Ministerul Educației Naționale

Colegiul Național “Petru Rareș” Suceava

Proiect de atestat
Psihologia cognitivă

Coordonator:
prof. Marius UDUDEC

Absolvent:
Elena-Miruna BIHOLARU

Suceava
mai,2020
 Cuprins

Argumentarea alegerii temei

Capitolul 1 Definirea psihologiei .Generalități

Capitolul 2 Perspectiva cognitivă în psihologie

Subcapitol 1 Perspective filosofice care au precedat apariția psihologiei

Subcapitol 2 Începuturile psihologiei cognitive

Subcapitol 3 Perspective psihologice care au precedat apariția psihologiei cognitive

Capitolul 3 Caracteristicile esențiale ale abordării cognitive în psihologie

Capitolul 4 Metode de cercetare în psihologie

Capitolul 5 Principalele domenii de studiu ale psihologiei cognitive

Capitolul 6 Integrarea psihologiei cognitive în rândul științelor cognitive

Capitolul 7 Paradigma clasic simbolică și neoconexionistă

 Argumentarea alegerii temei

Am ales această temă deoarece consider că psihologia facilitează cunoașterea

mecanismelor psihice ,precum și a propriei persoane ,astfel ajutând la dezvoltarea omului și la
integrarea armonioasă a acestuia în societate . De asemenea, în viitorul apropiat mi-aș dori să
studiez la facultatea de psihologie, întrucât manifest un interes profund și o curiozitate sinceră în
ceea ce privește acest domeniu. Având în vedere definirea psihologiei drept știința a minții și a
comportamentului uman consider că analiza funcțiile și proceselor mentale,a experiențelor
interioare și subiective –precum gândurile ,emoțiile, conștiința,motivația dar și personalitatea
umană oferă o viziune unificatoare asupra psihicului uman .

În opinia mea,psihologia este o modalitate foarte eficientă care oferă posibilitatea de a

învăţa lucruri interesante despre oameni însă ,pe de altă parte ,descoperim și lucruri deranjante,fapt
dovedit prin numeroase experimente sociale.

1 Este cazul ,spre exemplu , al efectul subaprecierii. Într-un studiu realizat în 1939, mai
mulţi orfani de vârste diferite au fost împărţiţi în două grupe şi le-au fost administrate tipuri diferite
de terapie şi îngrijire. Fiecare grup conţinea atât copii sănătoşi, cât şi copii cu probleme de vorbire.
Primul grup a primit numai încurajări, în vreme ce al doilea a fost subapreciat. Nu numai că cei cu
dificultăţi şi-au păstrat problemele de vorbire, ci şi ceilalţi au dezvoltat afecţiuni pe care nu le aveau
înainte. Asta arată că negativitatea nu numai că nu ajută, dar poate schimba pe cineva în rău.

2 Un alt experiment elocvent este Cutia Adevărului. Într-un studiu psihologic făcut la
Universitatea Newcastle din Regatul Unit, a fost descoperit că oamenii tind să fie mai sinceri când
simt că sunt priviţi, chiar şi de o fotografie. În camera de odihnă exista „Cutia Adevărului”. Când
cineva lua o cafea, trebuia să plătească o anumită sumă, însă era totul bazat pe încredere. În unele
săptămâni au fost poze cu flori lângă cutie, în alte săptămâni a fost o poză cu o pereche de ochi. În
timpul săptămânilor cu privirea lângă cutie, suma strânsă era de trei ori mai mari decât în mod
normal.

În ceea ce privește perspectiva cognitivă asupra psihologiei,această paradigmă

abordează procesarea de informații ce intervine între stimul și răspuns. În opinia mea,analogia între
mintea umană și un calculator este una foarte captivantă întrucât prevede un proces de
intermodelare a două domenii de cercetare diferite.
 Capitolul 1
Definirea psihologiei. Generalități

Cei mai mulți autori au definit psihologia pornind de la etimologia cuvântului. Cuvântul
“psihologie” este compus din doua secvențe ce pot fi delimitate, “psyche” (psihic) și “logos”
(știința) ,astfel s-a afirmat că “psihologia este știința psihicului”. Luând în vedere aceste elemente,
vom defini psihologia ca fiind știința care studiază psihicul uman(procese, însușiri, stări, condiții,
mecanisme psihice), utilizând un ansamblu de metode obiective, în vederea desprinderii legității lui
de funcționare, în scopul descrierii, explicării, integrării, optimizării și ameliorării existenței umane.

