Autovictimizarea- sinuciderea si eutanasia

Capitolul 1. Notiuni generale:

Capitolul 2. Suicidul

Capitolul 3. Formele sinuciderii

Capitolul 4. Cauzele suicidului

Capitolul 5. Dimensiunile fenomenului la nivel global

Capitolul 6. Dimensiunile fenomenului la nivel national

Capitolul 7.Eutanasia

Capitolul 8. Reglementari internationale si nationale privind sinuciderea asistata

si eutanasia
Capitolul 1. Notiuni generale:
Autovictimizarea (autoflagelarea morală) este starea psihologică autoindusă trăită de un om
care pretinde că se află în postura de persoană lezată (victimă, persoană vătămată, persoană
prejudiciată). Orice persoană poate fi victimă reală a unor fapte sau poate fi vătămată de anumite
evenimente ori se poate găsi în alte situații de vulnerabilitate. Însă, autovictimizarea este
pretenția necorespunzătoare adevărului, pe care anumți oameni o au, susținând că se găsesc în
situații de vulnerabilitate care necesită protecție.
În orice colectivitate mare și, uneori, în grupurile sociale mici, vom găsi persoane care se
autovictimizează. Ponderea autovictimizării în cadrul diferitelor grupuri sociale este, totuși,
diferită de la o societate la alta, în funcție de anumiți factori, precum: zona geografică, cultura,
istoria, naționalitatea, regimul politic s.a.
Cauze: Cauzele autovictimizării sunt multiple și este greu de făcut un inventar infalilibil al
acestora, dar foarte probabil pe unul dintre primele locuri se situează neîncrederea în semeni.
Aceasta – neîncrederea – este una dintre componentele profilului psihocultural al unui popor,
care apare ca o consecință a orientării sale spre scepticism.
Și cultura poate fi o cauză a autovictimizării. Dacă în cultura unui popor tragediile sau trădările
sunt întâlnite în mod frecvent, iar  celelalte popoare sunt văzute ca ostile și educația în familie ori
cea instituționalizată sunt tributare acestei culturi, societatea va fi automat contaminată cu un aer
sceptic, care foarte ușor se poate transforma în autovictimizare în rândul indivizilor ce alcătuiesc
poporul în discuție.
O altă cauză a autoflagelării morale poate fi pesimismul, adică atitudinea specifică celor care
văd latura nefavorabilă a lucrurilor, considerând că orice situație are deznodământ negativ (fatal).
Pesimistul trăiește un sentiment de tristețe, teamă, amărăciune sau neliniște ori se află într-o stare
sufletească deprimantă. Pesimistul vede viața în negru.
Asadar, autovictimizarea reprezinta un process prin care intreaga agresiune a unui individ se
rasfrange asupra sa. Aceasta agresiune nu trebuie privita insa ca reprezentand o violenta fizica,
bruta, decat ca finalitate, ca efect, ea indreptandu-se mai degraba spre un tip de violenta care
porneste din psihicul, din interiorul victimei pentru a se rasfrange spre imaginea ei asupra sinelui
sim ai apoi sa fie transmis spre gesturi catre ceilalti.
Predispozitii pentru autovictimizare au:
 Persoanele abandonate (varstnicii din azil, orfanii, divortatii)
 Persoanele care au suferit traume fizice sau psihice (victime ale infractiunii, ale abuzului
familial, abuzului la locul de munca)
 Instabilii psihic (bolnavi mintal, persoane care nu fac diferenta dintre realitate si virtual)
 Persoanele cu tulburari de caracter si deficient afective
 Persoanele aflate in situatii precare; persoanele cu handicap
 Persoanele susceptibile de discriminari
 Persoanele care fac parte din armata
 Capitolul 2. Suicidul
Forma tipica, si cea mai grava a autovictimizarii, o reprezinta suicidul (sinuciderea). Cu toate
acestea autovictimizarea nu trebuie sa se confunde cu suicidul, pentru ca ea presupune forme
mult mai variate de autoagresiune, de exemplu automutilarile ori, in alt caz, vatamarile corporale
autoprovocate de catre detinuti cu scopul de a inlatura temporar regimul de incarcerare.
G. Kaiser considera suicidul ca “fiind o agresiune voita si constienta orientata catre propria
persoana in scopul suprimarii propriei vieti”.
Sinuciderea reprezintă a 13-a cauză de deces în lume, iar pentru grupa de vârstă 15-44 de ani,
autorănirea reprezintă a patra cauză de deces şi a şasea de afectare a sănătăţii şi a invalidităţii.
 Potrivit lui A. Thio, exista trei categorii de suicid:
a) Suicidul-amenintare. Indivizii care ameninta cu suicidul vor mai mult sa traiasca
decat sa moara, amenintarile lor fiind folosite pentru a atinge anumite scopuri. Actul
suicidal va fi insa transpus in realitate atunci cand exista un pericol real de a nu-si
realiza scopurile propuse
b) Suicidul-tentativa. Se caracterizeaza printr-o mare ambiguitate. Sinucigasii din
aceasta categorie nu reusesc de cele mai multe ori, la nivel comunicativ, sa-si declare
adevaratele intentii. Ei arata altora doar cat sunt de depresivi dar evita folosirea
cuvantului sinucidere. Chiar si atunci cand reusesc o atare comunicare, cei care
receptioneaza mesajul nu il iau in serios datorita caracterului prea vag al acestuia.
Cele mai intalnite metode sunt: taiatul venelor,inghitirea unei cantitati mari de
medicamente si asfixierea cu gaz in casa sau in masina. Desi metodele pot fi letale,
ele mai pastreaza o speranta pentru viata, mai mult chiar, cele mai dese tentative de
suicid se petrec in locuri sau conjuncturi in care salvarea este posibila sau
chiar inevitabila, astfel ca, unii autori numesc asemenea tentative „drumul spre viata
si nu spre moarte”. Studiile statistice arata ca intre suicidul-tentativa si cel reusit
exista un raport invers:cele mai multe tentative apartin femeilor si tinerilor; cele mai
multe reusite apartin barbatilor si batranilor.
c) Suicidul reusit. Categoria cuprinde acele persoane care, incercand sa se sinucida, nu
au fost salvate la timp si pe cele care au fost mai determinate sa moara. In
aproximativ o treime din sinuciderile reusite autorii lor au mai avut tentative de
suicid. De asemenea cei mai multi dintre ei au comunicat, direct sau indirect, ideea
lor suicidara altor persoane. Cele mai folosite metode sunt impuscarea cu arme de foc
si spanzurarea.
Pornind de la notele lasate de sinucigasi, se pot identifica cel putin patru tipuri de
sentimente suicidare: sentimentul de scuza si aparare in raport cu unele persoane ;
sentimente vindicative, de razbunare pe alte persoane sau chiar pe sine; sentimente de
marinimie si generozitate fata de lumea pe care o abandoneaza cu scopul de a-si dona
averea, trupul pentru experimente, organele altor bolnavi etc., tot aici regasindu-se si
sentimentele de iertare fata de persoanele care au gresit sinucigasului ; sentimente
 suprarealiste: tensiunea puternica ce i-a condus spre suicid scade si un calm coplesitor
ii cuprinde.

