Sunteți pe pagina 1din 9

Caracterizare personaj principal-

ROMANUL POSTBELIC-REALIST
„MOROMETII” de Marin Preda

Marin Preda a lasat in literatura romana


cel mai complex tip de taran. In constructia lui
Ilie Moromete, autorul are ca sursa de inspiratie
pe tatal sau, Tudor Calarasu:”eroul preferat,
Moromete, carea existat in realitate , a fost tatal
meu.”
Romanul „Morometii” a aparut in
doua volume , primul in 1955 si cel de-al doilea
in 1967. scriitorul isi fundamenteaza romanul
dinperspectiva relatiei omului cu timpul , a
umanitatii cu istoria, la rascruce de epoci, sub
presiunea unor evenimente importatnte si
totodata necrutator.
Pe parcursul primului volum actiunea
se concentreaza in jurul unui personaj construit
intr-un stil complex, reprezentand tipul taranului
filosof. M. Preda urmareste evolutia lui Ilie
Moromate, evidentiand latura traditionala a
personajului, care refuza sa intre in tiparele
modernitatii. Atadar, tema fundamentala este
disparitia taranimii traditionale reprezentatade
Moromete si implicit modificarea structurii
satului traditional romanesc sub presiunea unor
evenimente istorice zguduitoare, al doilea Razboi
Mondial, reforma agrara si colectivizarea.
Spre deosebire de Ion al lui Rebreanu,
pt care dorinta de pamant este dominata de
instinctualitate (devenind o obsesie), pt
Moromete pamantul este libertatea de a gandi,
echilibrul sau interior, placerea vorbei si a
contemplatiei. Este un om rational care vrea sa-
si pastreze lotul de pamant pt linistea si pacea
interioara, dar si pt cea a familiei. Pamantul este
zestrea ce o da copiilor, Moromete nu este
stapanit de patima imbogatirii.
Inca de la inceputul romanului
personajul este caracterizat in mod direct de
catre autor. Primul moment relevantin
cvonstructia personajului este scena cinei in care
Moromete „statea parca deasupra tuturor. Locul
lui era pragul celei de-a doua odai, de pe care el
stapanea cu privirea pe fiecare”. De aici reiese
firea autoritara a personajului. Ilie Mromete este
capul familiei, pater familias, dorind sa tina in
frau conflinctele ce mocneau in sanul ei. Ironia
ascutita, prin care se adreseaza copiilor si
Catrinei, cuvintele jignitoare -„ca sa se mire
prostii”, educatia dura in spiritul muncii si
harniciei-„ma, se vede ca nu sunteti munciti”-
sunt elemente ce contureaza portretul
personajului indirect. 
Moromete nu reprezinta o autoritate doar in
familie ci si in comunitatea rurala. Drama lui va
consta in pierderea acestei autoritatii, drama ce
il va face sa se inchida in sine.
O alta trasatura definitorie a personajului este
plaverea vorbei. Aceasta placere este de fapt o
pasiune a taranului, care profita de orice
intalnire pt a sta la taclale, desi singurul cu care
putea vorbi cu adevarat era prietenul lui,
Cocosila, cu care pierdea ceasuri intregi. Aceasta
pasiune starneste mania Catrinei care-si mustra
sotul: „Etti mort dupa sedere si dupa tutun(...)
lovi-o-ar moartea de vorba, de care nu te mai
saturi”.
Lumea lui Moromete este fieraria lui Iocan, o
adevarata harana sufleteasca pt el. Discutiile
purtate aici au rolul de a clarifica si explica ideile
din articolele ziarelor, de a descifra sensurile
profunde ale politicii vremii. Moromete este
categoric in viata colectivitatii o autoritate care-i
domona prin replici bine gandite, pline de umor
si ironie: „Lasa-l, ma, Dumitru, zise Moromete
blajin. E si el legionar, ce-ai cu el?”
Disimularea este o trasatura definitorie a firii lui
Moromete, evidenta in majoritateascenelor din
roman. Scena dintre Tudor Balosu si Moromete
este semnificativa pentru firea sucita a eroului.
La intrebarea lui Balosu daca s-a hotarat sa-i
vanda salcamul, Moromete se gandeste ca e
posibil sa i-l vanda, insa raspunde cu voce tare :
„Sa tii minte ca la noapte o sa ploua. Daca da
ploaia asta, o sa se faca o gramada de grau”,
subintelegand ca e posibil sa scape astfel de
datorii. 
Cand se hotareste sa taie salcamul nu spune
nimanui, il scoala pe Nila in zorii zilei, care este
naucit de decizia tatalui sau „De ce sa-l taiem?
Cum o sa-l taiem?”, dar cu totul uluit de
raspuns: „Asa, ca sa se mire prostii!”. Dupa
aceea, la aceeasi intrebare a lui Paraschiv,
Moromete il pune pe Nila sa raspunda, care,
citandu-l pe tatal sau, ai spune cu bucurie: „Ca
sa se mire prostii”. Trimitand pe Nila sa vina cu
caii chiar in directia in care urma sa se
prabuseasca pomul, iar Moromete exclama cu
umor: „Adica da!...Treci cu ei incoa sa acda
salcamul pe ei”. Exemplele sunt numeroase, „a
face haz de necaz fiind o o adevarata filosofie de
viata a lui Moromete. 
Tehnica amanarii este un alt concept al filosofiei
de viata a lui Moromete, el incercand sa
taraganeze orice decizie care nu-i convenea.
Scena cu Jupuitu este magistral construita de
narator, atmosfera, tensiunea, iritarea celorlalti
