CURSUL DE FORMARE

„PROFESOR REAL
ÎNTR-O ȘCOALĂ VIRTUALĂ”

Metode de lucru interactive în procesul de

predare – învățare – evaluare
Autor: Andreea Hurezeanu
 În acest material vom discuta despre metodele de lucru interactive în mediul educațional, punând
accent pe resursele digitale și integrarea acestora în procesul de predare-învățare-evaluare.

1. Educația digitală și rolul ei

În ultimul timp, educația digitală a devenit una dintre preocupările prioritare ale învățământului
românesc, prin impunerea alfabetizării și a comunicării digitale pentru orice participant la
procesul instructiv-educativ. Integrarea și utilizarea diverselor tipuri de tehnologii în procesul
educațional nu mai este văzută ca o mișcare avangardistă, ci ca o necesitate. La nivelul întregii
lumi, se observă transformarea conținutului cultural într-o formă digitală, favorizând accesibil-
itatea oricui, oriunde și oricând la produse educaționale. Învățământul virtual a devenit un
fenomen în societatea românească în ultimii ani, iar efectele sale pe termen scurt, mediu și lung
ar trebui evaluate mai atent.

Influențându-le dezvoltarea, viața socială și academică, accesul la dispozitive digitale și internet

a devenit o necesitate a noii generații, creându-li-se atât oportunități, cât și riscuri. Beneficiile
utilizării, evidențiate prin accentuarea potențialului de învățare, respectiv: dezvoltarea cognitivă,
creativă, îmbunătățirea relațiilor sociale – atribuite ale noilor tehnologii – sunt însoțite, inevitabil,
de pericole, ce pot apărea sub diverse forme: dependența de tehnologie, hărțuirea online (cyberbul-
lying), expunerea la site-uri cu caracter sexual sau violent, „prietenii” online cu persoane nu doar
necunoscute, ci chiar periculoase. Totuși, pentru fiecare situație de risc există strategii de prevenire,
iar cu puțin sprijin din partea adulților din jurul lor, majoritatea tinerilor ar fi capabili să adopte
mecanisme eficiente de gestionare a situațiilor neplăcute sau dificile pe care le întâlnesc în mediul
online. Mai mult, tehnologiile însele creează mijloace de protecție. Aceste fapte amplifică importanța
alfabetizării digitale, la fel cum un nivel ridicat al experienței și al competențelor poate dezvolta
beneficiile „navigării” online, pregătind tinerii pentru a evita ori pentru a face față riscurilor.

Evoluția tehnologiei și integrarea ei în toate sectoarele de activitate ale societății a condus la

solicitarea sistemului de educație pentru a face față noilor cerințe și provocări pentru școală,
pentru actorii ei, dar și pentru cei responsabili cu formarea lor. Integrarea noilor tehnologii ale
comunicării în educație reprezintă un proces amplu și complex, care antrenează atât necesitatea
dezvoltării unor măsuri coerente privind asigurarea resurselor în instituție, cât și existența unor
convenții specifice care să susțină și să promoveze utilizarea acestora în activitățile instructiv-ed-
ucative. Utilizarea metodelor de lucru interactive, bazate pe folosirea tehnologiei în educație,
reprezintă o punte spre schimbare, spre a răspunde nevoilor manifestate de generația de elevi
nativi digitali, favorizând totodată calitatea și interactivitatea actului instructiv-educativ, dar nu
fără a presupune o preocupare permanentă și susținută pentru pregătirea personalului didactic și
pentru asigurarea serviciilor necesare de sprijin.

