UNIVERSITATEA TEHNICĂ A MOLDOVEI

SISTEME DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ ŞI

VENTILAŢIE

Indicaţii metodice
pentru elaborarea proiectelor/lucrărilor de an

CHIŞINĂU
2013
 UNIVERSITATEA TEHNICĂ A MOLDOVEI
Facultatea Urbanism şi Arhitectură

Catedra Alimentări cu Căldură şi Gaze, Ventilaţie

SISTEME DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ ŞI

VENTILAŢIE

Indicaţii metodice
pentru elaborarea proiectelor/lucrărilor de an

CHIŞINĂU
U.T.M.
2013
1
 Lucrarea este elaborată în conformitate cu planul de
învăţământ pentru studenţii de la specialităţile: 581.1 „Arhitectură”,
581.4 „Design interior”, 582.6 „Ingineria şi protecţia apelor”,
582.1 „Construcţii şi inginerie civilă” şi programa de învăţământ la
disciplinele „Reţele de alimentare cu căldură şi gaze” şi „Sisteme
tehnico-sanitare interioare”.
Este destinată stundeţilor cu frecvenţă la zi şi cu frecvenţă
redusă, de la specialităţile nominalizate.
În îndrumar este prezentată sarcina individuală pentru
elaborarea proiectului/lucrării de an, indicaţii privind conţinutul şi
elaborarea proiectului/lucrării de an.

Autori: lector superior, ing. Tatiana COLOMIEŢ

lector universitar, ing., mr. Andrei BÎNZARI
lector superior, ing., mr. Iulia NEGARĂ

Redactor responsabil: conf. univ., dr. Constantin ŢULEANU

Recenzent: conf. univ., dr. Vera GUŢUL

© U.T.M., 2013
2
 Cuprins
1. Indicaţii generale pentru proiectul/lucrarea de an.......................4
1.1. Noţiuni generale.......................................................................4
1.2. Date iniţiale..............................................................................4
1.3. Conţinutul şi structura proiectului/lucrării de an...................10
2. Calculul pierderilor de căldură..................................................12
2.1. Noţiuni generale privind calculul termic al îngrădirilor........12
2.2. Calculul termic al peretelui exterior......................................16
2.3. Calculul termic al pardoselilor...............................................18
2.4. Calculul termic al planşeului ultimului nivel.........................23
2.5. Calculul termic al îngrădirilor vitrate....................................25
2.6. Calculul pierderilor de căldură...............................................26
3. Proiectarea şi calculul instalaţiilor de încălzire........................30
3.1. Determinarea condiţiilor tehnice de racordare.......................30
3.2. Descrierea sistemului de încălzire.........................................31
3.3. Amplasarea corpurilor de încălzire şi proiectarea instalaţiei
de încălzire ...................................................................................32
3.4. Calculul de dimensioanre a conductelor................................36
3.5. Calculul de dimensioanre a corpurilor de încălzire...............41
3.6. Calculul de dimensioanre a utilajului din nodul termic.........42
4. Proiectarea şi calculul instalaţiilor de ventilare........................45
4.1. Noţiuni generale.....................................................................45
4.2. Calculul instalaţiilor de ventilare...........................................45
Bibliografie...................................................................................52
Anexa nr. 1....................................................................................53
Anexa nr. 2....................................................................................65
Anexa nr. 3....................................................................................66
Anexa nr. 4....................................................................................70
Anexa nr. 5....................................................................................71
Anexa nr. 6....................................................................................72
Anexa nr. 7....................................................................................73
Anexa nr. 8....................................................................................74
Anexa nr. 9....................................................................................75
Anexa nr. 10..................................................................................76

3
 1. Indicaţii generale pentru proiectul/lucrarea de an
1.1. Noţiuni generale
Proiectul/lucrarea de an prevede proiectarea sistemelor de
încălzire centrală cu apă şi a sistemelor de ventilare în blocuri de
locuit cu trei nivele.
Elaborarea proiectului/lucrării va contribui la formarea
deprindelor practice, de proiectare şi calcul a elementelor sistemelor
de încălzire şi ventilare, studierea normelor de stat de proiectare în
domeniul protecţiei termice a clădirilor, proiectării sistemelor de
încălzire şi ventilare în vigoare.
Toate soluţiile de proiect adoptate de student trebuie să fie
argumentate prin calcule corespunzătoare şi să corespundă normelor
în vigoare şi regulilor de oformare a desenelor tehnice.

1.2. Date iniţiale

Codul după care sunt colectate datele iniţiale este adoptat
conform numărului format din ultimele trei cifre ale carnetului de
note sau este acordat de profesor.
Pentru elaborarea proiectului/lucrării de an sunt necesare
următoarele date iniţiale:
1. Planul casei, care se determină din anexa nr. 1, în
conformitate cu suma cifrelor codului. Dacă această sumă
depăşeşte numărul 24, atunci varianta planului este
determinată conform sumei ultimelor două cifre ale codului.
2. Localitatea şi parametrii climaterici exteriori se adoptă în
funcţie de suma ultimelor două cifre ale codului din tabelul 1,
anexa nr.2.
3. Orientarea faţadei principale faţă de punctele cardinale se
adoptă din tabelul 1.1.
4. Încăperea nodului termic este prevăzută în partea stângă a
axei de simetrie, dacă ultima cifră a codului este pară, şi în
partea dreaptă dacă ultima cifră este impară.
5. Structura îngrădirilor de protecţie şi unele materiale din care
sunt construite îngrădirile se adoptă din tabelul 1.2, iar

4
 structura de bază a peretelui exterior, materialul stratului
termoizolant al tuturor îngrădirilor şi tipul acoperişului se
adoptă conform ultimei cifre a codului din tabelul 1.3.
6. Dimensiunile uşilor şi ferestrelor sunt prezentate în tabelul
1.4.
7. Temperatura de calcul a aerului interior este ti=20oC.
8. Condiţiile tehnice de racordare a sistemului de încălzire la
reţelele termice exterioare, cât şi parametrii agentului termic
în sistemul de încălzire se determină conform ultimei cifre a
codului din tabelul 1.5.
Proiectul/lucrarea de an, care nu corespunde codului
personal al studentului, nu se admite la susţinere.

Tabelul 1.1. Orientarea faţadei principale

Ultima Suma ultimelor două Ultima Suma ultimelor două
cifră a cifre ale codului cifră a cifre ale codului
codulu codulu
pară impară pară impară
i i
0 Nord Sud 5 Est Vest
1 Vest Est 6 Sud-Vest Nord-Est
2 Nord-Est Sud-Vest 7 Nord-Vest Sud-Est
3 Sud-Est Nord-Vest 8 Nord Sud
4 Sud Nord 9 Vest Est

5
 Tabelul 1.2. Structura îngrădirilor de protecţie şi unele
materialele din care sunt construite straturile îngrădirilor

Materialele şi grosimea
Denumirea
Nr. Structura îngrădirii straturilor, densitatea
îngrădirii
materialelor unor straturi
Peretele exterior

1 1. Mortar din var cu nisip,

δ=0.02 m;
4. Mortar din ciment cu nisip
δ=0.02 m.

Notă: celelalte straturi sunt prezentate în

tabelul 1.3.
Planşeul ultimului nivel

2 1. Placă din beton oţel,

δ=0.20 m, ρ=2500 kg/m3;
2. Ruberoid, δ =0.0015 m;
4. Mortar din ciment şi nisip,
δ =0.04 m;
5. Ruberoid, δ =0.0045 m
(acest strat este numai
pentru acoperişuri plane
din rulouri de ruberoid,
pentru celelalte tipuri de
acoperiş acest strat nu
există).
Notă: stratul 3 este prezentat în tabelul 1.3.
Pardoseaua deasupra

3 1. Placă din beton oţel,

δ=0.20 m, ρ=2500 kg/m3;
subsolului

2. Ruberoid, δ =0.0015 m;
4. Mortar din ciment şi nisip,
δ =0.04 m;
5. Parchet laminat,
δ =0.012 m.
Notă: stratul 3 este prezentat în tabelul 1.3.

6
 2
1
Nr. Crt.

1
0
coduluiUltima cifra a

Cărămidă obişnuită din argilăCărămidă obişnuită din argilă (ГОСТ

– cu mortar din
cu mortar 3din ciment şi zgură 530) ciment şi nisip –
ρ=40 kg/m ρ=50 kg/m3
δ=0.38m, plăci din polistirenδ=0.38m, plăci din vată minerală cu
expandat, lianţi sintetici, termizolant
Pereţii exteriori

Materialul stratului
de bază şi a stratului

7
acoperişului

Beton expandat, ρ=400 kg/m3 ρ=40kg/m3Polistiren expandat,

nivel

stratului
Planşeul
ultimului

Materialul

termoizolant

Plăci din vată minerală cu lianţi

ρ=60 kg/m3Poliuretan expandat, ρ=100 kg/m3
bituminoşi,
stratului
deasupra
subsolului

Materialul
Pardoseaua

termoizolant
straturilor termoizolante a tuturor îngrădirilor şi tipul

din ţiglăCu pante, de ruberoidPlan, din rulouri acoperişuluiTipul

Tabelul 1.3. Materialul stratului de bază a peretelui exterior, a
 5
4
3

4
3
2
Cărămidă din silicat cu mortar
Cărămidă obişnuită din argilă cu mortar
Cărămidă din3pămânţel – din ciment şi nisip – δ=0.38m,
ρ=60 kg/m din ciment
ρ=125
şi perlit
kg/m3– δ=0.38m, saltele
δ=0.38m, poliuretan expandat, plăci din vată minerală
din vată minerală cusute,
ρ=100 kg/m3

8
Saltele din vată minerală,
ρ=60 kg/m3Poliuretan expandat, ρ=600 kg/m3concasată,Argilă expandată
ρ=125 kg/m3

Saltele din vată minerală cu Plăci din fibre de sticlă Saltele din vată minerală cusute, ρ=50
ρ=60 kg/m3
lianţi sintetici, ρ=50 kg/m3 ştapel, kg/m3

Cu pante, din foi de ardezie din ţiglăCu pante, din foi de ardezieCu pante,
Tabelul 1.3. (continuare)
 8
7
6

7
6
5
Cărămidă din argilă cu goluri,
Cărămidă din argilă cu goluri,
Cărămidă din argilă cu goluri,
ρ=1600kg/m3 – δ=0.38m, plăci
ρ=1200kg/m3 – δ=0.38m, saltele
ρ=1400kg/m3 – δ=0.38m, plăci
termoizolante din vată
din vată minerală semirigide, din polistiren expandat,
minerală cu lianţi sintetici,
ρ=50 kg/m3 ρ=40 kg/m3
ρ=75 kg/m3

9
Plăci din vată minerală cu
ρ=1000 kg/m3Beton din zgură, ρ=125 kg/m3 ρ=40 kg/m3Polistiren expandat,
lianţi sintetici,

ρ=400 kg/m3Plăci fibrolemnoase, ρ=40 kg/m3Polistiren expandat, ρ=300 kg/m3Gazbeton,

Cu pante, din foi de ardezie de ruberoidPlan, din rulouri din ţiglăCu pante,
 9

10
9
8
ρ=1400 kg/m3 –
Cărămidă din silicat cu 14
δ=0.39m, plăci din vată
Blocuri din calcar,goluri
ρ=60– δ=0.38m,
kg/m3 poliuretan
minerală cu lianţi
expandat,

balcon
sintetici, ρ=50 kg/m3

Fereastră

Uşă de acces
Uşă de balcon
Fereastră mică
Fereastră mare
Tipul îngrădirii

alăturată uşii de

10
700
1200
1000
1000
1500
Beton expandat din

lăţimea
ρ=400 kg/m3Gazbeton,
zgură, ρ=800 kg/m3

Dimensiunile
îngrădirii, mm

2200
2000
1400
1400
1400
înălţimea
Polistiren expandat,
ρ=60 kg/m3Poliuretan expandat,
ρ=100 kg/m3

