Sunteți pe pagina 1din 6

Indicatorii de dezvoltate durabilă

1 Prezentarea generala a indicatorilor de dezvoltare durabila


Pentru a masura rezultatele politicilor de dezvoltare durabila sunt
necesare date si instrumente cu care aceste date sa fie prelucrate. In lipsa
acestora, nu pot fii clare nici natura problemelor nici dimensiunile acestora iar
efectele politicilor de dezvoltare durabila nu pot fii evidentiate.
Aceste mijloce sunt indicatorii dezvoltarii durabile care acopera o paleta
larga de domenii ca mediul, economia, socialul si institutiile. Primul set de
indicatori a fost realizat si adoptat in 2005 ulterior fiind revizuit in 2007.
Rezultatele monitorizarii evolutiei programului de dezvoltare durabila
cu ajutorul 151h76b indicatorilor, vor fii publicate din doi in doi ani de
EUROSTAT (Eurostat este departamentul Comisiei responsabil de publicarea
unor statistici comparabile pentru tot teritoriul UE. Serviciul consolidează
datele colectate de autoritățile naționale și le armonizează pentru a garanta că
fiecare indicator – de exemplu valoarea șomajului – este calculat la fel în toate
statele membre.). Acesti indicatori sunt aplicati pentru evidentierea
rezultatelor programului de dezvoltare durabila in statele Uniunii Europene
dar si in statele candidate.
In selectarea indicatorilor de dezvoltare durabila, se tine cont de criterii
ca: relevanta pentru politicile formulate in Strategia de dezvoltare durabila,
simplitate (informatia trebuie sa fie accesibila publicului larg) disponibilitatea
datelor si reprezentativitatea lor.
Procesul de elaborare si utilizare a indicatorilor de dezvoltare durabila
prezinta urmatoarele etape:
▪ definirea obiectivelor,
▪ revizuire si adaptare,
▪ stabilirea scopului,
▪ elaborarea cadrului conceptual,
▪ elaborarea criteriilor de selectie,
▪ elaborarea unei prime variante a listei de indicatori,
▪ consultarea publica,
▪ elaborarea setului final,
▪ analiza si raportare
Pentru imbunatatirea continua a acestui set se reiau etapele de la
revizuire si adaptare. (Indicators of sustainable development: Guidelines and
Methodologies)

2 Domeniile de calculare a indicatorilor


Calcularea indicatorilor de dezvoltare durabila, conform Uniunii
Europene se bazeaza pe 10 teme, care reflecta cele sapte provocari principale
ale Strategiei de dezvoltare durabila, un obiectiv al prosperitatii economice
precum si principii directoare referitoare la buna guvernare. Aceste teme
urmeaza un gradient general, de la economic, social, de mediu pana la cel
institutional. Acestea sunt impartite in sub-teme pentru a realiza reflectarea
obiectivelor operationale si actiunilor strategiei de dezvoltare durabila.
In scopul de a facilita comunicarea, setul indicatorilor este construit ca o
piramida pe trei niveluri. Aceasta distinctie intre cele trei niveluri de indicatori
reflecta structura strategiei reînnoite (obiectivele generale, obiectivele
operationale, actiuni) si raspunde la diferite tipuri de nevoi ale utilizatorilor,
avand indicatori titlu cu valoare mai mare de comunicare. Cele trei niveluri
sunt completate cu indicatori de context, care ofera informatii valoroase de
fond, dar care nu monitorizeaza in mod direct obiectivele strategiei.
Acest sistem descrie deasemenea indicatori care nu sunt pe deplin
dezvoltati, deci in curs de dezvoltare, necesari pentru aobtine o imagine
completa a progreselor inregistrate.

