TĂIEREA ŞI CONDUCEREA POMILOR FRUCTIFERI

Dr., Conf. univ. Popa Sergiu

Tel. 079737399

1. Determinarea fertilităţii mugurilor de rod înainte de tăiere

Pentru determinarea fertilităţii mugurilor de rod la speciile fructiferi, trebuie să cunoaştem că,
formarea mugurilor florali la speciile pomicole începe odată cu sfârşitul creşterii intense a lăstarilor,
se prelungeşte în a doua jumătate a verii şi se termină toamna. Procesul diferențierii începe cu mugurii
rozetelor și se termină cu cei purtați de lăstari, durează 75-90 de zile. Celulele sexuale se formează în
primăvara următoare.
În timpul iernii și primăvara are loc mărirea receptacolului floral, a sepalelor și petalelor în care se
diferențiază țesuturile respective, crește pistilul și se formează camerele seminale.
Prunul în condiţii normale formează un număr mare de muguri de rod, deseori cu mult mai mare
decât cel necesar pentru realizarea unei producţii optime. În urma acestor producții prea înalte, re
regulă, urmează un an cu producții mai inferioare, situaţie inadmisibilă în condiţiile cerinţelor actuale
de piaţă.
În acelaşi timp pomii slăbesc, se micşorează rezistenţa la iernat, iar pentru recolta anului
respectiv calităţile marfare ale fructelor se micşorează (mărimea mai mică și gustul mai rău).
Stabilirea încărcăturii optime de rod este una din verigile tehnologice importante cu impact
asupra producţiei constante şi calitate competitivă.
Normarea încărcăturii de rod are loc prin efectuarea diferitor procedee agrotehnice: tăierea de
fructificare; răritul florilor şi a fructelor abia legate; răritul fructelor după căderea fiziologică din iunie.
Prima etapă de normare a numărului de muguri florali în perioada de repaus este tăierea de
fructificare. Aceasta este dirijată spre normarea încărcăturii cu muguri florali şi menţinerea echilibrului
fiziologic dintre creştere şi rodire.
Intensitatea tăierilor de fructificare se poate aprecia după mai multe principii.
Ea poate fi bazată pe înlocuirea ramurilor de garnisire cu ciclul de înlocuire de 4-5 ani și
scurtarea ramurilor de 2 ani. Însă, necunoscând garnisirea cu muguri floral, putem supraîncărca aceste
ramuri cu un număr mare de fructe şi a impune pomii să fructifice periodic.
Alt indicator este lungimea însumată a ramurilor anuale, care trebuie să depăşească de două-trei
ori pe cea a scheletului. Se presupune, că recolte stabile pot fi obţinute, când în urma tăierii, raportul
optim dintre mugurii vegetativi şi cei generativi constituie 2-3:1.
Aceste ipoteze nu în toate cazurile dau rezultate scontate.
Tăierea de fructificare poate lua un aspect ştiinţific numai în cazul determinării fertilităţii
mugurilor de rod de pe ramurile cu vârsta de 2-4 ani. Determinării fertilităţii mugurilor de rod pe
ramurile menţionate poate fi efectuată în institute specializate, ori specialişti horticultori dotaţi cu
microscoape şi cunoscând metodologia respectivă.
Colectarea probelor se efectuează pe soiuri, de pe diverse sectoare ale plantației. La prelevarea
probelor, de tăiat ramuri de garnisire cu vârsta de 2-4 ani. Ramurile se leagă şi se etichetează.
În laborator, la microscop, studiul se începe cu secţionarea mugurelui terminal a creşterii
anuale. Apoi, se continuă cu mugurii axiali de pe ramura anuală. Pe ramurile cu vârsta de 2-4 ani se
studiază, care din formaţiunile de rod sunt purtătoare de muguri floral.
După aspectul morfologic mugurii pot fi consideraţi drept lăstar rudimentar sau modificaţiile
lui aflate în stare de repaus relativ ce se formează anual pe lăstari la subsuoara frunzelor şi pe
internoduri.
Mărul este reprezentat prin muguri vegetativi şi muguri micşti.
Mugurii vegetativi sau de creştere prezintă un lăstar scurt nedezvoltat acoperiţi cu solzi, în
interior conţin conul de creştere, primordiile foliare şi primordiile mugurilor
Mugurii micşti au rudimente ale inflorescenţei, frunzelor şi mugurilor vegetativi.
Mugurii vegetativi sunt mai mici, mai alungiţi şi mai ascuţiţi decât cei micşti. Mugurii
reproductivi sunt mai voluminoşi şi mai rotunzi în comparaţie cu cei vegetativi.
 După determinării fertilităţii mugurilor la probă, se calculează cantitatea medie de muguri florali
amplasaţi pe buchete de mai (C1) și ramuri mxte (C2) şi pentru obţinerea producţiei scontate pe o
ramură de garnisire, rezultatele obţinute se includ în formula:
C  C2
R= 1  a  b  m unde:
100
R – recolta potenţială;
C1-C2 – numărul de muguri florali pe formaţiunile de rod cu vârsta corespunzătoare;
a – numărul de flori la un mugure (prun - 1);
b – procentul de legare a fructelor (între 20 %);
m – masa dorită a unui fruct în funcție de soi.
Ştiind recolta planificată la un pom şi producţia unei ramuri de garnisire putem stabili cantitatea
lor în coroana. Pentru a exclude orice risc, în perioada tăierii de fructificare cantitatea mugurilor florali
de majorat cu 20-30 la sută.
Aşadar, rolul producătorului este de a determina numărul de muguri florali (C1 și C2), ce şi
formează încărcătura de rod şi viitoarea recoltă.

Ramurile de rod la prun

După caracterele morfologice şi biologice la prun se deosebesc ramuri de rod propriu-zise sau
florifere ( buchete de mai și ramuri mixte) şi ramuri de rod în devenire (pinteni, spini și smicele).
Buchet de mai este o ramură fructiferă scurtă, de 2-5 cm, mugurele terminal vegetativ, cei
laterali sunt floriferi și vegetativi. Evoluează prin alungire din buchet de mai simplu în buchet de mai
ramificat.
Ramura mixtă este o ramură fructiferă anual, cu lungimea de 15-16 cm, mugurele terminal
vegetativ, iar cei laterali floriferi și vegetativi, înserați solitar sau în grupe de 2-3 muguri floriferi și
grupe mixte cu 1-3 muguri floriferi și unul vegetativi. Prin mugurii vegetativi evoluează în formațiuni
fructifere cu ramificații din ramuri mixte în partea superioară, buchete de mai și pinteni – în zona
medie.
Pintenul reprezintă o ramură anuală prefloriferă, cu lungimea de 0,5-2,5 cm, muguri terminali
vegetativi. Se formează pe ramuri anuale sau submedii, când pomii sunt încărcați cu fructe sau în alte
condiții nefavorabile pentru creșterea și diferențierea mugurilor floriferi. În condiții favorabile
evoluează în ramuri buchet.
Spinul este o ramură anuală prefloriferă cu lungimea de 2-8 cm, vârful în formă de ghimpe,
mugurii laterali vegetativi slab dezvoltați. se întâlnește la unele soiuri de prun. Prin mugurii vegetativi
laterali evoluează în formațiuni de rod cu ramificații din ramuri buchet și pinteni.
Smiceaua reprezintă o ramură anuală prefloriferă, relativ subțire, cu lungimea de 15-40 c,
mugurele terminal și cei laterali vegetativi. Evoluează prin mugurii vegetativi laterali în în formațiuni
de rod, cu ramificații din ramuri-buchet și smicele în partea superioară și preponderent din pinteni din
partea medie și submedie.

2. Tăierea pomilor de prun

Importanţa tăierii pomilor de prun

Una dintre principalele verigi agrotehnice în livezile de prun este conducerea şi tăierea
pomilor. Această măsură agrotehnică a evoluat în decursul timpului pe măsura perfecţionării
metodelor de cultivare a prunului.
Ţinând cont de portul natural al pomilor de prun, de necesitatea formării unui schelet puternic
şi bine ramificat, de particularităţile de creştere şi de fructificare în funcţie de soi, vârstă şi condiţiile
de creştere, au fost elaborate metode de conducere şi tăiere a pomilor. Respectând această măsură
agrotehnică se pot obţine recolte constante mari de fructe şi de calitate superioară.
Importanţa tăierii pomilor de prun constă în următoarele:
 favorizează prinderea pomului la plantare;
 permite realizarea formei de coroană preconizată;
 creează posibilitatea de a forma şi a menţine o densitate optimă a structurii coroanei;
  împiedică degarnisirea înainte de vreme a ramurilor;
 este veriga agrotehnică ce influenţează cel mai puternic şi mai repede raportul dintre
creştere şi rodire;
 menţine forma de coroană la parametrii proiectaţi;
 contribuie la ameliorarea situaţiei fitosanitare în livezi, exclude îndesirea puternică a
coroanei;
 permite restabilirea pomilor afectaţi de ger, grindină etc;
 influenţează metabolismul pomului, determinând o redistribuire armonioasă a
substanţelor nutritive în toate ramurile coroanei pe vertricală.

