Sunteți pe pagina 1din 5

UNIVERSITATEA DE STAT DIN TIRASPOL

Managementul Inovării și Anteprenoriat Educațional

Studiu individual
„Managementul conflictelor”

Elaborat: Enache Dana Nicoleta


Grupa M 16 B
Coordonat: Șofron Larisa, dr., conf. univ.

Chișinău 2021
Cum să dirijăm emoțiile și simțurile personale?
Nu poate exista o transformare a întunericului în lumină şi
a apatiei în mişcare fără emoţie.
C.G.Jung

Emoţiile sunt răspunsul nostru afectiv la tot ceea ce ne înconjoară. Deşi de multe ori
neglijate, emoţiile sunt legitimaţia cu care ne prezentăm în lume şi, în funcţie de cât de bine sau
mai puţin bine ne exprimăm aceste emoţii, suntem liniştiţi şi împliniţi, avem relaţii armonioase,
reuşim în ceea ce ne propunem. Sau nu! Suntem priviţi şi, de multe ori, etichetaţi, în funcţie de
reacţia noastră emoţională.
Avem răspunsuri emoţionale la aproape tot ceea ce ne înconjoară. Din păcate, cu greu a
fost luată în considerare ponderea emotiior în sănătatea psihică, fizică, relaţionala, profesională.
Ceea ce ne îngreunează cel mai mult sufletul nu sunt neapărat lipsa banilor, eşecurile, pierderile,
ci necunoaşterea a ceea ce se întâmplă cu noi, din punct de vedere afectiv, în aceste cazuri (poate
frica de singurătate, lipsa importanţei personale, durerea neputinţei, tristeţe şi multe altele).
Emoţiile pe care le avem apar ca urmare a unui tipar de gândire , iar modalitatea lor de
exprimare duce la anume comportamente. De exemplu, dacă un copil bolnav a fost lăsat la spital
şi îngrijit doar de doctori şi asistente îmbrăcaţi în halate albe, fără nici un fel de sprijin familial,
el poate dezvolta, ca adult, o lipsă de încredere în cuvintele persoanelor îmbrăcate în alb. Acest
sentiment are o mare influenţă asupra lui, evitând să caute ajutor medical, oricât de grave ar fi
simptomele sale. Din acest punct de vedere, e necesar să reactualizam, în diverse etape ale vieţii
de adult, informaţiile pe care le păstrăm în memorie şi care nu ne mai sunt de folos în prezent. Şi,
mai ales, să fim suficient de curajoşi să ne uităm la adevărata cauză a lipsei de încredere care, în
cazul de mai sus, nu are legătură cu medicii.
Eşecul în a exprima emoţiile se datorează unei frici, inconştiente, ca acţiunea căreia îi
este asociata acea emoţie să nu ducă la un rezultat de care omului îi este groază. De exemplu, în
anumite familii furia faţă de un adult duce la o pedeapsă severă din partea acestuia. Sau, a
solicita, cu lacrimi, ajutor şi alinare, poate să aibă ca rezultat umilinţa şi respingerea.
Astfel că, mai târziu, adultul nu-şi va arăta niciodată nevoia de alinare sau o va cere în
permanenţă, de la toată lumea. În primul caz, reprimarea nevoii poate duce la lipsa dorinţei
acestui adult de a oferi cuiva alinare. În al doilea caz, adultul copleşit de această nevoie nu va
putea oferi nici el.
Şi într-un caz şi în celălalt, ambii vor fi din nou respinşi şi se vor simţi, din nou, umiliţi.
Şi rămân în acest cerc vicios din care nu pot ieşi decât în situatiii extreme: accidente, boli grave,
pierderea unei persoane foarte dragi.
Astfel că unii oameni se identifica excesiv cu emoţiile lor, sau nu se identifica aproape
deloc, reprimând sau negând orice emoţie ar apărea. Nu înseamnă să ne judecăm sau să judecăm
pe ceilalţi dacă sunt prinşi în aceste stări. Înseamnă să începem să cunoaştem, să vedem care sunt
emoţiile, ce se întâmplă cu noi când le trăim, cum le trăim, cum ne afectează fizic, care este
cauza lor şi ce putem să facem acum. De obicei, simpla conştientizare e suficientă pentru
început. Dacă adultul realizează că „Da, mi se întâmplă să fiu furios şi acest lucru mă blocheaza”
sau „Da, cer prea multă alinare….parcă aş fi un copil.”, acesta este un prim pas important, fără
de care nu se poate porni pe drumul vindecării.
