SUPORT CURS – AUDIT FINANCIAR Lect. Univ. Dr.

LAPTEȘ RAMONA

CURS 11

3.3.2. Controlul conturilor

Sistemul contabil și sistemul de control intern au ca scop prevenirea, detectarea
și corectarea erorilor semnificative. Credibilitatea probelor de audit este condiționată de
proveniența sursei, internă sau externă, dar și de natura sa: documentară, orală,
constatare efectivă, etc.
Atunci când sistemul contabil și sistemul de control intern sunt funcționale,
probele de audit interne sunt mai credibile decât cele externe, după cum confirmarea
primită de la un terț, ca sursă externă, este mai credibilă decât o sursă internă.
Obiectivul principal al auditului în etapa de control al conturilor este obținerea
elementelor probante adecvate pentru a emite opinia motivată și responsabilă asupra
modului de reflectare a situației financiare a companiei auditate, ceea ce presupune
asigurarea respectării regulilor şi a reglementărilor de către entitatea client, după cum
urmează:
- reguli de prezentare şi de evaluare, stabilite prin normele legale şi
profesionale;
- respectarea și aplicarea principiilor generale de raportare financiară;
- reglementările referitoare la inventariere;
- regulile de organizare a contabilității şi de ținere a registrelor;
- existența activelor şi faptul că acestea aparțin entității;
- respectarea regulilor și a metodelor de evaluare.
În această etapă, auditorul financiar întocmește programul de control al
conturilor. Între eficiența controlului intern dintr-o entitate și mărimea efortului depus
de către auditor cu ocazia controlului conturilor există o relație invers proporțională. De
aceea, programele de control al conturilor pot să varieze între o limită minimă şi o limită
maximă.
Programele minime sau restrânse se elaborează atunci când, în urma aprecierii
controlului intern, se ajunge la concluzia că există un grad rezonabil de asigurare asupra
fiabilității înregistrărilor contabile. În acest caz, sondajele de audit se pot limita numai la
soldul conturilor, pentru că funcționarea controlului intern asupra rulajelor a fost
urmărită în etapa precedentă a auditului.
Programele extinse de control al conturilor se elaborează în situația în care, în
urma parcurgerii etapelor precedente se ajunge la concluzia că, auditul nu se poate
sprijini pe controlul intern implementat în entitate. În acest caz, volumul sondajelor de
audit este mai mare pentru că se cuprind în procesul de verificare, atât soldurile
conturilor, cât şi rulajele. Cu această ocazie, se au în vedere punctele slabe şi riscurile de
eroare identificate cu prilejul aprecierii caracteristicilor proprii ale entității şi a
controlului intern.
Procedurile utilizate pentru obținerea probelor de audit în etapa de control al
conturilor sunt:
1
SUPORT CURS – AUDIT FINANCIAR Lect. Univ. Dr. LAPTEȘ RAMONA

 inspecția;
 observația;
 investigația;
 confirmarea;
 calculul;
 proceduri analitice.
Inspecția are ca obiectiv validarea înregistrărilor contabile pe baza documentelor.
Observația constă în examinarea unor proceduri efectuate de către personalul
entității auditate: inventarierea activelor fixe și circulante, modul de evidențiere și de
control asupra corespondenței conturilor, etc.
Investigația are ca obiectiv obținerea de informații în scris din interiorul entității
sau din exterior cu privire la existența unor achiziții, conținutul înregistrărilor, evaluarea
acestora, etc.
Confirmarea constă în răspunsul primit la o investigație pentru a compara
informațiile conținute în înregistrările contabile, de exemplu, confirmarea creanțelor
prin colaborarea cu debitorii.
Calculul are ca obiectiv verificarea acurateței matematice a documentelor
primare, a înregistrărilor contabile, precum și a unor calcule extracontabile, care
urmează să se regăsească în conturi.
Procedurile analitice se referă la analiza indicatorilor bilanțului, a ratelor de
structură activ-capitaluri, analiza fluxurilor nete, etc.
Standardele Internaționale de Audit (ISA) solicită informații suplimentare
probelor de audit pentru acele valori semnificative cuprinse în situațiile financiare,
informații care pot fi obținute prin:
- participarea auditorului financiar la inventarierea stocurilor;
- confirmarea creanțelor;
- investigații cu privire la litigii și revendicări;
- evaluarea și prezentarea investițiilor pe termen lung.

