Sunteți pe pagina 1din 18

Sindromul nefrotic este o boala renala ce apare în cursul evolutiei diverselor leziuni

morfologice din cadrul unor nefropatii glomerulare primitive sau secundare, fiind definit prin:
proteinurie mai mare de 3,5 g/24 de ore/ 1,73 m2 suprafata corporala, proteine serice totale
mai mici de 6 g/dl, albumina serica mai mica de 3 g/dl, alfa 2 globuline mai mari de 12%,
lipemie mai mare de 1000 mg/dl, colesterol seric total mai mare de 300 mg/dl, edeme.

Formele clinice ale sindromului nefrotic sunt: sindrom nefrotic pur si sindrom nefrotic impur.
Sindromul nefrotic impur este caracterizat prin sindrom nefrotic asociat cu unul sau mai
multe din urmatoarele elemente: hematurie, hipertensiune arteriala, insuficienta renala
organica.

Sindromul nefrotic afecteaza rinichiul si poate cauza insuficienta renala cronica.

Cauze

Sindromul nefrotic primitiv este cauzat de prezenta unor nefropatii glomerulare primitive.

Sindromul nefrotic secundar are cauze multiple:

 medicamentoase: penicilina, probenecid, bismut, captopril


 substante toxice: mercur, aur, argint, insecticide
 alergeni: venin de sarpe, intepatura de albine, polenuri, toxine (difterie, tuse
convulsiva, tetanos)
 infectii bacteriene: glomerulonefrita acuta poststreptococica, endocardita
infectioasa,sifilis, tuberculoza
 infectii virale: hepatita B, mononucleoza infectioasa, herpes zoster, virus citomegalic
 infectii cu protozoare ca toxoplasmoza, malaria sau helminti: schistosomiaza,
tripanosomiaza
 neoplazii: tumori solide (colon, plamân, stomac, sân, rinichi, tiroida, ovar, piele)
 leucemii si limfoame
 boli de sistem: lupus eritematos sistemic, artrita reumatoida, colita ulceroasa
 boli metabolice: diabet zaharat, hipertiroidism
 alte cauze: sarcina (preeclampsia), sferocitoza, boli cardiace congenitale, insuficienta
cardiaca

Simptome

Edeme, urina spumoasa, simptome digestive (greturi, varsaturi, diaree,dureri


abdominale), simptome ale complicatiilor.

In cazul sindromului nefrotic secundar pot apare simptome ale bolii de baza.

Examenul clinic releva: edeme periferice, tegumente uscate, palide, unghii friabile,
par fragil,posibil hipertensiune arteriala.

Investigatii radioimagistice si de laborator

Probele de laborator necesare sunt: examenul sumar de urina, proteine serice,


electroforeza proteinelor serice, colesterol, trigliceride, creatinina serica, uree, acid uric,
VSH, fibrinogen,CRP, hemoleucograma.

In plus se va efectua o ecografie renala si o ecografie doppler renala. In cazul


pacientilor adulti cu sindrom nefrotic primitiv se va efectua o punctie-biopsie renala cu
examen anatomopatologic.

Diagnostic

Se face pe baza simptomatologiei, a examenului clinic si a investigatiilor paraclinice:


proteinurie peste 3,5 g/24 de ore/ 1,73 m2 suprafata corporala+ edeme+ hipoproteinemie+
dislipidemie.

Conduita terapeutica

Regim igieno-dietetic: repaus la pat, dieta hipoproteica, hipolipidica, hiposodata.

Tratament medicamentos:

 antiproteinuric: inhibitori ai enzimei de conversie, antagonisti ai receptorilor


angiotensinei,antiinflamatoare nesteroidiene
 diuretic: diuretice de ansa, tiazidice, antialdosteronice
 hipolipemiant: statine
 antitrombotic
 antihipertensiv

Evolutie

Atat evolutia si prognosticul sindromului nefrotic sunt dependente de cauza afectiunii.


Sindromul nefrotic poate evolua spre remisiune completa si vindecare, spre remisiune
incompleta cu recaderi sau spre cronicizare cu evolutie spre insuficienta renala cronica.
Tulburari de crestere si dezvoltare la copil, depresie imuna, tromboembolism, crize dureroase
abdominale, sau cauzate de tratament (diuretice, corticoizi, imunosupresoare).