Cerinţe faţă de coroane la prun

Pentru obţinerea unor recolte mari de fructe de calitate, coroanele pomilor speciei prunului trebuie
să satisfacă anumite cerinţe biologice, agrotehnice, inginereşti şi economice.
Cerinţele biologice.
 Să corespundă tendinţelor naturale de creştere a pomilor, ce va necesita mai puţine intervenţii
pentru dirijarea părţii aeriene.
 Să asigurarea un raport raţional între creştere şi rodire prin diversitatea ramurilor de rod.
 Obţinerea unei suprafeţe optime de frunze şi a unui regim solar raţional.
 Utilizarea la maximum a factorilor ecologici, în primul rând a R.F.A.
 Asigurarea poziţiei oblice la majoritatea ramurilor.
 Să permită circulaţia aerului, pentru a nu favoriza răspândirea bolilor.
 Valorificarea condiţiilor climatice din zona pomicolă.
 Să asigure un raport raţional între macro structura vegetativă şi microstructura roditoare.
Cerinţele agrotehnice.
 Să necesite o tehnică de formare simplă, ce va face posibilă folosirea unui volum redus de
manoperă.
 Să permită utilizarea efectivă a pesticidelor.
 Posibilitatea înnoirii rapide a ramurilor de semischelet şi de rod.
 Intrarea pe rod în scurt timp după plantare.
 Să asigure o suprafaţă mare de fructificare.
 Să permită executarea rapidă a lucrărilor de întreţinere în livadă.
Cerinţele inginereşti.
 Să nu necesite sistem de susţinere sau acesta să fie cât mai simplu.
 Înălţimea trunchiului şi amplasarea şarpantelor în spaţiu trebuie să permită lucrarea solului pe
rândul de pomi.
 Să permită circulaţia agregatelor pentru mecanizarea lucrărilor de întreţinere în livadă.
 Să permită efectuarea tăierii şi recoltării mecanizate.
Cerinţele economice.
 Să necesite puţine materiale pentru dirijarea ramurilor, ca cheltuielile să fie cât mai mici.
 Să permită efectuarea economică a lucrărilor de întreţinere, datorită reducerii dimensiunilor
coroanelor.
 Reducerea perioadei neproductive.
 Obţinerea unui procent mare de fructe de calitate superioară.
 Să favorizeze colorarea fructelor.
 Să asigure o productivitate mare a muncii la efectuarea tuturor lucrărilor de întreţinere în
livadă.

Tăierea pomilor de prun în funcție de soi

Ținând cont de portul natural al pomilor și de necesitatea formării unui schelet puternic și bine
ramificat, mai pretabile pentru cultura prunului sunt coroanele rotunjite cu ax și fără ax.
Este necesar de a valorifica capacitatea prunului de a forma în primii ani după plantare ramuri
lungi și lăstari anticipați, pentru formarea cât mai rapidă a coroanei. În acest scop se impune ciupirea
lăstarilor de prelungirea ai șarpantelor și axului la nivelul de ramificare, folosind lăstarii anticipați,
pentru formarea noilor ramuri de schelet sau semeschelet. La soiurile unde axul se dezvoltă foarte
puternic (Tuleu Gras) și mai slab ramurile de la baza coroanei, trebuie de scurtat mai puternic axul și
mai slab ramurile de la bază, iar la cei care se dezvoltă mai slab axul și mai puternic ramurile de la
bază (Renclod Altan) se scurtează mai puternic cele din urmă i mai slab axul. În acest mod optimizăm
formarea corectă după principiul dezvoltării puternice ai axului și a ramurilor de schelet din primul etaj
al coroanei pomilor.
Lăstarii care nu se folosesc pentru formarea coroanei se păstrează pentru fructificare. În acest
scop ei se scurtează la 1/3 din lungimea lor când ajung la 35-40 cm. În anul următor se scurtează prin
transfer la o ramură orientată spre orizontală.

5.1.3. Coroana Piramida mixtă

Piramida mixtă sau natural ameliorată cu volum se propune pentru toate soiurile care au
însușirea de a forma un ax puternic, cu ramificare mare și mijlocie.
Coroana de acest tip prezintă un ax central vertical bine dezvoltat cu 3-4 şarpante la bază,
amplasate în formă de etaj rărit, distanţate la 10-12 cm una de alta cu unghi larg de inserţie. Celelalte
4-5 şarpante sunt amplasate pe ax solitar, uniform pe spirală la intervale de 25-30 cm. Pe axul central şi
şarpante sunt dispuse ramurile de garnisire (semischelet).
Procedeele de formare a coroanei sunt condiţionate de: capacitatea mică de lăstărire; creştere
relativ lentă a lăstarilor cu internoduri scurte; fructificarea pe pinteni, ţepuşe, burse, vetre de rod foarte
apropiate între ele; degarnisirea mai lentă, faţă de alte soiuri, în partea inferioară a şarpantelor şi
ramurilor de garnisire (semischelet); tendinţa pronunţată către alternanţa de rodire.
Anul întâi. Primăvara, înainte de pornirea pomului de prun în vegetaţiei, pomii plantaţi fără
ramificări în zona cronării (vergile) se scurtează la 90 cm de la nivelul solului. Dacă pomii au ramuri
anticipate, se aleg 3-4 repartizate uniform în jurul axului la intervalul 8-12 cm între ele și se scurtează
la 3 muguri restul se suprimă. După dezmugurire, se suprimă toţi mugurii din zona trunchiului pe
înălţimea de circa 60 cm.
Când lăstarii ating circa 15-20 cm în lungime, în zona de formare a bazei coroanei se aleg 3-4
viitoare şarpante şi lăstarul de prelungire a axului. Lăstarii, aleşi pentru formarea şarpantelor trebuie să
aibă unghiuri largi de inserţie, nu mai mici de 90-120 0 - de divergenţă şi distanţe de 8-12 cm între ele .
Se suprimă concurentul lăstarului de prelungire al axului și lăstarii amplasați pe trunchi. Ceilalți lăstrai
se ciupesc la 4-5 frunze.

1. 2. 3. 4. 5.
Principalele etape de formare a Piramidei mixte cu volum redus la pomii de măr de tip
„spur”: 1 - tăierea după plantare (primăvara); 2 – anul doi; 3 – anul trei; 4 – anul patru; 5 – anul
cinci şi şase
Anul doi. Primăvara, înaintea de pornirea în vegetaţie, se definitivează alegerea viitoarelor
şarpante şi a ramurii de prelungire a axului (săgeata). Celelalte ramuri se suprimă la inel. Ramurile
proiectate pentru etajul viitoarelor şarpante, se echilibrează în creştere prin scurtarea celor mai
viguroase la nivelul vârfului celei mai slabe. Subordonarea axului central se execută prin scurtarea
ramurii de prelungire cu 25-30 cm mai sus de nivelul de tăierii şarpantelor.
În timpul vegetaţiei, pentru intensificarea proceselor necesare de creştere în coroană, când
lăstarii ating 10-15 cm în lungime, se plivesc lăstarii lacomi, care cresc vertical în interiorul coroanei.
Se suprimă concurenţii lăstarilor de prelungire a axului şi a şarpantelor prin transfer la o ramificare
externă.
 Anul trei. Primăvara, până la începutul vegetaţiei, pe axul central la 30-35 cm mai sus de
ultima ramură schelet din etaj, se proiectează prima şarpantă solitară dintr-o ramură bine dezvoltată cu
unghi larg de inserţie, direcţionată către spaţiul liber dintre două şarpante ale etajului. Dacă lungimea
este mai mare de 50 cm, ea se scurtează slab.
Ramura de prelungire a axului se scurtează la 35-40 cm mai sus de la baza şarpantei solitare
pentru a proiecta următoarea.
Se corectează unghiurile de ramificare a şarpantelor prin tăieri de transfer la o ramură
exterioară, înclinată sub un unghi de 50-550. În cazul, când ramura de prelungire a şarpantei depăşeşte
50 cm ea se scurtează slab.
Pe ax şi latura superioară a şarpantelor se suprimă numai ramurile lacome cu creştere verticală.
Operaţiile „în verde” se efectuează când lăstarii au lungimea de 10-15 cm. Pe ax se proiectează
a doua şarpantă solitară dintr-un lăstar bine dezvoltat cu unghi larg de inserţie, situat la 25-30 cm mai
sus de prima şarpantă solitară, orientat în direcţia opusă acesteia. Pentru a favoriza creşterea
următoarei şarpante în apropierea punctului de inserţie se plivesc 2-3 lăstari. Concurenţii axului se
elimină prin transfer la un lăstar exterior. Pe ax şi pe şarpante se plivesc lăstarii lacomi, verticali.
Anul patru şi cinci. Primăvara şi în perioada de vegetaţie continuă lucrările de formare a
coroanei după aceleaşi principii ca şi în anii precedenţi.
Se scurtează slab viitoarele şarpante solitare în scopul favorizării garnisirii, inclusiv cu
ramificări necesare pentru lărgirea coroanei prin tăieri de transfer.
Se proiectează încă 2-3 şarpante solitare cu un unghi de divergenţă de 90 0 faţă de cele
inferioare. Ramurile anuale, proiectare pentru şarpantele solitare, se scurtează slab ca şi cele
precedente.
Anul şase. Primăvara axul, la înălţimea de 2,8-3,0 m de la nivelul solului, se transferă la o
ramură laterală cu unghi mare, situată la 45-50 cm mai sus de locul inserţiei ultimei şarpante solitare.
Ulterior, înălţimea proiectată a pomilor, se menţine prin suprimarea în partea superioară a lăstarilor şi
ramurilor verticale lacome, precum şi prin tăieri repetate de transfer la o ramificare cu unghi mare.
Celelalte lucrări de formare şi menţinere a coroanei în parametrii proiectaţi sunt similare cu
cele din anul precedent.
După anul şase devin masive tăierile de producţie în conformitate cu particularităţile biologice
ale soiurilor.
Datorită ramificării reduse şi tipului „spur” de fructificare al pomilor în tăierile de producţie
predomină scurtarea periodică de transfer a şarpantelor prin lemn de 3-5 ani, eşalonată raţional în timp,
pentru a nu admite scăderea esenţială a recoltei de fructe. Aceasta contribuie la obţinerea ramurilor noi
cu potenţial de productivitate în creştere pe parcursul a 4-5 ani.
Ramurile de semischelet supraîncărcate cu formaţiuni de rod se scurtează pentru a norma
încărcătura de rod adecvată stării de dezvoltare a lor, iar cele epuizate se scurtează la cep de înlocuire
cu lungimea de circa 2-3 cm.
Pe ax în partea inferioară a şarpantelor se renovează vetrele de rod, care au fructificat 5-6 ani,
prin tăieri de transfer la o ramificare inferioară.
Concomitent cu tăierea de producţie se aplică tăieri fitosanitare şi menţinerea coroanei în
dimensiunile proiectate.

