1.

Definiție, obiectiv, sfera de aplicabilitate

Bilanțul prezintă situația numerarului și echivalentelor de numerar a unei unități
patrimoniale la sfârșitul unei perioade de gestiune și permite examinarea creșterilor sau
diminuărilor acestora față de nivelul de la începutul perioadei, fără a oferi informații referitoare
la structura și factorii acestor modificări.
Contul de profit și pierdere prezintă informații despre veniturile, cheltuielile și rezultatele
generate de unitate, ceea ce furnizează într-o oarecare măsură sursele și utilizările numerarului și
echivalentelor de numerar, dar nu explică de ce aceste elemente au înregistrat scăderi sau
creșteri. Literatura de specialitate consideră ca făcând parte din sarcina contabilităţii fluxurilor de
trezorerie întocmirea unui document contabil de sinteză, alături de bilanţ şi contul de rezultate,
cu rolul de a le evidenţia. Pe plan mondial, acest document este prezentat sub denumirea
generală de «tablou de flux» şi se referă la toate tablourile în care conceptul de flux are un rol
determinant.1
Tabloul fluxurilor de numerar prezintă aceste fluxuri, cunoscute sub denumirea de
încasări și plăți, arătând totodată sursele și utilizările numerarului și echivalentelor de numerar,
precum și cauzele variaței acestuia.2
Prin fluxuri de trezorerie norma IAS 7 înţelege ansamblul de intrări (fluxuri pozitive,
încasări – cash inflows, engl.) şi ieşiri (fluxuri negative, plăţi – cash outflows, engl.) de lichidităţi
sau echivalente de lichidităţi, aferente unei perioade. Diferenţa între fluxurile pozitive şi cele
negative reprezintă fluxul net de trezorerie (net cash flow, engl.), care poate fi pozitiv (dacă
intrările de fonduri sunt mai mari decât ieşirile), caz în care exprimă disponibilităţile băneşti
pentru efectuarea plăţilor imediate; sau negativ (dacă intrările de fonduri sunt mai mici decât
ieşirile), caz în care este vorba de o diminuare a numerarului de care dispune firma..3
Obiectivul principal al fluxurilor de numerar este de a evidenția istoricul mișcărilor de
numerar și a echivalentelor de numerar al unei firme prin intermediul cash-flow-ului.
Pe aceasta bază, se evalueaza capacitatea unei firme de a genera cash-flow, precum și
momentul și certitudinea generării acestor fluxuri de numerar.
Aria de aplicabilitate a standardu-lui (IAS-7) vizează atât firmele productive cât și
instituțiile financiare și în general, orice activitate producătoare de venituri și generatoare de
obligații.
2. Componentele trezoreriei
Situaţia financiară care prezintă informaţii privind fluxurile de numerar, adică încasările
şi plăţile efectuate de o întreprindere în cursul unui an, este tabloul fluxurilor de trezorerie. Acest
tablou este construit plecând de la noţiunile de: trezorerie (cash and cash equivalents) şi fluxuri
de trezorerie (cash-flows).
3. Clasificarea fluxurilor de trezorerie

