TEMA 3.

SONDAJUL – METODĂ PRINCIPALĂ ÎN STUDIUL

FENOMENELOR ECONOMICE

3.1. Esența cercetării prin sondaj

3.2. Tipologia sondajelor statistice
3.3. Principii de elaborare a unui chestionar

-1-

Cercetările selective sau prin sondaj fac parte dintre acele metode de asigurare
a informaţiilor care, deşi foarte puţin cunoscute de marele public, îşi găsesc utilizare în
domeniile cele mai diverse ale realităţii cotidiene. Cele mai cunoscute tipuri de sondaje
sunt sondajele de opinie şi cele asupra condiţiilor de viaţă. Sfera de răspândire a
sondajelor este foarte largă, de la calculul nivelului anumitor producţii agricole,
activitatea de audit, calculul indicilor preţurilor de consum sau de producţie, ai costurilor
în construcţii, controlul calităţii fabricării produselor pe o linie de fabricaţie etc.
Sondajul este drept o modalitate de culegere a datelor statistice ce vizează doar o
parte (numită eșantion) din populația studiată. În acest caz, valorile mărimilor ce
caracterizează populația nu pot fi cunoscute cu certitudine ci sunt doar estimate pe baza
valorilor determinate pentru eșantion. Trecerea de la valorile certe ale parametrilor unui
eșantion la valorile probabile ale parametrilor populației este cunoscută sub denumirea de
inferenței statistice.
Cercetarea prin sondaj se desfășoară în două faze:
• la prima fază se culeg și se prelucrează date statistice de la unitățile colectivității
generale, incluse în eșantion, din care rezultă indicatori derivați care descriu statistic
eșantionul folosit (etapa descriptivă);
• la a doua fază indicatorii obținuți prin prelucrarea datelor din eșantion se extind,
cu o anumită probabilitate, asupra întregii colectivități în scopul caracterizării acesteia din
punct de vedere statistic (etapa inferențială).
Cercetarea pe bază de eșantion se fundamentează pe presupunerea că putem descrie
caracteristicile unei anumite populației printr-un număr relativ mic de cazuri selecționate
din această populație. Calitatea eșantionului de a descrie populație se numește
reprezentativitate. Constituirea eșantionului vizează două obiective fundamentale:
evitarea erorilor de selecție, care au drept efect o descriere imperfectă a populației, și
atingerea celei mai mari precizii posibile în descrierea populației.
Reprezentativitatea eșantionului este condiția de bază a validității externe și
depinde, în principal, de patru factori:
• Caracteristica măsurată. Reprezentativitatea este mai mare atunci când
caracteristica măsurată este mai omogenă la nivelul populației, decât atunci când este mai
eterogenă. De exemplu, să presupunem că măsurăm preferința pentru risc pe un eșantion
de subiecți format din persoane de vârste asemănătoare. În această situație este de așteptat
ca reprezentativitatea pentru anxietate să fie mai mare decât dacă eșantionul ar fi eterogen
ca vârstă, deoarece anxietatea populației ar fi și ea mai eterogenă, ceea ce ar face-o mai
dificil de reprodus fidel de către eșantion.
• Impactul unor variabile covariante. Reprezentativitate scade dacă caracteristica
măsurată variază în funcție de o variabilă de care nu ținem cont în constituirea
eșantionului. De exemplu, dacă dorim să studiem relația dintre nivelul veniturilor și
satisfacția în muncă, iar eșantionul este compus cu precădere din persoane necăsătorite și
1
fără copii, este foarte îndoielnic că rezultatele pot fi generalizate la persoanele căsătorite
și cu copii.
• Mărimea eșantionului este, la rândul ei, o condiție a reprezentativității. Această
afirmație este ușor de demonstrat prin reducerea la absurd. Dacă presupunem că volumul
eșantionului este egal cu volumul populației, avem o reprezentativitate perfectă. Cu cât
eșantionul este mai mare, cu atât reprezentativitatea lui crește. Totuși, este important să
reținem că nivelul de reprezentativitate nu crește proporțional cu volumul eșantionului.
Volumul eșantionului reprezentativ poate fi determinat prin câteva formule (W.G.
Cochran, Taro Yamane, P. Mureșan):

• Procedura de eșantionare își pune amprenta în mod decisiv asupra

reprezentativității. În mod riguros, reprezentativitatea poate fi estimată numai în condițiile
selecției aleatorii a acestuia, deoarece numai astfel pot fi utilizate legile probabilității
pentru estimarea erorii de eșantionare și a limitelor de încredere în rezultatele obținute.