5.2. Forme de perspectivă pentru conducerea pomilor de măr în plantaţia de tip

superintensiv
Din diversitatea formelor de conducere şi tăiere a pomilor de măr în sistemul superintensiv de
cultură în condiţiile pedo-climaterice şi de producţie din Republica Moldova se consideră de
perspectivă şi se studiază în scopul implementării în practică: Superspindel (superfus), Tatura Trellis şi
Tufa ameliorată.
5.2.1. Coroana Superspindel
Este propusă pentru conducerea pomilor de vigoare slabă şi fructificare precoce (Čampion şi
clonele sale, etc.), altoite pe portaltoi de vigoare mică (M27, M9, 62-396). Densitatea pomilor este
foarte mare – 3500-10000 pomi/ha, cu distanţele de plantare fiind 3,0-3,5 m între rânduri şi 0,3-0,8 m
pe rând. Potenţialul de productivitate 60-80 t/ha.
Coroana reprezintă un ax vertical moderat dezvoltat cu înălţimea de 2,5-2,8 m de la sol. Pe ax,
mai sus de trunchi, uniform sunt dispuse ramurile de semischelet (de rod) scurte cu diminuare lentă
spre vârf, încadrându-se în spaţiul oferit prin distanţa respectivă de plantare a pomilor.

Aspectul pomilor de măr cu coroana formată după Superspindel

Pentru înfiinţarea plantaţiei cu densitate sporită şi formarea coroanei superspindel se
recomandă de folosit material săditor (knip-baum) cu 5-6 ramuri anticipate dezvoltate în partea bazală
a coroanei, iar mai sus pe axul central să fie ţepuşe şi nuieluşe.
Diminuarea esenţială a creşterii pomilor în livadă se asigură prin folosirea unor portaltoi de
vigoare mică şi foarte mică, limitarea spaţiului de nutriţie, plantarea în teren modelat (biloane),
efectuarea lucrărilor în verde de 2-3 ori şi tăierea periodică a rădăcinilor
Formarea coroanei se efectuează preponderent prin orizontalizarea ramurilor anuale şi tăieri în
verde. Axul nu se scurtează, se suprimă concurenţii axului, lăstarii sau ramurile lacome verticale.
5.2.2. Coroana Tatura Trellis
Această formă de coroană se propune pentru soiurile cu tipul III de fructificare (standard)
altoite pe portaltoi de vigoare slabă – M 9 şi M 26. Distanţa dintre rânduri – 4,5-5,0 m, între pomi pe
rând 1,0-1,5 m.
Pomii conduşi după această formă au un trunchi cu înălţimea de circa 40 cm. Coroana este
formată din două şarpante bine dezvoltate, conduse oblic spre intervalul dintre rânduri („V”, Ypsilon
transversal) sub un unghi de circa 600 faţă de verticală şi susţinute de spalier (în formă de „V”) cu 4
sârme.
Pe şarpante la 40 cm mai sus de punctul de inserţie se formează două subşarpante orientate pe
rând în direcţii opuse. Pe subşarpante şi mai sus pe şarpante sunt dispuse uniform la intervale de 20-25
cm, ramuri de semischelet îndrepte spre direcţia rândurilor şi în partea exterioară a coroanei. Ramurile
de semischelet se renovează prin tăieri la cep cu ciclul de înlocuire de 3-4 ani.
Pentru plantare se folosesc pomi necronaţi care se scurtează la 40-45 cm. În anul întâi când
lăstarii ating 15-20 cm se proiectează doi şarpante perpendicular direcţiei rândurilor şi se suprimă
concurenţii axului.

Aspectul pomilor de măr cu coroana formată după Tatura Trellis

Tăierea de producţie este bazată, în fond pe renovarea ramurilor de semischelet cu ciclul de
3-4 ani.
5.2.3. Coroana Tufa ameliorată
Această formă de coroană este elaborată de profesorul universitar Gh. Cimpoieş (2000) al
Universităţii Agrare de Stat din Moldova. Fiind propusă pentru soiurile de tipul III de fructificare
(standard) altoite pe portaltoi de vigoare slabă (M 9, M 26), precum şi la soiurile de tip „spur”, altoite
pe portaltoi de vigoare mijlocie (MM 106, M 4). Distanţa dintre rânduri 2,5-3,0 m iar dintre pomi pe
rând 1,0 m. Potenţialul de productivitate 50-60 t/ha.

Aspectul pomilor de măr cu coroana formată după Tufa ameliorată (după Gh. Cimpoieş,
2000)
Pomii au un trunchi scurt (10-15 cm). Mai sus de aceasta sunt amplasate 4 şarpante cu un unghi
larg de inserţie, dar dirijate către verticală sub un unghi de circa 45 0 sau mai mic, în funcţie de
compacticitatea coroanei soiului respectiv. Unghiul de divergenţă a şarpantelor este de 90 0 cu
amplasarea celor două superioare pe direcţia rândului. Pe Şarpante sunt amplasate uniform ramurile de
semischelet, orientate spre exterior cu respectarea principiului bazitonic în cadrul fiecărei şarpante.
Înălţimea pomilor în livadă este de circa 1,7-1,8 m.

