TEORIA GENERALĂ GRILE

1. Analogia dreptului (analogia iuris) înseamnă:

a) aplicarea unei dispoziții legale stabilite pentru anumite situații juridice altor situaţii
nereglementate de dispozitiile respective, dar asemänătoare prin elementele essentiale celor
dintai;
b) soluționarea unui caz concret, reglementat prin lege, pe baza principiilor generale ale
dreptului
c) completarea lacunelor legii prin aplicarea uzanțelor profesionale

2. Referitor la uzante ca izvor de drept civil:

a) acestea se aplica in cazurile neprevazute de lege, precum și in materile reglementate prin

lege;
b) in materiile reglementate prin lege, uzanțele se aplică numai în măsura in care legea trimite
în mod expres la acestea;
c) uzanțele publicate in culegeri elaborate de către entitățile sau organismele autorizate in
domeniu se prezumă că există, până la proba contrară.

3. Dispozitiile Codului civil in vigoare:

a) reglementează raporturile patrimoniale și cele nepatrimoniale dintre persoane fizice si

juridice, ca subiecte de drept civil;
b) constituie dreptul comun pentru toate domeniile la care se referă litera sau spiritul lor:
c) completează dispozițiile Codului muncii, în măsura în care nu sunt incompatibile cu
specificul raporturilor de muncă;
d) se aplică și raporturilor dintre profesionişti, precum și raporturilor dintreaceștia și orice alte
subiecte de drept civil.

4. Eventualele conflicte între actele internaționale privind drepturile

omului și noul Cod civil:

a) sunt sancționate, pe baza principiului priorității reglementărilor internaționale,cu

inaplicabilitatea normelor interne contrare, cu exceptia cazului în care normele interne sunt
mai favorabile:
b) procedural, pot fi invocate cu efecte inter partes în fața oricărei autoritai publice române
chemate a aplica normele în discuție, inclusiv în fața instanţelor judecătoreşti pe baza
principiului accesului liber la justiție;
c) pot fi invocate de partea interesată și pe calea exceptiei de neconstituționaiae

5. Nulitatea actului juridic civil:

a) intervine la momentul pronuntării sale de catre instanta

b) constituie o sanctiune de drept civil;
c) este aplicabilă faptelor juridice lato sensu

6. In materiile reglementate de Codul civil, normele dreptului Uniunii

Europene se aplica:

a) in mod prioritar, indiferent de calitatea sau statutul partilor,

b) numai in mäsura in care legiuitorul trimite in mod expres la ele,
c) in subsidiar.

7. Legea civilă este aplicabilă:

a) cất timp este in vigoare, ea nu are putere retroactiva,

b) raporturilor civile stabilite între subiecte de drept civil de cetățenie ori Naţionalitate
română, pe teritoriul României, precum și raporturilor civile cu element de extraneitate;
c) numai în raza ei de competență teritorială, dacă instituțiile administrației publice locale

8.Codul civil consacră o serie de reguli pentru soluționarea conflictului de

legi intertemporale, printre care:

a) prescripțiile, decăderile și uzucapiunile începute și neimplinite la data intrării in vigoare a

legii noi sunt supuse parțial dispozițiilor legale care le-au instituit:
b) toate actele și faptele încheiate sau, după caz, produse ori săvîrşite după intrarea în vigoare
a legii noi sunt supuse acestei legi:
c) actele juridice nule la data intrării în vigoare a legii noi pot fi consideratevalabile conform
acestei legi.

9. Dispozițiile noului Cod civil se aplică:

a) numai raporturilor dintre profesionişti;
b)şi raporturilor dintre profesionişti;
c) numai persoanelor juridice, ca subiecte colective

10.Buna-credinţă:

a) se prezumă până la proba contrară;

b) trebuie dovedită de către cel care o invocă;
c) este consacrată în noul Cod civil sub forma unei prezumții juris et de jure.

11.Renunțarea la un drept subiectiv:

a) este un act unilateral de voință, judiciar sau extrajudiciar;

b) nu poate fi interzisă de lege în nicio situație;
c) poate fi făcută numai prin înscris autentic.

12.Raportate la sfera persoanelor cărora li se aplica, normele juridice

civile se clasifica in:

a) norme juridice aplicabile tuturor persoanelor

b) norme juridice aplicabile numai persoanelor fizice;
c) norme juridice aplicabile numai persoanelor juridice

13.Raportul juridic civil este alcătuit din următoarele elemente

constituti care trebuie indeplinite cumulativ:

a) subiectele sau părțile, continutul şi obiectul:

b) drepturile şi obligatiile pe care le au subiectele sau partile, precum și conduita pe care
trebuie så o urmeze acestea pentru realizarea drepturilor și indeplinite obligațiilor corelative;
c) subiectele și conținutul raportului juridic civil.

14.Izvoarele raportului juridic civil concret sunt:

a) acţiunile omeneşti (voluntare ori involuntare, licite ori ilicite) şi faptelenaturale sau
evenimentele;
b) numai actiunile omeneşti, licite sau ilicite;
c) numai evenimentele.
 15.Faptele juridice semnifică:

a) lato sensu, atât acțiunile omeneşti săvârşite cu sau fără intenția de a produce efecte
juridice, cât și faptele naturale:
b) stricto sensu, numai acțiunile omeneşti săvârșite fără intenția de a produce efecte juridice
și faptele naturale;
c) stricto sensu, numai faptele naturale sau evenimentele.

16. In cazul raporturilor juridice civile obligaționale:

a) se poate schimba numai subiectul activ:

b) creditorul poate fi schimbat prin cesiunea de creanță, subrogatia personală novația prin
schimbare de creditor și prin alte modalități de schimbare a subiectulaactiv;
c) debitorul poate fi schimbat numai prin două modalități juridice, respect stipulația pentru
altul și poprirea.

17.In raport de capacitatea de exercițiu, persoanele fizice pot fi:

a) persoane fizice lipsite de capacitate de exercițiu şi persoane fizice cu capacita de exercițiu

deplină ;
b)persoane cu capacitate de exercițiu restrânsă şi persoane cu capacitate exercițiu deplină;
c) persoane fizice lipsite de capacitate de exercițiu, persoane fizice cu capacitate de exercițiu
restrânsă şi persoane fizice cu capacitate de exercițiu deplină.

18. În funcție de regimul juridic aplicabil, persoanele juridice se

clasifica astfel:

a) persoane juridice de drept public și persoane juridice de drept privat;

b) persoane juridice române şi persoane juridice străine;
c) persoane juridice cu scop lucrativ şi persoane juridice fără scop lucrativ.

19. În cazul raporturilor obligaționale, pluralitatea de subiecte se

poate înfătişa sub forma:

a) obligaţiilor divizibile şi a obligaţiilor indivizibile;

b) obligațiilor solidare, a obligațiilor divizibile și a obligațiilor indivizibile;
c) obligaţiilor conjuncte.

20. În materia raporturilor obligaționale:

a) regula o constituie obligațiile conjuncte, iar excepțiile, obligațiile solidare și obligațiile
indivizibile;
b) solidaritatea sau indivizibilitatea nu trebuie prevăzută expres;
c) dacă nu se prevede expres că suntem în prezența unei obligații solidare sau indivizibile,
vom fi în prezența unei obligații conjuncte, care se subintelege.

21. Obligația solidară:

a) poate fi activă sau pasivă;

b) conferă fiecărui creditor dreptul de a cere executarea întregii obligații și de a
da chitanță liberatorie pentru tot;
c) executată în beneficiul unuia dintre creditorii solidari il liberează pe debitor in privința
celorlalți creditori solidari.

22. Elementele caracteristice actului juridic civil sunt:

a) manifestarea de voință, provenind de la una sau de la mai multe persoane fizice ori
juridice;
b) manifestarea de voință este exprimată cu intenția de a produce efecte juridice civile;
c) efectele juridice urmărite prin manifestarea de voință sunt crearea, modificarea sau
stingerea unui raport juridic civil concret.

23.In funcție de numărul părților, actele juridice civile se clasifică în:

a) acte unilaterale, acte bilaterale (sinalagmatice) şi acte multilaterale;

b) acte subiective, acte condiție și acte de adeziune;
c) acte principale și acte accesorii.