SINDROM NEFROTIC

Sindromul nefrotic este o tulburare a rinichilor care determina corpul sa secrete prea
multa proteina in urina. De obicei, afectiunea este cauzata de deteriorarea clusterelor vaselor
mici de sange din rinichi care filtreaza deseurile si excesul de apa din sange. Sindromul
nefrotic provoaca umflaturi (edeme), in special la nivelul picioarelor si gleznelor, si creste
riscul aparitiei altor probleme de sanatate.

Boala poate creste riscul de infectii si cheaguri de sange. Medicul dumneavoastra


poate recomanda medicamente si modificari dietetice pentru a preveni afectiunea si alte
complicatii ale sindromului nefrotic.

Cauzele sindromului nefrotic:

Sindromul nefrotic este de obicei cauzat de deteriorarea clusterelor vaselor sanguine


mici (glomeruli) ale rinichilor. Glomerii filtreaza sangele care trece prin rinichi, separand
lucrurile de care organismul are nevoie de cele pe care nu le necesita.

Glomerulii pastreaza proteinele din sange (in principal albumina) - care este necesar
pentru a mentine cantitatea potrivita de lichid din corpul dumneavoastra - de la infiltrarea in
urina. Cand sunt deteriorate, glomerulii permit prea multa proteina din sange sa paraseasca
corpul, ceea ce duce la sindromul nefrotic.
Multe boli si conditii pot provoca leziuni glomerulare si pot duce la sindromul
nefrotic, incluzand: boala rinichilor diabetici; focal glomeruloscleroza segmentata; nefropatie
membranoasa; lupus; amiloidoza; tromboza venoasa renala.

Factorii care pot creste riscul de sindrom nefrotic includ:

 Conditii medicale care va pot afecta rinichii, cum ar fi diabetul, lupusul, amiloidoza si
alte afectiuni renale
 Anumite medicamente, cum ar fi antiinflamatoare nesteroidiene si medicamente
utilizate pentru combaterea infectiilor;
 Anumite infectii - HIV, hepatita B, hepatita C si malaria.

SIMPTOME

 Tumefiere severa (edem), in special in jurul ochilor si in glezne si picioare;


 Spumaurina, care poate fi cauzata de excesul de proteine in urina;
 Cresterea in greutate datorata retinerii excesului de lichid;
 Oboseala;
 Pierderea poftei de mancare.

TRATAMENT

Tratamentul pentru sindromul nefrotic implica tratarea oricaror afectiuni medicale


care pot cauza sindromul nefrotic. De asemenea, medicul va poate recomanda medicamente
care va pot ajuta sa va controlati semnele si simptomele sau sa tratati complicatiile
sindromului nefrotic.

Medicamentele pot include: medicamente pentru tensiunea arteriala, medicamente


pentru reducerea colesterolului, anticoagulante si medicamenteimpotriva supresiei sistemului
imunitar.

PREVENTIE

Mici schimbari in dieta va pot ajuta sa faceti fata sindromului nefrotic. Medicul este
cel care va poate indruma catre un dietetician pentru a discuta despre modul in care ceea ce
mancati va poate ajuta sa faceti fata complicatiilor afectiunii.
Astfel, un dietetician va poate recomanda sa:

 Alegeti sursele slabe de proteine;


 Reduceti cantitatea de grasimi si colesterol din dieta dvs. pentru a va ajuta sa
controlati nivelul colesterolului din sange;
 Mancati o dieta cu continut scazut de sare pentru a ajuta la controlul umflaturii
(edemului) pe care il experimentati;
 Limitati alimentele care maresc nivelurile de zahar din sange atunci cand luati
medicamente care pot duce la cresterea in greutate, cum ar fi steroizii.

Glomerulonefrita

Glomerulonefrita este o boală a sistemului renal care apare ca urmare a inflamației


glomerulilor renali, unitățile renale care se ocupă de filtrarea sangelui. Boala apare de sine
stătător sau ca o consecință unor afecțiuni precum lupus sau diabet. Pe termen lung și lăsată
netratată, glomerulonefrita poate duce la deteriorarea rinichilor.

