CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

⸛ROMÂNIA VS ITALIA⸛
INTRODUCERE
Curtea Constituțională are rolul de a verifica constituționalitatea
legilor și a actelor ce au forță de lege ale fiecărui stat și regiune, prin
aceea că trebuie să stabilească dacă „actele legislative au fost realizate
respectând cerințele din Constituție (așa numita constituționalitate formală
a legilor) și dacă conținutul lor este în conformitate cu principiile
constituționale (așa numita constituționalitate substanțială a legilor).
Curtea Constituţională a României este acea autoritate publică ce
sprijină buna funcţionare a puterilor publice în cadrul raporturilor
constituţionale de separaţie, echilibru, colaborare şi control reciproc fiind
independentă faţă de orice altă autoritate publică şi se supune numai
Constituţiei şi legii sale organice. Din punct de vedere organizatoric, este
alcătuită din 9 judecători, numiţi pe un mandat de 9 ani, care nu poate fi
reînnoit sau prelungit, numiți astfel: trei judecători sunt numiţi de Camera
Deputaţilor, trei sunt numiţi de Senat şi trei de Preşedintele României prin
decret. Fiecare Cameră a Parlamentului numeşte prin hotărâre, cu votul
majorităţii membrilor săi, la propunerea Biroului permanent şi pe baza
recomandării Comisiei juridice, în calitate de judecător.
Curtea Constituțională a Italiei este formată din 15 judecători,
numiți astfel : o treime de către Șeful de Stat, o treime de către
Parlamentul în ședință comună și o altă treime de către suprema
magistratură, nominalizați pe 9 ani. Aceștia aleg dintre ei un Președinte,
cu posibilitatea de realegere. Președinția Curții Constituționale este
considerată a patra funcție în stat, iar membri Curții beneficiază de
imunitate politică și penală.

CUPRINS
Curtea Constituțională este singura autoritate de jurisdicţie
constituţională a fiecărui stat, este acea instituţie publică care garantează
supremaţia Constituţiei, care asigură o formă de control centralizat, având
statutul său propriu.Totodată, aceasta este independentă faţă de orice
altă autoritate, nu este o putere în stat şi nici nu deţine vreuna din
funcţiile puterilor legislative, executive şi judecătoreşti, se supune numai
Constituţiei şi legii sale organice şi se pronunţă în legătură cu disputele
privind constituționalitatea legilor și a actelor normative cu putere de lege
adoptate de stat, soluționează conflictele care decurg din stabilirea
competențelor statului și competențele repartizate statului, precum și între
regiuni şi judecă acuzațiile formulate împotriva Președintelui Republicii și
miniștrilor, în condițiile stabilite de prevederile Constituției. Curtea
Constituţională a României şi a Italiei emite decizii, hotărâri şi avize și nu
poate fi contestată de nicio autoritate publică.
Preşedintele Curţii Constituţionale a celor două țări este ales prin vot
pentru o perioadă de trei ani și cu posibilitatea de realegere, având
următoarele atribuţii: coordonează activitatea Curţii Constituţionale,
convoacă şi prezidează şedinţele Curţii Constituţionale, desemnează
judecătorul-raportor în cazurile prevăzute de lege şi stabileşte termenele
de judecată, reprezintă Curtea Constituţională în faţa autorităţilor publice
şi a altor organizaţii ale statului sau străine, constată cazurile de încetare
a mandatului judecătorilor şi sesizează autorităţile publice, pentru
ocuparea postului vacant şi îndeplinește alte atribuții, conform legii. 
Constituţia ambelor state este incompatibilă cu orice altă funcţie
publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul juridic
superior, fapt pentru care aceasta condiţionează posibilitatea de fi
judecător al Curţii Constituţionale de existenţa unei pregătiri juridice
superioare, de o înaltă competenţă profesională, de o vechime de cel
puţin 18 ani în activitatea juridică sau în învăţământul juridic superior
pentru Curtea Constituțonală a României și de o vechime de cel puţin 20
ani pentru Curtea Constituțonală a Republicii italiene. În timp ce Curtea
Constituțonală a României este alcătuită din 9 judecători, cea a Italiei este
alcătuită din 15 judecători, în ambele state aceştia fiind numiţi pe un
mandat de 9 ani, care nu poate fi reînnoit sau prelungit.