Psihologii moderni folosesc câteva abordări distincte în cercetarea științifică a

proceselor mentale și a comportamentului abordarea biologică, comportamentală, cognitivă și cea
subiectivă.

1. Abordarea biologică este bazată pe cunoștințele deținute despre celule vii și sistemele organice.
Tehnologiile de scanare a creierului au revoluționat cercetarea de acest tip,astfel oamenii de știință
au furnizat informații din ce în ce mai detaliate despre interacțiunile celulare, influențele
substanțelor chimice asupra sistemului nervos și relația creier-comportament.
2. Abordarea comportamentală (behavioristă) subliniază relația dintre organism şi mediu; de
asemenea, pune în evidență istoria organismului în raport cu învățarea. Mediul înconjurător este
perceput ca un stimul care poate fi măsurat datorită modului de raportare la o anumită schimbare
ce surprinde un anumit comportament . Psihologii behavorişti obișnuiau să-și concentreze atenția
asupra exteriorului, a comportamentului observabil. Acum majoritatea acestora consideră că
gândurile și emoțiile reprezintă un fel de comportament ascuns care poate fi măsurat și manipulat
aproape cum poate fi gestionat comportamentul observabil.
3. Abordarea cognitivă are ca element central procesarea informației. Psihologii cognitivi studiază
reprezentarea mentală a gândurilor, imaginilor, cunoștințelor și a emoțiilor. Cuvântul "reprezentare"
se referă la stocarea datelor memorate, a imaginilor, a percepțiilor, a gândurilor și a altor tipuri de
conținut mental.
4. Abordarea subiectivă a psihologiei descrie gândurile, simțămintele și experiențele unice ale
indivizilor. Aceasta abordare include fenomenologia, care consideră experiența individuală ca punct
de plecare. Dacă se cere unui subiect relatarea în urma citirii unui text,de exemplu, aceasta este o
investigație care este circumscrisă fenomenologiei.
 Capitolul 2 Perspectiva cognitivă în psihologie

Perspective filosofice care au precedat apariția psihologiei:

Raționalism versus Empirism

Unde și când a început studiul psihologiei cognitive? Răspunsul la această întrebare

începe cu înțelegerea modului în care a apărut psihologia însăși. Rădăcinile psihologiei se regăsesc
în două abordări ale minții umane:
(a) filosofia, care caută să înțeleagă natura generală a multor aspecte ale lumii, în
principal prin introspecție, examinarea ideilor şi experiențelor interne
(b) fiziologia, studiul ştiințific al funcțiilor vitale ale materiei vii, prin metode empirice
(bazate pe observație).
Chiar şi în momentul de față, problemele ridicate şi întrebările formulate în aceste două
domenii continuă să influențeze modul în care se dezvoltă psihologia. De exemplu, psihologii
cognitivişti se întreabă: „Caracteristicile psihologice şi cunoaşterea umană sunt înnăscute (moştenite
de la părinții noştri sau de la alți predecesori) sau dobândite (învățate în urma interacțiunilor cu
mediile fizic şi social)?”. Un cunoscut psiholog american se întreabă, la rândul lui: „Care este cea
mai bună cale de a descoperi şi înțelege răspunsurile la aceste întrebări – făcând observații prin
intermediul simțurilor noastre sau folosind mijloacele logice de interpretare a informaiei
disponibile?” (R.J. Sterberg, 2003, p. 4).

