Romantismul muzical

Ludwig van Beethoven este considerat ultimul mare clasic si primul mare
romantic. Aceasta se datoreaza faptului ca desi compozitiile sale din perioada de
maturitate muzicala au o alcatuire tipic clasica, ideile si modalitatile de exprimare
ofera primele aluzii catre epoca noua, care tocmai incepea, si ale carei conceptii
au dominat cea de-a doua jumatate a secolului al XIX-lea.
Romantismul aduce ideea de exprimare a sentimentelor, in dauna actiunii
propriu-zise. Reprezentarea muzicala este directionata mai mult spre cuvant si
imagine vizuala, fapt care inseamna inceputul epocii de glorie a muzicii cu
program, specifica genurilor instrumental si simfonic. Literaturizarea artei
muzicale ia forme diferite si naste genuri care urmaresc cu insistenta o linie
dramaturgica, un subiect.
Drept exemplu pot fi luate ciclurile de lieduri-poezii care abordeaza o
anumita tema, aparitia miniaturilor instrumentale sau a pieselor simfonice, toate
acestea primind un titlu. Apogeul este atins in creatia lui Richard Wagner, care
propune si infaptuieste un sincretism al artelor in drama muzicala. Romantismul
este caracterizat prin ruperea echilibrului formelor si vigorii clasice, in favoarea
libertatii si fanteziei. Caracteristicile generale ale acestui curent sunt intensitatea
emotionala a muzicii, libertatea formei muzicale, imbinarea, deseori, a muzicii cu
literatura (pentru o anume piesa era scrisa o povestire literara, si trecerea foarte
rapida dintr-o tonalitate in alta, partitura fiind caracterizata printr-o modulatie
continua, care simboliza nelinistea autorului.
In ceea ce priveste muzica, Romantismul poate fi impartit in doua etape.
Prima incepe dupa la moartea lui Ludvig van Beethoven si ii are ca reprezentanti
de seama pe Giacomo Rossini (1792 - 1868), Gaetano Donizetti (1797 - 1848),
Vicenzo Bellini (1801 - 1835), Robert Schumann (1810 - 1856), Hector Berlioz
(1809 - 1869) si Frederich Chopin (1810 - 1849). A doua etapa debuteaza dupa
anul 1848 si este strans legata de emanciparea scolilor nationale.

Franz Schubert Muzică vocală şi corală:peste 600 de lieduri

pentru voce şi pian. Renumite sunt ciclurile: „Frumoasa morăriţă” (un
adevărat roman epistolar transpus în muzică; fiecare lied reprezintă un
moment liric evocând cu gingăşie şi minuţiozitate tablouri din natură,
neliniştea, speranţa, dragostea: „Salut matinal”, „Vânătorul”,
„Petrecere la moară”); „Călătorie de iarnă” (în care predomină
tristeţea unui tânăr părăsit de iubita sa, motiv pentru care alege
plecarea într-o călătorie ce pare fără ţintă şi fără speranţă: „Dormi în
pace”, „Girueta”, „Lacrimi îngheţate”, „Teiul”, „La pârâu”, „Amintiri”);
„Cântecul lebedei”coruri: 53 de lieduri pentru 4 voci de bărbaţi, 6
lieduri pentru 3 voci de femei, 30 de lieduri pentru cor mixtopere
liturgice: „6 motete”, „Messa nr. 2” în Sol major, „Messa nr. 5” în La
bemol major, „Recviemul german”, „Cantate”opere („Sakuntala”,
„Alfonso şi Estrella”, „Fierabras” ), siengspiel-uri („Cavalerul în
oglindă”, „Fraţii gemeni”)

Muzică de cameră:sonatine şi sonate pentru vioară şi pian, pentru flaut

şi pian, pentru violoncel şi piantriouri, cvartete, cvinete pentru coarde
sau pentru coarde şi pian

Muzică de scenă:spectacolul teatral „Harpa fermecată”, muzică penru

Rosamunde von Cypern

Muzică instrumentală:sonate, fantezii, teme cu varaţiuni, dansuri,

impromptuuri pentru pian, „6 dansuri pentru vioară” în Si bemol major

Muzică orchestrală:9 simfonii (cunoscute şi îndrăgite fiind a IV-a, în do

minor, „Tragica”, a VIII-a, în si minor, „Neterminata”, a IX-a, în Do
major, „Marea Simfonie”)

Robert Schumann Muzică orchestrală şi de cameră: 4 simfonii

de o impresionantă forţă de sugestie (simfonia I în Si bemol major, a
„Primăverii”, simfonia a III-a în Mi bemol major, „Renana”, sunt foarte
cunoscute)uverturi („Julius Caesar”, „Herman şi Dorothea”)concerte:
„Concert pentru pian şi orchestră” în la minor op. 54, „Concert pentru
vioară şi orchestră” în re minor, „Concert pentru violoncel” în la minor;
sonate pentru vioară şi pian; trio-uri pentru pian, vioară şi violoncel; 3
cvartete de coarde, cvintet pentru pian şi cvartet de coarde

Muzică vocală şi corală: un număr de 250 lieduri; muzică religioasă

(Missa op. 147); oratorii, coruri, muzică de scenă, opera „Genoveva"
Frederic Chopin Muzică orchestrală: 2 concerte penru pian şi
orchestră (mi minor op.11 şi fa minor op. 21); variaţiuni pe aria „La ci
derem la mano” (de Mozart) op. 2; „Marea fantezie pe arii poloneze” în
La major op. 13, „Marele rondo de concert” în Fa major, „Krakowiak”
op. 14, „Andante spianato” şi „Marea poloneză brillantă” op. 22

Muzică pentru pian:poloneze ( „Poloneza Militară”, „Ploneza în La

bemol major”, „Eroica” op. 53, „Poloneza – fantezie” în La bemol major
op. 61)
mazurci (5 mazurci în Si bemol major, la minor, fa minor, La bemol
major şi Do major op. 7, 3 mazurci în Si major, fa minor şi do diez
minor op. 63 sunt doar câteva exemple demne de audiat)
valsuri („Marele Vals” în Mi bemol major op. 12, 2 valsuri în fa minor,
„Adio”, în si minor op. 69)
sonate („Sonata cu marş funebru” în si bemol minor op. 35, „Sonata în
si minor” op. 58)
studii (12 mari studii, nr. 2, „Tristeţea” nr. 12, „Revoluţionarul” op. 10)
scherzo-uri („Scherzo nr. 1 în si minor” op.20, „Scherzo în Mi major”
op. 54)
balade („Balada în Fa major” op. 38, „Balada în fa minor” op. 52)
preludii (24 preludii, nr. 15, „Gustul apei” op. 28, „Preludiu în do diez
minor” op 45)
nocturne (2 nocturne în sol minor şi Sol major op. 37, 2 nocturne în Si
major şi Mi major op. 62
impromptu-uri („Impromptu în La bemol major” op. 29, „Impomptu în
Fa diez major” op. 36)
fantezii („Fantezia în fa minor” op 49)
rondo-uri („Rondo în Re bemol major” op. 16)
variaţiuni („Varaţiuni în Mi major pe o arie germană”)piese diverse
(„Bolero în Do major” op. 19, „Allegro de concert” în la bemol op. 46)