Sunteți pe pagina 1din 7

UNIVERSITATEA CREȘTINĂ ,,DIMITRIE CANTEMIR"

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI


PROGRAMUL Pedagogia învățământului primar și preșcolar -licență
Anul:I
Grupa :1102

Proba de evaluare
Politica educațională privind managementul pentru diversitate în
învățământul școlar la nivel național

Student: Ilie D.Georgiana

2020-2021

1
Argument

Scoală este o instituție a comunității care trebuie să ofere servicii educaționale oracarui
copil/tânăr , indiferent de origine, natura sau particularitățile lui bio-psihosocioculturale. Evoluția
socială din ultimii ani a adus din ce în ce mai mult ideea de diversitate umană, de unitate în
diversitate , valorozare a diversității și a oportunităților oferite educației și culturii universale de
diversitatea experiențelor, tradițiilor și modelelor , fară a se face ierarhii și judecați de valoare
subiectivă asupra lor.
Scoală este influențată foarte mult de evoluția societății în ansamblul ei, pe lângă
provocările generate de progresul cunoașterii, este obligată să facă fața și de numărul mare de
situații determinate particularitățile psihopedagogice ale elevilor, de noile modele de abordare a
procesului didactic generate de recentele curente și orientări din pedagogie și atitudini față de
diversitate .
Sistemele educaționale publice au rolul de a contribui la asigurarea de oportunități
educaționale cât mai egale pentru elevi prin realizarea unei educații incluzive. Studiile pe această
temă au arătat că nu există soluții simple pentru rezolvarea tensiunilor care apar între asigurarea de
oportunități egale pentru elevii care au atribute culturale, socio-economice, dizabilități fizice, senzoriale,
emoționale, cognitive, și accentul pus asupra competitivității și performanțelor de ansamblu. În timp ce
educația incluzivă este o noțiune foarte vizibilă, este în același timp un concept puternic disputat în
reformele educaționale din prezent, datorită unor motive ce țin de definire, unor aspecte istorice,
pragmatice și metodologice (e.g., Artiles 2006, 65).
Legislaţia în vigoare prevede posibilitatea de a norma un cadru didactic de sprijin/itinerant pentru 15
copii în învăţământul primar şi unul pentru 20 de copii în învăţământul gimnazial11. Comisia pentru protecţia
copilului decide dacă un copil primeşte sau nu servicii educaţionale de sprijin, lucru care trebuie specificat pe
decizia de orientare şcolară pe care o eliberează pentru orice copil cu cerinţe educative
speciale.
Cea mai des uzitată formă de integrare este integrarea individuală în clase obişnuite în
şcolile de masă cele mai apropiate de domiciliul elevilor. De fapt, vorbim mai mult de o integrare
fizică decât de una
reală. Serviciile de sprijin sunt insuficiente şi ineficiente atât pentru copiii cu CES şi familiile lor,
cât şi
pentru cadrele didactice, copiii şi familiile copiilor din şcolile de masă.
Invatamantul incluziv reprezinta modalitatea institutionalizata de scolarizare a copiilor cu
dizabilitati si/ cerinte educationale speciale in structuri scolare de masa.
Incluziunea diferă de integrare. Integrarea copiilor cu nevoi speciale urmăreşte includerea
lor în învăţământul de masă şi se referă la capacitatea unui grup, clasă, colectiv, şcoală de a primi
noi membri care au nevoie de sprijin pentru adaptare, integrare, socializare. De obicei ei sunt mutaţi
în clasele respective pentru a-şi petrece timpul în clase separate şi pentru a primi sprijinul necesar.
Când această mutare a lor nu este acompaniată de o interacţiune crescută între copiii cu nevoi
speciale şi ceilalţi copii, ea reprezintă doar un pas – integrarea fizică şi nu adevărata incluziune.
Incluziunea implică modificări structurale şi funcţionale de ambele părţi: atât pentru cel care
urmează a fi integrat dar şi pentru cei care primesc/includ in interiorul lor elemente noi.
Educaţia incluzivă se referă la ridicarea tuturor barierelor în învăţare şi la asigurarea
participăriituturor celor vulnerabili la excludere şi marginalizare. Educaţia incluzivă doreste
descreşterea până la eliminare a excluderii în educaţie, cel puţin la nivelul pregătirii şcolare
elementare. Aceasta propune prin asigurarea accesului, participării şi succesului învăţării .în
educaţia de bază de calitate, pentru toţi copiii.
Educaţia incluzivă presupune un proces permanent de îmbunătăţire a instituţiei şcolare,
având ca scop exploatarea resurselor existente, mai ales a resurselor umane, pentru a susţine