Abordarea şi explicarea tuturor fenomenelor psihice din perspectiva mecanismelor

informaţionale pe care le includ şi de care depind în desfăşurarea lor este abordarea care
delimitează psihologia cognitivă de alte ramuri ale psihologiei. Psihologia cognitivă doreşte să
surprindă imaginea sistemului psihic uman ca sistem capabil de schimburi informaţionale cu
mediul înconjurător, capabil de a transforma informaţia în funcţie de propriile reguli şi de
configuraţia propriilor subsisteme de procesare, capabil de autoreglare şi control (de unde şi
legătura stânsă cu cibernetica), sistem capabil de răspuns adaptat la constrângerile mediului.

Începuturile psihologiei cognitive pot fi plasate la mijlocul secolului trecut, după cel
de- al doilea război mondial, când logica matematică, ciberetica şi teoria informaţiei au apărut în
forţă în peisajul ştiinţific internaţional. Efortul de a formaliza logica astfel încât să fie posibilă
manipularea simbolurilor pe baza unor reguli sintactice generale şi recursive, duce la definirea
calculabilităţii şi a computaţiei.
Alături de teora informaţiei şi logica matematică şi simbolică, curentele psihologice ale
căror idei şi cercetări psihologia cognitivă le-a integrat sunt asociaţionismul, gestaltismul,
behaviorismul şi constructivismul piagetian.
 Capitolul 3
Caracteristicile esențiale ale abordării cognitive în psihologie

Sintagma de psihologie cognitiva are doua sensuri. Mai întâi, ea semnifica studiul
detaliat al sistemului cognitiv uman și a subsistemelor sale:"memoria", "gândirea", "limbajul",
"percepția" etc. . Considerându-se sistemul cognitiv ca sistem de prelucrare (procesare) a
informației, psihologia cognitivă studiază procesările la care este supusa informația intre inputul
senzorial și outputul motor sau comportamental. Urmând fluxul prelucrărilor de informație,
psihologia cognitivă își elaborează un limbaj propriu, ce utilizează termenii tradiționali din
psihologie și o metodologie specifică, de exemplu simularea pe calculator a proceselor cognitive,
recursul la formalisme logico-matematice,care îi conferă un statut distinct în ansamblul științelor
contemporane. Sub raport tematic ea se dovedește a fi o continuare a psihologiei gestaltiste de la
care preia multe teme de cercetare pe care le tratează însă cu o metodologie mult mai riguroasa ce
reflectă paradigma conceptuală a teoriei informației.

În al doilea rând, sintagma psihologie cognitivă desemnează o anumita abordare a

tuturor fenomenelor psihice și comportamentale din perspectiva mecanismelor informaționale
subiacente. Rezultă "teorii cognitive ale emoțiilor sau stresului" - care încearcă sa stabilească modul
în care procesele cognitive determina emoțiile sau reacția de stres. "Teoriile cognitive ale
motivației" sunt centrate pe detectarea prelucrărilor de informație în motivație, în timp ce
"psihologia sociala cognitiva" este tentată să explice comportamentul social prin prisma factorilor
cognitivi implicați. Inițial, psihologia cognitivă are tendința de a reduce toate fenomenele psihice la
secvențe de procesări de informație - abordarea cognitivistă s-a maturizat ulterior, prin
reconsiderarea caracterului ireductibil al altor factori implicați în dinamica comportamentului
uman . Pe scurt, dintr-o abordare cognitivistă, a devenit o abordare cognitivă.

Este psihologia cognitiva o moda, un curent care va sfârși mai mult sau mai puțin
lamentabil precum alte curente psihologice spre exemplu gestaltismul ? Răspunsul este negativ. În
măsura în care sistemul bio-psihic uman este un sistem deschis, realizând cu mediul sau nu numai
un schimb substanțial și energetic ci și unul informațional, psihologia cognitiva își are și va avea
permanent propriul sau obiect de studiu. Recunoscând natura informațională a fenomenelor psihice,
fenomene ireductibile la structurile neurobiologice care realizează sau implementează prelucrările
de informație (neuroștiințele) sau la jocul contingentelor ce acționează asupra comportamentului
(behaviorismul), recunoaștem implicit perenitatea psihologiei cognitive.

