Sunteți pe pagina 1din 5

Ingrijirea bolnavului de la inceputul omenirii

"Tehnica ingrijirii bolnavului a aparut odata cu omenirea".

Civilizatiile imperiale - Sumer si Babilon


Aproximativ 3000 de ani inainte de Hristos, doua grupuri umane privilegiate au devenit leaganul primelor
doua civilizatii demne de acest nume care au lasat o marturie directa a existentei lor datorita scrierii
pictografice si hieroglifice: cea care ocupa bazele teritoriale sau pamântesti separând Tigrul de Eufrat si cea
care s-a stabilit in marginea cursului mijlociu al Nilului. Aceste civilizatii in esenta continentale - numite si
civilizatii "imperiale" au putut sa se dezvolte in valea Nilului si in Mesopotamia caci foarte devreme s-au
reunit cele trei conditii asigurând reusita lor: o tara extrem de fertila, o organizatie socio-politica urbana foarte
puternica, o religie colectiva in strânsa legatura cu puterea.
Astfel, sumerienii care s-au stabilit in valea Eufratului si au fost un popor de agricultori au inscris pe table de
lut principiile esentiale ale medicinei lor. In civilizatia Caledo – Asiriana care i-a succedat, medicina – putin
distinsa de sacerdot – era se pare codificata cum o demonstreaza anumite marturii ce au parvenit pâna la
noi. Codul Hammourabi gravat pe o stea de diorita descoperita in ruinele Suse – unde se vede Dumnezeu
soare poruncind legile sale lui Hammurabi, monarh caledonian – indica principiile de responsabilitate si
onorariile medicului: acesta va lua 10 sikle pentru ingrijirea unui ochi, daca este vorba de un stapân, 2 sikle
daca e vorba de un sclav: 5 sikle pentru vindecarea maladiilor osoase si viscerale, din contra daca comite o
greseala, i se va taia mâna. Aceasta notiune de responsabilitate morala a fost in egala masura la mare
cinste in Egipt, aceasta probabil la inceputul erei faraonice.
"Miracolul Grec" : Hipocrate si doctrina sa
In acest timp civilizatiile imperiale in esenta continentale se vor substitui civilizatiilor mediteraneene bazate
pe o economie comerciala, o societate democratica si individualista, si vom asista la declinul marilor capitale
continentale (Memphis, Theba Babilon, Ninive, Suse) in detrimentul oraselor porturi (Corint, Alexandria,
Antiohia, Cartagina, Atena) .
In mileniul de dinainte de Hristos, aceste civilizatii mediteraneene vor atinge o dezvoltare atât de
considerabila ceea ce a facut sa fie numita " Miracolul Grec" . Intre secolul VII si V inainte de Hristos
medicina greaca se desparte de caracterul sau mitic si sacerdot si – contemporana construirii marilor orase
– se va inspira din considerente filozofice.
Lui Hipocrate (aprox. 500 de ani inainte de Hristos) ii revine meritul de a fi creat deontologia medicala pe
care si noi o urmam astazi. Intr-adevar, tot cea ce l-a precedat ii este inferior de tot ceea ce i-a succedat in
lumea antica si de atunci cu câteva exceptii. Hipocrate a rezumat dificultatile morale ale profesiunii medicale
intr-o formula care rezuma doctrina sa: "Viata este scurta, arta este lunga, ocazia fugitiva, experienta
nesigura, judecata grea". Cea mai veche culegere de deontologie de care s-au legat civilizatiile occidentale
este cea cunoscuta sub numele de Juramântul lui Hipocrate.
