Economia serviciilor

I.M.I.T, anul II

Grupa 623

Romanescu Maria Cristina

 Cuprins

1. Informatii generale cu privire la gestionarea

serviciilor publice
2. Concesionarea
3. Asocierea in participatie
4. Arendarea serviciilor publice
5. Prestarea serviciului in regie proprie
6. Serviciile publice in sistemul franchising
7. Serviciul public in locatie de gestiune
8. Prestarea serviciilor publice in gestiune delegata
unilateral
9. Achizitia de bunuri si servicii
 1. Informatii generale cu privire la gestionarea
serviciilor publice

Există mai multe moduri de a gestiona un serviciu public, fie de către o

persoană publică (stat, comunităţi locale, instituţii), fie de către o persoană
privată
(fizică sau juridică).
Persoana publică poate gestiona un serviciu fie în regie proprie, fie printr-o
instituţie specializată.
Persoanele private pot gestiona un serviciu public în mai multe moduri:
• în baza unui contract administrativ;
• în temeiul unui contract de locaţie;
• prin împuternicirea dată de autoritatea administraţiei publice locale sau
mai bine spus prin delegare;
• prin concesionare (trebuie făcută distincţia faţă de arendarea
recunoscută în legislaţia altor state, dar interzisă în România).

Autorităţile administraţiei publice locale au dreptul de a încredinţa

gestiunea unui serviciu public intuitu personae, indiferent dacă agentul este
public sau privat. Desigur această nominalizare a prestatorului de servicii trebuie
făcută potrivit unei proceduri (exemplu: licitaţia), aspect pe care-l vom trata
distinct. Încredinţarea unui serviciu public către o persoană publică sau privată
trebuie să respecte transparenţa, sau altfel spus, publicitatea necesară pentru a
pune candidaţii interesaţi în concurenţă şi a permite celui mai bun să obţină
gestiunea. În practică s-a pus problema de a excepta instituţiile publice de
concurenţă pe ideea că ele aparţin statului şi, ca atare, obligaţiile acestora sunt
garantate; putem garanta această idee, deoarece scopul unui serviciu public este
satisfacerea unui interes general la un nivel cât mai ridicat calitativ. În plus,
încheierea unui contract direct între administraţie şi altă instituţie publică lasă
deschisă posibilitatea favoritismului.

2. Concesiunea
Practica transmiterii „sarcinilor” cu caracter administrativ către persoane
fizice/juridice private este lungă şi foarte diversă. În primul rând, trebuie
făcută distincţia între concesionarea serviciului public şi actele, foarte variate,
în cazul cărora, datorită unui limbaj administrativ insuficient de precis, se
utilizează, de asemenea, termenul de concesionare. Concesionarea serviciului
public se distinge radical prin faptul că reprezintă un mod de gestionare a unui
serviciu public. În cazul concesionării lucrărilor publice diferenţa este, spre
exemplu, mult mai puţin semnificativă, reducându-se la un simplu procedeu: este
vorba de concesionarea serviciului public, dar concesionarul nu se angajează
numai să asigure funcţionarea serviciului, ci, în prealabil, se angajează să
efectueze el însuşi lucrările publice necesare acestei funcţionări. Gestiunea
serviciului trebuie să-i permită, ca atare, printre altele, să suporte cheltuielile şi
să amortizeze aceste lucrări publice, care, la finele contractului de concesionare,
revin gratuit cedentului. În al doilea rând, conform accepţiunii clasice a
concesionării, gestiunea serviciului public este încredinţată, în principiu, unei
persoane private, individuale sau de tip societate, care păstrează acest
caracter şi se raportează la dreptul privat. Procedeul concesionării are un câmp
limitat de acţiune, din cauza naturii sale, cât şi a surselor de provenienţă. El nu
se poate aplica decât serviciilor care încasează în contrapartidă o sumă de la
beneficiarii săi, ceea ce exclude de la inceput serviciile gratuite. Regimul
concesionării clasice rezultă din concilierea între cele două elemente
fundamentale, şi aparent opuse, ale sistemului; pe de o parte, un serviciu public
subordonat imperativelor interesului general; pe de altă parte, un particular care
nu acceptă să-l gestioneze decât prin prisma interesului personal. În practică, s-
au făcut adesea confuzii cu privire la clauza contractului de concesiune, în special
pentru transmiterea unor terenuri spre folosinţă unor persoane private.
În ceea ce priveşte concesionarul, legea permite practic oricărei persoane să
preia în gestiune proprie un serviciu public.
În mod normal, concesiunea se sfârşeşte la expirarea perioadei pentru care a
fost instituită; ea poate fi, însă, reînnoită.
Concesiunea poate lua sfârşit şi înainte de termen în următoarele cazuri:
• prin rezilierea contractului de către autorităţile publice în cazurile în
care concesionarul nu-şi îndeplineşte obligaţiile contractuale; este evident că
funcţionarea defectuoasă a serviciului public justifică retragerea concesiunii.
• prin renunţarea concesionarului, fie pentru că a dispărut obiectul
concesiunii, fie că este în imposibilitate de a-şi desfăşura activitatea din cauze
obiective; autorităţile administraţiei publice vor verifica însă aceste situaţii mai
înainte de a aproba renunţarea;
• există şi posibilitatea răscumpărării concesiunii, atunci când intervin alte
interese ale colectivităţii locale; trebuie precizat că răscumpărarea se va face la
preţul stipulat în documentaţia tehnico-economică.