Din acest motiv, uneori se preferă ca, atunci când nu rezultă ca urmare a unor proceduri
aleatorii, în loc de eșantion să se vorbească de lot sau grup de cercetare.
În toate etapele pregătirii şi realizării sondajelor statistice pot apărea erori
determinate de diferite cauze. Erorile cercetării selective pot fi de observare şi erori de
reprezentativitate care sunt specifice cercetării prin sondaj.
A. Erorile de observare sunt comune oricărei metode statistice de observare.
Acestea sunt de patru tipuri: erori ale operatorului de interviu, erori ale respondentului,
erori de măsurare şi erori de culegere adatelor.
1) Erorile determinate de operatorul de interviu. Acestea sunt rezultatul
interacţiunii dintre operator şisubiect în timpul interviului. Mimica operatorului sau
intonaţia acestuia în momentul în care citeşte întrebarea pot influenţa răspunsul mai ales
dacă respondentul nu are o opinie fermă despre problematica abordată.
2) Erorile determinate de respondenţi. Acestea sunt determinate de capacităţile
2
diferite ale respondenţilorde a răspunde la o anumită întrebare. Ele pot fi: neintenţionate
„recall bias” (respondentul nu-şi mai aminteşte exact sau nu cunoaşte exact tema
abordată) sau intenţionate (respondentul exagerează) „prestige bias”.
3) Erori de măsurare. Aceste erori se produc prin inexactitatea
răspunsurilor cauzată de formularea incompletă sau ambiguă a întrebării.
4) Erori de culegere a datelor. Deoarece înregistrarea se face de un personal
specializat pentru un număr mai mic de unităţi decât în cazul cercetării exhaustive, erorile
de culegere a datelor apar în număr mai mic şi pot fi înlăturate printr-un control riguros.
B. Erorile de reprezentativitate specifice sondajului sunt de două feluri: erori
sistematice şi erori întâmplătoare.
B1. Erorile de reprezentativitate sistematice sunt determinate de trei cauze
principale:
1) nerespectarea strictă a principiului de selecţie întâmplătoare, care cere ca
unităţile să fie incluse în eşantion fără nici un fel de preferinţă din partea celui care
efectuează selecţia. Aceste erori pot fi evitate dacă se respectă principiile teoriei
sondajului încercându-se înlăturarea cauzelor ce determină aceste erori. Sursele acestor
erori sistematice sunt:
- alegerea deliberată a unor indivizi consideraţi în mod greşit ca fiind
reprezentativi;
- alegerea „la nimereală” fără a respecta principiul selecţiei aleatoare;
- dorinţa preconcepută a cercetătorului de a obţine un anumit rezultat;
- substituirea din comoditate a unor unităţi;
- cuprinderea incompletă în sondaj a unităţilor selecţionate pentru cercetare, lipsa
de seriozitate aoperatorilor, nerestituirea la timp a chestionarelor.
2) erori cauzate de non-răspunsuri. Cu cât numărul lor este mai mare cu atât mai
mult va fi afectată reprezentativitatea eşantionului.
3) erori de acoperire. Pentru a înţelege modul de apariţie al acestor erori trebuie să
definim următoarele noţiuni: populaţia ţintă ce cuprinde totalitatea unităţilor ce prezintă
interes pentru studiul efectuat şi baza de sondaj formată doar din unităţile de la care se pot
culege informaţii.
B2. Erorile de reprezentativitate întâmplătoare, ce nu se pot evita ca urmare a
faptului că nu se poate reproduce identic colectivitatea generală. Pentru ca rezultatele
sondajului să fie utile este necesar ca erorile introduse prin însuşi procedeul selecţiei să fie
cât mai mici. Aceasta se realizează prin alegerea adecvată atipului de sondaj şi mărimea
volumului eşantionului. În practica sondajului erorile de reprezentativitate se pot calcula
ca erori efective şi erori probabile. Erorile efective se pot calcula pentru caracteristicile la
care s-au obţinut date şi dintr-o observare totală. Considerând că media este indicatorul
sintetic cel mai reprezentativ, eroarea efectivă de sondaj se calculează ca diferenţă între
media eşantionului şi media colectivităţii totale. La verificarea reprezentativităţii
eşantionului se porneşte de la compararea structurii pe grupe a colectivităţii de selecţie
cu cea a colectivităţii generale,denumită şi structură programată. În cazul în care aceste
structuri nu diferă cu mai mult de ± 5% se acceptăeşantionul ca fiind reprezentativ.

