Sunteți pe pagina 1din 8

ACATISTUL NAŞTERII DOMNULUI

de Schiarhireul Nil Dorobanțu

Condacul 1

A părătorule, Dumnezeule Cel viu şi adevărat, Care Te-ai întrupat ca pe noi să ne


îndumnezeieşti, Cela ce ai îndurări, stăpânire, iubire, bunătate veşnică, infinită,
mântuieşte-ne, izbăveşte-ne din moarte şi din iad, ca să-Ţi cântăm: Iisuse, Cel ce Te-ai
întrupat ca să ne îndumnezeieşti, mântuieşte-ne!
Icosul 1
Făcătorul cerurilor şi al universului întreg, fă-ne şi pe noi vrednici de Împărăţia
cerului, ca să-ţi cântăm:
Iisuse, preadulce, Care în peşteră Te-ai născut şi în iesle Te-ai culcat, miluieşte-ne;
Iisuse, Care în zdrenţe, în iesle şi pe Cruce ai fost înfăşat, întăreşte-ne;
Iisuse, Care gol Te-ai pogorât între noi şi cerurile ai plecat, înalţă-ne;
Iisuse, Cel fără de păcat, Care în iesle Te-ai întrupat, pe Sfânta Cruce ai fost spânzurat
şi eşti al nostru Împărat, învaţă-ne;
Iisuse, Cel ce din peşteră ai întins braţele fragede şi la Tine, ca şi de pe Sfânta Cruce,
pe toţi cu dor ne-ai chemat;
Iisuse, iartă-i pe cei ce, de pe Cruce şi din iesle, Te-au alungat şi pe cei ce cu ură
piroane Îţi bat;
Iisuse, primeşte-ne în Casa Tatălui, în locaşul Raiului, Cel ce Te zbaţi pe al Crucii
prigonit pat;
Iisuse, Care-i strigi pe toţi şi pe păstorii şi craii savanţi ai chemat;
Iisuse, primeşte-ne la Tine, Cel ce eşti de îngeri şi de toţi sfinţii adorat;
Iisuse, Care în chenoză Te-ai micşorat și eşti Dumnezeu viu, al Slavei Împărat;
Iisuse, Cel de păstori, magi, îngeri şi animale blânde înconjurat;
Iisuse, nu ne da afară, Cel ce de peste tot eşti alungat;
Iisuse, Cel ce Te-ai întrupat ca să ne îndumnezeieşti, mântuieşte-ne!

Condacul al 2-lea
Văzând lumea ce zace în cavernele peşterilor păcatelor, ai plecat cerurile divine şi ai
venit între noi ca să ne bucuri şi să-Ţi cântăm: Aliluia!
Icosul al 2-lea
Înţelegerea noastră e slabă şi deşartă faţă de lucrarea Ta dumnezeiască, pentru care Îţi
cântăm:
Iisuse, Păstorule Cel bun, Care ai venit după oaia cea pierdută;
Iisuse, Cuvântul Dumnezeu, Care ai venit să vorbeşti în lumea cea mută;

1
Iisuse, Cel în iesle culcat şi gol şi sărăcăcios ai fost înfăşat;
Iisuse, Cel vestit de îngeri şi de stele, către păstori şi către magi adevărat;
Iisuse, „Slavă întru cei de sus, pe pământ pace şi între oameni bunăvoire” Ţi-au cântat;
Iisuse, Cel de Care toţi, cei ce au auzit, s-au mirat;
Iisuse, Care de Maica Domnului ai fost legănat;
Iisuse, ale Cărui cuvinte divine, Maica Domnului în inima ei le-a păstrat;
Iisuse, Cel slăvit de păstori la turma lor, pentru că auziseră, văzuseră şi li se spusese cu
adevărat;
Iisuse, Care din Nazaret, în Betleem și în iesle Te-ai întrupat;
Iisuse, Cel din casa lui David, al cerurilor Dumnezeu Împărat;
Iisuse, Care pentru noi atât de mult ai îndurat, spune-ne vestea cea bună, că pe toţi ne-
ai iertat;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce Te-ai întrupat ca să ne îndumnezeieşti, mântuieşte-
ne!