Capitolul 3. Formele sinuciderii:

 Sinuciderea maniacală – se datorează halucinaţiilor sau concepţiilor delirante. Bolnavul
se omoară pentru a scăpa de un pericol sau de o rușine imaginară. Halucinaţia apare
brusc, la fel și tentativa de sinucidere, iar dacă în clipa următoare încercarea a eșuat, ea
nu mai este reluată, cel puţin pentru moment.
 Sinuciderea melancolică – este legată de o stare generală exagerată de depresie și tristeţe,
care-l determină pe bolnav să nu mai aprecieze relaţiile sale cu oamenii și lucrurile din
jur. Viaţa este văzută în negru și i se pare plictisitoare și dureroasă. Acești bolnavi sunt
foarte perseverenţi în ţelul urmărit.
 Sinuciderea obsesivă – nu are un motiv real sau imaginar, ci este cauzată doar de ideea
fixă de a muri.
 Sinuciderea impulsivă sau automată – este la fel de nemotivată ca și cea obsesivă, dar ea
apare brusc și bolnavul nu-i poate rezista.
 Sinuciderea altruistă este un tip de sinucidere contrastant cu precedentul și provine din
faptul că societatea ţine omul prea dependent de ea. Termenul “altruism” exprimă starea
în care Eul nu-și aparţine deloc sie însuși, în care se confundă cu altceva din exteriorul
său

