Ion

de Liviu Rebreanu
Ca specie literara romanul se impune în literatura
romana relativ tarziu, prima realizare fiind “Ciocoii vechi
si noi” (1863) al lui Nicolae Filimon. Este cea mai ampla
specie literara epica, avand o actiune complexa,
desfasurata pe mai multe planuri narative si cu o intriga
complicata progresiv la care participa un numar mare de
personaje.
Publicarea în 20 noiembrie 1920 romanului Ion a lui
Liviu Rebreanu deschide drumul romanului romanesc
modern obiectiv Se încadrează în realismul interbelic,
construcția riguroasa si simetrica, prin forta conflictului
si obiectivitatea stilului dar mai ales prin figura
personajului principal, corelata cu un anumit context
istoricosocial.
Perioada literara interbelica schimba mentalitatea
epocii datorita viziunii textelor poetice si in proza
dezvoltate pe tendinte moderniste, realiste si
traditionaliste. Scriitori precum: Vasile Voiculescu,
Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu, Camil Petrescu se
remarca in aceasta perioada datorita povestirilor,
nuvelelor si romanelor care au vazut lumina tiparului sub
incidenta acestor tendinte literare. Liviu Rebreanu
ramane in literatura ca un nuvelist si romancier a carui
opera se afla la granita dintre realism si modernism.
Romanul este rodul unei elaborării îndelungate și
minuțioase, fiind anticipat de nuvele ca: Rușinea,
Răfuiala. Problematica pământul a fost corelata cu viata
sociala a Ardealului de început de secol XX. Acestor
tematici se asociază cea a destinului femeii în lumea
tradițională Rebreanu punctează si condiția
intelectualului, iubirea, marile evenimente din viata
satului (nașterea, căsătoria, moartea), obiceiuri și tradiții
(hora, muncile agrare).
Din punct de vedere social, Ion este  ilustrativ
pentru clasa ţăranului sărac însetat de pământ : “ Toţi
flăcăii din sat sunt varietăţi de Ion”(George Călinescu).
Tipic prin legătura cu pământul, Ion este, în schimb,
atipic prin mijloacele folosite pentru a-l obţine. Realizat
prin tehnica basoreliefului, personjul îşi dezvăluie
trăsăturile tridimensional, surprins în diferite unghiuri şi
în diferite lumini, convingând prin impresia de zugrăvire
completă, veridică.
Psihologia lui Ion se organizează în jurul unei trăsături
dominante- instinctul posesiunii. Procesele sale interioare
sunt ușor de urmărit și se oglindesc în acte concrete.
Inteligent, harnic, brutal, impulsiv, cinic, considerat de
unii critici erou stendhalian, cu voinţă puternică ( Eugen
Lovinescu), de alţii o brută, “căreia şiretenia îi ţine loc de
deşteptăciune” ( George Călinescu),  personajul poate
avea, în final, statutul moral formulat de criticul Nicolae
Manolescu: “Ion trăieşte în preistoria moralei, într-un
paradis foarte crud, el e aşa zicând bruta ingenuă”, care
acţionează sub impulsul necesităţii ca acoperire morală.
De asemenea, având în vedere voinţa de a-şi
subordona destinul propriilor ambiţii, supraaprecierea în 
lupta cu forţe mai mari decât ale sale, Ion este, în acelaşi
timp, un personaj tragic ,  justificând prin finalul său
definiţia romanului realist ca “istorie a unui eşec”.
Avand in vedere aceste caracteristici, caracterizarea
lui Ion demonstreaza ca in acest personaj se regaseste o
dorinta arzatoare de a-si schimba statutul social, dar in
acelasi timp vrea sa aiba si femeia iubita alturi. Daca le-
ar fi avut pe amandoua, ar fi fost fericit si poate viata lui
ar fi decurs firesc, cele doua glasuri, al iubirii si al
pamantului. Dar Ion se gaseste intr-o situatie limitata,
trebuie sa aleaga si opteaza pentru pamant, iar la final isi
da seama ca nu-l face pe deplin fericit.