24. După scoput urmärit de pärti la incheierea lor, actele juridice civile se
clasifica in:

a) acte cu titlu oneros si acte cu titlu gratuit:

b) acte comutative şi acte aleatorii:
c) acte de conservare, acte de administrare şi acte de dispozitie

25.Dupā natura efectelor pe care le produe, actele juridice civile sunt:

a) acte consensuale, acte solemne şi acte reale;

b) acte constitutive, acte translative şi acte declarative;
c) acte patrimoniale și acte nepatrimoniale.
26. În funcție de momentul producerii efectelor, actele juridice se împart in:

a) acte juridice între vii și acte juridice pentru cauză de moarte:

b) acte juridice pure și simple și acte juridice afectate de modalități:
c) acte juridice cu executare uno ictu şi acte juridice cu executare succesiva.

27. Sunt izvoare ale dreptului civil:

a) legea, uzanțele și jurisprudența;

b) legea, uzantele şi principiile generale ale dreptului;
c) în principiu, practica judiciară şi doctrina.

28. Dacă pentru o situație juridică există atât o lege care să o

reglementeze,cât si uzante:

a) se aplică atât legea, cât şi uzanțele;

b) mai intai se aplică legea;
c) uzanțele se aplică numai dacă legea face trimitere în mod expres la acestea.

29. Constituie izvoare de drept civil:

a) morala, doctrina şi hotărârile instanțelor judecătoreşti;

b) deciziile de admitere, precum și cele de respingere a excepțiilor de neconstittionalitate;
c) jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene și jurisprudența Curții
Europene a Drepturilor Omului.

30. Lipsa discernământului la momentul încheierii actului juridic civil atrage

sancțiunea:

a) nulității relative;
b) inopozabilităţii
c) nulității absolute.

31. Capacitatea de exercițiu:

a) nu este reglementată expres în Codul civil;

b) este aptitudinea persoanei de a încheia singur acte juridice civile;
c) începe, de regulă, la data când persoana fizică împlineşte vârsta de 16 ani.
32. Pentru motive temeinice:

a) minorul care a împlinit vârsta de 16 ani se poate căsători, fără îndeplinirea altor
formalități;
b) instanța de tutelă poate recunoaşte minorului care a împlinit vârsta de 14 ani
capacitate deplină de exercițiu;
c) minorul care a împlinit vârsta de 16 ani se poate căsători în temeiul unui aviz medical,
cu încuviințarea părinților săi sau, după caz, a tutorelui şi cu autorizarea instanței de
tutelă în a cărei circumscripție minorul îşi are domiciliul.

33. Capacitatea de folosintä a persoanei fizice:

a) este aptitudinea persoanei de a avea drepturi obligatii civile;

b) poate fi ingräditä in cazurile in conditiile stabilite de lege;
c) incepe la persoanei si, ca 0 exceptie, de la conceptiune, persoana
este viabilä.

34. Capacitatea de exercitiu a persoanei fizice inceteazä:

a) prin moanea sau declararea judecätoreascä a mortii persoanei fizice;

b) prin punerea sub interdic!ie judecätoreascä;
c) temporar, prin anularea cäsätoriei, inainte ca persoana de rea-credin!ä la
incheierea cäsätoriei sä fi implinit 18 ani.

35. Nu au capacitate de exercitiu:

a) minorul care nu a implinit vårsta de 14 ani interzisul judecätoresc;

b) persoanele lipsite temporar de discernämånt;
c) persoanele cu vårsta cuprinsä intre 14 18 ani.

36. Dreptul la repararea unui prejudiciu care s-ar putea produce in viitor:

a) este un drept viitor;

b) este un drept eventual;
c) este un drept subiectiv pur simplu.

37. Actul juridic bilateral:

a) reprezintä acordul de voin!ä a douä pär!i;

b) este rezultatul voin!ei unei singure pär!i;
c) cuprinde categoria contractului unilateral a contractului bilateral.
38. Sunt acte juridice de conservare:

a) somația, înscrierea unei ipoteci, întreruperea prescripţiei;

b) culegerea fructelor, asigurarea unui bun;
c) locațiunea unui imobil pe o durată mai mică de 5 ani, renunțarea la un drept.

39. Sunt acte juridice de dispoziție:

a) vânzarea, donația, ipoteca, locațiunea unui imobil pe o durată mai mare de 5

b) înscrierea unei ipoteci, punerea peceților;
c) constituirea dreptului de uzufruct, întreruperea unei prescripții.

40. Sunt acte juridice de administrare:

a) renunțarea la un drept, întreruperea unei prescripții;

b) reparațiile de întreținere, locațiunea unui bun pe o durată mai mică de 5 ani;
c)punerea peceților, gajul.

41. Sunt acte juridice cu titlu oneros:

a) vânzarea-cumpărarea, contractul de asigurare, contractul de întreținere legatul;

b) actele comutative şi actele aleatorii;
c) liberalitățile, comodatul, împrumutul de consumație.

42. În cazul contractelor sinalagmatice cu executare uno ictu,

sancțiuneapentru neexecutarea culpabilă va fi:

a) rezilierea;
b) rezoluțiunea;
c) nulitatea.

43. Actele juridice strict personale:

a) pot fi încheiate de autorul lor sau prin reprezentant;
b) sunt reglementate prin norme de strictă interpretare şi aplicare și pot fi încheiate doar de
persoanele fizice;
c) pot fi încheiate și de persoanele juridice.

44. Actul juridic nenumit (atipic):

a) nu are o denumire legală şi o reglementare proprie;

b) este supus regulilor stabilite de părți, iar dacă acestea sunt neîndestulătoare, se vor aplica
regulile speciale privitoare la contractul cu care se aseamănă cel mai mult,
c) poate să devină un act juridic numit, în măsura în care legiuitorul adoptă o reglementare
corespunzătoare.

45. Condițiile esențiale pentru validitatea actului juridic civil sunt:

a) capacitatea, consimțământul, un obiect determinat şi licit, o cauză licită și morală, precum

și, în cazurile prevăzute de lege, forma ad validitatem;
b) capacitatea, consimțământul, obiectul și cauza;
c) termenul, condiția, consimțământul și obiectul.

46. În funcție de natura interesului ocrotit prin norma juridică încălcată,

nulitatea actului juridic civil poate fi:

a) nulitate de fond şi nulitate de formă;

b) nulitate absolută şi nulitate relativă;
c) nulitate expresă şi nulitate virtuală.

47. Nulitatea actului juridic civil:

a) este o sancțiune de drept civil;

b) nu lipseşte actul de efectele juridice în vederea cărora a fost încheiat;
c) este întotdeauna totală.

48. Lipsa capacitätii de a incheia un act juridic civil:

a) atrage sanctiunea nulitälii partiale;

b) atrage sanctiunea nulitälii totale;
c) atrage decäderea.

49. Contractul lovit de nulitate absolutä:

a) este considerat a nu fi fost niciodatä incheiat;

b) va fi desflin!at retroactiv, färä ca desfiin!area sa sä atragä desfiintarea actelor
subsecvente;
c) nu va fi desfiintat, dacä pärtile au convenit o altä sanctiune.

50. Nulitatea absolutä:

a) intervine pentru nerespectarea unei norme juridice de ordine privatå;

b) poate fi invocatä de orice persoanä interesatå, pe cale de actiune sau de
exceptie;
c) nu poate fi invocatä din oficiu de cätre instantå.

51. Spre deosebire de nulitatea relativi, nulitatea absoluti:

a) nu este susceptibilä de confirmare in niciun caz;

b) trebuie invocatä din oficiu de cätre instantå;
c) poate fi acoperitä prin confirmare.

52. Confirmarea contractului:

a) este actul juridic unilateral prin care cel îndreptățitsă invoce nulitatea contractului renunță
la acest drept;
b) pentru a fi valabilă, este suficient să provină de la o persoană îndreptățită;
c) rezultă din voinţa expresă sau tacită.

53. Nulitatea relativă a actului juridic civil:

a) intervine pentru nerespectarea unei norme juridice de ordine publică:

b) poate fi invocată numai de cel al cărui interes este ocrotit prin dispoziția legală încălcată;
c) nu poate fi acoperită prin confirmare decât în cazurile prevăzute de lege.

54. Contractul este lovit de nulitate absolută:

a) doar în cazurile anume prevăzute de lege;

b) şi atunci când rezultă neîndoielnic din lege că interesul ocrotit este unul general;
c) dacă la momentul încheierii lui una dintre părți era lipsită de discernamant.