Dezvoltarea tehnologiei ne-a ajutat să ne atingem scopurile într-un mod eficient, iar accesul la
informație este la un click distanță pentru toți locuitorii planetei. Tehnologia radio s-a dovedit a fi
o piatră de hotar majoră, pentru că nu necesita prezența fizică a profesorului și a elevului pentru a
schimba informații. Televiziunea – un mod de comunicare pentru a face procesul educativ mai ușor
și mai elegant – a fost una dintre metode, deja nu mai era doar audio, având și imagini care arătau
cum se făceau lucrurile. Astăzi, procesul nu este limitat doar la sala de clasă, iar dacă ar fi să
comparăm metodele tradiționale de învățare cu cele noi, descoperim o schimbare semnificativă nu
atât în metode, cât mai ales în abordarea dobândirii cunoștințelor și informațiilor. Totuși ambele
moduri de predare-învățare (convențional și inovativ) au propriile avantaje și dezavantaje. Rețelele
sociale și site-urile de microblogging ne oferă posibilitatea de a menține întreaga lume informată
cu privire la fiecare activitate pe care o derulăm, la fiecare aspect al vieții noastre pe care ne
dorim să îl facem cunoscut și celorlalți. Poate este momentul cel mai bun să îmbrățișăm metodele
noi, dar, în același timp, este obligatoriu să le securizăm pe cele tradiționale deoarece ele reprez-
intă baza tuturor dezvoltărilor. De asemenea, ele sunt acelea ce au dus la apariția digitalului.
Utilizarea tehnologiei și a softurilor educaționale în procesul instructiv-educativ promovează
un alt model de învățare și interacțiune didactică, ce reușește să transforme comunicarea elec-
tronică într-una educațională.

Utilizarea internetului permite implicarea acestuia, nu doar în accesări rapide ale informațiilor
utile pentru o temă specificată, ci și în stabilirea unor căi eficiente de relaționare cvasiperma-
nentă între elevi și profesori. Astfel, apar posibilități de încredințare a unor sarcini pentru elevi și
în afara contextului instituționalizat al școlii, în locuri alese de profesor sau în care se află elevul.
Aceste sarcini pot fi pentru un elev sau pentru un grup de elevi – trimise de unul sau de mai
mulți profesori – coordonate, de asemenea, de la distanță. Rolul profesorului în acest context se
schimbă, ajutând elevii să identifice singuri răspunsurile și să descopere informațiile necesare, în
spațiul exterior școlii. Sarcina de rezolvat spre înțelegerea fenomenului, a principiului, a regulii de
învățat dobândește sens și utilitate, timpul de rezolvare nu depinde de legătura cu un loc anume,
iar profesorul nu este „scos” dintre persoanele de dincolo de școală. Intervențiile vor fi la cererea
elevului, cu scopul de a-l orienta, de a-l ghida, în momentul în care acesta apreciază că este
necesar, sau din inițiativa profesorului atunci când rezultatele primite de la elevi impun.

Profesorului îi revine sarcina să ofere elevului criterii de identificare a informației, de selecție și

