pe la casele lor, și-i
binecuvânta, în mărinimia lui – că toți au fost oile sale și unii chiar atâta minte-aveau... Sigur, această
(e)
„autobiografie” este de fapt o declarație dată la securitate ca „element ostil regimului” .
(7)
Ioan COSMA, Amintiri despre ŞIUGARIU, în ziarul Pentru socialism, 2 februarie 1974, p. 3).
(8)
Octav ŞULUŢIU: Ion ŞIUGARIU, Trecere prin alba poartă, în revista Familia, an. VII, 1939, nr. 4-5,
aprilie-mai, p. 91-94.
(9)
(Al. HUSAR: Ion ŞIUGARIU, Paradisul peregrinar, în revista Convorbiri literare nr. 11-12, nov.- dec.1942,
p. 811-813).
(10)
Ovidiu PAPADIMA: Ion ŞIUGARIU, Ţara de foc, în Revista Fundaţiilor Regale, nr.8, aug.1943, p. 453-
454
(11)
Ultimul rând scris în Jurnal… – 22.01.1945, Iablonca (cu 10 zile înainte de moartea sa).
(12)
Revista sibiană Luceafărul, nr. 3-4 – consemnând evenimentul.
(13)
Nae Antonescu: Ion ŞIUGARIU, Carnetele unui poet căzut în război, în Tribuna, nr. 31 – 601, 1968, p. 3
* = cu sprijinul financiar al Primăriei orașului TĂUȚII-MĂGHERĂUȘ
(14)
După expedierea scrisorii către cei 14 destinatari, în 4 august 2015
[12 pagini + anexe și în preambul fragmentul: ˂˂Eroul nostru devine acum „suspect” în baza Legii
217/2015 – dintr-o eroare de interpretare… precaută! Pentru că urmările sunt transfrontaliere… – vă rog
să vă aplecați cu interes și profesionalism, specific fiecăruia dintre Dvs. și să interveniți la repararea
erorii cât mai urgent posibil. Pe ce criterii v-am ales – veți deduce fiecare! Vă mulțumesc tuturor pentru
că, sunt convinsă – obiectiv, principial și nepărtinitor – veți identifica aceeași soluție. Apreciez că vă
onorează șansa aceasta: dincolo de răspundere – onoarea de-a recunoaște și confirma Istoria!˃˃]
am revenit cu un S.O.S. în 12 august
[˂˂Distinși Domni Crin ANTONESCU, Andrei GEREA, George SCUTARU, Nicolae SCURTU, Ion
IGNA, Ion M. IONITA, Teodor ARDELEAN și Doamnă Monica MACOVEI, jurist – parlamentar
european (pentru care anexez din nou toată corespondența inițială)! Vă scriu din nou – unora dintre cei
cărora v-am adresat în 4 august a.c. o corespondența + anexe complementare – cu privire la poetul-erou
Ion SOREANU-ȘIUGARIU. Atunci scriam în preambul…
Am așteptat repede efecte pozitive – ca urmare a luării de atitudine cu privire la subiect. Și da, efectele
pozitive nu au venit – dar cele „adverse”, fals-incriminatorii (cf. informațiilor primare – și necombătute
de nimeni!) – nu s-au lăsat așteptate: subiectul în Slovacia (generat de Ambasadă) este deja în atenția
publică... Am primit următoarea informație, pe mail – dinspre un ziarist de la Pravda slovacă – care,
după ce în martie i-a adus elogii poetului-erou Ion SOREANU-ȘIUGARIU, îmi comunică în 10 august:
„Hello. Two articls of today Slovak PRAVDA... Your chief of Ambasady in Bratislavy wrote, that Ion
SOREANU was fasist and he is against idea give to reparated bridge in Brezno name Ion SOREANU.
What was happend?” Cam asta este ceea ce putem realiza noi, românii; acesta-i efectul Legii 217/2015.
Cine este în măsură să-l califice fascist-legionar pe Sublt.(r.) Ion SOREANU-ȘIUGARIU – eroul poet?
„Instanța” aceasta, Ambasada României în Slovacia – în ce calitate (dacă nu juridică) și cu ce
bază documentară științifică argumentează că poezia (dacă-i poet) si eroismul (dacă-i erou) au
fost fascist-legionare – alte surse decât Wikipedia („enciclopedia liberă unde poate contribui oricine”)
si paginile virtuale http://www.miscarea.net/siugariu.htm + http://www.miscarea.net/w/?p=2994 și că
