SCOALA POSTLICEALA SANITARA CHRISTIANA TARGOVISTE

BOLI TRANSMISE PE CALEA AERULUI

Nume-prenume elev : Predoiu Octavia Georgiana

Nume-prenume profesor : Itaru Andreia

Anul : 1 A

1
 SCOALA POSTLICEALA SANITARA CHRISTIANA TARGOVISTE

Rubeola

Ce este rubeola ?
Rubeola, denumită popular pojărel, pojarul mic, este o boală infecțioasă eruptivă
acută provocată de virusul rubeolic, un virus din familia Togaviridae, genul Rubivirus.
Afectează de obicei copilul și adultul tânăr. Infecția este în multe cazuri asimptomatică și
poate trece neobservată. Virusul are un potențial teratogen ridicat: la femeile însărcinate
infectate la începutul sarcinii, poate determina moarte fetală urmată de avort spontan sau
apariția de malformații congenitale la făt, grupate în sindromul de rubeolă congenitală.

Etiologie...
Virusul rubeolei sau virusul rubeolic este un virus ARN, din familia Togaviridae,
genul Rubivirus, fiind singurul reprezentant al acestui gen. Familia Togaviridae conține 2
genuri: Alphavirus și Rubivirus. Fizico-chimic virusul rubeolei este similar cu alte virusuri
ale familiei Togaviridae, însă este neînrudit serologic cu ele. Omul reprezintă singura
gazdă a virusului rubeolei. Virusul rubeolic a fost izolat în culturi de țesuturi în 1962
simultan de două echipe de cercetători americani: Weller și Neva de la Universitatea
Harvard și Parkman, Buesher și Artenstein de la Institutul de Cercetări Walter Reed Army.
Epidemiologie
 Rasa. Nu există o diferența etnică în incidența rubeolei, deși erupția caracteristică
este mult mai greu de diagnosticat la persoanele cu pielea închisă la culoare.
 Vârsta. Înainte de introducerea vaccinării antirubeolice rubeola era preponderent o
boală a copiilor de vârstă școlară, cu o incidență de vârf la copii cu vârsta de 5-9
ani. Ca urmare a utilizării pe scară largă a vaccinul rubeolic la copii, incidența de
vârf a infecției rubeolice a trecut la adolescenți, care nu au fost vaccinați. În țările în
curs de dezvoltare, unde nu a fost introdusă vaccinarea antirubeolică, rubeola
afectează până la 95% din copii înainte de adolescență.
o În 2011 în România au fost raportate 3494 cazuri de rubeola, din care 66,6%
au fost înregistrate la grupa de vârstă de 15-19 ani, 19,3% la grupa de vârstă
de 10-14 ani, 6,9% la grupa de vârstă 20-24 de ani. Doar un procent de
2,3% din totalul cazurilor de rubeolă a fost vaccinat în antecedente cu o
singură doză de vaccin ROR și un procent de 0,5% cu a doua doză de

2
 SCOALA POSTLICEALA SANITARA CHRISTIANA TARGOVISTE

vaccin ROR. Cele mai multe cazuri de rubeolă au fost înregistrate în

colectivitățile de elevi și studenți.
 Sexul. Incidența clinică a rubeolei este similară la băieți și fete. La adulți, mai multe
cazuri sunt observate la femei decât la bărbați. Această constatare este mai
degrabă o urmare a unui interes și preocupări mai mari față de rubeola congenitală,
decât o diferență reală după sex. Artralgiile și artrita din rubeolă sunt mai frecvente
la femei decât la bărbați.
 Sezon. Rubeola apare cu o frecvență crescută iarna și primăvara; cele mai multe
cazuri în Statele Unite, au loc în martie, aprilie, și mai.
 Sursa de infecție. Sursa de infecție este numai omul bolnav, inclusiv cei cu
infecții subclinice. Nu există purtători sănătoși de virus, nici surse extraumane.
Rezervorul virusului în trecut (înainte de a fi introdusă vaccinarea antirubeolică) era
format de copii preșcolari sau de școlari, iar în prezent este format cu
preponderență de adolescenți și maturi, care nu au fost vaccinați. Persoanele care
au fost vaccinate cu vaccin rubeolic nu transmit rubeola la alții, deși virusul poate fi
izolat tranzitor din faringe; este posibil ca cantitatea de virus eliminat să fie prea
mică pentru a fi infecțioasă. Nou-născuții cu rubeolă congenitală sunt excretori de
virus timp îndelungat (6 - 18 luni), constituind surse de infecție pentru personalul din
jur; virusul se elimină prin secrețiile nazofaringiene și prin urină.
 Contagiozitatea. Rubeola este foarte contagioasă. Perioada de contagiune începe
cu circa 7 zile înainte de erupție și durează 14 zile după debutul erupției, timp în
care se poate izola virusul. Eliminarea maximă a virusului și respectiv
contagiozitatea maximă, are loc pentru o perioadă de 11 zile: 5 zile înainte și 6 zile
după apariția erupției. Unii au izolat virusul până la 3 săptămâni după apariția
erupției. Sugarii cu rubeolă congenitală evolutivă sunt deosebit de contagioși pentru
anturajul lor, și rămân contagioși pe o durată lungă de timp (6 - 18 luni), acești
sugari elimină virusul rubeolei, în ciuda titrurilor mari de anticorpi neutralizanți, un
fenomen enigmatic care nu a fost încă explicat. În rubeola congenitală, eliminarea
virusului este de 100-1000 de ori mai intensă decât la copiii care au contractat
infecția după naștere. Rubeola este mai puțin contagioasă decât rujeola. Cu toate
acestea, contagiozitatea poate fi foarte ridicată în comunitățile relativ închise, cu
mai multe persoane receptive. Izolarea pacienților identificați cu rubeolă, este, în
general, ineficientă, deoarece există numeroase cazuri de forme asimptomatice de
rubeolă și pacienți nedepistați în perioada prodromală.
3
 SCOALA POSTLICEALA SANITARA CHRISTIANA TARGOVISTE