Tipuri de glomerulonefrită

Există două categorii mari de glomerulonefrită, acută și cronică. Forma acută


debutează brusc și are manifestări clinice intense; poate apărea după o infecție la gât sau de
piele și uneori se vindecă de la sine. Alteori, boala afectează rinichii și poate evolua în
insuficiență renală în lipsa tratamentului.

Glomerulonefrita cronică, pe de altă parte, are o evoluție de lungă durată, uneori chiar
în lipsa simptomelor. În multe cazuri, duce la insuficiență renală.

Cauze

Cauzele glomerulonefritei variază în funcție de tipul bolii. Astfel, glomerulonefrita


cronică se dezvoltă în timp, boala putând fi depistată după un număr de ani în care
simptomele au fost absente. Varianta cronică a bolii nu are o cauză certă.

Există, de asemenea, situația apariției bolii de tip familial, situație în care boala apare
la bărbați tineri și se asociază cu probleme de vedere sau auz.

Alte posibile cauze includ:


 existența unor boli ale sistemului imunitar
 cancerul
 expunerea la solvenți hidrocarbonați

Prezența unei forme acute de glomerulonefrită poate crește riscul de glomerulonefrită


cronică. Prin comparație, glomerulonefrita acută, poate sa aiba una din următoarele cauze:

 Infecție cu streptococi sau stafilococi - glomerulonefrita acută poate apărea la circa 1-


2 săptămâni de la vindecarea unei infecții de acest fel sau, în cazuri rare, în urma unei
infecții a pielii de tip impetigo. Pentru a o elimina, organismul produce mai mulți
anticorpi a căror acțiune poate cauza inflamarea glomerulilor. Copiii sunt mai
predispuși la infecții streptococice decât adulții, însă se recuperează mult mai repede;
 Endocardită infecțioasă - apare ca urmare a răspândirii unei bacterii în sistemul
circulator și „depunerea” sa în zona inimii, ducând, astfel, la o infecție a valvelor
inimii. Prezența endocarditei infecțioase crește riscul de glomerulonefrită acută, însă
nu se știe încă de ce se întâmplă acest lucru;
 Infecție virală (cu virusuri) - virusul HIV, infecția cu virusul hepatitei B sau C pot
declanșa glomerulonefrita acută;
 Boli ale sistemului imunitar - afecțiuni precum lupus, sindromul Goodpasture și
nefropatia cu IgA pot crește riscul de apariție a glomerulonefritei;
 Afecțiuni care irită glomerulii - în această categorie intră hipertensiunea arterială,
nefropatia diabetică, glomeruloscleroza focală și segmentară;
 Excesul de medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) precum ibuprofen,
aspirină sau naproxen. Este bine să eviți excesul și să prelungești tratamentul cu astfel
de medicamente doar după ce ai vorbit cu medicul.

Simptome

Simptomele glomerulonefritei, similare cauzelor, depind mult de tipul bolii.


Glomerulonefrita cronică poate fi prezentă fără simptome sau pot apărea semne precum:

 sânge sau proteine în urină;


 urină spumoasă;
 urinări frecvente pe timpul nopții;
 dureri abdominale;
 hipertensiune arterială;
 umflarea gleznelor, a feței sau a mâinilor;
 hemoragii nazale frecvente.

Este bine de știut că acestor simptome li se adaugă și lipsa poftei de mâncare, starea de
greață, oboseala, problemele de somn și mâncărimile de piele, dacă există insuficiență renală.

Glomerulonefrita acută se manifestă prin următoarele simptome:

 urină de culoarea închisă (maronie), datorită prezenței sângelui în urină (hematurie)


 urinări rare
 dureri articulare
 amețeli
 febră
 dureri abdominale
 tuse persistentă
 hipertensiune arterială

Complicatii

Lăsată netratată, glomerulonefrita poate afecta rinichii, care își vor pierde din
capacitatea de filtrare. Printre complicațiile asociate glomerulonefritei se află:

 Insuficiența renală - pierderea funcției de filtrare poate duce la acumularea resturilor


în organism. Există inclusiv riscul să fie nevoie de dializă de urgență - proces prin
care sunt eliminate excesul de lichide și resturile din sânge. Mai mult, insuficiența
renală cronică apare atunci când rinichii funcționează doar la 10% din capacitatea
normală. Tratamentul constă în dializă sau transplant de rinichi;
 Hipertensiunea arterială - deteriorarea rinichilor și acumularea resturilor în sânge
poate cauza hipertensiune;
 Sindromul nefrotic - apare atunci când există un exces de proteine în urină și o lipsă în
sânge. Se remarcă prin umflarea pleoapelor, a abdomenului și a picioarelor și un nivel
ridical al colesterolului “rău” (LDL).

