Determinarea Alcalinitatii si Duritatii Apei

1. Alcalinitatea apelor .

 Alcalinitatea este dată de prezența ionilor alcalini în apă. Alcalinitatea

este o proprietate a apei care măsoară capacitatea sa de neutralizare a
aciditǎţii unei probe de apă. Alcalinitatea apei de suprafață se datorează
conținutului de carbonat, bicarbonat și hidroxid și este deseori
interpretată în funcție de concentrațiile acestor constituenți. Cu cât
alcalinitatea este mai mare, cu atât este mai mare capacitatea apei de a
neutraliza acizii. În schimb, cu cât alcalinitatea este mai mică, cu atât va fi
mai mică capacitatea de neutralizare.
 Se spune că apa este alcalină atunci când pH-ul apei este peste 7.00.
Determinarea alcalinității este foarte utilă în apă și în apele uzate,
deoarece oferă tamponare pentru a rezista modificărilor valorii pH-ului.
Alcalinitatea și aciditatea din apă se schimbă de obicei în apele naturale
odată cu creșterea algelor. Alcalinitatea apelor naturale se datorează în
principal sărurilor acizilor slabi, iar bicarbonaţii reprezintă forma
principală de alcalinitate.

Alcalinitatea poate fi exprimata dupa cum urmeaza:

Alcalinitate (mol / l) = [HCO3-] + 2 [CO3 2-] + [OH-] - [H +]

! Alcalinitatea se exprimă de obicei sub formă de alcalinitate

totală sau alcalinitate caustică în apă. Este semnificativ în
multe utilizări și tratamente ale apelor naturale și ale apelor
uzate .
Alcalinitatea se determină titrimetric prin titrare cu acid sulfuric diluat ȋn
prezenţǎ de Fenolftaleina și Metil Orange, indicatori cu punctele de viraj la
pH 8,3 respectiv pH 4,3. Fenolftaleina are o culoare roz atunci când pH-ul
este peste 8,3 și incolor când pH-ul este sub 8,3. Titrarea la pH 8,3 sau
decolorarea indicatorului fenolftaleinei va indica neutralizarea completă a
ionilor OH- și 1/2 din cantitatea de ioni carbonat CO 32-, în timp ce la pH 4,5
sau schimbarea bruscă de la galben la portocaliu a indicatorului metil oranj
va indica alcalinitatea totală.

 Calculul alcalinitatii .

Unde

A = titrant (ml) utilizat pentru titrarea la pH 8,3 .

B = titrant (ml) utilizat pentru titrarea la pH 4,5 .

N = normalitatea acidului (0,02N H2SO4 pentru acest test de alcalinitate) .

50.000 = un factor de conversie pentru a schimba normalitatea în unități de

CaCO3 .

2. Duritatea apelor .

 U n i i d i n t r e ce i m a i c u n o s c u ţ i i n d i c i c h i m i c i c a r e s e r e f e r ă
l a n a t u r a ş i c an ti t a t e a diferitelor substanţe chimice pe care le
conţine apa naturală este duritatea acestora.
 Valorile durităţii trebuie cunoscute iar unele substanţe chimice
trebuie îndepărtate înainte de folosirea apei fie ca apă potabilă sau în
diferite domenii industriale ca apă industrială (diferite instalaţiide
încălzire a apei).
 Duritatea totală, n o t a t ă d T, reprezintă conţinutul total de ioni de
calciu (Ca +2) şi magneziu (Mg+2) existeni în apă sau abur ca săruri
solubile.
 Conţinutul de ioni de calciu şi magneziu pot fi sub formă de:
c a r b o n a ţ i   a c i z i   s a u   b i c a r b o n a ţ i ,   C a ( H C O 3)2 ş i   M g ( H C O 3)2,  
 c e   c o n f e r ă duritate temporară (dtp) sau carbonatică.
 Se numeşte temporară deoarece dispare la încălzirea a p e i ( t > 6 0 oC)
şi reprezintă conţinutul în ioni de calciu şi magneziu
corespunzător conţinutului de carbonaţi acizi de calciu şi
magneziu din apă. Carbonaţii acizi se transformă în carbonaţi neutri
sau hidroxizi greu solubili:

Ca(HCO3)2→ CaCO3↓+ CO2+H2O

Mg(HCO3)2→ MgCO3↓+ CO2+H2O

MgCO3+H2O → Mg(OH)2+ CO2

alte săruri solubile de calciu şi magneziu (sulfaţi, cloruri, azotaţi),

stabile termic, ce conferă duritate permanentă (d p) sau necarbonică şi
reprezintă conţinutul de ioni de calciu şi magneziu corespunzător altor
săruri de calciu şi de magneziu în afară decarbonaţii acizi. Aceste
săruri precipită numai când produsul lor de solubilitate este depăşit.

dT= dtp+ dtp

 Ionii de calciu şi de magneziu există în apă datorită disocierii

sărurilor menţionate. Mai există şi noţiunea de duritate reziduală,
notată dr , care reprezintă duritatea totală după aplicarea unui
procedeu de tratare.
 Duritatea apei se măsoară în Grade de duritate
 (germane, engleze, americane...= şi în mE/L (miliechivalenţi/litru de apă).
În România se foloseşte gradul de duritate german (od).1od  reprezintă
un conţinut de săruri solubile de calciu şi magneziu,echivalent cu 10mg
CaO/litru de apă
 CaO este ales convenţional ca substanţă de referinţă, pentru calcul. El nu
există ca atare în apa dură. Pentru exprimarea durită ţii apei în
o
d, conţinutul sărurilor solubile menţionate se transformă prin
calcul stoechiometric în CaO

Modul de lucru

Într-o probă de apă dură, duritatea totală poate fi determinată prin titrarea
ionilor de Ca2 + și Mg2+ prezenţi cu soluție Na2EDTA, folosind soluția tampon
NH4Cl-NH4OH de pH 10 și Eriochrome Black-T ca indicator.

Indicatorul isi schimba culoarea de la roşu la albastru.

Na2H2Y (soluție EDTA Disodium) → 2Na + + H2Y-

Mg2 + + HD2- (albastru) → MgD (vin roșu) + H +

D (complex metal-indicator, culoare roșie vin) + H2Y- → Y- (metal EDTA incolor
complex) + HD- (culoare albastră) + H +

Acidul tetra-acetic etilendiaminic (EDTA) și sărurile sale de sodiu formează un

complex solubil chelat atunci când este adăugat la o soluție a anumitor cationi
metalici. Dacă se adaugă o cantitate mică de colorant, cum ar fi Eriochrome T
negru, la o soluție apoasă care conține ioni de calciu și magneziu la un pH de 10
± 0,1, soluția va deveni roșie de vin. Dacă EDTA este apoi adăugat ca titrant,
calciul și magneziul vor fi complexate. După ce a fost adăugat suficient EDTA la
complexul de magneziu și calciu, soluția se va transforma de la roșu vin la
albastru. Acesta este punctul final al titrării.