1. Care dintre cele patru Evanghelii se mai numesc „Sinoptice” ?

R: Matei, Marcu, Luca

2. Ce este „sursa Q” ?

R: Sursa Q este o sursa comuna pentru toate evangheliile, este o prescurtare de la

cuvantul Quelle ( sursa/izvor)

3.Ce este „kérygma” ?

R: Kerigma este propovaduirea orala, ce reprezinta vocea indepartata a lui Iisus

4.Descrieți în formă prescurtată geneza sau nașterea Evangheliilor

R:Geneza Evangheliilor a urmat urmatoara schema: de la Iisus istoric, care a vorbit

sau propovaduit, la Sfintii Apostoli la propovaduirea Bisericii- la primele scrieri
( Protoevangheliile) si in sfarsit la Evangheliile canonice

5. De ce credeți că Evanghelia după Matei ocupă primul loc în ordinea canonică

a Noului Testament? Argumentați răspunsul dumneavoastră.

R: Ocupa primul loc deoarece inca de la inceputurile Bisericii, a exercitat o influenta

decisiva asupra cultului crestin si asupra mediului vietii ecleziale, mai mult decat toate
celelalte scriei ale Noului Testament

6. Descrieți, pe scurt, doctrina sectei Ebioniților

R: Ebionitii sunt o secta ascetica de iudeo-crestini care negau nasterea din Fecioara
Maria a lui Iisus, afrimand ca Iisus a fost fiul legitim a lui Iosif si al Fecioarei Maria. Au
activat in Siria, Asia Mica si Egipt.

7. Precizați câteva comentarii moderne la Evanghelia după Matei

R: Pierre Bonnard - comentariu la Evanghelia dupa Matei ( 1970), Vasile Gheorghiu,

scris in 3 volume ( 1925-1927-1933), Ulrich

8. Autorul primei Evanghelii (mărturia Tradiției);

R: Sfantul Apostol Matei

9. Autorul primei Evanghelii (mărturia Noului Testament)

R: Un evreu crestin
 10. Ce rol ocupă Vechiul Testament în paginile Evangheliei după Matei?

R:Vechiul Testament este unul din elementele simbolice ale Evangheliei dupa Matei.
El il vede pe Mantuitorul ca pe Cel ce ofera ascultatorilor sai o noua interpetare a VT. El face
16 citari din VT.

In spatele Evangheliei dupa Matei sta un Hristos solemn, invaluit in norul teofaniei de
pe Muntele Sinai.

11. Proiectul Sfântului Matei – ce rol are „muntele” în prima Evanghelie?

R: Muntele este un element symbolic in cuprinsul Ev. Matei si ii descopera sensul

profund. Muntele apare chiar de la inceput, in momentul in care Iisus intra in scena si Isi
incepe activitatea publica si savarseste o alegere mesinanica importanta, respingand
propunerile ispititorului si implicit un mesianism politic.

Predica de pe Munte ( Vazand multimile, Iisus s-a suit in munte, Muntele Fericirilor si
Muntele Sinai se intrepatrund symbolic in Ev. Matei, si formeaza unicul munte, muntele
descoperirii Fiului lui Dumnezeu si al Legamantului Nou)

12. Cum apare chipul Mântuitorului Hristos în Evanghelia după Matei?

R: Un Hristos solemn, glorios, Atotputernic, Biruitor, pe calea Crucii, nu prin metode

politice, invaluit in Muntele teofaniei

13. Simbolismul numerelor în Evanghelia după Matei?

R: 7- numarul pletitudinii, al deplinatatii. 7 sunt cererile din Tatal Nostru, 7 sunt

Vaiurile adresate fariseilor.

3- un alt numar al perfectiunii. 3 momente ale ispitirii, 3 lepadari ale apostolului Petru

5- textul mateian este impartit in 5 mari cuvantari ( Predica de pe Munte, Cuvantarea

misionara, Cuvantarea in parabole, Cuvantarea bisericeasca, Cuvantarea eshatologica), Face
referire si la cartile Pentateuhului.

Aceste corespondente simbolice au rolul de a-L indica pe Hristos ca plentitunde a

Revelatiei divine, potrivit unui obicei din VT.

14. Impărăția cerurilor – temă de teologie a Evangheliei după Matei;

 R: Tema Imp. Cerurilor presupune 2 dimensiuni. A imparati, a guverna,e un atribut al
lui Dumnezeu, iar conceptul acesta nu este identic cu cel de Biserica, deoarece Dumnezeu
lucreaza atat in Biserica cat si in lume.