55. Sunt cauze care atrag nulitatea absolută a actului juridic civil:

a) nerespectarea unei incapacități speciale de folosință la încheierea actului:

b) nerespectarea formei cerute ad probationem;
c) lipsa cauzei.

56. Sunt cauze de nulitate relativă a actului juridic civil:

a) nesocotirea dispozițiilor legale privitoare la capacitatea de exerciţiu;

b) nevalabilitatea obiectului actului;
c) cauza ilicită sau imorală.

57. Conversiunea:

a) presupune ca un contract lovit de nulitate absolută să producă efectele unui alt act juridic
pentru care sunt îndeplinite cerințele de fond şi de formă stabilite de lege.
b) este actul unilateral prin care cel îndreptățit să invoce nulitatea unui act juridic renunță la
acest drept;
c) este posibilă chiar dacă intenția de a exclude aplicarea conversiunii este menționată în
contractul lovit de nulitate.

58. Referitor la condițiile confirmării:

a)în lipsa confirmării exprese, este suficient ca obligația să fie executată în mod voluntar la
data la care ea putea fi valabil confirmată de către partea interesată;
b) persoana care poate invoca nulitatea poate confirma contractul, chiar dacă nu cunoaște
cauza de nulitate;
c) persoana chemată de lege să încuviințeze actele minorului nu poate cere, în numele și în
interesul acestuia, anularea contractului făcut fără incuviinţarea sa.

59. Lipsa discernământului la momentul încheierii actului juridic civil:

a) atrage nulitatea absolută a actului:

b) atrage nulitatea relativă a actului;
c) nu atrage nicio sancțiune.

60. Următoarele cauze atrag nulitatea relativă a actului juridic civil:

a) nerespectarea formei cerute ad validitatem şi cauza imorală;

b) lipsa discernământului, lipsa cauzei, nesocotirea dispozițiilor legale referitoare la
capacitatea de exercițiu;
c) nevalabilitatea obiectului, cauza ilicită sau imorală, lipsa capacităţii de exercițiu.

61. Spre deosebire de nulitate, rezoluțiunea ca sancțiune de drept civil:

a) se aplică în cazul contractelor cu executare uno ictu valabil incheiate, pentru neexecutarea
culpabilă a obligațiilor de către oricare dintre părți;
b) produce efecte numai pentru viitor (ex nunc);
c) poate interveni numai prin voința părților.

62. Caducitatea și nulitatea:

a) se referă la un act juridic valabil încheiat;

b) sunt cauze de ineficacitate a actului juridic;
c) produc, de regulă, efecte ex tunc.

63. Caducitatea și inopozabilitatea:

a) se referă la un act juridic valabil încheiat;

b) sunt cauze de ineficacitate a actului juridic determinate de un eveniment ce intervine
independent de voința părților;
c) intervin ca urmare a nerespectării unor cerințe de publicitate.

64. Rezilierea:

a) constă în desfiintarea ex tunc a unui contract sinalagmatic cu executare succesivă, în cazul

neexecutării culpabile a obligațiilor de către una dintre părţi;
b) este aplicabilă contractelor sinalagmatice cu executare succesivă și produce, de regulă,
efecte pentru trecut;
c) este o sancțiune de drept civil ce se întemeiază pe o cauză ulterioară încheierii actului
juridic.

65. Nulitatea și rezoluțiunea:

a) sunt sancțiuni ce atrag ineficacitatea actului juridic și pot interveni prin părților sau în
temeiul unei hotărâri judecătoreşti;
b) presupun un act juridic valabil încheiat;
c) sunt sancțiuni de drept civil aplicabile oricărui tip de act juridic.

66. Potrivit Codului civil, sunt clauze considerate nescrise, de exemplu:

a) clauza prin care părțile unui act juridic ar institui o altă cauză de nulitate in afara celor
stabilite de lege ori ar suprima o cauză de nulitate prevăzută de lege:
b) orice clauză contrară dispoziţiilor care reglementează modalitatea de adoptare a hotărârilor
privind societatea;
c) clauza prin care s-ar suprima obligația respectării unui termen rezonabil de preaviz pentru
denunțarea unilaterală a unui contract încheiat pe durată nedeterminata

67. Între nulitate și reziliere există următoarele deosebiri:

a) nulitatea intervine în cazul nerespectării unei dispoziții legale la încheierea actului juridic,
în timp ce rezilierea presupune un act juridic valabil încheiat;
b) nulitatea este aplicabilă oricărui tip de act juridic, în timp ce rezilierea este o sancțiune de
drept civil aplicabilă contractelor sinalagmatice cu executare succesivă;
c) cauza care atrage nulitatea actului există în momentul încheierii acestuia, in timp ce cauza
care determină rezilierea este ulterioară încheierii actului.

68. Inopozabilitatea:

a) este o cauză de ineficiență a actului juridic faţă de terţi;

b) intervine ca urmare a nerespectării formalităților de publicitate, ulterioare încheierii
actului juridic;
c) priveşte un act juridic valabil încheiat, act ale cărui efecte se produc față depărți, nu și față
de terți.

69. Caducitatea:

a) se referă la un act juridic valabil încheiat;

b) se întemeiază pe o cauză posterioară încheierii actului juridic şi străină de autorul lui;
c) produce efecte numai pentru viitor (ex nunc).

70. Consecințele juridice ale aplicării sancțiunii nulității sunt:

a) desființarea ex tunc a actului juridic şi a raportului juridic izvorât din acel act,
b) desființarea retroactivă a actului juridic, restituirea prestațiilor executate in
baza acelui act şi desființarea actului juridic subsecvent, în ipoteza în care actul juridic a
fost executat, iar în baza lui părțile au încheiat alte acte juridice cu terțe persoane până în
momentul anulării;

c) in ipoteza în care actul juridic nu a fot executat până în momentul anularii, el nu mai poate
fi executat, părțile fiind în situația în care nu ar fi incheiat niciodată actul respectiv.

71. Nulitatea absolută:

a) are un regim juridic diferit față de nulitatea relativă sub aspectul prescriptiei extinctive, al
persoanelor ce o pot invoca, al posibilității de confirmare;
b) poate fi invocată de orice persoană interesată, pe cale de acțiune sau de excepție, iar
instanța este obligată să invoce din oficiu această sancțiune;
c) nu poate fi acoperită prin confirmare decât în cazurile prevăzute de lege.

72. Capacitatea de a încheia acte juridice civile:

a) reuneşte în structura sa o parte din capacitatea de folosință și capacitatea de exercițiu a

persoanei fizice sau juridice;
b) este o condiție de fond, esențială, de validitate a actelor juridice civile;
c) este o stare de drept, și nu o stare de fapt.

73. Discernământul:

a) este o stare de fapt, şi nu o stare de drept;

b) se apreciază in concreto de la persoană la persoană, în funcție de aptitudinea și
posibilitățile acesteia de a recepta şi înțelege faptele şi urmările lor;
c) este prezumat a exista la persoana care are capacitatea de a încheia acte juridice.
74. Persoana care are capacitate de a încheia acte juridice:

a) este prezumată a avea discernământ;

b) nu este prezumată a avea discernământ;
c) trebuie să facă proba că a acționat cu discernământ.

75. Consimțământul:

a) reprezintă manifestarea în exterior a hotărârii de a încheia un act juridic civil;

b) este o condiție de fond, esențială, generală şi de validitate a actului juridic civil;
c) trebuie să fie serios, liber, să provină de la o persoană cu discernământ.

76. Consimțământul trebuie manifestat expres:

a) în cazul actelor solemne;

b) în cazul revocării voluntare a testamentului;
c) în cazul acceptării moştenirii.

77. Consimțământul este tacit:

a) când succesibilul işi însuşeşte explicit titlul sau calitatea de moştenitor printr-un înscris
autentic;
b) când succesibilul işi însuşeşte explicit titlul sau calitatea de moştenitor printr-un înscris sub
semnătură privată;
c) când succesibilul face un act sau un fapt pe care nu ar putea să îl facă decat in
calitate de moştenitor.

78. Pentru a produce efecte juridice, consimțământul:

a) poate fi exteriorizat jocandi causa,

b) trebuie dat cu intenția de angajare juridică, de a te obliga juridic;
c) poate fi dat sub condiție potestativă pură din partea celui care se obligă.

