Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război

Particularitățile de construcție ale personajului principal

Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război este un roman

modern, de tip subiectiv, având drept particularități : unitatea perspectivei
narative, redactarea la timpul prezent, memoria involuntară, luciditatea
autoanalizei. De asemenea, scriitorul pune în discuție anticalofilismul,
apreciind că „stilul frumos este opus artei”.
Redactat la persoana I, sub forma unei confesiuni a personajului
principal, romanul dobândește o perspectivă subiectivă și unică. Ștefan
Gheorghediu este personajul principal al romanului, un narator- personaj
implicat în acţiune, tipul intelectualului modern, lucid, analitic, inadaptat
social. Este student, căsătorit cu Ela, o frumoasă colegă de la Universitate, în
mare parte reflectând personalitatea autorului. Sărac, orfan de tată,
locuieşte la o mătuşă a Elei înainte să capete moştenirea unchiului Tache.
Mai are două surori, iar relaţia cu mama văduvă se degradează pe parcursul
romanului din cauza moştenirii. Odată cu începerea războiului este
concentrat şi primeşte gradul de sublocotenent în armata română.
În consecință, construcția românească se bazează pe autenticitate, pe
trăirea lucidă a unor experiențe esențiale. Naratorul omniscient, obiectiv și
narațiunea la persoana a III-a (specifice romanului traditional, obiectiv) sunt
înlocuite, în romanul modern de tip subiectiv, cu narațiunea la persoana I, cu
focalizare exclusiv internă.
Narațiunea la persoana I presupune existența unui narator implicat.
Punctul de vedere unic și subiectiv, al personajului-narator face ca cititorul
să cunoască despre personaje tot atât cât știe și personajul principal.
Situarea eului narativ în centrul povestirii confer autenticitate, iar faptele și
personajele sunt prezentate ca evenimente interioare, interpretate,
analizate.
 O trăsătură evidentă a personajului masculin este orgoliul. Ilustrativă
în acest sens este scena cinei din familie în casa unchiului Tache, bătrân
avar, bolnav. Aici este pomenit în discuție tatăl lui Ștefan și stilul boem în
care acesta a trăit, preocupat de jurnalism și artă, murind plin de datorii și
nereușind a lăsa copiilor nicio moștenire. Ștefan răbufnește în fața rudelor,
criticând obrazul gros și șira spinării flexibilă a celor bogați. Această izbucnire
de sinceritate îi aduce o însemnată parte de avere din partea unchiului său,
moment care va schimba destinul său și al familiei sale. Tot din orgoliu nu
dorește să intre în rândul lumii mondene, să adopte comportamentul
meschin al acesteia, nici chiar să-și schimbe garderoba ci preferă stilul de
viață simplu și plin de bucuria și entuziasmul vieții de la început.
O altă scenă pentru a întelege perspectiva protagonistului asupra
existenței este discuția contradictorie, la popotă, referitoare la achitarea
unui bărbat care îsi ucisese soția adulterină, pune în evidență convingerile
lui Ștefan privind absolutul iubirii: „Trebuie să știe că și iubirea are riscurile
ei. Căci acei care se iubesc au drept de viață și de moarte unul asupra
celuilalt”. Protagonistul este dezgustat de mediocritatea opiniilor celorlalți,
cărora le mărturisește: „- Discuția voastră e copilăroasă și primară. Nu
cunoașteți nimic din psihologia dragostei. Folosiți un material nediferențiat”.
Astfel, particularitățile de construcție a personajului Ștefan
Gheorghediu sunt specific romanului modern, subiectiv, de influență
proustiană: este vorba despre deplasarea accentului spre conflictual
interior, autoanaliza, fluxul conștinței, aceste aspect fiind redate cu ajutorul
monologului interior. Portretul fizic detaliat, specific romanului traditional,
este înlocuit cu un complex portret moral, folosindu-se caracterizarea
directă, indirectă și autocaracterizarea.
Personaj foarte lucid, analizează cu atenţie toate  stările interioare pe
care le trăieşte. Ne sunt redate cu sinceritate părerile sale despre Ela
( sentimente de iubire duioasă faţă de frumuseţea şi sensibilitatea femeii,
bănuieli amare, sentimente de dispreţ şi respingere) sau stări din război
( frica, disperarea etc.). Astfel toate gesturile, faptele, privirile şi cuvintele
soției capătă o semnificaţie anume, ele însumate conducând la o dramă
erotică trăită de către Ştefan.
Ștefan este un inadaptat societăţii în care trăieşte, ca de altfel toate
personajele lui Camil Petrescu. El are lumea lui, cea a cărţilor, a ideilor şi nu
se poate adapta în nici un fel lumii afacerilor reprezentată de unchiul Tache,
Nae Gheorghidiu. El este conştient de superioritatea sa intelectuală în raport
cu lumea mediocră din jur și nici măcar nu dovedește voință de integrare.
Stările lui sunt autoanalizate lucid prin monolog, introspecție și fluxul
conștiinței, portretul său fiind realizat mai ales prin caracterizare indirectă
desprinsă din fapte, gesturi, gânduri, atitudini, limbaj dar și prin
autocaracterizare: „Eram alb, ca un om fără globule roșii” sau „niciodată nu
m-am simțit mai descheiat de mine însumi, mai nenorocit.”
Hipersensibilul analist trăiește momente chinuitoare în neputința de a
obține certitudinea infidelității soției, fapt care generează principalul conflict
al romanului.
Ieșirea din „noaptea de dragoste” se face prin intrarea în „noaptea de
război”. Aceasta îl scoate din tenebrele incertitudinilor în care îl târâse
gelozia și îi deschide o altă perspectivă asupra vieții. Războiul are o funcție
purificatoare, astfel încât protagonistul, îmbogățit prin această experiență,
își poate reconsidera atitudinea față de Ela, față de sine și față de lume.
Acum, Stefan Gheorghediu se poate distanța de Ela, lăsându-I, alături de
avere „tot trecutul”.
În opinia mea, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război
ilustrează un personaj cu o experiență morală superioară.
În concluzie, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război este
un roman al inadaptibilității. În viziunea lui Camil Petrescu, intelectualii nu se
pot adapta lumii burgheze, iar aceasta îi desconsideră.