Capitolul 4. Cauzele suicidului:

Problemele cu care se confruntă o persoană pot fi interpretate ca depășind propriile resurse de a
le face față. Astfel, suicidul apare ca reacție la lipsa perspectivei unei schimbări sau la încercările
eșuate de a rezolva problema (sau care sunt percepute ca eșecuri).
Există o serie de factori de vulnerabilitate care pot predispune o persoană la suicid:
 Factori socio-economici – șomaj, faliment, pierderea statutului, tendința de
marginalizare, excluderea dintr-un grup etc.
 Factori somatici – rată crescută în fazele finale ale unor boli incurabile (infecția cu HIV,
durerile cronice);
 Factori ereditari – ereditatea are o influență între 30-50% în cazul sinuciderilor, deși este
incert dacă genetica își aduce aportul la tulburările psihice care stau la baza actului sau la
sinuciderea în sine (o rudă de gradul I care s-a sinucis crește cu până la șase ori
probabilitatea unei persoane de a se sinucide)
 Factori psihologici – depresia, tulburarea bipolară, alcoolismul sau abuzul de substanțe,
schizofrenia, tulburările de personalitate, tulburările de anxietate, tulburările de stres
post-traumatic și delirul.
Capitolul 5. Dimensiunile fenomenului la nivel global

Ratele sinuciderii variază de la o ţară la alta. Cele mai ridicate sunt cele comunicate de ţările din
estul Europei la Organizaţia Mondială a Sănătăţii : Lituania – 51,6; Federaţia Rusă – 43,1;
Belarus – 41,5; Estonia – 37,9 la 100.000 de locuitori. Cele mai mici rate par a fi în America
Latină: Columbia – 4,5, Paraguay – 4,2 la 100.000 de locuitori, dar şi în unele ţări din Asia:
Tailanda – 5,6, Filipine – 2,1, la 100.000. În America de Nord şi alte ţări din Europa, ratele se
înscriu între aceste extreme: de exemplu, Finlanda – 28,4, Belgia – 24,0, Elveţia – 22,5, Franţa –
20,0, Germania – 14, 3, Canada – 15,0, S.U.A. – 13,9, la 100.000 de locuitori. Din datele
centralizate de O.M.S., se observă că lipsesc în mare parte statistici referitoare la ţările africane
Sexul, cultura, rasa şi originea etnică sunt şi ele dimensiuni importante în epidemiologia
sinuciderii. Ratele de sinucidere sunt mai mari la bărbaţi decât la femei
În ceea ce priveşte contextul cultural, se pare că şi el influenţează această rată, ea fiind relativ
scăzută în unele zone ale Asiei, ridicată în mai multe ţări ale fostei Uniuni Sovietice şi foarte
ridicată în zone ale Americii .
Prevalenţa sinuciderii la rasa albă este de aproximativ două ori superioară în raport cu rata
sinuciderii observată la alte rase. Acest fapt este valabil atât pentru Statele Unite ale Americii cât
şi pentru Africa de Sud şi Zimbabwe. Apartenenţa la acelaşi grup etnic pare să fie şi ea asociată
cu ratele de sinucidere similare. Să luăm spre exemplu cazurile Estoniei, Finlandei şi Ungariei,
ţări unde rata sinuciderii sunt foarte ridicate, chiar dacă Ungaria este destul de depărtată
geografic de celelalte două ţări. De asemenea, grupuri etnice diferite, chiar dacă trăiesc în aceeaşi
zonă, prezintă rate de sinucidere foarte diferite