Atunci cand Sf. Evanghelie spune ca Imp. Lui Dumnezeu este in mijlocul oamneilor,
exprima faptul ca Dumnezeu actioneaza in istorie.

Imparatia aceasta reprezinta si un spatiu concret, un spatiu precis, ceea c ear fi putut fi
recunoscut dupa niste frontiere.

Aceasta expresie confirma inca odata orginea semitica a autorului si a destinatarilor

cartii sale.

16. Care este întrebarea principală la care răspunde Evanghelia „copilăriei” lui
Iisus?

R: Cine este Iisus Hristos?

17. Ce rol are Ierusalimul în Evanghelia după Matei?

R: Ierusalimul este cetatea marelui Imparat, care de la bun inceput I-a fost potrivnic
Mantuiroului.

18. De ce Evanghelia după Marcu a fost numită „Evanghelia paradoxului

mesianic”?

R: A fost numita asa deoarece Iisus a incercat mereu sa-si ascunda mesianitatatea sau
dumnezeirea Sa.

19. De ce au subevaluat autorii din vechime Evanghelia după Marcu?

R: Unele periscope din Evanghelia lui Marcu sunt destul de sobre, foarte lapidare,
simplificate, scurte si concise, ceea ce la prima vedere le creea dificultati exegetilor.

20. Când a fost alcătuit primul comentariu complet al Evangheliei după Marcu?

R: In sec. XI d. Hr. , si ii apartine monahului Eutimie Zigabenul din dinastia

Comnenilor

21. Ce spunem despre un exeget sau despre un biblist atunci când afirmăm
despre el că „are trăsături marciene”?
 R: Spunem ca scrie intr-o maniera uimitoare, folosind de multe ori un numar redus de
cuvinte. Este elegant in exprimare, si stie sa se opreasca asupra unor detalii semnificative
relatand cu putine cuvinte. Aceste trasaturi reprezinta ceea ce este specific Evnagheliei dupa
Marcu, un exemplu de aceasta scriere o repr. Relatarea episodului Schimbarii la Fata.
„Vesmintele lui Iisus s-au facut albe foarte, ca zapada, cum nu poate inalbi asa pe pamnat
inalbitorul”

22. Autorul Evangheliei a doua (mărturia Tradiției);

R: Sfantul Apostol Marcu

23. Autorul Evangheliei a doua (mărturia Noului Testament)

R: un iudeo-crestin de origine ierusalimiteana

24. Cine sunt destinatarii Evangheliei după Marcu?

R: A scris pt o comunitate aflata la inceputurile experientei crestine, comunitate pe

care a dorit sa o conduca la maturitatea crestina. Exegetii zic ca a scris pentru crestinii
proveniti dintre pagani care isi implineau itinerariul credintei.

25. Care este data scrierii Evangheliei după Marcu?

R: A fost scrisa imediat inaintea evenimentului petrecut la anul 70 d. Hr. ( distrugerea

Ierusalimului) Sau imedait dupa acesta.

26. Care este simbolul evanghelistului Marcu și ce anume evocă acest simbol?

R: Leul, care evoca imaginea regalitatii si a desertului, acesta reprezntand cadrul cu

care incepe Ev. Marcu

27. Cine este „îngerul” trimis de Dumnezeu pentru a pregăti calea Domnului?

R: Sf. Ioan Botezatorul

28. În ce sens prologul Evangheliei a doua exprimă în ansamblu teologia

evanghelistului Marcu?

R: El afrima in acesta 2 lucrui importante: istoria pe care se pregateste sa le-o scrie

este o Evanghelie( o veste buna) și ca personajul principal este Iisus Hristos, Fiul lui
Dumnezeu.

29. Taina lui Mesia respins de vrăjmașii Săi (Marcu 1, 14 – 3, 6)

 R: Activitatea publică a Mântuitorului Hristos a început în Marcu 1, 14-15: „După ce
Ioan a fost prins (și întemnițat), Iisus a venit în Galileea, propovăduind Evanghelia Împărăției
lui Dumnezeu, și zicând: S-a împlinit vremea și s-a apropiat Împărăția lui Dumnezeu. Pocăiți-
vă și credeți în Evanghelie”. Itinerariul Evangheliei începe cu un moment trist (negativ):
„arestarea și întemnițarea lui Ioan”, Înaintemergătorul Domnului. Veștii celei bune –
Evangheliei – îi corespunde, ca răspuns potrivit, pocăința și credința.