3 Clasificarea indicatorilor de dezvoltare durabila


Setul acestor indicatori este structurat pe arhitectura propusa de
EUROSTAT, într-o ierarhizare de 3 niveluri: indicatori principali (7), indicatori
utilizabili pentru monitorizarea si revizuirea programelor de dezvoltare
durabila (20) si indicatori analitici (48).
Sistemul indicilor de dezvoltare durabila este armonizat cu setul
european la nivelul pilonilor de baza. Sistemul integreaza, într-o structura
piramidala indicatori economici, sociali si de mediu, utilizabili pentru
evaluarea tridimensionala a dezvoltarii durabile.
A fost ales, pentru prezentarea generala a indicatorilor de dezvoltare
durabila, setul Romaniei deoarece acesta cuprinde indicatorii grupati in cele
patru categorii economica, sociala de mediu si institutionala fiind mult mai
usor de urmarit decat setul european care prezinta indicatorii grupati in
combinatii ale celor patru categor
In cele ce urmeaza este prezentata clasificarea setului de indicatori.
Factorul economic se regaseste prin indicatorii de dezvoltare durabila grupati
in tema 1, cel social este reprezentat de indicatori grupati in temele 2, 3 si 4
factorul de mediu este reprezentat prin indicatorii de Dezvoltare Durabila din cadrul
temelor 5, 6, 7 si 8 iar factorul institutional este adaugat ulterior, el negasindu-
se ca atare in sistemul de clasificare national (tema 9 Buna guvernare, la
sfarsitul clasificarii este adaugata din setul European si reprezinta factorul
institutional). In figura 1 este reprezentata clasificarea indicatorilor de
dezvoltare durabila
Tema 1. Dezvoltarea economica prezinta un total de 18 indicatori ai
dezvoltarii durabile clasificati in trei subteme:
Subtema: Investitii:
1. Procentul din PIB alocat pentru investitii pe sectoare institutionale
2. Rata reala de crestere a PIB
3. PIB/locuitor exprimat in puterea de cumparare standard
4. PIB/locuitor pe regiuni
5. Cheltuieli pentru consumul total ca procent din PIB
6. Cheltuieli pentru consumul total ca procent din PIB
7. Venitul nationalbrut (VNB)
8. Rata inflatiei
9. Economii brute ale populatiei ca procent din PIB
Subtema: Competitivitate
1. Productivitatea muncii /ora lucrata
2. Educatie permanenta
3. Cifra de afaceri din inovare ca procent din cifra totala de afaceri, pe
sectoare economice
4. Cheltuieli totale pentru cercetare dezvoltare ca procent din PIB
5. Cheltuieli publice pentru educatie, ca procent din PIB
Subtema: Populatie ocupata
1. Rata ocuparii
2. Cresterea populatiei ocupate totale
3. Rata ocuparii pr total, sexe si nivel de educatie
4. Rata somajului BIM pe total, sexe si nivel de educatie
5. Rata ocuparii pe regiuni
Tema 2. Saracie si excluziune sociala prezinta un total de 10 indicatori ai
dezvoltarii durabile clasificati in trei subteme:
Subtema: Saracie
1. Rata saraciei dupa transferurile sociale
2. Rata saraciei pe sexe, grupe de varsta si tipuri de gospodarii
3. Deficitul median relativ
4. Inegalitati in distributia veniturilor
Subtema: Accesul pe piata fortei de munca
1. Rata somajului pe termen lung
2. Disparitatea salariala de gen
3. Rata somajului pe termen foarte lung
4. Raportul de dependenta economica la gospodarii
Subtema: Alte aspecte ale excluziunii sociale
1. Rata de parasire timpurie a sistemului educationel de catre tineri
2. Ponderea populatiei cu nivel scazut de educatie
Tema 3. Imbatranirea societatii prezinta un total de 7 indicatori ai
dezvoltarii durabile clasificati in trei subteme:
Subtema: Ajustarea pensiilor
1. Rata de dependenta a varstnicilor
2. Rata de saracie pentru persoanele de 65 de ani si peste
Subtema: Schimbari demografice
1. Speranta de viata la 65 de ani
2. Rata totala de fertilitate
3. Migratia interna bruta
Subtema: Sustinere financiara publica
1. Rata ocuparii pe grupe de varsta
2. Varsta medie de pensionare
Tema 4. Sanatate publica prezinta un total de 10 indicatori ai dezvoltarii
durabile clasificati in doua subteme:
Subtema: Protectia sanatatii umane si stiluri de viata
1. Speranta de viata sanatoasa