Capitolul 6. Dimensiunile fenomenului la nivel national

În fiecare an, în lume, se înregistrează aproximativ un milion de decese prin suicid, ceea ce
înseamnă un deces la fiecare 40 de secunde. Sinuciderea ocupă locul doi în rândul cauzelor
morţii la adolescenţi şi tineri. În România, în fiecare an, se înregistrează aproximativ 13 decese
prin sinucidere la 100 000 locuitori, situându-se pe locul trei în ierarhia circumstanţelor de
moarte violentă.
În România, sinuciderea în rândul tinerilor cu vârste între 15 şi 19 ani înregistrează o rată de 6,3
decese la 100.000 de locuitori, comparativ cu media europeană de 4,6. Rata suicidului masculin
este de 9,2, comparativ cu 6,9, media U.E., iar rata suicidului feminin, de 3,2, comparativ cu 2,2,
media U.E. În cazul grupei de vârstă 50 – 54 de ani, România are o rată de 22 de sinucideri la
100.000 de locuitori pentru ambele sexe, comparativ cu 18,3 media europeană. Dacă rata
suicidului în rândul femeilor românce cu vârste între 50 şi 54 de ani s-a situat sub media
europeană (cinci decese la suta de mii de locuitori, comparativ cu 8,1 decese la suta de mii de
locuitori – media U.E.), rata suicidului masculin a fost una foarte mare, de 40,6, comparativ cu
28,7 la suta de mii de locuitori – media U.E
Metoda la care recurg cel mai adesea românii care aleg să se sinucidă este spânzurarea, urmată
de precipitarea de la înălţimi sau în faţa vehiculelor. Pe locul trei în topul metodelor preferate de
cei care se sinucid este sinuciderea prin intoxicaţii medicamentoase. Aşa arată cel mai recent
raport întocmit de Institutul Naţional de Medicină Legală Mina Minovici pe anul 2016.

Capitolul 7.Eutanasia
Eutanasia este o metodă de provocare de către medic a unei morți precoce nedureroase unui
bolnav incurabil, pentru a-i curma o suferință îndelungată și grea.
Incă din cele mai vechi timpuri au existat contradicții și diverse argumente cu privire la
acceptarea sau nu a eutanasiei. Filosofii greci erau de părere că cei care deveneau o povară
pentru societate trebuiau omorâți, viața lor fiind lipsită de orice sens și folos. Ei spuneau că „nu
trebuie prelungită în nici un mod viața invalizilor fiindcă aceștia nu folosesc nimănui, nici măcar
lor” 5. Totodată întâlnim aceeași mentalitate și în Sparta antică, copiii cu handicap fiind osândiți
la o moarte cumplită, înfometați și murind în chinuri groaznice, acest lucru fiind consemnat de
către filosoful Platon
Diferenta dintre eutanasie si sinucidere asistata- Cei doi termeni pot fi deosebiti privind la
persoana care indeplineste actul final, actul fara de care nu ar surveni moartea. Astfel, daca
moartea este indusa de alta persoana decat pacientul, avem de-a face cu eutanasia. Pe de alta
parte, daca persoana care urmeaza sa moara isi administreaza de exemplu o doza letala de
medicamente, prescrise de doctor in acest scop, vorbim despre sinucidere asistata.
Istoria eutanasiei se intinde mult inapoi in timp, in antichitate. Grecii si romanii permiteau, in
anumite situatii, eutanasia. Lucrurile s-au schimbat mai tarziu, o data cu aparitia religiilor
monoteiste si sacralizarea vietii. In secolul XX s-au format numeroase organizatii care militeaza
pro sau sau contra eutanasiei. Prima a fost constituita in 1935 de un grup de medici londonezi si
se numea The Voluntary Euthanasia Society. Aceasta a fost urmata, in 1938, de Hemlock
Society, infiintata in Statele Unite.
Totusi, are omul dreptul sa decida cand sa isi puna capat vietii? Vocile impotriva eutanasiei si
sinuciderii asistate ar putea spune ca persoana care face asta se joaca de-a Dumnezeu. Da, dar
eutanasia ii da dreptul omului sa moara in demnitate si sa evite suferinta dinaintea inevitabilului,
ar spune ceilalti, care militeaza pentru aceste practici.
Argumente in favoarea eutanasiei si sinuciderii asistate:
  Este o modalitate de a opri suferinta extrema prin care trec unii bonavi in stadiu terminal
si de a le oferi o moarte linistita. De obicei o moarte buna este descrisa ca trecerea in
nefiinta intr-un mediu placut, familiar si fara suferinta, ca si cum ai adormi. Cicero
spunea ca o moarte buna este modalitatea ideala de a respecta legea naturii, parasind
lumea in liniste si demnitate.
 Oamenii ar trebui sa aiba dreptul sa decida momentul propriei morti. In secolul al XVIII-
lea, filozoful scotian David Hume sustinea in eseul sau Despre sinucidere ca, intr-o
societate libera, oamenii ar trebui sa aiba dreptul sa aleaga modul in care vor sa moara.
Unele voci sustin si ca acest drept ar trebui totusi temperat prin obligatia de a nu face rau
altei persoane.
 Mentinerea in viata a unei persoane, mai mult decat durata naturala de viata (de exemplu
prin conectarea la aparate), nu este morala;
 Oamenilor ar trebui sa li se permita sa moara cu demnitate. Exista mari diferente intre
modurile in care fiecare vede conceptul de a trai si a muri in demnitate. Cele mai comune
umilinte care ar justifica eutanasia sunt: persoana devine o povara pentru ceilalti,
incapacitatea de a mai face fata activitatilor cotidiene, petrecerea ultimei perioade a vietii
intr-un spital sau camin,
 Rudele bolnavului nu ar mai trebui sa indure clipele dificile in care isi vad apropiatii
asteptand o moarte lenta si dureroasa;
 S-ar reduce costurile pentru ingrijirea pacientilor incurabili;
 Eutanasia si sinuciderea asistata se practica oricum in camine si spitale, iar medicii,
membrii familiei sau apropiatii care accepta sa faca asta pot fi acuzati de crima.