1
Farcaş D.M., Tabloul fluxurilor de trezorerie, în revista “Finanţe, Credit, Contabilitate” nr. 2/2000, pag.33.
2
Pop V., Pop C., Situația fluxurilor de numerar în viziunea IAS 7, Bucuresti, 2010, pag. 407.
3
IAS 7
 Obiectivul acestui standard este acela de a impune furnizarea de informații cu privire la
istoricul mișcărilor de numerar ale unei întreprinderi, prin intermediul situației fluxurilor de
numerar. Utilizatorii situațiilor financiare ale unei întreprinderi sunt interesați de modul în care
întreprinderea generează și folosește numerarul și echivalentele de numerar. Acest lucru se
întâlnește indiferent de natura activității întreprinderii, ele au nevoie de numerar pentru a-și
desfășura activitățile, a-și plăti obligațiile și pentru a asigura rentabilitate investitorilor.
Pornind de la necesitățile informaționale ale principalilor utilizatori de situații financiare,
una din informațiile esențiale pentru investitori și creditori este dată de capacitatea întreprinderii
de a obține câștiguri viitoare și de a transforma beneficiile în disponibilități.
Investitorii și creditorii analizează, în general, în funcție de fluxurile monetare, care sunt
fenomene concrete, și nu în funcție de beneficiile din exploatare, ce reprezintă concept abstracte,
artificiale, fără o reprezentare reală.
Utilizatorii de informație financiară sunt interesați de modalitățile în care întreprinderea
finanțează activitățile sale și investește fondurile. Un document al evoluției financiare care
prezintă activitățile de finanțare, investiții și exploatare permite atingerea acestui obiectiv. În
practica și doctrina anglo-saxonă este criticată valența fondului de rulment utilizat pentru
caracterizarea sănătății financiare pe termen scurt și se recomandă prezentarea evoluției
financiare pe baza fluxurilor de trezorerie în detrimental utilizătii fondului de rulment.
Tabloul fluxurilor de trezorerie este analizat distinct în norma contabilă internațională
IAS 7 «Tablourile fluxurilor de trezorerie» (Cash Flow Statements). De asemenea, cadrul
conceptual al organismului international de normalizare contabilă face din tabloul fluxurilor de
trezorerie o componentă distinctă a situațiilor financiare.
Tabloul fluxurilor de trezorerie reprezintă o situație de flux care, spre deosebire de contul
de profit și pierdere, permite compararea rezultatelor diferitelor întreprinderi, prin eliminarea
efectelor utilizării diferitelor metode contabile pentru aceleași operații și evenimente. Se poate
affirma, că variația trezoreriei se calculează simplu cu ajutorul bilanțului, dar fenomenele de
lichiditate și solvabilitate solicită analize complexe pentru determinarea contribuției factorilor
care determină această variație, fiind necesar un tablou al fluxurilor de trezorerie. Informațiile
istorice privind fluxurile monetare stau la bază previziunilor de fluxuri de trezorerie viitoare,
creându-se, astfel, premizele pentru estimarea valorii întreprinderii. De asemenea, acest tablou
permite să se evalueze capacitatea întreprinderii de a degaja lichidități, să se determine necesarul
de lichidități, să se prevadă scadențele și riscul încasărilor viitoare. Având la dispoziție un tablou
al fluxurilor de trezorerie, utilizatorii pot să evalueze schimbările activului net al unei
întreprinderi, în structura sa financiară, capacitatea de adaptare la diferitele conjuncturi și
oportunități, să elaboreze modele pentru aprecierea diferitelor întreprinderi. Tabloul fluxurilor de
trezorerie aduce mult dorită conciliere între rezultatul contabil și trezorerie.
Prin trezoreria întreprinderii se înţelege ansamblul de lichidităţi şi echivalente de
lichidităţi de care dispune entitatea economica.
Lichidităţile (cash) se referă la disponibilităţile băneşti şi depozitele la vedere.
Echivalentele de lichidităţi (cash equivalents) reprezintă plasamente pe termen scurt (sub 3 luni)
cu grad mare de lichiditate, care se pot converti uşor în sume cunoscute şi al căror risc de
fluctuaţie valorică este nesemnificativ.
 În categoria echivalentelor de lichidităţi se includ: depozite bancare la termen, certificate
de depozit, bonuri de tezaur emise de guvern etc., toate cu scadenţă de până la trei luni.
Echivalentele de lichidităţi trebuie disociate de alte investiţii financiare pe termen scurt, cu toate
că o astfel de operaţiune este destul de dificilă, întru-cât, în mod practic, este destul de greu de
disociat activitatea de investiţii a unei firme de ceea ce se numeşte «managementul trezoreriei».
Drept urmare, vor trebui considerate echivalente de lichidităţi doar acele resurse financiare
deţinute în scopul îndeplinirii angajamentelor pe termen scurt, şi nu pentru investiţii sau în alte
scopuri.
Lichidităţile şi echivalenţele de lichidităţi au aceeaşi natură, iar transferurile dintr-o
categorie în alta nu sunt considerate plăţi sau încasări, deoarece se consideră că acestea fac parte
din managementul trezoreriei. Astfel, tranzacţii precum depunerea numerarului în caserie sau
achiziţia de timbre poştale reprezintă mişcări în interiorul trezoreriei şi nu vor afecta fluxul net
de trezorerie4.
Variația lichidităților și echivalentelor de lichidități se poate explica prin acțiunea a trei
factori sau genuri de activități, tabloul fluxurilor de trezorerie bazânde-se pe o clasificare
funcțională a fluxurilor întreprinderii:
 activități de exploatare;
 activități de investiții;
 activități de finanțare.
În ceea ce privește activitățile de exploatare, IAS 7 prezintă principalele activități
generatoare de venituri și orice alte activități, cu excepție celor definite ca fiind activități de
investiții sau de finanțare.
a) Activități de exploatare
Activităţile de exploatare sunt principalele activităţi generatoare de venituri şi orice alte
activităţi cu excepţia celor definite ca fiind activităţi de investiţii sau de finanţare.
Mărimea mişcărilor de trezorerie legate de exploatare este un indicator cheie al măsurii în
care întreprinderea a degajat, prin exploatarea sa, suficiente fluxuri de trezorerie, pentru a
rambursa împrumuturile sale, a menţine capacitatea sa de exploatare, a vărsa dividende şi a
realiza noi investiţii, fără să recurgă la alte surse externe de finanţare. De asemenea, utilizate cu
alte informaţii, informaţiile privind diferitele categorii de fluxuri istorice de trezorerie legate de
exploatare pot să fie utile pentru previziune fluxurilor viitoare de trezorerie aferente exploatării.
Fluxurile de trezorerie ale activităţilor de exploatare sunt, în mod esenţial, consecinţa
principalelor activităţi generatoare de venituri ale întreprinderii. Ca urmare, ele sunt, în general,
rezultatul operaţiilor şi evenimentelor care concură la formarea rezultatului net.
Definiţia şi precizările anterioare, deşi imprecise, sunt completate de IAS 7, printr-o listă
de exemple. Astfel, constituie fluxuri de trezorerie ale exploatării, cu predilecţie:
 încasările care decurg din vânzarea de bunuri şi servicii;
 încasările care provin din redevenţe, onorarii, comisioane şi alte venituri;
 plăţile privind furnizorii şi salariaţii;