Pericopa din Marcu 1, 21-38, cu expresia „Și venind în Capernaum și îndată intrând
sâmbăta în sinagogă, îi învăța”, ne descoperă că în acest moment Iisus nu mai este singur. De
acum, Îl însoțesc câțiva ucenici. Sfântul Marcu încadrează activitatea lui Iisus într-o zi ideală,
ale cărei scadențe temporale sunt indicate în Marcu 1, 21b; 1, 29; 1, 32; 1, 35. Locurile pe
care Iisus le vizitează sunt: sinagoga, casa lui Simon și a lui Andrei, porțile cetății și un loc
pustiu în care Iisus Se retrage pentru rugăciune.
Cititorul Evangheliei înțelege că Iisus nu e un învățător oarecare, unul dintre cei mulți,
deoarece autoritatea Lui nu derivă de la altcineva, de la vreun alt învățător, ci de la El Însuși.
Sfârșitul acestei zile ideale și începutul unei zile noi (Mc 1, 35-45) îi produce
cititorului profundă admirație, dar ridică în mintea lui și câteva întrebări. Până în acest
moment, totul a fost pozitiv: invitația la ucenicie a fost ascultată prompt de cei care-I vor
deveni ucenici apropiați (Petru și Andrei, fiii lui Iona; Ioan și Iacov, fiii lui Zevedeu);
entuziasmul mulțimii crește în fiecare zi (Mc 1, 32-33); toți Îl caută pe Iisus (Mc 1, 37) și vin
la El de peste tot și de pretutindeni (Mc 1, 45). Paradoxul se face simțit imediat în atitudinea
lui Iisus în fața acestei situații: Sfântul Marcu ne spune, de două ori, că Iisus „Se retrăgea în
locuri pustii și Se ruga” (Mc 1, 35. 45).
În această pericopă (Marcu 2, 1 – 3, 6), autoritatea lui Iisus se arată în cinci dispute cu
grupări potrivnice diferite (cărturarii, fariseii și irodianii). Propovăduirea lui Iisus este
contextualizată în situații precise în care se descoperă autoritatea Sa în interpretarea Legii lui
Moise pe mai multe teme: tema iertării păcatelor (Mc 2, 1-12), tema postului (Mc 2, 18-22),
de două ori tema sabatului (Mc 2, 23-28; Mc 3, 1-6) și pe gestul lui Iisus de a sta la masă cu
vameșii și cu păcătoșii (Mc 2, 13-17). Dar, iată, încă un paradox: în sânul grupărilor
religioase iudaice își face loc o opoziție crescândă față de Iisus, până la decizia supremă de a-
L omorî (Mc 3, 6).
30. Taina lui Mesia disprețuit de apropiații Săi (Marcu 3, 7 – 6, 6a);
R: În Marcu 3, 13 avem o introducere solemnă: „Și [Iisus] S-a suit pe munte și a
chemat la Sine pe câți a voit, și au venit la El”. Din mulțimea ucenicilor Iisus a ales
doisprezece pe care i-a numit „Apostoli”. Două lucruri sau două funcțiuni le sunt atribuite
Sfinților Apostoli: a sta cu/lângă Iisus (ucenicia) și trimiterea lor la propovăduire.
Pericopa următoare (Marcu 3, 20-35) și „Cuvântarea în pilde” (Marcu 4, 1-34)
confirmă, încă o dată, atitudinea de apropiere, dar și de respingere, față de Iisus. Îi avem pe
apropiații Săi (rudele Sale) care vin să-L prindă, pentru că-L socoteau „ieșit din minți” (Mc 3,
21); îi avem din nou pe cărturarii care-L socoteau „demonizat” (Mc 3, 22), dar avem și
mulțimea care-L urmează peste tot cu admirație și, bineînțeles, îi avem pe ucenicii Săi. În
„Discursul în pilde”, face o distincție clară între ucenicii Săi și mulțimea entuziastă: „Vouă vă
este dat să cunoașteți taina Împărăției lui Dumnezeu, dar pentru cei de afară totul se face în
pilde, ca uitându-se, să privească și să nu vadă, și, auzind, să nu înțeleagă, ca nu cumva să se
întoarcă și să fie iertați” (Marcu 4, 11) .
Paradoxul nu se lasă așteptat nici de data aceasta: dacă în pericopa precedentă li s-a
spus cititorilor că ucenicilor Domnului „li s-a dat să cunoască taina Împărăției lui Dumnezeu”
(Mc 4, 11), în pericopa care urmează (Mc 4, 35-41) Sfântul Marcu îi contrariază din nou pe
cititorii săi, cu ocazia unei furtuni iscate pe mare, situație în care se descoperă lipsa credinței
ucenicilor (Mc 4, 40). Întrebarea finală a ucenicilor: „Cine este oare Acesta, că și vântul și
marea I se supun?” (Mc 4, 41) ne descoperă îndoiala (incertitudinea) asupra identității lui
Iisus și descumpănirea lor.

