Fetița care nu spunea

MULTUMESC!
A fost odată o fetiță, nu mai mare de 7-8 anișori, cuminte și ascultătoare, dar care nu
voia sa spună “Mulțumesc”. Asta nu pentru că nu ar fi știut, ci pentru că nu înțelegea că
atunci când primim ceva, este bine să oferim ceva în schimb. Fie și numai un zâmbet
sau o vorbă bună. Un “Mulțumesc” în cazul de fața.

Daria, căci asa o chema pe fetiță, nu rostea niciodată cuvinte de mulțumire și nici nu
părea prea încântată atunci când primea ceva. Însă totul avea să se schimbe cât de
curând.

Mergând până la piața din sătucul de unde locuia, a întâlnit într-o zi, în drumul ei, o
batrânică cu privire jucăușă, care s-a apropiat de ea, întrebând-o:
–   Tu ești fetița aceea care nu spune mulțumesc? Ș i zâmbi ștrengărește, arătându-i o
mică bomboană pe care-o ținea ascunsă în căușul palmei.

–   Da, eu sunt – zise mândră și ușor iritată, fetița – și nu o să încep acum pentru o
bomboană așa mică, rosti plină de îngâmfare.

–   Nu-i nimic, draga mea, eu îți ofer bomboana oricum, pe mine nu mă deranjează că
nu o să-mi spui “Mulțumesc”, continuă bătrânica zâmbind ca și cum știa că ceva urma
să se întâmple.
Fata s-a întors cu spatele și a plecat spre casă. Bineînțeles că nu a spus nimic, deși tare s-
a bucurat pentru acel mic dulce. Ea nu știa că bomboana primită conținea o vrajă care
putea fi rupta prin cuvântul magic “mulțumesc”. Dar Daria, din nepăsare, nu a
mulțumit și vraja bomboanei a rămas făcută, așa cum avea să descopere cât de curând.

Ajunsă acasă, a aruncat în grabă plasa cu care venise de la piață, a fugit în camera ei, a
desfăcut ambalajul și a mâncat bomboana repede și cu poftă. Dar vai, când bomboana
începu să se topească în gură, tot așa și casa, pereții, mobila, scaunele se scurseră în
pământ. Fata nu-nțelegea ce se întâmplă, încercă să arunce repede bomboana, dar era
deja era prea târziu. Totul în jurul ei dispăruse într-o clipită. Surprinsă și încă savurând
dulceața bomboanei, se trezi singură într-un câmp întins. Se uita nedumerită când în
stânga, când în dreapta, dar nici urmă de sat sau oameni. Văzu în depărtare un lac și
parcă și un mic sătuc pe acel lac. Neavând încotro să se îndrepte altundeva, Daria grăbi
pasul într-acolo. Mergea repede, cu frică și spera să găsească pe cineva în acel loc, să o
poată îndruma spre casă.

Nu trecu multă vreme și se apropie suficient cât să vadă așezarea mai de-aproape. De la
buza lacului continua un mic drum de scândurele, fără balustradă de-o parte și de-alta.
Scândurile nu erau pefect unite, erau la distanță de-o palmă una de alta, și între ele, apa
lacului clipocea liniștit.
Daria nu mai văzuse asemenea podeț peste apă și, atentă să nu-și ude pantofiorii, zorea
mai departe peste scândurile de lemn. Acestea erau foarte îngrijite și păreau măturate
de curând. “Cu siguranță ca locuitorii acestei mici localități erau foarte harnici”, gândi
fetița. Drumul o purtă până la o mică piațetă din aceleași scândurele plutitoare. La
marginea acesteia erau construite niște mici căsuțe de lemn cu balconașe pline cu flori.
Totul părea foarte vesel și pitoresc, ba chiar și o muzică suavă se auzea de acolo. Plină
de uimire, Daria cercetă curioasă locul, cu gândul că poate cineva o să o îndrume înapoi
spre casă.

Încă nu știa că acest sătuc era mult diferit de tot ce cunoscuse ea până acum. Aici
locuiau ființele lacului, mai mici de statură decât oamenii, subțirele și ușor transparente.
Ele erau blânde, amabile și deosebit de primitoare. În acest sătuc nu existau bani să poți
cumpăra ce aveai nevoie. Aici se ținea cont doar de bucuria fiecăruia atunci când
primea ceva. Cel ce dăruia era nespus de fericit că putea să fie de folos cu ceva altei
ființe din comunitate. Așa că toți se ajutau între ei cu ce aveau nevoie și banii nu aveau
nici un rost. Cuvintele de mulțumire și bucuria de-a primi sau dărui, acestea erau
singurele “monede” de schimb.

Fata noastră, însă, nu avea de niciunele. Ea nu rostea cuvinte de mulțumire și inima ei

nu era deschisă să ofere bucurie, deci ea nu putea primi nimic, așa cum avea în curând
să observe.