79. Viciile de voință (viciile care alterează consimțământul și cauza) sunt:

a) eroarea și dolul;
b) eroarea, viclenia și leziunea;
c) eroarea, dolul (viclenia), violența și leziunea.
80. Eroarea ca viciu de consimţământ:

a) este o falsă cunoaștere și reprezentare a realității concrete pe care şi-o face partea cu privire
la încheierea unui act juridic;
b) constă în inducerea în eroare a unei persoane pentru a o determina să încheie un act juridic;
c) cuprinde în structura sa un element subiectiv și un element obiectiv.

81. În funcție de natura realității fals reprezentate, distingem între:

a) eroare esențială și eroare neesențială;

b) eroare de fapt şi eroare de drept;
c) eroare scuzabilă şi eroare nescuzabilă.

82. In raport de consecințele pe care le produc reprezentările eronate la

încheierea unui act juridic, distingem între:

a) eroare de fapt şi eroare de drept;

b) eroare scuzabilă şi eroare nescuzabilă;
c) eroare esențială şi eroare indiferentă.

83. Eroarea este esențială dacă falsa reprezentare a realității poartă

asupra:

a) naturii sau obiectului actului juridic (error in negotium) ori a unei situații faptice la
încheierea actului juridic;
b) identității persoanei (error in personam) ori asupra calităților substanțiale ale obiectului
prestației (error in substantiam);
c)identității obiectului prestației (error in corpore).

84. Este vorba de o eroare esențială, error in negotium, în ipoteza:

a) cumpărării de obiecte de sticlă drept obiecte de cristal;

b) in care o parte vinde un anumit obiect, iar cealaltă parte vrea să cumpere un cu totul alt
obiect;
c) în care o parte are convingerea că încheie un contract de vânzare-cumpărare, iar cealaltă
parte crede că încheie o vânzare cu clauză de rentă viageră.

85. Eroarea de drept:

a) reprezintă falsa reprezentare la încheierea actului juridic a existenței ori conținutului unei
norme juridice;
b) poate fi invocată în cazul dispozițiilor legale accesibile și previzibile;
c) este esențială și atunci când privește o normă juridică nedeterminantă pentru ncheierea
contractului.

86. Eroarea esențială la încheierea unui act juridic atrage:

a) nulitatea relativă a actului juridic;

b) nulitatea absolută a actului juridic;
c) inopozabilitatea faţă de terţi a actului juridic.

87. Eroarea ca viciu de consimţământ:

a) cuprinde un singur element de natură psihologică;

b) poate fi dovedită prin orice mijloc de probă, inclusiv martori şi prezumții;
c) atrage nulitatea relativă a actului juridic, indiferent că este esențială ori neesențială,
scuzabilă ori nescuzabilă.

88. Contractul nu poate fi anulat:

a) în cazul erorii nescuzabile şi, respectiv, al erorii asumate;

b) în cazul erorii esențiale;
c) în cazul erorii de drept asupra dispozițiilor legale inaccesibile și imprevizibile.

89. Dolul (viclenia) ca viciu de consimțământ:

a) constă în inducerea în eroare a unei persoane prin mijloace viclene, mincinoase, dolosive,
pentru a o determina să încheie un act juridic;
b) este o eroare provocată;
c) este alcătuit dintr-un element obiectiv şi un element subiectiv.

90. În ceea ce privește dolul ca viciu de consimţământ:

a) partea al cărei consimțământ a fost viciat prin dol poate cere anularea con. tractului, chiar
dacă eroarea în care s-a aflat nu a fost esențială;
b) dovada este mai lesne de făcut datorită elementului obiectiv din structura sa, dar fiind un
fapt juridic stricto sensu, nu poate fi probat prin orice mijloace de probă:
c) nu se presupune decât în unele cazuri exceptionale.

91. Violența ca viciu de consimțământ:

a) constă în amenințarea unei persoane cu un rău de natură a-i provoca o temere ce o

determină să încheie un act juridic pe care altfel nu l-ar fi încheiat;
b) este alcătuită dintr-un singur element, constând în amenințarea cu un rău;
c) atrage nulitatea absolută a actului juridic.

92. Ca și dolul, violenta:

a) este un fapt juridic stricto sensu, astfel că dovada poate fi făcută prin orice mijloc de probă
b) atrage o dublă sancțiune, respectiv nulitatea absolută a actului juridic și acțiunea în
despăgubire, dacă sunt îndeplinite condițiile răspunderi civile delictuale;
c) cuprinde în structura sa un element obiectiv şi un element subiectiv.

93. Pentru a putea fi invocată leziunea ca viciu de consimțământ:

a) paguba (prejudiciul) trebuie să fie o consecință directă a încheierii actului juridic:

b) disproporția de valoare între contraprestații să fie vădită;
c) prejudiciul să existe în raport cu momentul încheierii actului juridic.

94. In ceea ce privește leziunea ca viciu de consimțământ:

a) existența acesteia se apreciază și în funcție de natura şi scopul contractului;

b) poate exista şi atunci când minorul îşi asumă o obligație excesivă prin raportare la starea sa
patrimonială, la avantajele pe care le obține din contract sau la ansamblul circumstanțelor;
c) dreptul la acțiunea în anulare sau în reducerea obligațiilor pentru leziune se prescrie în
termen de un an de la data încheierii contractului.

95. Nu pot fi atacate pentru leziune:

a) contractele aleatori;
b) tranzacția;
c) contractele anume prevăzute de lege.

96. Cauza actului juridic civil:

a) este prestația la care se angajează debitorul;

b) trebuie întotdeauna dovedită de partea interesată;
c) este motivul care determină partea să încheie actul juridic.

97. Obiectul actului juridic civil:

a) constă în prestația la care se obligă debitorul;

b) constă în conduita stabilită de părți, adică în acțiunile sau inacțiunile la care sunt
îndreptățite ori de care sunt ținute părțile unui act juridic;
c) trebuie să fie determinat şi licit, sub sancțiunea nulității relative.
98. Voința de a contracta:

a) poate fi exprimată numai în scris;

b) poate fi exprimată verbal sau în scris;
c) poate fi manifestată şi printr-un comportament care, potrivit legii, convenției părților,
practicilor statornicite între acestea sau uzanțelor, nu lasă nicio îndoială asupra intenției de a
produce efectele juridice corespunzătoare.

100. Forma impusă de lege ad validitatem:

a) presupune întocmirea unui înscris, sub sancțiunea nulității absolute a actului juridic;
b) constă, în toate cazurile, în întocmirea unui înscris autentic;
c) este o condiție de validitate, esențială şi generală a actului juridic civil.

101. Forma cerută pentru validitatea actului juridic:

a) este acea cerință impusă de lege sau de părți, care constă în întocmirea unui inscris cu
scopul de a proba actul juridic civil;
b) atrage, în caz de nerespectare, inopozabilitatea actului juridic;
c) reprezintă un element constitutiv al actului juridic civil, în lipsa căruia actul juridic este
lovit de nulitate absolută.

102. Legea impune forma scrisă ad validitatem:

a) în cazul contractului de donație;

b) în cazul contractului de depozit;
c) în cazul contractului de comision.

103. Trebuie încheiate în formă scrisă, sub sancțiunea nulității absolute:

a) fiducia, vânzarea unei moşteniri, depozitul hotelier;

b) actul de mecenat, cesiunea ipotecii, contractul de arendare;
c) contractul de sponsorizare, contractul de voluntariat, testamentul.

104. Legea impune forma scrisă ad probationem:

a) în cazul actelor juridice civile al căror obiect are o valoare mai mare de 250 lei;
b) în cazul actului juridic de înstrăinare, între vii, a locuințelor și unitățilorindividuale;
c) în cazul actelor constitutive ale asociațiilor şi fundațiilor fără scop lucrativ.
105. În materiile reglementate de Codul civil au prioritate reglementările
internationale:

a) în caz de neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale

omului, la care România este parte, și dispozițiile Codului civil, cu excepția situației în care
acesta din urmă cuprinde dispoziții mai favorabile;
b) chiar dacă dispozițiile Codului civil conțin dispoziții mai favorabile;
c) iar procedural, contrarietatea dintre tratatele privitoare la drepturile fundamen tale ale
omului, la care România este parte, și normele Codului civil poate fi invocată cu efecte inter
partes în faţa oricărei autorități publice române chemate a aplica norma in discuție, inclusiv în
fața instanțelor judecătoreşti, pe baza principiului accesului liber la justiție.