4
IAS 7, par. 9
  plăţile de impozite, exceptând cazurile când ele vizează activităţile de investiţii
sau de finanţare.
O întreprindere poate să deţină titluri în scopuri comerciale, caz în care acestea sunt
asemănătoare stocurilor achiziţionate pentru a fi revândute. Ca atare, fluxurile de trezorerie, care
provin din achiziţionarea şi cesiunea de titluri deţinute în scopuri comerciale, sunt incluse în
categoria activităţilor de exploatare. În mod asemănător, avansurile de casă şi împrumuturile
acordabile de instituţiile financiare sunt clasificate, în general, în categoria activităţilor de
exploatare, ştiut fiind că ele se referă la principala activitate generatoare de venituri a acestui tip
de unităţi.
O întreprindere trebuie să prezinte fluxurile de trezorerie aferente activităţii de exploatare
făcând apel:
 fie la metoda directă, conform căreia informaţiile furnizate se referă la încasări şi
plăţi (intrări şi ieşiri de fonduri) brute;
Încasări generate de relaţiile cu clienţii:
- Plăţi în favoarea furnizorilor şi personalului
- Dobânzi şi dividende plătite
- Plăţi privind impozitele asupra beneficiilor
- Alte plăţi generate de exploatare
 Elemente extraordinare
=  Fluxul net de trezorerie relativ la activităţile de exploatare.
 fie la metoda indirectă conform căreia rezultatul net este corectat, pentru a ţine
cont:
 de influenţa operaţiilor care nu au caracter monetar;
 de orice report sau regularizare a încasărilor sau plăţilor trecute sau
viitoare, presupuse de exploatare;
 de elementele de venituri sau de cheltuieli asociate fluxurilor de trezorerie
care vizează investiţiile sau finanţarea.
 Rezultatul net înaintea imozitării şi elementelor extraordinare (eliminarea veniturilor şi
cheltuielilor nelegate de exploatare)
+ Cheltuielile cu amortizările şi provizioanele
- Venituri din amortizări şi provizioane
 Rezultatul cesiunii imobilizărilor şi plasamentelor
+ Cheltuieli privind dobânzile
- Venituri din plasamente
= Rezultatul din exploatare înaintea variaţiei necesarului în fond de rulment

