Actiunea in revendicare.

Caracteristici si efecte   Publicat: 05 May 2020       1182 citiri      

Sursa: avocat Andreea-Cristina Deaconu | MCP Cabinet avocati        Secţiunea: Drept
Civil   Proprietatea privata este dreptul titularului de a poseda, folosi si de a dispune de
un bun in mod exclusiv, absolut si perpetuu, in limitele stabilite de lege. Conform
prevederilor Constitutiei Romaniei, proprietatea privata este garantata si ocrotita in mod
egal de lege, indiferent de titular, iar potrivit art. 1 din Primul Protocol Aditional la
Conventia pentru Apararea Drepturilor Omului si Libertatilor Fundamentale, orice
persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale si nimeni nu poate fi
lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute
de lege si de principiile generale ale dreptului international. Actiunea in revendicare
reprezinta mijlocul juridic specific de aparare al dreptului de proprietate privata si publica,
fiind o actiune aflata la indemana proprietarului bunului impotriva posesorului sau al unei
alte persoane care detine, fara drept, respectivul bun. Cu alte cuvinte, prin intermediul
actiunii in revendicare, o persoana cere sa i se recunoasca in justitie dreptul de
proprietate asupra unui lucru de care a fost deposedata, scopul principal al acesteia
constand in stabilirea existentei a insusi dreptului de proprietate privata si, pe cale de
consecinta, redobandirea stapanirii acestuia. Caracteristici 1. Titularul actiunii in
revendicare Actiunea in revendicare poate fi introdusa de catre titularul dreptului de
proprietate privata ce a fost nesocotit. In cazul in care bunul se afla in coproprietatea mai
multor persoane, oricare dintre coproprietari poate formula singur in justitie actiune in
revendicare, nefiind necesar acceptul celorlalti coproprietari. 2. Termenul de introducere
al actiunii in revendicare Actiunea in revendicare este imprescriptibila, astfel ca poate fi
introdusa in orice moment, nefiind stabilit un termen limita de exercitare a acesteia, cu
exceptiile prevazute de lege. 3. Mijlocul de proba Reclamantului ii incumba obligatia de a
proba faptul ca este titluarul dreptului de proprietate asupra bunului revendicat. De
asemenea, acesta trebuie sa dovedeasca faptul ca bunul a carui revendicare se solicita
a iesit din posesia sa, fiind stapanit, fara drept, de catre o terta persoana (paratul). In
situatia in care bunul revendicat este un bun imobil inscris in cartea funciara, legea
prevede obligativitatea ca reclamantul sa faca dovada dreptului sau de proprietate cu
extrasul de carte funciara . Efectele actiunii in revendicare Efectele actiunii in
revendicare pot fi clasificate sub forma a doua categorii, si anume, efecte care determina
aparitia unor obligatii in sarcina paratului, precum si efecte care stabilesc o serie de
obligatii inclusiv in sarcina reclamantului. I. Efecte cauzatoare de obligatii in sarcina
paratului A. Recunoasterea dreptului de proprietate privata Asa cum am specificat
anterior, este necesar ca reclamantul sa dovedeasca faptul ca este titularul dreptului de
proprietate revendicat. Astfel, principalul efect al admiterii actiunii in revendicare este
reprezentat de recunoasterea dreptului de proprietate al reclamantului si, implicit,
recunoasterea calitatii de proprietar al acestuia asupra bunului a carui revendicare se
solicita. Acesta reprezinta efectul firesc al admiterii actiunii in revendicare, specificul
acesteia fiind de a proteja dreptul de proprietate privata, atat din perspectiva
recunoasterii existentei sale, cat si din perspectiva asigurarii stapanirii acestuia. B.
Restituirea bunului revendicat Consecinta specifica a recunoasterii dreptului de
proprietate al reclamantului este reprezentata de nasterea obligatiei paratului de a
restitui bunul a carui revendicare se solicita. Ca regula, restituirea va avea loc in natura,
iar atunci cand aceast lucru nu este posibil, restituirea va imbraca forma despagubirilor.