S-a demonstrat ştiinţific de multă vreme legătura între emoţii şi nivelul de sănătate fizică,
însă lumea medicală a început să se uite cu mai multă seriozitate la acest lucru în ultimele
decenii.
De exemplu:
– Când eşti stresat, organismul degajă diverşi hormoni care pun corpul în alertă ajutându-l să ia
decizia de „luptă sau fugi”. Dacă această stare durează mai mult timp, începe să se simtă
oboseala, apare tristeţea, scade acurateţea gândirii şi mişcărilor, iar memoria este afectată. Dacă
stresul devine cronic, pot apărea diabetul şi bolile cardiovasculare.
– În cazul furiei, exprimate excesiv sau reprimate, sângele circulă mult mai rapid, inima îşi
înteţeşte bătăile, totul clocoteşte în interior. Această stare prelungită sau apăruta foarte des poate
duce la atacuri cerebrale, stop cardiac şi chiar cancer.
– Depresia, pesimismul şi apatia scad nivelul serotoninei şi dopaminei. Acesta poate fi motivul
pentru care aproape jumătate din pacienţii cu depresie suferă de dureri musculare, osoase, de cap.
– Gelozia – este una dintre cele mai puternice şi dureroase emoţii, precum şi cea mai greu de
controlat. Gelozia este un amestec de furie, frica şi stres. Ca urmare apare hipertensiunea, nivelul
de adrenalină creşte, imunitatea scade, bătăile inimii se înteţesc, creşte anxietatea.
Conform lui Franz Rupert, exista noţiunea de frică sănătoasă care ne avertizează despre
pericolele reale. Exista şi o furie sănătoasă care ne ajuta să formulăm îngrijorările şi să stabilim
graniţele personale, iubirea sănătoasă este atentă, dar nu posesivă. O ruşine sănătoasă ține, în
limite acceptabile, comportamentul social sau sexual.
Astăzi, dincolo de ceea ce facem, de contribuţia noastră la progresul acestei lumi, a
devenit mult mai important să arătăm şi cine suntem, să ne arătăm fără prea multe măşti, fără a
avea ca unic scop „să dăm bine în fiecare moment”. A devenit important să învăţăm să ne
aducem aminte de vulnerabilitate, bunătate, compasiune, sprijin, afecţiune, iubire, calităţi pe care
le avem dintotdeauna în noi şi, din păcate, nu le-am mai folosit din cauza fricii de a nu fi
consideraţi slabi şi neajutoraţi.
Prima treaptă în dobândirea controlului asupra emoţiilor proprii este acceptarea lor.
Preluarea controlului nu înseamnă înăbuşire, ci rezolvare. Este important să acceptăm că avem
acel sentiment, chiar dacă ne este ruşine de starea noastră emoţională sau am dori să nu ne
simţim astfel. Negarea poate fi utilă doar ca blocare temporară a emoţiilor, atunci când avem de
rezolvat mai multe probleme practice şi nu ne putem ocupa imediat de sentimentele noastre.
Spuneţi-vă: „Accept că simt...”.
Apoi, trebuie să ne asumăm propria responsabilitate pentru trăirea propriilor sentimente.
Chiar dacă ne-ar plăcea să învinuim pe altcineva sau altceva de faptul că avem stările emoţionale
respective. Chiar dacă atribuirea propriei responsabilităţi altora este o reacţie frecventă la
sentimente supărătoare. Acest mijloc de apărare poate fi recunoscut foarte uşor în modul nostru
de exprimare. De exemplu, spunem adesea: „Mă faci să mă înfurii”, „Mă faci să mă simt vinovat
când...”. Aşadar, acceptaţi-vă răspunderea, spunând: „M-am înfuriat...”, „Mă simt vinovat
când...”.
În al treilea rând, să ne acceptăm responsabilitatea pentru controlul asupra reacţiilor
noastre. Chiar dacă ne gândim de obicei că acestea nu pot fi controlate de noi. Deseori ne place
să ne justificăm, să spunem că nu am avut o alternativă pentru felul în care ne-am comportat ca
reacţie la o emoţie. „Nu m-am putut stăpâni, eram prea supărat”, „S-a întâmplat – aşa am
simţit...”, „Vremea mă face să fiu atât de leneş, nu sunt în stare de nimic”, „M-am speriat aşa de
tare, încât nu am putut scoate o vorbă”. Aşadar, spuneţi-vă: „Accept că pot să aleg cum să
reacţionez la sentimentul meu de...”.
Treapta următoare constă în preluarea controlului asupra reacţiilor fiziologice. Pentru