Acest text, elaborat cu aprox. 500 de ani inainte de Hristos, in epoca cea mai stralucita a Greciei antice -
unde traiau Pericle si Philias, Sofocle si Euripide - prin Hipocrate si prin discipolii sai a formulat regulile
moralitatii profesionale cu cinste in scolile de medicina ale lumii grecesti.
"Jur pe Apollo medic, Asklepios, Hygeia si Panakeia luând ca martor toti zeii si zeitele ca voi infaptui dupa
puterea si judecata mea, acest juramânt si aceasta angajare scrisa.
Jur de a considera egalul parintilor mei pe cel ce ma va invata arta medicinei; de a imparti cu el subzistenta,
greutatile si nevoile daca e necesar; de a privi pe fii sai ca pe frati si daca ei vor vrea sa studieze aceasta
arta sa-i invat fara onorariu; de a comunica preceptele generale, lectiile orale si tot restul doctrinei fiilor mei,
cei ai stapânului meu si discipolilor ce urmeaza legea medicala, dar la nici un altul.
Voi face sa servesc regimul dietetic in avantajul bolnavului dupa puterea si judecata mea; pentru pacatul lor
si raul lor nu voi da, oricât m-ar ruga un drog sinucigas si nici nu voi lua initiativa unui astfel de sfat; nici nu
voi da la nici o femeie contraceptive.
Pentru castitate si sanatate imi pun la dispozitie viata mea si profesiunea mea si voi lasa aceasta practica
profesionistilor. In câteva case unde trebuie sa intru, ma voi duce pentru a ajuta bolnavii, evitând tot ceea ce
este corupator. Lucrurile care, in exercitarea sau in afara exercitarii artei mele voi putea sa vad sau sa aud
despre existenta oamenilor si care nu trebuie sa fie divulgate in afara, le voi tine sub tacere, estimând ca
aceste lucruri au dreptul de a fi secrete. Daca indeplinesc pâna la capat acest juramânt si ii voi face cinste,
orice mi s-ar intâmpla in aceasta viata voi fi onorat pentru totdeauna de a ajuta oamenii. Dar daca voi abdica
de la aceste principii tot raul sa se abata asupra mea!"
Hipocrate ilustreaza aceste principii in portretul lasat despre medic:
" Este o recomandare pentru medic de a fi firesc, dupa temperamentul sau, caci despre un medic nenatural
se crede de obicei ca el nu va sti sa ingrijeasca pe altii. Trebuie sa fie el insusi bine imbracat si sa utilizeze
parfumuri placute al caror miros nu are nimic suspect. In acest sens dispune pacientul in favoarea sa.
Medicul intelept in ceea ce priveste moralul trebuie sa tina cont de ceea ce urmeaza: sa stie sa taca, apoi a-
si regla viata caci acesta este un lucru foarte important pentru reputatia sa. Trebuie ca el sa aiba caracterul
unui om cinstit si cu aceasta sa fie grav si binevoitor. Caci excesul de zel il va face sa fie respectat mai putin.
Sa observe ceea ce i se permite. Cât despre tinuta sa, aceasta va fi a unui om rational, altfel el ar parea
arogant si dur. Din contra daca nu va râde si nu va fi vesel, va deveni obositor, lucru de care trebuie sa se
fereasca. Sa fie cinstit in toate relatiile caci cinstea ii este de un mare ajutor: bolnavii au lucruri uneori dificile
de spus medicului si i se confeseaza fara rezerva; oricând el vede femei tinere obiecte de mare pret; trebuie
sa ramâna stapân pe sine tot timpul. Iata ceea ce trebuie sa fie medicul ca tinuta fizica si morala".