Tabelul 1.4. Dimensiunile uşilor şi ferestrelor

din ţiglăCu pante, de ruberoidPlan, din rulouri
 Tabelul 1.5. Condiţiile tehnice de racordare a sistemului de
încălzire şi parametrii agentului termic în sistemul de încălzire

Temperatura, °C,
Temperatura, °C,
Presiunea, MPa, în în conducta
în conducta
Ultima conducta reţelelor instalaţiilor
reţelelor termice
cifra a termice exterioare: interioare de
exterioare:
codului încălzire:
P1 P2 τ1 τ2 t1 t2
tur retur tur retur tur retur
0 0,50 0,30 115 70 80 60
1 0,35 0,20 125 70 85 65
2 0,40 0,25 140 70 80 60
3 0,27 0,25 130 70 85 65
4 0,37 0,22 105 70 80 60
5 0,25 0,23 120 70 85 65
6 0,25 0,35 90 70 80 60
7 0,80 0,65 135 70 85 65
8 0,42 0,35 100 70 80 60
9 0,58 0,42 140 70 85 65

1.3. Conţinutul şi structura proiectului/lucrării de an

Proiectul/lucrarea de an este alcătuit/alcătuită din partea
grafică şi memoriul explicativ, în care vor fi prezentate argumentele
necesare privind alegerea sistemului de încălzire şi ventilare,
construcţia lor (tipul sistemului de încălzire, tipul sistemului de
ventilare, amplasarea conductelor, canalelor şi a altor elemente ale
sistemelor), tipurile elementelor de bază (ţevi, corpuri de încălzire,
armături, utilajul din nodul termic, grile de ventilare).
Memoriul explicativ trebuie prezentat în mapă pe hârtie albă
de format A4, textul nu trebuie să depăşească câmpul de 2 cm în
toate cele 4 pătţi ale foii. În partea de jos se numerotează toate foile,
foaia de titlu intră în numărul de rând dar nu se numerotează.
11
Memoriul explicativ poare fi scris manual sau cules la calculator pe
o singură parte a foii, fără corecturi.
După foaia de titlu este expus conţinutul memoriului
explicativ în următoarea ordine:
- cuprins, cu indicarea conţinutului şi paginilor;
- introducere;
- sarcina de proiectare;
- calculul pierderilor de căldură;
- condiţii tehnice de racordare a sistemului de încălzire la reţelele
termice;
- descrierea şi argumentarea sistemului de încălzire şi ventilare ales;
- proiectarea sistemului de încălzire;
- calculul de dimensionare a conductelor;
- calculul de dimensionare a corpurilor de încălzire;
- calculul de dimensionare a utilajului din nodul termic;
- proiectarea şi calculul intalaţiei de ventilare;
- bibliografie;
- anexe.
Partea grafică se prezintă pe o coală de hârtie de desen,
formatul A1 cu câmp şi chenar şi va conţine următoarele:
- planul etajului tip la scara 1:100, cu amplasarea corpurilor de
încălzire, trasarea conductelor, indicaţia diametrelor conductelor,
numărului de elemente în corpurile de încălzire, numerotarea
încăperilor şi a coloanelor, numerotarea axelor pereţilor portanţi;
- planul nivelului tehnic (subsolului) cu amplasarea coloanelor
sistemului de încălzire şi numerotarea lor (aceeaşi ca şi pe planul
tip), trasarea conductelor de distribuţie, amplasarea nodului termic;
- planul etajului tip la scara 1:100, cu amplasarea canalelor şi
grilelor de ventilare, indicaţia dimensiunilor canalelor, indicaţia
dimensiunilor şi tipul grilelor de ventilare, numerotarea încăperilor;
- schema axonometrică de calcul a sistemului de încălzire la scara
1:100 cu numerotarea tronsoanelor circuitului de bază pentru care s-
a efectuat calculul şi indicaţia: sarcinilor termice şi lungimilor
tronsoanelor, puterilor termice ale fiecărui corp de încălzire şi

12
numărul de elemente, diametrele conductelor, tipul conductelor (tur
sau retur);
- noduri explicative pentru unele elemente care nu pot fi arătate în
plan sau pe schemă din cauză scării prea mici;
- agenda materialelor, armăturii, listei de completare a corpurilor de
încălzire şi utilajelor din punctul termic.

2. Calculul pierderilor de căldură

2.1. Noţiuni generale privind calculul termic al îngrădirilor
În conformitate cu [1] sunt trei indicatori de protecţie
termică a clădirii:
a) rezistenţa redusă la transfer termic a elementelor de
închidere a clădirii;
b) indicatorul igienico–sanitar care include diferenţa de
temperatură dintre temperatura aerului interior şi de la
suprafaţa elementului de închidere, şi temperatura pe
suprafaţa interioară mai înaltă decât temperatura punctului
de rouă;
13
 c) consumul specific de energie termică pentru încălzirea
clădirii, care permite a varia valorile proprietăţilor a diferitor
tipuri de elemente de închidere, ţinând cont de soluţiile
arhitectural – urbanistice şi de alegerea sistemului de
menţinere a microclimei pentru atingerea mărimii normate a
acestui indicator.
Condiţiile de protecţie termică a clădirii vor fi satisfăcute
dacă în clădirile de locuit sau publice vor fi respectate condiţiile ,,a”
şi ,,b”, sau ,,b” şi ,,c”. Pentru clădirile de producţie trebuie
respectate condiţiile indicatorilor ,,a” şi ,,b”.

2.1.1. Rezistenţa termică a îngrădirilor şi calculul coeficientului

de transfer termic global
Toate îngrădirile exterioare ale încăperilor încălzite a
clădirilor de locuit, socio-comunale şi industriale trebuie să
corespundă nu numai cerinţelor de rezistenţă, stabilitate, rezistenţă
la foc, durată de viaţă cât mai mare, economie şi design modern, dar
şi să ţină cont de cerinţele privind indicii termotehnici. Soluţiile
arhitectural-constuctive trebuie astfel adoptate încât rezistenţa
termică globală a îngrădirilor de închidere să fie egală cu valoarea
maximă dintre valorile următoarelor rezistenţe:
 rezistenţa termică minimă necesară, R nec min , din considerente
de asigurare a condiţiilor sanitaro-igienice care se determină
cu relaţia:
t i  t ce
R nec
min  n , ( 2.1 )
αi  Δt n
c
în care: ti - temperatura aerului interior, oC; t e - temperatura de calcul a aerului
exterior (a celor mai reci 5 zile cu coeficientul de asigurare 0.92), oC; αi -
coeficientul de schimb de căldură pe suprafaţa interioară a îngrădirii, W/(m 2 · oC),
care se determină în funcţie de tipul îngrădirii conform tabelului 7 [1] sau tabelul
1, anexa nr. 3; Δtn - diferenţa maximă admisibilă dintre temperatura aerului
interior şi temperatura suprafeţei interioare a îngrădirii, oC, care se determină în
funcţie de tipul îngrădirii şi destinaţia clădirii conform tabelului 5 [1] sau tabelul

14
3, anexa nr. 3; n - coeficient care ţine cont de poziţia îngrădirii faţă de aerul
exterior, care se determină în funcţie de tipul îngrădirii conform tabelului 6 [1]
sau tabelul 4, anexa nr. 3;
 rezistenţa redusă la transfer termic din punct de vedere a
stocării energiei elementelor de închidere ( cu excepţia celor
vitrate transparente), Rreq, care se determină conform tabelului
4 [1] sau tabelul 6, anexa nr. 3, în funcţie de tipul îngrădirii,
destinaţia clădirii şi indicatorul grade-zi, Dd, care pentru
perioada de încălzire se determină cu relaţia, oC· zi :
D d   t i  t ms   z sî , ( 2.2 )
în care: ti - temperatura aerului interior, oC; tms - temperatura medie a aerului
exterior pe durata sezonului de încălzire, oC; zsî – durata sezonului de încălzire,
zile.
*Notă: Valorile obţinute ale rezistenței termice din considerente de asigurare a
condiţiilor sanitaro-igienice ale îngrădirilor sunt mult mai mici decît cele necesare
conform tabelului 4 [1] sau tabelul 6, anexa nr. 3. Prin urmare, pentru
consecvență în selectarea rezistenței termice a îngrădirilor și pentru reducerea
pierderilor de căldură în principalele încăperi funcționale, se recomandă alegerea
rezistenţei termice necesare a îngrădirilor conform tabelului 4 [1] sau tabelul 6,
anexa nr. 3. În prezent formula (2.1) se utilizează pentru determinarea rezistenţei
termice a îngrădirilor exterioare (excepţie - elementele vitrate) ale clădirilor
industriale cu excese mari de căldură, clădiri destinate pentru exploatare
sezonieră (primăvara sau toamna), precum și clădiri cu temperatura de calcul a
aerului interior 12 ° C și mai mică.
Rezistenţa termică specifică globală a îngrădirii se determină
cu relaţiile:
 pentru îngrădire fără strat izolant
N 
1 1
 
j
Ro  ( 2.3 )
α i j1 λ j α e

 pentru îngrădire cu strat izolant

1 N 1  j  iz 1
Ro     , ( 2.4 )
α i j1 λ j λ iz α e

15
în care: δj este grosimea straturilor îngrădirii, cu excepţia celui izolant, mm;
δiz - grosimea stratului izolant, mm; λj şi λiz – coeficientul de contuctibilitate
termică a materialului straturilor, inclusiv celui izolant, W/(m· oC), care se
determină în funcţie de materialul stratului din anexa D [2]; αe - coeficientul de
schimb de căldură pe suprafaţa exterioară a îngrădirii, W/(m 2 · oC), care se
determină în funcţie de tipul îngrădirii conform tabelului 8 [2] sau tabelul 2,
anexa nr. 3.
Rezistenţa termică specifică globală a îngrădirii se adoptă
egală cu valoarea maximă dintre valorile rezistenţelor enumerate
mai sus:
R o  max{R nec
min , R req } , ( 2.5 )
dacă înlocuim această valoare în relaţia (2.4) obţinem relaţia
pentru determinarea grosimii stratului izolant:
  1 N 1 δ j 1 
δ iz  λ iz  R o       . ( 2.6 )
  α j1 λ α 
 i j e 

Valoarea grosimii stratului izolant se rotunjeşte cu precizia

+0.005m sau până la grosimea materialului conform fişei tehnice a
producătorului. După aceasta valoarea rezistenţei termice specifice
globale a îngrădirii se recalculează folosind relaţia (2.4).
Coeficientul de transfer termic global, k, W/(m2·oC) se
determină cu formula:
1
k . ( 2.7 )
Ro

2.1.2. Temperatura aerului interior

Pentru calculele generale temperatura aerului interior se
adoptă conform tabelului 1 [2] , iar pentru calculul pierderilor de
căldură şi calculul instalaţiilor de încălzire şi ventilare, temperatura
de calcul a aerului interior pentru clădiri de locuit, funcţie de
destinaţia încăperilor, pentru sezonul rece se adoptă din tabelul 5
anexa nr. 3.