Judecătorii Curţii Constituţionale sunt obligaţi să-şi îndeplinească
funcţia încredinţată cu imparţialitate şi în respectul Constituţiei, să
păstreze secretul deliberărilor şi al voturilor şi să nu ia poziţie publică sau
să dea consultaţii în probleme de competenţa Curţii Constituţionale, să-şi
exprime votul în adoptarea actelor Curţii Constituţionale, să comunice
preşedintelui Curţii Constituţionale orice activitate care ar putea
atrage incompatibilitatea cu mandatul pe care îl exercită, să nu permită
folosirea funcţiei pe care o îndeplinesc în scop de reclamă comercială sau 
propagandă de orice fel şi să se abţină de la orice activitate sau
manifestări contrare independenţei şi demnităţii funcţiei lor. Mandatul de
judecător al celor două curţi Constituţionale încetează la expirarea
termenului pentru care a fost numit sau în caz de demisie, de pierdere a
drepturilor  electorale, de excludere de drept ori de deces, în situaţiile de
incompatibilitate sau de imposibilitate a exercitării funcţiei de judecător
mai  mult de 6 luni, în caz de pierdere a cetățeniei statului din care face
parte, în cazul lipsei domiciliului în țara respectivă, în  cazul înscrierii într-
un partid politic sau pentru încălcarea gravă a obligaţiilor stabilite de lege.
Legea constituţională a fiecărui stat stabileşte că Judecătorii Curţii
Constituţionale nu pot fi revocaţi sau suspendaţi din funcţie doar în baza
unei decizii a Curţii, aceasta pe motive de incapacitate fizică sau civilă ori
pentru grave deficienţe în îndeplinirea atribuţiilor, adoptată cu o
majoritate de două treimi din numărul judecătorilor care participă la
şedinţa convocată în acest sens.
Curtea Constituţională a României are atribuția de a hotărî asupra
excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în
faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial, efectuând
astfel controlul posterior intrării în vigoare a normei juridice, pe calea 
excepţiei de neconstituţionalitate. Specific sistemului constituțional român
este, faptul că declanșarea controlului operează prin intermediul excepției
de neconstituționalitate ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de
arbitraj commercial sau pe baza sesizării directe de către orice persoană.
Așa fiind, caracterul obiectiv al controlului se împletește cu interesul
subiectiv al protecției drepturilor individuale, iar sub aspect procesual,
prin excepția de neconstituționalitate se realizează o îmbinare între
mijloacele specifice de apărare din dreptul procesual și instrumentele
specifice dreptului constituțional și controlului constituționalității legilor .
Inclusă în categoria mijloacelor procesuale, excepția de
neconstituționalitate vizează una sau mai multe dispoziții legale aplicabile
într-un proces civil sau proces penal. Totodată, în sistemul de drept
italian, într-un proces penal, cetățenii care au calitate de părți, procurorul
sau instanța de judecată din oficiu pot ridica o excepție de
neconstituționalitate. Controlul de constituționalitate se realizează
automat de către Curtea Constituțională italiană, ci la sesizarea instanței
de judecată, ca urmare a două etape: pe de o parte, instanța va analiza
pertinența excepției, în sensul de a stabili dacă legea pretins
neconstituțională este necesară pentru soluționarea cauzei, în caz contrar
fiind considerată irelevantă; pe de altă parte, judecătorul are competența
de a examina temeinicia excepției și în măsura în care o consideră „vădit
nefondată”, o va respinge pe acest temei – din acest punct de vedere, s-a
afirmat chiar că judecătorii obișnuiți sunt „gardienii” jurisdicției
constituționale, având prerogativa de a deschide sau de a închide ușa de
acces la justiția constituțională – iar, dacă nu se constată caracterul vădit
nefondat, este obligat să sesizeze Curtea Constituțională pentru a se
pronunța asupra excepției.