Civilizatia Hindusa- Susrutea si Tsharaka


Grecia nu a fost – dupa toata probabilitatea – singura origine intelectuala a civilizatiei. Civilizatia Hindusa s-a
dezvoltat in egala masura pe plan material si moral cu rara perfectiune in cele doua vai privilegiate cea a
Hindusului si cea a Gangelui.
Data fiind absenta datelor relative referitoare la nivelul atins de catre medicina indiana inaintea invaziei
ariene, se presupune vecina cu cea a lui Hipocrate la care s-au stabilit textele parvenite pâna la noi . Atraja
care invata medicina pe Taxila si Susruta care profesa la Benares au prezentat etica medicala ca in "portetul
medicului" care figureaza in opera lui Susruta. Susruta spune despre medic: "Sa fie din familie buna, frumos,
puternic, viguros, discret, amabil, fara pretentii, vesel când este ocazia, cast, rezervat, rabdator si familiarizat
cu stiintele sacre. El trebuie sa fie imbracat in alb, sa poarte parul scurt si unghii taiate, sa vorbeasca incet,
fara gesturi, cu fata calma". In ziua primirii, el primea de la stapânul sau o "instructie" a carei solemnitate
aminteste de cea a juramântului: nu va trebui sa asculte sentimentele, ura sau orgoliul; va fi sclavul
adevarului; va ingriji pe stapânii sai si pe toti ce i se vor adresa lui de o maniera politicoasa si rezonabila,
bogati si saraci. Grija lui fata de bolnavi nu va avea limite, dar in interesul reputatiei sale si pentru a salva
demnitatea artei, va trebui sa refuze ingrijirile celor pe care ii recunoaste ca incurabili. Va trebui sa acorde
cea mai inalta consideratie brahmanilor, stapânilor sai si sa fie plin de consideratie pentru cei necajiti.
"Vei evita, spune stapânul, orice companie nepotrivita; nu vei da niciodata leac la un om condamnat pentru
crima contra regelui; nu vei merge niciodata sa ingrijesti o femeie in absenta barbatului ei sau fara
consimtamântul acestuia; nu vei primi nimic de la ea altceva decât hrana ce-ti va fi necesara. Deci medicul
nu se va duce la un bolnav fara sa fie chemat de catre acesta , etc".
Cât despre tema stiintifica iata ce sfatuieste el: " Cel ce a invatat simplu principiile medicinei, dar nu a primit
instructiuni practice isi va pierde sângele rece in prezenta unui bolnav, pe de alta parte cel ce cu graba se
lanseaza in practicarea medicinei fara a-si lua timpul de a studia principiile artei este nedemn vis-a-vis de
oamenii instruiti si merita sa fie pedepsit de catre lege. Ambii sunt astfel insuficient pregatiti si totodata
incapabili de a deveni practicieni ca si o pasare care ar zbura cu o aripa".
E probabil in faptul istoric al societatii indiene prin ierarhia castelor sociale - in sânul carora se gaseau
brahmani din care proveneu preotii si medicii - de unde vine explicatia despre existenta, in preajma medicilor
a asistentilor medicali pe care gândirea moderna ii considera ca veritabili infirmieri.
Medicul hindus Tsharaka (care a trait in secolul incadrând inceputul erei crestine si a fixat prin scris traditia
medicala a Indiei) relateaza pentru prima data in istoria medicinei – calitatile, functiile si indatoririle acestor
asistenti medicali:
" Om cu sânge rece, viguros, nepurtând pica la nimeni, atent la nevoile bolnavilor, urmarind strict si neobosit
instructiunile medicului.
Cunoasterea procedeelor de preparare a compozitiilor medicamentelor, inteligenta, devotat bolnavilor,
puritatea moravurilor si a corpului, sunt cele patru calitati care disting asistentul medical. Asistentii se disting
prin curatenia mâinilor, atasament fata de persoana pentru care sunt angajati; dotati din punct de vedere al
inteligentei si abilitatii; inclinati spre bunatate si apti la orice gen de serviciu prin care un pacient poate fi
revindecat; spirit deschis, experti in arta de a prepara hrana, familiarizati cu masajul si frictionari ale
membrelor, sa stie sa supravegheze si sa asiste bolnavul, sa dozeze medicatia; totdeauna gata, rabdatori si
abili a veghea pe cel ce sufera; niciodata de reavointa oricare ar fi actul care ar putea sa fie cerut de medic
sau pacient".
Morala medicala a Imperiului Celest
Stim ca probabil in secolul VI al erei noastre civilizatia chineza care acorda o mare importanta medicilor,
arata in egala masura calitati si un comportament care ne-ar parea astazi mai "deontologice" pe care le
regasim in principiile lui Souen-Seu-Mo:
"Pentru a fi un medic bun, nu este suficient sa fi versat in literatura Confucianista si Thaoista, cel ce nu a citit
cartile Budiste nu va cunoaste mare lucru, compasiunea, bucuria renuntarii. Nu va sti abordând bolnavii sa
fie patruns de mila si simpatie, nici sa-si formeze o vointa de a aduce ajutor in toate durerile, fiind animat de
aceasta dorinta fara a se ocupa de treburile sale personale, de bogatia sa, de arta sa, de frumusetea sa, de
inteligenta sa, de calitatea sa de chinez sau de barbar, de prieten sau dusman, nu va reusi sa considere cu
egalitate toti bolnavii ca prietenii sai cei mai scumpi".