16
 2.1.3. Temperatura aerului exterior
Temperatura aerului exterior nu este constantă, ci variază în
limite destul de mari atât zilnic cât şi pe toată durata sezonului de
încălzire. Pentru calculul puterii termice a sistemului de încălzire
trebuie luată o temperatură concretă pentru localitatea dată. Această
temperatură se numeşte temperatură de calcul a aerului exterior. În
calitate de temperatură de calcul a aerului exterior, t ce , trebuie luată
acea temperatură la care pierderile de căldură ale încăperii vor fi
maxime pentru o temperatură constantă a aerului interior.
Pentru determinarea stabilităţii termice a îngrădirii de
închidere se utilizează indicele D - grosimea convenţională a
îngrădirii (gradul de inerţie termică). Conform normelor în vigoare
toate îngrădirile de închidere se împart în 4 grupe în funcţie de
grosimea convenţională D:
- fără inerţie termică, D  1.5  t ce  t eI , k as  0.98 ;
- cu inerţie termică mică, 1.5  D  4  t ce  t eI , k as  0.92 ;
- cu inerţie termică medie, 4  D  7  t ce  t eIII , k as  0.92 ;
- cu inerţie termică mare, D  7  t ce  t eV , k as  0.92 .
*Notă: Despre coeficientul de asigurare k as mai amănunţit în literatura de
specialitate.
Normele în vigoare stabilesc temperatura de calcul a aerului
exterior fiind egală cu media celor mai reci 5 zile la rând din cele
mai reci 4 ierni din ultimii 25 - 50 ani.

2.2. Calculul termic al peretelui exterior

Succesiunea calculului termic al peretelui exterior este
următoarea:
1. se calculează rezistenţa termică minimă necesară, R necmin , din
considerente de asigurare a condiţiilor sanitaro-igienice şi de
confort;

17
 2. se determină valoarea rezistenţa redusă la transfer termic din
punct de vedere a stocării energiei elementelor de închidere,
Rreq;
nec
3. se alege valoarea cea mai mare dintre, R min , R req şi se
calculează grosimea stratului termoizolant, δiz, cu precizia
+0.005m;
4. se recalculează valoarea rezistenţei termice specifice globale
a peretelui, Ro, şi se determină valoarea coeficientului de
transfer termic global, k.
Exemplu de calcul. Să se calculeze coeficientul de transfer
termic global a peretelui exterior al unei case de locuit din oraşul
Bălţi. Peretele este alcătuit din 4 straturi, stratul portant fiind din
blocuri mici de calcar 0.19x0.19x0.39m. Parametrii termici necesari
ai materialelor straturilor sunt luaţi din ANEXA D [2] şi prezentaţi
în tabelul 2.1.

Tabelul 2.1. Parametrii materialelor straturilor

18
Rezolvare:
Grosimea Coeficientul de
Densitatea
Nr. Materialul straturilor conductibilitate
materialului,
str. stratului ρ , kg/m3 constructive, termică
δ,m λ , W/(m·oC)
Mortar din
1 1600 0,02 0,70
nisip şi var
Blocuri mici
2 1400 0,39 0,56
de calcar
Polistiren
3
expandat
150 δiz 0,052
Mortar din ciment
4 1800 0,02 0,76
şi nisip
Pentru or. Bălţi avem: t ce = -18 oC; tms=+0,2 oC; zsî=172 zile.
Calculăm rezistenţa termică minimă necesară, R nec min , din
considerente de asigurare a condiţiilor sanitaro-igienice şi de
confort:
t i  t ce 20    18 m 2 o C
R nec
min   n   1  1.092 .
α i  Δt n 8.7  4 W
Din tabelul 4 [1] sau tabelul 6, anexa nr. 3, pentru case de
locuit în localitatea dată determinăm valoarea normată a rezistenţei
la transfer termic a elementelor de închidere, conform indicelui
grad·zi: D d   t i  t ms   z sî   20  0.2  172  3405.6 , prin interpolare
liniară determinăm R req  2.59 (m2·oC)/W. Ro se adoptă valoarea
maximă dintre aceste 2 rezistenţe.
1 N 1 δ j δ iz 1 1 0.02 0.39 δ 0.02 1
Ro         iz  
α i j1 λ j λ iz α e 8.7 0.70 0.56 0.052 0.76 23
δ iz
Ro   0.91  2.59
0.052
δ iz
 1.68
0.052
δ iz  0.08736  0.09 m.

19
 Grosimea stratului izolant se adoptă cea mai apropiată
valoare de cea calculată ce se află în producţie, deci se adoptă
δiz=0,09m.
Recalculăm valoarea rezistenţei termice specifice globale a
peretelui, Ro , cu valoarea adoptată a izolaţiei:
N δ
1 δ 1 1 0.02 0.39 0.09 0.02
   iz 
j
Ro       
α i j1 λ j λ iz α e 8.7 0.70 0.56 0.052 0.76
1
 2.64, m  C
2 o

23 W
Se verifică condiţia (2.5):
R o  {R nec
min , R req } → 2,64 > 2,59, calculul se consideră corect.

Deci, coeficientul de transfer termic global, k se va determina cu

relaţia:
1 1
k   0.379, W 2
R o 2.64 m  C .

2.3. Calculul termic al pardoselilor

Calculul termic al pardoselilor se deosebeşte de calculul
termic al altor îngrădiri. În continuare vom prezenta metodologia de
calcul termic al pardoselilor cu diferite structuri.

2.3.1. Pardoseli aşezate pe sol

Transferul de căldură prin pardoseaua amplasată pe sol este
un proces foarte complicat. Pentru simplificarea calculelor suprafaţa
pardoselii se împarte în fâşii paralele cu peretele exterior a câte 2 m
fiecare. Fâşia din apropierea nemijlocită cu peretele exterior se
notează cu numărul 1, următoarele două zone cu numerele 2 şi 3,
respectiv, iar restul pardoselii se referă la zona 4. Calculul
pierderilor de bază de căldură se calculează ca şi pentru pereţii

exteriori considerându-se că diferenţa de temperaturi t i  t e este
c

egală cu cea pentru pereţi şi nu variază de la o zonă la alta.

20
 Rezistenţele termice globale pentru pardoseaua amplasată
pe sol pentru fiecare zonă sunt:
- RI = 2.1, (m2·oC)/W;
- RII = 4.3, (m2·oC)/W;
- RIII = 8.6, (m2·oC)/W;
- RIV = 14.2, (m2·oC)/W.
Pentru pardoseaua ce are în structura sa straturi izolante,
coeficientul conductibilităţii termice a materialelor cărora nu
depăşeşte 1.2 W/(m·oC), rezistenţa termică pentru fiecare zonă se
măreşte cu rezistenţa termică a stratului izolant:
δ iz
- R I  2.1   (m2·oC)/W;
λ iz
δ iz
- R II  4.3   (m2·oC)/W;
λ iz
δ iz
- R III  8.6   (m2·oC)/W;
λ iz
δ iz
- R IV  14.2   (m2·oC)/W.
λ iz
Succesiunea calculului termic al pardoselii aşezate pe sol
este următoarea:
1. se calculează rezistenţa termică minimă necesară, R nec min , din
considerente de asigurare a condiţiilor sanitaro-igienice şi de
confort;
2. se determină valoarea rezistenţei redusă la transfer termic
din punct de vedere a stocării energiei elementelor de
închidere, Rreq;
nec
3. se alege valoarea cea mai mare dintre R min , R req şi se
calculează grosimea stratului termoizolant, δiz, cu precizia
+0.005m. Acest calcul se face numai pentru prima zonă,
deoarece această zonă are cea mai mică rezistenţă, iar la
celelalte zone se va folosi aceeaşi grosime a stratului izolant
ca pentru prima zonă;

21
 4. se recalculează valoarea rezistenţei termice specifice globale
a peretelui, Ro, şi se determină valoarea coeficientului de
transfer termic global, k, pentru toate zonele aparte.

2.3.2. Pardoseli aşezate pe tălpi de lemn

Pierderile de căldură prin pardoseli amplasate pe tălpi de
lemn, de asemenea, sunt calculate prin zone, iar rezistenţa termică
convenţională a fiecărei zone este calculată ca şi pentru pardoseli
aşezate pe sol cu straturi izolante şi înmulţită cu 1,18. Deci, pentru
pardoseli amplasate pe tălpi de lemn rezistenţele vor fi:
 δ 
- R I  1.18   2.1   iz  (m2·oC)/W;
 λ iz 
 δ 
- R II  1.18   4.3   iz  (m2·oC)/W;
 λ iz 
 δ 
- R III  1.18   8.6   iz  (m2·oC)/W;
 λ iz 
 δ 
- R IV  1.18  14.2   iz  (m2·oC)/W.
 λ iz 
Succesiunea calculului termic al pardoselilor aşezate pe tălpi
de lemn este la fel ca şi în cazul pardoselilor aşezate pe sol.

2.3.3. Pardoseli deasupra subsolurilor neîncălzite

Deseori clădirile sunt prevăzute cu subsoluri neîncălzite.
Calculul pierderilor de căldură prin pardoseli deasupra subsolurilor
neîncălzite nu diferă de calculul termic al pereţilor şi altor îngrădiri.
În cazul când planşeul deasupra subsolurilor are în componenţa sa
plăci cu goluri de aer, mai întâi se calculează rezistenţa la
permeabilitatea termică a plăcii, după care se efectuează calculul
termic al pardoselilor.
Succesiunea calculului termic al pardoselilor deasupra
subsolurilor neîncălzite exterior este următoarea:
22
 1. se calculează rezistenţa termică minimă necesară, R necmin , din
considerente de asigurare a condiţiilor sanitaro-igienice şi de
confort;
2. se determină valoarea rezistenţei redusă la transfer termic
din punct de vedere a stocării energiei elementelor de
închidere, Rreq;
nec
3. se alege valoarea cea mai mare dintre R min , R req şi se
calculează grosimea stratului termoizolant, δiz, cu precizia
+0.005m;
4. se recalculează valoarea rezistenţei termice specifice globale
a peretelui, Ro, şi se determină valoarea coeficientului de
transfer termic global, k.
Exemplu de calcul. Să se determine grosimea stratului
termoizolant, rezistenţa termică specifică globală şi valoarea
coeficientului de transfer termic global al planşeului deasupra
subsolului neîncălzit, amplasat sub nivelul solului unei case de
locuit din oraşul Floreşti. Parametrii termici necesari ai materialelor
straturilor sunt luaţi din ANEXA D [2] şi prezentaţi în tabelul 2.2.

Tabelul 2.2. Parametrii materialelor straturilor

Grosimea Coeficientul de
Densitatea
Nr. straturilor conductibilitate
Materialul stratului materialului,
str. ρ , kg/m3 constructive, termică
δ,m λ , W/(m·oC)
1 Placă din beton-oţel 2500 0,20 1,92
2 Strat de ruberoid 600 0,002 0,17
Beton cu lianţi de masă
3
plastică
200 δ iz 0,052
4 Mortar din ciment şi nisip 1800 0,04 0,76
5 Parchet din brad 500 0,025 0,14

c
Rezolvare: Pentru or. Floreşti avem: t e = -17 oC; tms= - 0,2 oC;
zsî=173 zile.
23
 Calculăm rezistenţa termică minimă necesară, R nec min , din
considerente de asigurare a condiţiilor sanitaro-igienice şi de
confort, cu presupunerea că valoarea lui m=1:
t i  t ce 20    17  m 2 o C
R nec
min   n   0. 4  0.851 .
αi  Δt n 8.7  2 W
Din tabelului 4 [1] sau tabelul 6, anexa nr. 3, pentru case de locuit
în localitatea dată determinăm valoarea normată a rezistenţei la
transfer termic al elementelor de închidere, conform indicelui
grad·zi: D d   t i  t ms   z sî   20  0.2  173  3494.6 , prin interpolare
liniară determinăm R req  3.47 (m2·oC)/W. Ro se adoptă cu
valoarea maximă dintre aceste 2 rezistenţe.
1 N 1 δ j δ 1 1 0.20 0.002 δ 0.04
R o     iz      iz  
α i j1 λ j λ iz α e 8.7 1.92 0.17 0.052 0.76
0.025 1 2 o
   3.47, m  C
0.14 6 W
δ
R o  iz  0.629  3.47
0.052
δ iz
 2.841
0.052
δ iz  0.148  0.15 m.
Grosimea stratului izolant se adoptă cea mai apropiată
valoare de cea calculată ce se află în producţie, deci se adoptă
δiz=0,15m.
Recalculăm valoarea rezistenţei termice specifice globale a
peretelui, Ro , cu valoarea adoptată a izolaţiei:
1 N 1 δ δ 1 1 0.20 0.002 0.15 0.04
R o    j  iz       
α i j1 λ j λ iz α e 8.7 1.92 0.17 0.052 0.76
0.025 1 2 o
   3.51, m  C 
0.14 6 W

24
 Se determină valoarea coeficientului de transfer termic
global, k:
1 1
k   0.285, W 2
R o 3.51 m  C .

2.4. Calculul termic al planşeului ultimului nivel

Calculul termic al planşeului ultimului nivel este asemănător
cu cel al pardoselii deasupra subsolurilor neîncălzite, excepţie fiind
numai valorile coeficienţilor de schimb de căldură la suprafeţele
planşeului şi coeficientul ce ţine cont de poziţia planşeului faţă de
aerul exterior.
Exemplu de calcul. Să se determine grosimea stratului
termoizolant, rezistenţa termică specifică globală şi valoarea
coeficientului de transfer termic global a planşeului ultimului nivel,
acoperit cu materiale din rulouri, tipul acoperişului fiind plan, al
unei case de locuit din oraşul Chişinău. Parametrii termici necesari
ai materialelor straturilor sunt luaţi din ANEXA D [2] şi prezentaţi
în tabelul 2.3.