Curtea Constituţională are o natură politico-jurisdicţională în ambele
țări. Caracterul politic rezultă, din modul de desemnare a membrilor
acesteia, întrucât sunt numiţi de organe politice (Camera Deputaţilor,
Senatul şi Preşedintele statului). Totuşi, judecătorii sunt independenţi în
exerciţiul funcţiei lor, se bucură de inamovibilitate şi nu pot fi traşi la
răspundere pentru voturile exprimate. De asemenea, ei nu pot face parte
din partide politice, iar dacă înainte de numire au fost încadraţi politic,
sunt obligaţi să demisioneze din acestea. Caracterul politic rezultă şi din
unele atribuţii ale Curţii Constituţionale, care sunt de natură politică, cum
ar fi de pildă urmărirea respectării procedurii pentru alegerea
Preşedintelui statului, contestaţiile care au ca obiect constituţionalitatea
unui partid politic şi alte atribuţii care au intervenit după revizuire.  
Pe de altă parte, Curtea Constituţională are o natură jurisdicţională.
Membrii acesteia sunt jurişti de profesie, iar odată desemnaţi dobândesc
prerogative de judecători. Tot un argument în sprijinul naturii
jurisdicţionale a acestei autorităţi publice este dat de procedurile prin care
se realizează atribuţiile Curţii şi care au, în mare parte, trăsăturile
procedurilor judecătoreşti, iar în exercitarea atribuţiilor, judecătorii sunt
independenți, nu pot fi trași la răspundere pentru voturile și opiniile
exprimate în exercitarea funcțiilor lor şi sunt inamovibili prin aceea că nu
pot fi supuși unei percheziții personale sau la domiciliu, nici nu pot fi
arestați sau lipsiți de libertate personală, reținuți sub arest, cu excepția
executării unei sentințe irevocabile de condamnare, sau în cazul în care
aceștia au fost prinși în momentul comiterii unei infracțiuni pentru care
este prevăzută arestarea obligatorie în flagrant și doar cu aprobarea 
Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, al Senatului sau a
Preşedintelui statului, după caz, la  cererea procurorului general al
Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Competenţa de
judecată pentru infracţiunile şi delictele administrative săvârşite de
judecătorul Curţii Constituţionale aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie, iar de la data încuviinţării trimiterii în judecată, judecătorul Curţii
Constituţionale este suspendat de drept din funcţie, în caz de condamnare
definitivă, mandatul judecătorului fiind ridicat, în condiţiile legii.
Deciziile Curţii prin care se constată neconstituţionalitatea unei legi
sau unui act normativ cu putere de lege sunt definitive, obligatorii şi
produc efecte numai pentru viitor, iar legea respectivă își încetează
efectele juridice în termen de 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii
Constituţionale a României în Monitorul Oficial, în timp ce legea respectivă
își încetează valabilitatea a doua zi după publicarea şi comunicarea
deciziei Curţii Constituţionale a Republicii italiene Parlamentului și
consiliilor regionale interesate, pentru ca acestea, dacă este cazul, să ia
măsuri pentru a respecta prevederile constituționale. Totodată, nu este
permisă nicio cale de atac împotriva deciziilor Curţii Constituţionale.
Se consideră că nu sunt constituţionale prevederile care încalcă
dispoziţiile sau principiile Constituţiei. Curtea nu modifică sau completează
prevederile legale supuse controlului. Aceasta nu se referă la modul de
interpretare şi aplicare a legii, ci asupra înţelesului contrar constituţiei.
Subliniem totuşi faptul că, din punct de vedere al constituţionalităţii i se
atribuie competenţa să interpreteze atât dispoziţiile, cât şi principiile
Constituţiei.
 Legile de modificare a Constituției și celelalte legi constituționale
sunt adoptate de fiecare Cameră după două deliberări succesive și sunt
adoptate cu votul majorității absolute a membrilor fiecărei Camere. Se
poate organiza un referendum general pentru a decide abrogarea,
integrală sau parțială, a unei legi sau a unei măsuri cu putere de lege,
atunci când aceasta este cerută de 500.000 de alegători şi orice cetățean
cu drept de vot pentru Camera Deputaților poate vota în cadrul unui
referendum. Legea supusă referendumului nu este promulgată în cazul în
care nu este adoptată cu votul unei majorități de cel puțin două treimi din
membrii săi. Se precizează că referendumul constituie forma şi mijlocul de
consultare directă şi de exprimare a voinţei suverane a poporului cu
privire la revizuirea Constituţiei, demiterea Preşedintelui României,
probleme de interes naţional. De asemenea, în condiţiile aceleiaşi legi, nu
se poate organiza şi desfăşura un referendum cu privire la o lege fiscală,
bugetară, de amnistie sau de grațiere ori cu privire la o lege care ratifică
un tratat internațional.