analiză, să-l orienteze pe parcursul activității. Urmare a evoluției tehnologiilor, noile mijloace
reprezintă unul dintre principalii pioni ai educației informale, cu o forță de intervenție consider-
abilă, care depășește puterea de influență a altor factori educativi, precum familia sau grupul
social de apartenență. Tinerii sunt „expuși” și, în fapt, sunt beneficiarii de timpuriu ai „consumului”
de tehnologie și de informație preluând conștient, dar și inconștient, diferite modele compor-
tamentale, atitudinale, experiențe afective, expresii lingvistice, stiluri vestimentare etc., care le
influențează dezvoltarea personală și implicit sistemul de valori. Intervine și aici rolul profesorului
care, prin solicitarea elevului de a utiliza noile tehnologii ale informației și comunicării în educația
formală și nonformală, în diferite contexte instituționalizate și în afara acestora, evidențiază
potențialul lor educațional. Prioritatea profesorulului este să-i învețe pe elevi cum, pentru ce și
la care dintre surse să „alerge”, cum să le utilizeze cu folos, oferindu-le criterii de identificare,
selecție, analiză și interpretare a informațiilor disponibile. Însușirea acestor criterii este esențială
în condițiile în care discutăm despre necesitatea vitală a elevilor de a efectua selecții valorice
între mesajele pe care le găsesc ori le primesc în căutările lor intenționate sau accidentale.
Iubitori de constantă navigare online și încrezători în competențele lor digitale, nativii digitali
au falsa impresie că noile instrumente le vor fi suficiente, de pildă, în obținerea unui job, pentru
angajarea în acțiuni administrative sau servicii de sănătate. Școala va fi locul în care află că
translatarea competențelor la nivelul social, al integrării în viața socio-economică necesită efort
susținut și organizat. Aceste competențe pot fi îmbunătățite notabil prin training și certificare,
deci prin motivarea elevilor în asumarea unui efort sistematic. Această distanță – dintre ceea ce
se crede că știu generațiile de nativi și ceea ce pot face pentru sine și comunitate – este cauzată
de disfuncționalitățile create la nivel de sistem. Se acordă prioritate instrumentelor învățării,
potențialului „educogen” al acestora și al „rețelelor” create de ele, evitându-se implicarea corectă
și permanentă în alegerea – chiar crearea instrumentelor aduse de noile tehnologii cu particular-
ități proprii, exclusive pentru educație – și, mai departe, în regândirea conținuturilor, a metodelor
și obiectivelor – cu păstrarea specificului formativ al școlii în care competențele sunt importante
dacă nu se distanțează de valorile perene și de nevoia continuității necondiționate a acestora.
2. Avantaje ale utilizării noilor
tehnologii și resurselor digitale
Instrumentele TIC oferă resurse la toate nivelurile – curriculum și practică didactică, formarea
cadrelor didactice, dezvoltarea instituțiilor școlare, politici educaționale sau administrarea
sistemului de învățământ. Utilizarea noilor tehnologii oferă un răspuns social la cererea
crescândă de educație, la nevoia de diversificare și sofisticare:
z conținuturile utilizate: suporturi și materiale didactice, elemente didactice dezvoltate doar
pe suport electronic, programe modulare, conținuturi adiacente, complementare, alterna-
tive, discipline noi;
z proceduri de evaluare: teste adaptive și standardizate automatizate cu feedback imediat;
z proceduri de management instituțional: gestionarea elevilor, înscrieri online, selecția și
certificarea elevilor pe bază de portofolii de activitate;
z activități extrașcolare: resurse online, activități colaborative la distanță, participarea în
comunități online de practică sau în campusuri virtuale.
Utilizarea resurselor educaționale digitale devine din ce în ce mai răspândită în toate sistemele
educaționale din lume. Însă implementarea acestora în procesul instructiv-educativ, cum am mai
spus, necesită atât pregătirea cadrelor didactice, cât și existența softurilor specializate în limba
română. Pe internet există un șir de site-uri care permit crearea diverselor materiale didactice
electronice, cum ar fi: prezi.com, learningapps.org, kahoot.com etc., doar că ele sunt puțin
cunoscute pe teritoriul țării noastre și din aceste considerente, în majoritatea cazurilor, profesorii
recurg la instrumentele standard din calculator. Introducerea resurselor educaționale digitale în
procesul educațional permite evidențierea unui șir de avantaje printre care:

1. Permit crearea unui tablou clar despre fenomenul studiat, deoarece oferă posibilitatea
simulării sau modelării unui proces care nu poate fi prezentat în realitate.
2. Permit modificarea ușoară a conținutului.
3. Oferă posibilitatea distribuirii în rețea.
4. Orele devin mai interactive.
5. Sporesc interesul elevilor față de tema studiată.
De asemenea, utilizarea resurselor educaționale digitale permite profesorilor să dezvolte
competențele digitale și de învățare ale elevilor, să-i pregătească pentru aplicarea acestora în
diverse situații din viața cotidiană, ceea ce conduce la sporirea calității și eficacității procesului
educațional. Totodată, ele permit individualizarea procesului de instruire, adică putem avea
nu doar o singură variantă de prezentare a materialului didactic a unei teme. Diversificarea
variantelor de prezentare poate fi realizată, atât prin utilizarea diferitor conținuturi, cât și prin
aprofundarea, detalierea, alternarea informației prezentate. De asemenea, ne permite alegerea
anumitor metode și tehnici de prezentare a conținuturilor noi.