Ion SOREANU-ȘIUGARIU nu merita cinstea care era cât-pe-ce să o capete în Brezno, la poarta
căruia s-a jertfit în asaltul Armatei Romane pentru eliberarea orașului slovac în 1945? O placă
comemorativă și un pod peste râul Hron (zona în care a murit) să-i poarte numele – era prea mult
pentru unii (pentru cei care n-au nici un merit în asta!) așa că... l-au declarat fascist/legionar și l-
au terminat într-o propoziție! Cine mai poate corecta eroarea aceasta? Cine plătește pentru ea? Și-apoi
– să moară eroii de două ori – unde s-a mai întâmplat asta?
Unul dintre inițiatorii legii, senatorul Crin ANTONESCU, pretinde că „Completarea ordonanţei din
2002, a venit din necesitatea de a pune în concordanţă şi legislaţia românească cu legislaţia europeană în
acest sens, o legislaţie îndreptată împotriva negaţionismului şi anumitor fenomene care au căpătat o
anumită amploare în ultimii ani, mai ales în spaţiul european, nu doar în România, prin care
propagandă, activitate publică, chiar politică organizată pe temeiurile unei filozofii criminale până la
urma urmelor s-au semnalat.” (http://www.gandul.info/interviurile-gandul/interviurile-gandul-crin-
antonescu-despre-legea-antilegionari-e-un-semn-de-precaritate-intelectuala-sa-intelegi-ca-s-a-interzis-
cioran-14664987)
Deci: „împotriva unei filozofii criminale” – și de perspectivă, eventual – (sub)înteleg eu. Păi tocmai
reciproca absolută a generat-o „aplicația” legii: crima împotriva filozofiei patriot din convingere... –
„filozofie” apusă, oricum... Ce se mai poate face când
„... se demitizează Eroii, se demontează Modelele, se depersonalizează Oamenii – cu program,
strategie și... complicități! Urmează Statuile? Și Trecutul (îndepărtat)! Ne trag în continuare pe
sfori, aceiași; și de când tot fac asta – pe față sau pe (la) spate – ne încurcă, încalecă, încâlcesc,
încaieră; sforile unora s-au subțiat, rupt ori numai înnodat între ele; pe unele le-au scăpat din
mână ori din vedere, le-au alunecat printre degete – dar le recuperează în intrigă și (le) țes în
continuare: nu contează calitatea, rafinamentul, grosimea, culoarea, elasticitatea, asprimea,
densitatea; iută, mătase, lână – la un loc, în război... Imaginați-vă că după mai multe utilizări ne
vor cârpi, apoi ne vor destrăma și ne vor face ghem... Apoi iarăși și iarăși...” (eu – aici:
https://www.scribd.com/doc/99284169/JURNALismE-de-Pe-Mai-Multe-a-fronturi)
Iată că a venit, fără să vrea nimeni (?!) scadența eroilor și martirilor. Nimeni nu a vrut asta – așa
pretinde fiecare. Dar s-a întâmplat! Incercați vă rog să demontați eroarea aplicării Legii 217/2015 în
acest prim-caz survenit: Sublt.(r.) Ion SOREANU-ȘIUGARIU, mort pe front în Cehoslovacia
anilor 1945 nu a fost fascist. Și nici legionar. Este însă victima – a doua oară. Nu se poate! A fost
Poet și Erou. Metafora poeziei și jertfa eroică se situează în afara oricărei politici.] –
și abia apoi, fără să-și asume cineva direct – subiectul a ajuns pe portalul „Vocea Diasporei Ro” în 12 august;
apoi a fost îmbrățișat de ziariști independenți din București și de către alți români, cu har și dar, din Diaspora
până la… Baia Mare (nu invers)! Sigur că între timp am pierdut denumirea podului din Brezno cu numele
poetului-erou, căci au durat investigațiile și (răs)tălmăcirile… – dar obiectivul principal era de-acum
(re)stabilirea adevărului cu privire la poetul-erou Ion SOREANU-ȘIUGARIU.
(15)
Strofă tradusă din limba slovacă. Autor – poetul Karol HRUSKA, viceprimarul orașului Tisovec (2015).