Viabilitatea psihologiei cognitive este susținută și de caracterul cumulativ, integraționist

al acesteia. Ea a preluat nu numai rezultatele viabile din curentele psihologice anterioare ci și
sugestiile vagi dar fertile ale acestora pe care le-a supus apoi unui examen experimental și
metodologic riguros. De exemplu, și-a apropriat principiile gestaltiste (ex: principiile proximității,
similarității, închiderii ) dar le-a integrat într-o perspectivă mai generală a procesărilor vizuale
secundare. La fel, ideea de baza a asociaționismului potrivit căreia conținuturile psihice formează
lanțuri asociative organizate ierarhic, a fost concretizata în câteva modalități specifice de
reprezentare a cunoștințelor precum rețelele semantice sau scenariile cognitive. Desenul general al
dezvoltării intelectuale conținut în creoda piagetiană a fost asimilat și dezvoltat prin cercetările
realizate asupra strategiilor rezolutive, proceselor metacognitive sau memoriei de lucru.
Condiționarea clasica

1A - stimulul condiționat (SC) este urmat, în mod regulat de stimulul necondiționat (SN),
producând condiționarea.
1B și 1C - SC nu mai prezice SN, deoarece asocierea este aleatorie, deci condiționarea nu se
realizează.

O serie de investigații mai recente, dezvoltate în sânul aceleiași paradigme behavioriste, au reliefat
importanta valorii informaționale a stimulului condiționat în învățarea unui nou comportament. S-a
constatat în mod repetat ca simpla contiguitate temporala a SC și SN nu sunt suficiente pentru
realizarea condiționării așa cum s-a crezut anterior.
Așadar, atât prin studii clinice cat și experimentale s-a arătat ca nu simpla asociere prin contiguitate
temporala ci informația pe care o conține SC ( faptul ca el poate prezice apariția SN) sta la baza
condiționării clasice și, deci, implicit a comportamentului fobic. În acest fel "condiționarea clasica a
devenit compatibila cu noțiunile din psihologia cognitiva" (Hout & Markelbach, 1991, p. 60).

În rezumat, vom retine ca psihologia cognitiva studiază mecanismele de prelucrare a informației și

impactul lor asupra ansamblului personalității. Ea are un limbaj propriu și o metodologie specifica
care se va releva treptat, parcurgând aceasta lucrare. Inițial orgolioasa și imperialista , tinzând sa
reducă complexitatea fenomenelor psihice la procese strict informaționale, odată cu maturizarea ei
psihologia cognitiva și-a temperat orgoliile. Ea preia și dezvolta temele paradigmelor anterioare,
inclusiv behaviorismul pe care inițial l-a criticat cu severitate,lăsând loc locul sintezei,
complementarității și asimilărilor reciproce. Studiul psihologiei cognitive pune în evidenta
caracterul cumulativ al dezvoltării psihologiei însăși .
 Capitolul 4
Metode de cercetare în psihologia cognitivă

Obiectivele psihologiei cognitive includ colectarea datelor, analiza datelor, elaborarea

unei teorii, formularea ipotezelor, testarea ipotezelor și, uneori, aplicarea rezultatelor în arii situate
în afara cadrului de cercetare. Colectarea datelor şi analiza statistică îi ajută pe cercetători să descrie
fenomenele cognitive. Niciun obiectiv științific nu ar putea fi atins fără astfel de descrieri. Cei mai
mulți psihologi cognitivişti doresc să înțeleagă mai mult decât ce este un fenomen cognitiv; ei
urmăresc să înțeleagă cum gândesc oamenii și de ce o fac.