Evenimentele relatate în capitolul 5 insistă pe puterea deosebită a lui Iisus, putere care
eliberează un întreg ținut păgân de sub puterea unei legiuni de demoni (Mc 5, 1-20) și care e
capabilă să învingă chiar moartea (Mc 5, 21-43), dar ne descoperă, și de data aceasta,
paradoxul creat în jurul persoanei lui Iisus, căci locuitorii ținutului Gadarenilor L-au rugat „să
plece din hotarele lor” (Mc 5, 17). Ciudată rugăminte! Să-L rogi pe Dumnezeu să plece de la
tine; să-L rogi pe Dumnezeu să te lase în pace!
Aproape identic au reacționat și conaționalii Săi de la Nazaret în episodul următor
(Mc 6, 1-6a). ) Se încheie cu cuvintele: „Și [Iisus] Se mira de necredința lor”
31. Taina lui Mesia neînțeleasă de ucenicii Săi (Marcu 6, 6b – 8, 26);
R: . Pare un paradox, un scandal, o piatră de poticnire în calea credinței, o lucrare
stranie a Proniei divine hotărâtă să-și trimită aleșii în întâmpinarea urii prigonitorilor și,
totuși, a fost un gest potrivit al înțelepciunii lui Dumnezeu (Luca 11, 49). Ostilitatea pe care
lumea le-a arătat-o trimișilor Domnului n-a fost deloc întâmplătoare, ci de dinainte știută și
aproape „programată” (Matei 21, 33-44; Luca 24, 26).
 Întoarcerea ucenicilor din misiunea de probă (relatată în Marcu 6, 30), marchează
începutul unui nou parcurs narativ: ucenicii Domnului sunt martorii unui eveniment
extraordinar (e vorba de săturarea celor cinci mii de bărbați cu cinci pâini și cu doi pești). Mai
mult, ucenicii sunt părtași unei alte minuni care s-a petrecut pe Lacul Ghenizaret. Interesant
este faptul că Sfântul Marcu (în capitolul 8 al Evangheliei) relatează o a doua minune a
înmulțirii pâinilor (de data aceasta, sunt săturați cu pâine patru mii de oameni, cu șapte pâini
și câțiva peștișori), urmată de o nouă traversare a Lacului Ghenizaret. Paradoxul apare și în
acest caz: deși sunt martorii unor evenimente care le depășesc puterea de înțelegere, ucenicii
Domnului se dovedesc neînțelegători. Ca atare, Iisus le adresează o serie de întrebări
imperioase care cuprind în ele și un gust amar lăsat de incapacitatea lor de a înțelege: după al
doilea episod al înmulțirii pâinilor (cel din Marcu 8, 1-9), Iisus Se urcă în corabie, dar
ucenicii au uitat să ia pâine, și numai o pâine aveau cu ei în corabie. I-a avertizat apoi să se
ferească de „aluatul fariseilor” și de „aluatul lui Irod”, iar ucenicii au considerat cuvintele lui
Iisus o aluzie discretă la faptul că n-au luat pâine. Dar iată seria de întrebări: „Când am frânt
cele cinci pâini la cinci mii de oameni, atunci câte coșuri pline de fărâmituri ați luat? Zis-au
Lui: Douăsprezece. Și când cu cele șapte pâini, la cei patru mii de oameni, câte coșuri pline
de fărâmituri ați luat? Iar ei [ucenicii] au zis: Șapte. Și le zicea: Tot nu pricepeți?” (Marcu 8,
19-21). Nu există un alt loc în cuprinsul Evangheliei în care Iisus să pună atâtea întrebări
stringente. Urmează vindecarea unui orb la Betsaida (Marcu 8, 22-26). Ar fi momentul ca
ucenicii să vadă și să înțeleagă anumite lucruri, dar pentru că inimile lor sunt încă „tari”, Iisus
ia din nou inițiativa și îl vindecă de orbire pe acel om.
32. Mărturisirea lui Petru” – punctul central al Evangheliei după Marcu