Tabelul 2.3. Parametrii materialelor straturilor

Grosimea Coeficientul de
Densitatea
Nr. straturilor conductibilitate
Materialul stratului materialului,
str. ρ , kg/m3 constructive, termică
δ , m λ W/(m·oC)
,

1 Placă din beton armat 2500 0,20 1,92

2 Strat de ruberoid 600 0,0015 0,17
3 Beton de vermiculit 300 δ iz 0,09
4 Mortar din ciment şi nisip 1800 0,04 0,76
5 Strat de ruberoid 600 0,005 0,17
Rezolvare: Pentru or. Chişinău avem: t ce = -16 oC; tms= +0,6 oC;
zsî=166 zile.

25
 Calculăm rezistenţa termică minimă necesară, R nec min , din
considerente de asigurare a condiţiilor sanitaro-igienice şi de
confort, cu presupunerea că valoarea lui m=1:
t i  t ce 20    16 m 2 o C
R nec
min   n   1  1.379 .
α i  Δt n 8.7  3 W
Din tabelul 4 [1] sau tabelul 6, anexa nr. 3, pentru case de locuit în
localitatea dată determinăm valoarea normată a rezistenţei la
transfer termic a elementelor de închidere, conform indicelui
grad·zi: D d   t i  t ms   z sî   20  0.6  166  3220.4 , prin
interpolare liniară determinăm R req  3.81 (m · C)/W. Ro se adoptă
2 o

cu valoarea maximă dintre aceste 2 rezistenţe.

1 N 1 δ δ 1 1 0.20 0.0015 δ 0.04
R o    j  iz      iz  
α i j1 λ j λ iz α e 8.7 1.92 0.17 0.052 0.76
0.005 1 2 o
   3.81, m  C 
0.17 23 W
δ
R o  iz  0.359  3.81
0.09
δ iz
 3.451
0.09
δ iz  0.310  0.310 m.
Grosimea stratului izolant se adoptă cea mai apropiată
valoare de cea calculată ce se află în producţie, deci se adoptă
δiz=0,31m.
Recalcularea valorii rezistenţei termice specifice globale a
planşeului nu este necesar să fie făcută, deoarece grosimea stratului
izolant adoptată coincide cu cea calculată.
Se determină valoarea coeficientului de transfer termic
global, k:
1 1
k   0.262, W 2
R o 3.81 m  C .

26
 2.5. Calculul termic al îngrădirilor vitrate
Rezistenţa normată la transfer termic a ferestrelor şi uşilor
de balcon, Rreq, se adoptă conform tabelului 4 [1] sau tabelul 6,
anexa nr. 3, în funcţie de destinaţia clădirii şi indicele grad-zi, D d, al
localităţii. Tipul ferestrelor şi uşilor de balcon se adoptă conform
prevederilor Anexei Л [2], astfel ca rezistenţa termică specifică
globală a ferestrei, Ro, să nu fie mai mică decât R req. Valoarea
coeficientului de transfer termic global, k, se determină cu relaţia:
1 W
k ,
Ro m 2  C .

Rezistenţa redusă la transfer termic, Rreq, a uşilor de acces şi

a uşilor de la apartamentele de la primul nivel, a porţilor, de
asemenea a uşilor de la apartamentele care au casa scării
neîncălzită, nu trebuie să fie mai mică decât produsul:
- R ureq  0,6  R PE , m 2 o C - pentru uşile blocuri cu mai
req W
multe apartamente;

R ureq  0,8  R PE m 2 o C
- req , W
- pentru uşile de intrare în
casele cu o locuinţă.
PE
unde: R req este rezistenţa redusă la transfer termic a pereţilor exteriori,
(m2·oC)/W.
Tipul uşilor de acces se adoptă astfel încât valoarea
rezistenţei termice globale, Ro, să nu fie mai mică decât R req.
Valoarea coeficientului de transfer termic global, k, se determină cu
relaţia:
1 W
k ,
Ro m 2  C .
2.6. Calculul pierderilor de căldură

27
 Pentru asigurarea în încăperi a parametrilor aerului conform
normelor în vigoare la calculul puterii termice a sistemului de
încălzire este necesar să se ia în consideraţie:
 pierderile de căldură prin îngrădirile exterioare de
construcţie (pereţi exteriori - PE, planşeul ultimului nivel -
Tv, pardosea - Pd, acoperiş - A, îngrădiri vitrate - FD, FT,
uşi - UE, UB), repectiv, prin îngrădirile dintre încăperile a
căror diferenţă de temperatură depăşeşte 3 oC;
 necesarul de căldură pentru încălzirea aerului exterior
infiltrat în încăperea încălzită;
 necesarul de căldură pentru încălzirea materialelor, unităţilor
de transport intrate în încăpere;
 aporturile regulate de căldură degajată de la aparatele
electice, corpurile de iluminat, oameni, utilajul tehnologic şi
alte surse.

2.6.1. Pierderile de bază de căldură

Pierderile principale de căldură se calculează cu formula:
 
Q b  k  F  t i  t ce  n ,W ( 2.8 )
în care: k este coeficientul de transfert termic global al îngrădirii respective,
W/(m2·oC); F - aria suprafeţei perpendiculare pe direcţia fluxului termic, m 2, a
îngrădirii respective; n - coeficientul care ţine cont de poziţia îngrădirii faţă de
c
aerul exterior; t i şi t e - temperaturile de calcul ale aerului interior şi exterior,
o
C, respectiv.
Precizia de determinare a pierderilor de bază de căldură,,W
pentru fiecare încăpere trebuie să fie ±0,5W.

2.6.2. Reguli de măsurare a îngrădirilor

Dimensiunile îngrădirilor vor fi măsurate în conformitate cu
scara clădirii, conform indicaţiilor prezentate în figura 2.1.

28
 Fig. 2.1. Reguli de măsurare a îngrădirilor

2.6.3. Adaosuri la pierderile de bază de căldură

Relaţia de calcul a pierderilor de căldură cu influenţa
coeficienţilor de adaos este:

  
Q b  k  F  t i  t ce  n  1 
 β  ( 2.9 )
 100 

unde: ∑β sunt adaosurile la pierderile de bază de căldură, %, calculate cu relaţia:

β  β 1  β 2  β3 ( 2.10 )
Suma adaosurilor la pierderile de bază de căldură se
compune din:

29
 - adaosuri în funcţie de orientarea îngrădirii, care se adoptă
pentru îngrădirile (pereţi exteriori, ferestre şi uşi de balcon)
încăperilor cu orice destinaţie, β1, şi capătă valori:
Nord – 10% Sud – 0%
Nord-Est – 10% Sud-West – 0%
Est – 10% West – 5%
Sud-Est – 5% Nord-West – 10%
- adaosuri când într-o încăpere sunt 2 sau mai mulţi pereţi
exteriori, , β2, atunci adaosurile prezentate în punctul 1 se
majorează cu 5 %;
- adaosuri pentru uşi exterioare care nu sunt dotate cu perdea
de aer cald, β3, care se i-au în dependenţă de înălţimea
clădirii şi anume:
β 3  20  H,% - pentru uşă cu trei pânze şi două tambure între
ele;
β 3  27  H,% - pentru uşă cu două pânze şi un tambur între ele;
β 3  34  H,% - pentru uşă cu două pânze fără tambur între ele;
β 3  42  H,% - pentru uşă cu o singură pânză.

2.6.4. Necesarul de căldură pentru încălzirea aerului infiltrat

În clădirile de locuit şi publice dotate numai cu sisteme de
ventilaţie prin aspiraţie necesarul de căldură pentru încălzirea
aerului infiltrat, Qinf, se determină prin 2 căi şi valoarea de calcul a
căldurii se adoptă valoarea maximă obţinută, W:
1.  
Qinf  0.28  G a  c  t i  t ce  k1 ( 2.11 )
unde: Ga este debitul de aer exterior infiltrat prin îngrădiri, kg/h; c – capacitatea
termică specifică masică a aerului egală cu 1 kJ/(kg· oC); k1 – coeficient care ţine
cont de influenţa asupra temperaturii aerului infiltrat a fluxului termic
contracurent prin îngrădire şi obţine următoarele valori: 0,7 – pentru joncţiuni
dintre panouri şi ferestre cu trei foi de geam; 0,8 – pentru ferestre şi uşi de balcon
cu cercevele separate; 1 - pentru ferestre şi uşi de balcon cu cercevele cuplate.

2. 
Qinf  0.28  L a  c  ρ  t i  t ce  ( 2.12 )

30
unde: La este debitul specific normativ de aer aspirat şi compensat cu aer exterior
infiltrat, egal cu 3 m3/h la fiecare m2 de suprafaţă vie a încăperilor de locuit; c –
capacitatea termică specifică masică a aerului egală cu 1 kJ/(kg· oC); ρ –
densitatea aerului infiltrat în încăpere, egală aproximativ cu 1.37 kg/m3.
Pentru simplificarea calculelor, necesarul de căldură pentru
încălzirea aerului infiltrat se va calcula numai cu relaţia (2.12) ce
descrie cheltuielile de căldură, pentru încălzirea aerului infiltrat în
încăperile clădirilor de locuit şi obşteşti cu ventilare naturală prin
aspiraţie, necompensate cu aer cald refulat prin sistemul de ventilare
mecanic. Această căldură nu se va calcula pentru bucătării,
coridoare şi camera de baie.

2.6.5. Degajări de căldură

Din aceste considerente la calculul pierderilor de căldură a
clădirilor de locuit pentru bucătării şi încăperile de locuit se permite
a considera fluxul de căldură degajat a fi egal cu 10 W pentru un
metru pătrat de suprafaţă vie a pardoselii.

2.6.6. Bilanţul de căldură al încăperilor

Pentru determinarea pierderilor totale de căldură se
întocmeşte bilanţul de căldură al încăperilor pentru timpul de iarnă:
Q tot  Q b  Qinf  Q d ( 2.13 )
Calculul pierderilor de căldură, al adaosurilor la pierderile
de bază de căldură, a necesarului de căldură pentru încălzirea
aerului infiltrat şi a degajărilor de căldură urmează a fi indicat în
tabelul 1, anexa nr. 4.