Tehnicile și procedurile de control al conturilor

Procedeele utilizate pentru controlul conturilor trebuie să țină cont de trăsăturile
entității, identificate cu ocazia orientării şi planificării misiunii de audit. Cele mai
frecvente tehnici utilizate pentru controlul conturilor sunt: tehnica sondajului, tehnica
observării fizice și tehnica examinării analitice, iar procedura cea mai des folosită este
cea a confirmărilor directe.
Tehnica sondajului
Datorită numărului mare de operațiuni efectuate de o entitate, auditorul financiar
nu poate verifica integral rulajele sau soldurile conturilor. Auditorul financiar caută
elemente probante pe un eșantion adecvat utilizând tehnica sondajului.
Sondajul este tehnica prin care se asigură selectarea unui anumit număr sau a
unor părți dintr-o mulțime, cărora li se aplică tehnici de obținere a elementelor probante
şi, în final, se asigură extrapolarea rezultatelor obținute asupra întregii mase sau
mulțimi.

2
SUPORT CURS – AUDIT FINANCIAR Lect. Univ. Dr. LAPTEȘ RAMONA

Auditorul financiar poate folosi două tipuri de sondaje, de natură diferită:

sondajul statistic şi sondajul nestatistic, care este fundamentat exclusiv pe experiența sa
profesională. Sondajul nestatistic nu permite o extrapolare riguroasă a rezultatelor
obținute la nivelul eșantionului la întreaga masă/mulțime.
Pentru că auditorul recurge la astfel de sondaje este supus unui risc, acela de a
ajunge la concluzii diferite față de cele care s-ar fi obținut printr-un control integral.
Tehnica observării fizice
Observarea fizică reprezintă cel mai eficient mijloc de verificare a existenței unui
activ. Prin această tehnică nu se obţin însă toate elementele probante necesare
auditorului, ci doar confirmarea existenței bunului respectiv. Celelalte elemente
necesare, cum ar fi: proprietatea asupra bunului, valoarea atribuită, etc., trebuie
verificate prin alte tehnici. Această tehnică se aplică, de regulă, la controlul stocurilor.
Procedura confirmării directe
Această procedură solicită unui terţ, cu care entitatea auditată are legături, să
confirme direct auditorului financiar informaţiile referitoare la existența operaţiunilor, a
soldurilor, etc. Entitatea trebuie să-și exprime acordul pentru utilizarea acestei tehnici.
În caz contrar, auditorul financiar se poate afla în una din următoarele situaţii:
 consideră că tehnicile compensatorii de control aduc elemente de probă
suficiente;
 consideră că elementele obţinute prin alte controale nu sunt probante şi, față
de limitele impuse de conducerea companiei, auditorul va suporta
consecinţele necesare cu privire la examinarea situațiilor financiare.
Tehnica verificărilor încrucişate (tehnica contraverificărilor)
Se confruntă diferitele exemplare ale unui document aflate în entități,
compartimente sau locuri diferite. Astfel, se confruntă originalul chitanţei aflată la
plătitor cu copia rămasă în chitanţier sau anexată Registrului de Casă. În mod
asemănător, pentru controlul activităţii de aprovizionare-desfacere, se confruntă factura
originală de la beneficiar cu copia aflată la furnizor.
Procedura verificărilor reciproce presupune verificarea și confruntarea unor
documente sau evidențe diferite care reflectă operaţiuni asemănătoare sau între care
există anumite corelații. Pe această linie, controlul aprovizionărilor se realizează prin
compararea informaţiilor din ‘Dispozițiile de livrare-avize de expediție’ şi din ‘Facturi’
cu cele din ‘Notele de recepție şi constatare de diferențe’, ‘Situația materialelor intrate’,
‘Jurnalul cumpărărilor’, ‘Fișele de magazie’, din contabilitatea analitică a gestiunilor şi
furnizorilor, etc.
Examinarea analitică
Examinarea analitică este o tehnică comună controlului conturilor şi controlului
situațiilor financiare anuale și presupune:
 determinarea unor rate specifice analizei economico-financiare;
 comparații cu date din exercițiile anterioare şi cu cele previzionate;
 comparații între rulajele şi soldurile diferitelor conturi din contabilitatea
curentă;
 analiza fluctuațiilor şi a tendințelor (rulaje şi solduri exagerate).