R: Mărturisirea lui Petru: „Tu ești Hristosul” (Mc 8, 29) reprezintă climaxul istorisirii,
deoarece necesitatea de a înțelege identitatea profundă a lui Iisus a reprezentat „motto-ul”
istorisirii de până acum.
În Marcu 8, 27-29, Iisus Însuși le adresează ucenicilor Săi întrebarea: „Cine zic
oamenii că sunt?”. Cu răspunsul lui Petru: „Tu ești Hristosul”, se pare că rezultatul (scopul)
Său a fost atins: cititorul Evangheliei înțelege că această mărturisire a mesianității lui Iisus a
ajuns la „punctul de sosire”.
Prin urmare, pericopa din Marcu 8, 27-30, nu numai că încheie prima parte a
Evangheliei, ci și deschide partea a doua. Rolul ei este acela de „turning-point” (punct de
întoarcere); e o pericopă „punte”, o pericopă de legătură, care face trecerea la partea a doua a
Evangheliei după Marcu.
 Interesant este faptul că, după mărturisirea lui Petru – „Tu ești Hristosul” –, motivul
central al istorisirii Sfântului Marcu nu mai e identitatea lui Iisus, ci „urmarea lui Hristos pe
drumul spre Pătimirile Sale”.
În partea a doua a Evangheliei după Marcu minunile lui Iisus dispar aproape complet 1,
iar Iisus nu mai cere adeziune față de operele (faptele) Sale, ci față de persoana Sa: „Oricine
voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie” (Marcu
8, 34).
33. Drumul lui Iisus spre Ierusalim (Marcu 8, 31 – 10, 52);
R: La începutul capitolului 10 cititorul Evangheliei este informat că Iisus a ajuns „în
hotarele Iudeii” (Mc 10, 1), iar în același capitol (v. 32) se spune limpede: „Și erau pe drum,
suindu-se la Ierusalim, iar Iisus mergea înaintea lor”. Drumul lui Iisus are ca „punct de
sosire” Ierusalimul; acolo Își va împlini lucrarea pentru care Tatăl ceresc L-a trimis în lume.
Sfântul Marcu ne spune că Iisus mergea înaintea ucenicilor, iar cititorul Evangheliei înțelege
că ucenicii (dar și cititorii) sunt chemați să parcurgă același drum, urmând pașii lui Iisus.
Primul moment este relatat în Marcu 8, 31: „Și a început să-i învețe [pe ucenici] că
Fiul Omului trebuie (gr. δεῖ) să pătimească multe și să fie defăimat de bătrâni, de arhierei și
de cărturari și să fie omorât, iar după trei zile să învieze”. E pentru prima dată în cuprinsul
Evangheliei când Iisus le vorbește ucenicilor Săi deschis și direct despre destinul care-L
așteaptă la Ierusalim. . Această vestire cuprinde câteva elemente importante: vestirea în sine
este o „învățătură”; o învățătură despre „suferința lui Iisus”, despre „respingerea Lui” de către
autoritatea religioasă de la Ierusalim, despre „uciderea Lui” și, în sfârșit, despre „Învierea
Lui”.
Al doilea moment se află în Marcu 9, 31: „Căci învăța pe ucenicii Săi și le spunea că
Fiul Omului Se va da în mâinile oamenilor și-L vor ucide, iar după ce-L vor ucide, a treia zi
va învia”.
Al treilea moment se află în Marcu 10, 33-34 și este mult mai detaliat decât primele
două, întrucât Iisus vorbește în detaliu despre Pătimirile Sale: „Că, iată, ne suim la Ierusalim
și Fiul Omului va fi predat arhiereilor și cărturarilor; și-L vor osândi la moarte și-L vor da în
mâna păgânilor; Și-L vor batjocori și-L vor scuipa și-L vor biciui și-L vor omorî, dar după
trei zile va învia”.
34. Ierusalimul și Mesia (Marcu 11, 1 – 13, 37)