Argumentele impotriva sinuciderii asistate si eutanasiei se bazeaza, de obicei, pe principiile etice

si religioase cu privire la sacralitatea vietii. De asemenea, sunt voci care sustin ca legalizarea
eutanasiei ar putea grabi moartea unor persoane, impotriva vointei lor.
 Sacralitatea vietii. Acest argument se bazeaza pe valorile religioase care considera viata
sacra si inviolabila. Conform acestui principiu, nici o persoana nu are dreptul de a lua
viata altcuiva.
 Diagnosticul gresit sau eventualitatea unor noi tratamente. Conform acestui punct de
vedere, unde exista viata exista speranta. Sustinatorii sai sunt de parere ca in conditiile
evolutiei rapide a societatii moderne, a tehnologiei si tehnicilor medicale, eutanasia ar lua
dreptul unor persoane bolnave de a beneficia de viitoarele tratamente si implicit de o
viata mai buna.
 Legalizarea eutanasiei in cazurile medicale grave ar face din aceasta practica o rutina,
folosita pe scara larga.
  Chiar daca cineva isi doreste sa fie eutanasiat, aceasta dorinta ar putea fi rezultatul
depresiei sau a interpretarii eronate a diagnosticului.
 Eutanasia ar submina finantarea sectorului geriatric si furnizarea de asistenta
corespunzatoare pentru persoanele varstnice.
 Ar submina de asemenea activitatile de cercetare in aceasta zona.
 Ar compromite in mod grav relatiile dintre persoanele in varsta, sau dependente de
asistenta, si rudele lor, care ar putea sa le preseze sa nu devina o povara.
 Ar compromite relatia de incredere dintre medic si pacient.
 Orice forma de sinucidere este greu de suportat pentru persoanele apropiate care raman in
viata; o astfel de decizie ar afecta in special copiii din viata bolnavului.