Psihologii cognitivişti utilizează diferite metode pentru a explora gândirea umană :

• experimente de laborator sau alte experimente controlate;

• cercetarea psihobiologică;
• rapoartele personale („self-reports”);
• studiile de caz;
• observație naturală;
• simulările pe computer și inteligența artificială .
 Capitolul 5
Principalele domenii de studiu ale psihologiei cognitive

1. Moștenit versus dobândit

O temă majoră în psihologia cognitivă este aceea de a determina ce are o influență mai mare
în cogniția umană – ceea ce este moştenit sau ceea ce este dobândit. Dacă vom considera că
trăsăturile înnăscute ale cogniiei umane sunt mai importante, ne putem concentra cercetarea
asupra studiului caracteristicilor moştenite ale cogniției. Dacă vom considera că mediul
joacă un rol important în cogniție, ne putem ghida cercetarea explorând cum diverse
caracteristici ale mediului influențează cogniția. Astăzi, cei mai mulți oameni de ştiință
consideră că ceea ce este moştenit interacționează cu ceea ce este dobândit în aproape tot
ceea ce facem.

2. Raționalism versus empirism

Cum vom descoperi adevărul despre noi înşine şi despre lumea din jur? O vom face
încercând să gândim logic, bazându-ne pe ceea ce ştim deja sau prin observarea şi testarea
observațiilor noastre asupra a ceea ce percepem prin simțurile noastre?

3. Structuri versus procese

Vom studia structurile (conținuturile, atributele, produsele) psihicului uman sau ne vom
concentra atenția asupra proceselor gândirii umane?

4. General versus specific

Procesele pe care le observăm sunt limitate la un anumit domeniu sau sunt generale, pentru
o varietate de domenii? Observațiile făcute într-un domeniu se aplică tuturor domeniilor sau
se aplică numai la domeniul specific care a fost observat?

5. Validitatea inferențelor cauzale versus validitate ecologică

Vom studia cogniția prin intermediul experimentelor foarte controlate care cresc
probabilitatea inferențelor cauzale valide sau vom folosi tehnici mai naturale, care cresc
probabilitatea de a obține rezultate valide ecologic, fără a beneficia de controlul specific
experimentului de laborator?

6. Cercetare aplicativă versus cercetare fundamentală

Vom dirija cercetarea asupra proceselor cognitive fundamentale sau vom studia modurile în
care putem să îi ajutăm pe oameni să-şi folosească eficient cogniția în situații practice?

7. Metode biologice versus metode comportamentale

Vom studia creierul şi funcțiile sale în mod direct, probabil observând activitatea cerebrală
atunci când persoana îndeplineşte o sarcină cognitivă?
 Capitolul 6
Integrarea psihologiei cognitive în rândul științelor cognitive

Deși nu avem încă de-a face cu o știință cognitivă unificată ci cu un corp de discipline care
interacționează și se penetrează reciproc, apar tot mai vădite tendințe de unificare.
Psihologia cognitivă a fost puternic contaminată de interacțiunea cu celelalte științe cognitive.
Impactul acestor interacțiuni este vizibil sub cel puțin trei aspecte:
A nivelul de analiză a fenomenelor cognitive;
B aparatul conceptual utilizat;
C instrumentarul metodologic folosit.

A. În mod tradițional , memoria era văzută că o facultate psihică unitară guvernată de câteva legități
generale - legile memoriei și care putea fi măsurată prin teste de recunoaștere și reproducere.
Analiză minuțioasă a memoriei cu instrumentarul tehnic și conceptual al psihologiei cognitive a
infirmat și teza caracterului unitar al memoriei, și pretinsă universalitate a reproducerii și
recunoașterii că metode de evaluare a acesteia. Subiectul uman nu dispune de un singur sistem
mnezic ci de mai multe memorii, iar testele de reproducere și recunoaștere sunt metode de estimare
a memoriei explicite nu și a memoriei implicite. În locul unei facultăți psihice unitare psihologia
cognitivă a pus în evidență existența mai multor sisteme mnezice diferite: memorii senzoriale,
memorie semantică, memorie procedurală, memorie explicită, memorie implicită etc.

Opțiunea pentru analiză detaliată, moleculară a proceselor cognitive este, în mare măsură, rezultanta
a două presiuni care s-au executat asupra psihologiei cognitive. Presiunea de sus, din partea
specialiștilor în inteligență artificială, care, în tentativă lor de construire a sistemelor inteligente și-
au declarat totală insatisfacție față de oferta psihologiei tradiționale. Ei au considerat conceptele
clasice, facultationiste că fiind incapabile să ofere soluții lucrative pentru construcția sistemelor
artificiale inteligente. Numai o analiză mult mai detaliată, componențială, putea fi relevanță pentru
construcția unor programe capabile să realizeze performanțe cognitive similare cu ale subiectului
uman.