NOTĂ: citatele fără exemplificarea „( ) ” – aparțin poetului, eseistului, criticului, publicistului Ion
ȘIUGARIU, corespondenței sau jurnalelor sale.
Reprezentări în foto:
(a). Brezno, centrul orașului - cu turnul bisericii [clopotnița]
(a.1). Brezno - turnul bisericii [clopotnița]
(b). Brezno - calea ferată și podul (intrare oraș - zona gării)
(c). Certificat deces - Subl. (r.) - Regiment 27 Infanterie
(c.1). Situația militară - Ion SOREANU (ȘIUGARIU)
(d). Michalova - monument în cimitir
(e). Preot Victor BACILA - pg. din „Schița (auto)biografică”
(f). Registrul de nașteri - detaliu (schimbare nume ȘUGAR - SOREANU)
(g). Rev. „Cronica literară” (nr. 1, 1939)
(g.1). Rev. „Cronica literară” (nr. 1, 1939) - pg.2; autograf Ghe. CRIȘAN - 1990
(g.2). Rev. „Cronica literară” (nr. 2-3, 1939)
(h). Ion ȘIUGARIU - Adeverință licență
(i). Zvolen - (Cimitirul Central Militar al Armatei Române)
(i.1). Zvolen - (Cimitirul Central Militar al Armatei Române) - piatra funerară Ion SOREANU (ȘIUGARIU)
(i.2). Zvolen (cimitir eroi), 2013 - depuneri de coroane - președinții Slovaciei și Romaniei
(j). 1969 - Afiș Simpozion (55 de ani de la nașterea poetului Ion ȘIUGARIU)
(k). Mărturii în „Cartea de oaspeți” a Casei memoriale Băița – din ziua de „Rusalii” 1984
(l). Poezie în manuscris - Ion ȘIUGARIU
(m). Monumentul Eroilor - centrul orașului Brezno, 2016 - „Comemorarea eroilor eliberatori” (la discurs -
ambasadoarea României la Bratislava; turnul-clopotniță - în fundal)
(m.1). Brezno - detaliu inscripționare - Monumentul dedicat Eroilor Eliberatori (armatele sovietică și română)
(n). 1942, Vintilă HORIA - dedicație pe volumul propriu, pt. Ion ȘIUGARIU
(n.1). Corespondență Lucia SOREANU - Vintilă HORIA, 24.12.1984
(o). 2014 - Afiș Centenar (100 de ani de la nașterea poetului-erou Ion SOREANU-ȘIUGARIU)
(o.1). La Casa memorială Ion ȘIUGARIU, Băița, 2014 - Delegațiile orașelor din Slovacia, Ungaria, Polonia
înfrățite cu Tăuții-Măgherăuș - de Centenar
(o.2). Băița, 2014, la Statuia poetului-erou Ion ȘIUGARIU - nepoatele poetului alături de primar Anton
ARDELEAN, senator Titus-Liviu PAȘCA și cercet. lingv. dr. Gabriela HAJA
(p). Corespondență publică - pg.1
(p.1). Corespondență publică - pg.11
(p.2). Corespondență publică - pg.12
(r). Adresă-răspuns MAE - 1 31.08.2015
(r.1). Adresă-răspuns MAE - 2 11.09.2015
(r.2). Adresă-răspuns MAE - 3 11.01.2016
(s). 2014 - Articol de presă - în cotidianul național slovac Pravda
(s.1). 2015 Articol de presă - în publicația orașului Brezno
(s.2). 2016 Articol de presă - în publicația online a orașului Tisovec
(t). Baita - Casa memorială a poetului-erou Ion ȘIUGARIU (1)
(t.1). Baita - Casa memorială a poetului-erou Ion ȘIUGARIU (2)
(t.2). Baita - Casa memorială a poetului-erou Ion ȘIUGARIU (3)
(t.3). Baita - Casa memorială a poetului-erou Ion ȘIUGARIU (4)
(t.4). Baita - Casa memorială a poetului-erou Ion ȘIUGARIU (5)
(x). Ion SOREANU, 1937 - absolvent Școala de ofițeri de rezervă
(y). Poetul Ion ȘIUGARIU la masa de scris - 1942
(a). Brezno, centrul orașului - cu turnul bisericii [clopotnița]