C. Despagubirea In situatia in care bunul a carui revendicare se solicita a pierit din culpa
paratului sau a fost instrainat (spre exemplu, atunci cand bunul a fost vandut unei terte
persoane), paratul va fi obligat la plata unei despagubiri . Cu titlu de particularitate, in
situatia in care bunul a pierit dintr-un caz fortuit sau de forta majora, paratul va raspunde
in functie de fiecare dintre aceste situatii. Astfel, posesorul de buna-credinta (persoana
care avea aparenta faptului ca este proprietar) nu va fi obligat la despagubiri, in timp ce
posesorul de rea-credinta (persoana care cunostea faptul ca nu este proprietar) va fi
obligat la despagubiri, cu exceptia cazului in care dovedeste ca bunul ar fi pierit chiar si
in situatia in care s-ar fi aflat in acel moment la proprietar. D. Restituirea fructelor
Posesorul de rea-credinta sau detentorul precar (persoana care detine un bun,
stapanindu-l fara intentia sau vointa de a efectua aceasta stapanire pentru sine, de a se
comporta cu privire la bun ca proprietar) va fi obligat, la cerere, si la restituirea fructelor
(naturale, civile, industriale) produse de bun pana la momentul inapoierii acestuia catre
proprietar. II. Efecte cauzatoare de obligatii in sarcina reclamantului A. Restituirea
cheltuielilor efectuate de catre parat in legatura cu bunul revendicat Proprietarul bunului
poate fi obligat, la cerere, sa restituie paratului cheltuielile necesare cu privire la bun
(cheltuieli pentru conservarea bunului), cat si cele efectuate in scopul producerii si
culegerii fructelor sau a productelor. In ceea ce priveste cheltuielile utile (cheltuieli care,
desi nu sunt necesare, sporesc valoarea bunului), paratul, la cerere, are dreptul la
restituirea acestora, insa doar in limita sporului sporului de valoare adus respectivului
bun. In ceea ce priveste cheltuielile voluptuare (cheltuielile efectuate pentru placerea
personala a posesorului, fara a spori valoarea bunului), reclamantul nu este dator sa le
restituie, iar paratul poate sa isi insuseasca lucrarile realizate, numai in masura in care,
prin acest fapt, bunul nu se deterioreaza. Restituirea cheltuielilor necesare si a celor
utile, precum si insusirea lucrarilor efectuate cu cheltuielile voluptuare, nu se pot solicita
in situatia in care cheltuielile/lucrarile se concretizeaza intr-o lucrare noua, in acest din
urma caz aplicandu-se dispozitiile din materia accesiunii imobiliare artificiale. B. Dreptul
de retentie al paratului Paratul beneficiaza de un drept de retentie asupra produselor
pana la restituirea cheltuielilor efectuate pentru producerea si culegerea acestora, cu
exceptia situatiei in care proprietarul ofera posesorului o garantie indestulatoare privind
executarea obligatiilor sale. Cu toate acestea, dreptul de retentie nu se poate exercita,
sub nicio forma, atunci cand: - bunul cu privire la care se doreste exercitarea dreptului de
retentie este un bun frugifer (bun susceptibil de a produce fructe
naturale/industriale/civile); - intrarea in stapanirea materiala a bunului s-a facut prin
violenta ori frauda; - produsele sunt bunuri perisabile; - produsele sunt supuse, ca
urmare a trecerii unei perioade scurte de timp, unei scaderi semnificative a valorii lor.
Autor: avocat Andreea-Cristina Deaconu, MCP Cabinet avocati, fondat in anul 2008,
specializat in relatii de munca, civile si comerciale. Bibliografie: 1. Codul civil 2. Fl. A.
Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei, Noul Cod civil. Comentariu pe articole,
Editia 2, 2014. 3. Primul Protocol Aditional la Conventia pentru apararea drepturilor
omului si a libertatilor fundamentale, incheiat la Paris la 20 martie 1952, publicat in M.Of.
nr. 135/31 mai 1994. 4. Constitutia Romaniei.

Sursa: EuroAvocatura.ro, Actiunea in revendicare. Caracteristici si efecte, Publicare la data de 05 May 2020,

Coordonator avocat Marius-Catalin Predut, titular MCP Cabinet avocati.