5.3. Tăierea pomilor în plantaţiile superintensive de măr

Se aplică pomilor pe rod pentru întreţinerea coroanelor sub aspect structural, distribuţiei
raţionale a macrostructurii vegetale şi reglarea fructificării pentru obţinerea unor producţii înalte,
constante şi de calitate. Pentru o eficientă tăiere de producţie la măr trebuie să fie luat în consideraţie
tipul de fructificare, care variază esenţial de la o grupă de soiuri la alta. După tipul de fructificare
soiurile înregistrate în Republica Moldova se împart în 5 grupe (Gh. Cimpoieş şi alţ., 2002):
Tipul I denumit spur fructifică pe ramuri de rod ca: pinteni, ţepuşe, burse şi vetre de rod
apropiate între ele datorită internodurilor scurte. Ramurile de rod sunt situate pe lemn de 2 – 5 ani sau
chiar mai bătrân, direct pe şarpante. Volumul zonei productive de pe fiecare şarpantă este redus
datorită capacităţii de lăstărire foarte joase. Creşterea bazitonică a pomului inhibă dominanţa apicală a
axului central, şarpantele nu se degarnisesc şi zona productivă se menţine în centrul coroanei, ori are o
îndepărtare lentă de la ax. Din acest tip fac parte soiurile: Goldspur, Granny Smith Spur, Starkrimson,
Starkspur Red Delicious, Wellspur Delicious, Red Chief, Super Chief etc.
Tipul II denumit şi Reine de Reinette fructifică pe ramuri de rod ca: pinteni, ţepuşe, burse,
vetre de rod, mai rar pe nuieluşe situate pe lemn în vârstă de 2-5 ani. Volumul zonei productive se
majorează depărtându-se lent de axul pomului pe şarpantă fără a modifica forma coroanei datorită
inserţiei lor sub unghiuri deschise şi rezistenţei sporite la dezbinare. La pomii pe portaltoaiele cu
vigoarea scăzută de creştere bazitonia coroanelor este inhibată (atenuată) de dominanta apicală a axului
central. Din acest tip fac parte soiurile: Alkmene, Generos, Mantet, Spartan, Speranţa, Şofran de Vară
etc.
Tipul III denumit standard sau „Golden Delicious” fructifică pe toate tipurile de ramuri de rod,
însă mai frecvent pe nuieluşe şi mlădiţe situate pe lemn de 2-3 ani. Datorită tipului de fructificare,
volumul zonei de fructificare este mare depărtându-se rapid de la centru spre periferie, ramurile
semischelet se apleacă sub greutatea rodului degarnisind şarpantele. Creşterea echilibrată a axului
central faţă de şarpante dau pomului un aspect de trunchi de con. Din acest tip fac parte soiurile:
Braeburn, Coredana, Coredar, Coredem, Campion, Goden Delicious, Discovery, Elstar, Fuji, Gala,
Jonared, Mutsu, Pionier, Prima, Plat, Red Melba, Redlindis, Remo, Reinette Simirenko, Rewena,
Romus 1 etc.
Tipul IV denumit şi Granny Smith fructifică preponderent pe nuieluşe, mlădiţe şi neînsemnat
pe formaţiuni de rod scurte amplasate pe lemn de 2-3 ani. Ramificarea este mult mai evidenţiată în
partea superioară a coroanei, volumul zonei productive se deplasează foarte rapid spre periferie, iar
ramurile se arcuiesc puternic sub greutatea rodului prelungirea cărora se realizează prin ramificaţiile
apărute pe curburi. Pomii au o accentuată tendinţă acrotonică. Din acest tip fac parte soiurile: Granny
Smith, Banană de Iarnă, Coremodet, Florina, Jonagold, Jonagored Gloster, Mantuaner, Red Jonagold
etc.
Tipul V denumit clonard fructifică pe ţepuşe amplasate pe axul pomului. În acest tip de
fructificare se atribuie soiurile colonarde provenite din mutaţia McIntosh Wijcik lipsite total de
ramificaţii sau acestea sunt foarte puţine. Plantaţii de măr fondate cu astfel de soiuri în ţară nu există,
dar sunt în curs de cercetare.
În plantaţiile superintensive de măr după încheierea formării coroanei este necesar de a efectua
tăieri de întreţinere şi tăieri de fructificare.
Tăierile de întreţinere sunt nişte lucrări cu caracter permanent care rezultă din schimbările ce se
produc în coroană şi se efectuează indiferent de vârsta pomilor. Scopul principal al tăierii de întreţinere
constă în menţinerea formei de coroană în parametrii bioconstructivi recomandaţi pentru fiecare
asociaţie soi/portaltoi, ameliorarea regimului de lumină şi fitosanitar pentru obţinerea unor recolte
constante de fructe calitative.
Toate aceste lucrări sunt axate la limitarea extinderii coroanelor în înălţime şi lungime (lăţime),
îmbunătăţirea regimului de lumină şi echilibrarea vegetaţiei între bază şi vârful ei.
Intervenţiile efectuate în coroană depind de vârsta pomilor, vigoarea şi tipul de fructificare a
soiului.
Înălţimea şi diametrul coroanelor constituie o corelaţie între asociaţia soi/portaltoi, forma de
coroană, distanţa de plantare, spaţiul necesar agregatelor de maşini. Aceşti parametri a coroanelor sunt
indicaţi în descrierea coroanelor mai amplu. Tăierea de limitare se realizează prin suprimarea axului,
şarpantelor (tipul I şi II) şi ramurilor de semischelet (tipul III şi IV) deasupra unei ramificaţii laterale
poziţionată mai raţional în spaţiu. La soiurile tipul III şi IV de fructificare, tăierea de limitare în
înălţime formează în partea superioară a coroanei un număr mare de ramuri verticale. La tăierea
următoare ramurile mai viguroase se suprimă la inel, reţinându-se fără scurtare cele de vigoare
mijlocie şi slabă. Ramurile reţinute fructifică rapid şi abundent diminuând procesele de creştere în
partea superioară a coroanei, după care pot fi suprimate.
Îmbunătăţirea regimului de lumină în coroana pomului se realizează prin rărirea ramurilor
semischelet şi celor ce s-au arcuit sub greutatea rodului, ca fiecare ramură să dispună de un spaţiu de
20-30 cm între ele. Cele lacome, dacă nu sunt necesare completării unor goluri, precum şi cele
bolnave, frânte şi poziţie necorespunzătoare pe şarpante şi ax central se suprimă. În zonele de
interpătrundere a coroanelor se suprimă ramurile mai vârstnice păstrându-se cele mai tinere chiar dacă
nu au rod.
Echilibrarea vegetaţiei între bază şi vârful coroanei constituie nişte tăieri severe (tipul III şi IV)
în partea superioară a ei, unde vegetaţia a migrat treptat datorită excesului de lumină în această zonă.
Aceasta duce la diferenţierea unei cantităţi mari de muguri de rod şi corespunzător sporeşte ponderea
ramurilor semischelet în partea superioară a coroanei. Însă în partea de mijloc şi mai ales cea bazală se
pierde treptat vegetaţia datorită insuficienţii de lumină şi în final corectarea greşelilor este dificilă şi
însoţită cu pierderi de producţie.
Pentru diminuarea efectului polarităţii, menţinerea unei forme bazitonice a coroanei şi
excluderea degarnisirii şarpantelor la bază scurtarea se efectuează în lemn cu vârsta de 3-6 ani cu
trecerea la o ramificaţie laterală. În partea bazală se păstrează ramurile semischelet de vigoare
supramijlocie şi mare, iar cu deplasarea către partea superioară vigoarea lor scade până la slabă.
Ramurile semischelet viguroase, amplasate în parte superioară a coroanei sunt suprimate după
necesităţi deoarece ritmul lor de refacere este rapid.
La soiurile tipul I şi II de fructificare conduse ca coroane globuloase cu volum redus la care
predominanţa axului central nu este permanent evidentă, şarpantele bazale concurează cu axul,
devenind egale cu el sau în unele cazuri chiar depăşindu-l. Pentru echilibrarea vegetaţiei între bază şi
vârful coroanei se recomandă de efectuat reîntinerirea şarpantelor în lemn cu vârsta de 4-7 ani
deasupra unei ramificaţii laterale care devine terminală. Gradul de reîntinerire a şarpantelor depinde de
amplasarea lor pe axul central.
 În livezile superintensive de măr primele fructe se obţin în anul al doilea, iar prima recoltă
economică în anul al treilea al patrulea. În astfel de situaţii încărcătura de fructe trebuie normată în
funcţie de vârsta şi vigoarea pomilor pentru asigurarea raportului favorabil între creştere şi fructificare.
Supraîncărcătura cu fructe, la o vârstă prea timpurie, aduce prejudicii fructificării constante a pomului.