3. Asocierea in participatie
 Potrivit art. 251 din Codul Comercial, „asociaţiunea în participaţiune are
loc atunci când un comerciant sau o societate comercială acordă uneia sau mai
multor persoane ori societăţi o participare în beneficiile şi pierderile uneia sau
mai multor operaţiuni sau chiar asupra întregului lor comerţ”.
În primul rând, persoana care se asociază trebuie să aibă calitatea de
comerciant sau societate comercială.
În al doilea rând, pentru a fi în prezenţa unei participaţiuni, trebuie ca
asociaţii să participe atât la beneficii, cât şi la pierderi.
În al treilea rând, asocierea în participaţiune are caracter ocult (fiind
cunoscută numai de asociaţi) şi ca atare nu are nici firmă, nici sediu, nici
semnătură sau capital social.
Activitatea desfăşurată în asociere are caracter ilicit pentru că lipsa de
publicitate şi a înregistrării la administraţia financiară pentru plata impozitului
pe profit constituie evaziune fiscală. În sfârşit, implicarea autorităţilor
administraţiei publice în asocieri cu persoane fizice/juridice private are ca efect
scăderea imaginii acestora în faţa cetăţenilor. De altfel, chiar şi atunci când
legea permite asocierea administraţiei cu agenţi economici privaţi scopul
acesteia nu poate fi decât realizarea de lucrări şi servicii de interes public. Este
evident că asocierea cu un comerciant de băuturi nu se realizează în interes
public atâta timp cât profitul se împarte între comerciant şi primărie. În
practică, s-a ridicat, însă, problema ca profitul încasat de primărie de la
comercianţi să fie destinat unor lucrări publice; ori, această schimbare în
practică nu este încă posibilă. Nici asocierea cu agenţi economici furnizori de
produse alimentare (pâine, lapte, carne) nu corespunde interesului public
prevăzut de lege (comerciantul desfăşoară într-adevăr o activitate de interes
social, dar în scopul obţinerii de profit).

4. Arendarea serviciilor publice

În practica ţărilor occidentale este posibilă arendarea serviciilor publice printr-

