UNIVERSITATEA DIN CRAIOVA

FACULTATEA DE ȘTIINȚE SOCIALE

SPECIALIZAREA SOCIOLOGIE

ANUL II, SEMESTRUL AL II- LEA

METODE, TEHNICI ŞI PROCEDEE

CORESPUNZĂTOARE INVESTIGAŢIEI SOCIOLOGICE

COORDONATOR ȘTIINȚIFIC

CONF.UNIV.DR. BOGDAN ADRIAN STUDENT

PĂDUREANU GABRIELA

1
 INTRODUCERE

Sociologia constituie o modalitate specifică de cunoaştere sistematică şi

unitară a societăţii omeneşti, şi studiază metodic faptele, fenomenele,
schimbările şi procesele sociale, grupurile şi colectivităţile de oameni,
comportamentele acestora şi realităţile inter-umane.

Sociologia juridică – ramură care abordează patru mari domenii de

realităţi sociale ale dreptului: a. geneza dreptului b. structura dreptului c.
dinamica dreptului d. funcţionalitatea dreptului Sociologia juridică face apel la
metodele ştiinţelor sociale şi metodele sociologiei generale, toate însă adaptate
la specificul realităţii sociale a dreptului.

Metodologia cerecetării sociologice se definește ca fiind totalitatea

demersurilor teoretice, tehnice și epistemologice pe care le întreprinde
cercetătorul faptelor sociale pentru a putea cunoaște geneza, evoluția și
dispoziția acestui gen de fapte. Etimologic, metodologia desemnează “știința
metodelor”.

  2
 1. METODA

Metoda (grec. Methodos= cale, mijloc, mod de expunere) reprezintă sistemul de

reguli și principii de cunoaștere și de transformare a realității obiective. Metoda
este utilitzată în funcție de o metodologie și presupune “înlănțuirea ordonată a
mai multor tehnici” (Friedman, 1961, apud Chelcea) care, la rândul lor, vor fi
operaționalizate în moduri de utilizare sau procedee aplicate instrumentelor
concrete de investigare.

Metoda reprezintă un mijloc de descoperire a unui aspect al adevărului și caută

să răspundă la întrebări de tipul “cum?”. Ea este o modalitate generală de
studiere a realității.

Ambiguitatea termenului este dată de diferențele de nivel la care se situează

metodele de cercetare și de diversele momente ale procesului de cercetare cărora
li se aplică.

O metodă se compune din:

a) Schema conceptuală
b) Definiția operațională
c) Ipotezele
d) Tehnicile și procedeele utilizate

3
 1.2. CLASIFICAREA METODELOR

Metodele se clasifică după mai multe criterii: temporal, funcției îndeplinite,

credibilității datelor obținute în cercetare.

După criteriul funcției îndeplinite, în procesul cercetării putem vorbi de:

a) Metode și proiectare a cercetării (eșantionarea, operaționalizarea

conceptelor etc.);
b) Metode de recoltare a datelor (interviul, chestionarul, documentarea etc.);
c) Metode de analiză și interpretare (scalarea, analiza factorială, comparația,
analiza de conținut etc.)

După criteriul credibilității datelor obținute în cercetare, se poate face

distincția între metode principale și metode secundare. Metodele principale sunt
observația, experimentul și documentarea și oferă informații cu valoare de fapte,
înlesnind o cunoaștere predominant sociologică, iar metodele secundare
(interviul, chestionarul, sondajul etc.) oferă informații cu valoare de opinie și
permit o cunoaștere predominant psihosociologică.

Traian Rotariu propune următoare clasificare a metodelor în sociologie:

a) Observația propriu-zisă
b) Interviul
c) Ancheta
d) Analiza documentelor
e) Experimentul

4
 2. ANCHETA SOCIOLOGICĂ

Ancheta presupune o metodă de cunoaștere științifică, de culegere a informației

de la un număr mai mare de indivizi cu ajutorul unui instrument, și anume:
chestionarul. Ancheta poate conține erori mai mari decât în cazul altor metode
de cunoaștere. Ancheta are două variante principale:

a) Directă sau orală

b) Indirectă sau în scris

Ancheta se clasifică în funcție de criterii, precum:

a) Specificul temei de cercetat

b) Natura conținutului urmărit
c) Scopul urmărit

În general, ancheta sociologică cuprinde următoarele etape:

1. Stabilirea obiectivelor de cercetare și a ipotezelor de lucru

2. Eșantionarea, fie ea simplă, aleatoare sau stratificată
3. Elaborarea aparatului teoretico-metodologic al cercetării
4. Ancheta pilot
5. Depistarea materialului faptic de teren
6. Prelucrarea materialului faptic prin procedee statistice adecvate
7. Redactarea raportului de cercetare

5
 2.2 TEHNICI ALE ANCHETEI SOCIOLOGICE

- ancheta sociologică prin chestionar

- ancheta sociologică prin interviu

- ancheta combinată (chestionar și interviu)

2.3 PROCEDEE ALE ANCHETEI SOCIOLOGICE

- chestionarul autoadministrat: expediat prin poștă, via Internet, în publicații

periodice;

- chestionarul/interviul administrat prin operator: față în față, la domiciliul

subiecților, alte locații etc., la telefon, via Internet, în timp real (chat);

- chestionarul/interviul administrat individual, colectiv, în grup;

- chestionarul/interviul de date factuale;

- chestionarul/interviul de opinie/atitudine (sondajul de opinie).

Orice anchetă ia răspunsurile verbale subiecților ca variații ale indicatorilor

pe care ne propunem să îi măsurăm. Orice întrebare dintr-o anchetă este
destinată să măsoare un indicator. Fac excepție doar întrebările care, deși nu
măsoară nimic, sunt necesare pentru a face normale și confortabile interlocuțiile
asimetrice specific anchetelor. Astfel, într-o anchetă nu vom avea decât trei
tipuri de întrebări:
6
 1. Întrebări de cunoaștere, cele care măsoară un indicator;
2. Întrebări explorative. Aici întrebările nu măsoară, ci “explorează”, având
în spate un set de presupoziții constructive. Avem întrebări explorative în
anchete obișnuite, cu scop de testare a unor ipoteze, deci de obținere a
unor informații sau/și cunostințe verificabile;
3. Întrebări cu interacțiune socială (de comunicare) pentru a evita
incomoditatea subiectului de a răspunde.

3. OBSERVAȚIA SOCIOLOGICĂ

Observația constituie tehnica principală de investigație sociologică,

întrucât ne oferă informații cu valoare de fapte caracteristice științei
sociologice. Metoda observației este cea mai veche metodă utilizată de
către sociologi, dar și de alte ramuri, fiind o metodă de bază. Chiar
dacă este foarte veche, observația nu este învechită, mai mult, ea își
păstrează intactă valabilitatea, dovedind acuitatea observației
științifice. Sociologul K. Merton a pus-o în legătură direct cu noi
funcții de cunoaștere, proprii acestei metode, prin care un loc
privilegiat în ocupă serendipitatea (Fenomenul sesizării anumitor aspecte
ale descoperirilor științifice întâmplătoare).

7
 În metoda observației, cercetătorul nu modifică condițiile desfășurării
faptelor. Observația se prezintă ca o metodă care nu presupune neapărat
pasivitate din partea cercetătorului. Cercetătorul, vrând-nevrând, atunci când
folosește metoda observației, intră în sistemul social studiat și cel mai adesea
este implicat în forme și grade diferite în acesta.

Procesul de observație sugerează trei tipuri de observație fundamentale:

1. După criteriul “mediul înconjurător”, observația poate fi de laborator

(subiecții sunt observați în condiții artificiale) sau de teren (subiecții
sunt observați în mediul lor obișnuit).
2. După gradul de structurare, se distinge:
a) Observația structurată. Există un plan de observație bine structurat,
care lasă observatorului o putere de decizie redusă, existența unor
ipoteze precise, iar comportamentul observatorului este mai mult
receptiv.
b) Observația non-structurală asigură observatorului o libertate mai
mare de decizie în cadrul cercetării.
3. După criteriul gradului de libertate al observatorului, vom deosebi:
a) Observația liberă
b) Observația controlată
4. După poziția cercetătorului față de sistemul studiat, deosebim două
tipuri:
a) Observația obiectivă (nonparticipantă)
b) Observația participantă (observatorul preia rolul de actor social)

Pentru a fi folosită corect, este de menționat că observația impune la

parcurgerea tuturor etapelor unei cercetări clasice, fiind cea mai
completă metodă:

8
 - pregătirea cercetării
- colectarea datelor
- analiza și interpretarea datelor
- raportul final

În desfășurarea procesului de observație, cercetătorul poate să-și aleagă

trei roluri principale, și anume: spectator, participant și experimentator.