Tratamentul glomerulonefritei

Glomerulonefrita la copii
La copii, glomerulonefrita se manifestă mai ales sub formă acută. Astfel, copiii cu
vârsta cuprinsă între 2 și 6 ani suferă cel mai des de glomerulonefrită acută poststreptococică.
În general, boala apare mai ales în rândul copiilor cu un istoric de faringită sau infecții
cutanate. Varianta cronică a bolii apare la cei mici mai ales pe linie genetică (dacă unul dintre
părinți suferă de această boală).

Glomerulonefrita la copii se manifestă prin proteine sau sânge în urină, dureri de spate
sau cap, crize hipertensive cu sau fără convulsii, stare de greață sau chiar vărsături. De regulă,
dacă este detectată din timp și diagnosticată pe baza testelor de sânge, glomerulonefrita
infantilă trece destul de repede odată cu adoptarea tratamentului recomandat de doctor. În
95% din cazuri, copilul se reface în circa 3-4 săptămâni.

Diagnostic

În cele mai multe cazuri, glomerulonefrita este detectată în urma testelor de sânge.
Acestea includ:

 Teste de urină - dacă există globule roșii (eritrocite) în urină, acest lucru indică o
posibilă infecție a glomerulilor. Prezența globulelor albe în urină indică existența unei
inflamații în organism, iar un nivel crescut al proteinelor indică degradarea nefronilor
(unitatea structurală și funcțională a rinichilor). De asemenea, un nivel crescut al
creatinei sau al ureei indică posibile probleme ale aparatului renal;
 Testele de sânge - un nivel crescut al creatinei și al ureei serice indică o funcționare
deficitară a rinichilor, din moment ce aceste elemente considerate deșeuri ajung în
sânge;
 Testele de imagistică - dacă în urma analizelor urinei și ale sângelui apar anomalii,
doctorul poate recomanda radiografii sau testare CT (computer tomograf);
 Biopsia rinichilor - se realizează în special la adulți și implică introducerea unui ac
special pentru a extrage mici porțiuni de rinichi în vederea examinării la microscop.
Acest test are drept obiectiv determinarea cauzei inflamației. Testul este necesar în
cele mai multe cazuri atunci cand au existat cazuri de glomerulonefrita în familie,
dacă a mai fost diagnosticata aceasta afecțiune și anterior, sau în situația unei evoluții
nefavorabile pentru o diagnosticare corectă a glomerulonefritei.

Preventie
S-ar putea să nu existe o cale de a preveni 100% apariția glomerulonefritei, însă adoptarea
unor măsuri poate fi benefică:

 menține sub control nivelul tensiunii arteriale și al glicemiei, pentru a preveni


nefropatia diabetică;
 adoptă un stil de viață sănătos, axat pe alimentație echilibrată și mișcare;
 renunță la fumat;
 tratează din timp infecțiile streptococice;
 protejează-te în timpul activităților sexuale, pentru a evita infecția cu HIV sau virusul
hepatic;
 ia antiinflamatoare doar la recomandarea medicului și în dozele indicate;
 redu consumul de sare, pentru a minimiza retenția de apă, umflarea
mâinilor/picioarelor și hipertensiunea arterială;
 restricționează consumul de proteine și potasiu;
 evită consumul de droguri.

Dacă este depistată din timp, glomerulonefrita acută poate fi vindecată, iar varianta
cronică poate fi ținută mai bine sub control. Un stil de viață sănătos, din care să nu lipsească
dieta echilibrată, mișcarea și somnul de calitate, poate reduce mult riscul de apariție a
glomerulonefritei și a complicațiilor sale.