1
Rămân doar două: vindecarea lunaticului (Marcu 9, 14-27) și vindecarea orbului Bartimeu (Marcu 10, 46-52),
încărcate de simbolism.
 R: Cu intrarea lui Iisus în Ierusalim (Marcu 11, 1-11) începe ultima parte (fază) a
drumului Său spre Pătimiri, Moarte și Înviere, momente vestite, de trei ori, până în acest
moment. Această ultimă fază a drumului lui Iisus cuprinde ultimele două secțiuni ale
istorisirii evanghelice: prima dintre ele ne relatează sosirea lui Iisus la Ierusalim și primele
evenimente petrecute în Ierusalim, iar a doua ne relatează, efectiv, Pătimirile lui Iisus,
moartea Sa pe cruce și Învierea Sa
La Ierusalim, și în mod cu totul special în templu, tensiunea dintre Iisus și adversarii
(potrivnicii) Săi crește până când devine, odată cu trecerea orelor, o confruntare dramatică. În
templul Domnului (în sfântul locaș) Iisus săvârșește un gest încărcat de conotații simbolice: îi
alungă pe vânzători și pe cumpărători și pe schimbătorii de bani din incinta sfântului locaș,
reproșându-le că au transformat casa Tatălui Său în „peșteră de tâlhari” (Marcu 11, 15-17; a
se vedea și Ieremia 7, 11). Acest gest îi va determina pe cărturari și pe farisei să se decidă
„să-L piardă pe Iisus” (Marcu 11, 18).
Sfântul Marcu introduce aici episodul cu smochinul neroditor pe care Iisus îl
blesteamă și uscarea lui definitivă (Marcu 11, 12-14. 20-21). Simbolismul urmărit de Sfântul
Marcu e limpede: pe fondul profețiilor vechi testamentare, cititorul Evangheliei este îndemnat
să citească și să vadă în filigran sfârșitul templului făcut de mână omenească și edificarea
unui templu nou nefăcut de mână omenească (Marcu 14, 58), o „casă de rugăciune pentru
toate neamurile” (Marcu 11, 17).
Începe să se prefigureze tema „noului templu”, care este „Trupul lui Hristos”
(Biserica), realitate deschisă pentru toți cei care vor crede în El, inclusiv păgânilor: „Iar
sutașul care stătea în fața Lui, văzând că astfel Și-a dat duhul, a zis: Cu adevărat, Omul acesta
era Fiul lui Dumnezeu!” (Marcu 15, 39).
Revine în atenția cititorului, în capitolul 11 al Evangheliei după Marcu, tema
„autorității” lui Iisus. Când a revenit în templu, după episodul alungării vânzătorilor din el,
șefii spirituali ai Iudeilor (arhiereii, cărturarii și bătrânii) L-au întrebat pe Iisus: „Cu ce putere
faci acestea? Sau cine Ți-a dat Ție puterea aceasta, ca să le faci?” (Marcu 11, 28). Iisus le
răspunde cu o întrebare, de răspunsul căreia El condiționează răspunsul Său la întrebarea lor:
„Spuneți-Mi, de unde a fost botezul lui Ioan? Din cer sau de la oameni?” (Marcu 11, 30).
Adversarii lui Iisus nu știu să rezolve această dilemă și nu au răspuns la întrebarea lui Iisus și,