Atunci când alege să fie spectator, deși este un tip de observație non-
participantă, cercetătorul nu trebuie să emane neapărat pasivitate față de
subiecți. Caracteristic acestui rol de spectator este faptul că interacțiunea
lipsește, în timp ce contactul există.

În ceea ce privește rolul de participant, observatorul este nevoit să joace

un rol social în sistemul studiat. Pe de altă parte, observatorul experimental este
nevoit să intervină din diverse motive.

4. EXPERIMENTUL SOCIOLOGIC

Experimentul este metoda prin excelență de determinare a cauzalității. O

relație de cauzalitate între două variabile înseamnă că o variabilă (independentă)
produce o variație într-o a doua variabilă (dependentă). Experimentul este
metoda de analiză a relațiilor cauzale. Este dificil să se determine toți factorii
pasibili a influența o corelație între cele două variabile. Valoarea deosebită a
experimentului este dată de funcția acestuia de verificare a ipotezelor cauzale.

9
 Printre caracteristicile sale se numără: rigurozitatea procedurii, fondarea
sa pe teorie, izolarea fenomenului studiat (pe cât posibil), controlarea condițiilor
de apariție a fenomenului urmărit, intervenția activă a cercetătorului etc.
Sociologul Julian L. Simon susține că însăși esența experimentului stă în
manevrarea intenționată de către cercetător a uneia sau mai multor variabile
independente pentru a observa efectul acestora asupra grupului de subiecți și
schimbările pe care le-au produs la nivelul variabilelor dependente.

Greenwood insistă asupra capacității experimentului de a verifica

ipotezele cauzale și controlul situației experimentale, esența metodei constând în
“testarea ipotezelor cauzale prin înțelegerea unor situații constrastante
controlate”. Chelcea nu este de accord că experimental trebuie să se limiteze la
testarea relațiilor dintre două variabile, în domeniul socialului funcționând relații
de multicauzalitate.

Unii specialiști consideră controlul caracteristica esențială a

experimentului, iar tipurile de experiment s-ar delimita după măsura controlului
asupra situației experimentale, a variabilelor și a unităților de analiză.

 Variabilele experimentale sunt cele care intervin în ipoteza inițială.

Sunt independente (cauză) și dependente (efect).
 Variabilele neexperimentale sunt constituite din factori care nu sunt
prevăzuți în planul experimental, aceștia trebuind controlați pe cât
posibil pentru a nu produce erori.

a. SELECȚIA SUBIECȚILOR

Problema selecției subiecților din grupurile experimentale vizează mai

ales rezultatele. Grupul de control și cel experimental trebuie să fie cât
10
 mai asemănătoare, astfel încât să nu existe diferențe. Această asemănare
poate fi realizată pe mai multe căi:

1. Selecție aleatoare. Cercetătorul poate construi două grupuri, utilizând

eșantionarea aleatoare. Singura problemă este că similaritatea
presupusă poate să fie doar iluzorie în caz că numărul subiecților este
mai mic de 100.
2. Randomizarea. Termenul de randomizare se traduce prin “la
întâmplare“, experimentatorul poate distribui astfel personae pentru
experiment. Numărul subiecților este la fel de important ca și selecția.
3. Potrivirea este o metodă de alegere a grupurilor experimentale care se
aseamănă cu eșantionarea pe cote.
Așadar, experimentul reprezintă suma mai multor experiențe
(determinări), efectuate succesiv sau în paralel.

Un tip de experiment folosit în sociologia juridică este experimentul legislativ.

Experimentul legislativ – Referindu-se la experimentul legislative, Jean

Carbonnier pune în evidenţă câteva dintre particularităţile acestuia:

‐ experimentul legislativ se află în contradicţie cu noţiunea clasică de

lege;

‐ nu se poate vorbi despre experiment legislativ decît atunci când

legislatorul a manifestat o intenţie ştiinţifică în ceea ce priveşte adaptarea şi
aplicarea legii respective;

‐ nu toate ramurile dreptului se pretează în aceeaşi măsură la realizarea de

experimente legislative.

Experimentul legislativ se mai numeşte şi „experiment de teren” iar

experimentul judiciar este „experiment de laborator”.

