Sunteți pe pagina 1din 10

Diviziunea celulara - mitoza si meioza

Ciclul celular reprezintă totalitatea evenimentelor prin care o celulă a organismului crește, își
dublează cromozomii și se divide, rezultând astfel 2 celule identice. Un ciclu celular are 2
perioade: interfaza și ciclul mitotic (pentru celulele somatice) sau meiotic (pentru celulele
gametice/sexuale).
Diviziunea mitotică este cea pe baza căreia se realizează creșterea organismului. Aceasta
debutează prin diviziunea nucleului sau cariochineză și se termină cu diviziunea citoplasmei
sau citochineză. Originea multiplicării celulare stă în replicarea ADN-ului cromozomial, care
are loc în stadiul S al interfazei.
Meioza are loc la organismele cu reproducere sexuată, fiind un tip particular de diviziune în
care se pornește de la celule diploide și se ajunge la celule haploide sau gameți, prin unirea
cărora rezultă zigotul diploid (celula unică) de la care pornește dezvoltarea unui nou organism
pluricelular complex.
Celulele fiice rezultate în urma mitozei au un număr egal de cromozomi (material ereditar),
repartizat uniform în nucleul celular. Această diviziune asigură creșterea continuă,
diferențierea celulară și continuitatea genotipului, având loc în celulele somatice aflate în
plină creștere și în țesutul embrionar.

MITOZA (gr. mitos = fir)


Este tipul de diviziune celulară prin care celula somatică se multiplică, ducând la creșterea
organismelor pluricelulare. Cuprinde diviziunea nucleară și diviziunea citoplasmatică,
rezultând astfel două celule fiice identice. Mitoza este un proces continuu, dar pentru ușurarea
înțelegerii succesiunii fenomenelor, ea a fost împărțită didactic în 4 faze: profaza, metafaza,
anafaza și telofaza. Intefaza, sau etapa metabolică, nu este o parte a mitozei, deși este frecvent
inclusă în descrierea procesului de diviziune, fiind plasata înaintea profazei. Ea este însă o
fază a ciclului celular și este împărțită în stadiile G1, S și G2.
Diviziunea celulară este baza reproducerii organismului. Perioada dintre 2 diviziuni mitotice
se numește ciclu celular. Acesta cuprinde interfaza și diviziunea celulară împărțite în
următoarele etape: G1- perioada pesintetică, S-perioada sintetică, G2- perioada postsintetică,
M- mitoza (diviziunea).
Interfaza
Este perioada ce are loc înaintea diviziunii nucleului, etapă în care celula se pregătește pentru
mitoză. Alcătuită din fazele G1, S și G2, ea este etapa dintre 2 mitoze consecutive. În această
fază celula are cea mai ridicată activitate metabolică din ciclul celular, deoarece acum au loc
procese importante care preced mitoza. Nucleul este vizualizat la microscopul optic ca fiind o
structură uniformă, iar cromozomii sunt despiralizați. Vizibili sunt doar nucleolii și au loc
modificări ale cromatinei nucleare (materialului genetic).
În perioada G1 cantitatea de ADN este constantă (2n în celulele somatice, n în cele gametice).
Are loc sinteza intensivă de ARN pe matriță ADN, proteine și enzime. Se acumulează ATP în
celulă (adenozin trifosfat- sursă importantă de energie, baza procesului de respirație celulară)
și crește numărul de organite celulare. G1 se desfășoară pe durata a 4-10 ore (25- 50% din
interfază).

In perioada S are loc replicarea ADN-ului prin mecanism semiconservativ, cantitatea de ADN
crescând la 4n în celulele somatice și la 2n în celulele gametice. Cromozomii sunt de asemena
replicați datorită replicării ADN-ului pentru ca, apoi, în timpul fazei M (mitoza) să fie
duplicați și segregați în cele 2 celule fiice, iar fiecare celulă fiică va conține aceeași cantitate
de informație genetică (același număr de cromozomi și aceeași cantitate de ADN) ca și celula
mamă.
Sinteza de ARN continuă paralel. Durata acestei perioade este de 5-8 ore (35-40% din
interfază).
În perioada G2 continuă sinteza de ARN și proteine și se acumulează în celulă cantități mari
de tubulină, actină și miozină, structuri proteice esențiale pentru diviziunea celulară. Durata
este de 3-5 ore (25-35% din interfază). După terminarea interfazei începe mitoza, care asigură
continuitatea vieții prin creșterea, multiplicarea, diferențierea și regenerarea țesuturilor
organismului.
Mitoza ocupă 10% din ciclul celular și poate dura între câteva minute și câteva ore, în funcție
de tipul celulelor care se divid.
Profaza