 Modul de transmitere. Modul de transmitere a virusului rubeolei, este direct și

aerogen (prin secreții nazofaringiene). Este nevoie de un contact direct între un
individ receptiv și o persoană contagioasă. Persoanele contagioase elimină, în mod
regulat, cantități mari de virus prin secrețiile nazofaringiene sub formă de picături
Flügge. Transmiterea eficientă a infecției la persoanele susceptibile necesită un
contact prelungit și repetat, în acest caz 16 din 17 persoane susceptibile dobândesc
infecția rubeolică, în timp ce după un contact scurt și singur, doar 1 din 5 persoane
achiziționează boală. Transmiterea virusului rubeolei prin modul direct are loc de
obicei în familii preșcolari sau școlari.

TUBERCULOZA

Ce este Tuberculoza ?
Tuberculoza, sau TBC (abreviere pentru „bacilul de tubercul”) este o boală
infecțioasă frecventă și, de obicei, curabilă, provocată de diferite tipuri de micobacterii, de
obicei de Mycobacterium tuberculosis. Cel mai des, tuberculoza atacă plămânii, dar poate
afecta și alte părți ale corpului (pleură, rinichi, peritoneu, piele, ochi, oase etc.).
Tuberculoza se transmite prin aer, când persoanele care suferă de forme active de TBC
tușesc, strănută sau elimină spută în aer (picăturile Pfluger). Cele mai contagioase forme
sunt cele cavitare si cele extensive. Una din zece infecții latente progresează ulterior în
boala activă. Lăsată netratată, tuberculoza omoară peste 50% din persoanele afectate.
Simptomele clasice ale tuberculozei active sunt tusea cronică, cu striuri de sânge,
spută, febră, oboseală cronică, transpirația nocturnă și scăderea în greutate (TBC se
numea în trecut „boala consumării”, din cauza scăderii în greutate a persoanelor infectate).
Infectarea altor organe provoacă o varietate mare de simptome. Diagnosticul tuberculozei
active se face prin radiologie, (cunoscută drept radiografie toracică) prin examinare
microscopică și cultură microbiologică a fluidelor corporale. Diagnosticarea tuberculozei
latente se face prin testul cutanat la tuberculină (TCT) și analize de sânge. Tratamentul
este anevoios și presupune administrarea mai multor antibiotice pentru o perioadă
îndelungată de timp (minim 6 luni). De asemenea, contactele sociale ale persoanei
infectate se examinează și tratează, dacă este necesar. Rezistența la antibiotice constituie
o problemă în creștere în cazul tuberculozei rezistente la medicamente multiple (MDR-
TB). Pentru a preveni TBC, oamenii trebuie examinați anual (radiografie pulmonară)
4
 SCOALA POSTLICEALA SANITARA CHRISTIANA TARGOVISTE

pentru depistarea bolii și educați să aibă o viață echilibrată ca să nu le scadă imunitatea și