106. In materiile reglementate de Codul civil:

a) normele dreptului Uniunii Europene se aplică în mod prioritar, indiferent de calitatea sau
statutul părților;
b) normele dreptului Uniunii Europene se aplică prioritar numai în raporturile dintre persoane
fizice;
c) normele dreptului Uniunii Europene se aplică prioritar numai în raporturile dintre persoane
juridice.

107. Normele juridice civile de ordine privată:

a) sunt norme dispozitive;

b) pot fi norme imperative, dacă părțile nu pot deroga de la ele în momentul încheierii actului
juridic;
c) urmăresc ocrotirea unui interes individual.

108. Normele juridice civile imperative:

a) impun sau interzic o anumită conduită subiectelor de drept eivil:

b) se clasifică în norme onerative și norme prohibitive;
c) se clasifică în norme permisive și norme supletive.

109. Normele juridice civile dispozitive:

a) impun subiectelor de drept civil o acțiune sau le obligă la o abstențiune;

b)se impart în norme permisive și norme supletive:
c) suplinesc sau interpretează voinţa neexprimată sau insuficient exprimată a subiectelor de
drept civil.
110. Uzantele:

a) sunt reglementate prin acte normative;

b) se aplică numai în cazurile stabilite de lege:
c) publicate în culegeri elaborate de către entitățile sau organismele autorizate în domeniu se
prezumă că există, până la proba contrară.

111. Interpretarea oficială:

a) provine de la o instanță judecătorească sau de la un alt organ cu atribuții jurisdicționale;

b) se realizează în scopul aplicării legii în cauza dedusă judecății;
c) are caracter general obligatoriu și provine de la organul de stat care a elaborat norma
juridică supusă interpretării.

112. Interpretarea judiciară:

a) se face, în principiu, numai în scopul aplicării legii în cauza dedusă judecății;

b) provine de la un organ cu activitate jurisdicțională;
c) în principiu, este general obligatorie.

113. Capacitatea de a încheia actul juridic civil:

a) este o condiție de fond, esențială, de validitate şi specială a actului juridic civil;

b) este o stare de drept, iar nu o stare de fapt;
c) reprezintă o parte din capacitatea de folosință a persoanei fizice sau juridice.

114. Consimțământul părților trebuie:

a) să fie exprimat în cunoştință de cauză;

b) să fie exprimat cu intenția de a produce efecte juridice;
c) să fie liber, adică să nu fie alterat de vreun viciu de consimțământ.

115. Leziunea:

a) înseamnă prejudiciul material suferit de o parte ca urmare a încheierii unui contract;

b) poate exista și atunci când minorul işi asumă o obligație excesivă prin raportare la starea sa
patrimonială, la avantajele pe care le obține din contract ori la ansamblul circumstanțelor;
c) poate conduce la două sanctiuni alternative: nulitatea relativă a contractului reducerea sau,
după caz, mărirea unei dintre prestații.

116. Dreptul la acțiunea în anulare pentru leziune:

a) se prescrie în termen de un an de la data încheierii contractului:

b) este imprescriptibil;
c) se prescrie în termen de 3 ani de la data încheierii contractului.

117. Contractul este consensual:

a) atunci când, pentru validitatea sa, este necesară remiterea bunului;

b) atunci când se formează prin simplul acord de voință al părților;
c) atunci când validitatea sa este supusă îndeplinirii unor formalități prevăzute de lege.

118. Contractul este sinalagmatic:

a) atunci când obligațiile născute din acesta sunt reciproce și interdependente;

b) chiar dacă executarea lui presupune obligații numai în sarcina uneia dintre părți;
c) când fiecare parte urmăreşte să își procure un avantaj în schimbul obligațiilor asumate.

119. Este comutativ contractul:

a) care, prin natura lui sau prin voința părților, oferă cel puțin uneia dintre pări şansa unui
câştig și o expune, totodată, la riscul unei pierderi, ce depind de un eveniment viitor şi incert;
b) prin care una dintre părți urmăreşte să procure celeilalte părți un beneficiu,
fără a obține în schimb vreun avantaj;
c) în care, la momentul încheierii sale, existența drepturilor şi obligațiilor părților este certă,
iar întinderea acestora este determinată sau determinabilă.

120. Cauza actului juridic civil:

a) este ilicită când este contrară bunelor moravuri;

b) este ilicită și atunci când actul juridic este doar mijlocul pentru a eluda aplicarea unei
norme legale imperative;
c) nu există atunci când partea nu are discernământ.

121. Cauza actului juridic civil:

a) trebuie să existe, să fie licită și morală;

b) trebuie să fie legală, morală și posibilă;
c) este valabilă chiar dacă partea s-a aflat într-o eroare esențială asupra existentei cauzei.

122. Forma cerută ad validitatem:

a) atrage, în caz de nerespectare, nulitatea absolută sau nulitatea relativă a opera fiunii
juridice;
b) constă în întocmirea unui înscris autentic;
c) trebuie îndeplinită și în cazul contractului de întreținere.
123. Nerespectarea formei actului juridic civil cerute ad probationem:

a) atrage nulitatea parțială a actului juridic;

b) afectează valabilitatea actului juridic;
c) atrage, în principiu, inadmisibilitatea dovedirii actului juridic prin alt mijloc de probă.

124. Forma actului juridic civil cerută ad probationem:

a) este obligatorie, iar nu facultativă, în sensul că nerespectarea ei atrage imposibilitatea

dovedirii actului juridic civil cu un alt mijloc de probă;
b) reprezintă un element constitutiv al actului juridic civil, în lipsa căruia actul juridic va fi
lovit de nulitate absolută; și în cazul lichidării regimului legal al comunității de bunuri
c) trebuie îndeplinită pe cale convențională.

125. Forma pentru opozabilitate față de terți:

a)este obligatorie, iar, în caz de nerespectare, sancțiunea constă în inopozabilitatea actului

juridic față de terti;
b) atrage, în caz de nerespectare, nulitatea absolută a actului juridic civil;
c) este facultativă, iar nu obligatorie, astfel că nerespectarea ei nu atrage nicio sancțiune,

126. După efectul pe care îl produce, termenul ca modalitate a actului

juridic civil se clasifică în:

a) termen voluntar, termen legal și termen jurisdicțional;

b) termen cu scadență certă şi termen cu scadență incertă;
c) termen suspensiv şi termen extinctiv.

127. Înainte de împlinirea termenului suspensiv:

a) titularul dreptului poate lua măsuri conservatorii asupra patrimoniului debitorului;

b) creditorul nu poate opune debitorului compensația, în afară de termenul de grație, care
împiedică numai executarea silită;
c) dacă debitorul execută obligația sa, el face o plată valabilă, iar nu una nedatorată.

128. Termenul extinctiv are ca efect:

a) stingerea exercițiului dreptului subiectiv civil și a executării obligatiei corelative, iar, odată
cu acestea, chiar stingerea dreptului subiectiv civil și a obligatio corelative;
b) întârzierea începutului exercitării dreptului subiectiv civil și îndeplinire obligației civile
corelative;
c) nașterea dreptului subiectiv civil și a obligației corelative.
129. Condiția rezolutorie:

a) este acea condiție de a cărei îndeplinire depinde desființarea drepturilor subiective civile şi
a obligațiilor corelative;
b) este acea condiție de a cărei îndeplinire depinde naşterea dreptului subiectiv civil şi a
obligației corelative;
c) este prezumată ori de câte ori scadența obligațiilor principale precedă mo mentul la care
condiția s-ar putea îndeplini.

130. Atât termenul, cât și condiția:

a) sunt modalități ale actului juridic civil;

b) produc efecte ex nunc;
c) afectează executarea actului juridic civil.

131. Spre deosebire de conditie, sarcina ca modalitate a actului juridic civil

a) afectează numai eficacitatea actului juridic;

b) operează de drept;
c) este admisibilă numai în cazul actelor juridice cu titlu oneros.

132. Constituie excepție de la principiul pacta sunt servanda:

a) încetarea contractului de locațiune din cauza pieirii totale sau considerabile a lucrului;
b) încetarea contractului de întreținere încheiat pe durată determinată din cauza morții
credirentierului, dacă aceasta a survenit după expirarea duratei contractului:
c) încetarea contractului de arendare prin decesul, incapacitatea sau falimentul arendaşului.

