INTRODUCERE – DIVERSE CONCEPTE LEGATE DE TURISM

Turismul de masa si turismul alternativ

Turismul de masa este un concept a carui definire este problematica (Robinson & Noveli, 2005). In
principiu, prin turism de masa, ne referim la comercializarea unor pachete turistice standard la preturi mici
care atrag mase mari de turisti. Aceste pachete turistice pot include atat servicii de cazare cat si servicii de
transport, masa, relaxare, agrement, excursii locale, etc. Preturile mici se datoreaza si economiilor de scara
care se realizeaza datorita consumului de masa si a aglomerarii acestor oferte turistice pe spatii relativ mici.

Multi inca vad turismul ca fiind o industrie nepoluanta si pretind ca dezvoltarea acestuia ar putea oferi o
alternativa verde la industria manufacturiera asociata peste tot cu poluarea, distrugerea mediului
inconjurator si cu incalzirea globala (Boluk et al. 2019). Aceasta imagine a turismului este insa total gresita.
Turismul are, de fapt, un impact deosebit asupra mediului inconjurator (Boluk et al., 2019).

Principalele probleme asociate cu dezvoltarea turismului de masa sunt (Egresi, 2016b):

• Degradarea mediului inconjurator;
• Impactul social si cultural la nivelul comunitatilor locale;
• Distributia inegala a beneficiilor – acestea de cele mai multe ori se scurg in afara localitatii, in timp
ce costurile sunt suportate de comunitatea locala.

Nevoia de a rezolva aceste problemea contribuit la dezvoltarea turismului alternativ.

Turismul alternativ poate fi definit in functie de mai multi factori (Novelli & Benson, 2005), dar, in
general, este perceput ca un fel de opus al turismului de masa (Conway & Timms, 2010). Daca turismul de
masa se bazeaza pe oferirea de produse turistice standard la preturi cat mai mici unui numar cat mai mare
de participanti, turismul alternativ este legat de vanzarea unor produse si servicii turistice mai personalizate
si mai legate de caracteristicile locale (Marson, 2011). De fapt multe din aceste forme alternative de turism
se bazeaza pe o resursa locala (de nisa), sunt la scara mai mica si incurajeaza turistii sa interactioneze mai
mult cu comunitatile locale (Egresi, 2016a).

Atentie: turismul alternativ nu este echivalent cu turismul de nisa. Turismul de nisa se refera la tipuri de
turism care valorifica anumite resurse turistice locale, si care sunt atractive unor anumite categorii de turisti.
Dintre acestea amintim turismul gastronomic, turismul de cumparaturi (de shopping), turismul in natura,
turismul cultural, turismul de aventura, etc.

Turismul alternativ, ca si turismul de masa, se refera la modalitatea in care se desfasoara activitatea de

turism. Cele doua modele de turism se deosebesc prin scara, grad de standardizare sau de personalizare,
intensitate, etc. Turismul de masa este adeseori asociat turismului litoral, dar poate fi intalnit si in zona de
munte, in statiunile in care se practica sporturile de iarna, in orase si chiar in unele zone rurale. De altfel,
putina lume isi mai aminteste astazi ca primele forme de turism de masa au fost pelerinajele religioase din
perioada evului mediu (Digance, 2006). Turismul alternativ este adesea asociat cu turismul de nisa dar
poate avea loc si in medii in general asociate turismului de masa. De exemplu, nu toate zonele de litoral
sunt valorificate sub forma turismului de masa. In unele zone litorale din Costa Rica se practica ecoturismul
sau turismul de surfing care sunt, mai degraba forme alternative de turism.

De multe ori, turismul alternativ este vazut ca fiind preferabil turismului de masa (Robinson & Novelli,
2005), cel putin din punct de vedere etic deoarece (Mowforth & Munt, 2009; Williams, 2009):
• Promoveaza respectul pentru culturile si traditiile locale

1
 •Se bazeaza pe consultarea si implicarea localnicilor in toate hotararile legate de dezvoltarea
turismului in zona;
• Sustine dreptul comunitatilor locale de a obtine mai multe beneficii din dezvoltarea turismului.
De asemenea, s-a dovedit ca produsele si serviciile asociate turismului alternativ au mai putine efecte
adverse asupra mediului inconjurator sau asupra comunitatile locale (Oriade & Evans, 2011).

Pentru toate aceste motive, Organizatia Mondiala a Turismului este in favoarea dezvoltarii formelor
alternative de turism, chiar in detrimentul turismului de masa (Hall & Lew, 1998). De altfel, in ultima
vreme, tot mai multi turisti prefera sa cumpere produse si servicii turistice alternative. Majoritatea acestora
are o educatie si venituri peste medie, este interesata de culturile, traditiile si modul de viata local si este
dispusa sa cheltuie mai multi bani la nivel local. Bramwell (2004) sustine ca acesti turisti ar putea sa fie si
mai responsabili in comparatie turistii de masa.

Ecoturismul

Preluand o definitie a Uniunii Internationale pentru Conservarea Naturii (UICN) 1, Nistoreanu si

colaboratorii (2003) interpreteaza conceptul de ecoturism astfel: Ecoturismul este o forma de turism
desfasurata in arii naturale al carui scop il reprezinta cunoasterea si aprecierea naturii si culturii locale care
presupune masuri de conservare si asigura o implicare activa generatoare de servicii pentru populatia
locala” (p. 76).

Practic, ecoturismul este considerat a fi o componenta a domeniului turismului alternativ care incorporeaza
activitati diverse in mijlocul naturii (drumetii, ascensiuni montane, observarea vietuitoarelor in habitatul
lor natural) dar poate include si activitati culturale. Mai mult decat atat, ecoturismul are si o componenta
educationala deoarece ofera turistilor posibilitatea de a invata sa respecte natura si cultura locala.

La aceasta trebuie sa adaugam si ca, prin modalitatea de organizare (angajarea personalului pe plan local,
aprovizionarea cu produse locale, implicarea localnicilor in luarea deciziilor si organizarea activitatilor
turistice) aceasta forma de turism aduce si numeroare beneficii pentru comunitatea locala.

In concluzie, ecoturismul trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

1. Sa vegheze la conservarea si protectia naturii;
2. Sa se asigure ca sunt implicate resurse umane locale;
3. Sa aiba un caracter educational astfel incat sa inspire respect pentru natura prin constientizarea
turistilor si a comunitatilor locale;
4. Sa mentina impactul negativ asupra mediului natural, cultural si social la nivel minim.

Pe baza principiilor de mai sus putem sa spunem si ca ecoturismul este o varianta a turismului sustenabil.
Insa, atentie, orice forma de ecoturism este considerata sustenabila dar nu orice forma de turism sustenabil
este ecoturism (Cater, 2004: 486).

1
International Union for Conservation of Nature, iucn.org

2
Turismul sustenabil

Nu exista o definitie unica a turismului sustenabil ceea ce uneori creeaza confuzii (Swarbrooke, 1999).
Bramwell & Lane (1993) au fost primii care au definit turismul sustenabil ca fiind:
“[…] o abordare pozitiva cu scopul de a reduce tensiunile si frictiunile create de interactiunile complexe
intre industria turismului, vizitatori, mediul inconjurator si comunitatile gazda. Este o abordare care
implica efortul comun pentru viabilitatea si calitatea pe termen lung atat a resurselor umane cat si a celor
umane” (p. 2).

Pe baza conceptului de dezvoltare sustenabila definit de Raportul Brundtland la ONU in 1987, Page &
Dowling (2002) au definit turismul sustenabil ca fiind “acea forma de turism care serveste nevoile turistilor
actuali si a regiunilor care ii gazduiesc, si, in acelasi timp, protejeaza si consolideaza calitatea mediului
inconjurator si valorile sociale si economice pentru viitor” (p. 16). Swarbrooke (1999) a definit turismul
sustenabil intr-o maniera foarte asemanatoare ca fiind acea modalitate de turism care este viabila din punct
de vedere economic fara a distruge resursele de care depinde viitorul turismului, cu precadere mediul natural
si tesatura sociala a comunitatii locale.

In analiza sustenabilitatii turistice, principalele criterii de care trebuie sa tinem seama sunt:
• Sustenabilitea fata de mediul inconjurator;
• Sustenabilitatea economica;
• Sustenabilitatea sociala;
• Sustenabilitatea culturala;
• Participarea populatiei locale la planificarea si dezvoltarea turismului.

Din 1993 si pana azi s-a scris foarte mult pe tema turismului sustenabil astfel ca acest concept a devenit
cunoscut publicului larg, cel putin in tarile dezvoltate. Cu toate acestea, industria turismului este departe de
a fi sustenabila (Moscardo & Hughes, 2018). Este clar ca sustenabilitatea deplina in turism este greu de
atins (Higgins-Debiolles, 2010), ceea ce face ca atat cei care lucreaza in industria turistica cat si turistii sa
fie reticenti ca o schimbare a comportamentului lor ar putea face turismul mai sustenabil (Boluk et al.,
2019).

Organizatia Mondiala a Turismului a declarat anul 2017 ca fiind “un moment de cotitura” si Anul
International al Turismului pentru Dezvoltare si a propus ca turismul sa devina principalul instrument
pentru schimbare (UNWTO, 2017). Din pacate (si in mod surprinzator am putea spune), cele 17 scopuri ale
dezvoltarii durabile si 189 de tinte enuntate de Organizatia Mondiala a Turismului pentru perioada 2015-
2030 (UN, 2019) nu au primit atentia cuvenita din partea cercetatorilor (Bramwell et al., 2017).

Turismul Responsabil

Turismul responsabil cuprinde orice forma de turism care raspunde nevoilor de calatorie si petrecere a
timpului liber intr-o maniera responsabila, avand un impact pozitiv atat asupra mediului inconjurator cat si
asupra economiilor si comunitatilor locale prin protejarea si conservarea ecosistemelor din zonele
respective si generarea, in acelasi timp, de venituri si locuri de munca pentru aceste comunitati2.

Conform Declaratiei de la Cape Town, cele mai importante principii ale turismului responsabil sunt:
1. Minimalizeaza impactul negativ economic, social si de mediu al turismuui;

2
https://sustainabletourism.net

3
 2. Genereaza beneficii economice crescute pentru localnici si imbunatateste calitatea vietii pentru cei
care locuiesc in comunitatile locale si conditiile de munca pentru cei care lucreaza in industria
locala de turism;
3. Implica localnicii in deciziile care le afecteaza viata si dezvoltarea viitoare a zonei
4. Contribuie pozitiv la conservarea patrimoniului natural si cultural local;
5. Furnizeaza experiente mai placute turistilor prin o mai buna conectare intre acestia si realitatile
locale si o facilitare a intelegerii de catre turisti a problemelor culturale, sociale si de mediu locale.
6. Furnizeaza un acces egal si nediscriminatoriu persoanelor cu dizabilitati de orice fel;
7. Este sensibil din punct de vedere cultural, faciliteaza respectul dintre turisti si gazde, contribuind
la dezvoltarea locale.

Conceptul de turism responsabil a fost promovat in Romania incepand cu Forumul International pentru
Turism Social organizat de Fundatia Amfiteatru in anul 2012. Acesta a ajuns un eveniment organizat
annual, ajungand in 2018 la editia a sasea.3 Intre 2012 si 2015, aceasta fundatie a operat si revista stiintifica
International Journal for Responsible Tourism prin care a incercat popularizarea in Romania a principiilor
care stau la baza turismului responsabil.

Diferenta dintre Turismul Sustenabil si Turismul Responsabil

Chiar daca din definitiile de mai sus am putea deduce acest lucru, cei doi termeni nu sunt sinonimi.
Amandoua isi propun sa aiba un impact pozitiv asupra destinatiei turistice, insa in timp ce in cazul
turismului sustenabil decizia este luata la nivelul liderilor politici (la nivel international, national, regional
si local) in cooperare diversi alti actori implicati in fenomenul turistic (antreprenoriat, ONG-uri,
reprezentanti ai comunitatilor locale, etc.), turismul responsabil este sustinut si practicat la nivel individual
(turisti, localnici) si la nivelul micilor organizatii implicate in fenomen.

In primul caz, actorii amintiti impreuna cu liderii politici conlucreaza pentru a schimba fata turismului dintr-
o regiune prin redistribuirea profiturilor astfel incat si comunitatile si afacerile locale sa beneficieze de pe
urma dezvoltarii turismului, printr-o atentie mai mare acordata mediului inconjurator, etc.

In cazul turismului responsabil, potentialii turisti sunt indemnati sa se comporte in mod responsabil atunci
cand calatoresc la o anumita destinatie turistica astfel incat sa nu afecteze negativ mediul inconjurator si,
prin vizita la acea locatie, sa sustina economia, comunitatea si cultura locala. Se presupune ca un turist
responsabil este un turist informat care stie de unde sa cumpere produsele si serviciile turistice astfel incat
sa serveasca acestui model de calatorie. Turismul responsabil este sustinut si de micile afaceri din domeniu
(preferabil locale) care ofera produse, servicii si pachete turistice care promoveaza o interactiune pozitiva
intre turisti, localnici si destinatia turistica.

Turistii responsabili sunt mai deschisi la experiente noi, calatoresc in locuri mai putin populare si
popularizate si sunt mai dispusi sa incerce lucruri si experiente noi. De asemenea, se poate spune ca cei care
sustin turismul regenerativ sunt mai dispusi sa sustina economia locala (preferand sa se cazeze in hoteluri
detinute de localnici, de exemplu) si cultura locala (petrecand timp in mijlocul comunitatii locale) si au
grija sa nu contribuie la deteriorarea mediului inconjurator.4

Ca o concluzie, in cazul turismului sustenabil se incearca o schimbare in bine a industriei la nivel macro,
pe cand in cazul turismului responsabil, aceasta schimbare se intampla la nivel micro.

3
http://www.turismulresponsabil.ro/turismul-responsabil-in-romania-1/
4
https://ecohusky.uconn.edu/2016/04/01/global-understanding-through-regenerative-tourism/

4
Turismul Regenerativ

Turismul regenerativ este acel tip de turism in care activitatea turistica are loc fara degradarea mediului, a
resurselor, a ecosistemelor sau a culturii locale. Mai mult decat atat, acolo unde acestea au avut de suferit,
poate contribui la refacerea lor. Cu alte cuvinte, cei care practica turismul regenerativ, nu doar ca nu
contribuie la taierea copacilor ci chiar participa la plantarea lor. Prin urmare, din mai multe puncte de
vedere, turismul regenerativ poate fi considerat o paradigma mai sanatoasa decat turismul sustenabil.

Trecerea de la conceptul de sustenabilitate la cel de regenerare in literatura turistica de specialitate este

foarte rapida. Viteza cu care se intampla acest lucru a luat pana si cercetatorii prin surprindere. Conceptul
a ajuns deja in literatura de masa cu toate ca cercetatorii nu au reusit inca sa defineasca cu precizie ce se
intelege prin turism regenerativ sau cum ar trebui sa se comporte turistii si care sunt acele activitati turistice
care ar putea contribui la regenerare (Wahl, 2018).

De exemplu, urmatoarele sase modalitati prin care putem sustine turismul regenerativ sunt adaptate dupa
informatiile aparute pe un site de Internet5
1. Atentie la ce cumparam? – cumpararea de suveniruri este o parte integranta din experienta fiecarui
turist. Trebuie sa fim insa foarte atenti la ce cumparam astfel incat sa nu incurajam practici locale
nesanatoase care ar putea distruge mediul local sau ar putea afecta comunitatea locala. De exemplu,
oricat de frumos ar arata, nu ar trebui sa cumparam produse facute din corali, piei de reptile,
carapace de broaste testoase, blanuri de animale si alte produse de genul acesta pentru ca astfel nu
am face decat sa incurajam exploatarea pana la epuizare a acestor resurse locale.
2. Sustinem economia locala. Multi turisti prefera sa mearga la all-inclusive astfel ca ajung sa nu iasa
deloc din compexul turistic. Iar daca aleg totusi sa faca acest lucru, prefera sa isi cheltuie banii pe
branduri internationale bine-cunoscute. Procedand, insa, astfel ei nu sustin economia locala. Un
turist preocupat de sustenabilitate stie ca este important sa ofere ceva si comunitatii pe care o
viziteaza, astfel ca aceasta sa aiba si beneficii de pe urma dezvoltarii turismului si nu doar sa suporte
consecintele negative. Daca vrem sa sustinem turismul regenerativ trebuie sa evitam cumpararea
de suveniruri facute in China sau in alte locuri si sa cautam doar produse fabricate pe plan local
folosind materiale locale, sa frecventam magazinele, hotelurile si restaurantele locale, detinute de
persoane care apartin comunitatii locale, astfel incat banii pe care ii platim pe achizitionarea acestor
produse sau servicii sa ramana pe plan local si sa imbunatateasca viata locuitorilor din comunitatea
respectiva si nu sa imbogateasca elitele sau corporatiile din orase sau tari indepartate. Mai mult
decat atat, ganditi-va ce sens ar avea sa calatoriti 3000 km daca ajungeti sa locuiti intr-o camera de
hotel care seamana cu orice camera de hotel din lume, mancati aceleasi feluri de mancare pe care
le serviti si acasa si, in general, cumparati aceleasi produse pe care le-ati putea cumpara si de acasa
si din orice parte a lumii.
3. Pe de alta parte, nu orice leu cheltuit pe plan local isi atinge scopul. Nu trebuie sa fim naivi: dand
bani cersetorilor pe strada nu ajutam economia ori comunitatea locala. Acest lucru nu ar face decat
sa genereze o cultura a dependentei. Procedand astfel nu am face decat sa incurajam cresterea
numarului de cersetori. Banii nostri trebui investiti mai cu folos, sa sustina afacerile locale, sa
creeze locuri de munca, sa preserve cultura locala.
4. Atentie la poluare! Alegeti sa folositi produse care minimalizeaza poluarea. De exemplu, de multe
ori, apa de la robinet este perfect potabila – nu merita sa cumparam apa imbuteliata la sticle de
plastic si, pe cat posibil, ar trebui sa evitam sa folosim pungi de plastic.
5. Alegem acele activitati care nu sunt daunatoare mediului sau comunitatilor locale. De exemplu,
deplasarea cu barci cu motor de mare viteza sau, pe munte, cu ATV-uri, poate sa fie foarte

5
https://www.pangea.com

5
 distractiva si sa contribuie la o vacanta de neuitat, insa, inainte de a plati pentru astfel de activitati,
sa ne gandim ce impact ar putea avea distractia noastra asupra mediului sau asupra linistii
locuitorilor din zona. Oare nu am putea sa ne simtim la fel de bine daca am alege sa urcam pe munte
pe jos sau folosind o bicicleta de munte (mountain bike). Intr-adevar, o barca cu vasle parca nu ar
genera aceeasi adrenalina ca si barca cu motor dar miscarea face bine la sanatate. De asemenea,
acolo unde exista posibilitatea, ar fi bine sa ne implicam in activitati care contribuie in mod direct
la turism regenerativ, cum ar fi: plantarea de copaci, activitati de curatare/igienizare a a marilor,
oceanelor, lacurilor, plajelor, etc. sau sa participam la festivaluri care promoveaza arta si cultura
locala.
6. Atentie cum selectam firma tour-operatoare! Cu cat destinatia turistica este mai cunoscuta, cu atat
competitia intre firmele tur-operatoare care opereaza pe acea piata este mai mare. Este bine sa
alegem acei operatori de turism care sunt responsabili si care pot contribui la promovarea unui
turism regenerativ.

Exista deja un numar destul de mare de ONG-uri si intreprinderi pentru profit care se ocupa de dezvoltarea
proiectelor regenerative (Wahl, 2018). La fel, s-a inmultit si numarul conferintelor pe aceasta tema – privite
cu mare interes nu doar de cercetatori ci si de cei implicati in industria turismului si chiar de publicul larg
informat. Un numar tot mai mare de persoane au inceput sa se implice in proiecte de turism regenerativ,
mai ales in America Latina. In Brazilia, de exemplu, exista un numar mare de antreprenori sociali si de,
asa-numiti, “inovatori culturali” care au initiat proiecte de “regenerare” in ciuda climatului politic si
economic dificil in aceasta parte a lumii (Wahl, 2018).

S-au inventat pana si premii care se acorda celor mai interesante si mai bune proiecte care au ca scop
regenerarea. De exemplu, compania de cosmetice Lush a lansat in 2017 Premiul Primaverii (“Spring
Prize”), un premiu anual care recompenseaza cele mai bune proiecte de regenerare sociala si ecologica
(Wahl, 2018).

Este clar ca turismul global, asa cum este practicat azi, nu este performant, este foarte vulnerabil si se
indreapta spre colaps. Modelul sau de operare nu mai serveste scopului si trebuie inlocuit (Pollock, 2019).
Practicile care au permis reducerea impactului, reducerea amprentei noastre ecologice sunt esentiale dar nu
suficiente. Aceste practici ne-au ajutat sa reducem impactul negativ asupra planetei dar nu l-au eliminat.
Ne-au ajutat doar sa amanam momentul cand suntem nevoiti sa facem o schimbare sistemica si acel moment
este acum (Pollock, 2019).

Un numar tot mai mare de oameni de stiinta sustin ca “viitorul sustenabilitatii este regenerarea [adica]
refacerea si restaurarea resurselor pierdute si construirea unor economii si a unor comunitati prospere
fara a afecta dreptul planetei de a o duce mai bine in acelasi timp” (The Innovation Group, 2018).
Problema este ca, in lipsa unei discutii teoretice adecvate, exista pericolul ca unii (poate multi) sa perceapa
conceptul de “regenerare” ca pe un fel de rebranduire a conceptului de sustenabilitate (Wahl, 2018). Adica,
mai pe romaneste, “o alta Marie cu aceeasi palarie”.

Un exemplu de turism regenerativ este cel organizat de un grup de experti in permacultura6 din tarile vestice
care au format o organizatie numita “Woven Earth”. Aceasta organizatie organizeaza in fiecare an o
excursie in Nepal pentru a-i invata pe localnici cum se face permacultura7. Grupul i-a invatat pe localnici
tehnici agricole care se pot preta conditiilor de mediu din zona. Aceste tehnici ar trebui sa duca la cresterea
productiei agricole fara a afecta mediul. In vizitele prin Nepal, turistii care fac parte din aceasta organizatie

6Conceptul de permacultura deriva din cuvintele “permanent” si “cultura” si urmareste sa creeze o cultura agricola permanenta,
adica sustenabila. Permacultura se refera la un sistem de proiectare a terenurilor agricole care imita rezilienta si diversitatea
ecosistemelor naturale dar le creste productivitatea.
7
http://www.permacultourism.com/regenerative-tourism-nepal/

6
au luat, de asemenea, contact cu cultura locala despre care au invatat multe lucruri. Ei au observat cum sunt
organizate satele traditionale nepaleze, cum traiesc oamenii din aceste comunitati, tehnologiile folosite de
acestia in constructii, incalzirea locuintelor sau practicile agricole ale localnicilor.

Deci, ce ar trebui sa facem altfel? – Perspectiva Critica

Gandirea critica se refera la un proces de descoperire, recunoastere si verificare a unor presupuneri (care
sunt considerate in mod implicit) pentru a ne asigura ca deciziile sunt luate in cunostinta de cauza si sunt
cuprinzatoare (Boluk et al., 2019).

Trebuie sa examinam in mod critic concepte pe care inainte le adoptam neconditionat. Sa luam, de exemplu,
definitia succesului. In acceptiunea neoliberala, succesul inseamna “crestere”, adica tot mai multi vizitatori,
incasari tot mai mari, tot mai multe aeroporturi, vase de croaziera, etc. Se pleaca de la premisa ca mai multi
vizitatori inseamna incasari mai mari ceea ce poate insemna mai multe oportunitati de afaceri, profituri mai
mari, mai multe locuri de munca, impozite mai mari colectate la nivel local si national, cresterea PIB-ului
si, in cele din urma, cresterea bunastarii locuitorilor. De ce ar fi aceasta un lucru rau?

Problema principala este ca acest model nu ia in considerare costurile cu cresterea numarului de turisti
(Pollock, 2019). Doar o mica parte din profiturile generate de activitatea turistica raman la nivel local (mai
ales in tarile in curs de dezvoltare) in timp ce costurile sunt suportate de localnici sau impartite intre toti
locuitorii planetei (dintre care multi nu au posibilitatea sa calatoreasca si sa se bucure de turism).

Cu toate acestea, din perspectiva neoliberala, agentii de turism sustin dreptul clientilor lor de a calatori liber
oriunde doresc, in detrimentul comunitatilor locale care si-ar dori o limitare a turismului (Lovelock, 2008).
Insa cererile si pasurile acestora din urma nu sunt bagate in seama. Plangerile lor sunt ignorate. Iar daca
totusi nu sunt ignorate nu inseamna ca se incearca rezolvarea lor. Solutia pe care au gasit-o cei care se ocupa
de dezvoltarea turismului este sa le explice residentilor de ce turismul este cel mai bun lucru care li se poate
intampla. Adica localnicii se plang nu pentru ca ar avea motive sa se planga ci pentru nu isi dau seama cat
de mult bine le aduce turismul.

Desigur gresim si noi cei care lucram in mediul academic. Cursurile de turism sunt predate tot din
perspectiva neoliberala, si in aceste cursuri accentul este pus pe dezvoltare, pe cresterea numarului de turisti,
pe cresterea numarului de investitii in turism, pe valorificarea potentialului turistic si asa mai departe, in
timp ce gandirea critica nu mai este incurajata8. De asemenea, multe lucrari de turism sunt abordate din
perspectiva industriei turismului si subliniaza beneficiile aduse de dezvoltarea turismului comunitatilor
locale, ignorand problemele pe care aceasta dezvoltare le-ar putea cauza acestor comunitati (Mowforth et
al., 2008).

Nu sustin ca dezvoltarea turismului ar fi un lucru rau. Dimpotriva. Insa, cel putin in mediul academic,
aceasta ar trebui privita critic si analizata din mai multe perspective si nu doar dintr-una. Vocile tuturor

8 Curentul neoliberal a afectat si invatamantul. Adesea universitatea este perceputa ca un fel de “scoala de meserii”. Studentii se
asteapta sa acumuleze exact acele informatii si sa deprinda fix acele aptitudini care sa ii ajute sa se angajeze si apoi sa aiba succes
la locul de munca. Succesul este evident masurat prin contributia la cresterea afacerii, extinderea teritoriala, cresterea numarului
de clienti, etc, care apoi este recompensata prin cresteri salariale, promovari si multe alte avantaje. Cum si universitatile au ajuns
sa opereze ca niste afaceri (iar succesul lor este dat de numarul de studenti atrasi si de rata de angajare a acestora dupa terminarea
studiilor), nu pot decat sa se alinieze acestui trend. Incurajarea gandirii critice a trecut pe planul doi sau a disparut cu totul. Ori rolul
universitatilor ar trebui sa fie tocmai sa utileze studentul cu o gandire critica care sa il ajute sa treaca cu usurinta peste situatiile de
criza. Aceasta perspectiva critica este ceea ce deosebeste sau ar trebui sa deosebeasca universitatile de scolile vocationale (“scolile
de meserii”).

7
actorilor ar trebui ascultate si nu doar a unora. In mediul academic, toate informatiile ar trebui trecute prin
filtrul gandirii rationale. Scopul invatarii nu ar trebui sa fie memorarea pe de rost a informatiilor ci analiza
critica a acestora.

Succesul in turism depinde nu doar de modul in care reusim sa maximizam impactul pozitiv al acestuia ci
si de felul in care reusim sa recunoastem si sa limitam efectele negative. Recunoasterea acestor probleme
ar fi primul pas in aceasta directie (Caton et al., 2014), motiv pentru care tot mai multi incep sa recunoasca
ca este important sa cercetam problemele din turism din perspectiva critica.

Planificarea dezvoltarii turistice si deciziile care au legatura cu aceasta trebuie luate impreuna de catre toti
actorii: turisti, cei implicati in industria turismului, autoritati nationale si locale, si cercetatori (Beaumont
& Dredge, 2010). Daca deciziile sunt luate de autoritati fara consultarea tuturor actorilor implicati se poate
ajunge la conflicte si opozitie publica fata de unele proiecte. Daca problemele acestea sunt neglijate o
perioada mai indelungata, “supra-turismul” (supra-saturarea turistica) poate sa duca la “turismofobie”
(adica ura/frica fata de turisti) despre care vom discuta putin mai tarziu in acest semestru.

CURS 2: ACCESIBILITATEA IN TURISM

Data trecuta am discutat despre cresterea impresionanta a numarului de turisti la nivel international. Totusi,
mai sunt inca foarte multi oameni care nu au calatorit niciodata in scop turistic sau au facut-o foarte rar.
Aceasta situatie este si mai dramatica daca ne referim la calatoriile internationale. De ce nu toti oamenii au
posibilitatea sa calatoreasca? De ce unele tari sunt mai putin accesibile. Acestea sunt cele doua intrebari la
care vom incerca sa raspundem azi.

Accesul la destinatii turistice

Unele tari si/sau destinatii turistice sunt mai putin accesibile turistilor din varii motive: criminalitate ridicata
(America Latina), terorism (Egipt, Istanbul in Turcia), demonstratii de strada (turbulente sociale)
(Venezuela, Bolivia, Hong Kong, ca sa amintim doar cateva mai recente), razboaie (Afganistan, Siria, Irak,
Somalia, Yemen, etc.). Unele din aceste probleme exista pentru doar cateva zile altele pot sa dainuie ani de
zile.

Alte probleme tin de geopolitica – de exemplu, sistemul de vize care exclude majoritatea cetatenilor din
lumea a treia de la posibilitatea de a calatorii in tarile dezvoltate. Din cauza situatiei tensionate care exista
intre anumite state, unele granite sunt inchise total turistilor din anumite tari. De exemplu, cetatenii
israelieni nu pot calatori in Iran si in alte state din Orientul Mijlociu. Pe de alta foarte putini cetateni arabi
au posibilitatea de a calatori in Israel. Aceleasi relatii exista intre Armenia si Azerbaijan sau intre Pakistan
si India. Tensiuni exista si la frontiera dintre Rusia si Ucraina.

Accesul social la turism

Turismul este considerat ca fiind o activitate importanta pentru viata natiunilor datorita efectului direct
asupra sectoarelor social, cultural, educational si economic al societatilor nationale.
Dezvoltarea turismului este legata de dezvoltarea sociala si economica a natiunilor si poate fi posibila numai
daca oamenii au acces la vacanta si se bucura de libertate de miscare.

8
In Marea Britanie, 60% din populatie are posibilitatea de a calatori in scop turistic (Roberts, 2004).
Nu toata lumea are posibilitatea de a merge in vacanta, dar problema nu este data doar de veniturile mici ci
si de alte aspecte care tin de saracie (McCabe)

In 2008, 2/3 din cetatenii Europei au facut cel putin o calatorie in afara localitatii de domiciliu (cu petrecerea
cel putin a unei nopti) iar 58% au avut o vacanta (cel putin 4 nopti consecutive) (McCabe)
Ce categorii de oameni sunt afectati cel mai mult de saracie si excludere sociala?
• Familiile cu venituri mici;
• Familiile care au cel putin un membru cu dizabilitati;
• Familiile monoparentale (cu un singur parinte);
• Persoanele mai in varsta;
• Persoanele cu mobilitate redusa.

Ultimii 10 ani au fost caracterizati printr-un interes deosebit din partea cercetatorilor in probleme de turism
social, mai ales in context european (Diekman et al., 2018). Aceste cercetari au evidentiat rolul turismului
social in asigurarea unor beneficii semnificative aceor persoane care au reusit sa se introduca in fluxul
turistic datorita existentei diferitelor programe de turism social (Diekman et al., 2018). Vacantele si
calatoriile in scop turistic prezinta numeroase avantaje si beneficii, intre care enumeram (McCabe):
• Reducerea stresului din viata cotidiana;
• Imbunatatirea sanatatii fizice si mentale;
• Incurajarea interactiunilor sociale;
• Cresterea experientei de viata si largirea orizonturilor;
• Imbunatatirea relatiilor de familie;
• Cresterea independentei;
• Imbunatatirea calitatii vietii;
• Rezolvarea unor probleme de comportament la copii.

Nu doar persoanele care practica turismul au beneficii ci intreaga societate, dar si destinatiile turistice,
afacerile, autoritatile locale si comunitatile care accepta turisti veniti prin aceste programe sociale (Diekman
et al., 2018).

Motivele pentru care cetatenii UE nu au putut sa mearga in vacanta in 1997 au fost (Shaw & Williams,
2002):
• Financiar (aproape jumatate dintre ei) – mai ales in Portugalia Marea Britanie si Grecia;
• Probleme legate de servici (17%) – mai ales in Grecia si in Finlanda;
• Motive personale si familiale (23,5%) – mai ales in Italia;
• Probleme de sanatate (15,5%) – mai ales in Germania;
S-a observat ca exista o corelatie intre PIB-ul per capita al unei tari si procentul persoanele care merg in
vacanta (Shaw & Williams, 2002), insa cererea turistica creste mai repede decat PIB-ul pentru motive pe
care le vom discuta mai tarziu in acest curs.

Proportia celor care nu calatoresc in scop turistic este mai mare in cazul celor care presteaza o munca fizica
si a pensionarilor (Shaw & Williams, 2002). De asemenea, cei care locuiesc la tara au mai putine posibilitati
de calatorie. Daca ne referim la grupele de varsta, cele mai mari probleme sunt la cei tineri (25-34 ani) si la
cei peste 65 ani (Shaw & Williams, 2002). Probabil in toate aceste situatii, banii sunt cea mai mare
problema.

Ce este turismul social?

9
Turismul social a fost definit astfel:
“… toate activitatile, relatiile si fenomenele in domeniul turismului care rezulta din incluziunea unor
grupuri, altfel defavorizate si excluse in fluxul turistic. Incluziunea acestor grupuri este inlesnita prin
interventii financiare sau de alta natura, cu un bine-definit caracter social” (Minnaert et al., 2011)

Turismul social se refera la ansamblul de relatii si fenomene din domeniul turismului care rezulta din
participarea turistica a persoanelor apartinand categoriilor de populatie economic defavorizate (McCabe).
Termenul se foloseste mai ales in Franta, Belgia si Italia si mai putin in tarile anglo-saxone. Turismul social
a insemnat in trecut participarea segmentelor cu venituri mici la turism. Astazi este un concept mult mai
larg care se refera la toate grupurile dezavantajate din societate. Conceptul se bazeaza pe ideea ca accesul
la vacanta contribuie la bunastarea sociala, mentala si fizica a indivizilor si contribuie la buna sanatate a lor
(Diekmann & McCabe, 2016) si la cresterea calitatii vietii (McCabe & Johnson, 2013). De exemplu, Melon
si colaboratorii (2018), in urma unui studiu realizat pe 4130 persoane in varsta au aratat ca nivelul starii de
bine era mai mare la persoanele care mergeau in vacanta decat la cele care nu mergeau. Antunes Moura si
colaboratorii (2018) au aratat intr-un alt studiu realizat recent ca vacantele au o influenta pozitiva asupra
sanatatii si asupra starii de bine a persoanelor cu dizabilitati.