2
participarea la procesul de învăţământ a tuturor elevilor din cadrul unei comunităţi (HGR
nr.1251/2005 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii de învăţare, instruire, compensare,
recuperare şi protecţie specială a copiilor/tinerilor cu cerinţe educative speciale din cadrul
sistemului de învăţământ).
Şcoala de tip incluziv este şcoala de bază accesibilă, de calitate şi care îşi îndeplineşte
menirea de a se adresa tuturor copiilor, a-i transforma în elevi şi a-i deprinde şi abilita cu elementele
esenţiale necesare integrării lor sociale.
Este necesar, oportun că la nivel de sistem de învățământ să se fie adoptate și aplicate
coerent decizii prin care să se intervină, prin toate căile , astfel încât să li se formeze profesorilor
imaginea reala a cea ce înseamnă scoală pentru toți, și în același timp convingerea părinților și
cadrelor didactice din școlile de masa în privință necesitații și avantajelor acceptării acestor copii cu
nevoi speciale în sistemul obișnuit de învățământ și că acest lucru poate fii posibil dacă se asigură în
fiecare scoală condiții materiale , educaționale și logistice minime.

Context

Elevii de regulă erau integrați la nivelul educației primare, la nivelul educației secundare
elevii întâmpinau dificultăți din ce în ce mai mari, în special din cauza diferențierii și specializării
materiei predate la acest nivel. Această problemă se agravează când profesorii, din lipsă de
pregătire, timp, resurse sau din cauza unor prejudecăți personale, preferă să nu aibă elevi cu CES în
clasele lor.
Principalele momente care au anticipat unor noi modalități de abordare educației elevilor cu
cerințe educaționale speciale în școlile de masă sunt date de următoarele:
• Rezoluția Adunării Generale ONU din 1982 privind Programul mondial de acțiune în
favoarea persoanelor cu dizabilități pentru decada 1982-1992: ,,Legile cu privire la
învățământul obligatoriu, trebuie să includă copiii cu toate tipurile și gradele de
dizabilitate,inclusiv copii cu dizabilități severe."
• Conferință Mondiala a Educației Speciale de la Salamanca din anul 1994, are loc abordarea
privind principii moderne de integrare în sistemul de învățământ de masa:
- principiul normalizării- se refera la necesitatea asigurării condițiilor unei vieți normale
pentru personele cu CES astfel încât acestea să trăiască conform standardelor majorității
membrilor comunității;
- principiul drepturilor egale-reglementează accesul efectiv a copiilor cu CES la educație de
masa și la alte servicii comunitare;
- principiul dezinstitutionalizarii- reformarea instituțiilor de asistenta și ocrotire a copiilor cu
CES, creșterii gradului de independența și autonomie personala pentru o inserție în cadrul
comunității de care aceștia aparțin;
- principiul egalității șanselor de acces la educație -se refera că școlarizarea copiilor cu
CES să se facă în cadrul sistemului general de învățământ, prin eliminarea oricaror practici
discriminatorii;
- principiul asigurării serviciilor de sprijin/ suport educațional;
- principiul intervenției timpurii-indica eficienta intervenției de recuperare și integrare
școlare la vârste mici,când copii nu sunt interesați de diferențele dintre ei,iar șansele de
integrare școlară sunt mult mai mari a copiilor cu CES;
- principiul cooperării și parteneriatului- are în vedere experiență practica .unde s-a
observat că integrarea în medii școlare și normalizarea se pot realiza daca exista colaborarea
permanentă între partenerii implicați: elevi, profesori, specialiști părinți, organizații
nonguvernamentale.
În context scolar, integrarea reprezintă procesul de educarea a copiilor cu sau fară
dizabilități în același spatiu și în aceleași condiții , având drept scop participarea deplina a tuturor