Cromozomii se răsucesc puternic spiralizându-se și se condensează devenind vizibili. Aceștia


sunt alcătuiți fiecare din 2 cromatide (sunt dicromatidici) răsucite una în jurul celeilalte,
ambele fiind cuplate la nivelul centromerului. Nucleolul și membrana nucleară se degradează
și dispar la sfârșitul profazei și apar centrii mitotici. Succesiunea temporală a proceselor care
se petrec în această etapă este: migrarea centriolilor dublați încă din interfază spre polii
celulei, evidențierea optică a cromozomilor datorită condensării cromatinei, degradarea
nucleolilor și a membranei nucleare și formarea fusului de diviziune cu amestecul
carioplasmei (substanța fundamentală a nucleului alcătuită din proteine, enzime și acid
ribonucleic) și hialoplasmei (zona periferică a citoplasmei celulare). Profaza ocupă 30 de
minute (50% din mitoză). Fusul de diviziune este alcătuit din filamente care leagă centriolii
situați la polii celulei mitotice.

Metafaza
Cromozomii bine constituiți și delimitați se așează în regiunea ecuatorială (centrală) a
nucleului, formând placa metafazică sau placa ecuatorială. Datorită bunei delimitări a
cromozomilor, această etapă este cea mai potrivită pentru analiza cariotipului uman.
Cromozomii se atașează de fibrele fusului de diviziune cu ajutorul centromerului, prin
kinetocor (component al ultrastructurii centromerului), cele 2 cromatide ale fiecărui
cromozom fiind așezate una lângă alta și unite prin centromer. Astfel cromozomii sunt dispuși
în formă de stea (cu centromerul spre centru). La sfârșitul metafazei are loc diviziunea
centromerilor, cromozomii devenind monocromatidici. Metafaza are durata de 8 minute,
constituind 13 % din mitoză.

Anafaza

Are loc clivarea cromozomilor pe axul longitudinal și rezultă 2 cromozomi fii


monocromatidici care sunt atașați printr-un centromer propriu de placa ecuatorială.
Cromozomii monocromatidici încep să migreze spre polii celulei, prin glisarea pe axul
longitudinal al fibrelor de tubuluină ale fusului de diviziune. Prin urmare, la polii celulari se
formează 2 seturi de cromozomi, câte un set la fiecare pol, fiecare cromozom monocromatidic
de la 1 pol fiind o copie identică a celui de la polul opus, cele 2 copii având aceeași informație
genetică și constituție ca și cromozomul mamă care a fost clivat. La polii celulari are loc
segregarea celor 2 copii identice ale fiecărui cromozom. Anafaza durează 4 minute (7% din
mitoză).
Se consideră că deplasarea cromozomilor către polii celulari se face ca urmare a contracțiilor
proteinelor contractile (actina și miozina) din alcătuirea microtubulilor fusului de diviziune.

Telofaza
Are loc decondensarea și despiralizarea cromozomilor cu formarea câte unui nou nucleu la
fiecare pol celular, care devine omogen din punct de vedere optic. Fiecare pol conține un
număr diploid (2n) de cromozomi. Se formează membrana nucleară în jurul fiecărui grup de
cromozomi și la sfârșitul telofazei apar și nucleolii. Fusul de diviziune se degradează și masa
citoplasmatică se separă în două jumătăți odată cu repartiția organitelor citoplasmatice în cele
2 celule fiice identice genetic, morfologic și funcțional cu celula mamă.
Citokineza (kytos-cavitate, kinesis-mișcare) reprezintă diviziunea citoplasmei și a tuturor
organitelor citoplasmatice și a membranei celulare. Este stadiul final al mitozei, diviziune la
finalul căreia, dintr-o celulă somatică diploidă (2n) rezultă 2 celule fiice tot diploide.