ca atare, nu primesc un răspuns de la El în privința „autorității” Sale.
Iisus „iese din templu” (Marcu 13, 1), gest simbolic cu un puternic impact asupra
cititorului Evangheliei, și rostește distrugerea Ierusalimului și dărâmarea templului.
35. Împlinirea misiunii lui Iisus la Ierusalim (Marcu 14, 1 – 16, 8)
 R: Răstignirea, falimentul, moartea pe cruce ne prezintă, în scrierea Sfântului Marcu,
paradoxul ca „Evanghelie” sau ca „veste bună a mântuirii prin Mesia Hristos”.
Finalul deschis al Evangheliei după Marcu2 a fost voit de autorul ei, care-l invită pe
cititor să scrie el finalul acestei istorii cu un act de credință
În Marcu 16, 8 se spune că femeile mironosițe „au fugit de la mormânt, pentru că erau
cuprinse de frică și de uimire, și nimănui nimic n-au spus, căci se temeau”. La începutul, pe
parcursul și la sfârșitul scrierilor lor, autorii din vechime așezau așa-zisele „chei de
interpretare”. Femeile au intrat în mormânt și „au văzut un tânăr șezând în partea dreaptă,
îmbrăcat în veșmânt alb” (Marcu 16, 5). E o „figură epifanică” creată intenționat de
evanghelistul Marcu pentru a indica cu ajutorul ei itinerariul pe care trebuie să-l parcurgă
cititorul.
36. Cine este „tânărul îmbrăcat în veșmânt alb” din mormântul lui Iisus?
R: Tanarul este o figura epifanica creata intentionat de Evanghelistul Marcu pentru a
indica cu ajutorul ei itinerariul pe care trebuie sa-l pe care trebuie sa-l pargurga.
37. Secretul mesianic
R: În Evanghelia după Marcu, Iisus Își descoperă lent și progresiv identitatea și
această „tehnică” sau această „pedagogie”, care, foarte probabil, a fost folosită de Iisus
Însuși, a primit un nume precis în comentariile de teologie biblică: „Secretul mesianic”. Sunt
foarte frecvente cazurile sau momentele în care Iisus încearcă să-Și ascundă identitatea
persoanei Sale: „Și i-a tămăduit pe mulți care pătimeau de felurite boli, și demoni mulți a
scos. Și pe demoni nu-i lăsa să vorbească, pentru că ei știau că El este Hristos” (Mc 1, 34)
În finalul capitolului 1, Sfântul Marcu relatează vindecarea unui lepros. Bolnavul a
venit înaintea lui Iisus, a căzut în genunchi înaintea Lui și-L ruga zicându-I: „De vrei, Tu poți
să mă curățești” (Marcu 1, 40). Lui Iisus I s-a făcut milă, S-a atins de el și i-a zis: „Vreau,
curățește-te!” (Marcu 1, 41). După ce l-a vindecat Iisus i-a adresat următoarele cuvinte:
„Vezi, nimănui să nu spui nimic, ci mergi de te arată preotului și adu, pentru curățirea ta, cele
ce a rânduit Moise, spre mărturie lor. Iar el (fostul bolnav), ieșind, a început să
propovăduiască multe și să răspândească cuvântul, încât Iisus nu mai putea să intre pe față în
cetate, ci stătea afară, în locuri pustii, și veneau la El de pretutindeni” (Marcu 1, 44-45).