31
 3. Proiectarea şi calculul instalaţiilor de încălzire
3.1. Determinarea condiţiilor tehnice de racordare
Alimentarea cu căldură a unei clădiri poate fi realizată astfel:
- de la sursă autonomă pentru fiecare apartament;
- de la sursă autonomă pentru întreaga clădire sau un grup de clădiri
(centrala termică de cartier);
- de la reţelele termice exterioare.
În funcţie de parametrii tehnici de racordare, instalaţiile de
încălzire se pot racorda la reţelele termice exterioare prin
următoarele moduri:
- direct;
- cu ajutorul elevatorului;
- cu pompă de amestecare;
- cu schimbător de căldură.
Racordarea directă este cea mai simplă şi cea mai
avantajoasă din punct de vedere economic dar este rar folosită,
deoarece parametrii agentului termic din reţelele termice nu
corespund cerinţelor sistemului de încălzire.
După racordarea directă mai avantajoasă din punct de vedere
economic este racordarea cu ajutorul elevatorului. Elevatorul este
un dispozitiv care asigură amestecarea apei din conducta tur a
reţelelor termice cu apa din conducta retur a instalaţiei de încălzire
astfel asigurând temperatura necesară a agentului termic în conducta
tur a sistemului de încălzire. Condiţia principală pentru a putea
racorda instalaţia de încălzire cu ajutorul elevatorului este dată de
relaţia:
ΔP  P1  P2 , MPa , ( 3.1 )
în care: P1 – presiunea în conducta tur a reţelelor termice, MPa; P 2 – presiunea în
conducta retur a reţelelor termice, Mpa.
Astfel pentru a putea racorda direct cu ajutorul elevatorului
această diferenţă trebuie să fie egală cu 0,15 MPa. Presiunea
formată de elevator ΔPE, Pa, se determină din figura 3.1 în funcţie

32
de ΔP şi de coeficientul de amestecare u care se determină cu
relaţia:
τ1  t 1
u , ( 3.2 )
t1  t 2
în care: τ1 – temperatura agentului termic în conducta tur a reţelelor termice, oC;
t1, t2 – temperatura egentului termic în instalaţia de încălzire în conducta tur şi
retur, respectiv, oC.
P,MPa PE ,Pa
0,25

0,225 100000

0,20 90000

80000
0,175
70000
0,15
60000
0,125
50000
0,10
40000
0,075
30000
0,05
20000

10000

0,5 1 1,5 2 2,5 3,0 u

Fig. 3.1. Nomograma presiunii de circulaţie a hidroelevatorului

3.2. Descrierea sistemului de încălzire

Deoarece racordarea se realizează cu ajutorul elevatorului,
care se amplasează de obicei în subsol, se recomandă ca instalaţia
de încălzire să fie cu distribuţie inferioară. Din punct de vedere al
eficienţei termice se recomandă folosirea sistemului de încălzire
bitubular, orizontal cu amplasarea conductelor de legătură în
33
pardosea. Din punct de vedere economic, atât ca preţ al materialului
cât şi al manoperei, la montare se recomandă folosirea ţevilor din
PPE sau Pexal. De asemenea pot fi folosite şi tevi din oţel. În
calitate de corpuri de încălzire pot fi folosite radiatoare din oţel de
tip panou sau corpuri de încălzire cu elemente din aluminiu sau
fontă. Pentru o mai bună fiabilitate a instalaţiei de încălzire şi pentru
a putea măsura cantitatea de căldură consumată de fiecare
consumator se recomandă folosirea colectoarelor la fiecare nivel de
la care se racordează fiecare consumator separat şi se montează pe
conducta tur contorul termic.

3.3. Amplasarea corpurilor de încălzire şi proiectarea

instalaţiei de încălzire
Proiectarea instalaţiei de încălzire începe cu amplasarea
sursei de căldură sau a nodului termic de racordare, amplasarea
colectoarelor la fiecare nivel şi amplasarea corpurilor de încălzire
care realizează transferul de căldură de la agentul termic la aerul
interior.
Nodul termic de obicei se amplasează în subsol (dacă acesta
există) sau într-o încăpere alăturată special amenajată (vezi figura
3.2). Colectoarele se amplasează în dulapuri special amenajate
amplasate în casa scării la fiecare nivel, dar astfel ca să nu creeze
incomodităţi (vezi figura 3.3).
La amplasarea corpurilor de încălzire trebuie să ţinem cont
de următoarele cerinţe:
1. sanitaro-igienice;
2. termotehnice;
3. estetice;
4. tehnologice;
5. de construcţie şi montare.
Ţinând cont de cerinţele prezentate mai sus corpurile de
încălzire se recomandă a fi amplasate pe peretele exterior sub
pervazul de la fereastră. De obicei, alături de peretele exterior nu se
amplasează mobilă sau alte obiecte care vor acoperi corpul de
34
încălzire. Alt avantaj este că peretele exterior este acoperit cu
draperii care camuflează corpul de încălzire, conductele de legătură
şi robinetele de închidere şi reglare a debitului apei ce intră în
corpul de încălzire. Iar din punct de vedere termotehnic şi sanitaro-
igienic amplasarea sub pervazul ferestrei este un avantaj, deoarece
prin neetanşietatea ferestrelor sau prin grilele higroreglabile, special
amenajate, în perioada rece se infiltrează aer rece din exterior care
este nemijlocit încălzit în imediata apropiere şi se formează o
perdea de aer cald care nu permite curenţilor de aer rece să se
deplaseze în încăpere şi să creeze disconfort. Exemplu de amplasare
a corpurilor de încălzire este prezentat în figura 3.3.
După amplasarea corpurilor de încălzire, a colectoarelor şi
nodului termic se proiectează instalaţia de încălzire. Pentru început
se desenează schema în plan a instalaţiei de încălzire, apoi se
construieşte schema axonometrică a instalaţiei de încălzire.
La proiectarea instalaţiei de încălzire atât pentru conductele
magistrale, coloane, cât şi conductele de legătură trebuie respectată
condiţia ca în direcţia curgerii agentului termic conducta tur să fie
proiectată în partea dreaptă.
Proiectarea instalaţiei de încălzire începe cu proiectarea
conductelor magistrale care unesc nodul termic cu coloanele.
Conductele magistrale de obicei se amplasează în subsol (dacă
acesta există) sau direct în sol. Coloanele se proiectează astfel ca la
ele să poată fi racordate colectoarele de la fiecare nivel (vezi figura
3.2). Plus la aceasta se prevede amplasarea şi a unor coloane aparte
în casa scării la care se vor racorda corpurile de încălzire care vor
încălzi casa scării, adică locul de uz comun. După proiectarea
coloanelor, se proiectează instalaţiile de încălzire pentru fiecare
apartament în parte. Începând de la colector se proiectează instalaţii
separate pentru fiecare apartament astfel ca să fie racordate toate
corpurile de încălzire. Se recomandă ca tipul instalaţiei să fie
ramificat, dar nu inelar sau în lanţ, deoarece cel ramificat necesită
un consum redus de materiale şi este mai funcţionabil şi fiabil. În
cutia colectorului se prevede montarea pentru fiecare consumator a
robinetelor pe conductele tur - retur, şi a contorului termic care va
35
măsura cantitatea de căldură consumată. Exemplu de proiectare a
unor astfel de instalaţii este redat în figura 3.3.

Fig. 3.2. Aplasarea nodului termic şi proiectarea instalaţiei de

încălzire în subsol
36
 Fig. 3.3. Aplasarea colectoarelor şi corpurilor de încălzire,
proiectarea instalaţiei de încălzire pentru fiecare apartament
37
 3.4. Calculul de dimensioanre a conductelor
Pentru a putea realiza calculul de dimensionare a
conductelor mai întâi se construieşte schema axonometrică a
instalaţiei de încălzire şi în interiorul fiecărui corp de încălzire se
înscriu pierderile de căldură calculate anterior pentru fiecare odaie
în parte. Dacă într-o încăpere sunt amplasate două sau mai multe
corpuri de încălzire, atunci pierderile de căldură se împart
proporţional. De obicei schema axonometrică se construieşte în
aceeaşi scară în care este prioectată instalaţia de încălzire în plan.
La construirea schemei axonometrice se ţine cont de următoarele
condiţii:
- conducta tur se desenează deasupra conductei retur;
- conductele orizontale proiectate în plan la fel orizontale se
desenează şi în schema axonometrică;
- iar conductele verticale în schema axonometrică se
desenează sub un unghi de 45o faţă de orizontală;
- intersectarea conductelor în schema axonometrică se
desenează prin întreruperea uneia din conducte;
- când se suprapun unele porţiuni din schema axonometrică,
atuci porţiunea de schemă se deplasează arătând cu linie punctată
locul de unde a fost deplasată.
După construirea schemei axonometrice se determină care
este traseul de bază de calcul al instalaţiei de încălzire. Acesta va fi
traseul de la nodul termic până la cel mai nefavorabil punct şi acesta
va fi cel mai îndepărtat şi încărcat corp de încălzire de la primul
nivel. Se recomandă ca numerotarea tronsoanelor să înceapă cu
conductele retur de la cel mai îndepărtat şi încărcat corp de încălzire
până la nodul termic, apoi de la nodul termic cu conductele tur pe
acelaşi traseu. Pentru fiecare tronson se determină lungimea şi
sarcina sa.
Exemplu de constuire a schemei axonometrice şi de
numerotare a tronsoanelor este prezentată în figura 3.4.

38
 Fig. 3.4. Schema de calcul a instalaţiei de încălzire
Calculul de dimensionare a conductelor se realizează prin
metoda rezistenţelor liniare specifice. Rezistenţa liniară medie
specifică pentru circuitul de bază ales se determină cu relaţia:
ΔPd
R m  0.65  , ( 3.3 )
Σl tr
39
în care: ΔPd – presiunea disponibilă de circulaţie a circiutului de bază, Pa; ∑ltr –
suma lungimilor tronsoanelor traseului de bază, m.
Presiunea disponibilă de circulaţie se determină cu relaţia:
ΔPd  ΔPE  B  ΔPg , ( 3.4 )
în care B este coeficient care ţine cont de cota-parte a presiunii naturale şi care
conform [6] pentru sisteme bitubulare cu circulaţie forţată are o valoare egală cu
0,4.
Presiunea naturală de circulaţie apărută în urma răcirii apei
în corpul de încălzire se determină cu relaţia:
ΔPg  g  h   ρ retur  ρ tur  , ( 3.5 )
în care: g este acceleraţia căderii libere, valoarea căreia este egală cu 9,81 m/s 2;
h – distanţa pe verticală între centrul de încălzire, adică nodul termic, şi centru de
răcire, adică corpul de încălzire, m; ρtur şi ρtreur – densitatea apei din conducta tur,
respectiv, retur, kg/m3, adoptată din tabelul 3.1 în funcţie de temperatura apei.
Tabelul 3.1. Densitatea apei în funcţie de temperatură
t, Valoarea densităţii apei, kg/m3
o
C 0,0 1,0 2,0 3,0 4,0 5,0 6,0 7,0 8,0 9,0
60 983,2 982,7 982,2 981,7 981,1 980,6 980,1 979,5 978,9 978,4
70 977,8 977,2 976,7 976,1 975,5 974,9 974,3 973,7 973,1 972,5
80 971,8 971,2 970,6 969,9 969,3 968,7 968,0 967,3 966,7 966,0
90 965,3 964,7 964,0 963,3 962,6 961,9 961,2 960,5 959,8 959,1
100 958,4 957,7 956,9 956,2 955,5 954,8 954,2 953,6 953,1 952,5
110 952,0 951,0 950,0 949,1 948,1 947,2 946,7 946,3 945,9 945,5
120 945,1 944,1 943,1 942,1 941,1 940,1 939,1 938,0 937,0 935,9
130 934,8 934,0 933,1 932,2 931,4 930,5 929,6 928,7 927,9 927,0
140 926,1 925,2 924,3 923,4 922,5 921,6 920,6 919,7 918,8 917,9