să fie vulnerabili la infecție, copii mici trebuie vaccinați cu bacilul Calmette–Guérin pentru
prevenirea îmbolnăvirilor cu forme grave care pot lăsa sechele majore (tuberculoza
miliară, meningo-encefalita TBC).
Transmitere:
Când o persoană cu tuberculoză pulmonară activă tușește, strănută, vorbește,
cântă sau scuipă, elimină picături infecțioase de aerosoli cu diametrul de 0,5 - 5 µm. Un
singur strănut poate elibera până la 40.000 de picături. Fiecare picătură poate transmite
boala, deoarece doza infecțioasă a tuberculozei este foarte mică (o persoană poate fi
infectată prin inhalarea a mai puțin de 10 bacterii).
Persoanele cu contact prelungit, frecvent sau apropiat cu persoane cu
tuberculoză au un risc mare de a se infecta, având o rată estimată de infecție de 22%. O
persoană cu tuberculoză activă dar netratată poate infecta 10–15 (sau mai mulți) alți
oameni într-un an. În mod normal, doar persoanele cu tuberculoză activă transmit boala.
Persoanele cu infecție latentă nu sunt considerate contagioase. Probabilitatea transmiterii
de la o persoană la alta depinde de mai mulți factori. Acești factori includ numărul de
picături infecțioase eliminate de purtător, eficiența ventilării mediului în care trăiesc
persoanele, durata expunerii, virulența tulpinii de M. tuberculosis și nivelul de imunitate al
persoanei neinfectate. Pentru a preveni răspândirea în cascadă, de la o persoană la alta,
persoanele cu tuberculoză activă („manifestă”) trebuiesc izolate și tratate cu medicamente
împotriva tuberculozei. În general, după două săptămâni de tratament eficient, persoanele
cu infecții active nerezistente nu mai sunt contagioase pentru ceilalți.După infectare, în
mod normal sunt necesare trei-patru săptămâni pentru ca persoana nou infectată să
devină suficient de contagioasă pentru a transmite boala altor persoane.
Semne si simptome
Aproximativ 5–10% din persoanele care nu au HIV, dar sunt infectate cu
tuberculoză dezvoltă forma activă a bolii în timpul vieții. În contrast, 30% din persoanele
infectate cu HIV și tuberculoză dezvoltă forma activă a bolii.Tuberculoza poate afecta orice
parte a organismului, dar mai frecvent plămânii (cunoscută drept tuberculoză pulmonară).
TBC extrapulmonară este cea care se dezvoltă în afara plămânilor. TBC extrapulmonară
poate coexista cu TBC pulmonară. Semnele și simptomele generale includ febră, frisoane,
transpirații în timpul somnului, pierderea poftei de mâncare, scăderea în greutate și
letargie.Mai poate fi observată și deformarea semnificativă a degetelor.
Mentinerea sub control a bolii
5
 SCOALA POSTLICEALA SANITARA CHRISTIANA TARGOVISTE

În tratamentul tuberculozei sunt prescrise antibiotice pentru exterminarea

bacteriilor. Este dificil de conceput un tratament eficient din cauza structurii neobișnuite și
compoziției chimice a peretelui celular micobacterian. Acesta blochează pătrunderea
medicamentelor, anulând astfel eficiența multor antibiotice. Cele două tipuri de antibiotice
utilizate cel mai frecvent sunt izoniazida și rifampicina, tratamentele putând dura luni de
zile. În cazul tuberculozei latente, se administrează de regulă un singur tip de antibiotic. În
cazurile de tuberculoză activă cel mai eficiente sunt combinațiile de mai multe antibiotice
pentru a reduce riscul ca bacteriile să dezvolte o rezistență la antibiotice.De asemenea,
pacienții cu infecție latentă sunt tratați pentru a preveni apariția ulterioară a tuberculozei
active.OMS recomandă terapia sub observare directă, prin care un cadru medical observă
în mod direct luarea medicamentelor de către pacient. Obiectivul acestei terapii este de a
reduce numărul persoanelor care nu urmează tratamentul în mod corespunzător. Totuși,
nu există dovezi solide care să susțină eficiența terapiei prin observare directă. Metodele
de reamintire a importanței tratamentului sunt eficiente.
Rezistenta la medicamente
Rezistența primară apare în cazul în care o persoană este infectată cu o tulpină
rezistentă. O persoană infectată poate dezvolta rezistență secundară (dobândită) la
medicamente antituberculoase în timpul terapiei. Rezistența secundară poate apărea ca
urmare a unui tratament inadecvat, datorită administrării incorecte a acestuia
(nerespectarea tratamentului de către pacient), ori datorită utilizării de medicamente de
proastă calitate. Tuberculoza rezistentă la tratament constituie o problemă gravă de
sănătate publică în multe țări în curs de dezvoltare. Tratamentul tuberculozei rezistente la
tratament este mai îndelungat și necesită medicamente mai scumpe. MDR-TB se
definește ca rezistența la cele două medicamente de linia întâi cu cea mai mare eficiență:
rifampicină și izoniazidă. Tuberculoza cu rezistență extinsă la medicamentele
antituberculoase este rezistentă la cel puțin trei dintre cele șase clase de medicamente de
linia a doua. Tuberculoza cu rezistență totală la medicamentele antituberculoase este
rezistentă la toate medicamentele utilizate în prezent. Primul caz de tuberculoză cu
rezistență totală la medicamentele antituberculoase a fost observat în Italia în anul 2003,
dar nu și pe scară extinsă până în 2012.

6
SCOALA POSTLICEALA SANITARA CHRISTIANA TARGOVISTE