Condacul al 3-lea
Iisuse, Îţi strigăm Ţie tot pământul, cântăm Numele Tău şi dăm slavă laudei Tale,
strigând: Aliluia!
Icosul al 3-lea
Iisuse, Te slăvim pe Tine, Dătătorule de viaţă, cântând:
Iisuse Hristoase, Cela ce pentru noi cu trupul Te-ai născut din cea nenuntită, Fecioara
Maria, curăţeşte-ne;
Iisuse, Te lăudăm împreună cu toate cetele îngereşti, izbăveşte-ne, întăreşte-ne şi
mântuieşte-ne;
Iisuse, Căruia-Ţi cântăm: „Slavă Dumnezeului dintru înălţime”, primeşte-ne în Raiul
triumfător, în ceruri, la Tine;
Iisuse, Cel ce Te-ai născut în peşteră, înalţă-ne în cerurile divine;
Iisuse, Care izbăvire ai trimis norodului Tău creştinesc, acoperă-ne;
Iisuse, Care Sfânt şi Înfricoşător eşti, Te rugăm, tainele Tale descoperă-ne;
Iisuse, Dumnezeul nostru în cer şi pe pământ, Care toate câte ai vrut, ai făcut;
Iisuse, Cel mai înalt decât toţi împăraţii şi conducătorii, Întâiul Dumnezeu născut;
Iisuse, Căruia se închină îngerii şi tot cerul, totuşi eşti pe pământ urât;
Iisuse, Care în iesle şi pe Golgota, însângerat şi gol Te-ai târât;
Iisuse, Cel ce, din pântecele Tatălui ceresc, mai înainte de luceafăr eşti născut;
Iisuse, Care din pântecele Maicii Domnului, la plinirea vremii, să ne mântuieşti ai vrut;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce Te-ai întrupat ca să ne îndumnezeieşti, mântuieşte-
ne!

Condacul al 4-lea
Viforul păgânătăţii ai potolit în valea plângerii, întrupându- Te, ca să-Ţi cântăm:
Aliluia!

2
Icosul al 4-lea
Auzit-ai din ceruri, suspinul, plângerea, geamătul creaturii şi ai venit Prunc Dumnezeu
mai înainte de veşnicie, ca să-Ţi strigăm Ţie:
Iisuse, către Care Tatăl ceresc a zis: „Fiul Meu eşti Tu, Eu astăzi Te-am născut”;
Iisuse, pe Care spinii din iesle şi de pe Cruce şi rănile cele însângerate Te-au durut;
Iisuse, pe Care Te lăudăm noi toţi, slugile Tale, că eşti a noastră mântuire;
Iisuse, Cel bun şi milos, veşnic şi al nostru iubit Dumnezeu şi Mire;
Iisuse, ai milă la sfârşit de a Ta prigonită zidire;
Iisuse, mai deschide o dată altarele ortodoxe şi sfânta mănăstire;
Iisuse, a doua Persoană a Preasfintei Treimi, rămâi cu noi până în sfârşit;
Iisuse, nu ne lăsa pe noi orfani, ci izbăveşte-ne, Dumnezeule Cel infinit;
Iisuse, Cel ce chipul şi asemănarea Ta ne-ai zidit;
Iisuse, ai milă de cel surghiunit, rănit şi prigonit;
Iisuse, vino în peştera şi ieslea sufletului nostru pustiit;
Iisuse, cu lacrimi Te rugăm, vino şi la noi, precum în peşteră smerit ai venit;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce Te-ai întrupat ca să ne îndumnezeieşti, mântuieşte-
ne!