Aspectul pomilor de măr formaţi după Fus zvelt ameliorat unde a fost aplicată tăierea de
producţie în sistemul superintensiv de cultură
Tăierea de fructificare are ca scop menţinerea unui echilibru fiziologic între creştere,
diferenţierea mugurilor şi normarea încărcăturii cu fructe pentru fructificare timp cât mai îndelungat şi
obţinerea recoltelor înalte, constante şi calitate competitivă.
Pentru menţinerea corelaţiei între creştere şi fructificare lungimea însumată a ramurilor anuale
trebuie să depăşească de 1,5-2,0 ori microstructura roditoare, iar raportul dintre mugurii vegetativi şi
cei florali 2-3:1.
Una dintre cele mai eficiente metode de menţinere a corelaţiei dintre creştere şi fructificare şi
normarea încărcăturii cu muguri floriferi constă în tăierea sistematică (regenerare ciclică) a ramurilor
de semischelet, care au fructificat prin înlocuirea lor cu altele noi mai productive şi active din punct de
vedere fiziologic.
Esenţa tăierii de fructificare constă în normarea încărcăturii cu muguri de rod şi este
determinată de asociaţia-portaltoi, particularităţile biologice ale soiului, vârsta şi vigoarea generală a
pomului, posibilitatea de nutriţie (fertilizare), etc.
În funcţie de vigoarea portaltoiului, tipul de fructificare a soiului şi corelaţia necesită între
ramurile anuale şi cele roditoare se practică tăierea de înlocuire a ramurilor de semischelet cu ciclul de
2-5 ani cu şi fără formarea verigilor productive.
Veriga de producţie constituie o porţiune de ramură cu vârsta de 3-5 ani, pe care sunt
amplasate ramurile anuale şi cele de semischelet, care se pregătesc către fructificare sau fructifică.
Pentru garnisirea mai raţională a coronamentului cu verigi productive anual, în perioada de
formare a coroanelor, şi tăierea de fructificare pe şarpante şi axul central se formează câte 2-4 cepi din
ramuri anuale sau multianuale. Lungimea cepului se lasă în funcţie de particularităţile biologice ale
soiului, vârsta şi grosimea ramurii la care se execută tăierea.
O eficientă tăiere de fructificare la măr trebuie să aibă în consideraţie tipul de fructificare care
variază substanţial de la o grupă de soiuri la alta.
La soiurile cu tip I de fructificare principala verigă în tăierea de fructificare o constituie
ramurile de schelet pe care se formează ramuri de ordinul II şi mai rar de ordinul III. Ramuri de
semischelet în număr mare pomii practic nu formează. Primele tăieri se efectuează după 3-4 ani de
fructificare la o ramificaţie laterală amplasată inferior pe şarpantă pentru majorarea unghiului de
inserţie. Fructificarea se obţine pe pinteni inelaţi şi ţepuşe raportul cărora constituie corespunzător
10:1. Ramurile fructifere scurte se formează pe lemn de 2-3 ani, iar fructificarea continuă timp de 6-7
ani.
Cu vârsta ramurile de rod se epuizează şi fructe calitative se înregistrează pe ramurile în vârstă
de 2-5 ani. Pentru menţinerea unei fructificări constante pe lungimea întregii şarpante se efectuează
tăieri de reducţie periodice pe lemn în vârstă de 3-5 ani. Această scurtare permite de a emite în zona
bazală a şarpantelor a noi ramuri anuale pentru garnisirea scheletului pomului. Concomitent cu
scurtarea scheletului se regenerează vetrele de rod, care au fructificat de 4-5 ori prin tăierea la un
pinten sau unei ramificaţii mai viguroase. Când cantitatea vetrelor de rod este exagerată se efectuează
rărirea lor. Regenerarea şi rărirea vetrelor de rod de efectuat în ani cu un număr excesiv de muguri
floriferi.
Concomitent cu tăierea de reducţie a şarpantelor, se reîntineresc fiecare a 4-5 ramură de ordinul
doi la o ramificaţie laterală ori la un cep de înlocuire cu lungimea de 2-3- cm pe care se formează noi
ramuri semischelet. Pe parcursul a 4-5 ani se reîntineresc toate ramurile de semischelet din coroană.
Pomii de soiurile Goldenspur şi Yellowspur au unghi mare de ramificare a ramurilor.
Excitabilitatea mugurilor la aceste soiuri este înaltă iar capacitatea de formare a lăstarilor medie.
Ponderea ţepuşelor şi nuieluşelor depăşeşte cantitatea pintenilor inelaţi şi burselor formate pe ramurile
semischelet.
Pentru aceste soiuri se recomandă formarea coroanei după sistemul fusiform. Pentru o
degarnisire mai lentă a scheletului pomului tăierii sunt expuse ramurile semischelet, care au fructificat
din cadrul vergilor productive. Ramura semischelet se suprimă sau se lasă un cep cu lungimea de 3-4
cm din care în perioada de vegetaţie se dezvoltă noi lăstari care sunt în număr mai mare de doi se
răresc. Prin urmare, indiferent de forma de coroană aleasă pe verigile productive amplasate pe şarpante
şi axul central se menţine o corelaţie între ramurile de unu, doi şi trei ani. În cazul când nu se formează
verigi productive ramurile de semischelet solitare sunt reîntinerite cu ciclul de înlocuire de 3 ani.
Lungimea ramurii rămase depinde de poziţia ei în coroană şi constituie 5-25 cm. Scurtarea se
realizează prin trecerea la o ramură vegetativă, la o formaţiune de rod, ori cep de înlocuire cu muguri
dorminzi.