-2-
O primă clasificare a sondajelor se realizează în funcție de procedeul de
eșantionare utilizat (eşantionare aleatoare, eşantionare dirijată şi eşantionare mixtă),
împărțind sondajele în următoarele tipuri: sondaje aleatoare simple, sondaje empirice și
sondaje mixte (aleatoare complexe).
3
 SONDAJUL ALEATOR SIMPLU presupune alegerea unui eşantion de n
unităţi din cele N unităţi ale populaţiei totale utilizând un procedeu care să asigure tuturor
unităţilor populaţiei totale o probabilitate de a fi selectate în eşantion. Unităţile pot avea
aceeaşi probabilitate de selecţie (caz în care avem de-a face cu extragerea cu probabilităţi
egale) sau pot avea probabilităţi diferite, fiind vorba de extrageri cu probabilităţi
inegale. Selecţia aleatoare se poate realiza prin trei procedee:
• tragerea la sorţi (procedeul loteriei) se aplica în cazul colectivităților
omogene și de volum restrâns. Se procedeaza astfel: se numerotează unitățile colectivității
generale de la 1 la N și se extrage câte o unitate (bila sau jeton) până la completarea
eșantionului de volum n. Extragerea poate fi făcută în două variante:
- procedeul selectiei repetate (al bilei revenite); In cazul aplicarii procedeului
selectiei repetate, o unitate o data extrasa se restituie bazei de sondaj, fapt ce face ca o
unitate sa poata pătrunde de mai multe ori în eșantion. Ca urmare, probabilitatea de
includere în eșantion a fiecărei unități este constanta pe parcursul procesului de extragere în
vederea formării eșantionului. Datorită faptului ca o unitate poate intra de mai multe ori în
eșantion, reprezentativitatea eșantionului poate fi redusă și ca urmare erorile pot fi mari.
Exemplu. Seminar la o disciplină (posibil la Statistica economică), doritorii să
prezinte sarcinile realizate nu sunt. Profesorul decide să utilizeze procedeul tragerii la
sorți cu repetare, astfel fiecărui student, conform catalogului este atribuit un număr de
ordine, care va fi notat pe o hârtie și plasat într-o cutie. Pentru fiecare sarcină ce urmează
a fi prezentată/răspunsă/susținută în seminar se va face o extracție. După ce este ales
studentul pentru sarcina 1, foița cu numărul acestuia este plasată înapoi în cutie.
Procedura se repetă până nu se epuizează sarcinile sau până nu se termină ora de seminar.
În cazul acestui procedeu același număr poate fi extras de mai multe ori, astfel un student
poate fi ales să răspundă la mai multe întrebări.
- procedeul selectiei nerepetate (al bilei nerevenite), care presupune ca o unitate o
data extrasă nu se mai restituie bazei de sondaj. În acest caz crește probabilitatea unităților
de a fi incluse în eșantion pe parcursul extragerii. Datorita faptului ca o unitate nu poate
intra de mai multe ori în eșantion, erorile sunt mai mici comparativ cu selecția repetată.
Exemplu. Un alt seminar (posibil tot la Statistica economică), și iarăși doritorii să
prezinte sarcinile realizate nu sunt. Profesorul decide să utilizeze, de data aceasta,
procedeul tragerii la sorți fără repetare. În acest caz, după extragerea foiței cu numărul
studentului, aceasta nu va fi întoarsă înapoi în cutie. Deci va fi posibil ca un student să
răspundă cel mult o întrebare. După fiecare extragere șansele celor rămași să fie întrebați
vor crește treptat.
• utilizarea tabelelor cu numere aleatoare se recomanda in vederea formarii
esantionului cand volumul colectivității generale este mare. Folosirea acestui procedeu
presupune întocmirea listei unitatilor de la 1 la N si extragerea celor n unitati care compun
esantionul. Numerele cuprinse într-un astfel de tabel sunt sistematizate pe rânduri și pe
coloane. În vederea formarii eșantionului se alege la întâmplare rândul și coloana cu care va
începe selecția.