Pentru calculul de dimensionare a conductelor se va folosi

nomograma prezentată în anexa nr. 5, iar pentru determinarea
40
rezistenţelor locale se va folosi anexa nr. 6 şi tabelul 3.2.
Rezultatele calculului de dimensionare a conductelor se înscriu în
anexa nr. 7.
Debitul de apă pentru fiecare tronson se determină cu relaţia:
3.6  Q tr
G tr  , ( 3.6 )
c   t1  t 2 
în care: Qtr este sarcina tronsonului, W; c – capacitatea termică specifică masică
a apei, valoarea căreia este egală cu 4,187 kJ/(kg·oC).
Viteza de mişcare a agentului termic prin conducte se
determină cu relaţia:
G tr
v tr 
 π  d i2  , ( 3.7 )
3600  ρ   
 4 
în care: ρ este densitatea apei din conducta tur, respectiv, retur, kg/m 3; di –
diametrul interior al conductei, m.
Pierderile de presiune în instalaţia de încălzire vor fi egale
cu suma pierderilor liniare şi locale de presiune. Pierderile lineare
de presiune se vor determina cu relaţia:
ΔPlin  R i  l tr , ( 3.8 )
în care: Ri este rezistenţa locală reală a tronsonului, Pa/m.
Pierderile locale de presiune ce apar datorită schimbării
direcţiei de curgere sau îngustarea secţiunii de curgere a agentului
termic se determină cu relaţia:
ΔPloc  Σ  Pdin , ( 3.9 )
în care: ∑ζ este suma coeficientului rezistenţelor locale a fiecărui tronson; P din –
presiunea dinamică care se determină în funcţie de viteza de mişcare a agentului
termic din [4].
Pierderile totale de presiune se determină cu relaţia:

41
 ΔPtot  ΔPlin  ΔPloc .
( 3.10 )
Pentru buna funcţionalitate a instalaţiei de încălzire şi
eficienţă economică maximă privind costul instalaţiei de încălzire
trebuie să se respecte următoarea condiţie:

ε
 ΔPd  ΣΔPtot   100%  10%
. ( 3.11 )
ΔPd
Când această condiţie nu se respectă atunci se realizează
calculul de finisare prezentat în anexa nr. 7 prin modificarea
diametrelor unor tronsoane (pentru ambele tronsoane, tur şi retur)
până când se va respecta condiţia, iar dacă totuşi aceasta nu este
posibil, atunci se prevede montarea unor vane de închidere sau
clapete automate de reglare.
Tabelul 3.2. Coeficienţi de rezistenţă locală a unor elemente a
sistemelor de încălzire
Valoarea coeficientului de rezistenţă locală
Nr. (pentru unele rezistenţe în funcţie de diametrul
Denumirea
ord. nominal, mm)
10 15 20 25 32 40 50
1 2 3 4 5 6 7 8 9
1 Cruce la treceree 2
2 Cruce la branşament 3
Robinet cu ventil şi
3 10 10 7 7 5 5 4
scaun drept
Robinet drept de
4 8,5 8,5 6 6 5 5 4
radiator
Robinet colţar de
5 4 4 2 2 2 2 2
radiator
Robinet de închidere
6 0,5
sferic
7 Colector 1
8 Cazan 2,5
9 Corp de încălzire 2,5

42
 3.5. Calculul de dimensioanre a corpurilor de încălzire
În proiectul/lucrarea de an, calculul de dimensionare a
corpurilor de încălzire se efectuează pentru toate încăperile blocului.
Scopul calculului este a determina suprafaţa sau numărul de
elemente ale fiecărui corp de încălzire, şi aceasta se poate afla doar
după calculul de dimensionare a conductelor. Se recomandă de
folosit corpuri de încălzire de tip panou din oţel. Puterea termică a
fiecărui corp de încălzire în funcţie de dimensiunile sale sunt
prezentate în anexa nr 8. Tot în această anexă este prezentat modul
de pozare a corpurilor de încălzire cât şi unele dimensiuni de
montare.
Consecutivitatea de dimensionare a corpurilor de încălzire
este următoarea:
- se determină diferenţa dintre temperatura medie a agentului
termic şi temperatura aerului interior:

Δt c 
 t1  t 2   t
ai , ( 3.12 )
2
în care tai este temperatura aerului interior, oC;
- se determină diferenţa dintre temperatura medie a agentului
termic şi temperatura aerului interior la condiţii nominale,
adică la condiţiile în care s-au determinat puterile termice
ale corpurilor prezentate în paşaportul tehnic al corpurilor de
încălzire (anexa nr. 8):

Δt n 
 t1  t 2   t
ai ; ( 3.13 )
2
- se determină coeficientul de corecţie a puterii termice a
corpurilor de încălzire, reieşind din condiţiile reale:
n
 Δt 
   c  , ( 3.14 )
 Δt n 
în care n este exponentul de reglare a puterii termice a corpului de încălzire;
43
 - se determină puterea termică reală a corpului de încălzire
readusă la condiţii nominale:
q real
real 
q nom ,

( 3.15 )
în care qreal este puterea reală pe care trebuie s-o cedeze corpul de încălzire şi care
este egală cu pierderile de căldură pentru încăperea în care este amplasat corpul
de încălzire, calculată anterior;
- din anexa nr. 8 se determină tipul, dimensiunile şi puterea
termică instalată a corpurilor de încălzire în funcţie de
puterea termică reală a corpului de încălzire, readusă la
condiţii nominale, adoptând astfel corpul de încălzire ca
puterea termică instalată să fie mai mare sau egală decât cea
reală readusă la condiţii nominale;
- rezultatele calculelor se înscriu în tabelul prezentat în anexa
nr. 9.
Dimensiunile sau numărul de elemente a corpurilor de
încălzire se reprezintă atât în plan cât şi pe schema axonometrică
(vezi fig. 3.3 şi 3.4).

3.6. Calculul de dimensioanre a utilajului din nodul termic

Deoarece s-a stabilit că racordarea instalaţiei de încălzire la
reţelele termice exterioare se face cu ajutorul hidroelevatorului,
calculul de dimensionare a utilajului din nodul termic se rezumă în
principal la dimensionarea hidroelevatorului.
Cele mai răspândite hidroelevatoare, utilizate în ţară, sunt de
marca ВТИ МОСЭНЕРГОб reprezentat în figura 3.5.

44
 Gac dd dor Gs
P1 Pe,1

Gat

Fig. 3.5. Hidroelevatorul din oţel ВТИ

Caracteristica de bază a hidroelevatorului este coeficientul
de amestecare calculat anterior cu relaţia 3.2 sau cu relaţia:
G at
u , ( 3.16 )
G ac
în care: Gat este debitul de apă antrenată de elevator din conducta retur a
instalaţiei de încălzire, t/h; G ac – debitul de apă activată, adică preluată din
conducta tur a reţelelor termice, t/h.
Debitul de apă activată, t/h, se determină cu relaţia:
Q sî
G ac  0.86  , ( 3.17 )
ρ ac   τ1  τ 2 
în care: Qsî este puterea termică a sistemului de încălzire, egală cu suma puterilor
termice a tuturor corpurilor de încălzire, W; τ1 şi τ2 – temperatura agentului
termic din reţele termice în conducta tur, retur, respectiv, oC; ρac – densitatea apei
activate, kg/m3, adoptată din tabelul 3.1 în funcţie de temperatura medie a apei.
Debitul de apă antrenată din conducta retur a instalaţiei de
încălzire, t/h, se determină cu relaţia:
G at  G s  G ac , ( 3.18 )
în care: Gs este debitul de apă de calcul în sistemul de încălzire, obţinut în urma
amestecării apei antrenate şi celei activate, t/h.
Debitul de apă în sistemul de încălzire, t/h, se determină cu
relaţia:
45
 Qsî
G s  0.86  , ( 3.19 )
ρ s   t1  t 2 
în care: t1 şi t2 este temperatura apei în instalaţia de încălzire în conducta tur şi
retur, respectiv, oC.; ρs – densitatea apei în instalaţia de încălzire, kg/m 3, adoptată
din tabelul 3.1 în funcţie de temperatura medie a apei.
Calculul de dimensionare a hidroelevatorului se reduce la
determinarea diametrului orificiului camerei de amestecsre, d or, şi a
duzei, dd.
În cazul în care rezistenţa sistemului de încălzire este
cunoscută, ∑ΔPtot, diametrul orificiului camerei de amestecare, mm,
se determină cu relaţia:
d or  8.74  G ap , ( 3.20 )
în care Gap este debitul de apă în sistemul de încălzire, t/h, adus la
rezistenţa de 1 m cl. H2O cu relaţia:
Gs
G ap  98.05  .
Ptot
( 3.21 )
În dependenţă de diametrul orificiului obţinut se alege
numărul elevatorului cu diametrul dor standard (nr. 1 – 15 mm, nr. 2
– 20 mm, nr. 3 – 25 mm, nr. 4 – 30 mm, nr. 5 – 35 mm, nr. 6 – 47
mm, nr. 7 – 50 mm.).
După alegerea elevatorului se calculează diametrul duzei, dd,
mm, cu formula de mai jos şi valoarea lui se rotunjeşte cu precizia ±
0,05 mm.

d or
dd 
4
0.78 2 d  . ( 3.22 )
 1  u    or   0.6  1  u   0.4  u 2
2
2
G ap  10 
.
46
 4. Proiectarea şi calculul instalaţiilor de ventilare
4.1. Noţini generale
În conformitate cu normele în vigoare, în casele de locuit se
prevăd sisteme de ventilare naturală de aspiraţie, realizate prin
canale amplasate în pereţii interiori sau panouri prefabricate. În
apartamentele cu aerisire integrală (directă) sau de colţ, precum şi
în apartamentele cu una, două sau trei odăi, evacuarea aerului se
realizează prin canale din bucătării, camere de baie şi WC-uri. În
apartamentele cu patru şi mai multe odăi fără aerisire integrală
(directă) sau de colţ trebuie să fie prevăzută ventilarea naturală prin
aspiraţie direct din camerele de locuit nealăturate cu WC-urile şi
bucătăriile. În caz de necesitate, în bucătăriile apartamentelor,
amplasate la ultimele nivele şi neechipate cu încălzitoare de apă cu
gaz, se recomandă amplasarea ventilatoarelor axiale în canale
separate. Refularea aerului exterior se prevede prin neetanşietăţi în
construcţiile exterioare, ferestre şi uşi de balcon.
Evacuarea aerului din diferite încăperi se efectuează prin
canale separate. Dimensiunile minime ale grilelor cu jaluzele: în
bucătăriile apartamentelor cu una, două şi trei odăi fără ventilatoare
- 20x25cm, în WC-uri şi camere de baie - 15x15cm; în blocurile
sanitare comune - 15x20cm. Este admisă amplasarea separată a
canalelor colectoare din camera de baie, bucătărie şi WC-ul din
acelaşi apartament cu canalele colectoare din bucătării sau blocuri
sanitare, situate la diferite niveluri. Conectarea canalului local la
canalul colector trebuie efectuată nu mai aproape decât peste un
nivel. Se admite colectarea canalelor la etajul tehnic, dacă încăperile
ventilate sunt de aceeaşi sau aproximativ de aceeaşi destinaţie. Nu
este admisă colectarea canalelor din încăperile orientate în direcţii
opuse.