Pe lângă faptul că utilizarea resurselor educaționale digitale are un șir de avantaje, se pot
evidenția și câteva limite ce apar la implementarea acestora, cum ar fi: dotarea slabă a școlilor cu
tehnologii moderne; elaborarea resurselor educaționale digitale este un proces ce necesită timp și
cunoștințe în domeniul TIC; accesul liber la resursele educaționale digitale este limitat, iar prețul
acestora este destul de ridicat.

În cazul utilizării resurselor educaționale digitale la realizarea temelor pentru acasă, de

asemenea, se pot evidenția un șir de avantaje:
 1. Sporirea interesului elevilor față de disciplina de studiu datorită unei noi forme de prezen-
tare a conținutului.
2. Posibilitatea realizării unei autoevaluări față de cerințele propuse de către profesor.
3. Se pot utiliza diverse resurse pentru pregătirea temelor.
4. Dezvoltarea competențelor de învățare și autoevaluare.
În cazul utilizării resurselor educaționale digitale se modifică rolul profesorului și elevului, profe-
sorul devenind un coordonator și nu o sursă directă de informare. Elevul devine participant activ în
procesul educațional și, implementând competențele digitale, soluționează sarcinile propuse la oră.

În cazul proiectării orelor la baza cărora sunt utilizate resursele educaționale digitale ar trebui să
ținem cont de:
○ Se pune accentul pe metode active-participative și pe formarea situațiilor
deschise de învățare.
○ Profesorul este manager și regizor, fiind disponibil să propună elevilor
mijloace de învățare, nu doar să transmită informația.
○ Conținuturile educaționale se utilizează ca metodă de organizare, nu în
calitate de scop al învățării.
○ Elevul devine subiect, iar competențele lui devin obiectivele de bază ale
profesorului. Astfel, utilizarea resurselor educaționale digitale influențează
activitatea profesorului, dezvoltarea lui personală și profesională, imple-
mentează utilizarea metodelor netradiționale de predare-învățare-evaluare,
modifică dependența între profesor-elev, bazată pe cooperare și elaborare
a noilor metode și tehnici de învățare la baza cărora se activizează lucrul
individual al elevilor.

Nu în ultimul rând, utilizarea resurselor digitale și a metodelor de lucru interactive în educație

oferă și beneficii de natură socială:
z independență, flexibilitate, autonomie și autodeterminare în învățare, deschidere, educație
la distanță;
z lucru în grup și în echipă, învățare colaborativă asistată de calculator, social eLearning;
z (auto)evaluare și exersare;
z motivare și angajament;
z învățare prin descoperire;
z personalizare;
z învățare nonformală și informală.
3. Tipuri de resurse digitale
pentru educație
Specificul utilizării noilor tehnologii în educație se pliază pe necesitatea centrării activităților
educative pe dezvoltarea de competențe pentru secolul XXI. Toate acestea evidențiază un
puternic accent pe învățarea bazată pe proiect și pe învățarea prin colaborare. Accesul la infor-
mație, atât de vast favorizat de noile tehnologii, face ca educația formală să se deschidă către
experiențele de învățare nonformale, tinzând ca valorificarea acestora să se producă la nivelul
achizițiilor, la nivelul creării unui context familiar și motivant, la nivelul utilizării unor metode
alternative atractive și la nivelul relației mai puțin formalizate între cadrul didactic și grupul de
învățare.

Aceste resurse permit organizarea efectivă a procesului de instruire, a spiritului de autodezvol-

tare și autocunoaștere al elevilor. De asemenea, utilizează și prezentarea pentru diverse metode
de percepere a materialului didactic.

Caracteristicile unui program de învățare bazat pe utilizarea noilor tehnologii sunt enumerate de
R.C. Clark și R. Mayer (2003), după cum urmează:
z include conținut relevant pentru obiectivele învățării;
z face apel la diverse metode de instruire, precum exemplificarea și activitățile practice,
pentru a susține învățarea;
z utilizează elemente multimedia – text, imagini, animație, fișiere audio, filme – ca suport
pentru accesibilizarea conținutului și pentru diversificarea metodelor de instruire;
z construiește cunoaștere și dezvoltă competențe în relație directă cu obiectivele individuale
ale celui care învață, constituind o soluție pentru parcursuri de învățare personalizate.