Exemplu. Un alt seminar (e clar că la Statistica economică), și iarăși doritorii să
prezinte sarcinile realizate nu sunt. Profesorul decide să utilizeze, de data aceasta,
procedeul tabelului cu numere aleatoare. Pentru a aceasta, va utiliza aplicația EXCEL și
funcția RANDBETWEEN. Sunt prezenți 20 de studenți, iar pentru seminar sunt preconizate
5 aplicații de rezolvat, astfel este nevoie de identificat 5 studenți. Într-o foaie de EXCEL
sunt selectate 5 celule, în registru funcției fx este formată funcția RANDBETWEEN(1;20),
aplicația generează aleator 5 numere, care corespund la 5 studenți în conformitate cu
4
ordinea din catalog.

• Mecanic, care asigură o selectie semialeatoare, deoarece numai prima unitate

se extrage la întâmplare. Se pornește de la lista tuturor unităților care compun colectivitatea
generala si se extrage la întâmplare o unitate din primele n unități ale bazei de sondaj.
Celelalte unități, care vor fi cuprinse în eșantion sunt determinate de pasul de numărare sau
de fracția de sondaj.
Exemplu. Dacă la seminar sunt prezenți 20 de studenți și sunt 5 sarcini de realizat,
aceasta semnifică că fiecare al patrulea trebuie să fie întrebat, doar că primul student va fi
ales aleator din cei primii patru din lista din catalog (se poate de utilizat pentru primul
student funcția RANDBETWEEN(1;4) și dacă primul student va fi cu numărul 4, atunci
următorii vor fi cu următoarele numere (+4): 8, 12, 16, 20.
Eșantionare aleatoare simplă nu asigură o reprezentativitate necesară un eșantion,
în cazul în care populația este neomogenă, astfel rezultatele obținute din cercetarea
acestuia nu pot fi extinse asupra întregii populației.
SONDAJELE EMPIRICE se bazează pe considerente mai puţin obiective,
neavând un mecanism de selecţie aleatoare a unităţilor, şi prin urmare ne fiind posibilă
calcularea probabilităţii de incluziune a acestora. Unităţile se extrag după un anumit
criteriu prestabilit de organizatorii cercetării. Printre aceste criterii se numără obiectivele
sondajului, structura bazei de sondaj sau experienţa cercetătorului. În această categorie
sunt incluse sondajul prin cote şi sondajul de unităţi tip.
Sondajele empirice se realizează prin intermediul eșantionării dirijate. Se numeşte
eşantionare dirijată procedeul prin care includerea unităţilor populaţiei în eşantion se
realizează în mod conştient de către o persoană cu experienţă. Oricât de bun cunoscător ar
fi acesta, alegereadirijată a unităţilor considerate reprezentative ne va îndepărta de
caracterul cu adevărat aleator. Faţă de eşantionarea aleatoare cea dirijată prezintă
dezavantajul că nu există nici o metodă de a stabili gradul preciziei unei estimaţii făcute
pe baza ei. În cazul eşantioanelor aleatore se cunoaşte probabilitatea fiecărei unităţi de a
intra în eşantion ceea ce permite calcularea şi garantarea unei erori probabile. Cu toate
acestea în anumite cazuri este preferată eşantionarea dirijată şi anume:
• este mult mai ieftină decât orice selecţie aleatoare;
• dacă eşantioanele sunt foarte mici faţă de volumul populaţiei inferenţele
făcute pe baza acestoranu reprezintă decât o simplă apreciere;
• datele existente sunt atât de nesigure încât aprecierea unui expert poate da
rezultate mai bunedecât o selecţie aleatoare;
• sondajele aleatoare presupun existenţa unor baze de sondaj actuale
şi complete şi chiar cunoaşterea unor informaţii auxiliare despre populaţia studiată.
Dacă aceste informaţii nu există sau sunt inaccesibile statisticienii apelează la metode
dirijate de eşantionare.
Datorită avantajelor pe care le oferă sunt cele mai utilizate de către institutele de
sondare a opiniei publice. Precizia acestor metode neputând fi calculată reuşita lor
5
nu este decât rezultatul unei practici îndelungate şi a unei abilităţi profesionale
deosebite.
1) Cea mai folosită metodă de eşantionare dirijată este eşantionarea pe cote în
special în sondajele de opinie. În acest caz structura populaţiei pe sexe, vârstă, categorii
socio-profesionale este stabilită dinainte. În cadrul fiecărei categorii se precizează un
anumit număr de persoane, alegerea lor fiind lăsată la latitudinea operatorului. Deci,
cunoscând structura populaţiei pe diferite criterii se presupune că dacă eşantionul redă
această structură va fi reprezentativ. Astfel sondajul pe cote apare ca o stratificare în care
selecţia în cadrul stratului nu este aleatoare ci dirijată. Acest caracter al selecţiei este un
dezavantaj al metodei, operatorul putând fi subiectiv în selectarea celor care să facă parte
din eşantion. Alegerea criteriilor de cotă se face ţinând seama de simplitatea şi uşurinţa de a
le delimita corect dar şi de cerinţe psihologice (nu se va folosi venitul drept criteriu de cotă).