2
Finalul Evangheliei după Marcu reprezintă o problemă cunoscută între bibliști. Cele două codexuri importante
– Codex Vaticanus și Codex Sinaiticus – se încheie în Marcu 16, 8 cu cuvintele: „Și n-au spus nimănui nimic, căci
se temeau”. A se vedea detalii despre acest subiect la Stelian TOFANĂ, Introducere în Studiul Noului
Testament. Evangheliile după Matei și Marcu. Documentul Quelle. Cluj-Napoca, Presa Universitară Clujeană,
2002, p. 326-331.
 În episodul învierii fiicei lui Iair (Marcu 5, 22-43) Iisus „n-a lăsat pe nimeni să
meargă cu El, decât numai pe Petru și pe Iacov și pe Ioan, fratele lui Iacov”. Pentru că
martorii acelei minuni au fost neîncrezători și batjocoritori, Iisus „i-a scos pe toți afară”
(Marcu 5, 40). Episodul se încheie cu această remarcă: „Iisus le-a poruncit, cu stăruință, ca
nimeni să nu afle de aceasta” (Marcu 5, 43).
În episodul relatat în capitolul 7, despre vindecarea unui om surdomut, Sfântul Marcu
ne spune că Iisus „l-a scos din mulțime, la o parte” (Marcu 7, 33), iar martorilor acelei minuni
Iisus „le-a poruncit să nu spună nimănui” (Marcu 7, 36).
În Marcu cap. 8, Iisus vindecă un orb în cetatea Betsaida. Evanghelistul ne spune că
Iisus l-a luat pe orb de mână, l-a scos afară din sat și l-a vindecat (Marcu 8, 23), iar în finalul
episodului Sfântul Marcu ne spune că Iisus l-a trimis pe cel vindecat la casa sa, zicându-i: „Să
nu intri în sat, nici să spui cuiva din sat” (Marcu 8, 26).
După mărturisirea lui Petru, din Marcu 8, 29: „Tu ești Hristosul”, Iisus le-a dat
poruncă să nu spună nimănui despre El, iar după episodul Schimbării la Față, în timp ce
coborau de pe Tabor, Iisus „le-a poruncit ca nimănui să nu spună cele ce văzuseră, decât
numai când Fiul Omului va învia din morți” (Marcu 9, 9).
Aceste texte din Evanghelia după Marcu scot în evidență o temă de teologie pe care
specialiștii au numit-o „Secretul mesianic”, o expresie sugestivă menită să indice tăcerea lui
Iisus asupra realității sale profunde.
Intenția Sfântului Marcu e de natură pedagogică: el dorește să-l conducă pe cititorul
său, la cunoașterea identității profunde a lui Iisus, într-o manieră lentă și treptată. Se pare că
Iisus Însuși S-a comportat în acest mod. Cu alte cuvinte, Sfântul Marcu dorește să răspundă la
două întrebări incomode, întrebări care nu plac – mai ales celor care sunt cuprinși de mania
credinței care se manifestă într-o formă extraordinară – de frenezia credinței, de succesul și
de puterea creștinismului.
Prima întrebare: „De ce Iisus a fost, pe toată durata activității Sale publice, un Mesia
ascuns?”; El a făcut minuni extraordinare și evidente în ochii tuturor, dar „De ce n-a încercat
să Se dea în spectacol cu ele?”. A doua întrebare la care Sfântul Marcu dorește să dea un
răspuns – și la care Iisus Însuși a dorit să răspundă – a fost aceasta: „De ce Împărăția lui
Dumnezeu este asemenea unei semințe ascunse sub pământ sau asemenea grăuntelui de
muștar?”. Răspunsul la aceste întrebări constă în aceea că forța creștinismului nu este cea a
unei armate sau a unei forțe politice vizibile, ci este aceea care acționează în mod tainic în
istorie, o forță care acționează din interior, așa cum se întâmplă în cazul sării și în cazul
aluatului.
 38. Crucea Mantuitorului
R: Cheia hermeneutică pentru a înțelege taina lui Iisus este Crucea Sa! Crucea, în
Evanghelia după Marcu, este simbolul care se extinde, în unde succesive, îmbrățișând totul:
viața ucenicilor apropiați ai lui Iisus, dar și viața cititorilor Evangheliei din toate timpurile.
Crucea lui Hristos este „punctul de gravitație” în jurul căruia se coagulează totul.
Crucea este „cheia de lectură” a Evangheliei după Marcu, care e, mai mult decât
celelalte, „Evanghelia Crucii”.
Dacă Crucea lui Hristos reprezintă, pentru Sfântul Marcu, centrul mesajului său,
atunci Evanghelia sa, vestea cea bună, constă în „propovăduirea Crucii”, „propovăduirea lui
Hristos Cel răstignit”. Crucea însăși devine „Evanghelie”. Pentru a lămuri această afirmație,
va trebui să ne oprim asupra episodului morții lui Iisus pe cruce relatat de Sfântul Marcu (15,
33-39): în ochii unui cititor avizat, sau, cel puțin atent, moartea lui Iisus pe cruce înseamnă
„judecată” și „întuneric”. Iisus e singur: e condamnat pe nedrept de autoritățile iudaice și
romane coalizate; e abandonat de ucenicii Săi apropiați, iar la strigătul de pe cruce: „Eloi,
Eloi, lama sabahtani!” (Marcu 15, 34) nu primește niciun răspuns.
Chiar dacă Evanghelia după Marcu se încheie cu tăcerea: „Și n-au spus nimănui
nimic, căci se temeau” (Marcu 16, 8), itinerariul trasat de evanghelist nu lasă loc îndoielilor:
datorită Crucii lui Hristos, înfrângerea, singurătatea, păcatul și moartea au fost asumate de
Dumnezeu în taina mântuirii. Iisus a suferit o moarte de ocară (rezervată tâlharilor) și, în
acest mod, a reaprins speranța în sufletele celor care au pierdut-o.
Moartea pe cruce a Mântuitorului, răstignit între doi tâlhari ne arată că înțelepciunea și
iubirea lui Dumnezeu știu să găsească drumul pentru a ajunge la moartea cea mai de ocară,
iar faptul că Iisus moare pe cruce strigând: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, de ce M-ai
părăsit?” (Marcu 15, 34) arată că veșnica iubire a lui Dumnezeu nu-l abandonează pe om nici
măcar acolo unde domnește disperarea pentru abandonul din partea lui Dumnezeu.