Formarea gândirii occidentale:


Roma, Bizant, Invazia Araba
Perioada de aproximativ 1000 de ani care inconjoara originea erei Crestine este cea unde se ia pentru prima
data cunostinta de deontologia medicala, cea pe care o concepem - si dealtfel cea pe care o practicam –
astazi. Intr-adevar, prin intermediul Imperiului Roman, lumea mediteraneeana a marcat cultura noastra
occidentala intr-un mod definitiv. Astfel, intr-una din scrisorile pastorale se aminteste ca obligatia clerului este
de a vizita bolnavii si de a observa deontologia lui Hipocrate, a acorda respect medicului despre care se
spune in eclesiast ca el este creatia Atotputernicului:
"Acordati ajutor bolnavilor" se spunea, "si recompensa va veni de la Dumnezeu". Crestinilor captivi in exil, de
origine siriana sau bizantina care au tradus in araba marile opere medicale le revine meritul de a fi asigurat
difuzarea in Orient si de a fi asociat aici anumiti medici islamici ca persanul Ali Iben Rabban Al Tabari a carui
deontologie strict hipocratica ne-a lasat un portet al unui bun practician:
"Va alege in fiecare lucru ce-i mai bun si mai drept, nu va fi usuratic, orgolios si denigrant deci nu va fi
niciodata obosit, infatuat, nu se va plasa niciodata deasupra celorlalti".

Rolul gândirii iudaice: Maimonide


Rolul medicilor iudei – care au fost practicieni foarte reputati – a fost deasemenea foarte important in
practica deontologiei medicale. Opera lui Maimonide este o stralucita marturie. Moise Maimonide, medic,
filozof si talmudist eminent, descendent al unei linii de rabini si inalti demnitari iudei, pregatit pentru
ascensiunea sa in creeare unei culturi vaste, medic personal al sultanului Saladin – care a trait in sec. al XII-
lea dupa Hristos, ne-a lasat o opera deontologica mistica cunoscuta sub numele de : Rugaciunea lui
Maimonide.
"O Doamne umple-mi sufletul de dragoste pentru arta si toate creaturile, nu admite ca gloria cercetarii sa ma
influenteze in exercitiul artei mele, caci dusmanii adevarului si ai dragostei de oameni ar putea foarte usor sa
abuzeze si sa ma indeparteze de nobila datorie de a face bine copiilor tai. Sustine-mi forta inimii ca ea sa fie
totdeauna gata sa serveasca bogatul si saracul, prietenul si dusmanul, bunul si raul. Fa-ma ca eu sa nu vad
decât omul in cel ce sufera.
Ca sufletul sa-mi fie deschis aproape de patul bolnavului, ca el sa nu fie directionat de nici o gândire straina,
ca in final sa fie prezent la tot ceea ce experienta si stiinta l-au invatat; caci mari si sublime sunt cercetarile
stiintifice care au ca scop sa conserve sanatatea si viata tuturor creaturilor. Fa ca bolnavii sa aiba incredere
in mine si in arta mea, ca ei sa urmeze sfaturile si prescrierile mele.
Indeparteaza de la patul lor sarlatanii, pe cei cu mii de sfaturi si care cunosc totul caci prin toate acestea se
poate conduce la moartea lor. Daca nestiutorii ma blameaza fa ca dragostea pentru arta mea sa ma faca
invulnerabil ca eu sa pot sa perseverez in adevar si prestigiu. Da-mi Dumnezeule rabdare pe lânga bolnavi,
fa ca eu sa fiu moderat in totul, dar insatiabil in dragostea mea pentru stiinta.
Indeparteaza de mine, o Dumnezeule, ideea ca eu vreau totul. Da-mi forta, vointa si ocazia de a-mi largi din
ce in ce mai mult cunostintele mele".

