CCAR II CURSUL nr.

1
Stabilitatea roților de direcție.
Prin stabilitate înțelegem menținerea de către autovehicul a traiectoriei rectilinii de mers și
de revenire la aceată traiectorie după orice schimbare a direcției de înaintare. Stabilitatea este
necesară pentru asigurarea unei ținute de drum corectă și o manevrabilitate ușoară. Dacă nu este
asigurată stabilitatea roților directoare, conducerea devine greoaie și duce la oboseala
conducătorului prin manevararea continua a volanului.
Stabilitatea se realizează prin modificarea poziției spațiale la două elemente: pivoți și fuzete.
În cazul punții față se definesc următoarele unghiuri:
- Pentru fuzete și pivoți:
o Unghiul de fugă (unghi de înclinare logitudinală a pivotului) β
o Unghi de înclinare transversală a pivotului δ
- Pentru roțile directoare:
o Unghiul de cădere sau carosaj α ( unghi de înclinare a roții în plan
transversal)
o Unghi de convergență γ ( unghi de înclinare a roții în plan transversal)

Pentru definirea acestor unghiuri se consideră un sistem de axe triortogonal cu planul XOY
orizontal, axa OX paraleleă cu axa longitudinală a autovehiculului, axa OY paraleleă cu axa punții
față. Originea O se alege în punctul de intersecție al axei pivotului cu axa fuzetei, Fig.1.

Fig 1
a. Unghiul de înclianre longitudinală a pivotului “β” este un unghi care provine din construcția
de biciclete și de motorete, la care, cu ajutorul acestui unghi se realizează principalul efect
de stabilizare a direcției, Fig.2.
 Fig.2
Prelungirea axei pivotului intersectează calea de rulare în punctul B situat la distanța “a” față
de punctul geometric de contact dintre roată și calea de rulare A. Sub acțiunea sarcinii, centrul de
greutate la contactul roată-cale de rulare se află la o distanță “a” mai mare decât cea fără
considerarea sarcinii.
Reacțiunile laterale care se dezvoltă la deplasarea autovehicului (vânt, virări, porțiuni
înclinate lateral) vor determina un moment “Ya” pentru fiecare roată față de axa pivotului:
ț
,
M s =Y⋅a ț

a=R⋅tg β
,
a =R⋅sin β
Aceste momente ajută la revenirea roților de direcție la mersul rectiliniu, dar îngreunează
manevrele de bracare ( rotire a roților în plan orizontal).
Momentul de stabilizare se determină din condiția de echilibru și anume: moment
stabilizator de viteză ( reacțiunile laterale depinzînd de forța centrifugă) rezultă și un moment
stabilizator dtereminat de unghiul de fugă β, care depinde de V2, Fig.3.

Fig.3
ț
M s =Y 1⋅a , +Y 2⋅ a2, ț
1
 Acest moment de stabilizare
M s îngreunează manevrele de virare determinând oboseala
conducătorului.

Pentru reducerea acestui moment

M s , valoarea unghiului de fugă β=30 ÷9 0 pentru
0
autovehicule cu roti cu suspensie dependent ( punte față rigidă) și β=max 4 pentru roti cu
suspensie independentă ( punte față articulate).
Pentru roti noi valoarea unghiului β poate fi redusă.
b. Unghiul de înclinare transversală a pivotului “δ”, Fig.4.

Fig.4
Pentru acest unghi se obține o micșorare a distanței în plan transversal dintre punctul de
contact dintre roată cu calea de rulare și punctul de intersecție al axei pivotului cu calea de rulare.
Distanța “c” = deport sau braț de rulare a roții.
0
Valoara unghiului δ=max 9
Pentru determinarea momentului de stabilizare ( de greutate) se scrie ecuația de echilibru
energetic, conform căreia autovehiculul tinde să revină la poziția de energie potențială minima.
Pentru o deplasare “dh” rezultă un lucru mecanicconsumat prin ridicarea punții față:
dL c =Z⋅dh
Lucrul mecanic necesar pentru readucerea roții la mersul rectiliniu este:

dL ef =M s⋅dα
Dacă se neglijează frecările, punând condițis de egaliate dintre lucrul mechanic consumat și
lucrul mecanic efectiv se determină momentul de stabilizare:

dL c =dL ef ⇒ Z⋅dh=M s⋅dα

dh
M s =Z⋅
dα
c. Unghiul de cădere al roții “α” , Fig.5

Fig.5
Reacțiunea vrsticală “Z” crează două componente în raport cu axa fuzetei:
- Componenta normală Fn
- Component axială Fa

dL ef =M s⋅dα
Această component Fa elimină jocurile rulmenților prevenind ieșirea roții în exterior.
0 '
Unghiul “α” are valori reduse α=max 1 30
d. Unghiul de convergență γ ( unghi de închidere) Fig.6
 Fig.6
Unghiul de înclinare a roții în plan longitudinal “γ” este unghiul făcut de planul roții cu axa
longitudinală.
Practic unghiul de convergență se determină ca diferența distanțelor “s-f ” dintre planele
jantelor roților în plan orizontal măsurate înaintea și în spatele punții.
Realizarea unghiului de convergență “γ” se face în mod diferit la roțile motoare și respective
la roțile nemotoare. Fig. 7.

Fig.7
Forța rezistentă “Fr” tinde să rotească roata față în jurul pivotului în sensul obținerii unei
divergențe. De aceea la roata față nemotoare diferența s−f >0 , ⇒ γ >0
La roata motoare forța de tracțiune crează un moment în raport cu axul pivotului în sensul
convergenței roților, de aceea la autovehiculele cu punte față motoare, unghiurile de convergență
sunt nule sau negative, s−f <0 realizându-se de fapt o divergență a roților γ <0 .
La roțile nemotoare pentru a compensa uzura pneurilor determinate de unghiul de cădere
α0
α ≃γ γ 0≃
“α” se ia unghiul 0 0 theoretic. În practică 2÷3 .

În construcția punții față trebuie să existe posibilitatea de reglare a acestor două unghiuri
α și γ .