Presiunea de jos, a venit din partea neuroștiințelor. Descoperirea neurotransmițătorilor, a

neuromodulatorilor și neurohormonilor, a sinapselor electrice, utilizarea tomografiei computerizate,
magnetoencefalografia sunt numai câteva din roadele acestei revoluții, aflate în plin proces de
desfășurare. Că o consecință a acestor descoperiri s-a creat un decalaj enorm între nivelul de analiză
infracelular, extrem de detaliat, practicat de neuroștiințe și analiză molară, în termeni facultaționiști,
practicată de psihologi. Lipsa de corespondență dintre datele neurobiologice și cele psihologice, au
somat psihologii să-și rafineze aparatul conceptual și nivelul de analiză al proceselor psihice.

B. Plasarea psihologiei cognitive în corpul științelor cognitive, limbajul reclamat de noul nivel de
analiză a sistemului cognitiv, au dus la dezvoltarea unui nou aparat conceptual. Este vorba de o
mutație conceptuală, care a permis ea însăși abordarea sistemului cognitiv uman dintr-o nouă
perspectiva și la un nou nivel de analiză. Iar rezultatele acestei mutații s-au validat prin relevanță lor
pentru inteligență artificială, pe de o parte, pentru neuroștiințe pe de altă parte.

C. A treia caracteristică a psihologiei cognitive că știință cognitivă vizează instrumentarul

metodologic utilizat. Fără îndoială, recursul la experiment că metodă de producere și de validare de
noi cunoștințe a rămas axa metodologică principala pentru psihologia cognitivă că și pentru
celelalte ramuri ale psihologiei în general. Concomitent însă, psihologii cognitiviști recurg în mod
curent și la altă axa metodologică formată din tripletul modelare-formalizare-simulare pe calculator.

Un model este o construcție teoretică ce specifică componentele suficiente ale unui mecanism, care
generează output-uri specifice din procesarea unor input-uri specifice. De exemplu, un model de
detectare a contururilor trebuie să specifice prelucrările suficiente care fac posibilă obținerea
contururilor unui obiect (= outputul) din input (= variațiile de luminozitate ale stimulului). Ulterior,
aceste procesări odată specificate sunt formalizate, adică transcrise într-un limbaj logico-matematic
sau de programare.

Cele două axe metodologice-experimentul,pe de o parte,modelarea-formalizarea-simularea, pe

de altă parte, nu epuizează întregul repertoriu metodologic la care recurge psihologia cognitivă.
Analiză protocolului gândirii cu voce tare, înregistrarea mișcărilor oculare, ascultarea dihotomică
etc., sunt alte metode la care se va face referință pe parcursul acestei lucrări. Mariajul
experimentului cu modelarea, formalizarea și simularea pe calculator constituie notă specifică a
psihologiei cognitive că știință cognitivă.