(a.1). Brezno - turnul bisericii [clopotnița]


(b). Brezno - calea ferată și podul (intrare oraș - zona gării)

(c). Certificat deces - Subl. (r.) - Regiment 27 Infanterie


(c.1). Situația militară - Ion SOREANU (ȘIUGARIU)

(d). Michalova - monument în cimitir


(e). Preot Victor BACILA - pg. din „Schița (auto)biografică”

(f). Registrul de nașteri - detaliu (schimbare nume ȘUGAR - SOREANU)


(g). Rev. „Cronica literară” (nr. 1, 1939)
(g.1). Rev. „Cronica literară” (nr. 1, 1939) - pg.2; autograf Ghe. CRIȘAN - 1990
(g.2). Rev. „Cronica literară” (nr. 2-3, 1939)
(h). Ion ȘIUGARIU - Adeverință licență
(i). Zvolen - (Cimitirul Central Militar al Armatei Române)

(i.1). Zvolen - (Cimitirul Central Militar al Armatei Române) - piatra funerară Ion SOREANU (ȘIUGARIU)
(i.2). Zvolen (cimitir eroi), 2013 - depuneri de coroane - președinții Slovaciei și Romaniei

(j). 1969 - Afiș Simpozion (55 de ani de la nașterea poetului Ion ȘIUGARIU)
(k). Mărturii în „Cartea de oaspeți” a Casei memoriale Băița – din ziua de „Rusalii” 1984
(l). Poezie în manuscris - Ion ȘIUGARIU

(m). Monumentul Eroilor - centrul orașului Brezno, 2016 - „Comemorarea eroilor eliberatori” (la discurs -
ambasadoarea României la Bratislava; turnul-clopotniță - în fundal)
(m.1). Brezno - detaliu inscripționare - Monumentul dedicat Eroilor Eliberatori (armatele sovietică și română)

(n). 1942, Vintilă HORIA - dedicație pe volumul propriu, pt. Ion ȘIUGARIU
(n.1). Corespondență Lucia SOREANU - Vintilă HORIA, 24.12.1984
(o). 2014 - Afiș Centenar (100 de ani de la nașterea poetului-erou Ion SOREANU-ȘIUGARIU)
(o.1). La Casa memorială Ion ȘIUGARIU, Băița, 2014 - Delegațiile orașelor din Slovacia, Ungaria, Polonia
înfrățite cu Tăuții-Măgherăuș - de Centenar

(o.2). Băița, 2014, la Statuia poetului-erou Ion ȘIUGARIU - nepoatele poetului alături de primar Anton
(p). Corespondență publică - pg.1
(p.1). Corespondență publică - pg.11
(p.2). Corespondență publică - pg.12
(r). Adresă-răspuns MAE - 1 31.08.2015
(r.1). Adresă-răspuns MAE - 2 11.09.2015

(r.2). Adresă-răspuns MAE - 3 11.01.2016


(s). 2014 - Articol de presă - în cotidianul național slovac Pravda
(s.1). 2015 Articol de presă - în publicația orașului Brezno
(s.2). 2016 Articol de presă - în publicația online a orașului Tisovec

(t). Baita - Casa memorială a poetului-erou Ion ȘIUGARIU (1)


(t.1). Baita - Casa memorială a poetului-erou Ion ȘIUGARIU (2)

(t.2). Baita - Casa memorială a poetului-erou Ion ȘIUGARIU (3)


(t.2). Baita - Casa memorială a poetului-erou Ion ȘIUGARIU (4)
(t.4). Baita - Casa memorială a poetului-erou Ion ȘIUGARIU (5)

(x). Ion SOREANU, 1937 - absolvent Școala de ofițeri de rezervă


(y). Poetul Ion ȘIUGARIU la masa de scris – 1942
EPILOG. „Strigați Baraba!” Strigați Baraba?