a. b.
 Formarea şi tăierea ramurilor semischelet după principiul înlocuirii eşalonate a celor ce au
fructificat: a – formarea verigilor productive; b – formarea ramurilor semishelet
La soiurile tip II de fructificare cu un grad mai înalt de ramificare ponderea formaţiunilor
fructifere predomină şi sunt amplasate pe ramurile în vârstă de 2-5 ani. Ramurile anuale preconizate
pentru a deveni elemente de semischelet se lasă să crească liber 2-4 ani, perioadă în care se garnisesc
raţional cu ramuri de rod. În dependenţă de particularităţile biologice ale soiurilor şi încărcătura cu
muguri de rod ramurile semischelet trebuie scurtate la lemn cu vârsta de doi, trei ani dacă ponderea
ramurilor de rod este în exces. În cazul când cantitatea mugurilor de rod este mai redusă suprimăm
ramificaţiile laterale păstrând ramura semischelet pe parcursul a 3-4 ani. Tăierile de fructificare se
efectuează prin înlocuirea eşalonată a ramurilor de semischelet mai bătrâne de 3-4 ani.
La soiurile tip III şi IV fructificarea în perioada de rodire maximă ramurile de semischelet se
alungesc şi datorită fructificării pe muguri terminali devin pandante (arcuite), recolta se deplasează la
periferia coroanei. Pentru excluderea acestor neajunsuri la aceste soiuri se recomandă tăierea eşalonată
atât a ramurilor de semischelet.
Pentru soiul Čampion şi clonele sale, Red Melba, Alpinist, Jonagold şi clonale sau Granny
Smith ce fructifică preponderent pe ramuri anuale în coroană trebuie să se găsească semischelet cu
vârsta de un an. Ramurile anuale mai lungi de 60 cm, de vigoare slabă şi ce îndesesc coroana pomului
sunt suprimate la inel.
O parte din ramurile anuale din coroană rămân intacte (întregi) pentru a fructifica, iar altele se
scurtează puternic, la cep cu lungimea de 1,5-2,0 cm pentru a obţine ramuri anuale dezvoltate, cu
scopul de a întârzia evoluţia cu un an obţinând ramuri de semischelet de vârste diferite şi ani de
fructificare alternativi. Tăierea de fructificare la soiurile menţionate constă în reînnoirea periodică a
semischeletului care a depăşit 2 ani. Dacă mugurii florali pe ramura anuală sunt în exces normăm
încărcătura prin scurtare la 1/4 din lungimea lor.
La celelalte soiuri ramurile de rod sunt situate pe semischeletul cu vârsta de 2-3 ani. Normarea
încărcăturii cu muguri floriferi se efectuează prin tăierea de fructificare unde prin înlocuirea ciclică a
ramurilor de semischelet alungite şi ce au fructificat în coroana permanent se formează ramuri de unu,
doi şi trei ani.
Soiurile cu semischelet arcuit prematur sub greutatea recoltei necesită o scurtare la cep lăsând
1-3 ramuri de rod. Ramurile semischelet cu înclinare orizontală formează o cantitate mare de ramuri de
rod când cresc liber cel puţin doi ani şi numai după acea pot fi scurtate la o ţepuşă ori nuieluşă pentru
normarea încărcăturii de fructe.
Pentru soiurile tipul IV de fructificare (Granny Smith, Alpinist) scurtarea semischeletului de
efectuat la o ramură anuală formată la curbură eliminându-se porţiunea pandantă. Ramurile
semischelet degarnisite prea puternic sunt reîntinerite la cep de înlocuire cu lungimea de 8-10 cm.
Pentru soiul Florina cu vigoare mare de creştere, excitabilitatea mugurilor şi capacitatea de
formare a lăstarilor scăzută, când ramurile anuale au lungimea mai mare de 50-60 cm 3/4 de la baza lor
rămân degarnisite. Pentru garnisirea mai uniformă cu ţepuşe şi nuieluşe ramurile anuale sunt scurtate
la 1/4-1/3 din lungimea lor. Pentru inhibarea creşterilor viguroase la tăierea ciclică de reînnoire a
ramurilor de semischelet lungimea cepului de înlocuire pe portaltoi de vigoare mică de creştere trebuie
să fie de 8-10 cm, iar pentru portaltoiul de vigoare submijlocie 15-20 cm pentru a obţine 3-4 ramuri
anuale cu lungimea de 30-40 cm.
La soiurile Goden Delicious şi clonele sale, Alpinist, Florina, etc. când cantitatea ramurilor de
semischelet care au unghi de inserţie de 50-700 este în exces, sau concurează cu dezvoltarea axului
central de practicat suprimarea lor, nu la inel, dar cu lăsarea unui cep. Tăierea se face din partea
superioară a inelului şi se continuă perpendicular bisectoarei formate între ramura de semischelet
suprimată şi axul pomului. Din partea inferioară a cepului se formează 1-2 lăstari cu poziţie mai
orizontală. La soiurile Jonagold şi clonele sale, Redfree, etc. cu unghi de inserţie a ramurilor de
semischelet aproape de orizontală se lasă cepuri obişnuite cu lungimea de 1,5-2,0 cm.
La apariţia unor goluri în coroană ramurile hulpave obţinute în zona respectivă se transformă în
ramuri de semischelet prin scurtarea puternică la 4-6 mugur pentru a obţine creşteri anuale. În
continuare se aleg 1-2 ramuri inferioare cu amplasare mai favorabilă în spaţiu pentru completare, iar
celelalte se suprimă.
 5.4. Conducerea pomilor în plantaţiile intensive de măr
5.4.1. Coroana Palmeta mixtă sau liber aplatizată
Se recomandă pentru soiurile de măr cu tipul III şi IV de fructificare, pomii de vigoare mijlocie
şi submijlocie (Golden Delicious, Idared, Coredar, Şafran de vară, Mantuaner, etc.), altoiţi pe portaltoi
de vigoare mijlocie (MM 106, M 4). Poate fi utilizată şi pentru soiurile cu pomii viguroşi şi altoiţi pe
portaltoi de vigoare submijlocie (M 7, M 26). Înălţimea trunchiului 50-60 cm. Baza palmetei liber
aplatizate o constituie axul central vertical, bine dezvoltat, pe care în planul rândului sunt aplatizate 5-
6 şarpante dirijate în direcţii opuse cu unghiuri de înclinare faţă de verticală 45-50 0 pentru soiurile cu
coroana piramidală şi până la 55-600 pentru cele cu coroana răsfirată.
În scopul urgentării intrării pomilor pe rod economic, în special la soiurile cu capacitatea de
ramificare scăzută, este oportun ca pe ax între şarpantele de bază să fie formate şarpante provizorii,
dirijate pe direcţia rândului cu poziţia aproape de orizontală şi vigoarea de creştere mai mică faţă de
cele principale. După 2-3 fructificări şarpantele provizorii, prin tăieri de reducţie la ramificări laterale
se transformă în ramuri semischelet sau se suprimă la inel.
Lucrările de formare a coroanei se efectuează după aceleaşi principii ca şi la palmeta etajată.
Dar, fiindcă pomii sunt de vigoare mijlocie şi submijlocie, tăierile de formare se reduc la minimum
necesar, în special, scurtarea ramurilor anuale şi de semischelet.
În anul întâi. După plantare, primăvara devreme, pomii fără ramificări (vergi) se scurtează la
70-75 cm de la nivelul solului.
Dacă pomii au ramificaţii bine dezvoltate în zona cronării, din ele se aleg două diametral opuse
– viitoarele şarpante ale etajului întâi. Acestea se scurtează la 1/3 din lungime, respectându-se
echilibrarea în creştere, astfel, ca vârfurile lor să fie la acelaşi nivel. Celelalte ramificaţii se suprimă la
inel. Axul central se scurtează cu 20 cm mai sus de nivelul vârfurilor ramurilor din etajul întâi.
În cazul, când pomii plantaţi în zona cronării au una, două ramificări, amplasate nepotrivit, sau
mai multe ramificări slabe, din acestea una sau două, situate opus se scurtează la 2-3 muguri pentru a
regenera ulterior 2 lăstari – viitoarele şarpante ale etajului întâi, iar celelalte se suprimă la inel. Axul se
taie puţin mai sus de ramurile scurte la 2-3 muguri.
După desfacerea mugurilor ei se suprimă în zona trunchiului la înălţime de 50 cm de la sol.
Când lăstarii ating lungimea 15-20 cm şi s-a început lignificarea lor la bază, fixându-se unghiul
de inserţie, se suprimă lăstarii verticali, concurenţii axului. Este preferabil ca eliminarea lăstarilor
concurenţi să se efectueze prin tăiere de transfer a lăstarului terminal, împreună cu 1-2 lăstari verticali
subterminali, la un lăstar lateral vertical, care devine ca prelungire a axului.
La pomii care au fost plantaţi în formă de verigi, în acelaşi timp în zona cronării se aleg 2
lăstari diametral opuşi cu unghiuri largi de inserţie şi interval de 10-12 cm – viitoarele şarpante.
Acestea se echilibrează în creştere prin scurtarea celui mai lung lăstar la nivelul vârfului celui mai
scurt. Lăstarii inutili pentru formarea coroanei se suprimă la inel.
La pomii cu şarpantele etajului întâi, proiectate la plantare, eliminarea concurenţilor axului
central se efectuează în modul deschis mai sus. Apoi se elimină concurenţii axului şarpantelor prin
tăieri de transfer la un lăstar lateral cu unghiul necesar de înclinare. Concomitent se efectuează
echilibrarea în creştere a şarpantelor, se elimină lăstarii verticali de pe laturile superioare a lor şi alţi
lăstari inutili pentru formarea coroanei.

Scheme de tăieri aplicate la pomii de măr, plantaţi cu diverse ramificări, în vederea iniţierii formării
palmetei liber aplatizată în primăvara anului întâi.
În ambele cazuri pe parcursul perioadei de vegetaţie, la necesitate se efectuează operaţiuni în
verde de corecţie a formării coroanei, inclusiv de echilibrare în creştere a şarpantelor.
În anul al doilea. Obiectivul principal constă în proiectarea a unei şarpante solitare şi a
ramurilor semischelet pe ax şi şarpantele de la baza coroanei.
 Primăvara devreme se elimină ramurile concurente ale axului central, preponderent prin tăierea
de transfer a celei terminale şi 1-2 subterminale, la una cu poziţia spre verticală, care devine
prelungirea axului.
Ramura de prelungire a axului, bine dezvoltată, se scurtează la 70 cm mai sus de baza ultimei
şarpante la soiurile cu pomii de vigoare submijlocie şi până la 90 cm la soiurile cu pomi de vigoare
supramijlocie, pentru a proiecta şarpanta solitară la distanţe respectiv pe soiuri de 50-70 cm. Dacă
ramura de prelungire a axului n-a atins dimensiunile indicate, ea se scurtează la 1/4 din lungime, iar
proiectarea şarpantei solitare se amână pentru anul următor.
Pe ax şi laturile superioare ale şarpantelor de la bază se elimină ramurile cu poziţia verticală şi
cele inutile pentru formarea coroanei, crescute între şarpante şi în rază de 15 cm de la baza acestora.
Unghiurile de înclinare a şarpantelor se corectează prin tăieri de transfer la ramificări laterale
cu poziţia potrivită. Dacă ramurile anuale ale şarpantelor au lungimea mai mare de 50-60 cm acestea
se scurtează la circa 1/4 din lungimea lor şi, concomitent se echilibrează vigoarea de creştere a lor.
Când lăstarii ating lungimea de 15-20 cm, se alege un lăstar lateral bine dezvoltat, situat în
funcţie de vigoarea soiului, la 50-70 cm mai sus de şarpanta inferioară, orientat pe direcţia rândului cu
unghi larg de inserţie, pentru a proiecta o şarpantă solitară. În rază de 15 cm de la baza acestuia se
elimină toţi lăstarii. Se înlătură lăstarii concurenţi ai axului central, de regulă, prin transfer la un lăstar
subterminal cu creştere spre verticală, precum şi lăstarii verticali de pe laturile superioare ale
şarpantelor şi de pe ax. Pe sectoarele degarnisite ale acestora lăstarii cu orientare spre verticală se
scurtează la 6-8 muguri pentru a obţine ulterior prin tăieri de transfer ramuri semischelet cu orientare
către orizontală. Se elimină şi alţi lăstari inutili pentru formarea coroanei.