2) Metoda voluntariatului. Anchetele bazate pe voluntariat se aplică din ce în ce mai
mult. Aceasta constă în publicarea chestionarului în presă (mai nou şi pe Internet) cu
rugămintea adresată cititorilor de a răspunde. Eşantionul se formează deci din rândul
cititorilor. Aceste anchete furnizează un volum mare de informaţii, dar problema care se
pune este de a aprecia în ce măsură se pot extrapola rezultatele.
3) Eşantionarea la faţa locului. Metoda aceasta vizează populaţii care se găsesc
în anumite locuri: muzee, manifestaţii culturale, magazine, târguri şi expoziţii etc. După ce
s-a completat un chestionar se abordează cu un pas stabilit următoarea persoană. Pasul se
stabileşte în funcţie de fluxul de persoane la diferite momente ale zilei. Dezavantajul
metodei constă în supraaprecierea ponderii vizitatorilor (clienţilor) frecvenţi în defavoarea
celor ocazionali. Pentru aceasta chestionarul trebuie să cuprindă elemente necesare evaluării
frecvenţei.
4) Metoda itinerariilor. Această metodă constă în impunerea unui itinerar de urmat
operatorului având diferite puncte de oprire pentru realizarea interviurilor. Metoda este
interesantă în unităţile dens populate unde este combinată cu metode de eşantionare pe cote.
În acest caz operatorul trebuie să completeze chestionarele respectând criteriile de cotă şi
urmând traseul stabilit. Dacă în unul din punctele traseului răspunsul este refuzat operatorul
va trece la punctul următor din itinerar excluzându-se astfel problema non-răspunsurilor.
5) Eşantionarea tip bulgăre de zăpadă. Este un procedeu de eşantionare utilizat în
situaţia în care nu există informaţii suficiente pentru a identifica toţi indivizii care compun o
anumită populaţie, fiind posibilă identificarea doar a câtorva astfel de indivizi. În această
situaţie cercetarea populaţiei vizate va începe cu investigarea indivizilor cunoscuţi după
care acestora li se cere să precizeze şi alte persoane despre care se presupune că întrunesc
caracteristicile vizate de scopul studiului. Procedeul se desfăşoară în acest mod până când
sunt identificaţi atâţia indivizi câţi sunt necesari formării eşantionului propus. Se utilizează
acest procedeu în cazul în care populaţia vizată este formată din oameni care au anumite
hobby-uri sau pasiuni, preocupări . De obicei în acest caz nu se dispune de informaţiile
necesare aplicării unui alt procedeu de eşantionare. Este posibilsă nu se cunoască nici din
câţi indivizi este formată o astfel de populaţie.
SONDAJELE MIXTE (ALEATORII COMPLEXE) sunt acele sondaje în care se
folosesc procedeele de eşantionare mixtă, ce combină principiile eşantionării
dirijate cu cele ale eşantionării aleatoare profitând de avantajele fiecărei metode şi
minimizându-se dezavantajele. Cel mai cunoscut tip de sondaj realizat pe baza eşantionării
mixte este sondajul stratificat. Esenţa acestui tip de sondaj constă în divizarea întregii
populaţii (grupe tipice în raport cu un o caracteristică prestabilită) şi apoi extragerea a câte
unui eşantion aleator din fiecare strat. Tot pe baza de planuri de eşantionare mixtă se
6
realizează şi sondajul pe clustere, sondajul multistadial, multifazic sau secvenţial.
Sondajul stratificat se organizează atunci când se cunoaşte structura unei
colectivităţi. Dacă o colectivitate de volum N este formată din k grupe (sau straturi),
eşantionul stratificat presupune că selecţia se face prin extragerea aleatoare a unor sub-
eşantioane la nivelul fiecăreia din cele k grupe, asigurându-se în acest fel reprezentarea
sub-grupurilor de populaţie în eşantion. Stratificarea este condiţionată de existenţa în baza
de sondaj a unor informaţii pentru fiecare unitate care să permită împărţirea unităţilor în
grupuri separate, numite „straturi”.