Condacul al 5-lea
Precum ai venit în peştera şi ieslea Betleemului, tot aşa vino şi la noi, cei ce-Ţi
strigăm: Aliluia!
Icosul al 5-lea
Văzând omenirea în jugul morţii şi pieirii veşnice, Te-ai pogorât în trup, ca să-Ţi
cântăm:
Iisuse, slăvim naşterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru Cel viu;
Iisuse, izbăveşte-ne din ghearele morţii şi ale diavolului până nu-i prea târziu;
Iisuse, Care ai răsărit lumii lumina cunoştinţei;
Iisuse, Cel ce şi pe cei ce slujesc stelelor îi înveţi de la stea puterea credinţei;
Iisuse, Soarele dreptăţii, Răsăritul cel de sus, Căruia cer şi pământ Ţi se închină;
Iisuse, Te cunoaştem toţi că eşti Dumnezeul Cel viu şi Lumină lină;
Iisuse, Care mai presus de fiinţă Te-ai născut;
Iisuse, Cel ce în peşteră, pe Sfânta Cruce şi în Sfântul Mormânt ai zăcut;
Iisuse, Cel Căruia pământul nu I-a adus decât peşteră, spini, stâlp, piroane, suliţe, răni
şi sânge;
Iisuse, preadulce, şterge-Ţi lacrimile pentru noi, nu mai plânge;
Iisuse, Cel neapropiat, Te-ai întrupat şi chiar spre cuminecare Te-ai dat;
Iisuse, îngerii cu păstorii-Ţi slavoslovesc, dar ighemonii Te hulesc pe Tine,
Dumnezeul Slavei întrupat;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce Te-ai întrupat ca să ne îndumnezeieşti, mântuieşte-
ne!

3
Condacul al 6-lea
Vestit eşti de două mii de ani şi totuşi nici oamenii de ştiinţă nu mai vor să Te ştie, dar
noi, cunoscându-Te, Îţi cântăm: Aliluia!
Icosul al 6-lea
Răsăritule de sus, Cel necunoscut de orbii cei de jos, Te chemăm, strigând:
Iisuse, spre Care şi magii şi astronomii cu steaua călătoresc;
Iisuse, Care miluieşti pe cei ce Te propovăduiesc şi Te iubesc;
Iisuse, Care pentru noi Prunc tânăr, Dumnezeu mai înainte de veşnicie, Te-ai născut;
Iisuse, Dumnezeule infinit, Cel fără de început, Care după chipul şi asemănarea Ta ne-
ai făcut;
Iisuse, pe Care Fecioara şi Stăpâna nouă luni în pântece Te-a ţinut;
Iisuse, Cuvântul Cel preaveşnic, Care pentru noi să suferi atât ai vrut;
Iisuse, Care în peşteră nepovestit Te-ai născut;
Iisuse, pentru Care saltă lumea, acestea auzind;
Iisuse, pe Care îngerii şi simplii păstori Te proslăvesc, slavoslovind;
Iisuse, Cel ce Te-ai arătat Prunc tânăr, Dumnezeu etern, infinit;
Iisuse, scoate-ne din sclavie, că pentru noi ai venit atât de smerit;
Iisuse, mântuieşte-ne şi pe noi, Cel ce până şi pe cei din iad i-ai izbăvit;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce Te-ai întrupat ca să ne îndumnezeieşti, mântuieşte-
ne!