133. Constituie excepție de la irevocabilitatea actului juridic unilateral:

a) testamentul;
b) revocarea donației între soți;
c) denunțarea contractului de locațiune încheiat pe durată nedeterminată.

134. Este o excepție de la principiul retroactivității efectelor nulității

actului juridic:

a) cazul minorului de bună-credinţă la incheierea căsătoriei;

b) cazul posesorului care păstrează fructele după momentul introducerii cererii de chemare în
judecată impotriva sa de către adevăratul proprietar,
c) rezoluțiunea contractului de vânzare.
135. Principiul restabilirii situației anterioare (restitutio in integrum):

a) este consecința principiului retroactivității efectelor nulității;

b) este acea regulă de drept conform căreia tot ce s-a executat în baza unui act juridic anulat
trebuie restituit;
c) vizează efectele nulității actului juridic între părțile raportului juridic născut din actul
respectiv, nu și efectele față de terți.

136. Constituie excepție de la principiul repunerii în situația anterioară:

a) prestația primită sau executată în temeiul unei cauze ilicite sau imorale;
b) actele de conservare sau de administrare a unui bun;
c) păstrarea de către posesor (dobânditorul dintr-un act juridic translativ ori constitutiv de
drepturi reale principale asupra unui bun frugifer) a fructelor culese în intervalul de timp cât a
durat buna sa credință.

137. Principiul resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis:

a) priveşte efectele nulității actului juridic față de terţi;

b) este acea regulă de drept conform căreia anularea (desființarea) actului juridic initial atrage
și anularea actului juridic subsecvent, datorită legăturii lor juridice;
c) şi-ar putea găsi aplicare, în funcție de împrejurări, chiar şi atunci când actul inițial are
caracter declarativ.

138. Este o excepție de la principiul anulării actului subsecvent ca urmare a

anulării actului inițial (resoluto jure dantis, resolvitur jus accipientis):

a) menținerea actelor de administrare a bunului, chiar dacă au fost încheiate în frauda

drepturilor înstrăinătorului din actul inițial;
b) cazul în care terțul subdobânditor ar putea invoca uzucapiunea;
c) situația în care, după anularea hotărârii declarative de moarte, cel care a fost declarat mort
cere înapoierea bunurilor sale, iar dobânditorul cu titlu oneros cunoştea că, la data dobândirii
bunurilor, persoana declarată moartă este în viață.

139. Sunt cazuri care înlătură principiul quod nullum est, nullum producit
effectum:

a) conversiunea actului juridic;

b) principiul răspunderii civile delictuale;
c) error communis facit jus.

140. Este lovită de nulitate obligația asumată sub condiție:

a) rezolutorie cazuală;
b) suspensivă pur potestativă din partea creditorului;
c) rezolutorie pur potestativă din partea donatorului.

141. În ipoteza în care condiția rezolutorie s-a împlinit:

a) părțile trebuie să își restituie prestațiile efectuate;

b) drepturile constituite de cel care a înstrăinat se desființează retroactiv;
c) drepturile constituite de dobânditor cu privire la bun se consolidează.

142. Atunci când condiția suspensivă s-a realizat:

a) fructele culese de către cel care a înstrăinat bunul trebuie restituite;

b) transmisiunile de drepturi consimțite pendente conditione de către titularul dreptului
condițional sunt consolidate;
c) toate prestațiile efectuate trebuie restituite.

143. Principiul pacta sunt servanda:

a) este consacrat de lege numai pentru contracte, nu şi pentru acte juridice unilaterale;
b) semnifică faptul că executarea actului juridic civil este facultativă pentru parti
c) guvernează efectele nulității actului juridic.

144. Sunt cazuri de extindere a forței obligatorii a unui act juridic civil:

a) încetarea contractului de mandat din cauza morții, incapacității sau falimen tului
mandantului ori a mandatarului;
b) moratoriul legal;
c) încetarea contractului de închiriere a locuinței în termen de 30 de zile de la data
înregistrării decesului chiriaşului.

145. Condițiile de fond ce trebuie îndeplinite pentru a se putea dispune revi

zuirea efectelor contractului sunt, printre altele:

a) schimbarea împrejurărilor a intervenit după încheierea contractului;

b) debitorul nu și-a asumat riscul schimbării împrejurărilor și nici nu putea fi in mod
rezonabil considerat că şi-ar fi asumat acest risc;
c) debitorul să încerce, într-un termen rezonabil si cu bună-credință, negocierea adaptării
rezonabile și echitabile a contractului.

146. Actul juridic:

a) nu poate genera, de regulă, drepturi subiective şi obligații decât în beneficiul, respectiv în

sarcina părților;
b) este opozabil și persoanelor străine de el, în privința drepturilor şi obligațiilor ce revin
părților actului juridic, de regulă, sub condiția respectării anumitor formalităţi;
c) apare, din punctul de vedere al terților, ca un fapt juridic stricto sensu.

147. În sens juridic, prin „parte" se înțelege:

a) numai persoana care încheie direct şi personal un anumit act juridic civil;
b) şi persoana care încheie actul juridic prin intermediul unui reprezentant legal sau
convențional;
c) acea categorie de persoane față de care actul juridic civil își produce efectele in temeiul
principiului relativității.

148. Prin „având-cauză" (habentes causam) se desemnează:

a) persoana care a participat la încheierea actului juridic civil:

b) persoana care, deși nu a participat la încheierea actului juridic civil, este indreptățită să
profite de efectele actului respectiv sau, după caz, este ținută să suporte aceste efecte, datorită
legăturii sale juridice cu una dintre părțile acelui act juridic;
c) persoana care nu a participat nici direct şi nici prin reprezentare la încheierea unui act
juridic.

149. Sunt considerati a fi având-cauză:

a) succesorii universali, succesorii cu titlu universal, succesorii cu titlu particular si, cu o

poziție specială, creditorii chirografari;
b) numai succesorii universali și succesorii cu titlu universal, deoarece numai aceştia sunt,
din punct de vedere juridic, continuatori ai personalității autorului lor;
c) terții (penitus extranei).

150. În cazul încălcării de către o terță persoană a unui drept ce aparține

unei părți dintr-un act juridic, va fi angajată:

a) răspunderea civilă contractuală;

b) atât răspunderea civilă contractuală, cât şi răspunderea civilă delictuală;
c) răspunderea civilă delictuală.

151. Dacă un terț împiedică pe una dintre părțile actului juridic să execute
obligația ce îi revine din acel act, atunci va fi angajată:

a) la alegere, răspunderea civilă contractuală sau răspunderea civilă delictuală:

b) răspunderea civilă delictuală;
c) răspunderea civilă contractuală.
152. Este succesor universal:

a) persoana care dobândeşte o universalitate, adică un patrimoniu;

b) moştenitorul legal unic;
c) persoana care dobândește o fracțiune dintr-un patrimoniu.

153. Succesorul cu titlu universal:

a) este acea persoană care dobândeşte un anumit drept subiectiv, privit individual (ut singuli);
b) este acea persoană care dobândeşte o fracțiune dintr-un patrimoniu, precum legatarul care
a dobândit o cotă-parte dintr-o moştenire;
c) se deosebeşte de succesorul universal, în funcție de vocația de a dobândi întreg patrimoniul
sau numai o fracțiune din acesta.

154. Sunt succesori cu titlu particular:

a) cumpărătorul unui bun, legatarul cu titlu particular, cesionarul;

b) creditorii chirografari;
c) moştenitorii legali.

155. Constituie excepții aparente de la principiul relativității efectelor

actului juridic civil:

a) situația avânzilor-cauză, promisiunea faptei altuia, acțiunile directe,cesiunea de creanță,

simulația;
b) actele juridice colective, cesiunea de creanță, gestiunea de afaceri;
c) stipulatia pentru altul, situația creditorilor chirografari.

156. Reprezintă o excepție reală de la principiul relativității efectelor

actului juridic civil:

a) creditorii chirografari;
b) reprezentarea, convenția de porte-fort, acțiunile directe;
c) stipulația pentru altul.