In ultima vreme guverne din UE au inceput sa se implice mai mult in dezvoltarea turismului social, o
dovada, probabil ca turismul social poate aduce beneficii majore populatiei (Diekman et al., 2018). Un
astfel de exemplu este programul “tourismul pentru toti” dezvoltat de catre organizatia de turism din
jumatatea flamanda a Belgie, Toerisme Vlaanderen in 20159. Aceasta organizatie promoveaza accesul la
turism al tuturor cetatenilor, recunoscand astfel ca turismul este un drept fundamental al tuturor cetatenilor.
Fiecare persoana ar trebui sa aiba posibilitatea de a merge undeva in concediu deoarece aceasta poate
contribui la sanatatea fizica si mentala a omului (Diekmann et al., 2018). Guvernul flamand a introdus
conceptul de turism pentru toti in locul celui de turism social deoarece turismul social are o definitie mai
larga care include atat bariere de ordin economic cat si bariere de ordin social si fizice. In plus, turismul
social poate actiona ca un stimulent pentru cererea turistica in extra sezon ceea ce poate fi folosit ca o
strategie de dezvoltare a destinatiei turistice (Cisneros-Martinez et al, 2018).

Initiative de finantare a turismului social in UE (Diekmann & McCabe forthcoming)

• Pentru clasa muncitoare/clasa medie → Germania (din fonduri de stat), Franta, Belgia si Romania
(prin sindicate), Marea Britanie (prin intermediul fundatiilor de caritate);
• Pentru someri → Germania (fonduri de stat); Marea Britanie (fundatii de caritate);
• Pentru persoane in varsta (seniori) → Spania (fonduri de stat), Marea Britanie (fundatii de caritate);
• Pentru persoane cu dizabilitati → Germania (fonduri de stat), Belgia (Ministerul Sanatatii), Marea
Britanie (fundatii de caritate);
• Pentru tineret → Germania, Polonia, Belgia, Franta (fonduri de stat), Marea Britanie (fundatii de
caritate).

In Franta, aproape 3 milioane de persoane au primit vouchere de vacanta iar 7 milioane de oameni si-au
facut vacanta pe baza acestor vouchere. Un numar de 135,000 de afaceri in domeniul turismului si a
ospitalitatii accepta vouchere de vacanta si mai mult de 3 miliarde de euro au intrat in conturile acestor
firme din turism social.

In Spania exista un program, numit IMERSO, care ajuta 700,000 persoane in varsta sa isi petreaca vacanta
pe litoral in extrasezon. Programul a creat 8000 in de locuri in munca in mod direct si 45,000 locuri de
munca in mod indirect.

9 http://vakantieparticipatie.be

10
Desigur, exista si situatii total opuse in care tari cu o lunga traditie in domeniul turismului social au fost
nevoite sa taie fondurile la programele existente datorita bugetelor de austeritate. Doua astfel de exemple
sunt Grecia si Spania unde guvernele au redus in mod drastic fondurile publice care sustineau astfel de
proiecte (Diekman et al., 2018). O situatie asemanatoare s-a inregistrat in Portugalia unde proiectul Inatel
care sustinea participarea la turism a persoanelor in varsta a fost intrerupt complet intre 2011 si 2018
(Diekman et al., 2018). Aceste decizii au fost determinate in mare masura de criza financiara globala care
a afectat mai ales statele din sudul Europei, insa, in ultima vreme noi programe au inceput sa apara
(Diekman et al., 2018).

Turism social in Romania

In Romania exista doua principale sisteme publice in sectorul turismului social10:

1. Principalul sistem de sprijin pentru tineret apare sub forma taberelor pentru tineret gestionat de
catre Ministerul Educatiei sau Ministerul Tineretului (denumirea si formatul acestor ministere se
schimba de la un guvern la altul). Oferta de tabere de tineret este totusi inaccesibila ca pret pentru
multi studenti romani iar conditiile de cazare sunt deseori de slaba sau chiar foarte slaba calitate.
2. Romania a relansat in iulie 2014 programul de tichete de vacanta care este deschis oricarei institutii
pubice sau companii private. Toti angajatii si functionarii publici pot beneficia de acest program
fara vreo contributie financiara din partea lor, insa pot folosi aceste tichete doar pe teritoriul
Romaniei.

Alte programe de turism social care sunt promovate in Romania (sau au fost promovate in anii anteriori)
sunt (Gheorghe et al., 2012):
1. “O saptamana la munte pentru toate buzunarele”. Acest program a fost lansat in 2008 si se aplica
in perioada 22 oct-21 dec (sejur de 5 nopti) cand tarifele oferite erau cu 60-70% mai mici decat in
perioada de vara. Agentiile de turism incasau un comision de 15%.
2. “Litoralul pentru toti” in perioada de extra sezon (3 mai-14 iunie si 1 septembrie-15 octombrie).
Turistii care opteaza pentru a vizita litoralul romanesc in aceasta perioada primesc si un voucher
pentru a vizita gratuit un obiectiv turistic in Constanta (Muzeul de Arta sau Muzeul de Istorie
Nationala si Arheologie).
3. “Vacanta la tara” – un program gestionat de ANTREC in perioada de toamna
4. “O saptamana de refacere” care includeau 6 nopti de cazare si proceduri de tratament.
5. “Decada balneara” care oferea 9 nopti cazare si toate mesele asigurate plus tratament pe toata
perioada sejurului.
6. “Hai la bai” – 6 nopti cazare + toate mesele asigurate + proceduri.

Turismul accesibil

O proportie importanta a celor care calatoresc la nivel international sunt familii cu copii mici, batrani,
persoane cu dizabilitati. Din pacate, acestia trebuie sa faca fata la numeroase bariere (UNWTO, 2016).
Aceste bariere pot fi sub forma unor trepte, scari, suprafete inegale, pante abrupte, alei inguste sau
semnalizare necorespunzatoare care fac depasarea persoanelor cu dizabilitati dificila (Buhalis & Darcy,
2008).

Conceptul de turism accesibil se refera la modificarile necesare la destinatiile si obiectivele turistice precum
si pentru consumul produselor si a serviciilor turistice astfel incat toata lumea sa se poata bucura de
binefacerile turismului (UNWTO, 2016).
Persoanele mai in varsta au venituri stabile, timp la dispozitie pentru a calatori. Ei au nevoie doar de
mijloace de transport si destinatii accesibile.

10
www.shtourism.eu/ro/turism-social.html

11
Dizabilitatea poate sa fie fizica, cognitiva, mentala, senzoriala, emotionala, de dezvoltare sau o combinatie.
Aceasta poate sa existe de la nastere sau sa apara pe parcursul vietii (Buhalis & Darcy, 2008).
De ce este importanta accesibilitatea in turism? Deoarece (UNWTO, 2016):
• Accesibilitatea face parte din drepturile omului. Articolul 7 din Codul International de Etica pentru
Turism al Organizatiei Mondiale a Turismului (UNWTO, 2016) specifica ca fiecare persoana are
dreptul sa se bucure de turism (UNWTO, 2016). Aproximativ un miliard de locuitori in lume sufera
de o forma de dizabilitate, adica 15% din populatia totala (UNWTO, 2016). Majoritatea acestora
sunt oameni in varsta. Imbatranirea populatiei va continua astfel ca pentru dezvoltarea turismului
este important ca tot mai multe persoane cu dizabilitati sa poata accesa destinatiile, produsele si
serviciile turistice.
• Este o investitie care poate duce la dezvoltarea turismului intr-o destinatie;
• Face destinatiile mai competitive pe piata turistica internationala;
• Creste calitatea experientei turistilor si vizitatorilor si contribuie la satisfactia acestora.

Persoanele cu dizabilitati au aceeasi motivatie pentru calatorii ca si cei fara dizabilitati (Buhalis & Darcy,
2008).

Accesibilitatea se refera la usurinta cu care orice persoana se poate apropia de cladiri, poate intra in ele si
le poate folosi in mod independent fara sa fie nevoie de aranjamente speciale (Buhalis & Darcy, 2008).
Este important ca fiecare destinatie sau obiectiv turistic sa specifice in ce masura este accesibil pentru
persoanele cu dizabilitati (Buhalis & Darcy, 2008).

Recomandari pentru a face destinatiile si obiectivele turistice mai accesibile (UNWTO, 2016):
• Trebuie sa existe accesibilitate pe tot lantul turistic. Ce folos sa ai hoteluri accesibile daca turistii
cu dizabilitati nu pot ajunge la ele sau nu pot apoi sa se deplaseze prin destinatia turistica?
• In primul rand, turistii trebuie sa aiba acces la informatii detaliate referitoare la conditiile de
accesibilitate existente la destinatia turistica.
• Trebuie sa existe o modalitate de transport accesibil persoanelor cu dizabilitati;
• Facilitatile trebuie gandite in asa fel incat persoanele cu dizabilitati sa se simta in siguranta si sa nu
se teama de accidente.
• Toate aceste modificari si facilitati nu trebuie sa duca la segregarea turistilor cu dizabilitati.
• Stafful trebuie pregatit pentru a sti cum sa raspunda la solicitarile turistilor cu dizabilitati.

Curs 3 SIGURANTA SI SECURITATEA IN TURISM

In capitolele anterioare am vazut ca numarul turistilor a crescut de la an la an pana la declansarea pandemiei

de coronavirus in 2020. Astfel numarul de sosiri de turisti internationali la nivel global a fost in 2018 de
1,4 miliarde (Organizatia Mondiala a Turismului, 2019). Aceasta inseamna o crestere de 56 de ori fata de
anul 1950 cand au fost contabilizate doar 25 milioane calatorii internationale la nivel global. Daca adaugam
si turistii care calatoresc la nivel local sau in cadrul unei tari putem ajunge la 5-6 miliarde sosiri pe an.

Atentie! Aceste cifre nu se refera la numarul de turisti care calatoresc intr-un an ci la numarul de sosiri.
Numarul de turisti este mai mic (posibil mult mai mic) datorita faptului ca un turist poate sa calatoreasca
de mai multe ori intr-un an. Exista, prin urmare, inca numerosi oameni care nu calatoresc in interes turistic,
mai ales in tarile mai sarace, dar si in cele mai dezvoltate.

12
Acest lucru inseamna ca potential de crestere mai exista in viitor, insa doua probleme ar trebui rezolvate:

1. Cresterea accesibilitatii destinatiei turistice deoarece multe destinatii nu sunt accesibile

tuturor. Miliarde de oameni au nevoie de pasapoarte si vize pentru a vizita destinatii din Europa
si America de Nord si acestea nu sunt deloc usor de obtinut. Sute de milioane de oameni sufera de
diverse forme de handicap (de multe ori pe fondul varstei inaintate) si nu mai pot calatori in cadrul
turismului de tip mainstream cu toate ca si-ar dori acest lucru (asa cum am aratat in capitolul
anterior). Daca cele doua probleme ar putea fi rezolvate, turismul mondial ar putea creste in mod
semnificativ.
2. Accesul cetatenilor la turism deoarece, asa cum am vazut in capitolul anterior multe
persoane apartinand unor categorii sociale defavorizate nu isi permit sa calatoreasca datorita lipsei
fondurilor si resurselor necesare.

Turismul si perioadele de criza si de dezastru

Dezvoltarea turismului poate fi afectata de "crize". Aceste crize se refera la orice incident nedorit care are
impact asupra increderii turistilor in acea destinatie si care interfereaza cu abilitatea acestei destinatii de a
functiona normal (Mastroiani, 2013 citand o sursa a Organizatiei Mondiale a Turismului). Un astfel de
incident poate afecta in mod negativ imaginea unei destinatii turistice. Odata ce lumea incepe sa perceapa
acea destinatie ca fiind nesigura, numarul turistilor va incepe sa scada iar dezvoltarea va stagna sau chiar
va cunoaste un regres.

Pe de alta parte, o destinatie turistica sau o țară care este percepută ca fiind sigura poate folosi aceasta
imagine pozitiva pentru a atrage mai multi turiști, (Popescu, 2011) mai ales atunci cand alte destinatii sau
tari cu care se afla în competiție directa suferă la acest capitol.

Cand o criza nu este gestionată în mod corespunzător, ea se poate transforma in dezastru. Un dezastru este
un eveniment catastrofic care perturba tesatura unei comunități și necesita intervenția diferitelor nivele de
guvernare pentru a ajuta comunitatile sa revină la normal (Zamecka & Buchanan, 2000: 8).

Siguranta si Securitatea in Turism

In multe cazuri, accesul turistilor este limitat de problemele legate de siguranta si securitatea lor in destinatia
turistica. Turismul este foarte sensibil la situatiile de razboi, terorism, catastrofe naturale sau
infractionalitate. Chiar daca unii isi asuma riscuri in viata de zi-cu-zi, atunci cand calatoresc, turistii vor sa
se stie in siguranta. Prin urmare, majoritatea turistilor vor dori sa viziteze acele destinatii turistice care le
ofera siguranta si vor evita destinatiile periculoase.

Siguranța si securitatea turiștilor sunt legate între ele (Peattie et al., 2005). Siguranța se referă la evitarea
accidentelor care ar putea duce la vătămarea fizică a turistilor care poate apărea în situații de crimă,
infractiuni cu violenta și terorism (Korstanje & Clayton, 2012). Mentinerea securitatii turistilor se referă la
grija fata de turisti, ca acestia sa nu fie răniți sau sa sufere pagube (Mastroiani, 2013; Wilks & Oldenburg,
1995). În cazul industriei turismului și a călătoriilor se referă atât la protejarea sanatatii cât și la siguranța
și protectia calatorilor (Mastroiani, 2013). În plus, securitatea turistilor se referă și la abilitatea acestora de
a se orienta într-un mediu care le este străin, a înțelege sistemul local de semnalizare sau de conventii
sociale (Wilks & Oldenburg, 1995) și chiar la securitatea cumparaturilor efectuate de către turiști sau la
protectia lor în calitate de consumatori (Michalko, 2003: 162).

13
Principalele probleme cu care se pot confrunta turistii în timpul călătoriei sau la destinatia turistica sunt:
terorism, siguranta alimentara, boli infecțioase, probleme de sanatate, dezastre naturale, pericol de ranire
(Wilks, 2006).

Unele riscuri deriva din mediul social și instituțional al țării gazda. Astfel, turistii pot cădea victimă (Wilks,
2006: 8):
- unor infractiuni comune (furturi din camera de hotel, furturi din buzunare, agresiuni, jaf, fraudă,
inselatorii)
- violenței fără discernământ care vizează în mod specific turistii (de exemplu, viol) sau hărțuirii;
-terorismului și altor intervenții în afara legii (atacuri împotriva instituțiilor statului și împotriva intereselor
vitale ale statului; deturnari, luări de ostatici)
- războaielor, conflictelor sociale și tulburărilor politice și religioase;
- lipsei unor servicii de protectie publica si institutionala.

Turistii nu sunt întotdeauna ținta acestor atacuri; de cele mai multe ori ei se afla la locul nepotrivit la
momentul nepotrivit (Wilks, 2006). Turistii se așteaptă sa fie protejați de către instituțiile țării gazda. Cand
acestea nu reușesc sa se achite de obligațiile care le revin, turistii se vor simți în nesiguranță și acest lucru
va avea un impact major asupra imaginii țării respective. Percepția riscului variază în funcție de apropierea
de destinația turistica și de nationalitatea turistilor (Sackett & Botterill, 2006).

Turismul in situatii de razboi

Razboiul intre doua sau mai multe tari sau razboiul civil intre fractiuni ale aceleasi tari poate sa fie foarte
distructiv in ceea ce priveste atractiile turistice. Din acest motiv, urmarile unui razboi se pot avea si la multi
ani de la incetarea lui. Atractiile turistice, daca este vorba de cladiri, se reconstruiesc greu, in timp iar unele
nu vor fi reconstruite niciodata. De asemenea, o mare parte din infrastructura turistica poate fi distrusa sau
poate sa ramana nefolosita aducand pierderi foarte mari proprietarilor. Prin urmare impactul unui razboi
asupra turismului dintr-o tara se poate extinde pe foarte multi ani.

Chiar inainte ca razboiul sa inceapa multe tari isi vor sfatui cetatenii sa nu calatoreasca in zona de conflict.
Aceasta are un impact negativ asupra imaginii tarii care fi dificil de refacut chiar dupa terminarea
ostilitatilor. In aceasta situatie se gasesc (sau s-au gasit nu de mult): Siria, Irak, Yemen, Afganistan, etc.
Chiar daca unele din aceste tari ar avea multe de oferit din punct de vedere turistic, turistii se vor re-orienta
spre alte destinatii percepute ca fiind mai sigure.

Dupa terminarea situatiei de razboi, o noua forma de turism poate sa apara, denumita de unii turism de
razboi (face parte din categoria “turismului negru”). Acesti turisti sunt interesati de vizitarea locurilor in
care au avut loc lupte intense si distrugeri/masacre importante.

Impactul terorismului asupra turismului

Studiile au aratat ca actele de terorism precum si amenintarea cu acte de terorism au un impact semnificativ
asupra turismului. Definitia teroristului este controversată: ceea ce unii ar considera teroristi pentru alții ar
fi luptători pentru libertate. Tinta teroristilor este reprezentata de civilii vulnerabili pentru a provoca frica
in randul populatiei si astfel sa forteze mana guvernului sa accepte masuri conforme cu ideologia lor.
(Kondrasuk, 2005). Turistii sunt victimele ideale deoarece sunt foarte vulnerabili intr-o tara straina si
implicarea lor atrage sigur atentia mass-media straine punand astfel presiune pe guvern sa rezolve problema
(Korstanje & Clayton, 2012).

14
După atacul terorist din 11 Septembrie 2001, industria mondială a turismului a pierdut 10% din cifra de
afaceri, însă în unele tari pierderile s-au ridicat pana la 30% (Crawford, 2012). După 11 septembrie 2001,
mulți americani au încetat sa mai zboare pentru un timp. Ei au continuat sa calatoreasca dar au preferat
masina personala zborurilor cu avionul cu toate ca avionul este mult mai sigur decat automobilul
(Korstanje & Clayton, 2012). Numărul turistilor straini în SUA a scăzut după atentatele din 2001 și nu și-a
revenit până în 2007 (Korstanje & Clayton, 2012).

La fel, după atacurile teroriste din Nairobi, Kenya asupra unor obiective americane de la începutul anilor
2000, 90% din zborurile internaționale au fost anulate, masura care a avut un impact masiv asupra
economiei locale dependențe de turism (Kuto & Groves, 2004).

Cel mai mult au avut de suferit după atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 (Crawford, 2012):
- țările care se bazau pe piața americană;
- destinațiile situate la o distanta mare fata de principalele piețe;
- statele musulmane.
Prin urmare se poate spune ca consecințele atacurilor teroriste pot fi resimtite pe plan turistic și de tari care
nu au avut nici un fel de legături cu atacurile teroriste (Crawford, 2012).

Destinațiile turistice din țările islamice au avut cel mai mult de suferit din cauza percepției riscului (Ahlfeldt
et al., 2009). Insa in aceste tari apar si cele mai multe acte de terorism. Astfel, in Egipt periodic apar acte
de terorism cărora le cad victima turisti. De fapt, acesti teroristi cauta turisti pentru ca impactul, mai ales
în media internațională este mai mare (Crawford, 2012). Primul atac terorist asupra turistilor în Egipt a avut
loc în 1992 când țintă a fost un vapor cu 100 de turisti germani care facea croaziere pe Nil. În total, sute de
turiști au căzut victimă acestor atacuri teroriste în urma cărora încasările din turism au avut de suferit în anii
următori (Crawford, 2012).

Similar, un atac terorist in Bali in octombrie 2002 a dus la moartea a 202 oameni. Cu o excepție, toți aceștia
erau străini. Numărul sosirilor a scăzut imediat cu 22% și 300 de mii de lucrătorii din turism și ospitalitate
și-au pierdut locurile de munca. Totuși, la fel ca si in cazul Egiptului, industria și-a revenit destul de rapid
în anii următori datorită prețurilor mici (Crawford, 2012).

In concluzie, desi terorismul poate avea un impact considerabil asupra turismului dintr-o tara, impactul nu
este permanent - tine cativa ani, după care turistii încep sa revină (Crawford, 2012). Un lucru interesant este
ca, in ciuda reclamei care i se face, terorismul nu face chiar atat de multe victime intre turisti. De fapt,
omuciderile duc la moartea a mai multor turiști decat terorismul (Clayton & Boxill, 2012). Scopul
teroristilor nu este de a omora cat mai multi turisti ci de a sadi frica in randul acestor si de a atrage atentia
autoritatilor nationale si a comunitatii internationale asupra revendicarilor lor.

Turismul si instabilitatea politica din zona de destinatie

Turismul este afectat de demonstratii si manifestari politice – mai ales daca sunt violente. In fiecare
moment, una sau mai multe tari din cele peste 200 afiliate la ONU este afectata de instabilitate
politica. Instabilitatea politica se refera la situatia in care intr-o tara are loc prabusirea ordinii politice sau
exista perturbari frecvente ale ordinii care ameninta caderea unui regim politic (Mastroiani, 2013). Aceasta
se intampla de multe ori in tari care au fost conduse multi ani in mod dictatorial si/sau acolo unde exista
ingerinte din afara. Multe tari si regiuni sunt afectate de instabilitate politica. Turistii informati tind sa evite
aceste tari. Exista binenteles si unii turisti care cauta aventura pentru care vizitarea unor locatii afectate de
revolte populare, demonstratii violente si chiar revolutii (“colorate” sau de alta natura) reprezinta vacanta
perfecta. Majoritatea, insa isi doresc un concediu fara stress si fara probleme (Mastroiani, 2013).

15
Turismul si problemele de sanatate si igiena

O alta problema este reprezentata de lipsa conditiilor de igiena in unele tari si destinatii. Astfel in tari din
Africa sau Asia de Sud si de Sud-Est procente mari din populatia totala nu au acces la apa potabila sau la
toalete curate. De asemenea standardele de curatenie pot sa difere de la o tara la alta. Ceea ce pentru unii
locuitori din India ar putea parea curat, pentru multi europeni ar fi respingator de murdar. De asemenea,
multe insecte si rozatoare pot transmite o sumedenie de boli. Malaria, afecteaza sute de milioane de oameni
in zonele tropicale din Africa, Asia si America de Sud si este transmisa de o specie de tantar, foarte comun
in aceste zone. Multe boli transmisibile care au disparut sau apar foarte rar in tarile dezvoltate inca sunt
raportate periodic in tarile mai putin dezvoltate din Asia. Focare de ciuma apar din cand in cand in stepele
din Mongolia iar holera inca mai da batai de cap locuitorilor din Bangladesh sau India. In Africa centrala,
Ebola are una dintre cele mai mari rate ale mortalitatii. Turistii isi asuma unele riscuri atunci cand viziteaza
astfel de destinatii si multe tari nu pot fi vizitate decat dupa ce turistul se vaccineaza.

Poate cel mai mare pericol la adresa turismului global este reprezentat de pandemii. Dintre cele mai recente
crize globale (atacurile teroriste din SUA de la 11 septembrie 2011, SARS – Severe Acute Respiratory
Syndrome in 2003, criza economica mondiala 2008-2009, MERS – Middle East Respiratory Syndrome in
2015 si COVID-19 cu care ne confruntam in aceasta perioada) cele mai multe au fost reprezentate de
pandemii. COVID-19 a fost raportat prima data în China în 31 ianuarie 2019 (Gossling et al., 2020). Orasul
Wuhan si apoi si alte orase din China au fost carantinate imediat dar nu inainte ca virusul sa apuce sa treaca
granitele tarii. La mijlocul lunii aprilie era deja prezent în 200 de tari (Gossling et al., 2020). Autoritatile
din majoritatea tarilor afectate au reactionat tarziu cu toate ca existau informatii despre cat de periculos este
acest virus. In cele din urma, călătoriile au fost interzice în afara celor absolut necesare (Gossling et al.,
2020) iar turistii aflati in strainatate au fost repatriati de urgenta. Vasele de croaziere s-au aflat într-o
situatie foarte dificila deoarece nici un port nu le dădea voie sa acosteze (Gossling et al., 2020). La aproape
un an de la declansarea epidemiei inca nu s-a gasit nici o solutie si virusul face ravagii in multe tari, inclusiv
Romania. Turismul mondial a fost drastic afectat. Datele ne spun ca COVID-19 a avut cel mai mare impact
negativ asupra turismului de la al-2-lea razboi mondial incoace (Gossling et al., 2020)
Problema sistemului global de turism s-a modificat din supraturism in non-turism (Gossling et al., 2020).
Celalalte crize pe care le-am amintit anterior au avut un impact mult mai redus (majoritatea doar la nivel
regional). Astfel, SARS a redus cu doar 0,4% sosirile la nivel international iar criza economica mondiala
cu doar 4% (Gossling et al., 2020).

Turismul si riscurile naturale

Cand calatoresc, turistii se expun si unor riscuri naturale. Unele (cum ar fi furtunile tropicale) se repeta
ciclic si deci pot fi evitate. Altele, cum ar fi eruptiile vulcanice, pot fi prevazute din timp. Astfel turistii pot
sa evite zonele in care exista pericolul unor eruptii vulcanice sau daca deja sunt in zona exista timp suficient
pentru evacuarea lor. Din pacate, in cazul altor posibile dezastre naturale evenimentul nu poate fi prevazut
suficient de devreme pentru a putea evacua turistii. Cutremurul din 2015 care a lovit Nepalul a dus la
moartea a 9000 de oameni si ranirea a altor 22,000 raniti, la care se adauga pagube materiale de 5 miliarde
dolari americani. Un procent relativ mic din aceste victime au fost turisti, insa multe locuri turistice au fost
distruse iar numarul turistilor a scazut de la aproape 80,000 in martie 2015 la ceva peste 17,000 in mai 2015
(Min et al., 2020).

Un alt dezastru natural cu impact major asupra turismului mondial a fost valul seismic (tsunami) care a
lovit Asia de Sud-Est si de Sud in 2004 si a dus la moartea a 219 mii de oameni intre care si turisti proveniti
din 50 de tari (Wilks, 2006). Astfel, 2000 din cei 5000 de oameni care au murit in Tailanda au fost turisti
(Henderson, 2005). Infrastructura turistica din Tailanda, Sri Lanka si Insulele Maldive a avut cel mai mult
de suferit in urma valului seismic (Henderson, 2005). Dupa acest dezastru, s-a inregistrat o scadere

16
dramatica a sosirilor de turisti (Henderson, 2005). Si economia locala a fost afectata masiv pe masura ce
localnicii au inceput sa ramana fara locuri de munca. Multi angajati au plecat voluntar, au fost concediati
sau au fost fortati sa intre in somaj tehnic pana la jumatate din fiecare pana cand situatia a inceput sa se
imbunatateasca (Henderson, 2005). A durat ceva pana au inceput sa apara din nou turistii. Experiența unui
dezastru poate fi foarte traumatizanta pentru un turist; amintirile dispar greu. Este greu sa convingi turistii
ca sunt in siguranta dupa ce au trecut printr-o asemenea experienta si numai preturile foarte scazute i-au
mai facut sa uite si sa revina (Henderson, 2005). Managerii din turism si diriguitorii turismului dintr-o tara
nu au cum sa fie pregatiti 100% in fata unui dezastru natural. Ei trebuie sa se bazeze pe intuitie pentru
gasirea celor mai bune solutii (Henderson, 2005)

Exista si un risc legat de mediu atunci cand turistii (Wilks, 2006):

- nu cunosc caracteristicile naturale ale destinației, mai ales în ceea ce privește flora si fauna;
- nu sunt pregatiti din punct de vedere medical (vaccinuri, profilaxie);
- nu isi iau precauțiile necesare când consumă mâncare și băuturi locale sau în ceea ce privește igiena lor;
- sunt expuși la situatii care deriva din mediul fizic (dezastre naturale sau epidemii)..

Turismul si infractionalitatea

Turistii sunt adesea victime ale infracțiunilor (Chesney-Lind & Lind, 1986). Infractionalitatea ridicată are
un impact serios asupra sectorului turismului și a ospitalitatii în unele tari, ca de exemplu, in Jamaica
și în zona Caraibiana (Alleyne & Boxill, 2003). Creșterea activității infracționale in Jamaica se reflecta in
imaginea pe care o are țara chiar dacă aceste activități aveau loc în afara zonelor turistice (Boxill, 2012).
Exista temerea ca acest lucru va afecta fluxul de turisti straini ceea ce ar putea fi catastrofal pentru o tara ca
Jamaica. Caraibele este regiunea de pe glob cea mai dependentă de turism din punct de vedere economic
(7% direct și 24% indirect) (Clayton & Karagiannis, 2008; Griffin, 2005).

În 2009, în Jamaica s-au înregistrat 1680 omucideri (Hall, 2012). Rata infractionalitatii în Jamaica este una
dintre cele mai mari din lume (62 la 100 de mii de locuitori în 2009). Totuși, cea mai mare parte a acestor
infracțiuni are loc în cartierele sărace ale capitalei Kingston și în cartierele sărace formate la marginea
stațiunilor turistice (Cowell et al., 2012) acolo unde in jur de 150 de bande controlează comerțul cu
stupefiante și arme de foc (Hall, 2012). Sectorul turistic a fost în mare parte izolat fata de cresterea
infracțiunilor în țara (doar 3,5 infractionalitati la 100 de mii de locuitori erau comise în zonele turistice
față de 355 infracțiuni la 100 de mii de locuitori în cartierele sărace, adică de 100 de ori mai puține) (Cowell
et al., 2012; Karagiannis & Madjd-Sadjadi, 2012).

Nu doar in Jamaica sunt probleme. Rata infractionalitatii a crescut în toate statele din regiunea Caraibilor
(Karagiannis & Madjd-Sadjadi, 2012). Pentru a proteja turistii, activitatea turistică se desfășoară în
stațiuni turistice de sine stătătoare, adevărate enclave străine în cadrul acestor state (Albuquerque &
McElroy, 1999) patrulate de politisti si gardieni înarmati pana-n dinti (Karagiannis & Madjd-Sadjadi,
2012). Se spune ca turistii sunt mai în siguranță în aceste stațiuni decât în propria lor tara (Karagiannis &
Madjd-Sadjadi, 2012). Intr-adevar, in anii 1990 din 15 milioane de turiști care care au vizitat Jamaica
în aceasta perioada de 10 ani, au fost uciși numai 18 iar in Barbados au murit numai 2 în 20 de ani (din
1980 până în 2000) (Karagiannis & Madjd-Sadjadi, 2012). Prin urmare, cu toate ca Jamaica este una dintre
cele mai periculoase tari din lume, turistii nu sunt cu adevarat in pericol. Problema cea mai mare este ca
pachetele turistice sunt de tip all-inclusive, deci turistii nu au parte de o experienta locala reala si impactul
economic al turismului asupra comunităților locale este substanțial redus (Karagiannis & Madjd-Sadjadi,
2012).

Trebuie sa mai spunem ca turistii nu sunt intotdeauna victime inocente ale acestor infractiuni. Intr-adevar,
ei sunt adesea acuzati ca contribuie la cresterea infractionalitatii ceea ce deranjeaza localnicii (Mawby et

17
al., 2016). S-a observat ca statiunile turistice se confrunta cu rate mai mari de infractionalitate decat
localitatile din jurul lor (Albuquerque & McElroy, 1999; Ochryn, 1990).

Cateva concluzii

În concluzie, o mare parte din riscurile discutate in acest capitol sunt riscuri personale. Ele nu sunt
imputabile autorităților din țara de destinație ci se datoreaza ignoranței turistilor sau desconsiderarii
potențialelor riscuri. Turistii de multe ori se pun singuri in situatii riscante. Astfel unii turisti obisnuiesc
(Wilks, 2006: 9):
- să practice sporturi sau activități periculoase;
- să conducă în stare de ebrietate sau într-un mod care pune în pericol atât propria siguranță cat și siguranța
celorlalți participanți la trafic;
- sa calatoreasca atunci cand știu că au probleme de sanatate, deoarece aceste probleme de sanatate se pot
agrava în timpul călătoriei;
- sa se comporte în așa fel incat sa genereze conflicte cu localnicii, netinand seama de sensibilitatile locale
sau incalcand legile locale;
- să se implice în activități ilicite sau chiar criminale (de exemplu, trafic de droguri sau prostitutie);
- sa viziteze zone periculoase;
- sa îsi piarda lucrurile personale, documentele sau banii datorita neglijentei.

Multe probleme cu care se confruntă turistii se datoreaza faptului ca acești vizitatori ajung in medii cu care
ei nu sunt obișnuiți sau iau parte la activități cu care nu sunt familiarizați (Wilks, 2006). De exemplu,
principalele cauze de deces ale turiștilor sunt accidentele rutiere urmate de inec (Wilks, 2006). Turismul de
aventura contribuie de asemenea la un mare număr de accidente în randul turistilor (Wilks and Coory,
2002).

Turistii au nevoie de asistență fie ca sunt victimele sau autorii unei infractiuni. Vizitatorul trebuie sa fie
informat cu privire la regulile locale pentru a se evita ca el să comită, conștient sau nu fapte care sunt
considerate infractiuni (consum de droguri, prostitutie)

Imaginea unei tari sau a unei destinatii turistice depinde și în ce masura apare în mass-media
internațională (Boxill, 2012). Imaginea Jamaicai ca țara periculoasă a fost și umflata de media (Cowell et
al., 2012; Karagiannis & Madjd-Sadjadi, 2012). Totuși datorită investițiilor masive în reclame din mass-
media globală aceasta imagine a Jamaicai a fost atenuată până în 2000 (Alleyne & Boxill, 2003) si insula
nu a fost văzută ca fiind nesigură de către turiști (Cowell et al., 2012). Acest lucru se datoreaza probabil si
faptului ca majoritatea acestor statiuni turistice sunt detinute de entitati straine (in mare masura americane).