 Variaţia stocurilor
 Variaţia conturilor clienţi şi altor creanţe din exploatare
 Variaţia conturilor furnizori şi a altor datorii din exploatare
- Dobânzi şi dividende plătite
- Plăţi privind impozitele asupra beneficiilor
 Elemente extraordinare
= Fluxul net de trezorerie relativ la activităţile de exploatare
 IAS 7 recomandă întreprinderilor utilizarea metodei directe, pentru că această metodă
permite obţinerea de informaţii care se dovedesc a fi utile pentru estimarea fluxurilor viitoare de
trezorerie, fapt ce nu este posibil prin aplicarea metodei indirecte.
Metoda directă presupune operarea directă în fluxuri monetare, pe care le grupează în
diferite categorii de încasări şi de plăţi.
b) Activități de investiții;
IAS 7 afirmă că fluxurile ce rezultă din operații de investiții indică în ce măsură plățile au
fost efectuate pentru achiziția unor active destinate să genereze fluxuri de trezorerie viitoare.
Fluxurile de trezorerie ale activităţilor de investiţii oferă informaţii privind maniera în care
întreprinderea îşi asigură perenitatea şi creşterea. Ele se referă la:
 plăţi efectuate pentru achiziţionarea de imobilizări corporale şi necorporale,
precum şi a altor active pe termen lung, inclusiv cheltuielile de dezvoltare capitalizate şi plăţile
implicate de imobilizările produse de întreprindere pentru sine;
 încasări care decurg din vânzarea de imobilizări corporale şi necorporale precum
şi a altor active pe termen lung;
 plăţi efectuate pentru achiziţionarea de titluri de participare şi de titluri de creanţă
ale altor întreprinderi, precum şi plăţi efectuate pentru achiziţionarea de participaţii în
întreprinderi de tip joint-venture;
 încasări relative la vânzarea de titluri de participare şi de titluri de creanţă ale altor
întreprinderi, precum şi încasări relative la vânzarea de participaţii în întreprinderi de tip joint-
venture (altele decât încasările generate de instrumente considerate ca fiind echivalente de
lichidităţi sau cele deţinute în scopuri comerciale);
 avansurile de trezorerie şi împrumuturile acordate (altele decât avansurile şi
împrumuturile acordate de o instituţie financiară);
 încasări care decurg din rambursarea avansurilor şi împrumuturilor acordate altor
părţi (altele decât avansurile şi împrumuturile acordate de o instituţie financiară).
- Achiziţionarea filialei x (-) trezoreria achiziţionată
+ Cesiunea filialei y
- Achiziţionarea de imobilizări
- Achiziţionarea de plasamente
+ Încasările ce rezultă din cesiunea de imobilizări
+ Încasări ce rezultă din cesiunea de plasamente
+ Dobânzi încasate
+ Dividende primite (încasate)