Insuficiența renală

Insuficiența renală este o afecțiune a rinichilor și înseamnă că aceștia nu mai


funcționează în totalitate în parametri normali. În aceste condiții, rinichii nu își mai
îndeplinesc funcția principală - de a elimina din organism substanțele toxice, apa și alți
compuși nocivi, astfel că, ulterior, reziduurile sunt reținute în organism.

Insuficiența renală este cunoscută și sub denumirea de boală cronică de rinichi (BCR)
și poate duce la diverse complicații. De aceea, este important să cunoști cauzele acesteia,
simptomele, dar și cum are loc diagnosticarea afecțiunii și care este tratamentul pe care
medicii îl recomandă, de obicei, pacienților care suferă de această boală.

Rinichii sunt organe-pereche și au forma boabelor de fasole. Sunt situați


retroperitoneal, de o parte și de alta a coloanei vertebrale. În cazul adulților, un rinichi are o
greutate de aproximativ 150 de grame, o lungime de 12 centimetri, o lățime de 6-7 centimetri
și o grosime de 3 centimetri.
Principalele roluri ale rinichilor includ:

 eliminarea produșilor catabolismului - procesul metabolic prin care moleculele


complexe ale anumitor substanțe energetice, precum lipidele, proteinele și glucidele,
sunt transformate în unele mai simple, și, ulterior, eliminate, cu scopul producerii de
energie;
 eliminarea excesului de apă din sânge;
 reglarea nivelurilor de minerale - calciu, sodiu, potasiu - din sânge;
 producerea de hormoni importanți pentru funcționarea organismului - eritropoetina
(susține producerea de celule sangvine roșii), renina (reglează volumul de sânge și
tensiunea arterială).

Zilnic, rinichii filtrează în jur de 200 de litri de sânge și produc aproximativ 2 litri de urină.

Insuficiența renală se poate declanșa din mai multe cauze, printre care se numără:

 glomerulonefrita - afectează sistemul de filtrare al rinichilor;


 diabetul zaharat de tip I si II - acestea pot duce la nefropatie diabetică, una dintre
cauzele insuficienței renale cronice;
 hipertensiunea arterială necontrolată;
 boala polichistică ereditară;
 administrarea regulată de analgezice precum acetaminofen sau ibuprofen pentru o
perioadă îndelungată; acestea pot cauza nefropatie analgezică, una dintre cauzele
insuficienței renale;
 ateroscleroza, care poate provoca nefropatie ischemică, o altă cauză a afecțiunilor
renale;
 prezența calculilor vezicali, stricturi, tumori sau adenoame de prostată care să
obstrucționeze căile urinare;
 patologii vasculare, precum arterita, vasculita sau displazia fibro-musculară;
 afecțiuni ale articulațiilor și mușchilor care impun utilizarea regulată a unor soluții
antiinflamatorii;
 moștenirea genetică

Riscul de insuficiență renală există și în cazul persoanelor care:

 sunt infectate cu HIV;


 consumă droguri;
 suferă de amiloidoză - presupune acumularea anormală de amiloid (o proteină) în
diverse țesuturi sau organe;
 suferă de eritematos sistemic - boală autoimună cronică;
 au calculi renali;
 suferă de infecții cronice renale.

Evoluția insuficienței renale este lentă și, din acest motiv, simptomele afecțiunii sunt
puțin evidente. Acestea sunt:

 culoare închisă sau tulbure a urinei;


 urinări frecvente;
 cantitate redusă de urină;
 dureri în timpul urinării;
 edeme la nivelul pleoapelor, al membrelor superioare și al celor inferioare;
 hipertensiune arterială;
 dureri de cap;
 crampe musculare.

Odată cu evoluția bolii, există și riscul de apariție a unor crize epileptice sau a unor
confuzii mentale. De asemenea, apariția complicațiilor poate fi semnalată și de alte
simptome:

 dureri toracice;
 dispnee (dificultăți în respirație);
 grețuri, vomă;
 hemoragie severă;
 pierderea cunoștinței;
 dureri articulare severe.