Curs 4 ECONOMIA COLABORATIVA

Ce au in comun Uber, Airbnb, Bla Bla Car si eBay? Toate aceste companii apartin unui model economic
emergent cunoscut sub numele de economie colaborativa. In literatura anglo-saxona acestui tip de economie
i se mai spune si economia partajata sau economia in comun ("sharing economy") sau economia de la
individ la individ (peer-to-peer or P2P), economia integrata (mesh economy) sau consum colaborativ. Ce
este economia colaborativa? Economia colaborativa este un model economic bazat pe folosirea in comun a
mijloacelor subutilizate de la spatii si bunuri pana la diverse servicii pentru beneficii financiare sau de alta
natura (troc).

Uneori implica transferul de proprietate al bunurilor uzate (sau cumparate si nefolosite) de la proprietarul
care nu le mai vrea catre cineva care le doreste. Alteori, tranzactiile din economia colaborativa nu implica

18
un transfer al dreptului de proprietate. In loc sa devina proprietari, multi oameni prefera sa aiba doar acces.
Iar cei care cumpara, in loc sa se simta mai apoi vinovati ca au cumparat ceva pentru un moft temporar,
prefera sa cumpere cu un scop: acela de a face ulterior bani. Activele sau serviciile sunt
impartite intre persoane fie gratuit fie contracost in general prin intermediul unei platforme accesibile prin
internet. Astfel, in anumite piete bunurile pot fi oferite gratis, precum Freecycle sau Kashless. In alte
piete bunurile sunt oferite la schimb sau vandute precum eBay, Craigslist sau Usell. Aceasta modalitate de
a folosi in comun este denumita si “neproprietate” ("disownership") iar prin folosirea in comun a resurselor
disponibile (reciclare, refolosire), economia colaborativa este o cale de reducere poluarii si a cheltuielilor.

Economia colaborativa este o piata care satisface urmatoarele conditii:

- utilizatorii sunt persoane fizice sau juridice
- exista un exces de oferta iar partajarea (folosirea in comun a) acestor bunuri/servicii genereaza beneficii
atat pentru ofertant cat si pentru clienti
- internetul ofera mijloace de comunicare si coordonare a procesului de partajare acestor bunuri/servicii.

In mod concret, economia colaborativa reprezinta un nou mod de desfasurare a activitatilor economice.
Aceasta se diferentiaza de economia traditionala in principal prin modul de gestionare a activelor (utilizarea
resurselor inactive de la nivelul unei economii) dar si prin modul inovativ in care platformele online
faciliteaza intalnirea consumatorilor cu furnizorii ocazionali de bunuri si servicii.

Economia colaborativa este prezentata drept cea mai mare inventie din ultima perioada, in conditiile in care,
aparent, modelele vechi sunt depasite. Principiile de baza ale economiei colaborative sunt:
- valoarea nefolosita este o valoare pierduta;
- ceea ce pentru unii pare nefolositor pentru altii poate fi valoros;
- acces nu proprietate;
- informație transparenta si libera;
- incredere si reciprocitate;
- densitatea urbana favorizeaza colaborarea.

Principalul avantaj al economiei colaborative este acela ca permite o alocare mai eficienta a resurselor in
economie prin prisma utilizarii acelor active neutilizate aflate in 'asteptare" (autoturisme, proprietati
imobiliare, capital). Alte avantajele aduse de economia colaborativa:
1. Prin utilizarea resurselor deja existente, economia colaborativa reprezinta o modalitate extrem de buna
pentru reducerea poluarii si a cheltuielilor;
2. Economia colaborativa acorda prioritate preturilor ieftine si costurilor reduse, relatiile interpersonale
avand un rol extrem de important
3. Tot mai multi oameni, mai ales in tarile dezvoltate dispun de produse in exces sau folosite foarte rar,
in timp ce alti oameni nu mai sunt interesati de detinerea produselor respective ci doar de accesul la ele.

Economia colaborativa implica trei categorii de actori (Nitulescu, 2019):

1. prestatorii de servicii care partajeaza activele, resursele, timpul si/sau competentele - acestia pot fi
persoane fizice care ofera servicii in mod ocazional sau prestatori de servicii care actioneaza in cadrul unei
organizatii;
2. utilizatorii acestora;
3. intermediarii care pun in legatura prin intermediul unei platforme online prestatorii cu utilizatorii si care
faciliteaza tranzactiile dintre cele doua parti (platformele colaborative).

Este important de mentionat ca economia colaborativa se bazeaza pe anumite valori umane pe care le scoate
la suprafata: incredere, transparenta, contact uman, autenticitate si ajutor reciproc. Odata cu aparitia unui
numar mare de consumatori si producatori pe aceste platforme vor fi din ce in ce mai des intalnite
tranzactiile intre parti care nu se vor cunoaste reciproc. In acest caz a devenit necesara generarea unui

19
mecanism care sa sporeasca increderea ca tranzactiile sunt sigure si ca respecta un anumit standard de
calitate. Pentru a castiga increderea utilizatorilor in vederea realizarii tranzactiilor pe aceste platforme se
utilizeaza sisteme de evaluare reputationala sau alte mecanisme (de exemplu de rating al vanzatorului) care
genereaza un scor prin care cumparatorul evalueaza ofertantul, mecanisme de evaluare reputationala prin
care se pot evalua atat ofertantul cat si cumparatorul proprii fiecarei platforme realizate de catre terte tari.
De exemplu, in cazul Airbnb, persoanele au incredere sa inchirieze in regim hotelier propriile case, in timp
ce cei care folosesc Bla Bla Car pur si simplu merg cu niste necunoscuti catre destinatia lor impartind banii
pentru benzina sau motorina. In acest scop increderea reciproca a celor doua parti (furnizorul si utilizatorul)
este obtinuta prin intermediul recenziilor care sunt publice si disponibile la scara globala.

In 2013, economia colaborativa in SUA a obtinut venituri de doar15 miliarde dolari, mult mai mici fata de
cele 240 miliarde dolari rezultati din economia traditionala. Insa companiile implicate in economia
colaborativa se dezvolta foarte rapid astfel ca in 2025 cele doua vor fi la egalitate - cu venituri de 335
miliarde dolari.

Datele publicate de comisia Europeana din 2018 indica o valoare de aproximativ 26,5 miliarde euro in 2016
reprezentand 0,17% din PIB-ul UE. Din veniturile totale, aproximativ 86% reprezinta veniturile furnizorilor
de servicii (22,7 miliarde euro) in timp ce veniturile platformelor colaboratoare cumuleaza
aproximativ 14% (3,8 miliarde euro).

Cele mai mari venituri s-au inregistrat in Franta (6,6 miliarde de euro sau 25% din UE), Marea Britanie (4,6
miliarde euro, 17%), Polonia (2,7 miliarde euro, 10%), Spania (2,7 miliarde euro, 10%) si Germania (2,5
miliarde euro sau 9,5%), aceste tari generand si cele mai multe locuri de munca in cadrul economiei
colaborative (aproximativ 284.400). Romania se claseaza pe un loc mai degraba marginal, fiind obtinute in
anul 2016 venituri de doar 87,8 milioane euro si create aproximativ 6254 locuri de munca. Economiile mari
ofera posibilitati mai mari de dezvoltare avand in vedere numarul si puterea superioara de cumparare a
consumatorilor din aceste tari.

Cele mai multe venituri din UE in ceea ce priveste economia colaborativa au fost generate in sectorul
serviciilor financiare (9,6 miliarde de euro), si cele de cazare (7,3 miliarde de euro) urmate de serviciile
profesionale (5,6 miliarde de euro) si cele de transport (4 miliarde de euro) (Nitulescu, 2019). In Romania,
principalul domeniu in care economia colaborativa a luat amploare este cel al transportului de persoane.

In ciuda faptului ca economia colaborativa tinde sa se dezvolte rapid la nivel global, ocuparea fortei de
munca in aceasta arie a economiei reprezinta numai 0,2% din totalul ocuparii fortei de munca in UE
(394.915 locuri de munca estimate in 2016). Cele mai multe locuri de munca au fost generate in sectorul
serviciilor de transport (124.800 persoane) si in sectorul serviciilor de cazare (113.300 persoane angajate).
(Nitulescu, 2019). In Romania, cele mai multe persoane din cadrul economiei colaborative sunt ocupate in
sectorul transporturilor si in sectorul serviciilor de cazare, pondere similara tendintei europene.

In ceea ce priveste numarul de platforme colaborative la nivelul economiei europene au fost identificate
651 platforme originare din statele membre ale UE si 42 de platforme ce opereaza la nivel
international (majoritatea provenind din SUA). De mentionat este faptul ca majoritatea platformelor
europene opereaza numai la nivel national si doar 51 functioneaza pe mai multe piete europene (Nitulescu,
2019)

In SUA, 31% dintre consumatori afirma ca au inceput sa utilizeze anumite servicii de cand acestea au
devenit disponibile prin intermediul platformelor colaborative. Unul din sase europeni a folosit o platforma
de colaborare se arata intr-un raport publicat de Parlamentul European. De exemplu, conform Eurostat,
aproximativ 19% din populatia totala a UE a folosit site-ul sau aplicatii pentru a inchiria/rezerva o locuinta
de la alta persoana in 2018, in crestere cu un punct procentual fata de anul anterior. Raportat la un nivel mai

20
segmentat (ponderea populatiei ce a folosit internetul in ultimul an), 22% din populatia UE a folosit astfel
de servicii. (Nitulescu, 2019). Conform datelor publicate de Parlamentul European, Franta este tara in care
cei mai multi oameni (36%) utilizeaza serviciile si produsele oferite de economia colaborativa. Locul al
doilea este ocupat de Irlanda (35%) iar pe pozitia a 3-a se afla Letonia si Croatia (cu un procent de 24%).
Urmatoarele 3 locuri sunt ocupate de Germania, Estonia si Romania (20% din populatie foloseste aceste
platforme).

Profilul consumatorului de astfel de servicii in UE este reprezentat de persoane tinere (16-29 ani), cu un
nivel de educatie ridicat, in timp ce in Romania aceste servicii sunt solicitate in special de catre persoanele
de sex masculin cu un nivel de educatie ridicat. (Nitulescu 2019). Consumatorii romani care au utilizat
serviciile platformelor colaborative considera ca avantajul cel mai important al acestora (in comparatie cu
serviciile furnizate prin intermediul canalelor traditionale) il reprezinta accesul convenabil la servicii
(65%), disponibilitatea sistemului de ratinguri si a recenziilor din partea unor utilizatori (50%), o gama mai
larga de servicii (49%) si faptul ca serviciile sunt mai ieftine sau gratuite (45%). (Nitulescu, 2019)

Din perspectiva politicii de concurenta, intrarea pe piata a unor noi concurenti inovativi reprezinta o situatie
dezirabila avand in vedere faptul ca un grad de concurenta mai ridicat genereaza preturi mai reduse si
servicii mai bune pentru consumatorii finali. Insa tranzitia catre aceste noi modele de afaceri determina
inclusiv un set de provocari pentru aplicarea politicii de concurenta din mai multe perspective.
Rezultatele obtinute evidentiaza faptul ca noile modele de afaceri vin cu o serie de avantaje, dar si cu o
serie de riscuri atat pentru consumatori cat si pentru mediul concurential.

Din perspectiva consumatorilor, principalele avantaje ale economiei colaborative sunt reprezentate de
accesul convenabil la servicii, disponibilitatea ratingurilor si a recenziilor din partea altor utilizatori, o gama
mai larga de servicii si faptul ca serviciile sunt mai ieftine sau gratuite. De cealalta parte principalele riscuri
sau dezavantaje percepute de consumatori sunt lipsa de claritate despre cine este responsabil in cazul unei
probleme, ratingurile si recenziile inselatoare ale altor utilizatori, utilizarea abuziva a datelor cu caracter
personal, lipsa de incredere in furnizorii de servicii sau problemele legate de plati sau procesul de rezervare
online.

Dat fiind impactul disruptiv pe care noile modele de afaceri il pot genera la nivelul pietelor si al companiilor
traditionale, exista o preocupare crescuta in spatiul public si in cadrul mediului de afaceri cu privire la noile
modele. Aceste efecte se observa de cativa ani in sectorul serviciului de transport persoane din Romania
unde intrarea pe piata a unor companii precum Uber, Bolt (fost Taxify), FreeNow (fost Clever Go) sau
Yango a provocat reactii adverse din partea companiilor traditionale de taxi.

Este nevoie de reglementari pentru protejarea consumatorilor. Intr-o rezolutie adoptata pe 15 iunie 2017,
Parlamentul European subliniaza necesitatea unei strategii europene care sa garanteze respectarea
drepturilor participantilor la economia colaborativa. UE ar trebui sa valorifice intregul potential al
economiei colaborative asigurand in acelasi timp competitia corecta, drepturile muncitorilor si respectarea
impozitelor, spune raportul.

Daca ne referim la industria turismului si a ospitalitatii, cea mai mare provocare la economiei traditionale
este reprezentata de dezvoltarea Airbnb. Airbnb a fost fondat in 2008 in SanFrancisco iar denumirea
companiei este prescurtarea de la Air Bed and Breakfast si vine de la faptul ca in 2007 fondatorii Brian
Chesky si Joe Gebbia care au fost colegi de apartament ofereau gazduire in sufrageria apartamentului lor
pe o saltea gonflabila (“air mattress” sau “air bed” in engleza) precum si mic dejun cu ce se gasea prin
frigider in ziua respectiva. Cei doi colegi de camera sperau ca prin aceasta “afacere” vor putea sa isi
amortizeze o parte din chirie. Ei nu au dus lipsa de clienti deoarece in San Francisco cazarile traditionale
sunt deosebit de scumpe ceea ce le-a dat ideea sa deschida o firma care sa se ocupe de aceasta forma

21
alternativa de gazduire in case particulare folosindu-se de capacitati sub-utilizate (in unele cazuri o camera
de oaspeti, in alte cazuri doar o canapea in sufragerie, sau, asa cum a fost si cazul lor, o saltea gonflabila).

Ideea a prins in lumea afacerilor si au inceput sa primeasca tot mai multi bani de la parteneri care doreau
sa investeasca in companie. Probabil acest lucru i-a si facut sa deraieze tot mai mult de la modelul economiei
colaborative pe care s-au incadrat la inceput, incluzand tot mai multe imobile care nu reprezentau o
“capacitate subutilizata” ci au fost cumparate cu scopul de a fi inchiriate pe termen scurt pentru un profit.
Este clar ca o platforma care ramane fidela principiilor economiei colaborative nu are cum sa faca profituri
atat de mari cum isi doreau investitorii. Compania a devenit deja profitabila in 2016 iar in 2018 profiturile
au atins $200 milioane. Anul 2019 a fost incheiat cu pierderi dar acest lucru probabil se datoreaza
investitiilor facute de companie (inclusiv in achizitionarea de platforme similare). Oricum in octombrie
2019, in jur de 2 milioane de oaspeti erau cazati in fiecare noapte in spatiile listate pe Airbnb.

Pandemia de COVID-19 a lovit compania din plin in conditiile in care multi oameni si-au redus calatoriile
sau chiar au incetat sa calatoreasca. Numarul de rezervari a scazut cu 41% pana la 96% in functie de locatie.
Acest lucru a afectat nu doar proprietarii spatiilor de cazare ci si platforma de rezervare astfel incat Airbnb
a fost nevoita sa opereze concedieri (circa 25% din angajatii companiei si-au pierdut locurile de munca la
nivel global). Cu toate acestea, compania a anuntat in august ca doreste sa se listeze la bursa.

La scara globala, pe platforma Airbnb s-au inregistrat peste 6 miliarde de oferte de cazare in peste 100.000
de orase din 191 tari (Nitulescu, 2019). Principalii factori care au favorizat succesul acestei companii sunt:
- Generatia Y, interesati mai mult de tehnologie decat generatiile anterioare.
- Noile tehnologii.

Acest model de business are multi sustinatori datorita beneficiilor care pot fi obtinute. Astfel:
- proprietarii pot face bani din inchirierea capacitatilor subutlizate;
- Aparitia unor forme noi de antreprenori
- impact economic aupra destinatiilor
- usurinta de rezervare si de plata pentru utilizatori
- costuri mai mici pentru utilizatori
- servicii mai personalizate
- implicare sociala si cresterea increderii
- imbunatatirea vietii in cartierele rezidentiale.

Exista, insa si o parte mai intunecata:

- De multe ori aceste practici sunt ilegale sau nu sunt inca reglementate;
- De multe ori cei care pun la dispozitie aceste servicii sunt amatori care nu au nici un fel de pregatire
in domeniu;
- Exista probleme cu controlul calitatii si al sigurantei;
- Exista probleme cu asumarea raspunderii. Cine raspunde (din punct de vedere legal) in cazul in care se
intampla ceva? Cine acopera pagubele? Ce asigurator se implica in asa ceva?
- Lipsa unui sistem de standardizare care sa determine reputatia proprietatii listate (de genul stelelor unui
hotel)
- Posibile probleme cu administrarea datelor personale;
- Posibile probleme cu securitatea tranzactiilor.

Cei mai afectati de succesul Airbnb sunt probabil cei care ofera cazare in sistem traditional. Cu toate
acestea, studiile privind impactul Airbnb asupra hotelurilor au dus la rezultate mai degraba ambigue. Unele
studii pretind ca afacerile hotelurilor nu au fost afectate (ba chiar au avut de profitat, daca ar fi sa dam
crezare unor lucrari) pe cand altele au aratat ca extinderea Airbnb a afectat profitabilitatea mai ales in zona
low-cost (hotelurile ieftine).

22
Principala nemultumire a hotelierilor este ca cei care inchiriaza pe termen scurt nu adera la
aceeasi legislatie ca si hotelurile, practic ignora legislatia. Astfel, 72% din apartamentele si camerele din
New York listate pe Airbnb nu respecta reglementarile locale in vigoare in ceea ce priveste zonarea
proprietatilor. In mod normal, in New York, ca si in majoritatea oraselor americane nu ai voie sa ai activitate
comerciala intr-un spatiu aflat in zona rezidentiala. Mari probleme exista si in Barcelona si in alte orase
europene asa cum vom vedea in capitolul urmator.

Sunt si orase care au legalizat inchirierile de genul celor de pe Airbnb. In acest fel a procedat orasul
Amsterdam care a reglementat exact ce proprietati pot fi listate pe Airbnb si in ce conditii. In final, cu toate
protestele si plangerile, economia colaborativa se va impune, cel putin partial. Felul in care autoritatile ar
trebui sa abordeze problemele legate de aceste platforme difera dintr-un loc intr-altul dar activitatea
acestora trebuie reglemantata si trebuie neaparat supuse impozitarii.

Curs 5 SUPRATURISMUL

Introducere
Pana de curand se vorbea despre turism ca despre o activitate benigna care nu poate sa faca nici un rau.
Intr-adevar, de-a lungul timpului turismul a facut mult bine (poate mai mult bine decat rau): a adus o sursa
de venit in regiunile rurale si a salvat multe comunitati de la disparitie, a dus la conservarea unor specii de
plante si animale pe cale de disparitie si la renovarea centrelor istorice ale oraselor aflate in ruina. Insa
turismul poate avea si efecte nedorite si trebuie sa fim constienti de acest lucru.

Desi semne existau de ceva timp, industria turismului si mass media le-au ignorat. Abia in vara anului 2017,
cand scandalurile nu mai puteau fi tinute sub pres a inceput si mass media sa scrie despre problemele cauzate
de turism si atunci s-a nascut si termenul de supraturism.

Supraturismul are loc atunci cand lumea incepe sa perceapa o locatie ca fiind prea aglomerata cu turisti
ceea duce la conflicte cu localnicii. Termenul a inceput sa fie folosit mai frecvent din 2015 dar a devenit
astazi una din cele mai uzitate expresii cand vine vorba de impactul negativ al turismului. Supraturismul
are un impact negativ nu doar asupra calitatii vietii residentilor ci si asupra experientei turistilor.

Dezvoltarea turismului in unele destinatii turistice foarte atractive a dus la conflicte pentru folosirea
spatiului intre rezidenti, navetisti, vizitatorii (de o zi) si turistii (care petrec cel putin o noapte in locatia
respectiva). Chiar daca se vorbeste de supraturism mai ales in cazul destinatiilor urbane, aceasta problema
poate fi observata adesea si in satele turistice sau in insule. Daca pana acum apareau in fiecare an articole
in reviste cu destinatiile turistice “pe care trebuie neaparat sa le vezi” de curand au inceput sa apara liste cu
destinatii care nu mai sunt recomandate datorita numarului excesiv de turisti care le viziteaza. Pe aceasta
lista apar destinatii cum ar fi Venetia, Barcelona, Dubrovnik intre orase, dar si destinatii non-urbane cum
ar Insula Santorini, Insula Skye, Parcul Natural Phang Nga din Thailanda sau Antarctica.

Conceptul de supraturism este legat de cel de “capacitatea de incarcare” (sau “carrying capacity” in engleza)
care se refera la numarul maxim de turisti care poate fi gazduit de o destinatie turistica, si de cel de
suprasaturare turistica (“overcrowding”) care descrie o situatie in care prea multi oameni viziteaza o
anumita destinatie din punctul de vedere al sigurantei si al confortului turistilor.

23
Supraturismul este de multe ori echivalat cu turismul de masa ceea ce este gresit. Turismul de masa se
refera la grupuri mari de turisti care viziteaza o destinatie turistica. Aceasta poate intr-adevar sa duca la
supraturism dar exista numeroase destinatii turistice (care servesc, mai ales, turismul litoral) care sunt
vizitate de milioane de turisti anual si totusi nu sufera de supraturism.

Un alt mit este ca supraturismul apare numai din cauza turistilor (adica a acelor vizitatori care raman macar
o noapte in destinatie). Acesta afirmatie nu este corecta. In Amsterdam, de exemplu, o mare proportie a
vizitatorilor raman in oras pentru numai cateva ore. Acestia fie locuiesc fie sunt cazati in localitatile din
apropiere.

Cauzele supraturismului – Cum s-a ajuns aici?

Supraturismul poate fi recunoscut datorita a trei caracteristici majore:

1. Prea multi vizitatori;
2. Prea mult deranj datorat vizitatorilor (de exemplu, zgomot);
3. Prea mult impact fizic (distrugerea naturii).

Supraturismul apare mai ales atunci cand numarul turistilor si al vizitatorilor la o destinatie turistica creste
foarte repede intr-un timp scurt si acolo unde spatiul fizic este impartit cu rezidentii. Cum turistii incep sa
patrunda tot mai mult in cartierele rezidentiale in cautare de “experiente autentice” aceasta problema va fi
exacerbata.

Factorii care au contribuit la problemele asociate supraturismului includ:

1. Companiile aeriene low cost – acestea au facut calatoriile de scurta si medie distanta mai ieftine
asa ca oricine isi poate permite sa calatoreasca si/sau sa calatoreasca mai des decat inainte. Preturile
sunt atat de mici la zborurile low-cost si pentru ca nu se percepe vreo taxa sau TVA pentru
combustibilul folosit de avioane, ceea ce ajuta companiile aeriene sa economiseasca milioane de
euro.
2. Turismul de croaziera se dezvolta foarte rapid. Si combustibilul pentru vasele de croaziera este
scutit de taxe si de TVA. In plus, acest combustibil de calitate inferioara este si foarte poluant.
Vasele de croaziera debarca mii de turisti care aglomereaza zona din apropierea portului fara sa
cheltuie bani in economia locala deoarece au totul asigurat pe vas.
3. Airbnb si alte astfel de cazari alternative care sunt rezervate online pot cauza supraturism datorita
faptului ca sunt in general mai ieftine decat camerele de hotel (si in felul acesta foarte atractive
pentru turisti) si sunt situate in cartierele rezidentiale. De asemenea tot mai multi proprietari de
apartmente si case prefera sa le inchirieze pe termen scurt turistilor decat sa le inchirieze pe termen
lung localnicii deoarece pot obtine venituri mai mari in acest fel. Aceasta a dus la o penurie de
locuinte si la chirii mai scumpe pentru localnici.
4. Social media. Usurinta cu care se poate comunica pe social media face ca destinatii despre care nu
se stia aproape nimic in urma cu cativa ani sa devina dintr-o data foarte populare mai ales atunci
cand sunt promovate de asa numitii “influencer”-i pe platforme de genul Instagram sau Facebook.

Desigur mai sunt si alti factori care nu au legatura cu turismul. Intre acestea amintim:
1. Cresterea populatiei locale si a numarului de navetisti. Acest lucru este vizibil mai ales in orasele
mari, cu succes pe plan economic (de exemplu, Cluj). Aceasta crestere daca are loc foarte rapid
poate sa puna puna o presiune sporita asupra infrastructurii si a facilitatilor urbane crescand senzatia
de aglomerare.

24
 2. Economia experientiala si schimbarile in ceea ce priveste stilul de viata – localnicii sunt tot mai
interesati de facilitatile de petrecere a timpului liber din oras sau din imprejurimi acolo unde vor
trebui sa imparta spatiul cu turistii.
3. Cumparaturile online. Acestea pot contribui la supraturism in doua feluri: a) magazinele fizice vand
tot mai putin si prin urmare le este greu sa plateasca chiria care este tot mai ridicata. In consecinta
aceste magazine se vor re-orienta si vor incepe sa serveasca mai mult nevoile turistilor care sunt
dispusi sa plateasca mai mult; b) a crescut numarul masinilor de curierat care intra in centrele
oraselor pentru a livra diverse produse si prin aceasta contribuie la senzatia de aglomerare.

Masuri impotriva supraturismului

In vara anului 2017 cetatenii au iesit in strada pentru a protesta impotriva acestei dezvoltari necontrolate a
turismului – au iesit si cei din Venetia si cei Mallorca, Barcelona, San Sebastian si chiar rezidentii din Insula
scotiana Skye. Ei au ajuns a concluzia ca beneficiile datorate turismului sunt prea putine pentru a justifica
stresul sub care traiesc datorita cresterii numarului de turisti. Nici turistii nu par sa fie mai fericiti. Multi nu
reusesc sa intre in Piata Marco din Venetia sau nu reusesc sa vada pictura cu Mona Lisa desi unii poate
exact pentru asta au ales sa calatoreasca in destinatiile respective.

Turistii sustin ca este dreptul lor sa calatoreasca oriunde doresc. Dar oare localnicii nu au si ei dreptul sa isi
traiasca viata linistiti? Sanatatea acestora este afectata de cresterea poluarii datorita vaselor de croaziera
gigantice care acosteaza in porturile lor, a avioanelor care nu ii lasa sa doarma sau datorita numeroaselor
petreceri zgomotoase organizate de tineri straini care se comporta cum nu s-ar comporta niciodata la ei
acasa.

Si totusi ce se poate face? In septembrie 2018, Organizatia Mondiala a Turismului a publicat un raport pe
supraturism in care a propus si diverse masuri pentru a contracara problemele legate de supraturism. Intre
aceste masuri amintim promovarea unor rute si destinatii mai putin cunoscute, restrictionarea numarului de
vizitatori in anumite destinatii, acordarea de mai mare atentie unor anumite segmente de vizitatori care aduc
beneficii mai mari destinatiei turistice, implicarea mai mare a localnicilor in strategiile de dezvoltare a
turismului, informarea vizitatorilor in legatura cu obiceiurile si regulile locale, imbunatatirea infrastructurii,
si altele.

Supraturismul apare atunci cand sunt prea multi vizitatori la o anumita destinatie turistica. Desigur ‘prea
multi” este ceva subiectiv si fiecare dintre noi poate sa perceapa acest lucru altfel. Supraturism este si atunci
cand chiriile cresc foarte mult si localnicii sunt alungati din locuinte pentru a face loc turistilor. Supraturism
este si atunci cand strazile inguste din centrul oraselor sunt blocate cu masinile turistilor. Precum si atunci
cand animalele salbatice sunt stresate si speriate de prezenta intr-un numar prea mare a turistilor sau cand
medii naturale fragile devin degradate. Tot supraturism este si atunci turistii nu reusesc sa vada atractii
turistice importante sau nu le pot fotografia datorita multimii turistilor.

Numarul turistilor creste de ceva vreme, nu este un fenomen tocmai nou. Si atunci de ce numai in 2017
mass media a inceput sa discute de problema supraturismului? In vara anului 2017 au avut loc primele
revolte ale localnicilor impotriva dezvoltarii turismului in comunitatile lor. In Barcelona, Venetia sau
Dubrovnik sute sau poate chiar mii de oameni au iesit in strada sa isi strige pasurile. Pe pereti au aparut tot
mai des graffiti cu “Turisti Plecati Acasa!”

Aceste proteste i-au surprins pe politicieni. Autoritatile centrale sau locale au incurajat intotdeauna
dezvoltarea turismului. Pentru ele cresterea numarului de turisti de la an la an era semnul succesului. Nici

25
nu mai conta categoria de turisti, ca aduceau mai multe sau mai putine beneficii comunitatii. Important era
sa creasca numarul lor.

Ce putem sa facem noi in calitate de turisti responsabili?

1. Sa evitam sa vizitam destinatiile afectate de supraturism. Spania, de exemplu, are multe orase si
sate foarte interesante si care abia asteapta sa fie vizitate. De ce sa nu le dam o sansa?
2. Daca vrem neaparat sa vizitam aceste destinatii turistice care sunt vizate de toata lumea atunci ar
trebui sa o facem intr-o perioada in care sunt mai putini turisti (sa zicem iarna). Acest lucru ar putea
sa fie si in avantajul nostru pentru ca in acele perioade preturile sunt in general mai mici.
3. Sa ne asiguram ca banii pe care ii cheltuim raman in comunitatea locala (cel putin o mare parte din
ei) astfel incat localnicii sa beneficieze cat mai mult de pe urma prezentei noastre.

Desigur ca nu putem sa ne asteptam ca toti potentialii turisti sa gandeasca la fel. Prin urmare este nevoie si
de autoritatilor centrale si locale care trebuie sa gaseasca cai de a controla numarul turistilor. Acest lucru
se poate face instituind fie o taxa care sa descurajeze fie o cota de persoane care sa fie admise pe zi. De
exemplu, pentru a vedea gorilele din Africa de Est un turist trebuie sa plateasca o taxa de intrare de 500-
750 dolari americani pe zi si numai 8 permise sunt eliberate zilnic pentru a vedea o familie de gorile. Aceasta
cota este necesara pentru a nu pune o presiune prea mare pe gorile. Masuri similare au fost luate si in
Insulele Galapagos si in Antarctica. Numarul vaselor de croaziera si al turistilor care sunt lasati sa debarce
a fost limitat pentru a proteja aceste habitate unice –cu multe specii endemice si amenintate cu disparitia –
si fragile. La fel pentru Traseul Inca doar 200 permise pe zi sunt eliberate si acestea se vand de multe ori
cu luni inainte.

O alta strategie ar fi introducerea unor taxe de intrare pentru a descuraja unii turisti sa viziteze destinatia
sau obiectivul turistic. Preturile ar putea sa difere in timpul anului si anume sa fie mai mari in sezonul de
varf. Aceasta masura este adesea criticata pentru ca loveste in cei cu venituri mai mici care nu isi permit sa
plateasca aceste taxe. O solutie la aceasta problema ar putea fi cea introdusa de Printul Charles al Marii
Britanii. Acesta a decis sa lase publicul sa ii viziteze gradina privata si cererea a fost enorma, mult peste
asteptari. In loc sa creasca preturile pentru vizitarea gradinii a pus conditia ca cei care viziteaza sa fie
membri ai clubului de gradinarit. In felul acesta s-a asigurat ca doar cei intr-adevar interesati de gradinarit
ii vor vizita gradina evitand in acest fel supra-aglomerarea.

De-marketizarea ar fi o masura mai radicala dar bine-venita. Acest concept se refera la incetarea oricarei
reclame pentru a atrage turisti la o anumita destinatie turistica.

Nu doar localnicii protesteaza impotriva supraturismului. Multi turisti si-au aratat dezamagirea pentru o
vacanta ratata datorita supra-aglomerarii, a cozilor lungi la obiectivele turistice si a “Disney-ficarii”
destinatiilor turistice intr-atat incat cultura locala aproape nu mai poate fi distinsa.

Studii de caz

Barcelona

Orasul Barcelona cu o populatie de 1,6 milioane locuitori este vizitat anual de 32 milioane de oameni, adica
de 20 ori mai multi decat populatia orasului. Chiar si pentru turisti a inceput sa fie prea mult. Cum s-a ajuns
aici? Pana in 1992 Barcelona a fost un oras industrial si atragea putini turisti care preferau sa se cazeze pe
litoral. Prima data orasul a aparut pe hartile turistice in 1992 odata cu organizarea Jocurilor Olimpice.
Fabricile au inceput sa se inchida de ceva vreme (de-industrializare) astfel incat suprafete mari de teren
(foste industriale) erau in paragina si erau cuiburi pentru activitati criminale: trafic de droguri, prostitutie,
etc.). Zona docurilor arata jalnic. Autoritatile au fost nevoite sa isi suflece manecile si sa se apuce de treaba

26
pentru a schimba aceasta imagine a orasului. Zona de coasta si cea din apropierea orasului vechi a fost
complet re-modelate: cladirile aflate in paragina au fost demolate si s-a adus nisip pentru a largi plajele
existente si a creea unele noi. S-a pus in miscare si masinaria de marketing pentru a comunica aceste
schimbari si potentialilor turisti. Iar acestia au inceput sa soseasca. Sigur, acesti turisti au si pentru ce sa
vina intrucat orasul are multe de oferit: o locatie excelenta pe litoral dar si aproape de munti, aproape de
principalele piete turistice, o clima ideala, mancare excelenta, oameni relaxati si o cultura bogata.

In ultima vreme, orasul a inceput sa sufere din cauza propriului succes. Daca in 1990 doar 115 mii vizitatori
au ajuns in oras cu vasele de croaziera, in 2017 aceasta cifra a ajuns la 2,7 milioane. Barcelona este cel mai
mare port la Mediterana si aici acosteaza unele dintre cele mai mari vase de croaziera, cu pana la 6500
pasageri. Datorita faptului ca aceste vase de croaziera folosesc combustibil ieftin si foarte poluant, portul
Barcelona a ajuns cel mai poluat port din Europa in 2019.