Principalele etape de formare a Palmetei liber aplatizată la pomii de măr: 1 - tăierea după
plantare (primăvara); 2 – anul doi primăvara; 3 – anul trei primăvara; 4 – anul patru primăvara; 5
– anul cinci primăvara
În anul al treilea. Primăvara devreme se elimină ramurile concurente ale axului ca şi în anul
precedent. Axul se scurtează la 50-60 cm de la baza ultimei şarpante.
Pe ax şi pe şarpante se suprimă ramurile viguroase, orientate spre verticală. Unele din aceste
ramuri, situate pe segmentele degarnisite, se scurtează la 4-5 muguri pentru a fi transformate ulterior în
ramuri semischelet sau şarpante provizorii cu poziţia aproape de orizontală. Trebuie eliminate şi
ramificările, care cresc mai aproape de 15 cm de la baza şarpantelor.
Pe ax şi şarpante ramurile cu unghi larg de inserţie rămân intacte pentru a se dezvolta în
semischelet de rod. În locurile, unde acestea sunt mai apropiate fiecare a patra se scurtează la cep cu 3-
4 muguri pentru încadrarea în ciclul de reîntinerire a ramurilor semischelet la lemn de 3-4 ani.
Unghiurile de înclinare ale şarpantelor se corectează, prin transfer la ramificări laterale exterioare, în
limitele 45-500 pentru soiurile cu coroana piramidală şi 55-600 pentru cele cu coroana globuloasă.
Când ramurile de prelungire ale şarpantelor sunt prea lungi, ele se scurtează la 50-55 cm. La soiurile
Mauntaner şi altele, care formează la vârful ramurilor anuale un etaj din 4-6 ramificări, iar mai jos nu
dau ramificări vegetative de garnisire, indiferent de lungimea ramurilor de prelungire ale şarpantelor,
acestea se scurtează sub zona cu muguri foarte apropiaţi prin trecerea la un mugure situat pe latura
superioară. La unele soiuri (Ionathan, Golden Delicious, etc.) se scurtează vârfurile ramurilor anuale
atacate de făinare.
Când lăstarii ating lungimea de 15-20 cm se elimină concurenţii axului, de regulă, prin transfer
la un lăstar subterminal vertical.
La distanţa de 40-50 cm de la şarpantele inferioare pe o parte şi alta ale axului se aleg lăstari cu
unghiuri largi de inserţie pentru a forma viitoarele şarpante, de regulă, solitare, orientate pe direcţia
rândului. La 10-15 cm mai sus şi mai jos de punctele de inserţie ale viitoarelor şarpante se suprimă toţi
lăstarii. La necesitate viitoarele şarpante se subordonează în plan vertical astfel încât vârful celei
superioare să fie nu mai sus de 20-25 cm de la nivelul vârfului celei inferioare.
Alte lucrări în verde de formare a coroanei se efectuează similar cu cele din anul doi.
Lăstarii atacaţi de făinare se elimină la inel sau se scurtează mai jos de zona din apropierea
părţii afectate pentru a evita degarnisirea.
În anul al patrulea. Până la pornirea pomilor în vegetaţie se suprimă concurenţi ai axului.
Ramura de prelungire a axului, în funcţie de vigoarea de creştere a pomilor, se scurtează la 60-80 cm
de la punctul de inserţie al ultimei şarpante, pentru a obţine lăstari şi a forma şarpantele 5 şi 6.
Se corectează unghiurile de înclinare ale şarpantelor. Dacă lungimea ramurilor anuale de
prelungire ale şarpantelor 3 şi 4 depăşeşte 50-60 cm ele se scurtează la această lungime, concomitent
se subordonează vigoarea de creştere a lor în plan vertical. Şarpanta a 4-a trebuie să fie mai puţin
viguroasă, iar vârful ei să fie cu 20-25 cm mai sus decât al şarpantei a treia. În acest mod se
subordonează vigoarea de creştere a şarpantei a treia faţă de cea inferioară. Se eliberează vigoarea de
creştere a primelor două şarpante amplasate în etaj.
Prin tăieri de transfer sau de scurtare a ramurilor de prelungire se atenuează vigoarea de
creştere a şarpantelor intermediare, provizorii faţă de cele principale.
Ramurile semischelet cu creştere excesivă se scurtează prin transfer la o ramificare, orientată
pe direcţia rândului pentru a le încadra în parametrii proiectaţi ai coroanei.
Ramurile verticale, hulpave, amplasate pe sectoarele degarnisite ale axului şi latura superioară
a şarpantelor, se scurtează la 4-6 muguri pentru a fi transformate ulterior în ramuri semischelet, iar
celelalte se suprimă la inel. Se suprimă la inel şi ramurile, situate în apropierea punctelor de inserţie ale
şarpantelor.
Dintre ramurile anuale, lăsate pentru semischelet, fiecare a patra se scurtează la cep cu 3-4
muguri pentru încadrarea în ciclul de renovare la lemn de 3-4 ani.
Lucrările în verde de formare a coroanei sunt similare cu cele din anul precedent, plus formarea
noilor şarpante. La distanţa de 40-50 cm de la şarpantele 3 şi 4 se aleg lăstari pentru formarea
şarpantelor 5 şi 6 orientate în părţi opuse pe direcţia rândului. Se elimină lăstarii din apropierea
punctelor de inserţie a acestora.
În anul al cincilea. Lucrările de formare a coroanei se execută după aceleaşi principii ca şi în
anul precedent. Prin tăieri de transfer se corectează unghiurile de înclinare şi de abatere a şarpantelor
de la direcţia rândului. La soiurile cu acrotonia pronunţată unghiurile de înclinare a şarpantelor
superioare trebuie să fie cu 5-100 mai mare faţă de cele inferioare în scopul temperării vigorii de
creştere.
5.4.2. Coroana Fus obişnuit cu creştere liberă
Este recomandat pentru pomii soiurilor de măr cu tipul III şi IV de fructificare, altoiţi pe
portaltoi de vigoare sub mijlocie M 7 şi M 26. Aceşti portaltoi redau pomilor altoiţi vigoare de creştere
de circa 1,3-1,4 ori mai mare faţă de cei altoiţi pe M 9, care se manifestă mai intens în primii 3-4 ani
după plantare în livadă. Pomii sunt ancoraţi suficient în sol şi, de regulă , nu necesită suporturi
artificiale.
Creşterea mai intensă a pomilor în special în primii ani după plantare în livadă, în ansamblu cu
particularităţile biologice ale soiurilor impun modificări adecvate în conducerea şi tăierea pomilor
după sistemul fusiform.
Principiile şi procedeele tehnice de realizarea obiectivelor preconizate sunt similare cu cele
aplicate la conducerea şi tăierea pomilor după sistemul fus zvelt ameliorat, dar cu dimensiuni mai mari
ale elementelor de structurare a coroanei.
Înălţimea pomilor până la circa 3 m. Diametrul la baza coroanei 2 - 2,2 m cu diminuare către
partea superioară până la 1-1,2 m. Lungimea şarpantelor de la baza coroanei 60-70 cm, înclinaţia faţă
de verticală în jurul la 600. Pentru încadrarea în lăţimea coroanei şarpantele de la bază, în funcţie de
vigoarea pomilor, se îndreaptă sub unghiuri de 35-550 faţă de direcţia rândului.
Deasupra bazei coroanei, pe ax se formează circa 4 şarpante provizorii cu poziţia spre
orizontală, dintre care 2 se îndreaptă pe direcţia rândului, iar 2 perpendicular acestea. După 2-3
fructificări şarpantele provizorii se scurtează la 20-25 cm şi ulterior se transformă în verigi de rod.
Mai sus pe ax radial uniform, la intervale de 20-25 cm sunt dispuse ramuri de semischelet, care
se renovează cu ciclul 3-4 ani prin tăieri la „cep” de înlocuire.
Procesul de formare a coroanei include tăieri şi alte operaţiuni efectuate, în perioada de repaus
şi de vegetaţie a pomilor.
Anul întâi. Pomii cu vârsta altoiului de un an, plantaţi fără ramificări în zona cronării,
primăvara se scurtează la 80-85 cm de la sol. Dacă pomii plantaţi mai sus de trunchi au ramificări,
tăierea lor după plantare se efectuează în funcţie de numărul şi lungimea ramurilor după aceleaşi
principii ca şi pentru fus zvelt ameliorat. După dezmugurire se degajează trunchiul la înălţimea 55-60
cm de la sol.
Lucrările de formare urmează când lăstarii ating lungimea de 20-25 cm. Prin tăieri de transfer
la un lăstar lateral bine dezvoltat cu creştere spre verticală se elimină lăstarul concurent împreună cu
cel de prelungire a axului.
Din lăstarii de la bază coroanei se aleg 4 cu unghiuri largi de inserţie (600) şi de divergenţă 900
pentru viitoarele şarpante. La necesitate se echilibrează vigoarea de creştere a lor prin scurtare la cei
mai viguroşi a vârfului erbaceu cu 2-3 frunze.
Mai sus de viitoarele şarpante lăstarii cu unghiuri largi de inserţie rămân intacţi pentru a se
dezvolta în ramuri de semischelet (de rod), iar 2 din ei în şarpante provizorii pe direcţia rândului.
În cazul când mai jos de prelungirea axului sunt lăstari cu creştere spre verticală acestea se
scurtează cu 3-4 frunze de la vârf. Astfel temporar se atenuează creşterea apicală şi se obţin lăstari
anticipaţi. Ulterior, în a doua jumătate a lunii iunie, sau primăvara viitoare, prin tăieri de transfer la o
ramificare laterală cu poziţia aproape de orizontală, îndreptată pe direcţia rândului, se proiectează 2
şarpante provizorii opuse.
Anul doi. Primăvara devreme se controlează substituirea corectă a prelungirii axului împreună
cu un concurent prin tăierea de transfer la o ramură subterminală cu creştere spre verticală. La soiurile
cu capacitate mică de lăstărire ramura nouă de prelungire a axului se scurtează la 1/3-1/4 din lungimea
ei, sau cu 25 cm mai sus de nivelul vârfului şarpantelor.
Se corectează poziţia şi echilibru vigorii de creştere a viitoarelor şarpante de la baza coroanei,
scurtându-se cele mai viguroase la nivelul vârfului, cele mai slabe inclusiv prin tăieri de transfer la o
ramificare laterală exterioară.