11
 5. INTERVIUL

Interviul este acea metodă de investigație care permite obținerea de

date, informații necesare atingerii obiectivelor unei cercetări
sociologice, prin intermediul întrebărilor și al răspunsurilor furnizate
de acestea. Prin urmare, interviul presupune stabilirea unei relații
psihosociale ai cărei termeni (adică operatorul de interviu și
intervievatul) nu sunt interșanjabili, nu-și pot schimba statutul și rolul
în cursul derulării interviului.
Interviul este una dintre metodele de investigație cel mai larg
utilizate, având totodată și controverse. Diferențele de puncte de
vedere exprimate vizează, în esență, legitimitatea sa ca metodă de
investigație sociologică și rolul său în ansamblul metodelor
sociologice.
În orice situație, rolul operatorului de interviu este acela de a adresa
întrebările, de a încuraja subiectul în formularea unor răspunsuri
sincere, complete și la obiect și de a consemna răspunsurile, iar rolul
subiectului este acela de a recepta corect întrebările și de a răspunde
sincer și complet la acestea.
Valoarea cognitivă a metodei interviului poate fi apreciată numai
dacă luăm în considerație ce anume poate realiza interviul, ce tipuri de
date, informații se pot culege cu ajutorul lui.
Un cunoscut sociolog afirmă că metoda interviului este “calea
regală a sociologiei”, fiind cea mai importantă metodă sociologică.
Concluzia de ordin practic ce se poate degaja este că, deși interviul
constituie o metodă de investigație sociologică cu o valoare cognitivă
incontestabilă, el nu poate fi niciodată folosit ca unica metodă de
investigație ci doar însoțită de alte metode care, asigurând accesul mai
12
 direct la realitatea ca atare, facilitează o cunoaștere mai completă și
mai adecvată a realității sociale în complexitatea și diversitatea sa.

5.2. TIPURI DE INTERVIU

1. Interviul neformalizat care se desfășoară aparent ca o discuție liberă între

operatorul de interviu și intervievat și utilizează drept instrument de
investigație ghidul sau îndrumătorul de interviu. Operatorul de interviu
are libertatea să abordeze problemele respective în modalitatea pe care o
crede mai adecvată condițiilor concrete în care se desfășoară interviul,
singura lui obligație fiind de a aborda toate problemele stabilite, pentru a
obține toate datele, informațiile necesare.

După cum aprecia H. H. Stahl, un asemenea interviu se poate desfăşura în

două faze:

a) discuţie liberă centrată pe temă, în care se formulează tema şi se dă libertatea

subiectului de a spune tot ce doreşte în legătură cu aceasta;

b) discuţie centrată pe problemă, operatorul de interviu încercând, cu tact şi

fermitate în acelaşi timp, să-l determine pe subiect să-şi spună părerea în
problemele stabilite în ghidul de interviu, evitându-se divagaţiile inutile şi
consumatoare de timp.

13
 Dat fiind specificul său, un asemenea tip de interviu este utilizat, de regulă, în
intervievarea unui număr redus de indivizi, rezultatele obţinute neavând, în
consecinţă, relevanţă statistică. Succesul acestui tip de interviu depinde, în mare
măsură, de personalitatea și experiența de cercetare a operatorului de interviu.
Informațiile culese prin acest tip de interviu sunt dificil de prelucrat statistic, ele
pretându-se mai ales unei analize calitative, răspunsurile subiecților sunt dificil
de reținut.

2. Interviul formalizat/standardizat se aplică unui număr mare de subiecți și

se desfășoară sub forma unei serii de întrebări standardizate adresate
tuturor subiecților selecționați și a consemnării răspunsurilor date de către
acești subiecți la respectivele întrebări. Instrumentul de lucru utilizat în
cadrul acestui tip de interviu este chestionarul sociologic.

5.3 CHESTIONARUL SOCIOLOGIC

Un chestionar nu este altceva decât o listă de întrebări anterior

formulate, stabilite în așa fel încât să permită culegerea informațiilor,
datelor necesare pentru atingerea obiectivelor cercetării, puse într-o
anumită ordine și ale căror formulare, număr și ordine nu pot fi
modificate de către operatorul de interviu. Rolul acestuia este de a
pune tuturor subiecților intervievați exact aceleași întrebări, fără a
omite sau adăuga vreuna, și exact în ordinea în care ele sunt puse în
chestionar. Pentru a fi comparabile și prelucrabile statistic,
răspunsurile subiecților trebuie să fie o reacție (diferită în funcție de
caracteristicile acestora) la exact aceiași stimuli.