Numarul mare de vizitatori care ajung in oras cu vasele de croaziera si cu autocarele reprezinta principala
cauza pentru fenomenul de supraturism. Se estimeaza ca din cei 32 de milioane care viziteaza Barcelona
jumatate stau in oras doar cateva ore. Avand foarte putin timp la dispozitie, toti acesti vizitatori vor sa vada
principalele puncte de interes ale orasului (La Rambla, biserica Sagrada Familia, parcul Grüell, piata La
Boqueria) care astfel devin foarte aglomerate. Acesti vizitatori cheltuiesc foarte putini bani in oras insa
contribuie sensibil la aglomeratie deranjand astfel atat localnicii cat si turistii.

Chiar si majoritatea turistilor ajung in oras pentru un city break de numai 2-3 zile. Nici ei nu au astfel
suficient timp pentru a vizita orasul pe indelete asa ca vor aglomera aceleasi puncte de interes. Orasul
oricum este unul dintre cele mai dens locuite din Europa (cu aproape 16 mii locuitori pe km patrat) astfel
ca si cateva mii de turisti si vizitatori in plus pot duce la o senzatie de supra-aglomerare si supra-saturare.

Mai mult decat atat pentru a servi acest influx masiv de turisti numeroase apartamente care initial erau
inchiriate localnicilor pe termen lung au inceput sa fie inchiriate turistilor pe termen scurt. Acest lucru a
dus la cresterea chiriilor si preturilor pentru imobiliare astfel incat multi localnici nu isi mai permit sa
locuiasca in centrul orasului si au fost nevoiti sa se mute la periferie sau chiar in localitatile adiacente.

Odata cu patrunderea a tot mai multor turisti in cartierele centrale, calitatea vietii localnicilor in aceste
cartiere s-a inrautatit considerabil. Turistii vin sa se distreze; ei nu trebuie sa se trezeasca dimineata devreme
pentru a merge la munca astfel incat se distreaza si fac galagie pana dimineata. Cei care ies de la baruri in
stare de ebrietate urineaza pe spatiul verde sau in casa scarilor sau alearga in pielea goala pe strazi.

Magazinele alimentare de proximitate au facut loc magazinelor pentru suveniruri astfel incat cei care inca
locuiesc in aceste cartiere sunt nevoiti sa se deplaseze pe distante mari pentru a-si cumpara produsele de
stricta necesitate. Barurile si restaurantele de cartiere in care localnicii isi petreceau timpul liber au fost
luate cu asalt de turisti astfel a crescut inghesuiala si preturile.

Sigur, turismul genereaza venituri consistente orasului dar nu multi profita de aceste venituri. Oamenii de
rand au avut numai de suferit; se poate spune ca intreaga lor viata a fost data peste cap. Nu e de mirare deci
cand nu au mai putut suporta si au iesit in strada. Ei spun ca ce se intampla in orasul lor nu este turism ci
invazie si au inceput sa ii numeasca pe turisti teroristi. In iulie 2017 protestatari mascati au atacat un autobuz
cu turisti, i-au taiat cauciucurile si au scris cu vopsea pe parbriz: “El Turisme Mata Els Barris”, adica
“turismul omoara cartierele”. Mai multe biciclete ale turistilor s-au ales, de asemenea, cu cauciucurile taiate
iar strazile si pietele s-au umplut cu protestatari. Majoritatea protestatarilor nu considera ca s-a ajuns in
situatia actuala din vina turistilor. Ei au o problema cu autoritatile care nu iau masuri pentru stoparea acestor
probleme, cu afaceristii carora nu le pasa de locuitori atata vreme cat ei castiga de pe urma turismului si

27
chiar cu aceasta forma de capitalism agresiv. Protestatarii sustin ca este nevoie ca turismul sa fie reglementat
mai strict astfel incat si cartierele sa redevina mai locuibile.

Ce fac autoritatile pentru a imbunatati viata locuitorilor orasului? Deocamdata nu foarte multe. S-a luat
hotararea de a nu se mai da autorizatii pentru noi spatii de cazare si se incearca reducerea spatiilor de cazare
deja existente. Totusi, Manuel Casals, directorul Confederatiei Hotelurilor din Catalonia este de parere ca
autoritatile se iau de cine nu trebuie. Din 32 de milioane de vizitatori numai 8 milioane au stat in hotel,
spune el. Prin urmare nu acolo trebuie cautata problema.

Au fost implementate si cateva masuri timide pentru a rezolva problema aglomeratiei in cateva puncte cheie
din oras. De exemplu, in zona monumentului din parcul Grüell numai 400 de persoane sunt admise odata
iar turistii trebuie sa plateasca o taxa de intrare (pe cand localnicii pot intra gratis). In piata de alimente La
Boqueria nu sunt admise grupuri de peste 15 persoane la orele de varf deoarece acestia se opresc sa faca
fotografii si blocheaza complet culoarele. Multi spun ca aceste masuri nu sunt suficiente deoarece
majoritatea grupurilor sunt alcatuite din mai putin de 15 persoane dar au aceeasi capacitate de a perturba
activitatea din piata.

Pe de alta parte, administratorii bisericii Sagrada Familia au scumpit biletele de intrare, au deschis mai
multe case de bilete si au inceput sa vanda bilete si online pentru a limita aglomeratia de la case. Se poate
spune ca deocamdata s-a facut putin, dar e bine cel putin ca autoritatile au recunoscut ca extinderea
necontrolata a turismului este o problema chiar daca economia orasului depinde in mare masura de turism.

Venetia

Venetia este vizitata annual de peste 20 milioane de oameni. In sezonul de varf orasul primeste pana la 120
mii vizitatori pe zi in conditiile in care are doar 55 mii residenti permanenti. Mai mult decat atat, majoritatea
acestor turisti se limiteaza la vizitarea obiectivelor importante: Podul Rialto, Piata San Marco astfel incat
aglomeratia este accentuata in aceste zone. Aceasta are un impact negativ asupra cladirilor vechi din oras
si asupra infrastructurii care este supusa unei presiuni extraordinare.

Cel mai mult insa au de suferit localnicii insa nici turistii nu sunt tocmai multumiti cu experienta de care
au parte. Viata in oras a devenit dificila. Majoritatea magazinelor, barurilor, restaurantelor se gandesc doar
la turisti. Totul doar sa faca pe plac turistilor in timp ce localnicii au inceput sa se simta straini la ei in oras.
Nu este de mirare, deci ca au inceput sa plece. De la 120 mii locuitori orasul a ajuns la 55 mii in doar trei
decenii. Si fenomenul de depopulare nu pare a se opri. Unii demografi prezic ca daca nu se face ceva orasul
ar putea sa ajunga fara rezidenti permanenti si sa fie mai mult un fel de Disneyland.

In 2017 autoritatile au interzis vaselor de croaziera de peste 55 mii tone sa mai intre in Bazinul San Marco
si pe Canalul Giudeca. Aceasta interdictie va intra in vigoare in 2021 atunci cand aceste vase, in loc sa
acosteze in centrul istoric al orasului vor acosta pe continent la Marghera.

Primarul orasului a venit si cu un plan prin care sa controleze numarul de vizitatori. Astfel daca numarul de
vizitatori ar urma sa creasca prea mult la obiectivele principale cum ar fi Piata San Marco sau Podul Rialto,
excedentul de turisti ar urma sa fie deviat pe rute alternative si doar localnicii si oamenii de afaceri vor fi
lasati sa foloseasca canalele principale. Turistii care ajung la Venetia cu masina si nu si-au rezervat in
prealabil un loc de parcare nu vor fi lasati sa intre.

Se vor aplica amenzi de pana la 500 euro pentru trolelele zgomotoase trase prin centrul vechi sau pentru
aruncarea de mizerie pe strazi, pentru cei care stau prea mult pe poduri blocand circulatia, pentru inotat in
canalele orasului, pentru plimbare in oras in costum de baie sau pentru organizarea de picnicuri in zonele
publice.

28
Totusi nu toti localnicii au fost de acord cu aceste masuri ceea ce e de inteles din moment ce multi isi castiga
existenta de pe urma turistilor. Prin urmare acestora nu le convine sa piarda bani. O parte din locuitorii
orasului au protestat fata de masurile luate de primarie si au demontat barierele care limitau accesul turistilor
spre anumite zone ale orasului.

Dubrovnik, Croatia

In August 2016 mai mult de 10000 de vizitatori au intrat in centrul Dubrovnikului zilnic pentru a face turul
zidurilor de aparare. In acelasi an, UNESCO a amenintat cu retragerea acestui oras de pe lista lor daca nu
reuseste sa reduca numarul vizitatorilor.

Dubrovnik este si un port important pentru vasele de croaziera. In 2017, 742 de mii de pasageri de pe 538
vase de croaziera au vizitat orasul. In acelasi timp numarul celor care locuiesc in orasul vechi a tot scazut
de la 5000 in 1991 la ceva peste 1500 astazi. Majoritatea apartamentelor si a caselor de aici au fost
transformate pentru a primi turisti ceea ce a crescut preturile proprietatilor ramase. Numarul tot mai mic de
rezidenti si tot mai mare de turisti a facut ca acel sens al comunitatii sa nu mai existe.

UNESCO a sfatuit autoritatile orasului sa limiteze numarul turistilor care viziteaza orasul vechi la 8000 pe
zi. Drept urmare peste 100 de camere de supraveghere au fost instalate pentru a numara oamenii care intra
si ies din orasul fortificat. Numarul vaselor de croaziera care acosteaza in portul orasului a fost limitat la
doua pe zi cu maximum 5000 de pasageri fiecare. Binenteles ca si aceste cifre au fost considerate prea mari
si noul primar al orasului a promis limitarea si mai drastica a numarului celor care au voie sa viziteze orasul
vechi. Acest numarul ar urma sa fie redus la jumatate dar chiar si aceasta masura s-ar putea sa nu fie
suficienta.

Concluzie – La ce sa ne asteptam in viitor?

Supraturismul este o problema globala care va continua si in viitor. Numarul turistilor continua sa creasca
– nimeni nu poate sau nu vrea sa controleze acest fenomen. De fapt, la ce putem sa ne asteptam cand biletele
de avion sunt atat de ieftine? Nu e nevoie de milioane de turisti pentru a distruge o destinatie turistica. Unele
ecosisteme sunt atat de fragile incat chiar si cateva sute de vizitatori pe zi pot sa le puna in pericol. De
exemplu, insula Juist care apartine Germaniei este deja suprasaturata desi putina lume a auzit de ea si prin
urmare nu este vizitata de un numar foarte mare de turisti. Insa chiar si un numar relativ mic de turisti pot
coplesi populatia locala si distruge ecosistemul fragil de litoral. In mod similar, Caño Cristales din
Colombia primeste relativ putini turisti dar chiar si asa ecosistemul raului fiind foarte fragil si vulnerabil
este deja pus in pericol de activitatea umana in continua crestere. Daca aceasta crestere a numarului de
turisti la nivel global va continua vom vedea tot mai multe proteste si conflicte iar turismul va ajunge sa fie
un fel de cenusareasa a activitatilor economice.
Curs 6 Inovare, tehnologie si turism

Inovarea in turism

Industria turismului trece printr-o perioada de restructurare (chiar daca aceasta are loc la o viteza mai mica
decat in sectorul industrial) si inovarea joaca un rol important in acest proces in conditiile in care pietele
sunt saturate si concurenta este acerba (Carvalho & Costa, 2011). Sectorul turismului este intr-o continua
schimbare datorita schimbarilor care au aparut in ceea ce priveste preferintele si gusturile turistilor,

29
economia mondiala si tehnologiile (Hall & Williams, 2008; Carvalho & Costa, 2011). Insa factorul cel mai
important care a impulsionat inovarile in domeniul turismului si al ospitalitatii este fenomenul de
globalizare (Hall & Williams, 2008).

Cu toate ca literatura de specialitate este intr-o continua expansiune, inovarea in turism a fost mult mai
putin discutata decat inovarea in alte domenii de activitate (Weiermair, 2003; Hall & Williams, 2008;
Hyalager, 2010; Williams & Shaw, 2011; Carvalho & Costa, 2011). Este clar ca importanta inovarii in
domeniul serviciilor, si cu precadere in turism, este subestimata (Korres, 2008). Prin urmare, in cele ce
urmeaza, vom examina principalii factori care contribuie la inovare in turism, principalele forme in care
aceasta se manifesta si impactul acestora asupra destinatiei turistice.

Kanter (1983: 20-21, citat in Hall & Williams, 2008: 5) defineste inovarea ca fiind: “[…] procesul in cadrul
caruia idei noi care pot rezolva probleme actuale sunt puse in practica. Tot inovare sunt considerate a fi
si ideile care contribuie la reorganizare, scaderea costurilor, introducerea de noi sisteme de calculare a
bugetelor, intriducerea de noi sisteme de comunicare sau asamblarea de produse in echipa”. Dupa
Schumpeter (1934; citat de Hall & Williams, 2008: 5) principala caracteristica a inovarii este “noutatea”
(vezi si Johannessen et al., 2001) si inovarile pot fi clasificate ca fiind fie incrementale (adica in pasi mici)
fie radicale. Intr-un mod cumva simiar, Chan et al. (1988; citat de Hall & Williams, 2008) clasifica inovarile
in trei tipuri si anume: incrementale, deosebitoare si revolutionare. Principala deosebire intre inventii si
inovatii este ca, in timp ce inventiile se refera la schimbari stiintifice si tehnologice majore care pot include
noi procese, produse, formate sau organizari, inovarile sunt adaptari ale acestor inventii la nevoile pietei
(Hjalager, 1997: 35).
.
Chiar daca s-a publicat relativ putin referitor la inovarile din turism si ospitalitate, putem sa amintim cateva
lucrari interesante care au facut o trecere in revista cu tot ceea ce s-a in acest domeniu in cele mai influente
reviste de turism (Hjalager, 2010; Williams & Shaw, 2011; Nagy, 2012; Carvalho & Costa, 2011). Totusi
trebuie sa specificam ca pana acum cea mai mare parte din lucrarile aparute sunt ambigue deoarece nu fac
distinctia intre inovarile mai importante si cele mai putin importante (Hjalager, 1997). Inovarile in turism
pot fi clasificate astfel (Hjalager, 1997: 36-40; Hjalager, 2010: 2-4):

1. Inovari in ceea ce priveste produsele turistice. Acestea includ diverse forme ale turismului
alternativ.

2. Asa-numitele inovatii de tip clasic care se refera la acele inovatii care imbunatatesc
performantele operatiunilor de turism existente cu ajutorul noilor tehnologii.

3. Inovatiile in domeniul gestionarii informatiilor care se refera cresterea fluxurilor de turisti prin
intermediul unui nou sistem de informatii adecvat.

4. Inovarile in domeniul managementului turistic au loc in cooperare cu o gama larga de agenti

de la staff la localnici si pana a turisti. Acestea se refera la noi modalitati de organizare a
angajatilor din turism si ospitalitate prin responsabilizarea acestora si printr-o compensarea
adecvata a muncii lor.

5. Inovarile in domeniul marketingului turistic se refera la noi cai de a face cunoscute destinatiile
turistice si la imbunatatirea comunicarii cu turistii si a relatiilor cu acestia.

6. Inovatiile institutionale se refera la reorganizarea institutiilor locale (organizatii publice,

asociatii comerciale, canale comerciale sau diviziunea muncii) cu scopul de a creste
profitabilitatea operatiunilor turistice. Una din aceste inovari institutionale este cresterea
interesului pentru calitatea mediului inconjurator atat intre localnici cat si intre turisti.

30
Rønningen & Lien (2014) sunt de parere ca in domeniul serviciilor este dificil de distins intre innovatiile
de produs si cele de productie intrucat serviciile sunt de obicei produse atunci cand sunt consumate.
Majoritatea inovatiilor in turism sunt de natura tehnologica (Nagy, 2012). Acestea au trei directii majore
(Nagy, 2012: 368):
1. Dimensiunea umana – atunci cand angajatii sau vizitatorii sunt implicati in procesul de inovare;
2. Dimensiunea financiara – atunci cand inovatiile au ca scop cresterea vanzarilor sau maximizarea
profiturlor;
3. Dimensiunea organizationala – atunci cand inovarea tinteste imbunatatirea capacitatii de organizare
a companiei, a lantului decizional sau a managementului.

Chiar daca putem distinge mai multe forme de inovare in turism, acestea au trei elemente in comun: sunt
creative, incearca sa rezolve o problema si introduc o noua mentalitate (abordare) (Moscardo, 2008: 4). De
exemplu, trecerea la forme alternative de turism (de exemplu, ecoturism sau turism in beneficiul
comunitatii) – ceea ce ar reprezenta o noua abordare in turism – ar putea sa corecteze problemele aparute
ca urmare a dezvoltarii turismului de masa (Moscardo, 2008).

S-a discutat mult in literatura de specialitate despre noi abordari in domeniul turismului sau despre cai de
rezolvare a problemelor aparute in turism, insa nu toate aceste inovatii au fost transpuse in lumea reala
(Bramwell & Lane, 2012). De asemenea, se poate spune ca cele mai multe inovatii din turism nu au aparut
in urma cercetarilor in domeniul turistic ci mai degraba reflecta schimbari care au aparut mai intai in alte
domenii si au fost preluate apoi si de organizatiile din turism (Bramwell & Lane, 2012).

Multe din aceste schimbari sunt legate de procesul de internationalizare (Williams & Shaw, 2011). Relatia
dintre internationalizare si inovatie poate fi conceptualizata in trei moduri:
1. Internationalizarea ca forma de inovatie. Firmele din domeniul turismului decid sa isi extinda
activitatea in afara granitelor pentru a dobandi un avantaj competitiv asupra altor companii care nu
au prezenta internationala.

2. Internationalizarea poate avea loc cu succes numai in prezenta inovatiei. Inovatiile din domeniul
turistic pot oferi firmelor care doresc sa se extinda in afara granitelor nationale un avantaj
competitiv care le va ajuta sa activeze pe piete straine.

3. In momentul in care o companie din domeniul turismului decida sa se internationalizeze ea va

trebui sa faca fata unei concurente mai acerbe. Firmele straine sunt in dezavantaj deoarece nu
cunosc caracteristicile pietei locale. Aceste firme vor putea rezista pe aceasta piata doar daca vor
avea acces la informatii foarte bune si acest lucru se poate realiza doar in urma unor inovatii.

Principalii factori care influenteaza inovarea in turism

Pentru a fi competitive pe o piata tot mai saturata, firmele din turism trebuie sa fie foarte inovative. Ele
trebuie fie sa gaseasca noi cai pentru a scadea costurile de productie fie sa iasa pe piata cu noi produse
turistice de calitate mai buna decat ceea ce ofera concurenta (Alsos et al., 2014). Si studiile au ajuns la
concluzia ca firmele din turism sunt innovative intr-o oarecare masura (Rønningen & Lien, 2014). De
exemplu, Ryanair a reusit sa atraga noi clienti care inainte nu isi permiteau sa zboare cu avionul oferind
bilete foarte ieftine. Cei de la Ryanair au reusit sa scada preturile pentru aleg aeroporturi mai indepartate
de orasele mari care inainte erau prea putin folosite (Furseth & Cuthbertson, 2014). Aceeasi constatare au
avut-o si Clausen & Madsen (2014) care au analizat inovatiile la nivelul firmelor specializate pe turism
experiential. Aceste firme sunt inovative chiar daca majoritatea inovatiilor nu sunt radicale si prin urmate
nu pot fi observate cu usurinta.

31
Procesul de inovare in turism este determinat de schimbarile in ceea ce priveste preferintele consumatorilor,
de imbunatatirile tehnologice, de schimbarile aparute in organizarea factorilor de productie si de nevoia de
a creste competitivitatea (Hall & Williams, 2008: 2). Astfel, cei mai importanti factori care pot influenta
inovarea in turism sunt:

1. Procesele de globalizare si de de-reglementare care au dus la cresterea concurentei intre furnizorii

de servicii turistice si de ospitalitate. Acest lucru a stimulat inovarea pentru firmele care au dorit sa
obtina un avantaj competitiv asupra concurentei. Cele mai multe inovatii au fost cele care au crescut
eficienta organizatiei (networking, managementul activitatilor de rezervare). Nu s-a pus accentul
pe noi produse turistice pentru ca acestea pot fi copiate cu usurinta de catre concurenta (Weiermair,
2003).

2. Antreprenoriatul este un factor foarte important care poate duce la cresterea vitezei de inovare in
turism si la cresterea competitivitatii (Hall and Williams, 2008). Totusi trebuie sa mentionam ca in
general inventivitatea antreprenorilor din turism este limitata in comparatie cu inventivitatea
antreprenorilor din alte domenii de activitate (Hjalager, 2010).

3. Cererile de pe piata pentru noi produse si servicii turistice este poate cel mai important factor
generator de inovatii (Hall and Williams, 2008).

4. Un alt factor este reprezentat de noile tehnologii care permit o mai buna personalizare a pachetelor
turistice (Stamboulis and Skayannis, 2003). Noile tehnologii care faciliteaza comunicarea si
raspandirea informatiei pot face destinatiile turistice mai accesibile turistilor si pot ajuta
operatiunile turistice sa devina mai eficiente (Hjalager, 2010).

5. Procesul de inovare este stimulat atunci cand operatiunile turistice sunt parte a unui sistem. Unele
din primele lucrari de geografie economica publicate de catre Alfred Marshall si de catre alti
cercetatori de la inceputul secolului 20 au aratat ca inovarea este incurajata atunci cand organizatiile
economice fac parte dintr-un district industrial (Stutz & Warf, 2005). Din acest motiv este de
asteptat ca statiunile turistice (aglomerari de hoteluri si alte organizatii din domeniul ospitalitatii)
si aglomerarile de statiuni turistice sa ofere un mediu propice inovarii (Hall and Williams, 2008).

Forme ale inovarii in turism

Pe baza literaturii de specialitate existente putem sa discutam de urmatoarele forme de inovare in turism:

1. Apar tot mai multe noi forme de turism (alternativ) pe masura ce se renunta la turismul
conventional, de masa. Aceasta a dus la crearea de noi procese de productie si sisteme diferite de
management. De exemplu, se pune tot mai mult accent pe sustenabilitatea operatiunii turistice ca
strategie de diferentiere fata de concurenta (Carvalho and Costa, 2011).

2. Raspandirea noilor tehnologii ale informatiei si comunicarii si adoptarea acestora de catre industria
turismului si a ospitalitatii a ajutat la crearea unor produse turistice noi, individualizate. Aceste
tehnologii au permis de asemenea ca furnizorii de produse si servicii turistice sa comunice in mod
direct cu turistii, consumatorii acestor produse si servicii (Korres, 2008).

3. Includerea unor noi piete si furnizori.

32
 Caracteristicile procesului de inovare in turism

Inovarea in turism are cateva particularitati care o diferentiaza de alte domenii de activitate. Astfel:

1. Este dominata de inovatiile incrementale (cu pasi mici) in timp ce inovatiile radicale (revolutionare)
lipsesc aproape cu totul (Weiermair, 2003; Bramwell and Lane, 2012).

2. Inovatiile in turism sunt adesea grupate mai multe impreuna in structuri foarte complexe si sunt
vizibile la diferite scari (de la o singura organizatie la sisteme nationale de turism) (Hall and
Williams, 2008). Aceste inovatii trebuie, deci, percepute ca parte componenta a unor intregi sisteme
de turism (Hall and Williams, 2008:3).

3. Multe inovatii preluate de industria turismului si a ospitalitatii isi au de fapt originea in alte servicii
si chiar in alte sectoare economice (Hjalager, 2002; cited in Hall and Williams, 2008).

4. Si unele inovatii care un aparut initial in industria turismului si a ospitalitatii au fost transferate
catre alte activitati, de exemplu in cadrul strategiilor de regenerare urbana (Law, 2002; cited in Hall
and Williams, 2008) sau in comertul cu ridicata (Hall and Williams, 2008).

5. Inovatiile in turism sunt adesea studiate ca fiind izolate cand, de fapt ar trebui intelese intr-o
perspectiva mai larga, a stiintelor sociale (Hjalager, 2002: 465; cited in Hall and Williams, 2008).

6. Deoarece firmele de turism sunt dependente de furnizorii locali, atunci cand decid sa se
internationalizeze inovatiile implementate la nivel local pot sa fie difuzate sau pot sa nu fie difuzate
la nivel international (Williams and Shaw, 2011).

Efectul inovatiilor asupra destinatiilor turistice

Nu putem estima cu usurinta daca rata inovatiilor din turism este mai mare sau mai mica decat rata
inovatiilor din alte sectoare de activitate si cum anume variaza aceasta rata de la o tara la alta (Hjalager,
2010). In general, se crede ca rata inovatiilor in sectorul turistic este mai mica decat in alte domenii de
actvitate (Alsos et al., 2014) si acest lucru se datoreaza, cel putin in parte, faptului ca organizatiile din turism
sunt, in general, mai mici (Pikkemaat and Peters, 2005).

In decursul ultimelor doua decenii, strategiile folosite de destinatiile turistice pentru a atrage turisti s-au
schimbat foarte putin, ignorand astfel schimbarile survenite la nivelul mediului inconjurator si cresterea
competitiei intre destinatiile turistice (Weiermair, 2003). Aceasta, in cazul multor destinatii turistice, a dus
la scaderea numarului de turisti si acest fenomen va continua si in viitor si chiar se va intensifica daca
industria turismului nu va reusi sa inoveze astfel incat sa reduca costurile de productie si de marketing sau
daca nu va reusi sa se diversifice oferind noi experiente turistilor in cadrul formelor de turism de nisa
(Weiermair, 2003).

Exista foarte putine studii care sa trateze empiric efectul inovatiilor asupra destinatiilor turistice. Sorensen
(2007) este de parere ca, in cele mai multe cazuri, impactul inovatiilor asupra destinatiilor turistice este mai
degraba limitat. Sorensen nu este de acord nici ca aglomerarile de operatiuni turistice (in cadrul statiunilor
sau al aglomerarilor de statiuni) ar creea un mediu propice pentru inovare in turism deoarece, este de parere
cercetatorul, in turism retelele sociale sunt slabe si nu exista nici o dorinta de colaborare intre furnizorii de
produse sau servicii turistice.

33
O alta problema controversata este daca inovatiile care au aparut intr-o anumita locatie ar trebui difuzate si
in alte destinatii turistice (prin difuzarea acestor inovatii ar aparea o mai mare standardizare ceea ce ar lua
din unicitatea acestor destinatii) (Williams and Shaw, 2011). Cei care sustin McDonald-izarea (Ritzer,
1993) (adica standardizarea) vacantelor se bazeaza pe faptul ca standardizarea ar creea experiente
predictibile pentru turisti si afaceri foarte rentabile pentru furnizorii de servicii turistice. Acest lucru nu ar
fi tocmai OK deoarece este bine cunoscut faptul ca turistii isi doresc in vacanta experiente diferite fata de
cele de care au parte in viata de zi-cu-zi (Williams, 2009). Totusi ar fi mai usor si pentru ei sa accepte aceste
inovatii locale daca ar fi cat de cat familiarizati cu produsul turistic (Williams and Shaw, 2011). Aceasta,
in fapt, ar insemna hibridizarea produsului sau al serviciului turistic (Murray, 2006). Pe de alta parte, avand
in vedere ca firmele de turism sunt mai mult sau mai putin dependente de furnizorii locali (Hjalager, 2010),
internationalizarea nu inseamna raspandirea inovatiilor in strainatate si creearea unor produse turistice
standardizate ci, mai degraba, un fel de hibridizare determinata de unicitatea locului. In acest caz se poate
spune ca inovatia turistica este co-produsa in mai multe locatii la nivel international (Williams and Shaw,
2011)

Cu toate ca multe tari sunt interesate sa incurajeze inovarea in sectorul turistic, putine au politici care sa
sustina acest proces. Dupa Kores (2008: 147-148) aceste politici ar trebui sa includa urmatoarele puncte:
1. Sa forteze firmele sa adopte o atitudine mai pro-activa in ceea ce priveste inovarea;
2. Sa imbunatateasca eficienta sistemului national de inovare;
3. Sa ofere stimulente pentru operatorii din turism si pentru angajatii acestor pentru ca acestia sa
inoveze;
4. Sa creeze conditiile necesare pentru o mai buna legatura intre industria turismului si societate.

Turismul si noile tehnologii

Globalizarea este sustinuta de dezvoltarea a doua industrii foarte importante si anume turismul si
tehnologiile informatiei si comunicatiilor (Benckendorff et al., 2019). Tehnologiile informatiei se refera la
o combinatie de hardware, software si retele de telecomunicatii construite si folosite de oameni pentru a
colecta, creea si distribui informatii folositoare (Valacich & Schneider, 2014: 19). Ritmul foarte rapid de
dezvoltare in industria IT duce la crearea a milioane de conexiuni electronice in jurul globului legand
comunitati de acasa si de peste hotare, afaceri si sectoare industriale in moduri noi, diferite, schimband in
mod substantial modul in care intreprinderi, clienti si guverne opereaza (Benckendorff et al., 2019). Se
estimeaza ca in 2017 existau la nivelul globului 8,4 miliarde de dispozitive conectate, acest numar urmand
sa creasca pana la 20,4 miliarde in 2020, mult peste populatia globului (van der Meulen, 2017). Industria
turismului foloseste in mod extensiv tehnologiile informatiei si comunicatiilor. De fapt unele dintre cele
mai mari retele de telecomunicatii transporta in jurul globului informatii legate de calatorii. Prin urmare, se
poate spune ca aceste tehnologii sunt critice pentru existenta si dezvoltarea industriei turismului (Dutta &
Bilbao-Osorro, 2012).

Turismul este o industrie care se bazeaza foarte mult pe informatie. Aceasta industrie genereaza fluxuri
enorme de informatie. Pentru fiecare persoana care planifica o calatorie o pleiada de mesaje si de informatii
sunt trimise: itinerarii, planificari, informatii despre destinatia turistica, despre produsul turistic, despre
persoana care calatoreste plus multe alte tipuri de informatii, unele unice acestei industrii ceea ce face
necesara existenta unor aplicatii pentru gestiunea acestor date si informatii (Benckendorff et al., 2019).
Existenta acestor informatii este critica pentru industria turismului. Prin urmare este imposibil sa dezvoltam
turismul fara sa implementam aceste sisteme de management al informatiei.

Aplicarea tehnologiilor informatiei si comunicarii in turism

34
Intreaga industrie a turismului a fost transformata prin folosirea acestor tehnologii IT. Studiile arata ca
aceste tehnologii influenteaza modalitatea prin care organizatiile din turism comunica cu clientii, felul in
care se concureaza intre ele, in care isi planifica strategiile de dezvoltare, in care adauga valoare produsului
turistic, si in care reduc costurile (Buhalis & Law, 2008).

Evident nu toate sectoarele din industria turismului au beneficiat in aceeasi masura de aceasta revolutie a
tehnologiilor informatiei. Sectorul aviatiei a fost cel mai inovativ in acest sens. Acest sector a implementat
primele sisteme de rezervare pe calculator in anii 1950. In timp, acest sisteme au evoluat si pe masura ce
au inceput sa integreze si alte tipuri de rezervari de calatorie pe langa zboruri au inceput sa fie cunoscute
sub numele de Global Distribution Systems (GDS) adica Sisteme de Distributie Globale. Aceste sisteme au
devenit astfel principalul instrument de rezervare pentru agentiile de turism (Benckendorff et al., 2019). Ele
exista si sunt importante si in ziua de azi numai ca au fost fortate sa se adapteze la noile tehnologii, softuri
si aplicatii pe telefoanele mobile (Benckendorff et al., 2019).

Companiile aeriene au fost de asemenea primele care au folosit sistemele de management al randamentului
economic pentru a gasi preturile optime pentru biletele de avion astfel incat sa maximizeze veniturile
companiei si programele de recompense pentru cei care zboara frecvent (“frequent-fyer programs”).
Ultimele necesita tehnologii destul de sofisticate pentru alcatuirea si mentinerea imensei baze date
(Benckendorff et al., 2019).

Un alt sector in care companiile aeriene au inovat foarte mult este in aeroporturi unde au fost introduse
terminale de auto-check-in pentru a castiga timp si pentru a reduce costurile cu forta de munca. Tot pentru
reducerea costurilor cu forta de munca, companiile au introdus call-center-uri automatizate astfel incat
majoritatea calatorilor pot afla informatiile dorite de la un robot fara a nevoie sa comunice cu un angajat
(Benckendorff, 2019).

Odata cu aparitia internetului, companiile aeriene au facut posibila rezervarea zborurilor direct pe pagina
lor de Internet astfel incat calatorul poate face singur aceste rezervari fara a fi nevoit sa apeleze la
intermediari. Mai tarziu au aparut aplicatii pentru smartphone-uri care fac posibila stocarea biletelor
electronice si verificarea lor prin scanare astfel incat hartia pentru biletele clasice poate fi economisita.
Calatorul poate de asemenea primi notificari despre zbor direct pe telefonul mobil. Aceste noi tehnologii
au dus la scaderea preturilor biletelor si au eliminat o parte a intermediarilor din turism (agentii de turism,
turoperatori) (Benckendorff et al., 2019).

Pana recent sectorul ospitalitatii a fost mai reticent in ceea ce priveste adoptarea noilor tehnologii insa astazi
un numar mare de sisteme specializate le sustine operatiunile. Astfel operatiunile hoteliere sunt conduse cu
ajutorul sistemelor de management al proprietatilor care proceseaza toate activitatile legate de oaspeti,
camere, contabilitate, menaj si inregistrarile clientilor. Sistemele de rezervare hoteliere joaca de asemenea
un rol crucial in activitatea hotelurilor. Acestea pot fi proiectate pentru o singura proprietate sau pentru mai
multe proprietati in cadrul unui lant hotelier (Benckendorff et al., 2019).

Alte sisteme tehnologice adoptate mai ales de catre hotelurile orientate spre turismul de afaceri sunt:
sistemele de inchidere electronica, cheile digitale pentru camere, tehnologia de comanda prin voce, sisteme
de management a energiei electrice, servicii de concierge (administrator) virtual si terminale de auto-check-
in. Unele hoteluri ofera oaspetilor o experienta integral automatizata. Este posibil ca de-a lungul intregului
sejur la acele hoteluri sa nu interactionezi cu o singura persoana reala (Benckendorff et al., 2019).