fiind inadins provocata de Moromete pt a se
razbuna pe cei care nu intelegeau greutatile
bietului taran. Mai intai Moromete untra in curte,
trece pe langa prispa fara sa se uite la cei doi,
se intoarce „cu spatele la agent”, se rasteste la
Paraschiv care nu se vedea nicaieri, apoi se
rasuceste brusc pe calcaie si striga :”N-am!”.
Calm apoi, se cauta inm buzunarele flanelei, de
unde scoate praf de tutn, se uita urat la omul
care-l insotea pe Jupuitu si i se adreseaza
suparat si poruncitor: Da-mi, ma, o tigara!”.
Plata foncierii, ratele la banca, conflictul cu sora
lui, Guica, si cu Catrina reliefeaza conflictul
inerior al personajului. Dupa indelungi amanarii,
Achim este lasat sa mearga la Bcuresticu oile
pentru a face banii pentru el si pentru familie. 
Cu toate acestea grijile, framintariile sale
interioare sunt vizibile in „mohoreala” ce-l
cuprinsese si in mersul sau : „mergea cu fruntea
in pamant, nici incet, nici grabit si nu se uita
nicaieri”.aflind de planurile baietilor de a fugi de
acasa, Moromete ni se dezvaluie ca un sensibil
prin natura- singur pe camp, cu capuzl in maini,
el sufera pt ca i se spulberase linistea, placerea
gindului „cum sa traiesti daca nu esti linistit?”.
La sfarsitul primului volum, Moromete apare ca
o umbra palida a lui Ilie de la inceput, macinat
de destramarea familiei, apasat de faptul ca
vanduse un pogon de pamant pt a-si plati
datoriile, el nu mai este o autoritate nici in
familie si nici in sat. Vremurile nesigure il
conving ca timpul ii este potrivnic, iar lumea o
capcana. Aceste frimantari vor avea repercusiuni
asupra starii personajului „nu mai este vizut
stand ceasuri intregi pe prispa sau la drum, nu
mai fu auzit povestind.fuga baietilor la bucuresti
coincide cu inceputul dramei incomunicarii care
se resfrange asupra peresonajului si se
adanceste pe tot parcursul vol 2.
Incurajat de scrisoarea trimisa de baieti,
Moromete incearca sa-si reuneasca familia prin
adcerea fiilor acasa. Cand este intampinat cu
nesiguranta si sfidare, cuvintele lui la adresa
celor 3 sunt aspre: „Mi-am luat mana de pe voi.
Mana mea asupra voastra nu mai exista”.
Parasit la batranete ti de Catrina, el cunoaste o
noua dragoste in persoana sorei primei sotii. In
final insa ramane doar cu fata mai mica, Ilinca.
Autoritatea in sat scade dramatic „il vezi cum ii
ia altul vorba din gura, fara nici un respect si el
lasa fruntea in jos si nu zice nimic”.
Nimic nu-l clinteste din lumea lui, lumea
traditionala, dar inceteaza a fi un participant
activ la viata satului, multumindu-se sa
priveasca de pe margine. Volumul 2 este cartea
„insingurarii batranului sef al clanului si cartea
mortii sale.
Meditand asupra propriei vieti, Moromete se
gandeste ca gresise cand a considerat ca „lumea
era asa cum si-o inchipuia el” si ca „nenorocirile
sunt numai ale altora”.
O secventa relevanta in definirea firii reflexive a
lui Moromete este scena ploii din al doilea
volum. Udat pana la piele de o ploaie repede si
calda, cugeta si exprima o adevarata filosofie de
viata printr-un monolog interior, analizaeaza
conditia taranului in lume, precum si relatia
dintre tata si copii. El se intreaba „ce-o sa
mananci”, ma, tampitule?” cu un glas plin de
amaraciune si compasiune. Dezamagit de etica
sa paterna, ranit de fii mai mari in autoritatea de
tata, se consoleaza cu faptul ca si-a facut
datoria de parinte: „tot am facut ceva, am
crescut 6 copi le-am tinut pamant pana in
momentul de fata” , deti ei eu fugit ca niste
tradatori si „n-au vrut sa-l munceasca”. Grija lui
pt educatia copiilor razbate cu tristete la
suprafata, ti, desi niciodata nu s-a aratat iubitor
fata de ei, este limpede ca le-a vrut binele:
„toata viata le-am spus si i-am invatat(...) dar pe
tine sa vedem daca esti in stare cel putin de-
atata(...) ca de mancare e lesne, dar ce le spui?
(...) si-or sa te invete ei pe urma minte cand oi
imbatrani. O sa-si stearga picioarele pe tine, ca
n-ai stiut sa faci din ei oameni”.
Ultimele capitole relateaza moartea lui Ilie
Moromete, in varsta de 80 de ani. Desi batran,
eroul nu sufera de vreo boala, ci se afla pur si
simplu la capatul vietii pamantesti. Scena mortii
lui moromete este una dintre cele mai frumoase
din literatura romana, prezentand sfarsitul ca pe
un moment firesc al vietii, fara lamentatii sau
regrete. Pe patul de moarte, Moromete isi
declara crezul dupa care-si condusese existenta,
acum in conflict cu timpul : „Domnule, eu
totdeauna am dus o viata independenta”.
Personajul principal al romanului „Morometii” de
Marin Preda, Ilie Moromete este un contemplativ
inteligent, temperat, un ‹‹filozof›› iubind
‹‹linistea››(fara de care nu se poate trai si nu se
poate face nimic durabil) si mai laes iubind
libertatea, independenta de gandire si exprimare
a opiniilor” (Ion Rotaru).