Există anumite tipuri de mitoză caracterizate prin existența unor diferențe între celula mamă și
celulele fiice. Astfel sunt:
- mitoza homotipică - celulele fiice sunt identice între ele dar mai mature decât celula mamă.
Caracteristică diferențierii celulare (din celula stem rezultă celule specializate ce
caracterizează un anumit țesut al organismului)
- mitoza homoheterotipică - una din celulele fiice este identică celulei mamă, iar cealaltă este
diferită
- mitoza de diferențiere - tipică pentru limfocite, celulele fiice fiind mai tinere decât celula
mamă.
Funcțiile mitozei sunt: asigurarea unui număr constant de cromozomi, deci responsabilă de
constanța materialului ereditar de la celula mamă la celulele fiice, asigură integritarea
structurală și funcțională a țesuturilor (înlocuirea celulelor distruse sau bătrâne), asigură
creșterea și dezvoltarea organismului precum și regenerarea țesuturilor și organelor.

MEIOZA (gr. meion = mai mic)


Este tipul particular de diviziune, în urma căreia are loc formarea celulelor haploide din celule
diploide. Are loc numai în cadrul gametogenezei fiind diviziunea indirectă specifică celulelor
germinale (spermatozoidul și ovocitul de ordinul II) cu formarea celulelor sexuale (gameți).
Meioza se produce doar în organismele care se produc sexuat și care produc gameți. Gameții
au un număr înjumătățit sau haploid de cromozomi (n) caracteristic fiecărei specii. Meioza
este practic un mod de menținere a constanței numărului de cromozomi de la părinți la
urmași, deoarece dacă aceasta nu ar avea loc, numărul de cromozomi s-ar dubla la fiecare
generație. În cadrul meiozei au loc două diviziuni nucleare succesive care preced formarea
gameților:
1. Diviziunea reducțională sau meioza primară
2. Diviziunea ecvațională sau meioza secundară, aceasta fiind similară mitozei
Meioza primară este precedată de interfază, în faza S a acesteia ADN-ul replicându-se doar o
dată cu formarea cromatidei soră a fiecărui cromozom, având ca rezultat final cromozomii
bicromatidici. Între diviziunea 1 și 2 poate exista o etapă intermediară- interchineza, fără
sinteză suplimentară de ADN. Fiecare dintre cele 2 etape ale meiozei cuprinde 4 faze:
profază, metafază, anafază, telofază.

Diviziunea reducțională
Aceasta reduce la jumătate numărul de cromozomi ai unei celule diploide (2n) cu formarea a
2 celule fiice haploide (n).
Profaza I este cea mai complexă și cea mai lungă etapă, în care au loc modificări ale
cromozomilor cu semnificație genetică deosebită fiind subdivizată la rândul ei în 5 stadii
succesive:
1. Leptoten (leptos - subțire, tainia - panglică) - începe condensarea cromatinei nucleare,
forma cromozomilor devenind vizibilă, aceștia fiind alcătuiți din filamente subțiri și 2
cromatide. Ei sunt organizați într-o rețea numită spirem
2. Zigoten (zygotos - împreună) - cromozomii omologi matern și patern se asociază pe axul
longitudinal pe toată lungimea lor, de la telomer către centromer, alinierea lor
formând complexul sinaptonemal. Asocierea începe într-un anumit punct și se extinde similar
unui fermoar, iar locii omologi corespund. Dacă pe parcursul celor 2 cromozomi bivalenți
există necorespondențe de loci, ei se nu se unesc în acele porțiuni, alipindu-se doar în
segmentele omoloage. Formarea complexului sinaptonemal este caracteristică meiozei.
Funcția complexului este de a menține legați cromozomii omologi și de a asigura crossing-
over-ul.
3. Pahiten (pachys - gros) - cromozomii se spiralizează și se condensează, fiecare cromozom
fiind vizibil și format din 2 cromatide surori, deci fiecare bivalent fiind alcătuit din 2
cromozomi bicromatidici omologi, rezultând astfel o structură alcătuită din 4 cromatide
numită tetradă. Procesul de crossing-over se desfășoară între cromatidele non-surori ale
cromozomilor omologi, astfel are loc schimbul reciproc de segmente cromatidice prin care se
formează noi combinații de gene în gameți. Crossing-over-ul reprezintă una dintre sursele
variabilității umane.
4. Diploten (diploos - dublu) - apar forțe de respingere între cromozomii omologi care au fost
supuși crossing-over-ului, cu dispariția complexului sinaptonemal. Se produce separarea
cromozomilor unui bivalent, care începe la nivelul centromerului. Astfel, cromozomii
omologi mai sunt uniți doar prin cele 4 cromatide la nivelul unor puncte de contact
numite chiasmata.
5. Diakinesis (dia - divergent, kinesis - mișcare) - cromozomii ating maximul de condensare,
cromozomii omologi fiind uniți doar prin câteva chiasme. Aceștia se separă complet până la
sfârșitul etapei deoarece chiasmata (punctele de contact dintre omolgi) sunt împinse de forțe
electrostatice către extremitățile bivalenților. Începe să se formeze fusul de diviziune.