Si unele restaurante folosesc tehnologii ale informatiei si comunicarii, mai ales sub forma sistemelor punct-
de-vanzare (“point-of-sales systems”), a sistemelor de management a meniurilor si a sistemelor de
management a restaurantelor. Pe langa companiile aeriene, hoteluri si restaurante si alte sectoare ale
industriei turismului si ospitalitatii au adoptat sisteme specializate de tehnologii ale informatiei. Intre aceste

35
sectoare putem aminti: unele atractii turistice, companiile specializate pe divertisment, inclusiv cazinourile.
Aceste sisteme au ajutat in special intreprinderile mici si mijlocii care constituie cea mai mare parte a
industriei turismului si ospitalitatii la nivel global (Benckendorff et al., 2019).

Multe destinatii turistice au incorporat de asemenea aceste tehnologii in strategiile lor de management si de
marketing. De asemenea, turistii beneficiaza de pe urma dezvoltarii acestor tehnologii. In special social
media si tehnologiile de telefonie mobila pun la dispozitia calatorilor numeroase informatii legate de
destinatiile turistice, firme de turism si ospitalitate sau diverse experiente ale turistilor care au consumat in
trecut respectivele produse sau servicii turistice. IT conecteaza diverse sectoare de activitate cu destinatiile
turistice si cu calatorii prin intermediul Internetului, al tehnologiilor mobile, al social media, GPS, GIS
(Benckendorff et al., 2019.

Tipuri de informatii

Informatia si tehnologia informatiei pot suplini lipsa altor resurse (teren, capital, forta de munca). Principala
problema care poate aparea legata de folosirea intensiva a acestor tehnologii este legata de securitatea
cibernetica.

Informatia poate fi statica sau dinamica. Exemple de informatie dinamica: disponibilitatea unui produs
turistic, orarul si tarifele unor servicii de transport, recenzii de calatorie, vremea sau calitatea zapezii de la
munte. Aceste date au nevoie de un format digital pentru a fi stocate si prezentate deoarece ele vor fi innoite
in mod frecvent (updatate) si trebuie sa fie transmise foarte rapid. Informatia dinamica se poate schimba
zilnic, saptamanal, lunar sau in fiecare sezon (Benckendorff et al., 2019). In alta ordine de idei, informatia
poate folosita, produsa sau impartasita de turisti, inainte de calatorie, in timpul calatoriei sau dupa calatorie.

Evolutia tehnologiei informatiei

In primii ani ai existentei Internetului, continutul site-urilor de calatorie era creat de organizatiile publice
sau private (organizatiile care se ocupa cu marketingul destinatiilor, autoritati locale si centrale, firme de
turism si ospitalitate). Aceasta faza este cunoscuta astazi sub denumirea de Web 1.0. Innoirea informatiilor
era facuta de webmasteri pe baza datelor primite de la proprietarii site-urilor. In aceasta faza interactiunea
utilizatorilor era limitata. Utilizatorii puteau doar sa citeasca continutul acestor site-uri dar nu puteau
contribui in nici un fel la aceasta.

Dupa anul 2000 au inceput sa se dezvolte site-urile de social media ceea ce a dus la o proliferare a
platformelor online si a permis aparitia asa numitelor platforme cu Continut Creat de Utilizatori (CCU) sau,
in engleza User Generated Content (UGC). Aceasta faza este cunoscuta sub denumirea Web 2.0 si este
caracterizata printr-o rapida expansiune a informatiilor create de terte persoane – mai mult consumatori
decat producatori de experiente turistice. Acest lucru a devenit posibil odata cu dezvoltarea site-urilor de
tip wiki, a blogurilor, a retelelor sociale, a site-urilor de media-sharing, a site-urilor de tip RSS (Really
Simple Syndication) si a site-urilor de tip lume virtuala. Daca ne referim strict la industria calatoriilor, cele
mai cunoscute site-uri care au aparut in aceasta faza si au avut o contributie enorma la schimbarea
comportamentului turistilor sunt Wikitravel, TripAdvisor, Yelp si Urbanspoon.

In ultimii ani, tehnologiile informatiei au avansat si mai mult astfel ca astazi ne gasim in faza a treia, sau
Web 3.0 in care informatia este tot mai mult creata, contextualizata si personalizata de masinariile de
inteligenta artificiala (IA). Inteligenta artificiala si sistemele expert sunt folosite azi pentru a lua decizii si
a prelua sarcini care inainte erau executate de oameni.

36
Trebuie sa mai amintim aici si rolul social media (Facebook, Instagram, Twitter, etc.) care a conectat
calatori si organizatii in noi moduri transformand astfel felul in care functioneaza societatea in ziua de azi.

Consecintele acestei hiper-conectivitati cuplate cu globalizarea mediului de afaceri si a calatoriilor este

profunda. Inovatiile din domeniul tehnologic au dus la un colaps al timpului si spatiului in sensul in care
acestea practic nu mai conteaza. Timpul si spatiul nu mai constituie bariere pentru comunicare sau pentru
desfasurarea a diferite activitati. O persoana poate lucra acum oricand si de oriunde. Internetul si
tehnologiile IT ne ajuta sa ne conectam oricand si cu oricine dorim. Din Cluj sau din Sighet putem cu
usurinta sa ne rezervam un hotel in Thailanda direct de pe smartphone. Daca firma are nevoie de noi chiar
si atunci cand suntem in concediu putem cu usurinta sa organizam o videoconferinta cu cei de la birou
direct de pe plajele din Maldive.

Curs 7 Turismul si Generatia Y

Turismul este adesea descris ca fiind un fenomen social contemporan si prin urmare relatia dintre
turism si societate este complexa si dependenta de foarte multi factori. Scopul acestui capitol este de a
intelege felul in care diverse generatii influenteaza activitatea de turism. Desi vom discuta despre mai multe
cohorte generationale, ne vom concentra cu precadere asupra generatiei Y, numita din motive pe care le
vom descoperi in randurile urmatoare si Generatia Net, Generatia Web, Generatia Digitala sau Milenialii.
Membrii aceastei generatii au ajuns de curand la deplina maturitate si se presupune ca vor deveni in
urmatorii ani principalii producatori si consumatori de turism (Benckendorff et al., 2010). Pornim de la
premisa (inca nedovedita stiintific) ca membrii acestei generatii, pe de o parte se aseamana foarte mult intre
ei si pe de alta parte se deosebesc in mod substantial de persoane care fac parte din alte generatii.

Chiar daca studii de turism pe aceasta tema au inceput sa apara inca de acum 10 ani, pana acum
literatura stiintifica a ramas foarte saraca. Cel mai mult, acest subiect a fost dezbatut in mass media, dar a
fost abordat si de diversi consultanti comerciali sau de companii care se ocupa cu sondajele sociale
(Benckendorff et al., 2010). De asemenea, multe filme de la Hollywood au consolidat aceaste stereotipuri
despre generatii chiar daca ele nu au fost inca pe deplin dovedite de cercetarea stiintifica. Acest capitol se
doreste a fi o sinteza a studiilor publicate pana in acest moment privind cohortele generationale in turism.

Cohorte generationale

Prin generatie sau cohorta generationala se intelege multimea de persoane nascute cam in aceeasi
perioada de timp. Datorita faptului ca aceste persoane s-au nascut si au crescut in acelasi mediu, se
presupune ca ele au trecut prin aceleasi experiente (Noble & Schewe, 2003). Prin urmare, se poate spune
ca membrii unei cohorte generationale impartasesc acelasi set de valori, atitudini si comportamente
(Pendergast, 2010) si vor avea o perspectiva asemanatoare asupra lumii (Mannheim, 1952). O cohorta
generationala se intinde pe 17-22 ani (Pennington-Gray et al., 2003) iar caracteristicile acesteia pot diferi
de la o tara la alta sau de la o regiune la alta (Moscardo & Benckendorff, 2010). De exemplu, Kueh & Voon
(2007) au aratat ca consumatorii din Asia apartinand Generatiei Y au asteptari mai mari in ceea ce priveste
calitatea serviciilor din turism si ospitalitate decat consumatorii apartinand aceleasi cohorte generationale
din alte parti ale globului. Foarte multe caracteristici pe care le vom discuta in cadrul acestui capitol se
potrivesc societatii americane si pot fi extinse, intr-o oarecare masura lumii anglo-saxone. Daca insa ne
referim la cohortele generationale din Romania, ca si in Coreea de Sud (Park et al., 2010) vom observa o
serie intreaga de diferente, cu toate ca, pentru generatiile Y si Z, datorita procesului de globalizare, aceste
diferente sunt relativ minore.

37
 Teoria generatiilor este un concept care isi are originea in Statele Unite si dateaza din anii 1950
(Mannheim, 1952). Aceasta teorie incearca sa explice de ce membrii unei cohorte generationale sunt
caracterizati prin anumite inclinatii, predispozitii si preferinte. Trei concepte majore sunt incluse in teoria
initiala dezvoltata de Mannheim (1952), si anume: localizarea generatiei, generatiile ca realitate si unitatile
generationale.

Localizarea unei generatii se refera la desfasurarea in timp, in functie de anul nasterii a unei cohorte
de persoane. Aceasta localizare in timp va determina apoi potentialul unei generatii. Persoanele care apartin
aceleiasi generatii sau grupe de varsta se gasesc in aceeasi locatie in cadrul procesului social si istoric. Prin
urmare ele au trecut prin experiente similare si gandesc intr-un mod foarte asemanator, deci vor reactiona
la stimuli similari prin aceleasi actiuni (Mannheim, 1952). Generatiile ca realitate se refera la modul in care
o generatie raspunde la schimbarile sociale si cum aceste raspunsuri sunt percepute ca fiind imaginea unei
generatii intregi (Donnison, 2007). Membrii unei cohorte au crescut si s-au dezvoltat in anumite conditii
socio-economice care au determinat experientele prin care acestia au trecut mai ales in perioada de formare.
De exemplu, cei din Generatia Tacuta au fost influentati de Marea Criza Economica din anii 1930 si de al
doilea razboi mondial, generatia “Baby Boomer” de cresterea economica de dupa al doilea razboi mondial,
cei din Generatia X de instabilitatea economica care a caracterizat mai ales anii 1970 iar cei din Generatia
Y de aparitia Internetului (Strauss & Howe, 1992 citat de Moscardo si Benckendorff, 2010). Aceste
experiente vor avea o influenta hotaratoare asupra trasaturilor, valorilor si credintei impartasite de cei care
fac parte dintr-o generatie. Unitatile generationale se refera la subgrupele care pot fi distinse in cadrul unei
generatii. De exemplu, in cadrul generatiei Y pot fi distinse trei unitati si anume: Generatia Why (De ce)
nascuti intre 1982 si 1985), Milenialii (nascuti intre 1985 si 1999) si iGeneration (nascuti intre 1999 si
2002). Dintre acestea, generatia Milenialilor este cea mai reprezentativa pentru Generatia Y.

Teoria generatiilor a fost popularizata mai mult in media si cultura populara. Deocamdata exista
putine studii stiintifice care sa o confirme (Pendergast, 2007). De fapt, se poate spune ca nu exista o singura
versiune a acestei teorii ci mai multe versiuni. Din acest motiv nu exista un consens in literatura in ceea ce
priveste limitele fiecarei generatii. Mai jos dam limitele ultimelor cohorte generationale asa cum au fost ele
delimitate de Pendergast (2010):

“Generatia Tacuta” nascuta intre 1925-1942

Generatia “Baby Boomer” 1943-1960
Generatia X 1961-1981
Generatia Y 1982-2002
Generatia Z dupa 2003.

Persoanele care apartin unei generatii (in functie de anul in care s-au nascut) au trait experiente
apropiate dar diferite fata de alte generatii. Ele impartasesc multe trasaturi comune ca si un sistem foarte
apropiat de valori si credinte (Pendergast, 2010). Acestea le influenteaza atitudinea fata de munca,
comportamentul politic, modelul de consum, comportamentul la locul de munca sau atitudinea fata de
familie. Nu inseamna insa ca toti oamenii nascuti in aceeasi perioada de timp sunt exact la fel. Ei
impartasesc anumite caracteristici dar, in acelasi timp pot fi diferiti din multe alte puncte de vedere
(Donnison, 2007).

Trebuie sa tinem cont si de faptul ca aceste caracteristici variaza si in functie de ciclul de viata:
copilarie, varsta adulta, batranete (Pendergast, 2010). Prin urmare daca comparam o persoana de 50 de ani
apartinand generatiei X cu o persoana de 20 apartinand generatiei Y vom gasi foarte multe trasaturi diferite,
insa in mare parte aceste diferente sunt rezultatul diferentei de varsta. Aceeasi persoana poate sa gandeasca
si sa se comporte intr-un fel la 20 de ani si in cu totul alt fel la 50 de ani. Prin urmare, pentru a compara
doua generatii trebuie sa ne referim la valorile, atitudinile si comportamentul persoanelor din acele generatii

38
la aceeasi varsta. Nu putem compara o persoana de 20 de ani cu una de 50 ani. Trebuie sa comparam
trasaturile persoanei de 20 ani cu trasaturile persoanei de 50 ani atunci cand aceasta avea 20 de ani. Mai jos
puteti vedea cateva diferente intre trei generatii in functie de mai multi factori.

Tabel 1. Diferente intre generatii (dupa Pendergast, 2009)

In sinteza, iata cateva caracteristici importante ale celor trei cohorte generationale (Pendergast,
2010):

Generatia “Baby Boom”

⚫ Scop clar si lista de prioritati;
⚫ Etica a muncii;
⚫ Cred in autoritate si accepta si se supun unui mod de conducere si control autoritar;
⚫ Sunt mai formali in comportament
⚫ Sunt analitici si lucreaza foarte bine in mod independent
⚫ Isi asteapta cu rabdare randul la promovari (care sunt bazate mai mult pe vechimea in munca).

Generatia X
⚫ Mai pesimista si mai deprimata;
⚫ Experti in domeniu
⚫ Cred intr-un stil de conducere prin consultare;
⚫ Munca in echipa

39
 Generatia Y
⚫ Conectati tot timpul (la internet, social media, etc.)
⚫ Respect pentru autoritate
⚫ Mandrie civica
⚫ Invata usor
⚫ Stil de munca: colaborativ si interactiv
⚫ Vor ca promovarile sa se faca pe baza de performante nu pe baza de vechime.
⚫ Brandurile (marcile) sunt importante pentru cei din generatia Y
⚫ Le place sa se distreze
⚫ Sunt increzatori si relaxati
⚫ Pot sa faca mai multe lucruri in acelasi timp (multi-tasking)
⚫ Pot fi influentati cu usurinta de prieteni si de colegi.

Tinerii care fac parte din Generatia Y au crescut protejati de familie si societate si acum se afla sub
presiunea asteptarilor foarte mari. Fiecare parinte crede ca pruncul sau este capabil si trebuie sa ajunga
foarte sus. Pentru atingerea acestui scop este gata sa investeasca timp si multi bani (in meditatii de exemplu).
Acest lucru a avut doua consecinte majore:
1. Pentru persoanele care fac parte din aceasta generatie, siguranta si securitatea sunt foarte importante;
2. Sunt increzatori si relaxati
3. De multe ori pot fi lipsiti de rabdare; isi doresc foarte multe si intr-un timp cat mai scurt.
4. Cu toate ca uneori pot parea egoisti, le place sa lucreze in echipa si sa colaboreze.

Cei din Generatia Y sunt primii care s-au nascut in era digitala, din acest motiv Prensky (2006) i-a
numit nativi digitali (fata de cei din generatiile anterioare care au invatat sa lucreze pe calculator ca adulti).
Acestia se conecteaza digital din placere, spre deosebire de cei din Generatia X sau Baby Boomers care o
fac din necesitate sau prentru lucru. De acest lucru trebuie sa tina cont si cei care se ocupa cu marketingul.
Daca pentru cei din generatia Baby Boomer marketingul de masa prin reclamele din mass media era cel
mai eficient iar membrii Generatiei X raspund pozitiv la marketingul direct, tinerii apartinand Generatiei Y
prefera reclamele sub forma unor clipuri interactive, participative, viralizate si trimise prin reteaua de
prieteni digitali. De asemenea, daca reclamele destinate Generatiei “Baby-Boomer” trebuie sa contina
foarte multa informatie din care sa reiasa valoarea produsului (Roberts & Manolis, 2000; Wolf et al., 2005),
tinerii din Generatia Y prefera reclamele care ilustreaza un anumit stil de viata si/sau pun accentul pe
divertisment (Morton, 2002). In ceea ce priveste attitudinea si comportamentul de shopping, daca cei din
Generatia Baby Boomer erau mai retinuti la cumparaturi si preferau sa plateasca cu cash, cei din Generatia
Y obisnuiesc sa cumpere mai mult pe credit (Moscardo & Benckendorff, 2010).

40
 Generatia Y si Turismul

In cadrul acestui subtitlu vom discuta despre caracteristicile celor din Generatia Y ca turisti si ca
angajati in cadrul industriei turismului si a ospitalitatii.

Generatia Y ca turisti

Pentru a avea succes intreprinderile turistice trebuie sa inteleaga diferentele care exista intre turistii
din diferite generatii. Nu se poate spune ca cei care apartin Generatiei Y sunt mai interesati de calatorii sau
calatoresc mai mult (Moscardo & Benckendorff, 2010) insa devine tot mai clar ca experientele si stilul de
turism al celor din Generatia Y se deosebesc de cele ale turistilor din alte Generatii atunci cand erau de
aceeasi varsta (Glover, 2010). Profesorul Richards, intr-o lucrare publicata in 2007 (Richards, 2007) a
identificat urmatoarele caracteristici ale turistilor din generatia Y:
⚫ Calatoresc mult
⚫ Exploreaza mai multe destinatii turistice, nu sunt fideli unei singure destinatii turistice.
⚫ Cheltuie mai mult in timpul calatoriilor (ca proportie din venit)
⚫ Fac rezervarile singuri pe internet
⚫ Se informeaza inainte de a pleca in calatorie
⚫ Isi doresc sa aiba experiente culturale si sociale variate in timpul calatoriilor
⚫ Invata mai multe in calatoriile lor

Tot din studiul lui Richards (2007) reiese ca tinerii apartinand Generatiei Y sunt mai interesati de
shopping (vezi, de asemenea, Martin & Turley, 2004) si de experiente culinare noi decat cei din generatiile
anterioare. Ei sunt, de asemenea mai inclinati sa participe la activitati sportive si in aer liber si par sa fie
mai interesati de evenimente legate de muzica. In general, cei din Generatia Y sunt mai inclinati decat cei
din generatiile anterioare sa vada in aceste calatorii de turism o evadare din cotidian si sa fie interesati de
acele calatorii care le ofera un element de noutate si de entuziasm (Benckendorff & Moscardo, 2010). O
alta deosebire fata de generatiile anterioare este ca majoritatea tinerilor din Generatia Y isi organizeaza
singuri calatoriile si prefera sa calatoreasca mai frecvent dar pe perioade mai scurte si mai aproape de casa.
Le place sa petreaca mai mult timp intr-o tara si sunt interesati de cultura locala (Richards, 2007). De
asemenea, sunt mai interesati de siguranta si securitatea lor in timpul calatoriei (Wilks & Pendergast, 2010)
si le pasa de impactul social si de mediu al calatoriei lor (Contiki, 2008; Richards, 2007).

Aceste caracteristici diferentiaza turistii din Generatia Y de turistii din alte generatii. Chiar daca
turistii din aceasta generatie sunt tineri si au mai putini bani de cheltuit decat turistii din alte generatii ei
genereaza afaceri in turism in valoare totala de 109 miliarde euro (Richards, 2007); prin urmare acesti tineri
formeaza un segment de piata de care cei care lucreaza in industria turismului si a ospitalitatii trebuie sa
tina seama (WTO, 2008).

Cei care se ocupa cu marketingul in turism trebuie sa tina cont si de urmatoarele aspecte daca isi
propun sa atraga mai multi turisti tineri. Astfel ei trebuie sa stie ca cei din Generatia Y:
⚫ Folosesc internetul pentru a face rezervari
⚫ Folosesc internetul pentru a ramane in contact cu prietenii in timpul calatoriei

41
⚫ Folosesc internetul pentru impartasi experientele de calatorie (fotografii, bloguri)

Generatia Y ca angajati in turism

Un numar tot mai mare de tineri din Generatia Y au inceput sa lucreze in domeniul turismului si al
ospitalitatii atat pe perioada nedeterminata cat si sezonier sau part-time. Angajatorii (majoritatea apartinand
generatiilor anterioare) ar trebui sa fie informati in ceea ce priveste asteptarile Milenialilor de la locul de
munca. Asadar, ce isi doresc Milenialii de la locul de munca? (Allen, 2004):
⚫ Sa faca o munca care are sens, cu rezultate vizibile pentru societate, pentru lume
⚫ Sa aiba colegi care impartasesc valorile lor
⚫ Sa ii ajute sa isi atinga tintele personale

Tinerii din Generatia Y nu sunt loiali nici unui loc de munca; ei schimba locul de munca in mod
frecvent. De fapt, multi considera ca au nevoie de experiente diverse (Martin, 2005; Richardson, 2010) si
ca doar aceia care nu sunt competitivi sunt dispusi sa stea la aceeasi firma o perioada mai lunga de timp
(Robert, 2005). Ei isi doresc sa li se ofere oportunitati de pregatire si instruire (Morton, 2002, se asteapta
sa fie promovati intr-un timp scurt (Oliver, 2006) fara sa trebuiasca sa lucreze din greu pentru asta
(Cairncross & Buultjens, 2010) si nu au nici o problema sa isi dea demisia si sa plece altundeva daca nu
sunt satisfacuti cu conditiile de la locul de munca (Lloyd, 2005; Salt, 2006). Se spune ca nerabdarea
angajatilor din Generatia Y provine din faptul ca sunt utilizatori fideli ai noilor tehnologii si sunt obisnuiti
sa gaseasca orice informatie au nevoie foarte rapid pe internet (Cairncross & Buultjens, 2010). Pe langa
acestea, tinerii vor sa aiba parte de relatii de munca bune si isi doresc un program flexibil (Oliver, 2006).
Majoritatea Milenialilor nu mai sunt interesati sa lucreze peste program si isi doresc un echilibru intre
munca si viata (Pendergast, 2010). Organizatiile din turism si ospitalitate ar mai trebui sa stie ca tinerilor
din Generatia Y nu le place sa fie monitorizati tot timpul (Martin, 2005) de catre sefi si nu le place sa li se
spuna ca nu stiu sau ca nu fac bine ceva (Martin, 2005; Pendergast, 2010).

Cu toate ca cei din Generatia Y sunt foarte educati si foarte bine pregatiti, ei nu sunt vazut foarte
bine de catre angajatori, mai ales pentru faptul ca sunt foarte nerabdatori sa avanseze si nu au nici un respect
fata de sefi (Cairncross & Buultjens, 2010). Desi nu au nici un fel de experienta de lucru, ei sunt super
increzatori in calitatile proprii si au asteptari nerealiste in ceea ce priveste salariul (Cairncross & Buultjens,
2010). Astfel ei sunt foarte diferiti de angajatorii lor din Generatia X si par exact opusul celor din Generatia
Baby Boomer (Cairncross & Buultjens, 2010).

Pentru a se bucura de respect din partea angajatilor din Generatia Y managerii din turism si
ospitalitate trebuie sa fie foarte buni profesionisti, sa se descurce cu noile tehnologii, sa gandeasca critic si
sa aiba imaginatie in luarea hotararilor si sa fie accesibili si corecti in relatia cu angajatii (Eisner, 2005).
Angajatilor din aceasta generatie trebuie sa li se ofere tot timpul noi provocari (Cairncross & Buultjens,
2010) pentru a nu se plictisi (Sheahan, 2005).

Curs 8 Incalzirea globala

Intr-o lucrare publicată acum mai bine de 30 de ani, Houghton și Woodwell (1989) arătau ca:

“Globul se încălzește. Zonele de climă se mută. Ghețarii se topesc. Nivelul apei oceanului
crește. Acestea nu sunt niște evenimente ipotetice dintr-un film SF; aceste schimbări și
altele se petrec déjà și ne așteptăm ca viteză cu care se petrec aceste schimbări să crească

42
 în viitor pe măsură ce cantitatea de dioxid de carbon, metan și alte gaze se acumulează în
atmosferă datorită intensificării activității umane.”

Aceasta lucrare prin urmare spune că activitățile omului cresc acțiunea efectului de seră pe Pământ.

Exista un consens științific internațional în privința faptului că temperaturile medii sunt cele mai ridicate
de când se fac măsurători, adică de peste 150 de ani și probabil cele mai ridicate din ultimii 600 de ani așa
cum s-a putut determina prin alte metode științifice. Astfel, paleoclimatologii (cercetătorii care studiază
climatele istorice ale Pământului) au determinat că temperatura medie pe Pământ este în momentul de față
cu doar 1 grad mai mică decât cea mai mare temperatura medie anuală înregistrată în ultimii 125.000 de
ani.

Rata încălzirii Pământului din ultimii 30 de ani întrece orice altă rată pe o perioada comparabilă în întreagă
perioadă de când se fac măsurători de temperatură. Mulți cercetători sunt de părere că această tendința de
încălzire are loc datorită creșterii în atmosferă a cantității de gaze de seră.

Cercetatorii încearcă să determine acum dacă aceste fluctuații sunt forțate (cauzate de activitatea umană)
sau neforțate (adică apar natural ca parte a unui ciclu). Daca gazele care generează schimbările de
temperatura sunt generate de activitatea umană, se pot găsi diverse strategii pentru a reduce creșterea
proporției acestora (figura 1).

Figura 1: Evolutia ciclica a temperaturilor medii anuale

Dar să începem cu examinarea acestor gaze.

Dioxidul de carbon și vaporii de apă sunt principalele gaze din atmosferă care determină efectul de seră.
Aceste gaze sunt transparente la lumină dar opace la radiațiile infraroșii reflectate de Pământ. Astfel ele
transmit energia (lumina) de la Soare la Pământ, dar încetinesc retransmiterea energiei înapoi în spațiu.
Absorbită de gazele de seră, această energie este re-radiată de mai multe ori, încălzind astfel atmosfera
inferioară. Pe măsură ce concentrația acestor gaze în aer crește, tot mai multă energie rămâne la nivelul
atmosferei inferioare și temperaturile cresc.

Revolutia industriala inițiata la sfârșitul secolului al 18-lea s-a înfăptuit prin arderea unor cantități enorme
de lemne, cărbuni și petrol. Această acțiune, cuplată cu distrugerea pădurilor a dus la creșterea proporției
de dioxid de carbon în atmosferă. Dioxidul de carbon este responsabil în proporție de 64% de trendul global
al creșterii temperaturilor. Déjà în anii 1990 nivelul de dioxid de carbon în atmosfera era cu 30% mai ridicat

43
decât în perioada pre-industrială. Concentrația de dioxid de carbon din atmosferă crește cam cu 0,5% pe an
(figura 2).

Figura 2: Cresterea concentratiei de dioxid de carbon in atmosfera

Conform ciclului climatic natural ar trebui să observăm o racire a temperaturilor însă creșterea concentrației
de gaze de seră din atmosfera este suficient de rapidă pentru a contracara și chiar inversa această tendința.

Metanul este un alt gaz care contribuie la generarea efectului de seră. Concentrația de metan crește în
atmosferă cu peste 1% pe an, adică mai repede decât concentrația de dioxid de carbon (figura 3). Astfel,
concentrația de metan mai mult decât s-a dublat de la începutul Revoluției Industriale. Aproximativ 50%
din excesul de metan este generat de balega animalelor și de materialele organice din terenurile inundate
cultivate cu orez. Alte 20% din excesul de metan este cauzat de arderea vegetației.

44
 Figura 3: Cresterea concentratiei de metan in atmosfera

Metanul este considerat responsabil cu 19% la fenomenul de încălzire globala

Oxidul de azot este al treilea cel mai important gaz de seră generat de activitatea umană. Îngrășămintele
chimice sunt cele mai mari generatoare de oxid de azot.

Fenomenul de incalzire

Se estimează că temperaturile medii anuale au crescut cu 0,6% în ultimul secol. Modelele pe calculator
prezic că temperaturile medii anuale ar putea să crească până în 2100 cu între 1,4 și 5,8 grade C. Dacă
concentrația de CO2 ajunge la 550 ppm (de la aproximativ 400 ppm azi), temperaturile medii anuale ar
putea să crească cu 3 grade C în zonele ecuatoriale. În zonele cu climă temperată, această creștere ar putea
să fie de 10 grade C (figura 4).

Figura 4: Prevuziuni privind incalzirea globala

Consecinte ale fenomenului de încălzire a Pamantului

· Temperaturi medii anuale mai ridicate aproape pe tot globul;

· Cresterea frecvenței valurilor de caldura;

45
· Modificari în regimul precipitațiilor: în general, zonele tropicale vor deveni mai secetoase iar zonele
subpolare mai ploioase;

· Cresterea frecvenței furtunilor și a fenomenelor meteorologice extreme;

· Schimbari în ceea ce privește migrația animalelor, creșterea plantelor și în ciclul vieții, în general;

· Topirea permafrostului;

· Topirea ghețarilor montani și a calotelor glaciare de la cei doi poli. Această va duce la creșterea nivelului
oceanului planetar și inundarea zonelor de coasta. Nivelul oceanului planetar a crescut cu 10-20 cm în
ultimii 100 de ani. Se estimează că până în 2100 va mai crește cu 9-88 cm. Multe insule coraligene din
oceanul Pacific (de exemplu, Tuvalu) și Oceanul Indian (de exemplu, Insulele Maldive) vor dispărea sub
ape. Locuitorii acestora vor fi forțați să se mute iar statele respective vor fi șterse de pe harta lumii.

· Apa oceanelor se va încălzi ceea ce va duce la dispariția unor specii de plante și animale marine;

· La fel multe specii terestre vor dispărea datorită schimbărilor climatice;

· Se va produce deteriorarea coralilor (și în multe locuri dispariția acestora);

· Va crește frecvența și intensitatea secetelor și a incendiilor de pădure (în special în zonele de climă
mediteraneană.

Incalzirea Globala si Turismul

Legatura dintre schimbarile climatice si turism este vizibila in dublu sens. Pe de o parte, schimbarile climatice
isi pun amprenta asupra destinatiilor turistice si asupra industriei turismului. Pe de alta parte dezvoltarea
turismului contribuie la schimbarile climatice.

Impactul incalzirii globale asupra turismului

Datorita relatiei stranse care exista intre turism si clima, turismul este un sector economic foarte sensibil la
schimbarile climatice (Scott et al., 2019). Climatul joaca un rol important in alegerea destinatiei turistice si
tot climatul este hotarator in ceea ce priveste durata sezonului turistic. Datorita incalzirii climei, in unele
zone littorale sezonul turistic va fi prelungit. Prin urmare, incalzirea climei va avea un impact pozitiv in
aceste zone. Insa, globul pamantesc nu va fi afectat in mod egal de schimbarile climatice. Intre zonele care
vor fi suferi importante schimbari se gasesc si cateva dintre cele mai importante regiuni turistice, cum ar fi
zona Marii Mediterane, zona Marii Caraibilor sau zona Oceanului Indian.

In zona Marii Mediterane, verile vor fi mai fierbinti astfel incat vacantele vor deveni mai greu suportabile in
aceasta perioada mai ales in ceea ce priveste turismul litoral. Ma mult decat atat, va creste presiunea asupra
resurselor de apa existente in conditiile in care cantitatea de precipitatii care cade in decursul unui an nu
este suficienta pentru nevoile unei economii in plina dezvoltare. Turismul necesita cantitati mari de apa mai
ales in perioada de vara atunci cand aportul de precipitatii este foarte scazut si cand si alte ramuri economice

46
 (de exemplu, agricultura) solicita cantitati mari de apa. Raurile din zona mediterana au tot mai putina apa
iar nivelul apei subterane scade pe an ce trece. In unele zone apa se extrage de la sute de metri adancime si
s-a constatat infiltrari de apa marina ceea ce a dus la scaderea calitatii apei. O alta problema este reprezentata
de incendiile de padure tot mai frecvente care afecteaza calitatea aerului si pun in pericol vietile turistilor
(si a localnicilor evident) si infrastructura turistica. Schimbarile climatice vor afecta in egala masura si alte
forme de turism din zona mediterana. Astfel turistii care viziteaza in numar mare orasele din aceasta zona
trebuie sa faca fata caniculei prelungite si valurilor de caldura tot mai numeroase. Aceste probleme se vor
acutiza in viitor. In aceste conditii, foarte probabil multi turisti vor considera mai confortabil sa calatoreasca
in aceasta regiune intr-o alta perioada a anului sau sa viziteze destinatii turistice situate la latitudini mai
inalte.

In zona Marii Caraibilor va creste numarul si intensitatea furtunilor tropicale. Tarile de aici au avantajul
aproprierii de Statele Unite de unde soseste majoritatea turistilor, insa in conditiile in care aceste riscuri
cresc turistii probabil vor prefera sa isi petreaca concediile altundeva sau, cel putin, sa evite regiunea in
sezonul furtunilor.

Statiunile de pe litoralul Oceanelor Indian si Pacific vor fi, de asemenea afectate de o crestere in numarul si
intensitatea fenomenelor meteo extreme. In plus, unele arhipelaguri vor fi afectate de cresterea nivelului
marii. Intre acestea mentionam insulele Maldive a caror economie se bazeaza intr-o mare masura pe turism.

Si alte statiuni littorale vor avea de suferit in urma cresterii nivelului apei oceanului planetar. Astfel, unele plaje
vor fi inundate si vor disparea. In plus, cresterea nivelului apei va duce si la intensificarea eroziunii de
coasta ceea ce va afecta atat plajele cat si tarmurile mai inalte (Schleupner, 2008). Hotelurile, restaurantele
aflate aproape de mare vor fi in mod sigur afectate iar unele statiuni vor fi probabil abandonate. Altele vor
cheltui tot mai mult pentru a lupta cu eroziunea si cu inundatiile tot mai dese.