Timpurile Moderne
Diversi medici au acordat in cursul evului mediu si renasterii o mare importanta, ca Paracelsus care spunea:
" Medicul trebuie sa fie inainte de orice un om bun si veridic", sau Rabelais care a scris: "Stiinta fara
constiinta, nu e decât ruina sufletului", deci Colegiile Medicilor se arata mai grijulii de a-si reglementa
privilegiile decât de deontologie.
Saint–Vincent - T. Paul (1576-1660) va ilumina secolul sau si va crea veritabil vocatia de asistenta religioasa
care nu ezita sa doteze - ca urmare a moralei crestine -deontologia tehnica astfel:
"Asistenta va pregati cina, o va aduce bolnavului, il va aborda cu veselie si caritate si va da binecuvântarea,
totul cu o dragoste pe care ar da-o fiului ei, sau mai degraba lui Dumnezeu, va incerca sa-l inveseleasca
atunci când el este dezolat.
Asistenta va observa timpul si ora când se dau medicamentele, va avea un mare respect pentru ordinele
medicilor ce-i vor fi date referitor la tratamentul bolnavilor.
Asistenta trebuie sa stie sa administreze perfuzie si sa recolteze sânge in cantitati exacte". Reglementarea
legala facând parte larga din initiativa privata in organizarea ingrijirii si asistentei bolnavilor, deontologia a
tinut mult timp sa se confunde cu morala individuala.
Dezvoltarea medicinei moderne a fost influentata de dezvoltarea tehnologiei si de marile descoperiri din
acest domeniu. Cel mai renumit reprezentant al acestei epoci a fost Paracelsius, care se ocupa de alchimie,
astrologie, dar si de etica si psihologie, spunând: "Caracterul medicului influenteaza mai puternic starea
bolnavului decât orice medicament".
Din secolul al XVII-lea a inceput urbanizarea. In orasele aglomerate conditiile de viata si igiena se deteriorau
si din aceasta cauza au aparut tot mai des epidemii. Fortate de imprejurari, autoritatile construiesc mai multe
spitale, dar paralel cu aceasta, nivelul de acordare al ingrijirilor medicale, stagneaza. Ingrijirea bolnavilor este
facuta de maicute si de ingrijitoare voluntare necalificate. Din acest motiv in Germania, in mijlocul secolului al
XIX-lea a fost infiintata prima scoala unde pe lânga educatie morala se invata si ingrjirea bolnavului. Acesta
a fost punctul de plecare al scolilor sanitare de mai târziu.
In aceasta perioada obligatiile celor care ingrijeau bolnavii s-au inmultit – pe lânga alimentarea si toaleta
zilnica a bolnavului aveau obligatia de a masura temperatura, de a recunoaste anumite boli dupa semne si
simptome, de a aplica diete corespunzatoare imbolnavirilor. Pentru aceste noi atributii era nevoie si de o
pregatire teoretica.
Razboaiele, in general, dar mai ales cel de la mijlocul secolului al XIX-lea, au contribuit la dezvoltarea
medicinei concomitent cu dezvoltarea ingrijirii. Dintre acestea un rol important l-a avut Razboiul din Crimeea,
unde ranitii rusi au fost ingrijiti de surori voluntare a caror instruire a fost organizata de chirurgul Pirogov. Pe
cealalta parte ingrijirea soldatilor englezi si francezi a fost asigurata de un grup de voluntari organizati si
pregatiti de Florence Nightingale. Ea a fost cea care dupa razboi a infiintat la Londra, in Spitalul St. Thomas,
prima scoala pentru surori medicale. Ca cerinta pentru a urma cursurile acestei scoli, era "o cultura generala
si o integritate morala ireprosabila".
Pe exemplul ei au fost infiintate si in alte spitale scoli pentru surori, contribuind astfel la cresterea numarului
de surori medicale calificate. In organizarea acestor scoli Crucea Rosie infiintata in 1864 a jucat un rol
important.
La sfârsitul secolului trecut in mai multe tari au fost organizate sistematic cursuri pentru formare de instructori
sanitari. In 1899 la Londra s-a infiintat Consiliul International al Surorilor Medicale cu scopul uniformizarii
pregatirii profesionale a celor ce voiau sa practice aceasta profesie, iar la New York in cadrul Universitatii
Columbia a fost infiintata o sectie separata care avea ca scop, pregatirea teoretica si practica a asistentilor
medicali.
Dezvoltarea rapida a societatii si medicinei, precum si tehnologia aparuta au determinat si o crestere
calitativa a ingrijirilor medicale. Acest lucru fiind permanent are ca efect aparitia profesiei de asistent medical
si indispensabilitatea acestuia in echipa medicala.
INGRIJIREA BOLNAVULUI DE LA
INCEPUTUL OMENIRII

Profesor coordonator: Chitoiu S.

Calin Savin , anul I-C , Scoala Postliceala-Slobozia