4.2. Calculul instalaţiilor de ventilare

47
 Schimbul de aer sau debitul de aer necesar L, m 3/h, evacuat
sau introdus în încăpere se determină cu una din relaţiile:
L  nV , ( 4.1 )
L  kA , ( 4.2 )
3
în care: n este numărul de schimburi,1/h; V - volumul încăperii, m , A - suprafaţa
încăperii, m2; k - debitul de aer specific, m3/h·m2.
Presiunea disponibilă gravitaţională ∆Pg, Pa, se determină cu
relaţia:
ΔPg  Δρ  g  h , ( 4.3 )
în care: Δρ este diferenţa de densităţi ale aerului exterior şi interior, kg/m 3,
Δρ=ρext - ρint; g - acceleraţia căderii libere, g=9,81 m/s2; h -înălţimea canalului de
ventilare, m.
Densitatea aerului ρ, kg/m3, la temperatura t,°C, poate fi
determinată cu formula:
353
ρ , ( 4.4 )
273  t
în care t este temperatura aerului, oC.
Secţiunea canalelor F, m2, se determină cu relaţia:
L
F , ( 4.5 )
3600  v adm
în care vadm este viteza admisibilă de mişcare a aerului, m/s, care se adoptă
conform indicaţiilor prezentate în [3].
Pierderea totală de presiune în canalul de ventilare ∆P, Pa,
se determină cu relaţia:
ΔP  R  l  β  Z , ( 4.6 )
în care: R sunt pierderile de presiune liniare, Pa/m; l - lungimea tronsonului, m;
β-coeficient ce ţine cont de rugozitatea materialului canalului de aer, se determină
din tab. 14.3 [3]; Z – pierderile de presiune locale, Pa .
Pierderile de presiune locală Z, Pa, se deteremină cu relaţia:

48
 Z  Σζ  hd , ( 4.7 )
în care: Σζ este suma coeficienţilor de rezistenţă locală, se determină din anexa 9
[3]; hd – presiunea dinamică, Pa, se determină din Fig.14.9 [3].
Calculul se consideră corect, dacă rezerva de presiune se află
în intervalul 10-15%.
Exemplu de calcul. Să se proiecteze şi să se calculeze
sisteme de ventilare naturală prin aspiraţie, organizată prin canale
din bucătării, WC - e şi camere de baie.
Rezolvare. Sistemul de ventilare prin refulare este
neorganizat, se realizează prin neetanşietăţile ferestrelor şi uşilor,
sau la deschiderea acestora. Sistemul de ventilare se proiectează
pentru un apartament de colţ cu camerele de locuit 101 şi 116,
bucătăria 102, WC-ul 102A şi camera de baie 102B (parter) şi
pentru apartamentele analogice la nivelul întâi şi doi. Canalele de
aer de aspiraţie se amplasează în pereţii interiori din cărămidă,
separat pentru bucătărie, WC-u, camera de baie. În WC-uri sunt
prevăzute grile cu jaluzele reglabile, în bucătării - cu jaluzele fixe,
deoarece în bucătării sunt amplasate maşini de gătit alimentate cu
gaz natural. Grilele sunt amplasate la distanţa de 300 mm de tavan.
În partea superioară a coşului de evacuare se montează o căciulă de
protecţie.
Determinarea debitului de aer de pentru ventilare se
efectuează în modul următor: se calculează volumul schimbului
necesar de aer pentru spaţiul locativ; se determină debitul necesar
de aer pentru spaţiul auxiliar (bucătărie, WC-u, cameră de baie); din
aceste două valori se adoptă valoarea cea mai mare şi aceasta va fi
valoarea de calcul.
Temperatura de calcul a aerului şi numărul de schimburi
orare de aer în încăpere, pentru casa de locuit se stabilesc în
conformitate cu normele în vigoare (anexa 1 din [3]). Rezultatele
calculului se înscriu în formă de tabel.

49
 Tabelul 4.1. Debitul de aer de calcul

Debitul
Nr. Denumirea Dimensiunile, Suprafaţa, de aer
Indicii n sau k
înc. încăperii m m2 necesar,
m3/h

Debitul de aer necesar conform spaţiului locativ

Odaie
101 (201,301) 4,1 x 2,7 11,07 3 m3/m2·h 33,21
locativă
Odaie
116 (216,316) 3,5 x 2,8 9,80 3 m3/m2·h 29,40
locativă
Total: 62,61 m3/h
Debitul de aer necesar pentru încăperile auxiliare
102 (202,302) Bucătărie - - 60,0 m3/h 60,0
102A(202A,302A) WC - - 25,0 m3/h 25,0
Cameră de
102B(202B,302B) - - 25,0 m3/h 25,0
baie
Total: 110,0 m3/h

Deci, debitul de aer de calcul se adoptă conform necesarului

de aer conform spaţiului auxiliar L=110m3/h.
Presiunea disponibilă gravitaţională pentru canalele
încăperilor va fi:
- bucătării:
parter:
5
ΔPgp  ρ ext 18
 ρint g  h p  1,270  1,213  9,81  6,4  3,58Pa ,

etajul I:

 5
ΔPge1  ρ ext 18
 ρint g  h e1  1,270  1,213  9,81  3,7  2,07Pa
50
etajul II:

5
ΔPge2  ρ ext 
18
 ρ int  g  h e2  1,270  1,213  9,81  1,0  0,56Pa .

- WC-uri:
parter:

5
ΔPgp  ρext 15
 ρint 
 g  h p  1,270  1,226  9,81 8,9  3,84Pa

etajul I:
5
ΔPge1  ρ ext 15
 ρint g  h e1  1,270  1,226  9,81  5,5  2,37Pa

etajul II:

5
ΔPge2  ρext 15
 ρint 
 g  h e2  1,270  1,226  9,81 2,1  0,91Pa .

- camerele de baie:
parter:
5
ΔPgp  ρ ext 25
 ρint g  h p  1,270  1,185  9,81  8,4  7,09Pa

etajul I:
5
ΔPge1  ρ ext 
25
 ρ int  g  h e1  1,270  1,185  9,81  5,4  4,50Pa

etajul II:
5
ΔPge2  ρ ext 25
 ρint g  h e2  1,270  1,185  9,81  2,3  1,92Pa .

Dimensionarea canalelor se efectuează pentru fiecare

încăpere separat, ţinând cont de viteză admisibilă: vadm=0,5-1,5 m/s.
- bucătărie:
60
F  0.0167m 2 .
3600  1

51
Canalele de ventilare se adoptă din cărămidă. Secţiunea de calcul
corespunde dimensiunilor 140x140 mm, cu Fr=0,0196 m2, viteza
reală va fi:
60
vr   0,85m/s ;
3600  0,0196

- WC-u şi camera de baie:

25
F  0.007m2 .
3600  1
Canalele de ventilare se adoptă din cărămidă. Secţiunea de calcul
corespunde dimensiunilor 140x140 mm, cu Fr=0,0196 m2, viteza
reală va fi:
25
vr   0,35m/s .
3600  0,0196

Deoarece vr < vadm este necesară reglarea debitului de aer cu

ajutorul grilelor cu jaluzele.
Secţiunea grilelor cu jaluzele se determină pentru viteza
vadm=0,5-1,0 m/s:
- bucătărie:
60
F  0.0167m 2 .
3600  1
Se adoptă secţiunea 20x25 cm.
Secţiunea reală Fr=0,05 m2. Secţiunea vie Fv=0,6 0,05=0,03 m2.

60
Atunci viteza reală a aerului evacuat v r  3600  0,03  0,56m/s .

52
 - WC-u şi camera de baie:
25
F  0.014m 2 .
3600  0,5

Se adoptă secţiunea 15x15 cm. Secţiunea reală Fr= 0,0225 m2.

Secţiunea vie Fv=0,6 0,0225=0,0135 m2. Atunci viteza reală a

25
aerului evacuat v r  3600  0,0135  0,51m/s .

Calculul aerodinamic se efectuează pentru nouă canale de

ventilare din bucătărie, WC-u şi camera de baie. Suma rezistenţelor
locale este prezentată în tabelul 4.2.

Tabelul 4.2. Suma rezistenţelor locale

Dimensiunile Denumirea Valoarea şi suma
Nr. canalului
canalului, mm rezistenţei rezistenţelor, Σζ
1 (2,3) Grilă cu jaluzele,
Bucătărie 140x140 cot, căciulă de 2+1,2+1,3=4,5
protecţie
Grilă cu jaluzele,
4 (5,6)
140x140 cot, căciulă de 2+1,2+1,3=4,5
WC-u
protecţie
Grilă cu jaluzele,
7 (8,9)
140x140 cot, căciulă de 2+1,2+1,3=4,5
Camera de baie
protecţie

Rezultatele calculului aerodinamic sunt prezentate în

tabelul 1 anexa 10.
În tabelul dat sunt prezentate rezultatele calculului pentru
etajul I şi II. În bucătărie la etajul II se amplasează un ventilator
axial în canalul de aer. Pentru celelalte încăperi nu se efectuează
schimbări în calcul. Dimensionarea preliminară corespunde
rezultatelor calculului pierderilor de presiune în canalele de aer.

53
 Bibliografie
1. NCM E.04.01-2006. Protecţia termică a clădirilor, Agenţia
construcţii şi dezvoltare a teritoriului a Republicii Moldova,
Chişinău, 2007.
2. CP E.04.05-2006. Proiectarea protecţiei termice a clădirilor,
Agenţia construcţii şi dezvoltare a teritoriului a Republicii
Moldova, Chişinău, 2007.
3. Tihomirov C. V., Sergheenko E. S.. Termotehnica,
alimentarea cu căldură şi gaze, ventilarea, Chişinău, Firma
editorial-poligrafică „Tipografia Centrală”, 1994.
4. Pavel Vârlan. Instalaţii de încălzire, Chişinău, Editura
“TEHNICA”, 1996.
5. Paşaportul tehnic al corpurilor de încălzire.
6. Внутренние санитарно – технические устройства, часть
1, Отопление, Справочник проектировщика под
редакцией И. Г. Староверова, изд. 4-е, Москва,
Стройиздат, 1990 г.
7. Манюк В. И., Каплинский Я. И. и др., Наладка и
эксплуатация водяных тепловых сетей, 3-е изд. М.
Стройиздат, 1988.
8. Ионин А. А., Хлыбов Б. М., Братенко В. Н., Терлецкая
Е. Н., Теплоснабжение, М. Стройиздат, 1982.
9. СНиП 2.04.05-91, Отопление. Вентиляция и
кондиционирование.