Schimbarile climatice vor afecta si turismul in natura. Astfel multe destinatii in care se practica ecoturismul vor
suferi schimbari masive pe masura ce mediul natural (principalul element de atractie turistica) se
metamorfozeaza. Astfel, daca previziunile se adeveresc, clima in zonele intertropicale va deveni mai
secetoasa. Deserturile se vor extinde in dauna savanei iar o mare parte a padurilor tropicale vor disparea
lasand loc savanelor. Si apa marilor si oceanelor se va incalzi, acest lucru ducand la disparitia a numeroase
specii de flora si fauna (valabil si in ceea ce priveste ecosistemele terestre). Coloniile de corali care sunt
foarte sensibile la calitatea apei vor fi probabil intre primele afectate. Nu doar incalzirea apei ar putea sa
puna in pericol coloniile de corali dar si schimbarile care vor avea loc pe uscat. Astfel incalzirea climei va
duce la intensificarea topirii ghetarilor montan. Cresterea debitelor raurilor va duce la intensificarea
eroziunii. Cantitati mai mari de sedimente vor fi transportate si depuse in mare ceea ce va duce la alterarea
calitatii apelor din zonele de coasta.

Schimbarile climatice vor avea un impact major si asupra statiunilor de schi. Zapada a devenit in multe statiuni
de iarna situate la altitudini mai mici tot mai putina si tot mai imprevizibila. Aceste statiuni au fost nevoite
sa isi procure echipamente pentru producerea de zapada artificiala pentru a putea supravietui. Insa productia
de zapada artificiala nu este ieftina. In mod normal, statiunile de schi apeleaza la aceasta metoda doar atunci
cand zapada este insuficienta, cand ninge mai tarziu sau cand zapada se topeste mai repede. Cum clima
devine tot mai calda statiunile de schi, pentru a ramane deschise, sunt nevoite sa produca tot mai multa
zapada in mod artificial. Pe langa costurile ridicate (se consuma 35 kWh de energie electrica pentru fiecare
metru cub de apa – Bibirigea, 2008), producerea de zapada artificiala are si un impact ecologic ridicat
datorita cantitatii mari de apa necesare (se foloseste un metru cub de apa pentru producerea 2 mc de zapada)
in conditiile in care apa este putina in zonele inalte de munte. Extragerea apei din lacurile si raurile de munte
poate sa afecteze ecosistemele respective. In plus, din punct de vedere estetic, acest peisaj in care zapada

47
 acopera doar pistele de schi nu arata prea atractiv si poate sa determine turistii sa caute alte destinatii
turistice.

In conditiile in care clima va deveni tot mai calda, operarea multor statiuni de schi situate la altitudini scazute
va deveni nerentabila. Cele situate la altitudini mai mari probabil vor supravietui. Se va incerca mutarea
statiunilor nerentabile la altitudini mai inalte dar acest lucru implica provocari legate de accesibilitate si
infrastructura si de impact asupra mediului (Bibirigea, 2008).

O alta masura care ar putea salva statiunile montane este diversificarea. Sanse mai mari de supravietuire au
acele statiuni care reusesc sa isi diversifice oferta turistica. Astfel, in perioadele cand nu exista zapada
suficienta statiunile pot organiza spectacole, concerte, conferinte si activitati sportive asociate zonelor
montane cum ar fi escalada, si drumetiile. Se pot, de asemenea amenaja piscine (si chiar aqua park-uri),
patinoare, restaurante si localuri de noapte (Bibirigea, 2008). Statiunile montane ar putea sa beneficieze si
de pe urma faptului ca statiunile littorale vor deveni prea fierbinti in perioada de vara iar turistii vor dori sa
scape de canicula mergand la munte.

Incalzirea climei va face posibil turismul in zone in care acum cativa ani turistii nu puteau ajunge sau ajungeau
foarte greu. De exemplu, un numar tot mai mare de turisti viziteaza annual Antarctica si zonele arctice.
Acest lucru poate fi considerat pozitiv dar va duce la degradarea mediului inconjurator.

Turismul – contributor la schimbarile climatice

Turismul contribuie, de asemenea, la cresterea concentratiei de gaze cu effect de sera. Cea mai mare contributie
o au transporturile (75% din contributia turismului). Aici efectul cel mai negativ il au transporturile aeriene
deoarece kerosenul, combustibilul folosit de avioane este foarte poluant. In plus, numarul calatoriilor a
crescut in mod semnificativ odata cu aparitia companiilor low-cost. Transporturile aeriene contribuie cu
40% la cresterea concentratie de gaze din atmosfera responsabile pentru schimbarile climatice.

Si transportul la destinatiile turistice cu masinile personale este foarte daunator mediului mai ales prin prisma
numarului foarte mare de autoturisme. Altfel, in acest domeniu putem spune ca s-au facut progrese
semnificative mai ales in ceea ce priveste noile tehnologii care au dus la scaderea consumului de
combustibil si la combustibili mai putin poluanti. Transportul cu masina personala contribuie cu 32% la
cresterea concentratiei de gaze cu effect de sera.

O crestere semnificativa a avut loc in ultima vreme in ceea ce priveste croazierele. Problema este ca navele, tot
mai mari, folosesc combustibili foarte poluanti. Chiar daca nu apare deocamdata in statistici, cresterea
numarului de croaziere nu poate insemna decat un singur lucru si anume cresterea poluarii cu gaze cu effect
de sera ceea ce va duce la cresterea contributiei turismului la schimbarile climatice.

Transporturile feroviare sunt cele mai putin poluante si ar trebui incurajate daca se doreste scaderea contributiei
turismului la generarea de gaze cu effect de sera (figura 5).

48
 Sub-sectors

Air transport 40%

Car transport 32%

Other transport 3%

Accommodation 21%

Activities 4%

Total travel and tourism 100%

Travel and tourism 5%

contribution to world
emissions
Figura 5: Contributia la cresterea concentratiei de gaze cu effect de sera

In final, locurile de cazare contribuie cu inca 21% in principal datorita consumului de energie si apa iar
activitatile turistice cu 4% la cresterea concentratie de gaze cu effect de sera. In total turismul participa cu
5% la generarea de gaze cu effect de sera in atmosfera, mult mai putin decat alte sectoare de activitate, insa,
asa cum vom vedea mai tarziu, in timp ce in alte ramuri economice s-au facut progrese uimitoare in ceea
ce priveste reducerea poluarii, cantitatea de CO2 generata de industria turismului este in crestere.

Bibliografie

Bibirigea, R. (2008). Dezvoltarea turismului sub stresul climatic. Analele Universitatii “Constantin Brancusi”,
Seria Economie, 1, 33-42.

Scott, D., Hall, C.M., & Gössling, S. (2019). Global tourism vulnerability to climate change. Annals of Tourism
Research, 77, 49-61.

Schleupner, C. (2008). Evaluation of coastal squeeze and its consequences for the Caribbean Island Martinique.
Ocean & Coastal Management, 51(5), 383-390.

49
 Curs 9 TURISMUL CU EMISII REDUSE DE (DIOXID DE) CARBON

Preambul: Reactia Uniunii Europene la cresterea emisiilor de gaze cu effect de sera si

schimbarile climatice
Asa cum am aratat in capitolul precedent, proportia gazelor cu effect de sera (GES) in cadrul
atmosferei a tot crescut de la an la an (Victor et al, 2017). Aceasta crestere duce la schimbari climatice si
poate afecta in mod considerabil omenirea. Incalzirea globala a devenit, astfel, o problema cheie pe ordinea
de zi internationala in ultimele decenii. Temperatura medie globala a crescut in continuu in pofida
eforturilor globale de a stopa aceasta tendinta. Astfel, temperatura medie deasupra solului in Europa a fost
cu 1.3 grade Celsius peste nivelul pre-industrial, deceniul actual fiind cel mai calduros din cele inregistrate
pana in prezent (Banca Mondiala). Cresterea nivelului emisiilor GES provocate de activitatile umane a avut
o contributie majora la incalzirea din ce in ce mai puternica avand un impact alarmant asupra modelelor de
clima ale planetei, asupra vietilor omenesti si a dezvoltarii economice. (Banca Mondiala)
Schimbarile climatice regionale si locale influenteaza ecosistemele si determina producerea de
fenomene meteorologice extreme precum seceta, inundatiile si alte dezastre naturale. Temperaturile in
crestere genereaza un risc sporit de daune si astfel nevoia de a solutiona aceasta problema este din ce in ce
mai presanta; eforturile trebuie orchestrate la toate nivelele: local, regional si international. (Banca
Mondiala)
Raportul Bancii Mondiale, intitulat “Reducerea caldurii” (Banca Mondiala, 2012) explica faptul ca
exista o probabilitate de 20% de crestere a incalzirii globale cu 4 grade Celsius pana in anul 2060 si o sansa
de 80% pana in 2100. In pofida eforturilor comunitatii international de a mentine incalzirea sub 2 grade
Celsius, se preconizeaza o incalzire mai mare de 3 grade Celsius. (Banca Mondiala)
Europa a fost, de asemenea afectata de efectele schimbarilor climatice, suferind de o crestere
globala a nivelului marii in majoritatea zonelor de coasta, schimbari ale sistemelor de apa dulce precum
scaderea debitelor raurilor in sud si est, o crestere a fenomenelor semnalate de inundatii si a frecventei si
intensitatii secetelor, in special in Europa de Sud; schimbari ale biodiversitatii si ecosistemelor terestre,
reducerea cresterii padurilor din cauza furtunilor, parazitilor si bolilor; scaderea cererii de incalzire si
cresterea cererii de racire din cauza cresterii temperaturii precum si efecte asupra sanatatii oamenilor.
(Banca Mondiala)
In consecinta, pentru anul 2050, liderii UE au aprobat obiectivul de a reduce emisiile de GES ale
Europei cu 80-95% comparativ cu nivelulurile din anul 1990 in cadrul eforturilor tarilor dezvoltate ca grup
de a-si reduce emisiile intr-o masura similara. (Banca Mondiala)

Emisiile de GES si schimbarile climatice in Romania

In Romania, efectele schimbarilor climatice se observa cu usurinta: anul 2007 a fost cel mai cald
an din ultimele doua decenii (cu o temperatura medie de 11.5 grade Celsius), in timp ce temperatura medie
cea mai scazuta a fost inregistrata in 1985. In 2005, Romania a fost afectata de inundatii istorice care au
provocat 76 de morti si daune importante ale proprietatilor iar anul 2007 a adus cea mai grava seceta din
ultimii 60 de ani. Efectele acestor fenomene meteorologice extreme au afectat tara prin pierderile
economice semnificative suferite in agricultura, transporturi, furnizarea de energie si gestionarea apei.
(Banca Mondiala)
Emisiile totale de CO2 pentru Romania au fost de 78 milioane de tone in 2009, reprezentand 2%
din totalul emisiilor la nivelul UE. Romania are cel mai redus consum de energie pe cap de locuitori in UE,
dar una dintre cele mai mari intensitati de energie (conform Agentiei Internationale pentru Energie). Nivelul
scazut al consumului a fost cauzat de o perioada de incetinire a PIB si de asemenea de inchiderea multor
consumatori industriali intensivi de mari dimensiuni, ineficienti, care erau principalii contribuabili la
economia tarii in perioada de economie centralizata. In pofida consumului redus de energie, Romania
continua sa ramana in urma in ceea ce priveste conservarea energiei si eficienta energetica ceea ce a facut
ca tara noastra sa aiba una dintre cele mai mari intensitati ale energiei din Europa. (Banca Mondiala)

50
 In Romania, sectorul energetic este raspunzator pentru 70% din totalul emisiilor de GES. Generarea
de current electric si caldura precum si utilizarea de combustibili in alt scop decat pentru transport contribuie
cu ¾ din emisiile GES ale sectorului energetic. (Banca Mondiala)
Din 1989 pana in 2011, totalul de emisii GES in Romania a fost redus cu aproape jumatate. In mare
parte, acest declin se datoreaza reducerii drastice a activitatilor industriale in noul context al pietei libere si
schimbarilor structurale in economie Dupa ce a scazut masiv in anii 1990, consumul primar de energie al
Romaniei a ramas constant in anii 2000 si a fost de 35.35 Mtone in 2011. Romania si-a redus productia de
resurse interne de petrol si gaze in scadere si a inceput sa se bazeze din ce in ce mai mult pe surse de energie
fara emisii de GES – nucleare, hidro si biomasa. (Banca Mondiala)
Generarea totala de electricitate a crescut cu 1.6% annual, de la 51.93 TWh in 2000 la 62.22 TWh
in 2011. Aceasta este comparata cu o rata de crestere a PIB de 4 procente pe an in aceeasi perioada. Desi
centralele termice cu carbuni continua sa furnizeze aproximativ 1/3 din alimentarea cu electricitate, cota de
generare de energie cu emisii reduse de carbon (hidro, eoliana, solara si nucleara) creste si este mai mare
decat media UE. Cota generarii de energie cu carbuni este, de asemenea, mai mare decat media UE. (Banca
Mondiala)
Dintre tarile UE27, Romania are cel mai mic consum de energie pe cap de locuitor – un dezavantaj
ce poate fi transformat in avantaj, in perspectiva reducerii emisiilor de carbon in sectorul energetic.
Consumul de combustibil si electricitate pe cap de locuitor in 2011 a fost de 51%, respective 47% din media
UE. (Banca Mondiala)
Cererea de energie in sectorul energie a crescut de 2.6 ori din 2000 pana in 2011 chiar daca a pornit
de la un nivel de baza relativ scazut. Cererea de energie in sectorul transporturi a crescut, de asemenea cu
25% in aceeasi perioada. Se asteapta ca modelele de consum final de energie din Romania sa convearga pe
termen lung spre cele ale economiilor UE mai mari indicand o crestere semnificativa a cantitatii si a cotei
de energie pentru sectoarele transporturi si servicii. (Banca Mondiala)

Sectorul transporturilor – un generator semnificativ de emisii de GES

Sectorul transporturilor este un generator semnificativ de emisii de GES. In tarile UE, transportul
este raspunzator pentru aproximativ ¼ din emisiile GES, dupa sectorul energetic. Desi emisiile generate de
alte sectoare in general scad, cele generate de sectorul transporturilor au crescut cu 36% in 1990. Cea mai
mare parte a emisiilor de GES asociata transportului este generata de transportul rutier. Cu toate acestea,
exista, de asemenea, emisii semnificative generate de sectoarele aviatiei si maritime iar in aceste sectoare
este inregistrata cea mai mare crestere a emisiilor, ceea ce inseamna ca sunt necesare politici pentru
reducerea emisiilor de GES generate de diverse moduri de transport.
In Romania, ca procent din emisiile totale de GES din toate sectoarele, sectorul transporturilor
reprezinta 11.8% (cifre din 2011). Desi mai mic decat media UE de 20.2%, creste mai repede decat aceasta.
In cadrul diferitelor moduri de transport, transportul rutier este sursa marii majoritati a emisiilor de GES
din sectorul transporturilor fiind raspunzator de 93% din emisiile generate de transportul intern. Aceasta
proportie este similara cu media UE27 de 94%. Ponderea modala a transporturilor cu autoturismele in
proprietate private se apropie acum de media UE dupa ce la inceputul mileniului fusese considerabil mai
mica. (Banca Mondiala)

Sectorul turistic si emisiile de GES

Turismul este un sector economic important mai ales prin prisma celor 284 milioane de locuri de
munca oferite dar are si o contributie de aproape 10% la PIB-ul global (World Travel and Tourism Council,
2016). Turismul, insa contribuia in 2008 cu aproximativ 5% din emisiile totale de CO2 (Cabrini et al., 2009).
Daca luam in calcul si fortele radiative atunci contributia turismului este mai mare, undeva, pe la 14%
(United Nations’ Environment Program, 2017).
Asa cum am mai specificat, 75% din emisiile atribuite turismului sunt contributia transporturilor
(United Nations Environment Program, 2017). Cam 54% din turisti calatoresc pe calea aerului si proportia
celor care aleg aceasta modalitate de transport creste pe an ce trece (UNWTO, 2016). Crestea numarului de

51
calatori transportati pe calea aerului se datoreaza dereglementarilor care au avut loc in anii 1990-2000 si
subventiilor acordate de guvernele nationale si locale iar mai apoi aparitiei companiilor low-cost.
Cresterea importantei companiilor low-cost a dus la scaderi semnificative de preturi. In 2018,
comparativ cu 1998, preturile biletelor de avion au scazut cu 60%. In consecinta, tot mai multi turisti au
inceput sa calatoreasca cu avionul si a crescut proportia sosirilor cu avionul din totalul sosirilor de la 43.7%
in 1998 la 57% in 2018 (UNWTO, 2018, 2000). Preturile mai mici inseamna ca oamenii pot calatori mai
des, la distante mai mari si pe perioade mai scurte. Astfel, durata sejurului a scazut in timp de la 4.6 nopti
in 1995 la 5.4 nopti douazeci de ani mai tarziu (o crestere cu 15%) (Gössling et al., 2018).
Problema cu aceste doua tipuri de transport este ca sunt mari consumatoare de energie si mari
emitente de GES (Gössling & Peeters, 2015). Mai mult decat atat, transporturile aeriene au profituri foarte
mici si de multe ori pierderi (Gössling & Higham, 2020) iar trecerea la tehnologii mai performante si mai
putin poluante costa foarte mult (Peeters et al., 2016), deci este mai greu de realizat.
Si cazarile turistice joaca un rol substantial mai ales datorita folosirii intensive a energiei (United
Nations’ Environment Program, 2017). Numarul cazarilor turistice a explodat in ultima vreme datorita
aparitiei platformelor de rezervari care au dus la scaderea preturilor datorita faptului ca ofera calatorilor
posibilitatea de a compara preturile si de a se informa prin intermediul recenziilor scrise de alti calatori. In
plus au aparut si platforme de tip Airbnb, care intermediaza inchirierea locuintelor in regim hotelier ceea
ce a dus la cresterea dramatica a capacitatilor de cazare (Zervas et al., 2017) si a creat competitie neloiala
hotelurilor. Hotelurile au fost fortate sa isi reduca si mai mult tarifele astfel ca profiturile pe care le
realizeaza sunt de asemenea foarte mici (Gössling & Hall, 2019). Profiturile fiind foarte mici, multe hoteluri
nu au bani pentru tehnologii care sa reduca consumul de electricitate sau combustibili. De altfel, turismul
este cunoscut ca un mare consumator de combustibili, electricitate, apa si alimente motiv pentru care
turismul este privit ca o forma de consumerism hedonistic (Font & McCabe, 2017).
In concluzie, ieftinirea serviciilor de transport si de cazare a dus la schimbari in durata sejururilor:
multi turisti prefera acum sejururi mai scurte si mai multe in decursul unui an. Una din consecinte este ca
managerii spatiilor de cazare sunt nevoiti sa atraga mai multi turisti pentru a mentine un anumit grad de
ocupare ceea ce duce si la cresterea frecventei zborurilor spre acea destinatie turistica (Gössling et al.,
2018). Acest model de business se bazeaza pe o dezvoltare exponentiala a transporturilor aeriene ceea ce
duce la emisii tot mai ridicate de carbon (Gössling & Higham, 2020).

Care este amprenta de carbon a turismului?

Amprenta de carbon este calculata atat pe baza caracteristicilor industriei turismului (Dwyer et al,
2010) cat si pe baza unor activitati turistice mai specifice (Dawson et al., 2010). Exista mai multe initiative
si modalitati de a masura amprenta de carbon a turismului dar acestea sunt rar folosite (Becken & Bobes,
2016):
1. Initiativa de Masurare a Carbonului din Hoteluri (Hotel Carbon Measurement Initiative – HCMI)
este o initiativa a ITP in parteneriat cu KPMG si 23 companii globale de hoteluri. HCMI poate fi
folosit gratis de oricare furnizor de cazare. In momentul de fata peste 21,000 hoteluri folosesc acest
instrument pentru a masura emisiile lor de carbon.
2. Instrumente de Raportare a Emisiilor de Carbon din Aeroporturi (Airport Carbon & Emissions
Reporting Tools – ACERT) dezvoltat de Consiliul International al Aeroporturilor. Este un
instrument care poate fi folosit de operatorii de aeroporturi pentru a masura emisiile de GES.
Masoara emisiile din mai multe surse: activitatea aeronavelor in zonele de terminal, autovehiculele
folosite de companiile aeriene si de firmele care au inchiriat spatii in aeroporturi si autovehiculele
care asigura accesul staffului si al calatorilor la aeronave si la terminale (inclusiv autobuze si
trenuri)
3. Instrumentul de Management al Emisiilor de Carbon pentru Turoperatori (Carbon Management
Tool for Tour Operators – CARMACAL) permite turoperatorilor sa calculeze emisiile de carbon
pe care le implica pachetele pe care le ofera turistilor. Implica informatii despre emisiile de carbon

52
 ale diferitelor tipuri de cazare, emisiile de carbon ale diferitelor tipuri de aeronave sau companii
aeriene si sugereaza cele mai scurte rute de calatorie.
4. Solutii Energetice pentru Hoteluri (Hotel Energy Solutions – HES) este un proiect initiat de
Organizatia Mondiala a Turismului (UNWTO) in cooperare cu o echipa de specialisti din ONU si
UE. Acest program a fost dezvoltat pentru a fi folosit mai ales de catre unitatile de cazare mici si
mijlocii si include informare tehnica, sustinere si instruire pentru a creste eficienta energetica si
folosirea pe scara tot mai mare a energiei regenerabile. Unitatile de cazare pot sa masoare cata
energie folosesc.

Un studiu realizat in 11 tari a aratat ca cantitatea medie de emisii de GES degajata in atmosfera in
urma calatoriei unui turist international variaza de la 370 Kg CO2 in Spania la 1830 Kg CO2 in Noua
Zeelanda (Gössling et al., 2015). Aceste cantitati pot varia, insa, de la an la an. De exemplu, media emisiilor
per turist in Seychelles a scazut de la 1580 Kg CO2 in 1995 la 1450 Kg CO2 in 2010 datorita schimbarii
profilului turistilor, mai concret, a faptului ca mai multi vizitatori au inceput sa vina din tarile mai apropiate
(Gössling et al., 2015)
Emisiile din domeniul turismului reprezinta 3.9% in Australia (Dwyer et al., 2010), 6% in Noua
Zeelanda (Becken & Patterson, 2006), 9.1% in Olanda (de Bruijn et al., 2011), si 11% in Suedia Akerman
(2012)
In ceea ce priveste structura acestor emisii, componenta de transport a industriei turismului
contribuie cu intre 60% si 94% din emisiile de carbon legate de turism la nivel global (Kuo & Chen, 2009;
Peeters & Schouten, 2006). Principalii contributori de GES sunt dati in tabelul 1 de mai jos.

Tabel 1: Emisii medii pentru diverse tipuri de transport turistic

Tipul de transport CO2e (Kg/pkm)
Croaziera De la 0.250 la 2.2
Transport aerian national (500 km) De la 0.206 la 0.29
Transport aerian la distante medii De la 0.130 la 0.1504
Ferry-boat (intre Suedia si Finlanda) De la 0.15 la 0.27
Autoturism De la 0.133 la 0.241
Transport aerian pe distante lungi (peste 0.111
2000 km)
Autobuz/autocar De la 0.022 la 0.04
Tren 0.027

Sursa: Zotz (2009) citat in Becken & Bobes (2016)

Din acest tabel rezulta foarte clar ca cele mai mari emisii de carbon rezulta in urma transportului
naval si aerian. Si statisticile ne arata ca acestea sunt in crestere. In Islanda sosirile pe calea aerului au
crescut cu intre 17.8% si 39.5% pe an in perioada 2010-2017 (Statistics Iceland, 2020; citat in Gössling &
Higham, 2020). Aceasta, fara dar si poate, a contribuit la cresterea emisiilor de CO2 (Sharp et al. 2016).
Multi turisti cunosc faptul ca modalitatea de calatorie pe care o prefera are consecinte serioase la nivelul
incalzirii climei. Totusi ei nu sunt dispusi sa renunte la calatoriile cu avionul (McKercher et al., 2010).
Problemele cele mai mari sunt cu sejururile mai scurte – asa-numitele city breakuri – oferite in colaborare
cu companiile de zbor low-cost. Aceste pachete sunt foarte ieftine; prin urmare incurajeaza aceste sejururi
scurte si dese (Oklevik et al., 2019)
Calcule similare s-au facut si pentru diverse forme de cazare. De exemplu in Taiwan, Tsai et al.
(2014) au calculat ca cele mai mari emisii se datoreaza hotelurilor pentru turisti internationali (28.9 kg CO2e
pe fiecare oaspete pe noapte) urmate de hoteluri pentru turisti standard (19.2 kg CO2e) si hotelurile generale
(12.5 kg CO2e) iar cele mai mici emisii au fost masurate in cazul cazarilor la gazda (6.3 kg CO2e). Cele mai

53
mari emisii ale spatiilor de cazare rezulta pentru producerea energiei electrice folosite de spatiile de cazare,
intre 60% si 80% (Warren & Becken), in functie de metodele de producere a energiei electrice.
Masuratori si calcule similare s-au facut si in cazul unor activitati turistice, dar aceste calcule sunt
mai putin folositoare deoarece pot varia foarte mult. Interesul intr-o activitate sau alta variaza de la o
nationalitate la alta si la fel in functie de segmente socio-demografice (Oklevik et al., 2019).
Avand in vedere amprenta de carbon semnificativa a turismului (Lenzen et al., 2018) si cresterile
an de an din acest domeniu de activitate (Gössling & Peeters, 2015) este greu de crezut ca emisiile de carbon
vor putea fi reduse in viitorul apropiat.

Ce se poate face?
Un numar tot mai mare de companii si de organizatii au inceput deja sa raporteze emisiile de carbon
(Kauffman et al., 2012). De exemplu, EUETS este acum implementat in 30 de tari si prezinta raportari de
la peste 11,000 de instalatii (Becken & Bobes, 2016). Chiar si unele tari in curs de dezvoltare, cum ar fi
China au inceput sa raporteze (Becken & Bobes, 2016).
S-au realizat mai multe studii legate de cunostintele turistilor despre impactul calatoriilor asupra
schimbarilor climatice (Eijgelaar et al., 2016; Higham et al., 2016). Aceste studii au concluzionat ca turistii
au cunostinte generale in ceea ce priveste emisiile de gaze cu effect de sera si schimbarile climatice. Din
pacate cunostintele mai specifice de multe ori lipsesc si turistii tind sa minimalizeze impactul pe care
activitatea lor il are asupra emisiilor globale de GES (Becken, 2007). Un studiu recent in patru tari
(Norvegia, Marea Britanie, Germania si Australia) a aratat ca turistii au nevoie si chiar isi doresc sa
cunoasca ce contributie au calatoriile lor la emisiile de carbon si mai ales isi doresc mai multa transparenta
de la companiile aeriene (Higham et al., 2016).
Desi majoritatea turistilor au cunostinte despre problema schimbarilor climatice, ei nu reusesc sa
isi schimbe comportamentul de calatorie astfel incat sa contribuie la reducerea emisiilor de carbon. Mai
mult, se pare ca chiar si cei care sunt foarte “verzi” in ceea ce priveste atitudinea fata de mediu, cand vine
vorba sa puna lucrurile in practica, uita (Barr et al., 2010). De multe ori gasesc ca este mult mai usor sa aiba
un comportament ecologist in viata de zi-cu-zi decat atunci cand calatoresc in afara locatiei de domiciliu
(Higham et al., 2016).
Studiile au aratat ca informatiile legate de emisiile de carbon trebuie sa fie mai usor accesibile
turistilor deoarece calculatoarele de emisii de carbon pot schimba comportamentul turistilor (Padgett et al.,
2008), desi acest lucru nu a fost confirmat in toate cazurile (Liu et al., 2015). Calculatoarele de carbon sunt
instrumente care estimeaza emisiile de GES pentru diferite activitati. In cadrul industriei turismului si al
calatoriilor aceste calculatoare sunt folosite inainte de a pleca in calatorie sau chiar inainte ca biletele de
calatorie sa fie cumparate (Becken & Bobes, 2016). Majoritatea calculeaza emisiile pentru calatoriile cu
avionul dar unele sunt mai complexe si pot calcula si emisiile de carbon pentru diferite activitati desfasurate
in timpul calatoriilor. Problema cea mai mare este ca fiecare calculator foloseste formule proprii pentru
calculul emisiilor si aceste formule nu sunt transparente astfel ca se poate ajunge la rezultate diferite pentru
fiecare tip de calculator (Padgett et al., 2008).
Turistii care doresc sa reduca nivelul emisiilor pot fie sa isi modifice comportamentul de
vacanta/calatorie (de preferat) fie sa cumpere credite de carbon prin programele de compensare a emisiilor
de carbon (Becken & Bobes, 2016). Astfel, unele companii aeriene ofera posibilitatea calatorilor sa
plateasca o taxa de compensare a emisiilor de carbon. Turistii care sunt ingrijorati ca alegerile lor duc la
cresterea emisiilor de CO2 pot alege sa plateasca in mod voluntar o anumita suma de bani drept compensatie.
Cei care sunt dispusi sa plateasca o compensatie baneasca pentru emisiile de carbon rezultate din
calatoriile cu avionul sunt cei care au atitudini pro-mediu, cred in avertizarile oamenilor de stiinta privind
schjmbarile climatice si stiu ca turismul poate contribui la aceasta (Mair, 2010; Choi & Ritchie, 2014;
Davison et al., 2014; van Birgelen et al., 2011). Se pare ca aceasta abordare are mai multi adepti in Europa
decat in Asia (McLennan et al., 2014). Studiile au aratat, de asemenea, ca femeile si cei cu venituri mari
sunt mai dispusi sa plateasca aceste “taxe” voluntare de carbon (Choi & Ritchie, 2014; Blasch & Ohndorf,
2014).

54
 Practica de a “compensa” pentru emisiile de carbon a crescut in popularitate in ultima vreme, dar
cu toate acestea doar un procent mic de calatori accepta sa plateasca pentru emisiile de carbon rezultate in
urma calatoriilor pe care le intreprind (Brouwer et al., 2008; Gössling et al., 2009; Mair, 2010; McKercher
et al., 2010; McLennan et al., 2014). Un studiu in Olanda a aratat ca chiar si multi dintre cei care au, in
general, atitudini pro-mediu, atunci cand calatoresc nu doresc sa fie ingraditi in nici un fel chiar daca asta
inseamna emisii mai ridicate de carbon (Eijigelaar et al., 2016). De asemenea, doar 1/3 dintre toate
companiile aeriene affiliate la IATA ofera calatorilor posibilitatea de a plati o taxa pentru compensa pentru
emisiile de carbon (Becken & Mackey, 2016). Unele companii aeriene mici, de nisa, au inclus aceste taxe
in costul biletului dar acestea sunt putine (Becken & Bobes, 2016). Unele tari au introdus suprataxa de
poluare (Forbes, 2019). Logica din spatele acestor masuri este ca un cost mai mare al biletelor de calatorie
ar trebui sa determine lumea sa isi doreasca sa stea mai mult la locatie si mai putin pe drum (Gössling &
Higham, 2020). Insa aceste taxe sunt nesemnificative si prin urmare nu descurajeaza pe nimeni (Markham
et al.., 2018). De altfel, si multi calatori sunt sceptici in legatura cu succesul acestor programe (Higham et
al., 2016) si tot mai multe companii comerciale au abandonat ideea taxelor voluntare de carbon, deoarece
s-a dovedit a nu avea efectul asteptat. Calatorii au platit taxa (cei care au dorit) si au continuat sa zboare ca
si mai inainte. Mai mult decat atat, platind taxa voluntara, acesti calatori nu s-au mai simtit vinovati pentru
contributia lor la cresterea emisiilor de gaze de sera (Becken & Bobes, 2016) sau au perceput aceste taxe
ca pe un fel de simbol al statutului social (Liu et al., 2015).
Daca e sa se mentina aceste taxe, tot mai multe voci cer ca acestea sa fie obligatorii. Daca in trecut
actiunile pentru reducerea emisiilor erau strict voluntare acum se cere obligativitatea raportarilor pentru ca
in viitor sa se ajunga la o reglementare mai stricta si chiar la amenzi pentru depasirea emisiilor de carbon
(Becken & Bobes, 2016). De asemenea, unii cercetatori considera ca aceasta nu este cea mai buna abordare
si ca ar fi de preferat inlocuirea calatoriilor cu avionul cu alte mijloace de transport mai prietenoase cu
mediul (Lumsdon & McGrath, 2011). De exemplu, pe distante mai scurte alte forme de transport (de
exemplu, trenul) pot fi si mai eficiente si mai putin poluante (Lumsdon & McGrath, 2011).
O alternativa prin care s-ar putea indica turistilor variante de calatorie si vacanta “mai prietenoase
cu mediul” ar fi prin intermediul etichetarilor, ceva in genul celor care apar pe frigidere si pe alte aparate
de uz casnic. Un studiu al Eurobarometer (2009) a aratat ca 72% din cetatenii UE cred in eficienta acestei
metode si sunt chiar de parere ca astfel de etichetari ar trebui sa devina obligatorii (Becken & Bobes, 2016).
Acest process de etichetare a inceput deja, insa lucrurile sunt abia la inceput si nu exista inca un standard
de procedura astfel incat turistului ii vine greu sa faca comparatii intre companii (Gössling & Buckley,
2016). Totusi, majoritatea cercetatorilor sunt sceptici in legatura cu succesul etichetarilor. In primul rand,
majoritatea calatorilor nu cunosc ce reprezinta aceste etichete sau nu cred ca acestea ar putea fi un mijloc
de lupta efficient impotriva schimbarilor climatice (Becken & Bobes, 2016).