un contract de affermage, adică printr-un contract administrativ prin care o
persoană publică deleagă unei persoane private, numită fermier, gestiunea unui
serviciu public. Forma de remunerare a fermierului este identică celei pentru
concesionar, însă contractul diferă sub trei aspecte:
 în primul rând, fermierul are obligaţia de a restitui autorităţii
administraţiei publice o parte din încasările primite de la usageri;
  al doilea aspect constă în faptul că fermierul primeşte utilajele necesare
de la administraţie şi le utilizează pe toată durata contractului
(administraţia păstrându-şi dreptul de proprietate);
 al treilea aspect diferit de contractul de concesiune rezidă în caracterul
exclusiv comercial al contractului (administraţia neavând dreptul de a-l
rezilia unilateral ca în cazul concesiunii).
De regulă, aceste contracte de arendare survin după terminarea duratei unei
concesiuni, adică după ce s-au realizat mijloacele necesare funcţionării unui
serviciu public şi aceste mijloace pot fi arendate unui fermier. Potrivit legislaţiei
române, pot fi date în arendă numai bunurile agricole (terenuri cu destinaţie
agricolă) cu interdicţia expresă pentru regii, instituţii publice sau staţiuni de
cercetare de a administra terenuri proprietate de stat şi de a arenda aceste
terenuri. Specificul contractului de arendă rezidă în posibilitatea arendaşului de
a dobândi dreptul de proprietate asupra bunurilor exploatate. După emiterea
titlurilor de proprietate de către comisiile judeţene asupra terenurilor în
echivalent arabil, se pun în posesie persoanele îndreptăţite, iar după expirarea
termenului arendei, persoanele rămân proprietare de drept.

5. Prestarea serviciului in regie proprie

Un serviciu public se prestează în regie proprie, atunci când este gestionat

direct de către persoana publică, autoritatea care l-a înfiinţat. Ca urmare,
serviciul public nu va avea personalitatea juridică distinctă faţă de persoana
publică prin care s-a înfiinţat. În principiu, toate serviciile publice administrative
sunt gestionate în regie proprie. Gestiunea serviciului public în regie proprie
poate fi directă, adică pe baza finanţării de către administraţie, sau indirectă,
pe baza unei autonomii financiare. Această distincţie este absolut necesară,
atunci când este vorba de servicii cu caracter industrial sau comercial, deoarece
acestea trebuie să-şi acopere cheltuielile din veniturile proprii (nu de la bugetul
local). Ca atare, serviciile în regie prezintă următoarele trăsături:
1. Serviciile în regie nu constituie persoane juridice distincte. Ele depind de
colectivitatea teritorială, de stat, de regiune, departament sau comună,
care sunt titularele drepturilor şi obligaţiilor ce rezultă din activitatea lor.
2. În ceea ce priveşte organizarea lor, serviciile în regie sunt dependente
direct de colectivitatea căreia îi aparţin.
3. Din punct de vedere financiar, serviciul nu are nici caracter individual (nici
personalitate). Creditele necesare funcţionării sale sunt prevăzute în bugetul
general de venituri şi cheltuieli al colectivităţii. Dacă serviciul are încasări,
acestea se transferă masei încasărilor bugetare pe baza căreia sunt suportate
majoritatea cheltuielilor.
 4. Ca excepţie, în cazul colectivităţilor locale, termenul de „regie”
desemnează atât servicii fără personalitate, cât şi servicii cu autonomie
financiară cu sau fără personalitate.
De regulă, serviciile în regie sunt servicii administrative. În mod excepţional,
procedeul regiei se aplică şi în cazul serviciilor comerciale şi industriale, mai ales
în cadrul colectivităţilor locale.

6.Serviciile publice in sistemele franchising

Conceptul istoric al acestui tip de comerţ se regăseşte încă din perioada

Evului Mediu, iar după anii 1980 a cunoscut o largă răspândire în ţările
capitaliste, în special, în SUA. Contractele de franchising au ca obiect
transmiterea sau concesiunea mărcii, a mijloacelor de comercializare a mărfii sau
serviciului. Franchisingul a fost conceput ca un tip de extindere a unei afaceri
prin producerea şi comercializarea unor bunuri/servicii (deja cunoscute anterior
în alte regiuni) în zone noi. Avantajul franchisingului constă în faptul că cel care
concesionează marca unui produs pune la dispoziţia comerciantului toate
informaţiile necesare (experienţa anterioară), metodele sale comerciale,
copyright, îi asigură acces la sistemul de publicitate şi reclamă, îi asigură
asistenţă tehnică şi pune la dispoziţie reţeaua de distribuţie. În ţările
occidentale, administraţia utilizează contractele de franchising pentru a menţine
astfel simbioza dintre sistemul politic şi cel privat; faţă de avantajele
prestatorului în franchising enumerate mai sus, administraţia publică îşi rezervă
un singur drept, şi anume, acela de a stabili planul general de marketing. În acest
fel, administraţia publică rămâne producătoare de servicii publice, dar
distribuţia lor se face prin intermediul unui agent economic privat.