Condacul al 7-lea
Vrând să ne arăţi calea smereniei, iubirii, răbdării şi a milei, Te-ai înjosit spre noi, cei
păcătoşi şi josnici, ca să-ţi cântăm cu dor: Aliluia!
Icosul al 7-lea
Arătatu-Te-ai Dumnezeu întrupat, Carne, Sânge şi Suflet, în perihoreză şi teandrie, ca
să-Ţi cântăm:
Iisuse, Care Te-ai născut şi ai venit din cer, Te întâmpinăm, Te slăvim, Te înălţăm;
Iisuse, cu tot pământul şi cerul Te proslăvim, Îţi cântăm şi calea Ta învăţăm;
Iisuse, mântuit-ai popoare prin minuni, uscând valul umed al mării şi născându-Te;
Iisuse, de voie Te-ai născut din Maica Domnului şi cale la cer ne-ai arătat, întrupându-
Te;
Iisuse, după fire întocmai cu Tatăl ceresc şi cu Sfântul Duh, Te slăvim;
Iisuse, Fiule, Cel Unul născut, fără stricăciune din Tatăl mai înainte de veci, scapă-ne
de chin;
Iisuse, Cel din Maica Domnului întrupat fără sămânţă, înalţă a noastră frunte;
Iisuse, Cel sfânt, vino spre cântarea noastră, scapă-ne din chinurile cele crunte;
Iisuse, păzeşte-ne fără păcat, întăriţi pe temeiul credinţei neclătiţi;
Iisuse, toiag din rădăcina lui Iesei şi floare, fă-ne în iubire, credinţă, nădejde, fierbinţi;
Iisuse, din Maica Domnului odrăslit, din munte cu umbră deasă, din cea neispitită de
bărbat;
Iisuse, Cel fără de trup şi Dumnezeu puternic, slăvit, Care pentru noi Te-ai întrupat;

4
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce Te-ai întrupat ca să ne îndumnezeieşti, mântuieşte-
ne!

Condacul al 8-lea
Văzându-ne că mergem tot spre iad, ai adus înnoirea neamului omenesc vestită de
Lege şi de profeţi, ca să-ţi cântăm: Aliluia!
Icosul al 8-lea
Cu totul eşti cu noi până la sfârşit şi totuşi eşti în cer, în Preasfânta Treime, etern,
infinit, ca să-Ţi cântăm:
Iisuse, Prunc tânăr, din muntele Maica Domnului ai ieşit spre întărirea popoarelor;
Iisuse, Dumnezeu, Înger de mare sfat, Sfetnic minunat, Dumnezeul îndurărilor;
Iisuse, povăţuitor fiind la lumina cunoştinţei de Hristos, de noapte mânecând, Te
slăvim;
Iisuse, Care eşti curăţire, scoate-ne din noaptea lucrurilor întunericului înşelăciunii, ca
să Te mărim;
Iisuse, pe Care Iona Te-a preînchipuit şi la Naştere şi la Înviere;
Iisuse, Care în Maica Domnului Te-ai sălăşluit, luând trup şi Te-a născut nestricată,
fără durere;
Iisuse, Cel ce n-ai pătimit stricăciune, pântecele Maicii Domnului ai păzit nevătămat;
Iisuse, Cel profeţit de cei trei tineri din mijlocul văpăii, Dumnezeul nostru
binecuvântat;
Iisuse, Focul Dumnezeirii, Care n-ai ars pântecele Maicii Domnului în care ai intrat,
când Te-ai întrupat;
Iisuse, minunea cea mai presus de fire, de toată făptura eşti înălţat şi lăudat;
Iisuse, Cel născut peste fire din sfânt pântecele nears, din Fecioara pecetluită, plină de
har;
Iisuse, Care din Maica Domnului, în peşteră născut, Te-ai întrupat ca Dar;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce Te-ai întrupat ca să ne îndumnezeieşti, mântuieşte-
ne!

Condacul al 9-lea
Toată Dumnezeirea celei de a doua Persoane a Preasfintei Treimi S-a întrupat, ca să ne
îndumnezeiască pe cei ce cântăm: Aliluia!
Icosul al 9-lea
Pe Cel mai înalt decât cerurile L-a născut Maica Domnului, pentru care cântăm:
Iisuse, Taină străină şi preaslăvită;
Iisuse, cer fiind peştera, tron de heruvimi Fecioara, Maica Domnului, ieslea sălăşluirea
proslăvită;
Iisuse, Cel neîncăput, în iesle Te-ai culcat, pe Care Te slăvim Hristos adevărat;
Iisuse, cercetatu-ne-ai de sus, Răsăritul răsăriturilor, din Fecioara, Maica Domnului,
Te-ai întrupat;
Iisuse, cei din întuneric şi din umbră au aflat Adevărul, Care Trup S-a făcut;