Concluzii si recomandari pentru viitor

Comisia Interguvernamentala a Natiunilor Unite pentru Schimbari Climatice (CIBUSC) a decis ca
schimbarile climatice sunt dovedite fara nici un echivoc si influenta umana in acest process este clara
(Gössling & Scott, 2018). Clima se va schimba in deceniile urmatoare; acest lucru nu mai poate fi oprit.
Insa cat de mult se va schimba si cu ce consecinte depinde de alegerile pe care le facem azi si in anii imediat
urmatori pentru a reduce emisiile de GES (Gössling & Scott, 2018).
Asa cum am lamurit in capitolul precedent, turismul va fi afectat de schimbarile climatice (vezi si
Scott et al., 2019) si, in acelasi timp, joaca un rol important in modificarile care afecteaza clima. Problema
este ca destinatiile turistice, cu rare exceptii, nu au posibilitatea de a se adapta la schimbarile climatice
(Scott et al., 2019).
Pentru a indeplini obiectivul cresterii temperaturii medii globale cu numai 2 grade Celsius, la
Conferinta de la Paris, 195 de state s-au angajat sa reduca emisiile de GES pentru a incetini procesul de
incalzire globala iar sectorul turistic s-a angajat sa reduca pana in 2050 aceste gaze cu 70% fata de nivelul
din 2015 (Gössling & Scott, 2018). Aceasta ar insemna ca in perioada 2015-2035 emisiile sa scada in fiecare
an cu 2.2% (Gössling & Scott, 2018). In acest moment, acest lucru pare imposibil de realizat. Proiectiile
pentru industria aviatiei ne arata ca emisiile realizate de aceasta industrie sunt in crestere si pana in 2040

55
vor fi de 2.8-3.9 ori mai mari decat in 2010 (ICAO, 2016). Prin urmare stabilizarea cantitatii de emisii de
carbon nu se poate realiza atata vreme cat transporturile aeriene se gasesc in crestere sustinuta chiar si in
cazul in care ar aparea pe piata noi tehnologii care sa ajute la scaderea emisiilor (Bows-Larkin, 2015).
Emisiile de GES generate de sectorul turistic au continuat sa creasca in primul rand datorita
devoltarii in continuare a industriei turismului si a cresterii numarului de sosiri de turisti internationali pe
plan mondial (Gössling & Peeters, 2015; Lenzen et al., 2018; Scott et al., 2016). Numarul sosirilor de turisti
internationali va continua sa creasca in anii urmatori cu o rata medie anuala de 3.3%, astfel ca in anul 2030
ne asteptam sa ajungem la 1.8 miliarde de sosiri de turisti internationali la nivel Mondial (UNWTO, 2017).
Acest lucru va duce la cresterea emisiilor de gaze cu 170% intre 2010 si 2050 (Gössling & Peeters, 2015).
Liderii politici mondiali sustin Acordul legat de clima de la Paris si obiectivul de a limita la 2 grade
Celsius cresterea medie a temperaturilor la nivel global peste temperaturile din perioada pre-industriala. Ei
inteleg de asemenea ca acest lucru nu este posibil fara scaderea semnificativa a emisiilor in toate sectoarele
economice inclusiv in turism. O problema este ca transporturile aeriene internationale si croazierele nu au
fost incluse in Acordul de la Paris si deci trebuie identificate strategii de reducere a emisiilor de carbon
pentru aceste sub-sectoare (Gössling & Scott, 2018).
O alta problema este ca, spre deosebire de Protocolul de la Kyoto, Acordul de la Paris nu stabileste
niste targeturi pe care ar trebui sa le atinga fiecare tara deoarece s-a constatat ca stabilirea unor targeturi
obligatoriu de atins face mai dificila ratificarea acestor acorduri de catre tarile in cauza (Becken & Bobes,
2016). Acordul de la Paris stabileste niste teluri pe termen lung pentru atingerea carora toate partile
implicate ar trebui sa contribuie. Spre deosebire de Protocolul de la Kyoto nu exista o diferentiere intre tari
dezvoltate si tari in curs de dezvoltare (Becken & Bobes, 2016). Fiecare trebuie sa depuna eforturi dupa
posibilitati iar targeturile sunt stabilite la nivel national.
Incepand cu 2023 tarile semnatare se vor reuni la fiecare cinci ani pentru a analiza in ce masura
targeturile stabilite au fost indeplinite. Rapoartele se vor baza pe un sistem de evaluare universal care va fi
disponibil publicului (Becken & Bobes, 2016). In comparatie cu alte sectoare de actvitate sectorul
turismului si al calatoriilor a ramas in urma in ceea ce priveste raportarile emisiilor de carbon si se discuta
foarte putin despre contributia turismului la schimbarile climatice (Smith, 2015). Totusi, un numar tot mai
mare de organizatii din domeniul turismului si al calatoriilor au inceput sa recunoasca necesitatea masurarii
si a raportarii emisiilor de GES. Unele companii chiar au inceput sa raporteze aceste emisii si sa incerce sa
le reduca, aici regasindu-se unele dintre companiile de frunte din economia globala (Becken & Bobes,
2016).
Asigurarea respectarii planurilor de reducere a emisiilor de gaze cu effect de sera se poate face prin
aplicarea unor instrumente legale la nivel national, regional si local (Becken & Bobes, 2016). Problema
este ca daca vorbim de sectoarele economice care sunt prin natura lor internationale (ca de exemplu,
transporturile aerian si naval sau turismul) implementarea unor astfel de decizii este dificila datorita faptului
ca astfel de politici applicate la nivel national pot distorsiona pietele si astfel pot avea consecinte nedorite
(Becken & Bobes, 2016). De exemplu, cand in 2012 s-a incercat introducerea aviatiei internationale in
sistemul de comercializare a emisiilor, gestionat de Uniunea Europeana (EUETS – European Union
Emissions Trading Scheme) au aparut imediat probleme legate de suveranitate si probleme comerciale care
au pus unele tari europene intr-o pozitie dificila Este clar ca aceste probleme de mediu nu pot fi rezolvate
decat printr-un accord la nivel global (Becken & Bobes, 2016).
Mai mult decat atat, in ceea ce priveste problemele generate de catre zborurile internationale,
croaziere sau lanturile hoteliere internationale ele trebuie discutate si rezolvate la nivel sectorial deoarece
acestea sunt incorporate in economia globala. Functionarea companiilor mai mici poate fi reglementata la
nivel national desi si aceste companii opereaza intr-un context global si prin urmare ar trebui sa se raporteze
la standardele internationale in ceea ce priveste raportarile legate de mediu (Becken & Bobes, 2016).
In contextul dezvoltarii turismului trebuie re-definite conceptele de “progress” si “dezvoltare”
pentru a scapa de ideea ca dezvoltarea consta in cresterea numarului de turisti si a activitatilor turistice
(Gössling & Scott, 2018). Performanta unei firme de turism este in general masurata in cat de mult a crescut
de la un an la altul si principalul criteriu este numarul de sosiri turistice (Gössling & Higham, 2020). Acest
lucru ar trebui sa se schimbe si sa se puna accent pe calitate nu pe cantitate (Oklevik et al., 2019). Un astfel

56
de indicator nu ne spune nimic despre calitatea actului turistic, nu stim daca operatorul a avut profit
satisfacator sau daca comunitatea locala a avut parte de beneficiile promise (Gössling & Higham, 2020).
Cu toate acestea, studiile ne arata ca atat companiile implicate in turism cat si factorii de decizie politica
sunt interesati mai mult de o crestere cantitativa (Schmelzer, 2015).
Reducerea emisiilor de carbon in turism nu se poate realiza decat prin schimbarea acestui model de
business; turismul trebuie sa aiba o valoare adaugata mai mare (Oklevik et al., 2019). Preturile mai mici la
transport si cazare incurajeaza sejururile mai scurte si mai multe in decursul unui an. Subventiile acordate
sub diferite forme companiilor de transport aerian trebuie retrase si taxele pe combustibil crescute astfel
incat preturile zborurilor sa reflecte adevaratele costuri (inclusiv cu emisiile de carbon) (Gössling & Scott,
2018; Lyle, 2018).
Cel mai important este sa se reduca proportia calatoriilor cu avionul (Peeters et al., 2016), dar acest
lucru este si cel mai dificil de realizat datorita cererilor foarte mari (Gössling & Higham, 2020). O
alternativa ar putea fi dezvoltarea unor noi tehnologii. De exemplu, avioanele ar putea folosi combustibili
mai putin poluanti in locul kerosenului (sau de ce nu, ar putea fi inventate si avioane electrice), insa acest
lucru, mai mult ca sigur, nu se va intampla in perioada imediat urmatoare (Gössling & Scott, 2018). Asa
cum am mai scris, profiturile companiilor aeriene sunt foarte mici si nu prea sunt bani pentru cercetare si
dezvoltare. Mai mult decat atat, scopul urmarit de companii este cresterea economica; managerii se implica
prea putin sau deloc in reducerea emisiilor de gaze care determina schimbarile climatice (Scott et al., 2016).
Este important sa se reduca numarul de turisti in destinatiile turistice si, eventual, sa se favorizeze
turistii interni in defavoarea celor internationali (Roth-Cohen & Lahav, 2019). De asemenea, este posibila
incetarea oricarei forme de marketing (“demarketing”) pentru destinatii situate la mare departare si
favorizarea destinatiilor mai apropiate pt a reduce emisiile de carbon (Gössling & Higham, 2020; Gössling
et al., 2015).
Si un numar mai redus de turisti poate aduce beneficii mai substantiale comunitatilor locale, cu
conditia ca veniturile obtinute sa ramana intr-o proportie cat mai mare in comunitate (Gössling & Higham,
2020). In acest sens, este important sa se identifice pietele mai potrivite pentru fiecare destinatie turistica
astfel incat sa creasca profitabilitatea dar si durata sejurului si perioada in care se desfasoara acesta iar
turistiii sa participe in mai multe activitati si sa cumpere mai multe lucruri din cat mai multe locuri astfel
incat o proportie mai mare din banii turistilor sa ramana la nivel local. Ar fi de preferat o crestere optima
unei cresteri cu orice pret (Gössling et al, 2016; Weaver & Oppermann, 2000).
O mare problema care trebuie rezolvata este cea a pierderilor. Nu toti banii ajung in economia
locala. De exemplu, platformele de rezervari, cum este Booking, au comisioane cuprinse intre 12 si 20%,
bani care sunt transferati in tarile in care aceste companii isi au sediul. In plus, agregarea ofertelor turistice
duce la cresterea competitiei si scaderea si mai mult a profitului pentru firmele care ofera cazare (Gössling
et al., 2016). Este important ca destinatiile sa implementeze cat mai rapid posibil strategii de management
care sa creasca eficienta operationala si, astfel, sa reduca emisiile de carbon in atmosfera (Scott et al., 2019).
Pentru a se reduce emisiile de dioxid de carbon este important sa fie incurajate acele forme de
turism alternativ care elibereaza mai putin CO2 in atmosfera (Becken, 2017). De asemenea, este important
sa se inlocuiasca formele de transport foarte poluante (de exemplu, transportul aerian) cu alte forme de
transport, sa se scurteze distantele, sa se reduca numarul calatoriilor si sa creasca perioada sejururilor
(Gössling & Higham, 2015; Gössling et al., 2018).
Turismul cu emisii reduse de carbon poate oferi o experienta deosebita, o forma alternativa de
turism pentru cei interesati sa lupte impotriva schimbarilor climatice (Becken, 2017). O astfel de experienta
turistica educativa poate induce in turisti un comportament mai prietenos cu mediul (Duerden & Witt, 2010)
si sa duca la aparitia unor forme noi de turism de tipul calatoriilor facute in tihna (“slow tourism”) despre
care vom discuta ceva mai tarziu in acest semestru. Cand calatoresc in tihna, turistii prefera distantele mai
scurte si mijloacele de transport mai putin poluante (de exemplu, bicicleta), petrec mai mult timp la
destinatia turistica si mai putin pe drum si folosesc mijloace de energie alternative si produse prietenoase
cu mediul (Becken, 2017; Dickinson et al., 2011; Lee & Jan, 2019).
Pandemia de COVID-19 a afectat grav turismul international, in special transporturile aeriene si
croazierele dar si inchirierea locuintelor in regim hotelier (Gössling et al., 2020). Chiar daca are

57
repercursiuni imense asupra economiei, in ceea ce priveste emisiile de GES a avut un impact pozitiv.
Trebuie sa urmarim cum va afecta dezvoltarea turismului pe termen lung.

Economia Circulara si Turismul

Introducere
Populația mondială este în creștere, la fel și cererea de materii prime. Cu toate acestea,
aprovizionarea cu materii prime cruciale este limitată. Aprovizionările limitate înseamnă că unele țări din
UE depind de alte țări pentru materiile prime. În plus, extracția și utilizarea materiilor prime au un impact
major asupra mediului. De asemenea, cresc consumul de energie și emisiile de CO2. O utilizare mai
inteligentă a materiilor prime poate reduce emisiile de CO2 (1).

Așa cum arată cele mai recente statistici, mediul înconjurător se află într-un proces continuu de
degradare, cele mai vechi dintre economiile planetei folosind resursele naturale într-un ritm mai rapid decât
capacitatea de regenerare a acestora. Cu atât mai mult, pe măsură ce clasa mijlocie de la nivelul statelor
emergente se dezvoltă și investițiile imobiliare în hotelurile din aceste regiuni cresc, problema resurselor
devine tot mai mare, ceea ce se traduce într-o responsabilitate mai mare a companiilor vestice implicate în
astfel de proiecte, atât din punct de vedere al perspectivei de mediu, cât și al perspectivei sociale a
sustenabilității. (Pamfilie et al., 2018).
Uniunea Europeană produce anual peste 2,5 miliarde de tone de deșeuri. În prezent, își actualizează
legislația privind gestionarea deșeurilor pentru a promova trecerea la un model mai durabil, cunoscut sub
numele de economia circulara Parlamentul dorește ca europenii să treacă la o economie circulară, utilizând
mai eficient materiile prime și reducând pierderile. (1)

Ce este economia circulara?

Economia circulară este un model de producție și consum care implică partajarea, reutilizarea,
repararea, renovarea și reciclarea materialelor și produselor existente cât mai mult posibil. În acest fel, ciclul
de viață al produselor este extins. În practică, aceasta implică reducerea la minimum a deșeurilor. Când un
produs ajunge la sfârșitul duratei sale de viață, materialele din care este făcut sunt păstrate în cadrul
economiei de câte ori este posibil. Acestea pot fi folosite din nou și din nou, creând astfel o valoare
suplimentară (1).

Geissdoerfer et al. (2017) definesc conceptul de economie circulară ca „un sistem regenerativ în
care input-ul de resurse, deșeurile, emisiile și pierderile de energie sunt minimizate prin încetinirea,
închiderea și îngustarea buclelor de materiale și energie. Autorii consideră că acest sistem poate fi realizat
printr-un design sustenabil, mentenanță, reparații, refolosire, re-manufacturare, recondiționare și reciclare”
(Geissdoerfer et al. 2017). Pamfilie et al., 2018)

Economia circulară se abate de la modelul economic tradițional, liniar, care se bazează pe un model
de ia-fă-consumă-aruncă. Acest model se bazează pe cantități mari de materiale și energie ieftine, ușor
accesibile. De asemenea, o parte a acestui model este programarea uzurii - conceperea unui produs pentru
a avea o durată limitată de viață pentru a încuraja consumatorii să cumpere unul nou. Parlamentul European
a solicitat măsuri de combatere a acestei practici (1).

Economia circulară face referire la un sistem regenerabil prin intenție și design, înlocuind termenul
de „sfârșit al ciclului de viață“ cu restaurarea. Direcția este aceea a utilizării energiei regenerabile, a

58
eliminării chimicalelor toxice și a diminuării risipei și deșeurilor printr-un design superior al materialelor,
produselor, sistemelor și, implicit, al modelelor de afaceri. (Van Rheede, 2012) (Pamfilie et al., 2018).

Un studiu al Fundatiei Ellen Mac Arthur demonteaza argumentat conceptul de deseu si sustine ca
utilizarea produselor la sfarsitul ciclului de viata ar trebui sa implice atentie inca din faza de proiect. De
asemenea, importanta in acest sens este si integrarea unui eco-design ce are ca scop reducerea impactului
asurpra mediului pe parcursul ciclului de viata al produsului. (Strat et al., 2018)

Tema economiei circulare a fost introdusa in literatura economica de Pearce & Turner (1990) care
au criticat modelul traditional de dezvoltare economica si au propus trecerea la economia circulara bazandu-
se pe un model care sa evidentieze functiile economice ale mediului. Preston (2012) sustine ca economia
circulara este un process prin care deseurile din activitatile productive devin materii prime pentru alte
circuite de productie. Evolutiile in conceptualizarea economiei circulare au fost surprinse si de Sauvé et al.
(2016) care au subliniat ca printre obstacolele intalnite in implementarea mecanismelor specifice economiei
circulare se regasesc dificultatile in identificarea solutiilor tehnologice de minimizare a costului ecologic
total dar si a modificarii comportamentului consumatorului. Modificarea comportamentului consumatorului
ca o preconditie a implementarii economiei circulare, a fost analizata de Brătianu (2017) care a propus
trecerea de la gandirea liniara la cea neliniara si ulterior gandirea dinamica. (Vuţă et al., 2018).

Economia circulară – un model economic sustenabil?

În economia actuală, modelul dominant este cel liniar, bazat pe consum, pe cantități însemnate de
resurse și energie ușor accesibile, ceea ce îl face din ce în ce mai nepotrivit pentru realitatea în care este
utilizat. (United Nations, 2015) Încercarea unei abordări eficiente, de reducere a resurselor și energiei fosile
consumate de fiecare unitate economică, nu va altera natura finită a acestora, ci doar poate amâna
inevitabilul, fiind astfel necesare alte schimbări fundamentale (Pamfilie et al., 2018).
În prezent, există o preocupare tot mai mare pentru impactul negativ pe care acțiunile umane îl au
asupra mediului înconjurător, luând în calcul resursele limitate, dar mai ales neregenerabile ale planetei.
Astfel, dezvoltarea sustenabilă devine un mod de a gândi și de a acționa atât pentru populație, cât și pentru
mediul de afaceri, în acest sens fiind nevoie de principii și acțiuni bine definite, menite a asigura, în final,
protejarea mediului. În acest context, economia circulară devine una dintre cele mai mari provocări și, în
același timp, oportunități ale prezentului, cu noi idei și principii care vin să susțină refolosirea resurselor,
în locul consumului efectiv, care conduce la epuizarea acestora. (Pamfilie et al., 2018)
Reike et al. (2017) afirmă că guvernele şi factorii de decizie au un rol decisiv în realizarea unei
economii circulare. Comisia Europeană declară că economia circulară este în strânsă legătură cu prioritățile
sale cheie şi a propus un plan de acțiune ce cuprinde obiective pentru „reducerea ratelor de stocare a
deșeurilor în depozite de deșeuri și a creșterii ratelor de pregătire pentru reutilizare și reciclare a fluxurilor
de deșeuri principale, cum ar fi deșeurile municipale și deșeurile de ambalaje” (European Commission,
2015a). Programul Comisiei Europene pentru economia circulară include propuneri legislative ce prevăd
un obiectiv de 65% pentru reutilizarea şi reciclarea deșeurilor municipale şi 75% pentru reciclarea
ambalajelor şi deșeurilor din ambalaje (European Commission, 2015b; European Commission, 2015c).
(Pamfilie et al., 2018)
În acest context, conceptul de „economie circulară“ atrage tot mai mult atenția în ultimii ani.
Aceasta este caracterizată, mai mult decât definită, ca o economie regenerativă, care urmărește să mențină
produsele, componentele, materialele la cel mai înalt nivel al utilității și valorii lor în orice moment, făcând
distincție între ciclurile tehnice și biologice. Economia circulară este concepută ca un ciclu de dezvoltare
pozitiv continuu, care conservă și îmbunătățește capitalul natural, optimizează randamentul resurselor și
minimizează riscurile de sistem prin gestionarea stocurilor finite și a fluxurilor regenerabile, dovedindu-și
eficiența la orice nivel (Pamfilie et al., 2018).

59
 Conceptul de economie circulara devine din ce in ce mai important pentru cercetatorii si practicienii
din intreaga lume nu doar a economistilor interesati de identificarea si implementarea unor mecanisme care
sa asigure dezvoltarea sustenabila la nivel global (Ghisellini et al., 2016). Pornind de la concluziile
conferintei Rio +20 in anul 2012 a carei tema a fost cresterea ecologica a economiei, Bartelmus (2013)
sustine ca dezvoltarea durabila este un concept care trebuie definit la nivel global si nu individual deoarece
vizeaza dezvoltarea sustenabila ecologica, economica si sociala. Consideram ca nu se poate vorbi de
economie circulara decat in contextual unei dezvoltari durabile, in sensul in care aceasta este rezultatul unor
activitati ce iau in considerare simultan si echilibrat toate aspectele de natura economica si sociala, de mediu
si tehnologie din cadrul unei economii (Ghisellini et al., 2016). (Vuţă et al., 2018).

Ce principii stau la baza economiei circulare? (2)

• Deșeul este materie primă — Componentele biologice se descompun în mod natural.
Componentele tehnologice: plastic, aliaj, sticlă, etc. pot fi refolosite cu minim de efort si energie.
• Diversitatea este importantă — modularitatea, versatilitatea, adaptabilitatea ar trebui să devină
priorități.
• Sursele regenerabile de energie — încurajarea producerii si utilizarii energiilor alternative.
• Sistematizarea gândiri — Înțelerea conceputului de influență reciprocă a componentelor vieții.

Economia circulara este ghidata si de asa-numitele “Principii 3R”: reducerea, reutilizarea si

reciclarea (Sakai et al., 2011). Reducerea, sau conceptul de “utilizare eficienta a resurselor” presupune
reducerea consumurilor de resurse si a cresterii ecoonomice si sociale in acelasi timp (Ness, 2008).
Principiul reutilizarii se refera la “orice operatiune prin care produsele sau componentele care nu sunt
deseuri sunt folosite din nou pentru acelasi scop pentru care au fost concepute” (UE, 2008). Reutilizarea
materialelor sau compnentelor este utila si din punct de vedere economic si din punct de vedere ecologic
deoarece necesita mai putine resurse, mai putina energie si mai putina forta de munca comparativ cu
fabricarea de produse noi din materiale extrase direct din natura (Castellani et al., 2015). Reciclarea
deseurilor se refera la oportunitatea de a valorifica resursele utilizate initial si de a reduce cantitatea de
material care trebuie eliminat reducand astfel si impactul asupra mediului (Lazarevic et al., 2012). (Strat et
al., 2018)

Este important de mentionat ca, desi exista o recunoastere a unei ierarhii intre principiile 3R,
tranzititia spre economia circulara la nivel practic pare mai degraba preocupata de reciclare decat de
refolosire, principalul principiu al economiei circulare. Reutilizarea ar putea contribui la reducerea
impactului asupra mediului, precum si la revitalizarea competitivitatii economiilor locale si la
imbunanatirea bunastarii anumitor segmente ale populatiei (Castellani et al., 2005). (Strat et al., 2018)

Printre principiile inovatoare ale conceptului de economie circulara este acela ca rezidurile aflate
la sfarsitul vietii ar trebui sa fie valorificate fie ca fluxuri materiale fie ca surse pentru producerea de energie.
Astfel, includerea lor in proiectarea produselor si proceselor permite inchiderea ciclului de materiale si
energie (ciclu complet), maximizarea utilizarii deseurilor, minimizarea utilizarii materialelor virgine si
minimizarea eliberarii de materiale nocive pentru mediu. (Strat et al., 2018).

Si la Forumul Economic Mondial au fost stabilite trei principii care s-ar afla la baza economiei
circulare (World Economic Forum, 2016) (Pamfilie et al., 2018):
• principiul 1 – conservarea și îmbunătățirea capitalului natural prin controlul stocurilor finite și
echilibrarea fluxurilor de resurse regenerabile (de exemplu, înlocuirea combustibilului fosil cu energie
regenerabilă sau utilizarea metodei randamentului durabil maxim pentru a conserva stocurile de pește)

60
 • principiul 2 – optimizarea randamentului resurselor prin produsele, componentele și materialele
care circulă la cel mai înalt nivel al utilității în orice moment, atât în cazul ciclurilor tehnice, cât și al celor
biologice (de exemplu, utilizarea în comun a produselor și extinderea ciclurilor de utilizare a acestora)
• principiul 3 – promovarea eficacității sistemului prin relevarea și proiectarea externalităților
negative, cum ar fi poluarea apei, aerului, solului și fonică, schimbările climatice sau efectele negative
asupra sănătății aflate în conexiune cu utilizarea resurselor.

Care sunt beneficiile trecerii la modelul economic circular?

Trecerea la o economie circulară ar putea aduce beneficii importante, cum ar fi reducerea presiunii
asupra mediului, îmbunătățirea securității aprovizionării cu materii prime, creșterea competitivității,
stimularea inovării, stimularea creșterii economice, crearea de locuri de muncă (580.000 de locuri de muncă
numai în UE). De asemenea, consumatorii vor beneficia de produse mai durabile și inovatoare, care vor
creste calitatea vieții și îi vor ajuta să economisească bani pe termen lung (1).

Măsuri precum prevenirea deșeurilor, proiectarea ecologică și reutilizarea ar putea economisi în

companiile din UE 600 de miliarde de euro - echivalentul a 8% din cifra de afaceri anuală - reducând
totodată emisiile totale de gaze cu efect de seră cu 2-4% (1). De altfel, in UE, economia circulară este
corelată cu 300-380 miliarde de euro din PIB, 90-110 miliarde de euro investiţii şi până la 2,5 milioane de
locuri de muncă, în 2018, arată un studiu realizat de către Enel şi The European House – Ambrosetti (3).

Cat de “circulara” este economia tarilor din UE?

Evaluarea “nivelului de circularitate” al celor 27 de ţări ale UE şi al Regatului Unit a fost completată
de un sondaj, prin care 300 de lideri de afaceri europeni au fost întrebaţi despre necesitatea adoptării unor
măsuri circulare în companii. Dintre repondenţi, 95% consideră că economia circulară este o alegere
strategică pentru compania lor: este mai presus de toate un instrument pentru a obţine un avantaj competitiv
în ceea ce priveşte diversificarea, extinderea cotei de piaţă şi reducerea costurilor (3).

Având în vedere rolul crucial al Economiei Circulare în discursul politic actual atât la nivel
european, cât şi naţional, studiul a fost completat de o evaluare cantitativă a beneficiilor socio-economice
şi de mediu ale economiei circulare. A fost conceput un model econometric inovator şi unic, care se
concentrează pe Uniunea Europeană şi Regatul Unit în ansamblu şi pe cele trei ţări de interes ale studiului:
Italia, România şi Spania (3).

Studiul arată cum, în 2018, Economia Circulară este corelată cu 300-380 miliarde de euro din PIB
în Europa, 27-29 miliarde de euro în Italia, 10-12 miliarde de euro în România şi 33-35 de miliarde de euro
în Spania. Totodată, Economia Circulară este corelată cu aproximativ 200.000 de locuri de muncă în Italia,
20.000 în România, 350.000 în Spania şi până la 2,5 milioane în Europa, în 2018. Studiul estimează, de
asemenea, un efect asupra investiţiilor de 8-9 miliarde de euro în Italia, 1-2 miliarde de euro în România,
9-11 miliarde de euro în Spania şi un impact total de 90-110 miliarde de euro în Uniunea Europeană, în
2018. Beneficiile semnificative sunt, de asemenea, estimate la nivelul productivităţii muncii: în jur de 560-
590 euro per angajat, pe an, în Italia, 1.210-1.270 euro per angajat, în România (ţara cu cel mai mare
impact), 640-670 euro per angajat, în Spania, şi 570-940 euro per angajat, în total, la nivel European (4).

Cu toate acestea, majoritatea liderilor de afaceri europeni consideră că ţara lor nu este pregătită să
facă faţă provocărilor economiei circulare; incertitudinea cu privire la crearea de valoare (43,6% dintre
răspunsuri) şi lipsa abilităţilor (35,9%) sunt cele mai frecvente două răspunsuri cu privire la obstacolele din
calea dezvoltării economiei circulare în Europa (3).

61
 Recentul Pact Verde European şi planul de acţiune pentru economia circulară, adoptat în martie
2020 de către Comisia Europeană, au stabilit obiective noi şi mai ambiţioase pentru Europa în ceea ce
priveşte tranziţia la modelele Economiei Circulare. Cu toate acestea, în ţările UE, dezvoltarea Economiei
Circulare este departe de a fi uniformă. Până în prezent, multe ţări europene (inclusiv Italia) nu au încă o
strategie naţională care să recunoască Economia Circulară ca un factor fundamental (4).

Uniunea Europeană prezintă rezultate eterogene în ceea ce priveşte tranziţia la economia circulară:
Italia şi Spania demonstrează un nivel de dezvoltare mediu-ridicat, în timp ce România se află în partea de
jos a clasamentului. Pentru a măsura performanţa în timp, modelul de analiză Circular Economy Scoreboard
a fost analizat pe o perioadă de 5 ani. România a înregistrat o îmbunătăţire semnificativă în ultimii cinci
ani, Spania a avut un progres moderat, în timp ce Italia a avut o evoluţie mai lentă în tranziţia către un
model circular (4).

Comisia Europeană a propus un nou Plan de acțiune pentru Economia Circulară, care va deschide
calea către o economie neutră din punctul de vedere al impactului asupra climei, dar competitivă şi cu
consumatori responsabilizați faţă de conservarea naturii şi a resurselor. Noul Plan de Acțiune pentru
economia circulară este unul dintre principalele elemente ale Pactului verde european şi prevede măsuri de-
a lungul întregului ciclu de viață al produselor, cu obiectivul de a pregăti economia noastră pentru un viitor
verde, cu o întărire a competitivităţii şi noi drepturi pentru consumatori. (5)

Zero deseuri reprezinta un obiectiv al politicii Uniunii Europene asa cum este descris in cel de-al
7-lea program de actiune pentru mediu. Prin Directiva 1999/31, Comisia Europeana a impus statelor
membre reducerea depozitarii “deseurilor biodegradabile municipale” la mai putin de 35% din cantitatea
produsa in 1995. Important de mentionat este ca unele state member ale UE (Austria, Belgia, Danemarca,
Germania si Tarile de Jos au atins deja tintele Directivei UE privind depozitarea deseurilor. Exemplul de
urmat este cel al Olandei unde numai 3% din totalul deseurilor produse este inca depozitat. Folosirea
diferitelor instrumente (impozite, restrictii si reglementari) si constientizarea populatiei si a agentilor
economici cu privire la necessitati au contribuit la ratele scazute de depozitare a deseurilor. (Strat et al.,
2018)

Se va acorda, aşadar, atenție evitării producerii de deșeuri; cele existente vor fi transformate în
resurse utilizabile. Comisia va încerca să găsească şi un model general european de colectare separată şi de
etichetare a deşeurilor. Vor fi reduse exporturile de deșeuri de către Uniunea Europeană şi vor fi controlate
atent transporturile ilegale în acest domeniu. (5)

Iată principalele măsuri propuse de Planul de acțiune pentru economia circulară: (5)
• Produsele durabile devin regulă pe piața Uniunea Europeană;
• Unica folosință va fi restricționată şi se va interzice distrugerea bunurilor de folosință îndelungată
rămase nevândute;
• Consumatorii vor cunoaşte potențialul de reparare și de durabilitate al produselor;
• Cetățenii vor beneficia de un veritabil "drept la reparare";
• Comisia va introduce "Inițiativa pentru circularitate în domeniul produselor electronice şi IT";
• Va fi îmbunătăţită durabilitatea bateriilor și vehiculelor;
• Ambalajele - mai ales plasticul - vor avea cerinţe obligatorii pentru reciclare şi nu toate vor mai fi
permise;
• Va apărea o nouă Strategie a Uniunii Externe pentru textile;
• Va apărea şi o Strategie care să promoveze principiile economiei circulare în industria construcţiilor
şi a mentenanţei clădirilor;
• În serviciile alimentare, ambalajele, vesela și tacâmurile de unică folosință vor fi înlocuite cu
produse reutilizabile.

62
Tranzitia de la economia actuala, caracterizata prin linearitate (bazata pe utilizarea extensiva a resurselor
naturale cu impact negative asupra mediului inconjurator si a producerii de deseuri) catre economia
circulara se afla in atentia Comisiei Europene. Acest process creeaza conditiile de reducere a volumului de
deseuri si de mentinere a unei parti tot mai mari si pe o durata mai mare a valorii produselor, materialelor
si a resurselor in ciclul de productie (European Commission, 2017a). (Vuţă et al., 2018).

Pachetul de masuri care vizeaza economia circulara, prezentat de Comisia Europeana contine planul
de actiune si lista proiectelor de modificare/amendare a reglementarilor actuale, precum si intentiile de
adoptare a unor noi reglementari cu incidenta asupra deseurilor (Bourguigon, 2016). Initiativa Comisiei
Europene are correspondent la nivelul statelor member, context in care Olanda si Finlanda au publicat deja
strategiile proprii pentru tranzitia la economia circulara ce vizeaza orizontul anilor 2050, in timp ce Bulgaria
a anuntat ca printre prioritatile mandatului din anul 2018 la presedintia Consiliului Uniunii Europene se
afla economia circulara si initiativele de inovare in domeniul ecologic (European Commission, 2017b).
(Vuţă et al., 2018).

În timp ce in China economia circulara este o parte a strategiei politice a statului, in Uniunea
Europeana, SUA si Japonia este un concept care justifica politicile de management a deseurilor si de mediu
(Ghisellini et al., 2016). Sana (2014) sustine ca economia circulara este generatoare de crestere economica
estimand ca in Europa 630 miliarde de euro pot fi economisiti annual printr-o utilizare mai eficienta a
resurselor, creandu-se si locuri de munca suplimentare daca productivitatea resurselor va creste cu 30%.
(Vuţă et al., 2018).

Nu trebuie sa privim economia circulara doar prin prisma efectelor positive pentru ca si acest
process are limite de ordin etic si economic. Astfel, un studiu realizat pe cazul orasului Guiyang din China
a demonstrat ca rentabilitatea pe termen scurt a economiei circulare nu este garantata si ca poate avea si
efecte negative asupra cresterii economice (Sana, 2014). (Vuţă et al., 2018).

In China, strategia autoritatilor de implementare a economiei circulare este bazata pe 3 piloni: o

productie care protejeaza mediul inconjurator, ecologia industriala si modernizarea economica. Concret, in
baza unui pachet de legi adoptat in 2003, firmele poluante au obligatia de a realiza audituri ale productiei
pentru a evalua impactul asupra mediului inconjurator (Yuan & Moriguichi, 2006). (Vuţă et al., 2018).

Curs 10 Turismul ca parte a economiei circulare

Majoritatea studiilor legate de economia circulara au fost realizate in sectorul manufacturier. Cu

toate acestea conceptul de circularitate poate fi implementat si in cadrul industriei turismului. (6) Asa cum
am aratat mai sus, studiile efectuate și exemplele de bună practică identificate de-a lungul timpului
demonstrează faptul că o tranziție către economia circulară ar putea aduce beneficii de durată într-o
economie mai inovatoare și mai productivă. De aceste aspecte pozitive beneficiază, implicit, și industria
turismului, ca sector economic cu cea mai rapidă ascensiune la nivel global, cu atât mai mult în contextul
dezvoltării durabile (Pamfilie et al., 2018).