Exemplu. O companie achită serviciile stomatologice angajaților săi și dorește să
estimeze aceste cheltuieli printr-o cercetare de sondaj. Se decide să se cerceteze un
eșantion de 5%, adică 40 de angajați să participe în chestionare. S-a considerat că
eșantionarea aleatorie simplă nu va putea prezenta structura personalului companiei,
unde din cei 800 de angajați activează 200 de manageri de diferite nivele. Astfel, se
decide să se utilizeze eșantionare stratificată:
- 200 de manageri (1/4 din populație) sunt aranjați într-o listă alfabetică și i se
atribui un număr de la 001 până la 200, după care se extrage aleatorie 10 numere din
acest șir, astfel ca din cei 40 chestionați, 10 (1/4) să fie din rândul managerilor.
- 600 de angajați (3/4 din populație) sunt aranjați într-o listă alfabetică și i se
atribui un număr de la 001 până la 600, după care se extrage aleatorie 30 numere din
acest șir, astfel ca din cei 40 chestionați, 30 (3/4) să fie din rândul angajaților ne-
manageri.
Sondajul de clustere (sau conglomerate) poate fi aplicat când o populaţie este
organizată în grupuri, eterogene în interiorul lor şi puţin diferenţiate între ele. Un cluster
reprezintă o unitate de mărime mare care constă din unităţi mai mici, numite deobicei
elemente. Vecinătatea elementelor reprezintă, deobicei, criteriul de formare a clusterelor.
În unele cercetări de mărime mare populaţia este împărţită mai întâi în straturi şi apoi un
număr de clustere este selectat din fiecare strat cu probabilităţi egale sau inegale de
selecţie.
Exemplu. Se cercetează opiniile elevilor ce absolvesc liceul din Republica
Moldova față de examenele de bacalaureat. În acest caz, în calitate de unitate de
eșantionare poate fi luată ultima clasă de liceu. Din mulțimea claselor de absolvire de
liceu din toată țara se selectează prin una din tehnicile de eșantionare aleatoare simplă sau
sistematică, de exemplu, 40 de clase (pentru a asigura un volum de circa 1.000 de elevi al
eșantionului cu condiția că în fiecare clasă învață aproximativ 25 de elevi). În continuare,
vor fi intervievați toți elevii din clasele selectate, lucru ce micșorează atât cheltuielile, cât
și timpul de colectare a datelor (în fiecare clasă, de exemplu, se aplică concomitent tuturor
elevilor chestionare autoadministrate sub supravegherea unui singur operator). Alte
exemple de clustere pot fi blocurile locative dintr-o localitate urbană, gospodăriile dintr-o
localitate, străzile dintr-o localitate rurală etc. În toate cazurile unitățile de eșantionare se
selectează aleatoriu, ca apoi să fie intervievați toți indivizii ce compun unitatea.
Sondajul în trepte/ multi-stadial este foarte util când baza de sondaj nu conţine
sau conţine foarte puţine informaţii despre unităţile care o compun. Acest tip de sondaj se
realizează prin selectarea, într-o primă treaptă, a unui număr de grupe (unităţi statistice
complexe) din numărul total de grupe din care este compusă populaţia, iar în treapta
următoare, prin selecţia unui număr de unităţi statistice simple din numărul total de unităţi
care compun fiecare din grupele selectate în prima fază. Dacă sondajul se realizează în
mai mult de două trepte, în fazele intermediare (de la a doua la penultima) sunt selectate
succesiv sub-grupe din grupele detectate în treptele precedente.
7
 Exemplu. În cazul unei cercetări naționale în Republica Moldova, tehnica de
eșantionare multistadială poate fi aplicată în felul următor:
- la primul nivel, se iau cele trei zone geografice ale republicii: nord, centru și sud;
- la al doilea nivel, din fiecare zonă geografică se selectează prin tehnica
eșantionării simple aleatoare, de exemplu, câte 3 raioane;
- la nivelul al treilea, din fiecare raion prin tehnica eșantionării simple aleatoare se
selectează, de exemplu, câte 5 localități, la care se adaugă municipiile Chișinău și Bălți
(pentru asigurarea reprezentativității urban-rural);
- la nivelul al patrulea, din fiecare localitate, prin tehnica eșantionării aleatoare
sistematice (de exemplu, cu folosirea listelor alegătorilor din localitățile respective), se
selectează respondenții, numărul cărora pentru fiecare localitate se stabilește prin tehnica
eșantionării prin stratificare (fiecare localitate – un strat al populației selectate la al treilea
nivel), proporțional la numărul locuitorilor din fiecare localitate.
