PLAN DE INTERVENȚIE PENTRU GESTIONAREA

UNEI SITUAȚII DE CRIZĂ EDUCAȚIONALĂ

„Situatiile de criza educationala pot fi definite ca momente sau faze ale procesului instructiv-
educativ ce se manifesta prin conflicte acute, privatiuni, dificultati, alte fenomene negative ce pot fi
urmate de progres sau regres.”
Interventia intr-o situatie de criza educationala, care este o atributie a cadrului didactic, ar trebui sa
fie astfel conceputa incat sa conduca la regres si chiar la aplanarea totala a situatiilor de criza.
Am ales sa descriu o situatie de criza educationala intalnita in mod frecvent in cadrul grupelor de
prescolari, aparent minora, dar care, fara interventia prompta a educatoarei poate degenera in situatii destul
de grave cu urmari nedorite.

Subiectul: A.P., fetiță, 4 ani

Prezentarea cazului :

- fetiţa manifestă un comportament foarte agresiv în mod special la gradiniţă, dar şi în familie şi
societate: loveşte fără motiv, muşcă, zgârâie, împinge;
- este agitată, neputând sta locului o clipă, distruge jucăriile şi lucrările celorlalţi colegi, negativistă,
manifestă un limbaj vulgar, presărat cu injurii la adresa personalului grădiniţei; provoacă tot timpul o
mare dezordine în jurul ei: amestecă şi aruncă de-a valma jucăriile, desenele, materialele de la centre;
- părinţii copiilor agresaţi cer excluderea fetiţei din grupă;
- această situaţie aduce mari prejudicii colectivului de copii, mulţi dintre ei refuzând să vină la
grădiniţă pentru că “ mă bate A.”

Sunt prezente, asadar, caracteristicile unei situatii de criză şi anume:

- afectarea sistemului educaţional, deoarece, este tulburată activitatea didactică:

- genereaza stari de conflict între copii şi între părinţi;
- s-a dovedit că situţia de criză are un caracter inedit, diferit de starea de normalitate;
- situaţia aceasta genereaza impresia de insolvabilitate.

Etape de interventie:

a) Identificarea şi cunoaşterea situatiei de criza:

Modelul agresivitatii cazului analizat:

- Fricoasă şi nesigură în mediile necunoscute;

- Nesiguranţă cu privire la simpatiile interumane;
- Comportament agresiv ca modalitate de obţinere a respectului;
- Agresivitatea duce la calmarea emoţională;
- Agresivitatea crescută are drept consecinţe pedepsele, sancţiunile şi mai ales respingerea socială

b) Etiologia:

Cauze: În depistarea comportamentului agresiv al fetiţei am încercat să dau răspuns la următoarele întrebări:
 - Când au apărut aceste manifestări agresive ale fetiţei? - nu atât localizarea în timp a apariţiei lor, ci
în special a momentelor, situaţiilor sau evenimentelor din jurul ei: cearta, schimbări, separări,
naşterea unui frăţior, plecarea unei persoane, situaţii confuze, violenţă.
- Când se manifestă fetiţa agresiv? - unde apare agresivitatea (acasă, în parc, pe stradă, la grădiniţă, în
alte locuri) pentru a putea înţelege care este partea conflictuală, de ce fetiţa alege să se comporte în
felul acesta şi ce anume din mediul respectiv îi creează dificultăţi în a se adapta sau exprima.
- Faţă de cine se manifestă agresiv?- împotriva cui se direcţionează agresivitatea, este o manifestare
difuză şi generalizată sau apare în relaţie cu anumite persoane.
- Cum sunt manifestările sale? Agresivitatea fetiţei poate fi directă: trage pisica de coadă, zgârie,
zgâltâie sau îsi muscă prietenii, îsi sparge jucăriile, trage de păr si ridică mâna asupra mamei.
Agresivitatea poate de asemenea să ia forma unor exigente permanente care sfârsesc prin a-l sufoca
pe adult.
- Cum era fetiţa înainte de a fi agresivă? Cum se exprima ea înainte? - Am încercat să identific care
sunt modalităţile alese de ea pentru a se exprima pe masură ce se dezvoltă şi cum se manifestă în
situaţii în care nu poate face faţă şi apar schimbări ale comportamentului său.
- Cum este copilul în familie? - Cum este relaţia cu mama? Cum este relaţia cu tata? Există fraţi,
surori? Care este rolul bunicilor? Există şi alte persoane importante pentru copil care formează o
familie lărgită?
- Cum este familia? - Relaţiile şi interacţiunile intrafamiliale, precum şi cele cu persoanele din
exterior sunt toate filtrate de către copil şi se constituie intr-o varietate de stimuli, pentru care nu are
întotdeauna un răspuns sau o reacţie adecvată
- Cum influenteaza mass-media? - se uită la desene animate ce contin scene de violenţă
- Jocurile violente şi psihologia copiilor - aceste jocuri violente cresc frecvenţa gândurilor si a
sentimentelor agresive.

c) Decizia: În urma analizării tuturor rezultatelor obţinute în urma investigării, am ajuns la concluzia că
problema lui A. poate fi privită din mai multe unghiuri. Acest avantaj este oferit de disponibilitatea
persoanlor din anturajul fetiţei. Pentru acestă fetiţă am realizat o intervenţie pe trei planuri:
- Terapie educaţională;
- Terapia cu părinţii;
- Terapie psihologică.

d) Program de interventie:

1. Terapia educaţională
Modalităţi de a stăpâni furia copilului
Fetiţa va trebui învăţată tehnici de stăpânire a mâniei. Metodele pe care le-am folosit în relaţia cu fetiţa
agresivă:

- Discuţia- am rugat, cu calm, fetiţa să explice care este motivul pentru care a devenit atât de nervosă.
Răspunsul ei, a fost că nu se poate stăpâni singură. De aceea i-am sugerat că i-ar face bine 5 minute
să se calmeze şi să se gândească la acţiunile sale pe scăunelul gânditorilor. Apoi i-am propus
modalităti civilizate de a obtine ce vrea: să discute şi să ceară, mai degrabă decât să ia ceva fără a
spune nimic, să îşi aştepte rândul sau să schimbe jucăriile cu alţi copii.
- Exerciţii fizice aplicate: pentru a se elibera de o parte de mânie am antrenat-o într-o serie de acţiuni
şi exerciţii fizice cum ar fi: tropăitul din picioare, lovitul cu pumnii într-o pernă sau trasul şi
învârtitul de plastilină, dansatul după muyica preferată sau plimbarea păpuşii. Am încurajat-o să facă
lucruile care îi plac - să coloreze, să îndeplinească anumite sarcini pentru mine.
 - Confort psihic şi afecţiune. Am făcut apel la puterea unei îmbrăţişări şi capacitatea ei de a face fetiţa
să se simtă înţeleasă, iubită şi acceptă.
- Un bun exemplu.- am căutat să fiu un bun exemplu pentru ea.
- Aprecierea bunei purtări: Am asigurat-o că observ atunci când îşi rezolvă problemele legate de mânie
într-un mod pozitiv.

2. Terapia cu părinţii. Probleme identificate în cadrul familiei:

Părinţii sunt angajaţi la patron spaniol, lucrează amândoi şi sâmbăta, de aceea fetiţa este mai mult cu bunicii
din partea mamei, care o duc şi o aduc de la grădiniţă. D-na C, mama fetiţei nu are deloc legături cu
grădiniţa, iar domnul C. tatăl, vizitează sporadic grădiniţa fiind foarte îngrijorat de agresivitatea manifestată
de fetiţă deoarece primeşte foarte multe reclamaţii de la persoanele din anturajul fetiţei. Cu toate acestea
refuză sfaturile educatoarelor de a consulta un psiholog, considerând că acesta nu o va putea ajuta şi că
problemele vor fi rezolvate în timp, odată cu creşterea fetiţei. Soluţia optimă ar fi în opinia tatălui, retragerea
fetiţei de la grădiniţă. Bunicii fetiţei, cărora le-ar reveni sarcina supravegherii permanente a fetiţei, refuză
asumarea acestei responsabilităţi pe motiv că la rândul lor sunt mereu agresaţi de fetiţă, nu o pot stăpâni şi
de aceea o aduc la grădiniţă chiar şi când este bolnavă. Aceaste reacţii au determinat-o pe fetiţă să creadă că
nu mai este iubită. Mereu întreabă la grădiniţă şi acasă Mă iubeşti? sau Pe mine nu mă iubeşti?.
Obiective vizate în terapia părinţilor:
• Consilierea părinţilor pentru a înţelege nevoile reale ale copilului;
• Formarea unui stil parental adaptat nevoilor reale ale copilulu;
• Implicarea copilului în sarcini pe măsura capacităţii de înţelegere şi acţiune a acesteia;
• Formarea unui program comun de petrecerea timpului liber cu copilul;
• Redescoperirea relaţiilor afective dintre părinţi şi copil.
3. Terapie psihologică
Având în vedere faptul că grădiniţa nu are psiholog, am sugerat părinţilor să consulte unul privat, dar din
păcate m-am izbit de refuzul categoric al tatălui, care consideră acest lucru inutil şi o ruşine pentru familie.
Cu toate acestea, fără un consult de specialitate şi o colaborare a tuturor factorilor implicaţi în educaţia
fetiţei, agresivitatea ei se poate accentua.

e) Controlul: În aceste cazuri critice terapia psihologică, consilierea şcoalră şi tratamentul de

specialitate sunt instrumente nu numai indispensabile, ba chiar cu mare eficienţă în recuperarea
fetiţei şi restabilirea relaţiilor.
f) Concluzie

Copiii mici au tendinţa de a ataca muşcând sau lovind deoarece ajung uşor să fie frustraţi şi nu ştiu să
comunice. În jurul vârstei de 3,5-4 ani - cei mai mulţi copii dobândesc aptitudinile de adaptare şi de limbaj,
care le sunt necesare pentru a-şi controla agresivitatea. Nu o vor face perfect: copiii adesea învată să facă asa
cum e bine după ce încearcă mai întâi să facă asa cum e rău. Este important să fim fermi şi consecvenţi şi să
ajutăm copilul să învete metode mai bune de a-şi administra emoţiile. Numai o constrângere amicală şi o
atitudine înţelegătoare, dar de mare fermitate, vor putea ameliora situatia. Un copil agresiv nu este un copil
rău, el are doar vârsta pe care o are. Trebuie mereu insistat asupra faptului că este „bun" şi că este iubit.
Bibliografie
1. http://www.ecopii.ro/Articole despre copii/Agresivitatea la copii copii_agresivi.html
2. http://www.gradinite.com/site/Articole/Modalitati de a stapani furia copilului tau- educatie.html
3. http://www.superbebe.ro/Micul bataus - Transforma agresivitatea in echilibru.html
4. http://www.itsybitsy.ro/Articole/Lumea-parintilor/Psihologie/Copil-3-7-ani/De ce este
agresiv copilul meu - articol-.html