Peste puțină vreme a ajuns în mijlocul pieței. Ființele lacului, foarte atente și primitoare,
au înțeles că fetița se rătăcise și au poftit-o în casele lor, la masă, asigurând-o că o să o
găzduiasca atât cât avea nevoie. Căsuțele erau la fel de frumoase și pitorești și înăuntru,
nu numai pe-afară. Fata își bucura ochii cu tot ce vedea. Interiorul casei unde ajunsese
era simplu, cu o cameră mare care includea bucătăria și locul de luat masa, totul lucrat
doar din lemn, și o scară răsucită care ducea la dormitoarele de sus. Totul era foarte
curat, covoarele de pe jos erau țesute de doamnele lacului și perdelele erau ornate cu
broderii cu scoici si alte motive marine.

S-au așezat la masă și Daria a primit o farfurie plină cu cele mai alese bucate, dar când
să se atingă de ele, farfuriile se topeau înaintea ei, mâncarea dispărea și fata nu reușea
să guste nimic. A încercat să ia un măr de pe masă dar acesta s-a scurs și el pâna să
apuce sa-l muște. Gazdele nu știau ce se întâmplă și văzând că nu o pot ospăta cu nimic,
au invitat-o să se odihnească. Dar cum a atins Daria patul, acesta a dispărut fără urmă și
fata a căzut pe podea. Neînțelegând nimic din toate acestea și vădit rușinată de tot ce i
se întampla, fata a hotărât să plece și să caute îndrumare în alt loc. Ființele lacului i-au
dăruit multe cadouri la plecare, pietre scumpe și nestemate să meargă cu ele acasă, dar
toate au curs pe jos atunci când a încercat sa le ia.
Atunci de-abia au înțeles ființele lacului cum de fetița a ajuns la ele. I-au explicat că
motivul pentru care ea nu se putea atinge de nimic din ce-i oferiseră, era unul simplu.
Ea nu învățase până acum să se bucure de ceva primit, nu avea dorința de a dărui și nici
cuvinte de mulțumire. Dar i-au promis că dacă de-acum încolo va reuși să învețe, poate
data viitoare, dacă va mai ajunge la ele, va reuși să păstreze cadourile și poate chiar să
stea la ele o perioadă.

Fetița a înțeles acum, cu mâhnire și părere de rău că purtarea ei nu era una bună, și tare
s-a necăjit. Câte bogății ar fi putut ea să ducă acasă dacă ar fi ascultat de părinții ei, care
îi spuseseră mereu ca e frumos să spui mulțumesc pentru orice lucru, cât de mic, pe care
îl primești!

De data aceasta, Daria a mulțumit pentru lecția învățată ființelor care o găzduiseră și a
plecat. Mergea dezamăgită înapoi pe drumul de scândurele, preocupată și îngrijorată,
neștiind cum va ajunge acasă, când a zărit pe scândura pe care tocmai urma să
pășească, o mică bombonică. Tare mult semăna cu cea pe care-o primise de la acea
bătrânică atunci când ajuns aici! Daria se repezi să o ridice de jos. Apoi s-a oprit brusc.
Ș i-a îndreptat spatele, a zâmbit și a spus mândră, tare și răspicat:

–   Mulțumesc pentru bomboană! Chiar dacă nu vedea pe nimeni în jur și doar lacul
clipocea liniștit.

Tare mult s-a bucurat vazând ca bomboana a rămas in mana ei si nu i s-a mai scurs
printre degete. A desfăcut-o repede și a mâncat-o, iar pe măsură ce aceasta se topea, în
jurul ei se ridicau pe rând pereții casei ei, mobila, scaunele, până când casa toată a
apărut la loc ca și cum nu plecase niciodată de acolo.
De atunci, fetița noastră s-a schimbat total: după această aventură, ea mulțumea mereu
pentru ce primea, zâmbea sincer, se bucura și avea întotdeauna, pentru fiecare, măcar
câte-o vorbă bună.

https://www.youtube.com/watch?v=hgqW6i1ttqU ( cântec)

PADLET https://ro.padlet.com/ioanacosmescu07/a9b9a1rifj2e2kem

1.Gândiți-vă la aceste lucruri, discutați-le cu părinții și învățați să spuneți MULȚUMESC pentru fiecare
lucru pe care îl primiți pentru că acest cuvânt magic trebuie să vă însoțească peste tot.

2. Încearcă să mulțumești unui portar care îți deschide ușa, unui curier care îți livreaza
colete grele, unui vânzător care aude timp de 8h sunetul specific scanarii codului de bare și
urmarește zambetul de pe chipul lor. La zambet vei reacționa tu cu zâmbet și ve simți că
brusc ai facut ceva bun și contezi pentru acel om.Da, mulțumesc-ul poate avea și roluri
nebănuit de importante atunci când colaborezi în echipă ori conduci oameni.Aprecierea
recunoașterii este un lucru pe care trebuie să-l practici atât cu cei cu care pe care îi vezi
zilnic , cât și cu necunoscuții.MULȚUMESC –este un cuvânt de bază în comunicarea
umană, semn al manifestării recunoștinței.Spunând MULȚUMESC,vei oferi respect și îl vei
primi inapoi