157. În categoria excepțiilor de la opozabilitatea actului juridic față de terți

intră:

a) simulația, situația creditorilor chirografari, terțul care ar justifica un interes să atace un act
juridic;
b) stipulația pentru altul, simulația și acțiunile directe;
c) gestiunea intereselor altei persoane, promisiunea faptei altuia, situația avânzilor-cauză.
158. Nulitatea actului juridic civil îndeplineşte:

a) numai o funcție sancționatorie;

b) atât o funcție preventivă, cât și o funcție sancționatorie;
c) numai o funcție potențială.

159. Prescripția extinctivă:

a) este acea sancțiune care constă în stingerea dreptului material la acțiune neexercitat în
termen;
b) este reglementată de Codul civil ca fiind o instituție juridică de ordine privată;
c) nu poate fi invocată din oficiu nici măcar în acele situații în care ar fi în interesul statului
sau al unităților administrativ-teritoriale.

160. Părțile cu capacitate de exercițiu deplină:

a) pot să modifice, prin acord expres, durata termenelor de prescripție sau cursul prescripţiei
extinctive prin fixarea începutului acesteia ori prin modificarea cauzelor legale de suspendare
sau de întrerupere, când legea nu interzice expres acest lucru;
b) nu pot modifica durata termenelor de prescripție sau cursul prescripției extinctive în cazul
drepturilor la acțiune de care părțile nu pot să dispună;
c) nu pot face nicio modificare cu privire la prescripția extinctivă în cazul acțiunilor derivate
din contractele de adeziune, de asigurare și cele supuse legislațieiprivind protecția
consumatorului.

161. Prin excepție de la caracterul de ordine privată al prescriptiei

extinctive in ansamblul ei:

a) legiuitorul interzice orice clauză prin care fie direct, fie indirect o acțiune ar fi declarată
imprescriptibilă, deşi, conform legii, aceasta este prescriptibilă;
b) este interzisă orice clauză prin care fie direct, fie indirect o acțiune declarată de lege
imprescriptibilă ar fi considerată prescriptibilă;
c) au caracter de ordine publică normele care reglementează durata termenelor de prescripție.

162. Prescriptia extinctiva:

a) este cunoscută doar ca o instituție juridică de drept civil;
b) operează de drept, prin simpla împlinire a termenului;
c) are ca efect stingerea dreptului material la actiune, de unde rezultă supra vietuirea, după
împlinirea termenului de prescripție, a dreptului subiectiv civil sia obligației civile corelative;

163. Poate renunta la prescripție:

a) cel în folosul căruia curge sau a curs prescripția;

b) cel lipsit de capacitatea de a înstrăina;
c) cel lipsit de capacitatea de a se obliga.
164. Prescripția extinctivă poate fi opusă:

a) în orice stare a pricinii;

b) numai în primă instanță, prin întâmpinare sau, în lipsa invocării, cel mai târziu la primul
termen de judecată la care părțile sunt legal citate;
c) de codebitorii unei obligaţii indivizibile numai dacă nu s-a renunţat la invo carea
prescripției de către unul dintre debitori.

165. Organul de jurisdicție competent:

a) poate aplica prescripția din oficiu;

b) nu poate aplica prescripția din oficiu decât dacă invocarea ei ar fi în interesul statului;
c) nu poate aplica prescripția din oficiu chiar dacă invocarea ei ar fi in interesul statului sau al
unităților sale administrativ-teritoriale.

166. Prescripția extinctivă poate fi invocată:

a) numai de cel în folosul căruia curge, personal sau prin reprezentant;

b) din oficiu, de către organul de jurisdicție competent;
c) din oficiu, de către organul de jurisdicție competent, dacă invocarea prescripției ar fi în
interesul satului sau al unităților administrativ-teritoriale.

167. Prescripția extinctivă poate fi invocată:

a) numai în fața primei instanțe, prin întâmpinare sau, în lipsa invocării, cel mai târziu la
primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate;
b) în orice stare a pricinii, de partea interesată ori de instanță din oficiu;
c) și pe cale principală, ori de câte ori există interesul clarificării, pe cale judecăto rească, a
unei situații incerte.

168. Termenul de prescripție extinctivă este de 10 ani:

a) în cazul reparării prejudiciului adus mediului inconjurător;

b) in cazul reparării prejudiciului cauzat unei persoane prin tortură ori acte de barbarie;
c) in cazul acțiunii confesorii prin care se urmărește apărarea unui drept de superficie.

169. Sunt prescriptibile extinctiv, în termenul de 10 ani:

a) actiunile confesorii întemeiate pe dreptul de uz sau abitație;

b) actiunile în revendicare întemeiate pe dreptul de concesiune şi dreptul defolosință cu titlu
gratuit;
c) acțiunile în revendicare întemeiate pe dreptul de administrare atribuit institu tiilor publice
asupra bunurilor mobile din domeniul public.
170. Sunt imprescriptibile extinctiv drepturile referitoare la:

a) acțiunea în constatarea existenței sau inexistenței unui drept;

b) acțiunea în constatarea nulității absolute a unui act juridic;
c) acțiunea în nulitatea relativă a căsătoriei și la acțiunea în tăgada formulată de moştenitorii
pretinsului tată biologic.

171. Prescripția extinctivă:

a) stinge dreptul material la acțiune neexercitat în termenul stabilit de lege;

b) nu operează de plin drept, ci este necesară invocarea intervenirii ei de către partea
interesată;
c) produce o transformare juridică a dreptului subiectiv civil și a obligației corelative, care
devin imperfecte.

172. Dreptul de proprietate:

a) este apărat, în principiu, pe calea acțiunii în revendicare;

b) poate fi apărat ori pus în discuție prin acțiunea negatorie, petiția de sau actiunea în
grănițuire;
c) se pierde (stinge) prin efectul uzucapiunii.

173. Este imprescriptibilă extinctiv:

a) acțiunea negatorie, prin care proprietarul unui bun solicită încetarea exerci ţiului nelegitim
al unui drept de superficie asupra bunului său;
b) acțiunea în grănițuire;
c) petiția de ereditate.

174. Sunt prescriptibile extinctiv:

a) acțiunile confesorii întemeiate pe dreptul de uzufruct, uz, abitație, servitute si superficie;

b) acțiunile oblice;
c) acțiunea de dobândire a coproprietății despărțiturii comune și acțiunea având ca obiect
dreptul la respectul vieții private.

175. Renunțarea la prescripție:

a) poate fi expresă sau chiar și tacită, aceasta din urmă trebuind să fie neîndo ielnică și să
rezulte numai din manifestări neechivoce;
b) nu poate interveni dacă prescripția a fost împlinită;
c) făcută de debitor produce efecte şi în privința fideiusorului.
176. Prescripția extinctivă stinge:

a) dreptul la acțiune în sens procesual;

b) dreptul la acțiune în sens material;
c) dreptul subiectiv civil.

177. odata cu stingerea dreptului la actiune privind un drept principal, se

stinge:

a) si dreptul la actiune privind eventualele dobanzi

b)si dreptul la actiune ipotecara
c)si dreptul la actiune privind eventualele garantii personale

178. Sunt supuse prescripţiei extinctive:

a) drepturile de creanță, indiferent de izvorul lor, în afară de cazul în care prin lege s-ar
dispune altfel;
b) drepturile reale accesorii;
c) drepturile reale principale, fără nicio deosebire.

179. Este imprescriptibilă extinctiv:

a) acțiunea prin care se solicită împărțirea bunurilor aflate în proprietate comună;

b) acțiunea în apărarea dreptului de folosință cu titlu gratuit;
c) acțiunea posesorie.

180. Este prescriptibilă extinctiv:

a) acțiunea negatorie;
b) acțiunea în revendicarea animalelor domestice rătăcite pe terenul altuia;
c) acțiunea privind apărarea dreptului la nume sau a dreptului la pseudonim.

181. De asemenea, sunt prescriptibile extinctiv:

a) acțiunea în nulitatea relativă a unui act juridic civil nepatrimonial;

b) acțiunea în nulitatea relativă a căsătoriei;
c) acțiunea în tăgăduirea paternității pornită de soțul mamei sau moştenitorii acestuia, de
mamă sau moştenitorii acesteia, precum şi de către moştenitorii tatălui biologic.