Profaza I este o fază scurtă în care are loc dispariția membranei nucleare și a nucleolului, iar
fusul de diviziune își definitivează formarea.
Metafaza I – bivalenții migrează către zona ecuatorială a fusului de diviziune formând placa
metafazică la ecuatorul celulei. Cromozomii omologi sunt dispuși simetric pe fus: unul este
orientat spre un pol al celulei iar altul spre celălalt pol, iar prin forțele de respingere dintre cei
2 centromeri ai bivalentului are loc îndepărtarea cromozomilor omologi unul de celălalt.
Anafaza I – chiasmata dispare și cromozomii omologi bicromatidici migrează fiecare către
un pol al celulei. Centromerii nu se divid, prin urmare, către poli migrează doar jumătate din
numărul inițial de cromozomi. Are loc segregarea independentă a cromozomilor omologi,
aceștia fiind repartizați întâmplător la polii celulari opuși, indiferent de originea maternă sau
paternă pe care o au. La finalul anafazei I, la fiecare pol al celulei există câte un set haploid de
cromozomi bicromatidici combinați variat.
Telofaza I – după ce cromozomii au ajuns la polii celulei începe formarea unei noi
membreane nucleare la fiecare pol celular și astfel rezultă 2 nuclee haploide urmate
de citochineză cu formarea a 2 celule fiice. Fiecare celulă fiică are un număr haploid de
cromozomi bicromatidici, iar cele 2 cromatide ale fiecărui cromozom sunt diferite între ele ca
urmare a crossing-over-ului.
Urmează interchineza, în care numărul de cromozomi nu se modifică, la finalul acesteia
începând meioza ecuațională.

Diviziunea ecvațională
Este similară mitozei cu diferența că aici se divid 2 celule haploide care au cromozomi
bicromatidici și rezultă 4 celule haploide, fiecare având cromozomi monocromatidici (formați
dintr-o singură cromatidă). Este similară mitozei având loc diviziunea centromerilor cu
migrarea cromatidelor surori către polii opuși ai celulei. Diferența este că în mitoză, dintr-o
celulă mamă diploidă rezultă două celule fiice diploide. Are tot 4 faze:profaza II, metafaza II,
anafaza II, telofaza II.
Profaza II - filamentele de cromatină ale cromozomilor se condensează și membrana
nucleară se degradează. Începe să se formeze fusul de diviziune.
Metafaza II - se finalizează formarea fusului de diviziune, iar cromozomii migrează către
planul ecuatorial al celulei formând placa metafazică sau ecuatorială. Ei se prind de fus cu
ajutorul centromerului.
Anafaza II - are loc divizarea centromerilor cu separarea cromatidelor surori, fiecare migrând
către un pol al celulei.
Telofaza II - se produce despiralizarea și decondensarea cromozomilor ajunși la cei doi poli,
cu formarea unei noi membrane nucleare în jurul fiecărui set haploid de cromozomi.
Prin citochineză rezultă 4 celule haploide care au un număr de cromozomi monocromatidici
de 2 ori mai mic decât celula mamă. Cele 4 celule formează o tetradă, fiind precursorii
gameților.
Meioza, la toate mamiferele are loc doar în gonade. La masculi, toate cele 4 celule ale tetradei
vor deveni gameți masculi (spermatozoizi la om) în urma procesului de spermatogeneză. La
femele, 3 dintre cele 4 celule avortează, ultima transformându-se în gamet-femelă (ovocit la
femeie) în urma procesului de ovogeneză.
În concluzie, meioza este responsabilă de constanța numărului de cromozomi prin reducerea
la jumătate a numărului de cromozomi al celulelor sexuale, care vor forma zigotul în urma
procesului de reproducere. De asemenea asigură variabilitatea și diversitatea trăsăturilor
umane, schimbului de material genetic produs ca urmarea crossing-over-ului, multe aberații
cromozomiale și mutații genetice fiind rezultatul erorilor din cadrul meiozei datorită
proceselor de crossing-over inegal și a non-disjuncției cromozomilor.

