CÂMPUL GRAVITAŢIONAL

Cobliș Ovidiu
Definiţie: Se numeşte câmp de forţe o regiune din spaţiu, limitată sau nelimitată, unde în
fiecare punct se face simţită acţiunea unei forţe determinate în modul, direcţie şi sens.
Definiţie: Se numeşte câmp gravitaţional o regiune din spaţiu, limitată sau nelimitată, unde în
fiecare punct se face simţită acţiunea unei forţe gravitaţionale de atracţie determinate în
modul, direcţie şi sens.

Observaţii:

1.Câmpurile de forţe în general (câmpul gravitaţional în particular) sunt o formă de existenţă a

materiei, distinctă de substanţă, care fac posibilă transmiterea din aproape în aproape a
interacţiunilor dintre corpuri.

2.Corpul care generează câmpul gravitaţional se numeşte sursă a câmpului.

3.Masa corpului, ca o măsură a capacităţii sale de a genera un câmp gravitaţional sau de a

suporta acţiunea unui câmp gravitaţional se numeşte masă gravitaţională sau masă grea.
Experimental s-a constatat că ea este numeric egală cu masa inertă.

INTENSITATEA CÂMPULUI GRAVITAŢIONAL

Observaţie:

Câmpul gravitaţional creat de corpul de masă M există chiar în absenţa corpului de probă din
punctul P. Numai plasând acest corp de probă, de masă m, putem detecta prezenţa câmpului.
Direcţia vectorului intensitate a câmpului gravitaţional este radială, iar sensul spre centrul
corpului, de masă M, generator de câmp gravitaţional.
Intensitatea câmpului gravitaţional este o mărime vectorială şi se defineşte ca fiind raportul
dintre forţa exercitată de către câmp asupra unei particule punctiforme şi masa acestei
„probe”:

Linie de câmp

Orice câmp se reprezintă prin linii de câmp. Linia de câmp este o linie imaginară la care vectorii
intensitate ai câmpului sunt tangenți în orice punct.
Pe o arie mică de la suprafața Pământului, unde liniile de câmp pot fi considerate paralele și
echidistante, câmpul este uniform.

CÂMPUL GRAVITAŢIONAL TERESTRU P R

ACCELERAŢIA GRAVITAŢIONALĂ hRP MP m

SATELIŢI ARTIFICIALI

CĂLĂTORI PRIN SPAŢIUL COSMIC

Pentru a se putea plasa un satelit pe o orbită, trebuie să i se imprime acestuia o viteză V egală
cu prima viteză cosmică corespunzatoare înălţimii respective ( V = 7,9 km/s la suprafaţa
Pământului). Când viteza iniţială este exact cea necesară (prima viteză cosmică sau viteza
circulară), satelitul descrie o orbită circulară cu centrul în centrul Pământului. În acest caz viteza
satelitului este aceeaşi în oricare punct al orbitei. Dacă, însă, la introducerea pe orbită se
imprimă satelitului o viteză mai mare decât viteza circulară, orbita satelitului se alungeşte,
luând forma unei elipse. Continuând să mărim viteza iniţială, orbita se alungeşte tot mai mult,
până la infinit; este cazul vitezei V = 11,2 km/s – a doua viteză cosmică, pentru care orbita
satelitului nu se mai închide, ea devenind o hiperbolă, corpul părăsind orbita Pământului. Viteza
pe care trebuie să o aibă un satelit pentru ca pornind de pe Pământ să se elibereze de atracţia
Soarelui se numeşte a treia viteză cosmică şi are valoarea V = 16,7 km/s.