Totodată, este important de menționat faptul că utilizarea resurselor educaționale digitale nu

este posibilă fără instrumente digitale moderne.

Acestea din urmă pot fi divizate în următoarele categorii mari:

1. Instrumente hardware – Pornind inițial de la calculatoarele personale, accesate direct

în calitate de furnizor de texte digitale, instrumentele hardware au evoluat până la
dispozitivele integrate care asigură posibilități de comunicare, de percepere a resurselor
educaționale multimedia sau de creare a resurselor educaționale. În prezent, echipamen-
tele hardware pot fi de tipul monitoarelor video, proiectoarelor sau tabletelor inteligente.
2. Instrumente software – resurse digitale de diferite tipuri:
○ Resurse pasive – documente text, imagini, secvențe sonore sau video,
dicționare digitale, care pot fi accesate în bază legală, amplasate local, pe un
suport de date sau în Rețea.
○ Obiecte de învățare standardizate – obiecte interactive, care permit
intervenția persoanei instruite pentru realizarea unor activități practice,
exerciții sau teste, realizate în conformitate cu standardele internaționale din
domeniu, cel mai cunoscut fiind setul de standarde SCORM.
○ Aplicații de simulare – aplicații care modelează fenomene și evenimente reale
printr-un set de formule matematice. Caracteristica dominantă a aplicațiilor
de acest tip este capacitatea utilizatorului de a observa sau de a modela un
fenomen sau o acțiune fără o implicare reală în acestea. La această cate-
gorie se afiliază și jocurile educaționale.
 ○ Aplicații pentru evaluare – produse software instalate local sau online, care
permit crearea testelor pentru evaluări curente, intermediare sau finale,
precum și analiza, stocarea și transmiterea rezultatelor către evaluator sau
sistemul de management al învățării.
○ Sisteme de management al învățării (Learning management system) –
aplicații software, care au baze de date integrate ce conțin date privind
progresul, eficiența învățării, conținuturi instructive și date privind utilizarea
lor de către cei instruiți, în format digital. Scopul principal al unui LMS
este asigurarea procesului de creștere a cunoștințelor, dezvoltării unor noi
deprinderi și abilități, iar în unele cazuri și creșterea productivității muncii.
○ Sisteme de management al conținutului (Learning content management
system) – aplicații software pentru dezvoltarea managementului și publicarea
ulterioară a resurselor educaționale (conținuturilor) prin intermediul LMS.
Un LCMS este un mediu comun, în care creatorii de conținuturi pot elabora,
stoca, reutiliza, gestiona și livra conținuturi de învățare, prin intermediul unui
repozitoriu central.
3. Instrumente de comunicare – instrumentele software și hardware folosite pentru organi-
zarea procesului de comunicare, atât sincron, cât și asincron. Dintre instrumentele univer-
sale pentru comunicare sincronă individuală sau în grup, cele mai cunoscute sunt: Skype,
Google talk, Whatsapp, sisteme specializate pentru videodifuzare și videoconferințe etc.
Numărul și varietatea lor crește continuu. Dintre instrumentele pentru comunicarea asin-
cronă, cele mai des utilizate sunt: email, forumuri, bloguri, grupuri de discuții, RSS, repozi-
torii pentru imagini, texte și video (Slideshare, Google Forms, YouTube etc.). Specificul
instrumentelor comunicaționale software este posibilitatea de a transmite informația în
timp real și de a o stoca, practice, fără restricții de volum. Instrumente hardware în aspect
comunicațional sunt serverele de date, internet, canalele de comunicații și dispozitivele de
rețea, care asigură transmiterea fizică a informației.
Utilizarea resurselor educaționale digitale în procesul educațional ne oferă multe posibilități și
perspective pentru autodezvoltare, cercetare și realizarea unui proces educațional centrat pe
elev. Acestea vor asigura crearea unui mediu de învățare în vederea creșterii accesului la educație
de calitate și formării unor competențe cheie și profesionale, care să faciliteze integrarea pe piața
muncii.