GAMETOGENEZA Este procesul în urma căreia rezultă gameții haploizi capabili să intre în
fecundație. Gameții reprezentați de spermatozoid la bărbat și de ovocitul de ordin II la
femeie sunt produși numai în gonadele masculine, respectiv feminine. Celulele epiteliului
germinal al gonadelor fiecărui sex suferă procese
de diviziune, citodiferențiere și maturare care au rezultat producerea gameților maturi.
Structurile specifice în care se produce gametogeneza sunt foliculul ovarian pentru ovocitul
de ordin II și tubul seminifer contort pentru spermatozoid.
Stadiile gametogenezei:
1. Multiplicare celulară - celulele germinale primitive diploide (2n) sunt supuse unor mitoze
succesive care produc spermatogoniile (2n) la bărbat și ovogoniile (2n) la femeie.
2. Creștere - rezultă spermatocitele primare (2n) și ovocitele primare (2n) sau ovocitele de
ordin I, pregătite pentru meioză
3. Maturație - spermatocitele și ovocitele primare sunt implicate în diviziunea reducțională și
diviziunea ecuațională urmate de diferențierea celulelor haploide și producerea gameților
maturi.
Gameții sunt celule haploide care conțin 23 de cromozomi (n) din care 22 sunt autozomi și
unul este cromozom sexual sau gonozom și este reprezentat fie de cromozomul X, fie de
cromozomul Y. Prin urmare gameții au cariotip 23, X sau 23, Y. Aceștia sunt diferiți de
celulele somatice sau diploide care conțin 46 de cromozomi (2n) dintre care 44 sunt autozomi
și 2 sunt gonozomi. Celulele diploide au cariotip 46, XX sau 46, XY.
Sigura funcție a gameților este aceea de a fecunda și de a produce un nou organism. În lipsa
fecundației, gameții involuează și dispar în 24 de ore. Linia celulară de la care pornește
producția de gameți se numește linie gametogenă.

SPERMATOGENEZA Este procesul prin care se formează gameții masculini sau


spermatozoizii. Producția acestora începe la pubertate, când testiculele încep să secrete
testosteron în cantități mari, acest hormon stimulând dezvoltarea caracterelor sexuale
secundare, maturarea tubilor seminifer și inițierea spermatogenezei care are 4 etape:
1. Diferențierea și proliferarea - spermatogoniile de tip A aflate în tubii seminiferi contorți
sunt celule stem care se înmulțesc prin mitoze succesive în urma cărora 50% dintre celulele
fiice devin spermatogonii de tip A, celelalte 50% devenind spermatogonii de tip B. Cele de tip
B suferă din nou mitoze și după ce se vor multiplica suficient de mult ele se vor diferenția
formân spermatocitele primare.
2. Creșterea - are loc la pubertate. Se produce diferențierea și maturarea spermatocitelor de
tip B, cu formarea spermatocitelor primare cu cariotip 46, XY
3. Meioza (diviziunea de maturație) - fiecare spermatocit primar suferă meioza primară cu
reducerea la jumătate a numărului său de cromozomi, rezultând 2 celule haploide
numite spermatocite secundare (una cu cariotip 23, X cealaltă 23, Y). Spermatocitele
secundare suferă meioza secundară sau ecuațională formându-se astfel 4 celule haploide
numite spermatide care au tot 23 de cromozomi, din fiecare spermatocit secundar rezultă două
spermatide cu cariotip 23, X și două spermatide cu cariotip 23, Y.
4. Spermiogeneza - are loc transformarea spermatidelor în spermatozoizi, rezultând două
tipuri de spermatozoizi, cu cromozom X și cu cromozom Y, care pătrund în tubul seminifer
contort. Diferențierea de la spermatie la spermatozoid durează 64 de zile, procesele având loc
astfel: 16 zile mitozele spermatogoniilor, 8 zile meioza primară a spermatocitului primar, 16
zile meioza secundară a spermatocitului secundar și 24 de zile durează spermiogeneza.