Ion SOREANU-ȘIUGARIU - soldat visului vertical... cand naiv cand abstract

19 noiembrie 2019 – articol publicat aici: http://casadecultura-


tautiimagheraus.blogspot.com/2019/11/ion-soreanu-siugariu-soldat-visului.html )

In anul „Centenar – Ro.100” mi-a fost solicitat un articol*


cu privire la poetul-erou Ion SOREANU-ȘIUGARIU –
din perspectiva volumului „100 de personalități maramureșene care au făcut istorie”.
Din primăvara anului 2018 (de când mi s-a propus
și am figurat oficial printre cei 100 de autori-invitați)
până-n decembrie (la lansare) –
articolul meu a fost înlocuit... cu unul mai „domestic” (a se citi „de casă”)!!!
Substitutul meu – onorabil dealtfel: prof. Nadia ROMAN**, dr. în limba română,
cu teza de doctorat în materie de ȘIUGARIU***
(cercetată pe logistica mea dar asta nu contează!)
și tipărită ulterior cu suportul financiar al Primăriei orașului (natal) Tăuții-Măgherăuș.
Sigur c-am introdus-o și-n familia lărgită a Poetului, la cafeaua de dimineață, asta tot atunci,
pt. a o cunoaște și „chestiona” pe soția acestuia, aproape nonagenară, sosită din Germania…

Că „Poetul vede lumina zilei…” cu un clișeu defectat profesional,


și articolul fad în continuare – ce să mai vorbim...

Ce să mai vorbim...
că-l (ră)sculasem cu ceva vreme-nainte din a 2-a sa moarte,
fiind prima victimă „în baza legii 217/2015”, să ne răzvrătim împreună:

Eu prin declinarea publică a monștrilor care-l executau, „contracost”, de-acum și-n


ceruri
(autorități române și diplomați „împuterniciți” în a ucide spiritele
care dăinuie… la temelie, și-i bântuie
deopotrivă si pe unii epigoni care râvnesc nemurirea... altora!)

iar El, poetul și publicistul, criticul și visătorul soldat visului vertical –


prin textele identificate cu viața sa până la sacrificiu!!! Sigur c-am devenit indezirabili

pt. regim dar… – ce regim?! Și s-ar vrea și sacri… monștrii aceștia!!!


Aaa, era să uit: sigur că s-au folosit de pozele mele în articolul-substitut 

Aici – referințe cu privire le lansare:

https://www.cjmaramures.ro/activitate/comunicare/evenimente/a-fost-lansata-cartea-100-de-
ani-de-la-marea-unire-100-de-personalitati-maramuresene-care-au-facut-istorie

http://www.graiul.ro/2018/12/23/o-suta-de-personalitati-maramuresene/
*
**
*** Virginia Paraschiv: Ultimile tendinţe: doctorate de pension