=  Fluxul net de trezorerie relativ la activităţile de investiţii

c) Activități de finanțare
Activităţile de finanţare sunt acele activităţi care antrenează schimbări în mărime şi
structura capitalurilor proprii şi capitalurilor împrumutate ale întreprinderii.
 Prezentarea separată a acestor fluxuri în tabloul de trezorerie este dată de posibilitatea
utilizării lor în previziunea sumelor pe care aportorii de capitaluri le vor retrage din fondurile
(capitalurile) viitoare. Mişcările de trezorerie generate de actvităţile de finanţare se referă la:
 încasările din emisiunea de acţiuni şi de alte instrumente ale capitalurilor proprii;
 vărsăminte efectuate acţionarilor pentru achiziţionarea sau răscumpărarea
acţiunilor întreprinderii;
 încasări din emisiunea de împrumuturi obligatare, de împrumuturi statutare, de
bilete de trezorerie, de titluri de împrumut ipotecar sau a altor titluri de împrumut pe termen scurt
sau lung;
 rambursarea sub formă de lichidităţi a sumelor împrumutate;
 vărsăminte efectuate de un locatar pentru reducerea soldului datoriei referitoare la
un contract de locaţie-finanţare.
+ Creşterea de capital, în numerar
- Rambursarea de capital în numerar
+ Emisiunea (contractarea) de împrumuturi (altele decît cele de trezorerie)
- Rambursarea de împrumuturi (altele decît cele de trezorerie)
- Rambursarea de datorii ce rezultă din contractele de locaţie-finanţare
- Dobânzi şi dividende plătite

=  Fluxul net de trezorerie relativ la activităţile de finanţare

Diferenţa între fluxurile pozitive şi cele negative reprezintă fluxul net de trezorerie (net
cash flow), care poate fi pozitiv (dacă intrările de fonduri sunt mai mari decât ieşirile), caz în
care exprimă creşterea disponibilităţilor băneşti care pot fi folosite pentru efectuarea plăţilor
imediate; sau negativ (dacă intrările de fonduri sunt mai mici decât ieşirile), caz în care este
vorba de o diminuare a numerarului de care dispune entitatea economică.

4. Aspecte particulare privind prezentarea unui tablou al fluxurilor de trezorerie

a) Prezentarea unor fluxuri de trezorerie, în mărime netă
În principiu, fluxurile de trezorerie trebuie să fie prezentate la nivelul mărimii lor brute.
Ca atare, nu este posibil să se compenseze încasările şi plăţile din aceeaşi categorie şi chiar din
categorii diferite.
IAS 7 admite, totuşi, doua excepţii de la acest principiu. Astfel, unele fluxuri de
trezorerie care provin din operaţii de exploatare, de investiţii sau de finanţare pot să fie
prezentate în mărime netă. Este vorba despre:
 încasări şi plăţi în contul clienţilor, atunci când fluxurile de trezorerie nu decurg
din activităţile întreprinderii, ci din cele ale clientului;
 încasările şi plăţile referitoare la elemente ce au un ritm de rotaţie rapid, o valoare
mare şi scadenţe scurte.
 În cazul instituţiilor financiare, fluxurile de trezorerie trebuie să fie prezentate în mărime
netă, în cazul:
 plasării de depozite la alte instituţii financiare şi retragerii acestor depozite;
 împrumuturilor acordate şi avansurilor consimţite în favoarea clienţilor şi
rambursării acestor împrumuturi şi avansuri.5