Capitolul 8. Reglementari internationale si nationale privind sinuciderea

asistata si eutanasia

Desi majoritatea statelor lumii se feresc de o astfel de reglementare, exista totusi si o serie de
state care au ales sa ofere cetatenilor lor dreptul de a-si pune capat zilelor cu ajutorul sau chiar
prin intermediul unor medici. Cu toate acestea, fiecare dintre aceste state a impus propriile reguli
si limitari destinate evitarii abuzului de aceste norme juridice in sensul uciderii unor persoane
fara consimtamantul acestora.
In Olanda, normele legale impun ca pacientul sa ``sufere dureri de nesuportat, boala acestuia
sa fie incurabila iar cererea sa fie facuta in deplina cunostinta de cauza.`` De asemenea,
exista si asa-numita ``tehnica a sedarii paliative`` conform careia pacientii cu o speranta de
viata mai mica de doua saptamani sunt indusi in coma si sunt incetate procedurile de
hidratare si hranire. Eutanasierea este legală în Olanda pentru copiii peste 12 ani, însă este
nevoie de acordul pacientului și al părinților. De asemenea, o lege a fost de curand adoptata,
permitand eutanasia si pentru copiii bolnavi în fază terminală cu vârste între 1 şi 12 ani.
Curtea Supremă din Olanda a stabilit că doctorii pot recurge la eutanasierea pacienților cu
demență avansată dacă aceștia au lăasat anterior o indicație scrisă în acest sens
In Franta, desi sinuciderea asistata medical si eutanasia nu sunt legale, este totusi
permisa``limitarea ori oprirea oricarui tratament care nu este util, este disproportionat sau nu
are vreun alt scop decat prelungirea artificiala a vietii si folosirea unor tratamente analgezice
care ar putea avea ca efect secundar scurtarea vietii``. Aceasta tehnica medicala a fost atacata
inclusiv in fata Curtii Europene a Drepturilor Omului, care, insa, a constatat ca aplicarea unui
astfel de tratament unui pacient aflat in stare vegetativa, tinandu-se cont si de exprimarea
anterioara de catre acesta a dorintei de a nu trai in asemenea conditii nu reprezinta o incalcare
a Articolului 2 al Conventiei .
 In Statele Unite ale Americii eutanasia este ilegala. Cu toate acestea, in cinci dintre state este
permisa prescrierea de doze letale de medicamente persoanelor care sufera de boli terminale.
Primul dintre aceste state care a legalizat sinuciderea asistata medical a fost Oregon. Aici,
legea reglementeaza dreptul pacientilor ce sufera de boli terminale cu o speranta de viata mai
mica de 6 luni si care si-au pastrat capacitatile mintale sa ceara prescrierea unei medicatii in
scopul terminarii vietii. Reglementari similare au aparut mai tarziu in Washington, Vermont,
Montana si New Mexico.
In Germania sinuciderea asistata medical este legala atata timp cat substanta letala este
ingerata fara ajutor din exterior cum ar fi sustinerea sau ghidarea mainii pacientului.
Belgia a legalizat eutanasia in anul 2002. Legea permite doctorilor sa isi ajute pacientii care
doresc sa isi puna capat zilelor atunci cand acestia isi exprima in mod liber dorinta de a muri
deoarece sufera dureri imposibil de ameliorat sau de suportat. De asemenea, acestia pot fi
supusi eutanasiei si in situatia in care au exprimat in mod clar aceasta dorinta inainte de
intrarea intr-o coma sau o stare vegetativa similara. Sinuciderea asistata medical nu este
mentionata in lege care nu specifica vreo metoda pentru eutanasie .
Elvetia este, poate, statul cu cea mai putin stricta reglementare in acest sens: permite
sinuciderea asistata ``atata timp cat nu exista motive egoiste``. De asemenea, aici este
permisa crearea de organizatii care asista, contra-cost, sinuciderea. Cele mai cunoscute astfel
de organizatii sunt Dignitas si Exit.