3
copiilor la activitățile școlare și extrașcolare ; prima condiție pentru integrare este acceptarea
conștienta de către membri grupului a fiecărei persoane, fiind favorizata de o organizare școlară
care să puna în act o metodologie de intervenție didactica bazata pe un curriculum flexibil. În
context social, incluziunea reprezintă un ansamblu de măsuri și acțiuni din numeroase domenii ,
prin care se urmărește combaterea excluziunii sociale și educaționale, culturale și politice ale
societății; reprezintă esență unui sistem social comprehensiv, specific unei societăți bazate pe
valorizarea și promovarea diversității și egalității în drepturi.
În context educațional , incluziunea presupune dezvoltarea de relații interpersonale deschise,
pozitive intre elevi, flexibilizarea programelor școlare , diversificarea strategiilor educaționale și
asigurarea serviciilor de intervenție și suport pentru eevii cu CES, promovarea egalității și drepturi
și responsabilități pentru toți elevii, asigurarea accesului în mod egal la oportunități de învățare,
parteneriatul funcțional intre scoală și părinții copiilor, implicarea activă a comunității în
programele dezvoltate de școli.

Analiza cadrului actual


Școala este chemată să se adapteze cerințelor copiilor și nu copii să fiu obligați să se
adapteze unui anumit model sau mediu scolar, în care unii se regăsesc, alții se simt marginalizați sau
excluși!Fiecare copil este unic și are valoarea să, indiferent de problemele pe care le prezinta în
procesul de învățarea școlară.
Educația este unica pentru fiecare elev în parte, în funcție de stilul, ritmul, nivelul sau de
învățare și dezvoltare, caracteristicile și particularitățile sale, aptitudinile, așteptările , experiență să
anterioara.
În condițiile actuale ale sistemului de învățământ romanesc elevii cu deficiente ușoare pot fii
incluși , în anumite condiții , programul școlilor obișnuite; în schimb copii cu deficiențe severe sau
cu deficiențe asociate este indicata școlarizarea în instituții speciale , după un curriculum
individualizat , beneficiind de strategii didactice adaptate nivelului lor de receptare și înțelegere a
conținuturilor.
În cazul elevilor cu dizabilități senzariale sau fizice, considerați a fii dezvoltați normal din
punct de vedere intelectual, adaptarea curriculara se realizează prin extensiune , adică în curriculum
comun tuturor categoriilor de elevi sunt intreduse o serie de activități suplimentare specifice care
vizează cu precădere aspecte de demutizare, însușirea unor limbaje(dactileme, alfabetul Braille,
limbajul semnelor , etc.), comunicarea, orientarea spațială,activități de socializare și integrare în
comunitate, activități practice focalizate pe o pregătire profesională adecvată tipului de deficiența.
În scopul eficientizării procesului de învățare pentru copii cu CES sunt invocate următoarele
repere:
A) Învățare interactiva;
B) Elaborarea în comun a obiectivelor învățării;
C)Demonstrația, aplicația și feedbackul se refera la valorificarea resurselor fiecărui elev;
D) Modalități de sprijin în actul învățării; E)Evaluarea continua a învățării.
Pentru materializarea celor prezentate este nevoie , în primul rând de o îmbunatățire
substanțială a practicii profesionale prin implicarea tuturor persoanelor responsabile de creșterea și
educarea copiilor cu dizabilități.În acest sens este necesară o colaborare activa intre cadrele
didactice din scoală și părinți/tutori pentru îmbunătățirea procesului didactic, a conținutului
educației și evaluării procesului instructiv-educativ, țînând cont în permanentă de realități și
cerințele copiilor.
Organizarea activităților școlare pe niveluri multiple de învățare , dacă este corect înțeleasă
nu vă avea un caracter segregaționist,deoarece oferă șansă și respectă dreptul fiecărui copil să se
manifeste în activitatea școlară în conformitate cu posibilitățile, interesele și cerințele educaționale,
permițând totodată diferențierea și individualizarea procesului instructiv-educativ.

4
În ceea ce priveşte situaţia copiilor cu dizabilitati integraţi în şcoala obişnuită, menţionăm
că, cu aceştia lucrează două categorii de cadre didactice: cadre didactice din învăţământul obişnuit
(învăţător sau profesor) şi cadre didactice din învăţământul special (profesor de sprijin, profesor
pentru terapii specifice de recuperare şi compensare).
Marea majoritate a cadrelor didactice din şcolile de masă nu cunoaşte problematica
minimală a cerinţelor educaţionale speciale, astfel că nevoia de formare a tuturor cadrelor didactice,
mai ales din învăţământul secundar, în problematica CES şi a educaţiei incluzive constituie o
prioritate şi necesitate în acelaşi timp.