b) Fluxurile în monede străine

Toate fluxurile în monede străine sunt convertite la cursul zilei plaţii sau încasării. Există
totuşi posibilitatea utilizării unui curs mediu ponderat pentru ansamblul fluxurilor aferente unei
perioade.
Lichidităţile şi echivalentele de lichidităţi în monede străine, existente la sfârşitul
exerciţiului, sunt convertite la cursul de închidere.
Câştigurile şi pierderile nerealizate (latente) (unrealised gains and losses), ce rezultă din
variaţia cursului între data fluxurilor şi data închiderii exerciţiilor, nu constituie fluxuri monetare.
Totuşi, efectul variaţiilor cursurilor lichidităţilor deţinute sau datorate este prezentat în tabloul
fluxurilor de trezorerie, pentru a permite comparaţia între lichidităţile aferente deschiderii şi
închiderii exerciţiului. Prezentarea se face separat de fluxurile de trezorerie ale activităţilor de
exploatare, de investiţii şi de finanţare.
c) Dobânzile şi dividendele
Fluxurile de trezorerie, care provin din dobânzi şi dividende încasate, trebuie să fie prezentate
separat de cele care sunt generate de dobânzile şi dividendele plătite. Totodată, ele trebuie să fie
delimitate pe cele trei categorii de activităţi, iar apartenenţa lor la una sau alta dintre categorii
trebuie să fie păstrată de la un exerciţiu la altul.
Pentru instituţiile financiare dobânzile şi dividendele încasate şi vărsate constituie fluxuri de
exploatare. Pentru ceilalţi agenţi economici, soluţia delimitării este mai puţin evidentă.
În cazul dobânzilor şi dividendelor plătite (vărsate) există două interpretări posibile. Unii le
consideră o consecinţă a politicii de finanţare alese şi le clasifică, deci în categoria fluxurilor de
finanţare. Alţii estimează că, de fapt, cel mai important lucru este să se pună în evidenţă
capacitatea întreprinderii de a degaja, prin activitatea sa, activele necesare finanţării sale. Ca
atare, aceste plăţi sunt catalogate în categoria fluxurilor din exploatare.
Aceeaşi situaţie apare şi în cazul dobânzilor şi dividendelor încasate. Bazându-se pe faptul că
este vorba despre remunerarea plasamentelor efectuate, unii le consideră fluxuri de investiţii.
Alţii, în schimb, le cataloghează în categoria fluxurilor de exploatare.
d) Impozitele asupra beneficiilor
Cum impozitul se calculează asupra rezultatului întreprinderii, rezultat care provine atât din
operaţiile de exploatare cât şi din activităţile de investiţii şi cele de finanţare, în mod ideal, acest
impozit ar trebui să fie delimitat pe cele trei componente. Dar, dacă este uşor să se impute
cheltuiala (sarcina) fiscală unei activităţi de investiţii sau de finanţare, este, în schimb, adesea,
imposibil să se identifice fluxurile de trezorerie care rezultă din impozitare, acestea putând să se
producă în cursul unui alt exerciţiu decât în cel în care fluxurile de trezorerie ale operaţiei

5
IAS7
generatoare au survenit. Ca atare, plăţile privind impozitul asupra beneficiilor trebuie să fie
clasificate în categoria fluxurilor de trezorerie care provin din activităţi de exploatare. Totuşi,
atunci când este posibil să se conecteze fluxul generat de impozit la o operaţie ce dă naştere unui
flux de trezorerie clasificat în categoria activităţilor de investiţii sau de finanţare, acest flux va fi
prezentat, după caz în rubricile activităţilor de investiţii, respectiv de finanţare.
Chiar dacă fluxurile de trezorerie care rezultă din impozitare sunt delimitate şi prezentate pe mai
multe activităţi, tabloul fluxurilor de trezorerie trebuie să prezinte şi mărimea totală.
În concluzie, norma internaţională 7 precizează că plăţile (sau eventual recuperările) de impozit
asupra beneficiilor sunt clasificabile în categoria fluxurilor din exploatare, exceptând situaţia în
care ele ar putea să fie clar identificabile în activităţile de investiţii sau de finanţare.
e) Elementele extraordinare
Fluxurile implicate de elementele extraordinare, în sensul normei IAS 8 nu constituie o rubrică
particulară, distinctă de cele trei categorii de fluxuri ale tabloului de trezorerie. Ele trebuie însă
să fie prezentate separat, în cadrul fluxurilor din exploatare, de investiţii şi de finanţare, pentru a
permite utilizatorilor să înţeleagă natura şi incidenţa lor asupra mişcărilor de trezorerie actuale şi
viitoare ale întreprinderii.

În concluzie, pot să menționez, că în general, rolul tabloului fluxurilor de trezorerie constă în:
 Posibilitatea previzionării fluxurilor viitoare de trezorerie;
 Evaluarea deciziilor companiei;
 Determinarea capacității societății de a plăti dividend acționarilor, de a rambursa
împrumuturile primate de la creditori, de a plăti dobânzile aferente acestor împrumuturi.
De asemenea, el permite determinarea capacității de plată la termen a împrumuturilor și
dobânzilor aferente;
 Prezentarea relației dintre rezultatul net și fluxurile de trezorerie ale întreprinderii.