Diagnosticarea insuficienței renale are loc cu ajutorul analizelor de sânge și de urină, pe


care medicul le poate recomanda în cazul în care există suspiciunea prezenței acestei
afecțiuni. Acestea pot include:

 creatinina serică - creșterea nivelului acesteia poate fi un prim semn al insuficienței


renale acute;
 BUN-ul - reprezintă conținutul de azot din uree. Un nivel ridicat de BUN (blood urea
nitrogen) înseamnă prezența insuficienței renale;
 hemoleucograma - este de folos pentru a depista boli sau infecții care pot duce la
declanșarea insuficienței renale, deoarece oferă detalii semnificative despre celulele
roșii, celulele albe și despre plachetele sanguine.
 În ceea ce privește analizele de urină care pot fi efectuate pentru diagnosticare, ele
ajută la obținerea de informații despre sedimentul urinar sau despre eozinofilele
urinare - acestea din urmă, prezente în urină, pot indica o reacție alergică nocivă
pentru rinichi.
 RMN-ul (Rezonanță Magnetică Nucleară) și CT-ul (Computerul Tomograf) sunt alte
investigații care pot fi de folos medicului pentru diagnosticarea insuficienței renale,
acestea permițând vizualizarea în detaliu a rinichilor.
 Biopsia renală - care presupune recoltarea de țesut din parenchimul renal prin
introducea unui ac special - poate fi, de asemenea, recomandată de medic pentru
stabilirea unui diagnostic corect. De cele mai multe ori, aceasta se efectuează, la
nevoie, după ce în urma altor investigații nu a putut fi stabilit un diagnostic precis.
Metoda nu este recomandată pacienților care suferă de cancer renal.

Tratamentul pentru insuficiența renală

Insuficiența renală nu se vindecă, dar poate fi ținută sub control. Primele măsuri pe
care o persoană cu această afecțiune trebuie să le ia în calcul includ schimbări în regimul
alimentar. Este nevoie ca aceasta să reducă aportul de proteine, pentru a încetini acumularea
de reziduuri în organism și pentru a limita manifestările asociate afecțiunii renale.

Ulterior sau în paralel cu aplicarea acestor măsuri, medicul poate recomanda și


administrarea unui tratament medicamentos, cu mai multe scopuri:

 să corecteze sau să trateze cauza care a dus la declanșarea insuficienței renale;


 să susțină funcționarea rinichilor până când aceștia se vor vindeca;
 să prevină sau să trateze complicațiile apărute în urma insuficienței renale.

În cazul în care tratamentul medicamentos nu are rezultatele dorite, iar funcția renală
continuă să se deterioreze, pacientul poate avea nevoie de dializă sau de transplant renal.

Dializa

Dializa este necesară pentru suplinirea funcției renale diminuate. Aceasta presupune
utilizarea unei membrane care să funcționeze precum un filtru și care să permită eliminarea
reziduurilor și a excesului de lichide din organism. Dializa poate fi peritoneală (folosește
cavitatea peritoneală ca membrană de filtrare) sau hemodializă (folosește o membrană
mecanică pentru filtrarea substanțelor din organism), în funcție de stadiul insuficienței renale.

Transplantul renal

Pentru efectuarea unui transplant renal, este nevoie ca atât donatorul, cât și primitorul să fie
evaluați cu minuțiozitate, pentru că între cei doi trebuie să existe compatibilitate imunologică.
Importante sunt, de asemenea, grupele sanguine ale celor două persoane implicate și
antigenul leucocitar uman (HLA), care determină compatibilitatea dintre țesuturile care
urmează să fie transplantate. Uneori, necesitatea unui transplant este impusă de complicațiile
pe care un pacient le resimte în urma dializei.

Prevenție

Printre acestea se regăsesc:

 adoptarea unui regim alimentar sănătos;


 evitarea consumului de alcool în exces;
 efectuarea regulată a unor activități fizice;
 evitarea administrării de medicamente care pot afecta modul de funcționare al
rinichilor.

Adenopatia

Adenopatia este numită și limfadenopatie, fiind de fapt umflarea ganglionilor


limfatici. Iată care pot fi cauzele, cum se manifestă și când este asociată cu o boală malignă.

Adenopatia (cunoscută și sub numele de limfadenopatie) se referă la ganglionii


limfatici măriți sau umflați din cauza unei infecții, cea mai frecventă cauză, sau ca urmare a
altor probleme de sănătate, cum ar fi tulburările autoimune sau cancerul.