06 June 2012 09:37

În cele ce urmează nu mi-am propus să fac o cronică de întâmpinare. Poate nici nu aş fi citit
cartea semnată de Nadia Aurelia Roman, Structuri arhetipale în lirica lui Ioan Şiugariu,
Editura Techno Media, Sibiu, 2011, dacă nu s-ar fi făcut un tapaj monden ieşit din comun. Un
desant de cărturari hârşiţi, prestigioşi şi venerabili, prosternaţi în faţa autoarei, dimensiunea
aulică a pălit în faţa feminităţii auctoriale, şi a unei opere dătătoare de frisoane
culturale. Personaje cu vechi atestate de exigenţă didactică, au acompaniat tânăra speranţă a
hermeneuticii locale, cu incantaţii şi exclamaţii admirative. Sibiu, Iaşi, Baia Mare, Tăuţii de
Sus, au exersat individual şi în cor polifonic, vocalize elogioase. A dat iama noua generaţie în
ştiinţa ştiinţelor, zic eu ca onest element al publicul programat ca aplaudac. Şi iau cartea de
coperţi şi descind haotic la lectură, direct la pagina 296, unde găsesc un enunţ vecin cu
premoniţia: „..în această mişcare haotică se află ÎNSĂŞI sensul devenirii”. Am încheiat cu
maximă fidelitate citatul revelator. Dezacordul, un prilej numai bun pentru o cronică de
Raclaj, cum plastic se exprimă prefaţatorul, prof.univ.dr. Gheorghe I Manolache. Şi cum
domnul profesor a republicat Prefaţa în Nord Literar nr 5(108), mai 2012, mi-am zis să nu mă
iau totuşi după prima impresie şi după aparenţe, să ignor sugestia de raclaj, să iau act de
dublarea garanţiei aulice, fie şi cu clonarea unei prefeţe, şi să citesc cu seriozitate şi fără
prejudecăţi feministe şi livreşti. Aşa că rândurile pliciticoase care urmează sunt doar nişte
observaţii de cititor care a dat ceva timp din viaţa sa ca să parcurgă o carte, prin lectură
cinstită, rând cu rând, paragraf cu paragraf, pagină cu pagină de la început până la sfârşit.
Recunosc că am prostul obicei, după ce răsfoiesc la prima vedere o carte, s-o şi citesc. Un
obicei desuet, nişte sechele incurabile din studenţia de clasicistă. Aşadar să consemnăm nişte
note, nişte simple note de lectură.
O lucrare-studiu, eveniment monden. Un titlu sofisticat cu trimitere erudită. Dimensiune de
volum respectabilă. 439 pagini. 79 de pagini bibliografie şi anexe. Aproape 100 de pagini de
citate extinse, din şi despre autorul studiat, precum şi din arealul livresc invocat temei.
Între citatele agreate de autoare, unele sunt transcrise identic de două sau de mai multe ori,
fără ca interpretarea să aducă o nuanţă suplimentară. Exemple:
- La paginile 58 şi 87 se dă curs aceluiaşi citat din scrisoarea lui Octav Şuluţiu către Ion
Şiugariu, iar comentatoarea reiterează evidenţa din textul de referinţă, îndemnul mentorului
către elev la prudenţă şi la cumpătare cu privire la debut. Didactismul repetabil.
- La paginile 61 şi 93 apare citată una şi aceeaşi strofă, comentariul de text repetă structura
volumului Paradisul peregrinar şi aduce ca suport argumentativ strofa respectivă (Poetul), ca
să înţelegem foarte aplicat cum se face vorbire despre condiţia poetului în lume şi despre ars
poetica. Repetiţia a fost eficientă şi de bun augur, acum ştiu strofa pe de rost.
- Dacă nu prindem cumva ideea despre vis şi ideal din fragmentul citat în extensie la paginile
38, 39, 40 (Ion Şiugariu, Sete de ceruri), autoarea, vădit grijulie cu uitucul cititor, îi readuce în
memorie citatul cu pricina, în format mai mititel, cu croşete şi puncte de suspensie, la pagina
109.
- „Povestea olarului” frumoasă şi pilduitoare, e preferata exegetei, devreme ce o dăruieşte
cititorului odată la pagina 75, a doua oară la pagina 124 şi a treia oară la pagina 313, probabil
ca modalitate de exorcizare rigorii erudite.
- Poemul Rugăciune pentru soare ne este oferit printr-un fragment, la pagina 140, apoi, la
pagina 321 citarea se dilată, ca, în cele din urmă, la pagina 328, trimiterea la acelaşi poem să
se restrângă din nou, la o strofă. Se manifestă poate grija diafană a seraficei autoare pentru
sacru, la un cititor profan.
- Am luat la cunoştinţă la pagina 133 şi la pagina 312 de tema şi problematica mineritului, de
care autorul nu a uitat, stau mărturie citatele identice. Suntem aproape în zona tautologiei cu