5
Iisuse, cerurile se bucură, drepţii se veselesc, saltă munţii, Fecioara se aseamănă
Heruvimilor, purtându-Te în braţe pe Tine, Dumnezeul Cel fără început;
Iisuse, Cuvânt întrupat, slăvit de păstori, cântat de sfinţii îngeri, închinat de magi, Cela
ce eşti neajuns, Doamne, mărire Ţie;
Iisuse, Cuvântul trup, Dumnezeu întrupat, născut de Maica Domnului prin bunăvoinţa
Tatălui ceresc şi conlucrarea Sfântului Duh profeţit de Sfântul Ilie;
Iisuse, pe Care steaua şi azi Te vesteşte, magii-savanţi se închină, păstorii se
minunează, făptura se bucură de Euharistie şi teofanie;
Iisuse, Cel născut din Maica Domnului, pierzând blestemul dintâi al Evei, că Maica
Domnului Te-a purtat în braţe ca Dumnezeu, negrăite Doamne, slavă Ţie în veşnicie;
Iisuse, nu suferă Taina ispitire, numai cu credinţă ortodoxă o slăvim întru feciorie,
cetate vie, lucrare de mântuire, dă-ne în dar Pâinea şi Apa Vie;
Iisuse, întâia înscriere a lumii creştineşti, veşnica Împărăţia Ta înnoită, bogăţia
binecuvântării, Piatra vie a Sfintei Evanghelii pe care o avem temelie;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce Te-ai întrupat ca să ne îndumnezeieşti, mântuieşte-
ne!

Condacul al 10-lea
Vrând să ne mântuieşti, după ce ne-ai făcut după chipul şi asemănarea Ta, Te-ai
întrupat chipul și asemănarea noastră, ca să-Ţi cântăm: Aliluia!
Icosul al 10-lea
Împărate, Hristoase Dumnezeule, vino ca să Te naşti şi să domneşti în ieslea inimii şi
sufletului nostru, ca să-Ţi cântăm:
Iisuse, azi în Betleem Te-ai născut din Maica Fecioară;
Iisuse, Cel fără de început, n-ai lăsat creatura să moară;
Iisuse, Logosul Care Te întrupezi şi Cel fără de început, Care eşti început;
Iisuse, puterile cereşti se bucură că Om viu cu adevărat Te-ai născut;
Iisuse, pământul cu oamenii se veselesc, magii daruri aduc, păstorii minunea vestesc;
Iisuse, Îţi strigăm: „Slavă întru cei de sus lui Hristos și pe pământ pace, între oameni
bunăvoire”, cer şi univers Te proslăvesc;
Iisuse, Rodul Cel fără sămânţă, Care ai creat orice sămânţă şi viaţă;
Iisuse, nu-i loc, nici adăpostire pentru Tine unde să-Ţi pleci capul, să Te întrupezi, să
Te răstigneşti, să învii, să Te înalţi, să Te revelezi, schimbat la Faţă;
Iisuse, palat şi cer ai făcut din Maica Domnului, din iesle, din Cruce şi din cei ce Te
primesc;
Iisuse, zi purtătoare de lumină, deschiderea Edenului celor ce se împărtăşesc;
Iisuse, Pomul vieţii în pântece, în Paradis, în peşteră, în iesle înflorit;
Iisuse, Rai triumfător, înţelegător, Pom al vieţii veşnice, dumnezeiesc, din care
mâncând vom fi vii şi nu vom mai muri, cei ce ne-am împărtăşit;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce Te-ai întrupat ca să ne îndumnezeieşti, mântuieşte-
ne!