Telul urmarit este un turism durabil prin intermediul modelului circular. Aplicarea principiilor
economiei circulare poate oferi companiilor din industria turismului în general și hotelieră în particular
cadrul necesar pentru dezvoltarea afacerilor și, în același timp, poate contribui la crearea unei experiențe
mai sustenabile pentru toate părțile implicate prin diminuarea implicațiilor negative asupra sustenabilității
sociale și de mediu. Cu toate acestea, companiile din industria ospitalității (hoteluri și alte unități de cazare)
care sunt implicate în inițiative de sustenabilitate acționează cu precădere din considerente economice,

63
pentru a obține avantaje competitive, astfel că accentul cade mai mult pe reducerea consumului de energie,
apă și deșeuri, în timp ce aspectele de mediu și socio-culturale sunt adesea neglijate. (Girard and Nocca,
2017) (Pamfilie et al., 2018).

În contextul economiei circulare, s-a dezvoltat conceptul de „turism circular“, ca model de afaceri
bazat pe principiile dezvoltării durabile. Așa cum economia circulară urmărește crearea unui cerc virtuos
care produce bunuri și servicii fără a irosi resursele limitate ale planetei (materii prime, apă, energie),
turismul circular propune un model în care fiecare parte implicată (furnizor, turoperator, gazdă sau turist)
adoptă o abordare prietenoasă față de mediu (eco). Sectorul turismului circular face referire la capacitatea
acestuia de a declanșa și stimula fluxuri circulare, cu scopul de a concilia sectorul turismului și
managementul durabil al resurselor. Turismul circular nu este, însă, doar o formă de turism verde, care
limitează consumul și irosirea surselor de energie neregenerabilă, recuperarea, reutilizarea, redezvoltarea,
valorizarea și regenerarea fiind cuvinte-cheie atunci când vine vorba despre acest tip de turism. Pentru a
obține o ofertă turistică durabilă, viitorul se referă și la protecția patrimoniului cultural și natural. Accentul
pus pe patrimoniu poate contribui cu succes la revitalizarea economiei locale cu noi locuri de muncă, noi
afaceri, venituri fiscale și cheltuieli locale, toate pentru a regenera valorile. Turismul poate acționa și ca o
modalitate de regenerare a cunoștințelor produse de fiecare destinație în parte, transferându-le pe acestea
de-a lungul timpului. (Girard and Nocca, 2017) (Pamfilie et al., 2018).
Industria turismului, industria cu cea mai rapidă dinamică la nivel global, are o legătură puternică
cu domeniul sustenabilității, fiind, în același timp, un sector extrem de sensibil, atât din prisma
(supra)utilizării resurselor, cât și a generării de deșeuri. Într-o societate bazată pe cunoștințe, cu volume
mari de informații accesibile oricui, oriunde, consumatorii de turism devin tot mai exigenți; cerințele lor de
calitate cresc progresiv și aceștia apreciază tot mai mult varietatea de produse și servicii, experiențele noi
și fără precedent, dar și flexibilitatea în crearea unei vacanțe. Ca un element pozitiv, din ce în ce mai mulți
turiști își exprimă dorința pentru un mediu curat, dar, în același timp, pentru experiențe turistice în natură
și pentru produse turistice care includ cultura, patrimoniul și istoria. Astfel, toți jucătorii din această
industrie se confruntă cu provocări profunde și sunt forțați nu numai să caute noi modalități de a deveni
competitivi pe o piață în care concurența este acerbă, ci și să acorde tot mai multă atenție dezvoltării și
promovării durabilității. Ei devin din ce în ce mai preocupați de compatibilitatea cu mediul, în special prin
conservarea resurselor de care depinde succesul turismului atât pe termen scurt, cât și pe termen lung
(Pamfilie et al., 2018).
La nivel global, turismul durabil devine din ce în ce mai răspândit - nu numai că cererea clienților
pentru acest tip de turism crește, dar și furnizorii din domeniul turismului continuă să dezvolte noi programe
ecologice, iar guvernele să creeze din ce în ce mai multe politici care să încurajeze practicile turistice
durabile (Pamfilie et al., 2018).
Potrivit Organizației Mondiale a Turismului, „dezvoltarea turismului durabil necesită participarea
informată a tuturor părților interesate relevante, precum și o conducere politică puternică pentru a asigura
participarea pe scară largă și consolidarea consensului“. (UNWTO, 2005) Dezvoltarea turismului durabil
este un proces continuu care necesită monitorizarea permanentă a impactului și introducerea măsurilor
preventive și/sau corective necesare. În plus, turismul durabil ar trebui să mențină un nivel înalt de
satisfacție pentru turiști, făcându-i mai conștienți de problemele legate de durabilitate și promovând practici
durabile în domeniul turismului între aceștia. Astfel, în contextul cerințelor tot mai mari pentru
sustenabilitate, economia circulară, devenită cel mai viabil model pentru economia globală, se transferă și
în industria turismului sub forma turismului circular (Pamfilie et al., 2018).
Cum poate turismul sa contribuie la tranzitia spre o economie circulara?
1. Afacerile din turism pot sa reduca consumul de materii prime si alte resurse si aplicarea principiilor
circularitatii (reducerea consumului, refolosire, reciclare, recuperare). De exemplu, companiile
hoteliere pot sa construiasca cladiri mai eficiente energetic. Ele pot adopta diverse tehnologii pentru
economisirea apei atat in baile camerelor de hotel cat si in spalatorii. Mobila, covoarele si alte
accesorii din camere pot fi reconditionate si refolosite. De asemenea, se poate reduce risipa de
mancare prin practice noi, cum ar fi: folosirea unor farfurii mai mici, responsabilizarea staffului si

64
 corelarea mai buna intre productia de mancare si cerere. Cateva hoteluri in Copenhaga (intre care
si Crowne Plaza) au implementat deja cateva initiative de genul acesta: sistem de incalzire/racier
pe baza apelor subterane, reconditionarea mobile, “smart rooms” (incalzirea controlata digital),
reducerea risipei de mancare (Manniche et al., 2017).
2. Comercializarea/redistribuirea excesului de mancare. Un astfel de program exista deja in
Danemarca. Mai multe restaurante, firme de catering si supermarketuri anunta pe o platforma
(https://toogoodtogo.dk) ce mancare le-a ramas iar clientii pot cumpara la preturi mult reduse. In
mod similar hotelurile si alte afaceri din domeniul turismului si al ospitalitatii pot comercializa
mobila pe care doresc sa o schimbe, saltelele, materialele de constructii ramase si alte resurse care
pot fi re-fabricate, reconditionate sau reciclate.
3. De multe ori avem tendinta sa cumparam diverse lucruri pentru vacanta pe care le folosim o singura
data. Un concept incepe sa creasca in popularitate: “vino-asa-cum-esti-si-foloseste-ce-avem”.
Acesta se refera la faptul ca multe lucruri de care avem nevoie in vacanta ar putea fi inchiriate de
la gazde pentru a fi folosite pe perioada sejurului (ochelari de soare, carti, jucarii pentru copii,
schiuri, biciclete, surfuri, etc.). Observam ca multe concepte invatate in acest semestru sunt legate
intre ele. In acest caz legatura este intre economia circulara si economia colaborativa.

Un turist este, conform definitiei, o persoana care calatoreste in afara localitatii de domiciliu si
petrece la destinatia turistica cel putin o noapte si nu maim ult de un an. Primul pas pe care acest turist il
face este sa isi planifice clatoria, apoi calatoreste la destinatia turistica. La destinatia turistica se cazeaza,
foloseste transportul in comun, consuma mancare locala si ia parte la diverse activitati. La finalul sejurului
se intoarce in localitatea de domiciuliu. Toti acesti pasi pot fi adaptati pentru a raspunde principiilor
economiei circulare. (6)

Depinde si de dorinta turistului, dar exista posibilitatea de a consuma produsele turistice intr-o
forma circulara. De exemplu, la Crowne Plaza, in Copenhaga (Danemarca), sistemul de incalzire a
camerelor este conectat la softul de rezervare. Daca o camera nu este rezervata, incalzirea este setata la
minim. Acelasi hotel colecteaza resturile ramase de mesele turistilor la subsol si foloseste aceste deseuri
organice pentru producerea de biogas. (6)

Tranzitia de la modelul economic linear la cel circular ar putea ajuta hotelurile care adopta primele
acest model sa se diferentieze de restul. Costul trecerii la economia circulara nu este prohibitiv. De exemplu,
Phillips Lighting ofera clientilor ca in loc sa cumpere becuri sa cumpere servicii de iluminare. Astfel,
clientii, inclusive cei din domeniul turismului, nu mai platesc pentru becuri ci platesc doar electricitatea
consumata. In acest fel, si Phillips Lighting are motive sa produca becuri care tin maim ult din moment ce
nu castiga din vanzarea acestora, Covoarele si mochetele pot fi cumparate de la companii de genul DSM-
Niaga care produce covoare 100% reciclabile si foloseste 95% mai putina energie si nici un pic de apa. (6)

In cadrul turismului circular, nu este necesar ca un hotel sa detina toate lucrurile pe care le foloseste.
Multe lucruri pot fi sub forma produselor-ca-serviciu (vezi exemplul Phillips Lighting de mai sus). Astfel
acestea vor fi returnate fabricantului la sfarsitul perioadei de folosire pentru reciclare si re-fabricare. (7)

O alta problema care poate fi rezolvata prin trecerea la economia circulara este risipa de mancare.
Se spune ca prin trecerea la acest model economic se poate evita aruncarea a 60% din mancarea care se
risipeste la ora actuala. (6) Cantitatea de deseuri la un hotel poate sa varieze intre 0.5 si 3 kg de gunoi
nesortat per oaspete per noapte. Resturile alimentare reprezinta pana la 50% din cantitatea de deseuri
colectata de la un hotel (7).

In cazul unui hotel de 5 stele exista urmatoarele 3 cicluri de renovare (7):

• Reamenajare – la fiecare 3 pana la 6 ani;
• Renovare de baza – la fiecare aproximativ 12 ani;

65
 • Renovare complete – la fiecare 50 de ani.

Fiecare lucru dintr-un hotel este o resursa. La sfarsitul perioadei de folosire, resursa respectiva
trebuie reciclata, reparata, reprocesata sau refabricate pentru a i se extinde valoarea materiala. In acest sens,
mobila si accesoriile din camera trebuie gandite astfel incat sa fie usor de reciclat. La fel lenjeria de pat sau
prosoapele. Lenjeriile de pat dintr-un hotel sunt spalate de aproximativ 100 de ori. De fapt 16% din apa pe
care o consuma un hotel este folosita pentru spalarea lenjeriilor si a prosoapelor. Acolo unde oaspetii
hotelului sunt de acord sa nu li se inlocuiasca lenjeria si prosoapele zilnic, durata de viata a acestora este
extinsa si se economiseste o cantitate importanta de apa. (7)

Un hotel de 5 stele cu 500 camere arunca pana la 2.5-3 tone de cearsafuri in fiecare an. O initiativa
venita de la Westin Hotel a arata ca aceste cearsafuri pot fi reciclate si folosite pentru fabricarea altor bunuri.
De exemplu la acest lant hotelier, lenjeria de pat si prosoapele au fost reciclate si transformate in pijamale
(7).

In concluzie, regimul socio-tehnologic actual se bazeaza pe modelul economiei liniare care este
sustinut prin legi, reglementari, infrastructura, piete, stiinta, norme culturale. Economia circulara este la ora
actuala un model economic de nisa. Insa, pe masura ce se produc schimbari la nivel economic, politic,
social si de mediu datorate (printer altele) schimbarilor climatice, globalizarii, preturilor in crestere la
materiile prime, Acordului de la Paris si noilor modele de consum) presiunea pe modelul economic liniar
va continua sa creasca.

Curs 10 Economia Circulara si Turismul

Introducere
Populația mondială este în creștere, la fel și cererea de materii prime. Cu toate acestea,
aprovizionarea cu materii prime cruciale este limitată. Aprovizionările limitate înseamnă că unele țări din
UE depind de alte țări pentru materiile prime. În plus, extracția și utilizarea materiilor prime au un impact
major asupra mediului. De asemenea, cresc consumul de energie și emisiile de CO2. O utilizare mai
inteligentă a materiilor prime poate reduce emisiile de CO2 (1).

Așa cum arată cele mai recente statistici, mediul înconjurător se află într-un proces continuu de
degradare, cele mai vechi dintre economiile planetei folosind resursele naturale într-un ritm mai rapid decât
capacitatea de regenerare a acestora. Cu atât mai mult, pe măsură ce clasa mijlocie de la nivelul statelor
emergente se dezvoltă și investițiile imobiliare în hotelurile din aceste regiuni cresc, problema resurselor
devine tot mai mare, ceea ce se traduce într-o responsabilitate mai mare a companiilor vestice implicate în
astfel de proiecte, atât din punct de vedere al perspectivei de mediu, cât și al perspectivei sociale a
sustenabilității. (Pamfilie et al., 2018).
Uniunea Europeană produce anual peste 2,5 miliarde de tone de deșeuri. În prezent, își actualizează
legislația privind gestionarea deșeurilor pentru a promova trecerea la un model mai durabil, cunoscut sub
numele de economia circulara Parlamentul dorește ca europenii să treacă la o economie circulară, utilizând
mai eficient materiile prime și reducând pierderile. (1)

Ce este economia circulara?

Economia circulară este un model de producție și consum care implică partajarea, reutilizarea,
repararea, renovarea și reciclarea materialelor și produselor existente cât mai mult posibil. În acest fel, ciclul
de viață al produselor este extins. În practică, aceasta implică reducerea la minimum a deșeurilor. Când un

66
produs ajunge la sfârșitul duratei sale de viață, materialele din care este făcut sunt păstrate în cadrul
economiei de câte ori este posibil. Acestea pot fi folosite din nou și din nou, creând astfel o valoare
suplimentară (1).

Geissdoerfer et al. (2017) definesc conceptul de economie circulară ca „un sistem regenerativ în
care input-ul de resurse, deșeurile, emisiile și pierderile de energie sunt minimizate prin încetinirea,
închiderea și îngustarea buclelor de materiale și energie. Autorii consideră că acest sistem poate fi realizat
printr-un design sustenabil, mentenanță, reparații, refolosire, re-manufacturare, recondiționare și reciclare”
(Geissdoerfer et al. 2017). Pamfilie et al., 2018)

Economia circulară se abate de la modelul economic tradițional, liniar, care se bazează pe un model
de ia-fă-consumă-aruncă. Acest model se bazează pe cantități mari de materiale și energie ieftine, ușor
accesibile. De asemenea, o parte a acestui model este programarea uzurii - conceperea unui produs pentru
a avea o durată limitată de viață pentru a încuraja consumatorii să cumpere unul nou. Parlamentul European
a solicitat măsuri de combatere a acestei practici (1).

Economia circulară face referire la un sistem regenerabil prin intenție și design, înlocuind termenul
de „sfârșit al ciclului de viață“ cu restaurarea. Direcția este aceea a utilizării energiei regenerabile, a
eliminării chimicalelor toxice și a diminuării risipei și deșeurilor printr-un design superior al materialelor,
produselor, sistemelor și, implicit, al modelelor de afaceri. (Van Rheede, 2012) (Pamfilie et al., 2018).

Un studiu al Fundatiei Ellen Mac Arthur demonteaza argumentat conceptul de deseu si sustine ca
utilizarea produselor la sfarsitul ciclului de viata ar trebui sa implice atentie inca din faza de proiect. De
asemenea, importanta in acest sens este si integrarea unui eco-design ce are ca scop reducerea impactului
asurpra mediului pe parcursul ciclului de viata al produsului. (Strat et al., 2018)

Tema economiei circulare a fost introdusa in literatura economica de Pearce & Turner (1990) care
au criticat modelul traditional de dezvoltare economica si au propus trecerea la economia circulara bazandu-
se pe un model care sa evidentieze functiile economice ale mediului. Preston (2012) sustine ca economia
circulara este un process prin care deseurile din activitatile productive devin materii prime pentru alte
circuite de productie. Evolutiile in conceptualizarea economiei circulare au fost surprinse si de Sauvé et al.
(2016) care au subliniat ca printre obstacolele intalnite in implementarea mecanismelor specifice economiei
circulare se regasesc dificultatile in identificarea solutiilor tehnologice de minimizare a costului ecologic
total dar si a modificarii comportamentului consumatorului. Modificarea comportamentului consumatorului
ca o preconditie a implementarii economiei circulare, a fost analizata de Brătianu (2017) care a propus
trecerea de la gandirea liniara la cea neliniara si ulterior gandirea dinamica. (Vuţă et al., 2018).

Economia circulară – un model economic sustenabil?

În economia actuală, modelul dominant este cel liniar, bazat pe consum, pe cantități însemnate de
resurse și energie ușor accesibile, ceea ce îl face din ce în ce mai nepotrivit pentru realitatea în care este
utilizat. (United Nations, 2015) Încercarea unei abordări eficiente, de reducere a resurselor și energiei fosile
consumate de fiecare unitate economică, nu va altera natura finită a acestora, ci doar poate amâna
inevitabilul, fiind astfel necesare alte schimbări fundamentale (Pamfilie et al., 2018).
În prezent, există o preocupare tot mai mare pentru impactul negativ pe care acțiunile umane îl au
asupra mediului înconjurător, luând în calcul resursele limitate, dar mai ales neregenerabile ale planetei.
Astfel, dezvoltarea sustenabilă devine un mod de a gândi și de a acționa atât pentru populație, cât și pentru
mediul de afaceri, în acest sens fiind nevoie de principii și acțiuni bine definite, menite a asigura, în final,
protejarea mediului. În acest context, economia circulară devine una dintre cele mai mari provocări și, în

67
același timp, oportunități ale prezentului, cu noi idei și principii care vin să susțină refolosirea resurselor,
în locul consumului efectiv, care conduce la epuizarea acestora. (Pamfilie et al., 2018)
Reike et al. (2017) afirmă că guvernele şi factorii de decizie au un rol decisiv în realizarea unei
economii circulare. Comisia Europeană declară că economia circulară este în strânsă legătură cu prioritățile
sale cheie şi a propus un plan de acțiune ce cuprinde obiective pentru „reducerea ratelor de stocare a
deșeurilor în depozite de deșeuri și a creșterii ratelor de pregătire pentru reutilizare și reciclare a fluxurilor
de deșeuri principale, cum ar fi deșeurile municipale și deșeurile de ambalaje” (European Commission,
2015a). Programul Comisiei Europene pentru economia circulară include propuneri legislative ce prevăd
un obiectiv de 65% pentru reutilizarea şi reciclarea deșeurilor municipale şi 75% pentru reciclarea
ambalajelor şi deșeurilor din ambalaje (European Commission, 2015b; European Commission, 2015c).
(Pamfilie et al., 2018)
În acest context, conceptul de „economie circulară“ atrage tot mai mult atenția în ultimii ani.
Aceasta este caracterizată, mai mult decât definită, ca o economie regenerativă, care urmărește să mențină
produsele, componentele, materialele la cel mai înalt nivel al utilității și valorii lor în orice moment, făcând
distincție între ciclurile tehnice și biologice. Economia circulară este concepută ca un ciclu de dezvoltare
pozitiv continuu, care conservă și îmbunătățește capitalul natural, optimizează randamentul resurselor și
minimizează riscurile de sistem prin gestionarea stocurilor finite și a fluxurilor regenerabile, dovedindu-și
eficiența la orice nivel (Pamfilie et al., 2018).

Conceptul de economie circulara devine din ce in ce mai important pentru cercetatorii si practicienii
din intreaga lume nu doar a economistilor interesati de identificarea si implementarea unor mecanisme care
sa asigure dezvoltarea sustenabila la nivel global (Ghisellini et al., 2016). Pornind de la concluziile
conferintei Rio +20 in anul 2012 a carei tema a fost cresterea ecologica a economiei, Bartelmus (2013)
sustine ca dezvoltarea durabila este un concept care trebuie definit la nivel global si nu individual deoarece
vizeaza dezvoltarea sustenabila ecologica, economica si sociala. Consideram ca nu se poate vorbi de
economie circulara decat in contextual unei dezvoltari durabile, in sensul in care aceasta este rezultatul unor
activitati ce iau in considerare simultan si echilibrat toate aspectele de natura economica si sociala, de mediu
si tehnologie din cadrul unei economii (Ghisellini et al., 2016). (Vuţă et al., 2018).

Ce principii stau la baza economiei circulare? (2)

• Deșeul este materie primă — Componentele biologice se descompun în mod natural.
Componentele tehnologice: plastic, aliaj, sticlă, etc. pot fi refolosite cu minim de efort si energie.
• Diversitatea este importantă — modularitatea, versatilitatea, adaptabilitatea ar trebui să devină
priorități.
• Sursele regenerabile de energie — încurajarea producerii si utilizarii energiilor alternative.
• Sistematizarea gândiri — Înțelerea conceputului de influență reciprocă a componentelor vieții.

Economia circulara este ghidata si de asa-numitele “Principii 3R”: reducerea, reutilizarea si

reciclarea (Sakai et al., 2011). Reducerea, sau conceptul de “utilizare eficienta a resurselor” presupune
reducerea consumurilor de resurse si a cresterii ecoonomice si sociale in acelasi timp (Ness, 2008).
Principiul reutilizarii se refera la “orice operatiune prin care produsele sau componentele care nu sunt
deseuri sunt folosite din nou pentru acelasi scop pentru care au fost concepute” (UE, 2008). Reutilizarea
materialelor sau compnentelor este utila si din punct de vedere economic si din punct de vedere ecologic
deoarece necesita mai putine resurse, mai putina energie si mai putina forta de munca comparativ cu
fabricarea de produse noi din materiale extrase direct din natura (Castellani et al., 2015). Reciclarea
deseurilor se refera la oportunitatea de a valorifica resursele utilizate initial si de a reduce cantitatea de
material care trebuie eliminat reducand astfel si impactul asupra mediului (Lazarevic et al., 2012). (Strat et
al., 2018)

68
 Este important de mentionat ca, desi exista o recunoastere a unei ierarhii intre principiile 3R,
tranzititia spre economia circulara la nivel practic pare mai degraba preocupata de reciclare decat de
refolosire, principalul principiu al economiei circulare. Reutilizarea ar putea contribui la reducerea
impactului asupra mediului, precum si la revitalizarea competitivitatii economiilor locale si la
imbunanatirea bunastarii anumitor segmente ale populatiei (Castellani et al., 2005). (Strat et al., 2018)

Printre principiile inovatoare ale conceptului de economie circulara este acela ca rezidurile aflate
la sfarsitul vietii ar trebui sa fie valorificate fie ca fluxuri materiale fie ca surse pentru producerea de energie.
Astfel, includerea lor in proiectarea produselor si proceselor permite inchiderea ciclului de materiale si
energie (ciclu complet), maximizarea utilizarii deseurilor, minimizarea utilizarii materialelor virgine si
minimizarea eliberarii de materiale nocive pentru mediu. (Strat et al., 2018).

Si la Forumul Economic Mondial au fost stabilite trei principii care s-ar afla la baza economiei
circulare (World Economic Forum, 2016) (Pamfilie et al., 2018):
• principiul 1 – conservarea și îmbunătățirea capitalului natural prin controlul stocurilor finite și
echilibrarea fluxurilor de resurse regenerabile (de exemplu, înlocuirea combustibilului fosil cu energie
regenerabilă sau utilizarea metodei randamentului durabil maxim pentru a conserva stocurile de pește)
• principiul 2 – optimizarea randamentului resurselor prin produsele, componentele și materialele
care circulă la cel mai înalt nivel al utilității în orice moment, atât în cazul ciclurilor tehnice, cât și al celor
biologice (de exemplu, utilizarea în comun a produselor și extinderea ciclurilor de utilizare a acestora)
• principiul 3 – promovarea eficacității sistemului prin relevarea și proiectarea externalităților
negative, cum ar fi poluarea apei, aerului, solului și fonică, schimbările climatice sau efectele negative
asupra sănătății aflate în conexiune cu utilizarea resurselor.

Care sunt beneficiile trecerii la modelul economic circular?

Trecerea la o economie circulară ar putea aduce beneficii importante, cum ar fi reducerea presiunii
asupra mediului, îmbunătățirea securității aprovizionării cu materii prime, creșterea competitivității,
stimularea inovării, stimularea creșterii economice, crearea de locuri de muncă (580.000 de locuri de muncă
numai în UE). De asemenea, consumatorii vor beneficia de produse mai durabile și inovatoare, care vor
creste calitatea vieții și îi vor ajuta să economisească bani pe termen lung (1).

Măsuri precum prevenirea deșeurilor, proiectarea ecologică și reutilizarea ar putea economisi în

companiile din UE 600 de miliarde de euro - echivalentul a 8% din cifra de afaceri anuală - reducând
totodată emisiile totale de gaze cu efect de seră cu 2-4% (1). De altfel, in UE, economia circulară este
corelată cu 300-380 miliarde de euro din PIB, 90-110 miliarde de euro investiţii şi până la 2,5 milioane de
locuri de muncă, în 2018, arată un studiu realizat de către Enel şi The European House – Ambrosetti (3).

Cat de “circulara” este economia tarilor din UE?

Evaluarea “nivelului de circularitate” al celor 27 de ţări ale UE şi al Regatului Unit a fost completată
de un sondaj, prin care 300 de lideri de afaceri europeni au fost întrebaţi despre necesitatea adoptării unor
măsuri circulare în companii. Dintre repondenţi, 95% consideră că economia circulară este o alegere
strategică pentru compania lor: este mai presus de toate un instrument pentru a obţine un avantaj competitiv
în ceea ce priveşte diversificarea, extinderea cotei de piaţă şi reducerea costurilor (3).

Având în vedere rolul crucial al Economiei Circulare în discursul politic actual atât la nivel
european, cât şi naţional, studiul a fost completat de o evaluare cantitativă a beneficiilor socio-economice
şi de mediu ale economiei circulare. A fost conceput un model econometric inovator şi unic, care se

69
concentrează pe Uniunea Europeană şi Regatul Unit în ansamblu şi pe cele trei ţări de interes ale studiului:
Italia, România şi Spania (3).

Studiul arată cum, în 2018, Economia Circulară este corelată cu 300-380 miliarde de euro din PIB
în Europa, 27-29 miliarde de euro în Italia, 10-12 miliarde de euro în România şi 33-35 de miliarde de euro
în Spania. Totodată, Economia Circulară este corelată cu aproximativ 200.000 de locuri de muncă în Italia,
20.000 în România, 350.000 în Spania şi până la 2,5 milioane în Europa, în 2018. Studiul estimează, de
asemenea, un efect asupra investiţiilor de 8-9 miliarde de euro în Italia, 1-2 miliarde de euro în România,
9-11 miliarde de euro în Spania şi un impact total de 90-110 miliarde de euro în Uniunea Europeană, în
2018. Beneficiile semnificative sunt, de asemenea, estimate la nivelul productivităţii muncii: în jur de 560-
590 euro per angajat, pe an, în Italia, 1.210-1.270 euro per angajat, în România (ţara cu cel mai mare
impact), 640-670 euro per angajat, în Spania, şi 570-940 euro per angajat, în total, la nivel European (4).

Cu toate acestea, majoritatea liderilor de afaceri europeni consideră că ţara lor nu este pregătită să
facă faţă provocărilor economiei circulare; incertitudinea cu privire la crearea de valoare (43,6% dintre
răspunsuri) şi lipsa abilităţilor (35,9%) sunt cele mai frecvente două răspunsuri cu privire la obstacolele din
calea dezvoltării economiei circulare în Europa (3).

Recentul Pact Verde European şi planul de acţiune pentru economia circulară, adoptat în martie
2020 de către Comisia Europeană, au stabilit obiective noi şi mai ambiţioase pentru Europa în ceea ce
priveşte tranziţia la modelele Economiei Circulare. Cu toate acestea, în ţările UE, dezvoltarea Economiei
Circulare este departe de a fi uniformă. Până în prezent, multe ţări europene (inclusiv Italia) nu au încă o
strategie naţională care să recunoască Economia Circulară ca un factor fundamental (4).

Uniunea Europeană prezintă rezultate eterogene în ceea ce priveşte tranziţia la economia circulară:
Italia şi Spania demonstrează un nivel de dezvoltare mediu-ridicat, în timp ce România se află în partea de
jos a clasamentului. Pentru a măsura performanţa în timp, modelul de analiză Circular Economy Scoreboard
a fost analizat pe o perioadă de 5 ani. România a înregistrat o îmbunătăţire semnificativă în ultimii cinci
ani, Spania a avut un progres moderat, în timp ce Italia a avut o evoluţie mai lentă în tranziţia către un
model circular (4).

Comisia Europeană a propus un nou Plan de acțiune pentru Economia Circulară, care va deschide
calea către o economie neutră din punctul de vedere al impactului asupra climei, dar competitivă şi cu
consumatori responsabilizați faţă de conservarea naturii şi a resurselor. Noul Plan de Acțiune pentru
economia circulară este unul dintre principalele elemente ale Pactului verde european şi prevede măsuri de-
a lungul întregului ciclu de viață al produselor, cu obiectivul de a pregăti economia noastră pentru un viitor
verde, cu o întărire a competitivităţii şi noi drepturi pentru consumatori. (5)

Zero deseuri reprezinta un obiectiv al politicii Uniunii Europene asa cum este descris in cel de-al
7-lea program de actiune pentru mediu. Prin Directiva 1999/31, Comisia Europeana a impus statelor
membre reducerea depozitarii “deseurilor biodegradabile municipale” la mai putin de 35% din cantitatea
produsa in 1995. Important de mentionat este ca unele state member ale UE (Austria, Belgia, Danemarca,
Germania si Tarile de Jos au atins deja tintele Directivei UE privind depozitarea deseurilor. Exemplul de
urmat este cel al Olandei unde numai 3% din totalul deseurilor produse este inca depozitat. Folosirea
diferitelor instrumente (impozite, restrictii si reglementari) si constientizarea populatiei si a agentilor
economici cu privire la necessitati au contribuit la ratele scazute de depozitare a deseurilor. (Strat et al.,
2018)

Se va acorda, aşadar, atenție evitării producerii de deșeuri; cele existente vor fi transformate în
resurse utilizabile. Comisia va încerca să găsească şi un model general european de colectare separată şi de

70
etichetare a deşeurilor. Vor fi reduse exporturile de deșeuri de către Uniunea Europeană şi vor fi controlate
atent transporturile ilegale în acest domeniu. (5)

Iată principalele măsuri propuse de Planul de acțiune pentru economia circulară: (5)
• Produsele durabile devin regulă pe piața Uniunea Europeană;
• Unica folosință va fi restricționată şi se va interzice distrugerea bunurilor de folosință îndelungată
rămase nevândute;
• Consumatorii vor cunoaşte potențialul de reparare și de durabilitate al produselor;
• Cetățenii vor beneficia de un veritabil "drept la reparare";
• Comisia va introduce "Inițiativa pentru circularitate în domeniul produselor electronice şi IT";
• Va fi îmbunătăţită durabilitatea bateriilor și vehiculelor;
• Ambalajele - mai ales plasticul - vor avea cerinţe obligatorii pentru reciclare şi nu toate vor mai fi
permise;
• Va apărea o nouă Strategie a Uniunii Externe pentru textile;
• Va apărea şi o Strategie care să promoveze principiile economiei circulare în industria construcţiilor
şi a mentenanţei clădirilor;
• În serviciile alimentare, ambalajele, vesela și tacâmurile de unică folosință vor fi înlocuite cu
produse reutilizabile.

Tranzitia de la economia actuala, caracterizata prin linearitate (bazata pe utilizarea extensiva a resurselor
naturale cu impact negative asupra mediului inconjurator si a producerii de deseuri) catre economia
circulara se afla in atentia Comisiei Europene. Acest process creeaza conditiile de reducere a volumului de
deseuri si de mentinere a unei parti tot mai mari si pe o durata mai mare a valorii produselor, materialelor
si a resurselor in ciclul de productie (European Commission, 2017a). (Vuţă et al., 2018).

Pachetul de masuri care vizeaza economia circulara, prezentat de Comisia Europeana contine planul
de actiune si lista proiectelor de modificare/amendare a reglementarilor actuale, precum si intentiile de
adoptare a unor noi reglementari cu incidenta asupra deseurilor (Bourguigon, 2016). Initiativa Comisiei
Europene are correspondent la nivelul statelor member, context in care Olanda si Finlanda au publicat deja
strategiile proprii pentru tranzitia la economia circulara ce vizeaza orizontul anilor 2050, in timp ce Bulgaria
a anuntat ca printre prioritatile mandatului din anul 2018 la presedintia Consiliului Uniunii Europene se
afla economia circulara si initiativele de inovare in domeniul ecologic (European Commission, 2017b).
(Vuţă et al., 2018).

In timp ce in China economia circulara este o parte a strategiei politice a statului, in Uniunea
Europeana, SUA si Japonia este un concept care justifica politicile de management a deseurilor si de mediu
(Ghisellini et al., 2016). Sana (2014) sustine ca economia circulara este generatoare de crestere economica
estimand ca in Europa 630 miliarde de euro pot fi economisiti annual printr-o utilizare mai eficienta a
resurselor, creandu-se si locuri de munca suplimentare daca productivitatea resurselor va creste cu 30%.
(Vuţă et al., 2018).

Nu trebuie sa privim economia circulara doar prin prisma efectelor positive pentru ca si acest
process are limite de ordin etic si economic. Astfel, un studiu realizat pe cazul orasului Guiyang din China
a demonstrat ca rentabilitatea pe termen scurt a economiei circulare nu este garantata si ca poate avea si
efecte negative asupra cresterii economice (Sana, 2014). (Vuţă et al., 2018).

71
 In China, strategia autoritatilor de implementare a economiei circulare este bazata pe 3 piloni: o
productie care protejeaza mediul inconjurator, ecologia industriala si modernizarea economica. Concret, in
baza unui pachet de legi adoptat in 2003, firmele poluante au obligatia de a realiza audituri ale productiei
pentru a evalua impactul asupra mediului inconjurator (Yuan & Moriguichi, 2006). (Vuţă et al., 2018).

Turismul ca parte a economiei circulare

Majoritatea studiilor legate de economia circulara au fost realizate in sectorul manufacturier. Cu

toate acestea conceptul de circula