În cancer, adenopatia poate fi cauzată de o malignitate care începe în ganglionii


limfatici chiar. Poate să apară și atunci când un cancer se răspândește (metastazează) din alte
părți ale corpului la ganglionii limfatici.

Sistemul limfatic
Corpul are un sistem limfatic alcătuit din vase limfatice, lichid limfatic și ganglioni
limfatici. Rețeaua de vase limfatice transportă lichid limfatic în tot corpul. Acest fluid, printre
alte funcții, colectează deșeuri și microorganisme care provoacă boli (cum ar fi virusuri și
bacterii) în circuitul său prin țesuturi.

Ganglionii limfatici sunt mici organe în formă de fasole care produc și stochează
celulele sangvine (numite limfocite) ce ajută la combaterea infecțiilor și a bolilor. Există
aproximativ 600 de ganglioni limfatici în întregul corp. Rolul lor principal este de a filtra
deșeurile din lichidul limfatic. Pe măsură ce o fac, limfocitele neutralizează orice agent străin
pe care îl întâlnesc.

Tipuri de adenopatie

În timpul unei infecții sau boli active, ganglionii limfatici devin umflați. Când se
întâmplă acest lucru, adenopatia poate lua mai multe forme:

 poate fi localizată (care apare într-o zonă a corpului), bilaterală (pe ambele părți ale
corpului) sau generalizată (care apare în întregul corp);
 poate fi acută (apare și se reduce rapid) sau cronică (persistentă);
 poate fi caracterizată în funcție de localizarea ganglionilor, cum ar fi în zona gâtului
(cervical), înghinal (adenopatie inghinală), în piept (mediastinal), adenopatie plămâni,
la axilă (adenopatie axilară), în abdomen (mezenteric – adenopatii mezenterice),
adenopatie hepatică.

Limfadenopatia poate avea descriptori suplimentari, în funcție de locul în care


ganglionilor limfatici se umflă.

Adenopatia cervicală

Umflarea ganglionilor limfatici cervicali se referă la ganglionii limfatici măriți în


regiunea gâtului (adenopatie laterocervicală). Aceasta este o caracteristică foarte comună a
infecțiilor virale. Mai puțin frecvent, ganglionii limfatici umflați în zona gâtului pot fi un
semn de cancer. Copiii cu boală Hodgkin prezintă adenopatie cervicală (adenopatie la copii)
în 80-90% dintre cazuri, față de 40% dintre cei cu limfom non-Hodgkin.

Adenopatia mediastinală
Limfadenopatia mediastinală apare în mediastin. Mediastinul este un termen anatomic
ce poate fi considerat ca o cutie imaginară, precum și întregul conținut al cutiei. Ganglionii
limfatici mediastinali se pot mări de la sine sau din cauza unor boli ale plămânilor. Limfomul
non-Hodgkin poate apărea și în ganglionii limfatici mediastinali.

Atunci când există mai mult de doi ganglioni implicați, din zone diferite, acest lucru
se numește limfadenopatie generalizată. Adenopatia generalizată se găsește la două treimi
dintre copiii diagnosticați cu leucemie limfoblastică acută (ALL) și la o treime dintre copiii
cu leucemie mieloblastică acută (AML).

Simptome

Ganglionii limfatici de la gât se pot umfla dacă este prezentă o infecție. Deși există
sute de ganglioni limfatici în corpul unei persoane, doar câțiva pot fi simțiti. Mulți oameni
observă că ganglionii limfatici de la gât sau de la axile se umflă atunci când au o infecție, de
exemplu, răceală sau gripă. Acest lucru este dat de faptul că ganglionii limfatici acumulează
celule imune și deșeuri.

Alte grupuri de ganglioni limfatici care pot fi simțiți atunci când se umflă se află
aproape de partea din spate a capului, abdomenului sau inghinal. Acești noduli măriți pot
prezenta, de asemenea, simptome suplimentare, cum ar fi:

 sensibilitate sau durere la atingere;


 roșeață și căldură pe pielea din jurul lor;
 mase vizibile sub piele.