Rezumând cele spuse anterior, psihologia cognitivă s-a dezvoltat în interiorul unei întreprinderi
științifice mai largi - științele cognitive. Acestea și-au pus amprenta asupra aparatului conceptual,
metodologiei și nivelului de analiză promovat de psihologii cognitiviști. Rezultat al interacțiunilor
și penetrărilor reciproce dintre științele cognitive - psihologia cognitivă este ea însăși o știință
cognitivă.
A două față a psihologiei cognitive e orientată spre celelalte ramuri ale psihologiei. Ne interesează,
așadar, ce status și rol are psihologia cognitivă în interiorul științei psihologice.În rezumat,
psihologia cognitivă caută să satisfacă un dublu standard: a) de a oferi modele formalizate și
implementabile pe calculator; b) de a construi modele valide și relevante pentru comportamentul
uman. Prima constrângere este impusă de pretențiile și expectanțele celorlalte științe cognitive iar
cea de-a două reflectă pretențiile comunității psihologice.
Măsură în care un model elaborat în interiorul psihologiei cognitive satisface unul sau celălalt dintre
aceste standarde îl apropie mai mult de știință cognitivă sau de psihologie. Această dublă aspirație a
psihologiei cognitive, de a satisface atât constrângerile impuse de plasarea în interiorul științei
cognitive cât și pretențiile ridicate de nevoia explicării comportamentului uman, ne îndeamnă să
vorbim despre caracterul bicefal al psihologiei cognitive.
Satisfacerea cerințelor incumbate de științele cognitive oferă psihologiei, pentru prima dată, șansă
de a avea aplicații în tehnologia de vârf . Relevanță tehnologică a modelelor lor este într-adevăr
deosebit de măgulitoare pentru psihologii cognitiviști.
Pe de altă parte, construcția unor modele cognitive valide și relevante psihologic marchează un
progres uriaș în explicarea comportamentului uman și face posibilă dezvoltarea unor tehnici mult
mai precise de diagnostic și intervenție psihoterapeutică (ex: psihoterapia cognitivă, diagnoză
amneziei etc.).
Interdependența dintre psihologie și științele cognitive
 Capitolul 7
Paradigma psihologiei cognitive

În funcție de tipul reprezentărilor și, implicit, modalitățile de tratare a lor, putem pune în evidență
două paradigme care ghidează cercetarea sistemului cognitiv uman: paradigmă clasic-simbolică și
paradigmă neoconexionista . În mai mare sau mai mică măsură ele au penetrat în aproape toate
științele cognitive, având aplicații nu numai în psihologie ci și în inteligență artificială sau
neurostiintele cognitive.
Aplicarea paradigmei simbolice clasice a fost susţinută, în special, la explicarea proceselor
cognitive centrale şi în primul rând la rezolvarea de probleme (stare iniţială, stare finală şi blocul de
operatori, care premite trecerea de la starea iniţială la cea finală) .

PARADIGMĂ SIMBOLICÃ CLASICÃ

Paradigmă simbolică clasică porneşte de la ideea că toate cunoştinţele şi stările de lucruri sunt
reprezentate în sistemul cognitiv prin simboluri sau structuri simbolice. Simbolurile sunt
reprezentări care denotă obiecte sau stări de lucruri şi se supun unor reguli de combinare, au o
“gramatică”, care nu mai ţine seama de cunoştinţele sau propoziţiile a căror simbolizare sunt .
Pentru a putea opera cu cunoştinţele, calculatorul, că şi creierul, trebuie că mai întâi să le codeze în
structuri simbolice. Newell şi Simon spun că sistemul cognitiv uman, cât şi calculatorul, sunt
sisteme fizico-simbolice. Fizice, deoarece sunt instanţiate neurobiologic, şi simbolice deoarece,
pentru a putea opera cu informaţia, sistemul o reprezintă în formă unor simboluri sau expresii
simbolice care pe care le manipulează după anumite reguli. De exemplu, cunoștințele pe care le are
despre un anumit obiect și le reprezintă lingvistic, iar expresiile lingvistice sunt manipulate pe baza
unor reguli sintactice, semantice sau pragmatice.

Perenitatea modelelor simbolice a fost susținută în mare măsură de aplicarea paradigmei la

procesele cognitive centrale, în primul rând cele legate de rezolvarea de probleme. Mai mult, s-a
căutat reducerea tuturor problemelor la probleme-bine-definite, adică cele pentru care se pot
specifică complet starea inițială (= datele problemei), starea finală (= soluția) și blocul de operatori
care permit trecerea de la starea inițială la cea finală. Demonstrarea unor probleme de geometrie sau
a unor teoreme din logică matematică sunt exemple de probleme-bine-definite.