Obiective
1. Cadrelor didactice li se vor oferii cursuri de perfecționare pentru a dezvolta competenţe
profesionale necesare pentru a lucra cu elevicu nevoi educaţionale speciale prin învățarea de
metode de predare la clasă interactive precum:
a) metoda ,, Pălăriilor gânditoare;
b) tehnica 6/3/5: 6 membri, 3 soluții de rezolvare în timp de 5 minute;
c) metoda Frisco:enunțarea unei problemei din perspectiva rolului de conservatorism, rolul
exuberantului, rolul pesimistului, rolul optimismului.
2. Eleviilor , pentru a dezvolta o sentimente de toleranţă, înţelegere şi sprijin, vor avea în
cadrul scolii: - activități extrașcolare ce vor implica copii/ părinți ;
- activități interculturale în cadrul unității;
- module educaționale despre diversitate.
3. Părinţii elevilor se vor implica activ pentru a sprijinii copii lor în dezvoltarea unui mediu
educaţional incluziv;
4. Dezvoltarea infrastructurii specifice pentru elevii cu deficienţe (căi de acces, cabinete,
facilităţi de recuperare etc.);
5. Dezvoltarea în curriculumul la decizia şcolii a unor activităţi special destinate sprijinirii
progresului elevilor cu nevoi educaţionale speciale - de exemplu pentru educaţie remedială,
programe după ore, educaţie inclusivă etc.;
6. Asigurarea unui număr sporit de cadre didactice suport şi personal didactic auxiliar de
sprijin;
7. Diversificarea şi dezvoltarea în continuare a materialelor ajutătoare, precum şi a unor
lucrări de referinţă privind educaţia incluzivă.

Plan de acțiune

1.Formarea profesională continuă a cadrelor didactice


În ceea ce privește formarea continuă a cadrelor didactice, indiferent de nivelul de
predare, acestea vor participa la diverse cursuri de specializare în funcție de nevoile și interesele lor.
Astfel, în cazul programelor de pregătire al adulților vor exista o serie de specializări la nivel licență
sau master din domeniul științei pedagogice care urmăresc exact pregătirea cadrelor didactice din
învățământ. Aceste programe vor fii gtatuite gratuite, la distanță sau cu jumătate de normă și au loc
cadrul colegiilor universitare sau a universităților.
2.Identificarea factorilor/măsurilor care asigură buna calitate a serviciilor educaționale
pentru copiii cu CES:
a)Educație specială acordată în funcție de evaluarea nevoilor individuale ale fiecărui copil ;
b)Asigurarea serviciilor de asistență pentru copiii cu nevoie speciale la toate nivele de învățământ.
3)Sprijin pentru copiii/elevii aparţînând grupurilor minoritare
4)Participarea părinţilor în luarea deciziilor privind educaţia copiilor lor

5
Resurse

Resurse umane: cadre didactice; psihopedagogi; consilieri, profesori de sprijin;


Resurse materiale: echipamente tehnice; suporturi; mijloace audia-vizuale,etc.
Resurse financiare: ONG-uri și Ministerul Educației și Cercetării

Sistem de monitorizare și evaluare

Se vă avea în vedere respectarea tuturor obiectivelor stabilite în cadrul planului


educațional, astfel :
• în fiecare scoală se vă face o verificare la 3 luni a modului în care se vă face incluziunea
copiilor cu CES, curriculum scolar să fie adaptat pe cerințele copilului,
• activitățile interculturale și inclusive se vor desfășură la 2 săptămâni pe tematici diferite;
Se vă face o evaluare a cadrelor didactice pentru a se verifica daca au înțeles modul de
elaborare a planului de lecție pe niveluri diferite aplicând strategii didactice interactive.
Se vor avea in vedere schimburi de experienta intre institutiile de invatamant spre a
imbunatatii metodele didactice de predare.

6
Bibliografie
1.Alois Ghergut-Educația incluziva și pedagogia diversității,ed.Polirom,2016;
2.Crenguța-Lacramioara Oprea - Strategii didactice interactive,ed.Didactică și Pedagogică,2009;
3.Alois Ghergut, Luciana Frumos,Gabriela Raus- Educația speciala-Ghid metodologic, ed.
Polirom,2016.
https://mecc.gov.md/sites/default/files/incluziunea_socioeducaional_a_copiilor_cu_dizabiliti_in_gr
dinia_de_copii.pdf