14
 Se poate aprecia că, în proiectarea unui chestionar trebuie urmărită
atingerea a două obiective fundamentale:

1. Obţinerea de informaţii relevante pentru scopul cercetării;

2. Colectarea acestor informaţii cu maximă reliabilitate şi validitate.

Aceste obiective pot fi denumite relevanță și acuratețe. Pentru a

asigura relevanța este necesar să se stabilească exact ce fel de date
sunt cerute de respectivul studiu. Acuratețea este obținută atunci
când frazarea și succesiunea întrebărilor sunt în măsură să motiveze
subiectul să răspundă și să faciliteze reamintirea.

Cooperarea s-a dovedit a fi cea mai înaltă și distorsiunea cea mai

scăzută atunci când sunt evitați itemi la care este dificil să se
răspundă, sunt consumatori inutile de timp, îl pun pe subiect în
situații neplăcute sau le ia ca pe niște amenințări personale.

Cercetătorul are obligația principal ca profesionist de a respecta

drepturile celor cu care are legătura pe parcursul investigației
sociologice.

15
 5.4. PRINCIPIILE GENERALE DE ALCĂTUIRE A
CHESTIONARULUI

1. Numărul întrebărilor este dependent de câțiva factori dintre care

menționăm:
- Obiectivele ce se doresc a fi atinse în respectiva cercetare. .
Întrebările pe care le conţine chestionarul trebuie să asigure
obţinerea tuturor datelor, informaţiilor necesare pentru atingerea
obiectivelor stabilite;
- Modul de aplicare a chestionarului;
- Timpul necesar aplicării chestionarului. Chestionarul trebuie astfel
aplicat încât să nu depășească o oră.
2. Formularea întrebărilor. Pentru a putea fi utilizată într-un
chestionar sociologic, o întrebare trebuie să satisfacă o serie de
cerințe:
- Să fie clară și cât mai specifică posibil;
- Să utilizeze cuvinte simple, directe și familiare tuturor subiecților;
- Să fie evitate întrebările ce conțin dublă negație;
- Să nu fie o dublă întrebare;
- Să fie cât mai scurte posibil;
- Să nu sugereze răspunsul dorit de cercetător.

Alte cerințe sugerează că, în formularea întrebărilor este necesar să

se acorde o atenţie deosebită atât alegerii cuvintelor ce vor fi
utilizate cât şi ordonării lor în cadrul întrebării.

16
 1. Ordinea întrebărilor trebuie să asigure o derulare firească, fără
salturi bruște de la o problemă la alta și fără reveniri
nejustificate la probleme deja abordate.
2. Punerea în pagină a întrebărilor, importantă îndeosebi pentru
chestionarele autoadministrate urmărește evitarea posibilității
omiterii neintenționate a punerii unor întrebări.

5.5 TIPURI DE ÎNTREBĂRI UTILIZATE ÎN

CHESTIONARUL SOCIOLOGIC

1. Întrebări factuale – întrebări care se referă la o stare de fapt, ușor

verificabilă (exemplu: Ați fumat vreodată?);
2. Întrebări de opinie – întrebări ce vizează obținerea opiniilor subiecților;
ele dețin ponderea cea mai mare în cadrul unui chestionar (exemplu: Ce
părere aveți de președintele țării noastre?);
3. Întrebări de control – întrebări folosite pentru verificarea acurateței
răspunsurilor.

FORMA ÎNTREBĂRII – modul în care este așteptat răspunsul din partea

subiectului.

1. Întrebări deschise – întrebări la care subeictul are libertatea de exprimare

(exemplu: De ce v-ați hotărât să vă mutați din oraș?);
2. Întrebări închise – întrebări la care variantele de răspuns posibile sunt
strict limitate la Da, Nu și Nu știu (exemplu: Sunteţi de acord cu
reintroducerea pedepsei cu moartea? DA – 1; Nu – 2; Nu ştiu – 3).

17
 BIBLIOGRAFIE

 Ion CAUC, Beatrice MANU, Daniela PÂRLEA, Laura GORAN,

Metodologia cercetării sociologice: Metode și tehnici de cercetare.
Ediția a II-a, Editura Fundației România de Mâine, 2004
 https://spiruharet.ro/facultati/drept-
craiova/biblioteca/6ef8a1f74d00bcbdf6f2878c40263e5e.pdf
 https://www.slideshare.net/RodykaProcopVasilachi/experimentul
 https://www.academia.edu/12131549/METODE_
%C5%9EI_TEHNICI_DE_CERCETARE
 http://socio-umane.ct-
asachi.ro/e107_files/downloads/Sociologie/02.%20Investigatia
%20sociologica.pdf
 https://ro.scribd.com/doc/312137921/Metodele-de-Cercetare-In-
Sociologie

18