Propunerea de suspendare din funcţie a Preşedintelui României,
în cazul săvârşirii unor fapte grave, se face de către cel puţin 1/3 din
numărul deputaţilor şi al senatorilor şi se depune concomitent la Birourile
permanente ale Camerelor Parlamentului. După prezentarea propunerii de
suspendare din funcţie şi după ascultarea explicaţiilor Preşedintelui
României, Preşedintele care conduce şedinţa comună consultă deputaţii şi
senatorii, dacă datele existente sunt suficiente pentru a sesiza Curtea
Constituţională sau dacă este necesară o comisie comună de anchetă.
Hotărârea se ia cu majoritatea voturilor din numărul total al deputaţilor şi
senatorilor. Pe de altă parte, în cadrul procedurilor de punere sub acuzare
a Președintelui Republicii italiene, în afara judecătorilor Curții, participă și
16 membri aleși prin tragere la sorți de pe o listă de cetățeni care
îndeplinesc condițiile de eligibilitate pentru funcția de senator, listă pe
care Parlamentul o întocmește din nouă în nouă ani, prin alegeri, conform
acelorași proceduri precum cele urmate pentru desemnarea judecătorilor
de drept comun.

STUDIU DE CAZ
Prin Decizia nr. 62 din 8 ianuarie 2007 a Curtii Constitutionale a
statului român, a fost declarata ca neconstitutionala Legea 278/2006 prin
care au fost abrogate din Codul penal infractiunile de insulta si calomnie.
În motivarea deciziei s-au reţinut, între altele, următoarele : „Obiectul
juridic al infracţiunilor de insultă şi calomnie, prevăzute de art.205 şi,
respectiv, art.206 din Codul penal, îl constituie demnitatea persoanei,
reputaţia şi onoarea acesteia. Subiectul activ al infracţiunilor analizate
este necircumstanţiat, iar săvârşirea lor se poate produce direct, prin viu
grai, prin texte publicate în presa scrisă sau prin mijloacele de comunicare
audiovizuale. Indiferent de modul în care sunt comise şi de calitatea
persoanelor care le comit - simpli cetăţeni, oameni politici, ziarişti etc.,
faptele care formează conţinutul acestor infracţiuni lezează grav
personalitatea umană, demnitatea, onoarea şi reputaţia celor astfel
agresaţi. Dacă asemenea fapte nu ar fi descurajate prin mijloacele
dreptului penal, ele ar conduce la reacţia de facto a celor ofensaţi şi la
conflicte permanente, de natură să facă imposibilă convieţuirea socială,
care presupune respect faţă de fiecare membru al colectivităţii şi preţuirea
în justa măsură a reputaţiei fiecăruia. De aceea, valorile menţionate,
ocrotite de Codul penal, au statut constituţional, demnitatea omului fiind
consacrată prin art.1 alin.(3) din Constituţia României ca una dintre
valorile supreme. În acest sens, textul citat din Legea fundamentală
prevede că "România este stat de drept, democratic şi social, în care
demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a
personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori
supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi
idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989 şi sunt garantate". Având în
vedere importanţa deosebită a valorilor ocrotite prin dispoziţiile art.205,
206 şi 207 din Codul penal, Curtea Constituţională constată că abrogarea
acestor texte de lege şi dezincriminarea, pe această cale, a infracţiunilor
de insultă şi calomnie contravin prevederilor art.1 alin.(3) din Constituţia
României. În acelaşi sens, Curtea reţine că prin abrogarea dispoziţiilor
legale menţionate s-a creat un inadmisibil vid de reglementare, contrar
dispoziţiei constituţionale care garantează demnitatea omului ca valoare
supremă. În absenţa ocrotirii juridice prevăzute de art.205, 206 şi 207 din
Codul penal, demnitatea, onoarea şi reputaţia persoanelor nu mai
beneficiază de nicio altă formă de ocrotire juridică reală şi adecvată. ”

BERCI ANUŢA