Modele computaționale

Metaforă computer, bazată pe ideea că atât sistemul cognitiv cât și computerul sunt sisteme fizico-
simbolice a favorizat simularea pe calculator a multor procese cognitive și construirea sistemelor
artificiale inteligente. Teoria ACT* a lui J.L. Anderson (1983) și Modelul SOAR a lui A. Newell
(1992) reprezintă cele mai însemnate întruchipări ale paradigmei simbolice clasice.
Modele cognitive şi Inteligenţa Artificială

Există două tipuri fundamentale de concepte cu care ACT-R operează: memoria declarativă
(compusă din ``chunk''-uri) care conţine informaţii ``statice'', fapte asemănătoare cu cele pe care le
învăţam în orele de geografie din clasele primare (``Chişînău este capitală Moldovei'') şi memoria
procedurală, populată de reguli atomice, indivizibile (de exemplu, toate regulile pe care le urmăm
cînd conducem maşina). Distincţia între procedural şi declarativ nu este întîmplătoare -- există
motive să credem că aceste două tipuri de memorie sunt diferite -- de exemplu, există amnezici care
nu sunt capabili să memoreze fapte noi sau să îşi amintească informaţii din memoria pe termen
lung, dar cu toate astea, pot conduce o maşină şi pot chiar învăţa să execute operaţii procedurale
complicate (cum ar fi o problemă precum turnurile din Hanoi).

Un program ACT-R menţine o stivă de ``scopuri'' şi încearcă întotdeauna să execute scopul care este
în vîrful stivei; face această examinînd regulile (sau producţiile) din memoria procedurală şi
selectînd spre aplicare ``cea mai bună'' regulă care poate servi la îndeplinirea scopului curent. Cum
se defineşte ``cea mai bună'' este o întreagă poveste -- de exemplu, cea mai bună poate fi cea care ia
cel mai puţîn timp pentru a fi executată sau cea care s-a dovedit corectă în experienţele anterioare6.
Aşa cum vă puteţi imagina, nici criteriul de selecţie nu este ales la voia întîmplării -- nenumărate
experimente arată că oamenii şi animalele învaţă din eşecuri sau succese (de exemplu, alegerea
locului de păşune de către animale sălbatice depinde de experienţa pe care ele au avut-o în trecut cu
locul respectiv).

PARADIGMĂ (NEO)CONEXIONISTÃ

Paradigmă (neo)conexionista, cunoscută și sub numele de paradigmă procesărilor paralele

distribuite sau modelare neuromimetică (neuronală) pornește de la ideea că activitatea cognitivă
poate fi explicată pe baza unor modele de inspirație neuronală. Primele tentative în acest sens au
fost făcute de Pitts & McCullogh (1943), care au modelat activitatea neuronală prin aplicarea unei
algebre booleene. Ei demonstrau comportamentul unor neuroni simplificati ( neuroni formali ).
Altfel spus, o rețea neuromimetică poate realiza calcule logice.

Spre deosebire de paradigmă simbolică (ce consideră cunoaşterea că o manipulare de simboluri),

conexionismul susţine că reprezentarea informaţiei în sistemul cognitiv este constă în activarea unor
unităţi simple (neuromimi) pe baza unor patternuri şi valori de activare. Prin urmare, sistemul
cognitiv este o reţea (neuromimetică, adică imită reţeaua neuronală) în care informaţia circulă între
unităţile de procesare nu sub formă de mesaje, ci sub formă de valori de activare; sub formă de
scalări, nu de simboluri (D.A. Norman, 1986).
 Bibliografie

1. https://www.cs.cmu.edu/~mihaib/articole/cognitiv/cognitiv-html.html
2. file:///C:/Users/Miruna/Downloads/CURS_Psih_Cognitiva%20(1).pdf
3. ifile:///C:/Users/Miruna/Downloads/Psihologie_cognitiva%20(1).pdf
4. lhttp://www.referatele.com/referate/diverse/online7/PSIHOLOGIE-
COGNITIVA-referatele-com.php ://
5. MIRUNAhttp://psihoteca.ro/psihologie-cognitiva/ C:/
6. https://www.carleton.edu/cognitive-science/ s
7. https://www.academia.edu/13077367/Psihologie_cognitiva