OVOGENEZA Este un proces similar spermatogenezei dar care se desfășoară diferit în timp,
cu formarea și dezvoltarea ovulului. Gametul feminin este localizat în foliculii ovarieni și tot
aici se desfășoară ovogeneza. Procesul de formare al ovulului cuprinde : meioza ovocitelor,
vitelogeneza și formarea membranelor ovulului.
În viața intrauterină, când ovarul nu este complet diferențiat are loc diviziunea mitotică a
celulelor germinale în urma căreia se formează ovogoniile. Ovogoniile se divid mitotic după
săptămâna 12 intrauterină și rezultă ovocitele primare sau de ordin I. O parte dintre ovocitele
primare încep meioza reducțională dar se opresc în profaza primei diviziuni meiotice și rămân
inactive până la prima ovulație care poate avea loc oricând, de la pubertate la menopauză.
Stadiul inactiv în care se blochează meioza primară a ovocitelor se numește dictioten,
perioadă încadrată între diploten și diakinesis. Dictiotenul este caracterizat de prezența
cromozomilor bivalenți care sunt parțial condensați. În momentul în care hormonul numit LH
atinge peak-ul preovulator și foliculul ovarian ajunge în stadiul preovulator se reia meioza (în
general la pubertate, dar prima ovulație poatea apărea și mai târziu).
Ovocitul primar aflat în dictioten este acoperit până la pubertate de un strat de celule
foliculare, formându-se astfel foliculul primordial. Foarte puțini folicului primordiali ajung să
se matureze la pubertate, deoarece mulți degenerează. Lunar, începând cu pubertatea, o parte
dintre ovocitele primare intră în procesul de diferențiere dar, doar un singur ovocit va deveni
matur sau ovocit de ordin II. Prima diviziune meiotică este pornită din nou cu puțin înainte de
ovulație și rezultă celule fiice care au însă o cantitate diferită de citoplasmă, una din ele
fiind ovocitul de ordin II cu cariotip 23, X și a doua fiind primul globul polar, tot 23, X.
În momentul în care este expulzat din foliculul ovarian, ovocitul secundar se află în metafaza
II, meioza reducțională fiind terminată în trompa uterină, numai dacă are loc procesul de
fecundație. În urma meiozei II rezultă ovulul matur și al doilea globul polar, ambele cu
cariotip 23, XX.

FECUNDATIA Este procesul prin care cele 2 celule sexuale fuzionează cu formarea celulei
ou sau zigot, cu număr diploid de cromozomi (2n) care rezultă din contopirea celor 2 celule
haploide (n). Fecundația are loc în treimea laterală a trompei Fallopio și durează 24 de ore.
Ovocitul de ordinul II trebuie fecundat la 24 de ore după ce a fost eliberat din foliculul
ovarian, altfel suferă procesul de apoptoză (moarte celulară programată). Zigotul nou format
va avea material genetic de la ambii părinți datorită combinației de gene rezultate de la fiecare
dintre aceștia.
Etapele fecundației:
1. capacitația - procesul prin care spermatozoizii se activează pentru a pătrunde în ovocitul de
ordinul II
2. penetrarea zonei pellucida a ovocitului de ordin II, strat celular complex, cu numeroase
legături intermembranare. Enzimele conținute în acrozomul spermatozoidului asigură
modificarea permeabilității stratului celular al zonei pellucida cu penetrarea acestuia.
3. formarea de pronucleilor masculin și feminin - odată spermatozoidul pătruns în ovocitul
de ordin II, are loc terminarea meiozei reducționale a ovocitului, rezultând ovulul și al doilea
globul polar. Nucleul ovulului matur se numește pronucleu feminin iar nucleul
spermatozoidului se numește pronucleu masculin. Aceștia se contopesc și are loc replicarea
ADN-ului. Se formează fusul de diviziune între cei 2 centrioli, fus de care cromozomii matern
și patern se atașează cu ajutorul centromerului și numărul cromozomilor devine diploid (2n),
46, XX sau 46, XY în funcție de cariotipul spermatozoidului care a fecundat ovocitul de ordin
II.
4. Formarea celulei ou sau zigot cu număr diploid de cromozomi, care va suferi procese
succesive de diviziune mitotică în urma cărora va lua naștere embrionul uman.

https://www.scientia.ro/biologie/concepte-fundamentale/1767-diviziunea-celulara-mitoza-pe-
intelesul-tuturor.html