6
Condacul al 11-lea
Cântarea Betleemului şi a Efratei se găteşte, deci să-i cântăm şi noi Dumnezeului Celui
viu întrupat: Aliluia !
Icosul al 11-lea
Luminătorul Hristos Dumnezeu, Păstorul cel mare al oilor cuvântătoare, se naşte din
Maica Domnului, Mieluşeaua, ca să-I cântăm:
Iisuse, în sfânt pântecele Maicii Domnului purtat şi născut, fă-ne şi pe noi de Hristos
purtători;
Iisuse, învredniceşte-ne să Te întâmpinăm cu iubire când vei veni în slavă pe nori;
Iisuse, Dumnezeu întrupat, hrănit de Maica Domnului cu lapte, Care Te-ai smerit cu
adevărat;
Iisuse, Cel mai frumos, Care şi pe noi, cei urâţi, ne-ai înfrumuseţat;
Iisuse, Cel între spini şi mărăcini, între oi, asini şi boi, născut;
Iisuse, Cel ce în frig, în zăpadă, gol şi înlăcrimat ai venit tainic, neştiut;
Iisuse, când ai întins mânuţa în spinii ieslei, ai plâns şi Te-a durut;
Iisuse, Cel ce între ai Tăi ai venit şi oamenii răi nu Te-au primit;
Iisuse, de Care lumea-i creată şi omenirea nu Te-a cunoscut pe Tine, Cel infinit;
Iisuse, Care la plinirea vremii, din infinit şi veşnicie, între noi ai venit;
Iisuse, Piatra netăiată din capul unghiului, roua de pe lâna lui Ghedeon, ce Te-ai
proslăvit;
Iisuse, Cel ce Te-ai întrupat, Ţi-am văzut slava şi între noi ai locuit;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce Te-ai întrupat ca să ne îndumnezeieşti, mântuieşte-
ne!

Condacul al 12-lea
Dăruieşte-ne har din slava Ta, a Unuia născut din Tatăl fără început, plin de har şi de
adevăr, ca să-Ţi cântăm: Aliluia!
Icosul al 12-lea
Slăvind Naşterea, Întruparea şi toate sărbătorile Tale, Îţi cântăm:
Iisuse, Care Te-ai întrupat la sfârşitul vremii şi ai ajuns înaintea tuturor, Început şi
Sfârşit;
Iisuse, prin Care s-a dat harul şi adevărul mai presus de Lege, de Tatăl ceresc şi de
Sfântul Duh mărturisit;
Iisuse, prin Care toate s-au făcut, Dumnezeul Cel veşnic şi nesfârşit;
Iisuse, întru Tine-i viaţa şi lumina adevărată, Care venind în lume luminezi pe tot omul
mărturisit şi împărtăşit;
Iisuse, Care celor ce cred în Numele Tău le-ai dat putere să se facă fii ai lui Dumnezeu,
că Te-au primit;
Iisuse, Mielul lui Dumnezeu, Păstorule, Uşă, Cale, Lumină, Foc, Vie, Mărgăritar
nepreţuit;
Iisuse, Cel ce în genealogiile lui Matei şi Luca, Dumnezeu întrupat ești numit;
Iisuse, Care patruzeci şi două şi şaptezeci şi cinci de generaţii ai avut rădăcini;

7
Iisuse, Fiul Tatălui ceresc, Fiul Maicii Domnului, Fiul lui David, Avraam, Adam, Fiul
lui Dumnezeu;
Iisuse, Cel aflat în sfânt pântecele Maicii Domnului din Sfântul Duh, Care în cer eşti
lăudat mereu;
Iisuse, Cel zămislit din Tatăl, din Sfântul Duh şi din Maica Domnului, Iisus Hristos,
Emmanuel;
Iisuse, Dumnezeu cu noi, plinirea Legii şi a Profeţilor, Împăratul Miel;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce Te-ai întrupat ca să ne îndumnezeieşti, mântuieşte-
ne!

Condacul al 13-lea

O, preadulce Iisuse Hristoase, Dumnezeule infinit, întrupat, izbăveşte Sfânta Biserică


Ortodoxă de persecuţii şi ne scoate din legături, din a doua moarte, din iezerul de foc şi
de pucioasă, din toate primejdiile vremelnice şi veşnice, ca să-Ţi cântăm vii şi mântuiţi:
Aliluia!

(Acest Condac se zice de 3 ori, apoi Icosul 1, o dată şi Condacul 1, o dată)

S-ar putea să vă placă și