O altă clasificare a sondajelor, din punct de vedere temporal, este aceea a
sondajelor transversale şi longitudinale. În sondajul longitudinal se culeg informaţii de
la aceleaşi unităţi incluse iniţial în eşantionul selectat, în mai multe momente diferite de
timp, spre deosebire de sondajul transversal, care presupune colectarea de informaţii o
singură dată de la unităţile selectate în eşantion.

-3.3-
Cercetarea selectivă sau prin sondaj se realizează prin intermediul unui chestionar,
ce reprezintă, în sine, o listă de întrebări formulate în baza obiectivelor cercetării.
Principiile generale de care trebuie să se ţină cont în cazul întocmirii unui chestionar sunt:
1. Lungimea chestionarului.
2. Evitarea întrebărilor la care respondenţii să nu fie în măsură să dea răspunsuri
utilizabile.
3. Succesiunea întrebărilor.
Prin orice întrebare din chestionar cercetătorul urmăreşte un scop bine determinat
care duce la rezolvarea unor probleme sau chiar la reliefarea acesteia. Un chestionar îl
putem considera reușit în cazul în care acesta furnizează răspunsuri precise, adevărate şi
utilizabile.
În construcţia întrebărilor din chestionar trebuie să se ţină cont de o serie de criterii
şi anume:
– relevanţa (conţinutul întrebărilor trebuie să fie corelat cu tema şi să aibă
relevanţă pentru obiectivele cercetării);
– simetria (fiecare întrebare trebuie să se refere la un anumit aspect particular şi
unic al cercetării);
– claritatea şi simplitatea (întrebările trebuie să fie clare, simple, precise şi să
reflecte într-o manieră consistentă sensul întrebării la care se face referire);
– adaptarea limbajului (itemi formulaţi trebuie să fie înţeleşi de către persoanele
supuse anchetei.
Proiectarea unui chestionar presupune parcurgerea următoarelor etape:
I. Analiza primară: Stabilirea nevoilor de informații; Stabilirea grupului țintă.
II. Crearea chestionarului: Determinarea structurii; Conceperea și formularea
întrebărilor;
III. Testarea chestionarului: Analiza chestionarului per-ansamblu; Testarea în
regim real.
Proiectarea unui chestionar este logic să înceapă cu analiza primară a contextului în
8
care va fi aplicat acesta. La această etapă, trebuie să se ţină cont de nevoile de informaţii
şi de grupul-ţintă care urmează a fi investigat. Totodată, fiecare obiectiv trebuie să-şi
găsească reflectarea adecvată în structura ulterioară a chestionarului, jucând un rol
esenţial în selectarea tipului de întrebări şi a formei de răspuns utilizate. La următoarea
etapă, crearea chestionarului, se determină structura chestionarului, se concep şi se
formulează întrebările. Se recomandă următoarea structură a chestionarului:
I. Partea introductivă: Mesajul de salut; Scopul chestionării; Asigurarea
anonimatului; Prezentarea persoanei/instituției care a inițiat chestionarea.
II. Întrebări de stabilire a contactului: Prima întrebare – soarta chestionării!
Întrebări care vor stabili contactul cu respondentul, îl vor determina să completeze
chestionarul; Întrebări filtru.
III. Partea de bază: Întrebări ce se referă la tema cercetării.
IV. Întrebări de control: Întrebări ce permit de a valida răspunsurile oferite.
V. Partea de încheiere: Mulțumiri; Informația de contact.
Chestionarul elaborat într-o manieră logică şi coerentă va trezi şi va menţine
interesul respondenţilor. Este foarte important ca primele întrebări din chestionar să fie
simple, uşoare şi atractive, cu scopul dezvoltării interesului de a răspunde la întrebările
din chestionar. Conceperea şi formularea întrebărilor din chestionar presupun găsirea
celor mai bune soluţii referitor la:
– conţinutul întrebărilor (ce reflectă scopul, obiectivele) formulate corect şi
succint;
– alegerea tipului adecvat pentru fiecare întrebare;
– ordonarea întrebărilor în cadrul chestionarului, deoarece ea influenţează decizia
subiectului de a răspunde la întrebări;
– perfectarea şi formatarea întrebărilor.
Chestionarul este un instrument foarte flexibil, deoarece există diverse moduri de
formulare a întrebărilor din acesta. Pot fi utilizate întrebări deschise, care permit
respondenţilor se răspundă deschis, cu propriile cuvinte sau pot fi utilizate întrebări
închise, care includ mai multe variante de răspuns şi permite respondenţilor să aleagă una
sau mai multe dintre aceste variante de răspuns.