7.Serviciu public in locatie de gestiune

Locaţia de gestiune este un contract administrativ prin care o persoană publică

încredinţează unei persoane private (pe care o plăteşte cu sume forfetare)
exploatarea unui bun din domeniul public sau a unei afaceri (închirierea fondului
de comerţ). Cele mai cunoscute, în practică, sunt contractele de locaţie ale
lucrărilor de construcţii, încredinţate unor antreprenori specializaţi care, după
terminarea lucrărilor, beneficiază în continuare de exploatarea lor conform
clauzelor stabilite prin contractul administrativ. Spre deosebire de contractul de
concesiune sau de arendă, titularul contractului de locaţie este remunerat direct
de către administraţia publică, iar, spredeosebire de regie, remuneraţia este
forfetară (pe bază de comision calculat asupra facturii). În practică, s-a
generalizat tipul locaţiei de gestiune care implică economia de fonduri
(comerciantul suportând toate cheltuielile), în condiţiile în care comerciantul, are
dreptul de a folosi domeniul public o perioadă relativ mare de timp.

8. Prestarea serviciilor publice in gestiune

delegata unilateral
Posibilitatea de a transmite gestiunea unui serviciu public nu se reduce
numai la tipul actelor juridice bilaterale (contracte), ci se poate face prin act
juridic unilateral (lege, hotărâre a autorităţii administraţiei centrale sau locale).
Procesul de privatizare a serviciilor publice, fie prin transformarea regiilor
autonome în societăţi comerciale, fie prin cesiunea acţiunilor în cazul societăţilor
comerciale cu capital majoritar de stat, trebuie obligatoriu însoţită de norme
care să garanteze supremaţia interesului general faţă de considerentele
comerciale. În ceea ce priveşte instituţiile publice prin intermediul cărora se
prestează servicii de interes general, privatizarea se realizează conform
dreptului comun, în cazul nostru, administrativ, astfel încât prin actul unilateral
de delegare să fie precizate principiile de organizare şi funcţionare a serviciului
public respectiv. Administraţia publică locală are posibilitatea de a delega
gestiunea unui serviciu public către o persoană juridică, de regulă, un agent
economic specializat,prin intermediul unui contract.

9.Achizitia de bunuri si servicii

Achiziţia de servicii se poate realiza numai prin licitaţie publică potrivit

metodologiei elaborate de Ministerul Finanţelor. Pentru achiziţia de active
corporale, comisiile de licitaţii se numesc prin ordin al ministrului de resort (în
cazul regiilor de interes naţional) sau prin decizia autorităţii administraţiei
publice locale (pentru regiile de interes local). Achiziţia de servicii se poate
realiza numai prin licitaţie publică potrivit metodologiei elaborate de Ministerul
Finanţelor.
Pentru achiziţia de active corporale, comisiile de licitaţii se numesc prin ordin al
ministrului de resort (în cazul regiilor de interes naţional) sau prin decizia
autorităţii administraţiei publice locale (pentru regiile de interes local). Fiecare
din modalităţile de gestiune a serviciilor conţine, aşa cum s-a demonstrat,
aspecte de particularizare publice cu avantaje şi limite pentru contractanţi. În
acest context legislativ şi luând în considerare toate oportunităţile oferite,
autorităţile deliberative de la nivel central şi local trebuie să aibă competenţa
managerială pentru a identifica cea mai eficientă modalitate de gestiune a
serviciilor publice şi abilitatea de a iniţia şi dezvolta cele mai potrivite forme
contractuale, pentru ca, prin furnizarea serviciilor publice în forma selectată, să
se satisfacă cel mai bine interesul public.

Bibliografie :

https://www.scribd.com/doc/176205250/Modalitati-de-Gestiune-a-Serviciilor-Publice