182. Sunt imprescriptibile extinctiv, deoarece au caracter nepatrimonial:

a) acțiunea în stabilirea filiației față de mamă; acțiunea în stabilirea paternității introdusă în

timpul vieții copilului;
b) acțiunea în nulitatea relativă a recunoaşterii copilului;
c) acțiunea confesorie prin care se urmăreşte apărarea unui drept de superficie.
183. Acțiunea în constatare:

a) este acea acțiune în justiție prin care reclamantul solicită instanței recunoaş- terea dreptului
şi punerea în posesia bunului asupra căruia poartă dreptul;
b) este acea acțiune în justiție prin care reclamantul solicită instanței constatarea existenței
unui drept subiectiv al său față de pârât ori, după caz, inexistența unui drept subiectiv al
pârâtului împotriva sa;
c) este imprescriptibilă extinctiv.

184. Este imprescriptibilă extinctiv:

a) acțiunea prin care se solicită radierea din cartea funciară a unui drept concurent de către cel
care a fost îndreptățit, printr-un act juridic valabil încheiat, să înscrie un drept real în folosul
său:
b) acțiunea în rectificarea notării în cartea funciară;
c) acțiunea prin care se solicită partajul succesoral.

185. De asemenea, este imprescriptibilă extinctiv:

a) cererea de împărțire a fructelor civile încasate de unul dintre comoştenitori;

b) acțiunea prin care se solicită constatarea calității de moştenitor;
c) excepția de reducțiune a liberalităților excesive.

186. Acțiunea în declararea nulității legatului:

a) se prescrie în termen de 3 ani, dacă se invocă o cauză de nulitate relativă a acestui act
juridic;
b) este imprescriptibilă extinctiv, indiferent de cauza care se invocă;
c) este imprescriptibilă extinctiv, dacă se invocă o cauză de nulitate absolută a acestui act
juridic.

187. Legiuitorul declară imprescriptibilă extinctiv:

a) acțiunea în constatarea nulității absolute a certificatului de moştenitor, dacă obiectul său îl

constituie fie stabilirea masei succesorale, fie partajul succesoral, sub condiția acceptării
moștenirii în termenul stabilit de lege;
b) acțiunea privind lichidarea oricăror datorii ale moștenirii;
c) acțiunea privind lichidarea cheltuielilor de înmormântare.

188. Spre deosebire de prescripția extinctivă, uzucapiunea:

a) stinge dreptul la acțiune în sens procesual;

b) este un mod de dobândire a unui drept real principal;
c) nu are reguli proprii cu privire la suspendare şi întrerupere,
189. Decăderea:

a) nu poate fi invocată din oficiu de către instanță;

b) presupune exercitarea unei acțiuni în justiție;
c) stinge dreptul subiectiv civil și poate fi invocată din oficiu în cazul termenelor de decădere
de ordine publică.

190. În raport cu termenul extinctiv, prescripția extinctivă:

a) stinge dreptul subiectiv civil şi obligația corelativă;

b) stinge dreptul la acțiune în sens material;
c) este un mod de dobândire a unui drept real principal.

191. Repunerea în termenul de prescriptie:

a) poate fi dispusă din oficiu de către organul de jurisdicție;

b) exclude atât forța majoră, cât şi culpa;
c) nu poate fi dispusă decât dacă partea şi-a exercitat dreptul la acțiune înainte de împlinirea
unui termen de 15 zile, socotit din ziua în care a cunoscut sau trebuia să cunoască încetarea
motivelor care au justificat depăşirea termenului de prescripție.

192. Forța majoră este o cauză:

a) de suspendare a termenului de decădere;

b) de întrerupere a prescripției extinctive;
c) care justifică repunerea în termenul de prescripție extinctivă.

193. Prescripția extinctivă nu începe să curgă, iar dacă a început să curgă,

ea se suspendă:

a) cât timp debitorul, în mod deliberat, ascunde creditorului existenta datoriei sau
exigibilitatea acesteia;
b) între soți, cât timp durează căsătoria şi sunt separați în fapt;
c) între rudele şi afinii până la gradul IV, inclusiv.

194. În jurisprudență au fost considerate drept cauze care ar justifica

repunerea în termenul de prescriptie extinctivă:

a) părăsirea minorului de către reprezentantul legal;

b) eroarea de drept invocată de titularul dreptului subiectiv;
c) absența ori aglomerarea cu probleme a consilierului juridic al persoanei juridice.
195. În ceea ce privește decăderea de drept civil:

a) efectul acesteia constă în pierderea dreptului subiectiv neexercitat în termen sau, după caz,
in împiedicarea efectuării actului unilateral după împlinirea termenului;
b) partea interesată poate opune decăderea numai la judecata în primă instanță, cel mai târziu
la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate;
c) instanța este obligată să invoce şi să aplice din oficiu termenul de decădere de ordine
publică, indiferent dacă cel interesat pune sau nu în discuție acest aspect.

196. Trebuie calificate ca termene de decădere:

a) termenul de 2 zile de la data la care roiul de albine a trecut pe terenul altuia, în care
proprietarul roiului trebuie să îl urmărească;
b) termenul de un an aplicabil dreptului de opțiune succesorală;
c) termenul de 3 ani aplicabil acțiunii în revendicarea bunului mobil pierdut sau furat de la
posesorul de bună-credință.

197. Sunt termene legale a căror depăşire este sancționată în mod expres cu
decăderea:

a) termenul de 24 de ore de la data când clientul a cunoscut prejudiciul suferit prin furtul,
distrugerea sau deteriorarea bunurilor pe care le-a adus el însuşi ori care au fost aduse pentru
el în hotel, înăuntrul căruia trebuie să înștiințeze administrația hotelului;
b) termenul de 3 ani aplicabil acțiunii în revendicarea bunului mobil pierdut sau furat de la
posesorul de bună-credinţă;
c) termenul de 6 luni aplicabil dreptului la acțiunea în repararea prejudiciului suferit prin
furtul bunurilor pe care le-a adus clientul ori care au fost aduse pentru el în hotel.

198. Prescripția extinctivă se întrerupe:

a) cât timp debitorul, în mod deliberat, ascunde creditorului existenta datoriei sau
exigibilitatea acesteia;
b) prin introducerea unei cereri de chemare în judecată sau de arbitrare;
c) în cazul în care titularul dreptului face parte din forțele armate ale Româniej. cât timp
acestea se află în stare de mobilizare.

199. Intreruperea cursului prescripției extinctive:

a) oprește curgerea termenului de prescripție de la momentul actului de întrerupere, fără a
șterge timpul scurs anterior;
b) șterge prescripția extinctivă începută înainte de apariția cauzei de întrerupere;
c) are ca efect curgerea, după întrerupere, a cursului unei noi prescripții extinctive.
200. Excepția error communis facit jus (excepția erorii comune și
invincibile):

a) se prezumă şi este aplicabilă în materie de carte funciară;

b) este aplicabilă în materia actelor de stare civilă, în condițiile art. 102 C. civ.;
c) nu este aplicabilă în nicio materie.

201. Termenul de prescripție extinctivă:

a) este intervalul de timp înăuntrul căruia trebuie exercitat dreptul la acțiune;

b) poate fi legal, convențional și judecătoresc;
c) este de 3 ani, dacă legea nu prevede un alt termen.

202. Termenul general de prescripție extinctivă (de 3 ani) se aplică:

a) tuturor acțiunilor personale (prin care se valorifică drepturi de creanță), fără nicio excepție;
b) și acțiunilor nepatrimoniale prescriptibile extinctiv pentru care legea nu stabileşte un
termen special;
c) și în cazurile în care, printr-o dispoziție legală expresă, se instituie un termen special de
prescripție de 3 ani.

203. Se prescrie în termen de un an dreptul la acțiune în cazul:

a) profesioniştilor din alimentația publică sau al hotelierilor, pentru serviciile pe care le

prestează:
b) reparării prejudiciului adus mediului înconjurător;
c) profesorilor, institutorilor, maeștrilor şi artiştilor, pentru lecțiile date cu ora, cuziua, cu
luna.

204. Dreptul la acțiune privitor la repararea prejudiciului adus mediului

înconjurător:

a) se prescrie în termen de 3 ani;

b) este imprescriptibil;
c) se prescrie în termen de 10 ani.

205. Dreptul la acțiune întemeiat pe un raport de asigurare sau

reasigurarese prescrie:

a) în termen de 2 ani;
b) în termen de 10 ani:
c) în termen de un an.