Întrebările închise sunt de mai multe tipuri:
– cu răspuns unic, unde respondentul trebuie să aleagă doar o variantă de răspuns.
Aceste întrebări sunt cel mai ușor de prelucrat din punct de vedere statistic.
– cu răspunsuri multiple, unde respondentul poate să aleagă mai multe variante de
răspuns. În cazul în care acest număr nu este limitat, atunci codificarea şi prelucrarea
datelor necesită o perioadă mai lungă, motiv pentru care se recomandă limitarea
numărului de răspunsuri.
– cu clasamente, unde respondentul clasează răspunsurile posibile într-o anumită
ordine în funcție de preferințele sale. Aceste tipuri de întrebări cer un efort mai mare din
partea respondentului, ca urmare ele devin obositoare. Astfel, se impune limitarea
variantelor de răspuns. Foarte mult contează tipurile de întrebări utilizate în chestionar,
deoarece în funcție de acestea putem enumera atât avantaje, cât și dezavantaje.
Avantajele întrebării închise din chestionar sunt următoarele:
– uşurinţa completării chestionarului;
– precizarea conţinutului întrebării;
– necesită timp scurt pentru răspuns;
– uniformitatea înţelegerii întrebărilor şi a înregistrării răspunsurilor;
– uşurinţa codificării şi evitarea erorilor în realizarea acesteia; – rapiditatea şi
9
uşurinţa prelucrării;
– permite compararea grupurilor;
– facilitează efectuarea testelor de semnificaţie etc.
Dezavantajele întrebării închise sunt următoarele:
– pierderea spontaneităţii răspunsurilor;
– limitează câmpul opţiunilor celor intervievaţi;
– induce o ordine de preferinţă prin ordinea înscrierii variantelor în chestionar;
– sporeşte artificial frecvenţa răspunsurilor nu ştiu/nu răspund etc.
O întrebare deschisă este aceea care lasă respondentul să răspundă cum vrea el,
neexistând nici o constrângere. Întrebările deschise pot fi prezentate astfel:
– complet nestructurate, sunt întrebările la care respondenții pot să răspundă cum
doresc, de tipul: ce părere aveți?
– asociere de cuvinte, când se dau pe rând diferite cuvinte, iar respondenților li se
cere să noteze primul cuvânt care le vine în gând;
– completarea frazei, când respondenților li se prezintă o frază incompletă, pe care
trebuie să o completeze;
– completarea unei povestiri, când respondenților le este prezentată o povestire
incompletă, pe care trebuie să o continue etc.
În chestionar trebuie rezervat spațiu suficient pentru completarea întregului
răspuns. În continuare putem, enumera un șir de avantaje și dezavantaje ale întrebărilor
deschise din chestionar:
Avantajele întrebării deschise din chestionar sunt următoarele:
– spontaneitatea răspunsurilor;
– indică fidel nivelul cunoştinţelor subiectului asupra problemei investigate;
– indică elementele cărora subiectul le acordă cea mai mare importanţă;
– evită consecinţele efectelor de format specifice întrebărilor închise (prin
limitarea şi ordonarea răspunsurilor) etc.
Dezavantajele întrebării deschise sunt următoarele:
– lungeşte timpul de completare a chestionarului;
– cer un efort suplimentar respondentului;
– rata de non-răspuns este mai mare decât la întrebările închise;
– sunt foarte dificil de codificat şi analizat;
– nu oferă nici o informaţie respondenţilor despre tipul de răspuns aşteptat de la ei
etc. (Statistica Economică).
La etapa de analiză a chestionarului per-ansamblu, acesta în mod obligatoriu
trebuie avizat de persoane competente din domeniu şi pre-testat în regim real pe un
eşantion restrâns de respondenţi cu scopul de a-l îmbunătăţi. Pretestarea chestionarului
permite de a depista diverse probleme specifice, de a evidenţia întrebările care nu
furnizează informațiile propuse și de a revizui întrebările care pot genera distorsionarea
răspunsurilor. Oricare ar fi experiența celor care redactează chestionarul sunt foarte rare
situațiile când acesta este într-o formă perfectă, care să nu necesite îmbunătățiri chiar de
la prima redacţie. De aceea, este nevoie de testarea chestionarului în regim real, pentru a
verifica corectitudinea apariţiei întrebărilor, accesibilitatea chestionarului online, precum
şi corectitudinea setărilor chestionarului.

10