Eutanasia în dreptul român

La fel ca și în alte sisteme de drept, problema tratată are la bază caracterul disponibil sau
indisponibil asupra dreptului la viață, pentru ca mai apoi să apară discuția privind întâietatea
dreptului la libertate asupra dreptului la viață
Codul penal român din anul 1936 prevedea eutanasia ca fiind o formă atenuată a omorului
Alexandru Boroi arată că, în expunerea de motive se precizează că art. 468 „urmărește să
înlăture discuțiile din doctrină, după care consimțământul victimei ar anula criminalitatea
faptului". Sub imperiul codului penal din 1969, având în vedere inexistența unor prevederi
speciale privind eutanasia, aceasta va fi încadrată la art. 174, 175 sau 176, în funcție de
circumstanțe. Astfel, dacă făptuitorul are calitatea de soț sau de rudă apropiată a subiectului
pasiv, infracțiunea va fi sancționată ca și omor calificat (conf. art. 175 lit. c), iar dacă făptuitorul
a mai săvârșit deja un omor, fapta va fi încadrată la art. 176 lit c, ca și omor deosebit de grav (la
fel în cazul eutanasiei asupra unei femei gravide, dacă făptuitorul a cunoscut această stare).
Eutanasierea este la momentul actual interzisă prin lege în România și se și pedepsește cu
închisoare, dreptul la viață fiind garantat prin Constituția României.
În Codul civil se prevede că "orice persoană are dreptul la viață, la sănătate, la integritate fizică și
psihică, la demnitate, la propria imagine, la respectarea vieții private, precum și alte asemenea
drepturi recunoscute de lege", iar "viața, sănătatea și integritatea fizică și psihică a oricărei
persoane sunt garantate și ocrotite în mod egal de lege"
În Codul de deontologie medicală al Colegiului Medicilor din România se prevede, printre altele,
că practicarea eutanasiei și eugeniei reprezintă acte sau fapte nedeontologice, care sunt contrare
principiilor fundamentale ale exercitării profesiei de medic.
Uciderea la cererea victimei face parte din Capitolul I (,,Infracțiuni contra vieții") al primului
Titlu (,,Infracțiuni contra persoanei") din Partea specială a noului Codul penal, alături de
infracțiuni precum: omorul (art. 188), omorul calificat (art. 189), determinarea sau înlesnirea
sinuciderii (art. 191), uciderea din culpă (art. 192).
Infracțiunea de ucidere la cererea victimei este fapta de ucidere săvârșită la cererea explicită,
serioasă, conștientă și repetată a victimei care suferea de o boală incurabilă sau de o infirmitate
gravă atestate medical, cauzatoare de suferințe permanente și greu de suportat; fiind pedepsită cu
închisoarea de la 1 la 5 ani (art. 190 C. pen.). Legiuitorul român, prin acest articol, interzice
absolut orice faptă săvârșită prin una sau mai multe acțiuni sau inacțiuni în scopul de a ușura
suferințele grele ale unei boli incurabile sau ale unei infirmități grave atestate medical.

În România, Eugen Constantin Anghel, având vârsta de 28 de ani, și-a exprimat ultima dorință
într-o scrisoare adresată președintelui Traian Băsescu: „Vă cer imperios să acceptați eutanasierea
mea. Sufăr de prea mult timp și am depus nenumărate eforturi și eu, și prietenii mei, pentru a fi
ajutat, dar, din păcate, nu mai suport această suferință inimaginabilă și doresc să plec din această
lume crudă și nepăsătoare, care nu vede suferința la care sunt supus din anul 2003” Bolnavul
avea ficatul distrus de ciroză, varice esofagiene, hernie ombilicală și inghinală, encefalopatie
hepatică. Eugen Constantin Anghel a fost refuzat de către președintele Traian Băsescu
 Bibliografie

1. Criminologie teoretică și aplicată- Florin Sandu, Ioniță Gheorghe-

Iulian, Ediția a V-a, Ed. Pro Universitaria București, 2020
2. https://lege5.ro/Gratuit/ge3dinzvgeyq/uciderea-la-cererea-
victimei
3. https://www.antisuicid.ro/
4. https://www.mediafax.ro/social/suicidul-in-romania-peste-
media-europeana-la-grupele-de-varsta-cele-mai-predispuse-
12288444
5. http://criminologie.org.ro/wp-
content/uploads/2015/08/Abordarea-Psihosociala-a-
Sinuciderii-ca-Forma-Particulara-a-Violentei.pdf
6. https://timpolis.ro/suicidul-in-romania-peste-media-
europeana-la-grupele-de-varsta-cele-mai-predispuse/