54
 ANEXA nr. 1
Varianta 1
Ñ
6000
12000

B
6000

7000 3200 7000

34400
1 2 3 4

Varianta 2
Ñ
6000
12000

B
6000

A
8800 6000 2600
34800
1 2 3 4

55
 ANEXA nr. 1 (continuare)
Varianta 3
Ñ
4000
8000

B
4000

A
1400 2600 2600 2600 2600 2600
28800
1 2 3 4 5 6 7

Varianta 4

Ñ
6000
12000

B
6000

A
7200 2700 6300
32400
1 2 3 4

56
 ANEXA nr. 1 (continuare)
Varianta 5
1 2 4 5 6 8
3600 3600 3000 3000 4200

Ñ
5700
11400

B
5700

A
3600 3000 3600 3600 3600
34800
1 2 3 5 7 8

Varianta 6
Ñ
6000
12000

B
6000

A
6000 2800 6000 3000
35600
1 2 3 4 5

57
 ANEXA nr. 1 (continuare)
Varianta 7
Ñ

6000
12000

B
6000

A
7000 3200 7000
34400
1 2 3 4

Varianta 8
Ñ
8000
16000

B
8000

A
8000 2600 8000
18600
1 2 3 4

58
 ANEXA nr. 1 (continuare)
Varianta 9
Ñ

6000
12000

B
6000

A
6000 2400 8000
32800
1 2 3 4

Varianta 10
Ñ
6400
12800

B
6400

A
7200 2700 6300
32400

1 2 3 4

59
 ANEXA nr. 1 (continuare)
Varianta 11
Ñ
6000
12000

B
6000

A
6000 2400 8000
32800
1 2 3 4

Varianta 12

Ñ
6000
12000

B
6000

A
7200 2400 5600
30400
1 2 3 4 5

60
 ANEXA nr. 1 (continuare)
Varianta 13
Ñ

6400
12800

B
6400

A
6600 3000 3800
26800
1 2 3 4

Varianta 14
Ñ
6000
12000

B
6000

A
6200 2600 6000
29600
1 2 3 4

61
 ANEXA nr. 1 (continuare)
Varianta 15
Ñ

5100
11400

B
6300

A
7200 2700 5700
31200
1 2 3 4

Varianta 16

Ñ
6000
12000

B
6000

6800 3000 6000

31600
1 2 3 4

62
 ANEXA nr. 1 (continuare)
Varianta 17

6000
12000

B
6000

7200 3000 6000

32400
1 2 3 4

Varianta 18
Ñ
6400
12800

B
6400

6000 3000 6600

31200
1 2 3 4

63
 ANEXA nr. 1 (continuare)
Varianta 19
Ñ 5400
10800

B
5400

A
7300 3000 6900
34400
1 2 3 4

Varianta 20
Ñ
6000
12000

B
6000

A
6000 2500 10600
38200
1 2 3 4

ANEXA nr. 1 (continuare)

64
 Varianta 21
Ñ

6400
12800

B
6400

A
7200 2600 4800
29200
1 2 3 4

Varianta 22
Ñ
6000
12000

B
6000

A
6000 2500 8400
33800
1 2 3 4

ANEXA nr. 1 (continuare)

65
 Varianta 23
Ñ
5200
10400

B
5200

A
6600 3000 6400
32000
1 2 3 4

Varianta 24
Ñ
6000
12000

B
6000

A
6600 2800 6000
30800
1 2 3 4

ANEXA nr. 2
66
 Tabelul 1. Temperatura aerului exterior şi durata sezonului de
încălzire
Temperatura de calcul a aerului
Suma ultimelor două
cifre ale codului

exterior, cu coeficientul k=0.92, oC

Durata
Medie pe durata
Localitatea
sezonului
Celei Celor celei
sezonului de
mai mai reci mai
5 zile de încălzire
reci reci
c încălzire zsî, zile
zile te luni
tms
tml
1 2 3 4 5 6 7
1 Bălţi -24 -18 +0.2 -4.4 172
2 Cahul -17 -15 +1.0 -3.2 158
3 Chişinău -21 -16 +0.6 -3.5 166
4 Comrat -20 -16 +0.8 -3.2 164
5 Drochia -23 -17 -0.1 -4.5 175
6 Edineţ -24 -17 -0.4 -4.5 177
7 Floreşti -22 -17 -0.2 -4.5 173
8 Leova -19 -15 +0.8 -3.3 165
9 Lipcani -26 -19 -0.4 -4.6 181
10 Ocniţa -24 -18 -0.4 -4.5 177
11 Orhei -20 -16 +0.6 -3.5 168
12 Otaci -26 -19 -0.4 -4.6 181
13 Soroca -25 -19 -0.2 -4.5 173
14 Străşeni -21 -16 +0.6 -3.5 166
15 Teleneşti -22 -17 -0.1 -3.9 170
16 Tiraspol -20 -16 +0.7 -3.3 163
17 Ungheni -24 -18 +0.3 -3.8 170
18 Vulcăneşti -17 -15 +1.0 -3.1 156

ANEXA nr. 3
Tabelul 1. Coeficientul de schimb de căldură la suprafaţa interioară a elementului de
construcţie
67
 Coeficientul de
schimb de
Suprafaţa interioară a elementului de închidere căldură
αi,
W/(m2·oC)
Pereţi, poduri, tavane netede, tavane cu muchii raportul
dintre înălţimea muchiilor h şi distanţa dintre muchiile 8,7
vecine h/a 0,3
Tavane cu muchii proeminente şi raportul
7,6
h/a > 0,3
Ferestre 8,0
Luminatoare zenitale 9,9
Planşee peste subsoluri sau încăperi reci, la fluxul termic
6
descendent

Tabelul 2. Coeficientul de schimb de căldură la suprafaţa exterioară a elementului de

construcţie
Coeficientul de
schimb de
Suprafaţa interioară a elementului de închidere căldură
α e,
W/(m2·oC)
Suprafeţe exterioare ale elementelor de construcţie în
contact cu aerul exterior (pereţi exteriori, acoperişuri, 23
terase, planşee peste spaţii libere).
Planşee deasupra subsolurilor reci, care comunică cu aerul
17
exterior.
Suprafeţe ale podurilor şi subsolurilor cu goluri de ferestre,
12
precum şi suprafeţe ale straturilor de aer puternic ventilate.
Suprafeţe ale demisolurilor reci fără ferestre, precum şi ale
6
subsolurilor tehnice.
Notă: pentru condiţii de vară αe=12W/m2×°C .

ANEXA nr. 3 (continuare)

68
 Tabelul 3. Diferenţa normată de temperatură dintre temperatura
aerului interior şi temperatura suprafeţei interioare a elementului de
închidere
Diferenţa normată de temperatură
tn , oC pentru

pasajelor şi subsolurilorPlanşee deasupra

zenitaleLuminatoare
şi teraseAcoperişuri
exterioriPereţi
Tipuri de clădiri şi încăperi

Case de locuit, instituţii curativ –

preventive, creşe şi grădiniţe de copii, 4,0 3,0 2,0 tint-td
şcoli şi internate
Clădiri publice, cu excepţia celor
indicate mai sus, clădiri administrative
4,5 4,0 2,5 tint-td
şi auxiliare, cu excepţia celor cu regim
umed şi foarte umed
0,8·
tint-td ,
Clădiri industriale cu regim uscat şi (tint-td),
însă 2,5 tint-td
normal însă
sub 7
sub 6
Clădiri industriale şi alte clădiri cu 0,8·
tint-td 2,5 -
regim umed şi foarte umed (tint-td)
Clădiri de producţie cu exces
considerabil de căldură peste 23W/m3
12 12 2,5 tint-td
şi cu umiditatea de calcul relativă a
aerului interior sub 50%.
*Notă: td- temperatura punctului de rouă corespunzătoare temperaturii de
calcul, oC, şi umidităţii relative a aerului interior adoptată conform
ГОСТ12.1.005, documentelor normative în vigoare şi codurile practice

69
 pentru clădirile respective.

ANEXA nr. 3 (continuare)

Tabelul 4. Coeficientul care ţine cont de poziţia elementului de
construcţie faţă de aerul exterior
Coeficientul
Tipul elementului de închidere
n
Pereţi exteriori şi acoperişuri (inclusiv cele ventilate cu aer
rece exterior), luminatoare zenitale, planşee de pod (cu
acoperişuri din materiale în bucăţi) şi deasupra pasajelor, 1
planşee deasupra subsolurilor reci (fără pereţi de închidere)
în zona climaterică de nord.
Planşee deasupra subsolurilor reci, care comunică cu aerul
exterior, planşee de pod (cu acoperişuri din materiale în
0,9
rulouri) , planşee deasupra subsolurilor reci (cu pereţi de
închidere) şi etaje reci în zona climaterică de nord.
Planşee deasupra subsolurilor neîncălzite cu ferestre în
0,75
pereţi
Planşee deasupra subsolurilor neîncălzite fără ferestre în
0,6
pereţi, situate mai sus de nivelul solului
Planşee deasupra subsolurilor tehnice neîncălzite, amplasate
0,4
sub nivelul solului
Notă: Pentru planşeele de pod la podurile calde şi la planşeele deasupra
subsolurilor cu temperatura aerului în ele tc mai mare decât text, însă mai
t int  tc
mică decît ti, coeficientul n se determină cu relaţia: n  .
t int  t ext

Tabelul 5. Temperatura aerului interior în funcţie de destinaţia

încăperii
Camere de locuit şi holuri 20
Vestibuluri 18
Camere pentru baie şi duşuri 25
Bucătării 18
Wc -uri 15
Scări şi coridoare exterioare 10
apartamentului
70
 Intrări (tambure) 10
Spălătorii şi călcătorii 15
Uscătorii la blocuri de locuinţe 25
ANEXA nr. 3 (continuare)
Tabelul 6. Valorile normate ale rezistenţei la transfer termic ale
elementelor de închidere
Rezistenţa normată la transfer termic a elementelor
de închidere, Rreq, m2×°C/W

Planşee de pod, planşee deasupra

Luminatoare cu vitrare verticală

Ferestre şi uşi de balcon, vitralii
Grade –

subsolurilor neîncălzite
Acoperişuri şi planşee deasupra
zi în
perioada
Clădiri şi încăperi de
Pereţi

încălzire
pasajelor
Dd,
°C×zi

1 2 3 4 5 6 7
2000 2,1 3,2 2,8 0,3 0,3
Case de locuit, 4000 2,8 4,2 3,7 0,45 0,35
instituţii curative –
6000 3,5 5,2 4,6 0,6 0,4
preventive, creşe şi
8000 4,2 6,2 5,5 0,7 0,45
grădiniţe de copii,
şcoli şi internate 10000 4,9 7,2 6,4 0,75 0,5
12000 5,6 8,2 7,3 0,8 0,55
Clădiri publice, 2000 1,8 2,4 2,0 0,3 0,3
cu excepţia celor 4000 2,4 3,2 2,7 0,4 0,35
indicate mai sus, 6000 3,0 4,0 3,4 0,5 0,4
clădiri 8000 3,6 4,8 4,1 0,6 0,45
administrative şi 10000 4,2 5,6 4,8 0,7 0,5
auxiliare, cu
excepţia celor cu
regim umed şi foarte 12000 4,8 6,4 5,5 0,8 0,55
umed
2000 1,4 2,0 1,4 0,25 0,2
4000 1,8 2,5 1,8 0,3 0,25
Clădiri industriale
6000 2,2 3,0 2,2 0,35 0,3
cu regim uscat şi
8000 2,6 3,5 2,6 0,4 0,35
normal
10000 3,0 4,0 3,0 0,45 0,4
12000 3,4 4,5 3,4 0,5 0,45
*Notă:Valoarea ,Rreq pentru mărimea Dd care se deosebeşte de cea din tabel se

71
determină cu formula:
Rreq =a× Dd +b, în care Dd - grade-zi în perioada de încălzire, °C×zi pentru punctul
concret; a,b – coeficienţi ai căror valoare trebuie adoptată conform datelor din tabele
pentru grupele corespunzătoare de clădiri, cu excepţia coloanei 6, pentru grupa de
clădiri din poziţia 1 pentru care în intervalul: de pînă la 6000°C*zi a=0,000075,
b=0,15; 6000-8000°C*zi a=0,00005, b=0,3; 8000 şi mai mult °C*zi a=0,000025,
b=0,5.

72
 ANEXA nr. 5

73
 ANEXA nr. 6
74
75
 ANEXA nr. 8
76
77
78
79
 SISTEME DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ ŞI
VENTILAŢIE

Indicaţii metodice
pentru elaborarea proiectelor/lucrărilor de an

Autori: Tatiana COLOMIEŢ

Andrei BÎNZARI
Iulia NEGARĂ

Redactor: E. Gheorghişteanu
––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
Bun de tipar Formatul hârtiei 60x84 1/16.
Hârtie ofset. Tipar RISO Tirajul 55 ex.
Coli de tipar 5,0 Comanda nr.
––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
U.T.M., 2004, Chişinău, bd. Ştefan cel Mare, 168.
Secţia Redactare şi Editare a U.T.M.
2068, Chişinău, str. Studenţilor, 9/9

80