multe emoţii şi sentimente, aceasta însemnă practicarea unor tehnici de inducere a calmului
lăuntric (de exemplu, respiraţie profundă, meditaţie, exerciţii). Pentru stări emoţionale ca apatia,
aceste tehnici vor presupune energizarea noastră.
Ceea ce mai rămâne de făcut este stăpânirea – treaptă care include exersarea şi obişnuinţa
de a ţine sub control emoţiile. Gestionarea emoţiilor se referă la capacitatea noastră de a alege
modalitatea prin care ne exprimăm într-o anumită situaţie. Este important să ţinem cont de: ce
exprimăm, cum exprimăm, când exprimăm, unde exprimăm, cui exprimăm.
Pentru a fi cât mai clari, avem nevoie să ne cunoaştem emoţiile. Însă foarte multe
persoane evită să-şi exprime deschis sentimentele de teama să pară ridicoli sau să fie respinşi.
Incapacitatea exprimării sentimentelor lasă loc la neînţelegeri. Persoana care nu-şi poate exprima
sentimentele devine pe zi ce trece tot mai insensibilă la acestea, trăieşte un sentiment de
disconfort psihic, deoarece nu-şi pune în evidenţă niciodată personalitatea reală.
Pentru a-şi dezvolta abilităţile de autoexprimare, persoana trebuie să înveţe să exprime
verbal ceea ce simte şi ceea ce gândeşte, făcând diferenţa între cuvintele care exprimă stări
afective şi cuvintele care exprimă gânduri sau acţiuni. De asemenea, persoana trebuie să
folosească cuvintele care se referă la stări afective împreuna cu cele despre propria persoana
(„eu”, „mie”, „mă”). Cuvinte care exprimă stări afective: doresc, detest, ador, mă bucur, îmi
pasă, iubesc, invidiez, mie dor etc. Cuvinte care exprimă idei sau acţiuni: presupun, cred,
consider, îmi imaginez, am impresia, intenţionez, înţeleg, concluzionez etc. Rezolvarea eficientă
a neînţelegerilor interpersonal.
Mulţi psihologi şi-au dat seama că abilitatea care asigură succesul în viaţa cotidiană este, pe
de o parte inteligenţa academică, iar pe de altă parte sensibilitatea specifică faţă de practica şi
relaţiile interumane. Astfel s-a născut o nouă formă de inteligenţă - cea emoţională (IE).
Inteligenţa emoţională înseamnă:
1. să fii conştient de propriile emoţii atunci când acestea te cuprind;
2. să fii capabil să identifici sentimente în tine însuţi şi în alţii;
3. să fii capabil să discuţi despre emoţii şi să le comunici în mod clar şi direct;
4. să fii empatic (să ai puterea de a-i motiva pe ceilalţi, de a-i încuraja, de a-i inspira);
5. să ai capacitatea de a lua decizii înţelepte, folosind un echilibru sănătos al emoţiilor şi al
raţiunii;
6. să reuşeşti să-ţi asumi responsabilităţi pentru propriile emoţii, mai ales responsabilitatea
pentru propria motivare.
În prezent există un dezacord cu privire la ideea dacă inteligenţa emoţională este mai mult
un potenţial înnăscut ori dacă ea reprezintă un set de abilităţi sau competenţe învăţate. Daniel
Goleman susţine că «spre deosebire de gradul de inteligenţă, care rămâne acelaşi de-a lungul
vieţii, sau de personalitatea care nu se modifică, abilitățile sau competenţele bazate pe inteligenţa
emoţională sunt abilităţi învăţate». În opinia sa, orice om îşi poate ridica gradul de inteligenţă
emoţională prin educaţie şi exerciţii.
Ridicarea nivelului inteligenţei emoţionale şi a „culturii emoţionale” presupune parcurgerea
mai multor etape:
 identificarea propriilor emoţii;
 asumarea responsabilităţii pentru emoţiile identificate;
 învăţarea empatiei.
Bibliografie:
1. d’Ansembourg, T., Lasă amabilităţile! Fii tu însuţi în relaţiile cu ceilalţi, Bucureşti, Elena
Francisc Publishing 2006;
2. Goleman, G., Inteligența emoțională în leadership, București, Editura Curtea Veche, 2013;
3. Lindenfield, G., Siguranţa emoţională. Secretul dobândirii echilibrului emoţional. Bucureşti,
Editura POLIMARK 2001;
4. Salome, J., Dacă m-aş asculta, m-aş înţelege. Bucureşti, Curtea Veche, 2002.