citate repetate ca aide memoire.
- Aspectul picturalităţii poeziei se ilustrează prin aceeaşi trimitere la un fragment din poemul
Gând, la pagina 141 şi la pagina 285.
Şi mai sunt fragmente poetice reluate cu un pretext interpretativ sau altul, de se mai întâmplă
să se încurce fişele sau să stagnăm ideatic şi procedural. Să nu ignorăm că lucrarea are o
anexă consistentă, o antologie sui generis cu poemele citate.
- Aşa zisele structuri arhetipale detectate în textele poetului Ion Şiugariu sunt nişte listări
aproape în exclusivitate cu cuvinte nominale, nişte cataloage lexicale inserate în cuprinsul
studiului, pentru ca autoarea să ne convingă de frecvenţa anumitor termeni. Simbolistica
adiacentă lexicului inventariat mecanic oscilează între platitudini de liceu („albul reprezintă
puritatea”) şi interpretări speculative forţate: „tranzitată în poem textura poetică îşi arogă ceva
din virtuţile ambelor sexe, în sensul că masculinul o nutreşte cu materia existenţială,
generatoare, iar femininul cu materia contemplatoare, receptoare” în acest mediu al osmozei
androgine, spre latura feminină, ca şi cum făptura poetului ar plăsmui poemul în pântecul
matern (p. 269). Mă rog, abordarea cam sexistă e preocupantă pentru autoare, care-l defineşte
un Şiugariu oarecum efeminat, lipsit de aplombul virilităţii agresive. Eu gândesc doar că
poetul era un ardelean bine crescut, blând şi civilizat şi foarte cultivat. Avea poetul o formă a
superbiei masculine în temeritatea ideatică.
- Ideea nodului, cu adevărat element princeps, arhetipal, este lăsată de izbelişte, în
exclusivitate pe seama interminabilelor inventare, cărora locul firesc în structura volumului
era într-o addenda, într-o anexă. Nodul, ca element de referinţă, simbol absolut al
indestructibilităţii, nu este tratat în spirit hermeneutic, aşa cum clamează instanţele aulice care
au girat acest studiu. Nu poate fi vorba de o întreprindere hermeneutică, stricto sensu (iar nu
stricto senso, aşa cum apare mutilată prin contaminare fonetică expresia latină, la pagina 340;
e bine de reamintit că substantivul sensus-us este de declinarea a IV-a şi că ablativul este
sensu. Contaminarea specificată se produce printr-un fel de acord aiuritor al substantivului cu
adjectivul lui, am mai observat eroarea aceasta în folosirea celebrei expresii juridice).
Hermeneutica, o metodă şi un concept al statorniciei şi universalităţii, presupune integrarea
entităţii studiate (în cazul nostru opera poetică a lui Ion Şiugariu) într-un spaţiu arhetipal de
referinţă, cu precizie, rigoare şi argumentaţie specifică. În ceea ce priveşte interpretarea
hermeneutică a nodului, cu aplicaţie în artele plastice, autoarea avea la îndemână o referinţă
bibliografică impecabilă: Ioan Marchiş, Simbolistica artelor nonverbale. Nadia Aurelia
Roman a observat în poetica lui Ion Şiugariu o componentă evidentă, picturalitatea,
vizualitatea. Şi atunci, când vorbim de imagini făurite din cuvinte, ne raportăm, de ce nu, la
simbolistica artelor plastice, mai ales când avem intenţia interpretării unor motive cromatice.
O monografie onestă şi cuminte, o tehnică structuralistă de investigare, prin catalogare şi
evadare speculativă, nu pot fi asimilate unui demers hermeneutic. Temerea mea este pentru o
recidivă nefericită, aplicarea unor şabloane pe text poetic, pe post de studiu hermeneutic. Şi
pentru asta nu autoarea poartă responsabilitatea, ci mentorii care s-au mulţumit să valideze ca
studiu hermeneutic un studiu simpatic, empiric, vag intuitiv şi tributar unei bibliografii
eclectice. Ca om cu gusturi personale, am căutat şi eu o referinţă din Luca Piţu, inserat în
bibliografie. Am căutat şi alte nume, şi m-am oprit, în definitiv nu e nimic nou sub soare, o
lucrare de ştiinţă, nu-i aşa, nu are blazon aristocratic, dacă nu se plastronează erudit, fie chiar
şi în imaginar. E foarte veche şcoala mimării biobibliografice în filologia românească.
E lung şi subtil Drumul Mătăsii.

Articolul a apărut și aici: https://melidoniumm.wordpress.com/2012/06/06/virginia-paraschiv-


ultimele-tendinte-doctorate-de-pension/