2. Procentajul persoanelor supraponderale, pe grupe de varsta
3. Speranta de viata sanatoasa la 60 de ani, pe sexe
4. Cheltuieli publice pentru sanatate, ca procent din PIB
5. Rata incidentei de cancer la 100 000 locuitori
6. Rata sinuciderilor pe sexe si grupe de varsta
7. Procentajul fumatorilor actuali, pe sexe si grupe de varsta
8. Numarul accidentelor la locul de munca
9. Incidenta bolilor cronice
Subtema: Siguranta alimentara si calitate
1. Rata incidentei salmonelei la om
Tema 5. Schimbarea climei si energiei prezinta un total de 11 indicatori
ai dezvoltarii durabile clasificati in doua subteme:
Subtema: Schimbarea climei
1. Emisii totale de gaze cu efect de sera
2. Consumul intern brut de energie pe tipuri de combustibil
3. Emisii de gaze cu efect de sera, pe sectoare
4. Intensitatea in CO2 a consumului energetic
5. CO2 indepartat prin absorbtie (sechestrat)
Subtema: Energie
1. Intensitatea energetica a economiei
2. Consumul final al energiei pe sectoare
3. Ponderea energiei din surse regenerabile
4. Energia combinata pentru incalzire si electricitate ca procent din
energia electrica totala
5. Consumul de bio-combustibil in transporturi
6. Venituri din taxe pentru utilizarea energiei si consumul de energie
Tema 6. Modele de productie si consum prezinta un total de 13
indicatori ai dezvoltarii durabile clasificati in trei subteme:
Subtema: Eficienta ecologica
1. Consumul material intern si Pib in preturi constante
2. Emisii de substante acidifiante si precursori ai ozonului si PIB in preturi
constante
3. Emisii de pulberi in suspensie
4. Deseurile generate pe activitati economice
5. Deseurile municipale colectate pe locuitor
6. Componentele consumului material intern
7. Consumul material intern pe tipuri de materiale
8. Tratarea deseurilor municipale(evacuate la groapa de gunoi)
9. Deseuri municipale recuperate
Subtema: Modele de consum
1. Numarul si marimea gospodariilor populatiei
2. Consumul mediu anual de carne pe locuitor
3. Cheltuieli de uz casnic
Subtema: Agricultura
1. Indicele densitatii efectivelor de animale
2. Utilizarea pesticidelor selectate
Tema 7. Managementul resurselor naturale prezinta un total de 9
indicatori ai dezvoltarii durabile clasificati in patru subteme:
Subtema: Biodiversitatea
1. Schimbari in starea speciilor amenintate/protejate
Subtema: Ecosisteme marine
1. Capturile de peste peste limitele biologice de refacere a stocurilor din
apele marine
2. Marimea flotei de pescuit
Subtema: Resursele apelor potabile
1. Ponderea apei dulci prelevate in totalul resurselor de apa
2. Populatia conectata la statiile de epurare a apelor uzate
3. Emisiile de materie organica (CBO5) ca cerere biochimica de oxigen in
rauri
Subtema: Utilizarea terenurilor
1. Suprafata construita ca procent din suprafata totala
2. Ponderea suprafetei totale asupra riscului de eroziune a solului
3. Ponderea padurilor afectate de defoliere
Tema 8. Transport prezinta un total de 8 indicatori ai dezvoltarii
durabile clasificati in trei subteme:
Subtema: Dezvoltarea transportului
1. Ponderea masinilor in transportul intern de pasageri
2. Ponderea transportului rutier in transportul intern
3. Transportul de pasageri pe moduri de transport
4. Transportul de marfa pe moduri de transport
5. Volumul de marfa transportat si PIB in preturi constante
6. Consumul de energie pe moduri de transport
Subtema: Preturi de transport
1. Investitii in infrastructura de transport
Subtema: Impactul social si de mediu al transportului
1. Persoane decedate in transporturi rutiere
Tema 9 Buna Guvernare : prezinta un total de 3 subteme si 6 indicatori.
Subtema: Politica, coerenta si eficacitate
1. Incalcare de cazuri noi
2. Transpunerea legislatiei comunitare prin domeniul politic
Subtema: Transparenta si comunicare
1. Prezenta la vot in alegerile parlamentare, nationale si UE
2. Disponibilitatea E- guvernare online
3. E –guvernare utilizat de catre persoane fizice
Subtema: Instrumente economice 1. Procentul de taxe de mediu si a fortei de
munca in totalul veniturilor fiscale.

S-ar putea să vă placă și