Stilurile interactive de predare sunt proiectate în jurul unui principiu simplu: fără aplicații practice,
elevii nu reușesc să înțeleagă adâncimile materialului de studiu. Învățarea interactivă este, de
asemenea, benefică pentru dumneavoastră ca profesor, în mai multe moduri, printre care:

• Rezultate măsurabile ale elevilor: profesorii care folosesc stiluri interactive de predare
sunt mai bine pregătiți pentru a evalua cât de bine stau elevii la un anumit subiect.

• Flexibilitatea în predare: aplicarea metodelor de formare care implică comunicații bidirecți-

onale vă va permite să efectuați ajustări rapide în procese și abordări.

• Practica determină excelența: instruirea interactivă îmbunătățește procesul de învățare.

• Motivarea elevilor: învățământul în două direcții înlătură pasivitatea elevilor, iar atunci când
sunt implicați mai mulți elevi, veți avea parte și de mai multă distracție. În timp ce elevii își pierd
adesea interesul în timpul predării în stil lectură, stilurile interactive de predare promovează o
atmosferă de atenție și participare.

Dincolo de toate beneficiile pe care educația bazată pe resurse digitale le are, atât pentru elevi,
cât și pentru cadrele didactice, un lucru extrem de important nu trebuie pierdut din vedere: o
integrare eficientă a noilor tehnologii, a metodelor interactive și resurselor digitale în procesul
didactic reprezintă un proces complex, care nu vizează doar tehnologiile, ci și componentele
curriculare și pedagogice, de organizare instituțională, competențe ale cadrelor didactice,
proceduri și reguli clare, conștientizate de toți actorii care participă la procesul didactic. Pentru
a avea ca rezultat un sistem de educație eficient, care să îi pregătească pe elevi pentru cerințele
nu doar de azi, ci și din deceniile care urmează, este nevoie de o abordare integrată, având la
bază principii clare, metode bine definite și personal calificat. Încercări pripite de adaptare la noul
context nu vor face decât să dea naștere unor forme fără fond, iar rezultatele nu vor putea fi cu
adevărat relevante. Așadar, nevoia de formare se reflectă în ceea ce îi privește atât pe profesorii
cu experiență, dar cu atât mai mult pe cei tineri, care au toate instrumentele la îndemână pentru
un parcurs didactic solid, care să îi ajute să lucreze cu elevii utilizând forme de predare interactive
și instrumente digitale, într-o manieră coerentă și eficientă.
Salvați Copiii România este o organizație de utilitate publică, a cărei misiune este
aceea de a garanta egalitatea de șanse pentru toți copiii, indiferent de mediul din care
aceștia provin, prin utilizarea propriei expertize, precum și prin activități de lobby și
advocacy asupra factorilor de decizie și mobilizarea liderilor din societatea civilă.

Salvați Copiii promovează de 30 ani drepturile copilului, în acord cu prevederile

Convenției Națiunilor Unite cu privire la Drepturile Copilului. Peste 2.220.000 de copii
au fost incluși în programe educative, de protecție și asistență medico-socială, de
stimulare a participării lor în acțiuni de promovare și recunoaștere a drepturilor lor.

Salvați Copiii este membru al Save the Children International, cea mai mare
organizație independentă din lume de promovare a drepturilor copiilor, care
cuprinde 28 de membri și desfășoară programe în peste 120 de țări.

Secretariatul General

Intr. Ștefan Furtună nr. 3, sector 1,

010899, București, România Cofinanțat de Mecanismul pentru
Interconectarea Europei al Uniunii Europene

telefon: +40 21 316 61 76

Conținutul acestei publicații este responsabili-
e-mail: secretariat@salvaticopiii.ro tatea exclusivă a Organizației Salvați Copiii și
web: www.salvaticopiii.ro nu reflectă neapărat opinia Uniunii Europene.