Umflarea ganglionilor limfatici poate fi de asemenea simțită alături de alte simptome ale
unei infecții. În funcție de cauza infecției, acestea pot include:

 febră;
 frisoane;
 oboseală;
 rinoree;
 durere de gât;
 durere de urechi;
 dureri de cap.
 simptome adenopatie
Simptome severe

Alte simptome ale ganglionilor limfatici umflați pot fi un semn al unei probleme mai grave.
Aceste simptome necesită control medical:

 umflarea rapidă a ganglionilor;


 ganglioni ce rămân umflați mai mult de 2 săptămâni;
 pierdere în greutate inexplicabilă;
 dureri de lungă durată sau transpirații nocturne;
 sângerări ușoare sau vânătăi.

Oricine se confruntă cu probleme de înghițire sau respirație din cauza adenopatiei trebuie să
contacteze imediat un medic.

Cauzele adenopatiei includ următoarele:

 boli infecțioase;
 neoplasm;
 boală inflamatorie;
 boală autoimună;
 expunerea la toxine sau medicamente.

Cauze infecțioase

Umflarea ganglionilor limfatici poate fi cauzată de infecții precum gripa. Infecțiile sunt cea
mai frecventă cauză a ganglionilor limfatici umflați. Infecțiile care pot provoca adenopatie
includ:

 raceala obișnuită;
 gripă;
 amigdalită;
 meningită;
 pojar;
 streptococ în gât;
 infecții dentare;
 infecții ale urechii;
 mononucleoza;
 diverse infecții ale pielii, cum ar fi celulita, zona zoster sau infecțiile stafilococice;
 infecții cu transmitere sexuală, cum ar fi chlamydia sau sifilis;
 virusul imunodeficienței umane sau HIV.
 adenopatii infectioase

Boala infecțioasă poate fi de etiologie virală, bacteriază, micobacterienă, fungică sau


parazitară.

Cauze neoplazice

Cauzele neoplazice ale limfadenopatiei includ malignități primare și malignități


metastatice: leucemia limfoblastică acută (ALL), limfomul Hodgkin, limfomul non-Hodgkin,
neuroblastomul, leucemia mielocitară acută pediatrică, rabdomiosarcomul, carcinomul
metastatic al plămânului, cancer mamar metastatic, cancer tiroidian metastatic și cancer renal
metastatic.

Boli autoimune

Bolile autoimune ce pot fi cauze de limfadenopatie includ sarcoidoza, artrita


reumatoidă juvenilă (JRA), lupusul eritematos sistemic (SLE).

Expunerea la toxine și medicamente

Expunerea la toxine și medicamente pot fi cauze comune ale limfadenopatiei. Aici


intră medicamentele caallopurinol, atenolol, captopril, carbamazepină, multe dintre
cefalosporine, hidralazină, penicilină, fenitoină, primidonă, para-metilamină, chinidină,
sulfonamide și sulindac. Expunerea la alcool, radiațiile ultraviolete (UV) și fumatul pot
provoca unele cancere cu limfadenopatie secundară.

Adenopatia în cancer

Adenopatia în cancer este termenul folosit pentru a descrie umflarea ganglionilor


limfatici din cauza cancerului. Cancerul care începe în ganglionii limfatici se numește
limfom. Două dintre cele mai frecvente tipuri sunt limfomul Hodgkin sau limfomul non-
Hodgkin. Fiecare se comportă și se dezvoltă diferit, dar ambele își au originea în limfocite.
Adenopatia este doar una dintre trăsăturile acestor boli.
Cancerul cu adenopatie apare atunci când ganglionii limfatici se umflă din cauza cancerului
în organism. Acest cancer poate începe în ganglionii limfatici înșiși, unde se numește limfom.

Adenopatia și metastazele

Cancerele se pot răspândi și în ganglionii limfatici atunci când o tumoră metastazează.


Acest lucru înseamnă că celulele canceroase se desprind de tumoră și se răspândesc în alte
părți ale corpului prin sânge sau limfă. Atunci când celulele canceroase sunt purtate în limfă,
ele pot deveni cu ușurință blocate într-un ganglion limfatic și pot cauza adenopatie. Pot forma
o altă tumoare în ganglion. Mai frecvent, adenopatia legată de cancer apare atunci când o
malignitate dintr-o parte a corpului (cunoscută ca tumora primară) se extinde în alte părți ale
corpului pentru a forma noi tumori – tumori secundare.

S-ar putea să vă placă și