1. 2. 3. 4. 5.
Principalele etape de formare a Fusului obişnuit cu creştere liberă la pomii de măr: 1 -
tăierea după plantare (primăvara); 2 – anul doi primăvara; 3 – anul trei primăvara; 4 – anul patru
primăvara; 5 – anul cinci şi şase primăvara
Pe ax, mai sus de baza coroanei, ramificările cu unghi larg de înclinaţie rămân să se dezvolte în
ramuri de semischelet, iar 2 dintre ele, mai bine dezvoltate, - în şarpante provizorii pe direcţia rândului
cu înclinaţii către orizontală. Dacă viitoarele şarpante provizorii nu-au poziţia necesară ele se scurtează
la 1/3-1/4 din lungimea lor, iar ulterior prin tăieri de transfer la noi ramificări laterale, sunt direcţionate
în poziţia proiectată.
Când lăstarii ating lungimea de 20-25 cm de pe ax şi şarpante ce suprimă cei hulpavi cu
creştere verticală. Unii din aceştia, situaţi în spaţiu liber, relativ mare al coroanei se scurtează (ciupesc)
împreună cu 3-4 frunze de la vârf pentru a obţine lăstari anticipaţi. Ulterior prin tăieri de transfer la
ramificări laterale exterioare cu poziţia spre orizontală, în spaţiu liber al coroanei se formează ramuri
de semischelet.
Se elimină lăstarii concurenţi ai şarpantelor şi axului prin tăieri de transfer la un lăstar lateral cu
poziţia necesară.
Lăstarii crescuţi în partea superioară a axului cu unghiuri largi de inserţie rămân intacţi ca
ramuri de semischelet în devenire. Doi dintre acestea, mai bine dezvoltaţi, se proiectează ca şarpante
provizorii spre intervalele dintre rânduri după aceiaşi principii ca în anul precedent.
Anul trei. Înainte de pornirea în vegetaţie se verifică corectitudinea substituirii prelungirii
axului împreună cu un concurent la o ramură laterală, orientată către verticală. La soiurile cu
capacitatea mică de lăstărire ramura de prelungire a axului se scurtează la 1/3-1/4 din lungimea ei, iar
la cele cu capacitate de lăstărire moderată şi supramoderată – la circa 70-80 cm de la punctul de
inserţie pentru o garnisire mai uniformă.
Ramurile anuale din partea superioară a axului, care au unghiuri largi de înclinaţie rămân
intacte ca ramuri de semischelet în devenire. Cele viguroase, verticale, care supraîndesesc coroana, se
suprimă „la inel”, iar cele cu poziţie favorabilă se scurtează „la cep” cu 3-4 muguri pentru iniţiere
integrării în renovare a ramurilor de semischelet cu ciclul de 3-4 ani. Astfel se procedează şi cu
ramurile viguroase din partea inferioară a axului şi cea de pe şarpante.
Poziţia şarpantelor faţă de direcţia rândului, precum şi înclinarea lor nu mai mare de 60 0 de la
verticală se corectează prin tăieri de transfer la ramificări laterale cu poziţia necesară.
Prelungirea formării coroanei prin operaţii „în verde”, când lăstarii ating lungimea de 20-25 cm
constă în: transferul prelungirii axului, împreună cu un concurent, la un lăstar subterminal, orientat
către verticală; suprimarea pe ax şi şarpante a lăstarilor hulpavi, verticali, precum şi a celor, care
supraîndesesc coroana; eliminarea concurenţilor, menţinerea direcţiei şi înclinării necesare a
şarpantelor prin tăieri de transfer la un lăstar lateral cu poziţia favorabilă.
Anul patru. Până la începutul vegetaţiei tăierea de transfer a axului şi scurtarea, la necesitate, a
ramurii de prelungire a acestuia se efectuează similar cu anul precedent.
În partea superioară a axului din ramurile anuale cu unghi larg de înclinaţie, care rămân intacte,
se proiectează noi ramuri de semischelet. Cele viguroase, verticale, care supraîndesesc coroana, se
suprimă la inel, iar unele, din ele cu poziţia favorabilă se scurtează „la cep” cu 3-4 muguri pentru a fi
transformate ulterior în ramuri semischelet de înlocuire. În cazul când o ramură cu creştere viguroasă
spre verticală este situată în spaţiul liber, relativ mare al coroanei, aceasta se scurtează la 20-25 cm
pentru ca ulterior, prin tăiere de transfer la o ramificare laterală exterioară ce tinde spre orizontală, să
fie transformată în ramură de semischelet.
În zona mijlocie şi inferioară a coroanei, pe ax şi şarpante se suprimă ramurile viguroase,
verticale, care supraîndesesc coroana. Se corectează, prin tăieri de transfer, unghiul de înclinaţie a
şarpantelor şi ramurilor de semischelet, precum şi lungimea excesivă a celor, care depăşesc
dimensiunile stabilite ale coroanei.
Lucrările „în verde” de formare a coroanei se efectuează în acelaşi termen şi după acelaşi
principii ca în anul precedent.
Anul cinci. Primăvara, după tăierea prin transfer şi scurtare, la necesitate, a ramurii de
prelungire a axului, în zona subterminală a lui se proiectează noi ramuri semischelet în devenire şi se
suprimă celei viguroase verticale.
Pe ax şi şarpante se suprimă ramurile verticale viguroase. În locurile supraîndesite se
efectuează scurtări „la cep” de înlocuire, iar unele ramuri cu poziţia nepotrivită se suprimă la inel.
Se corectează direcţia şi unghiul de înclinaţie a şarpantelor şi ramurilor de semischelet prin
tăieri de transfer la o ramură laterală cu poziţia favorabilă.
La necesitate, se efectuează tăieri fitosanitare şi limitative de încadrare în dimensiunile
proiectate, ale coroanei.
Anul şase. Se încheie formarea coroanei. La înălţimea de circa 2,8-3 m de la sol axul se
transferă la o ramificare laterală bine dezvoltată, orientată către orizontală. Mai jos de aceasta din
ramuri anuale cu unghiuri largi de inserţie se proiectează ultimele ramuri de semischelet în devenire şi
se suprimă la inel cele viguroase cu direcţia spre verticală.
Pe şarpante şi ax se suprimă ramurile viguroase verticale. Prin tăieri de transfer se corectează
direcţia, înclinaţia şi lungimea necesară a şarpantelor şi ramurilor de semischelet.
În partea interioară a coroanei se scurtează la 20-25 cm şarpantele provizorii, care au fructificat
şi îndesesc coroana, pentru a fi transformate în verigi de rod. Ramurile de semischelet, care au
fructificat, se scurtează prin lemn de 3-4 ani „la cep” de înlocuire cu lungimea de 10-12 cm.
Este preferabil, ca scurtarea „la cep” să se facă cu transfer la o ramură scurtă sau formaţiune de
rod, iar în lipsa acestora - la muguri dorminzi.
După anul şase tăierea de bază devine ceia de fructificare sub recolta planificată. Încărcătura
necesară cu muguri florali se reglează, în fond, prin ciclul de 3 sau 4 ani de renovare a ramurilor de
semischelet, precum şi prin scurtarea unor ramuri supraîncărcate cu muguri florali la un număr adecvat
nivelului de dezvoltare al lor. În cazul supraîncărcării pronunţate cu muguri florali, unele ramuri cu
formaţiuni de rod se taie „la cep” de înlocuire sau se suprimă la inel. Aceste lucrări se efectuează în
conformitate cu particularităţile biologice ale soiurilor cu tipul III şi IV de fructificare. La soiurile cu
tipul IV de fructificare şi vigoarea mare de creştere, în special a ramurilor anuale (Florina etc.) este
preferabilă formarea pe ax a verigilor de rod. Aceasta contribuie la atenuarea creşterii excesive a
lăstarilor în favoarea fructificării.

5.4.3. Specificul tăierii pomilor în plantaţiile intensive de măr

La soiurile de tipul I şi II de fructificare, în livezile intensive de măr, în primii ani de
fructificare se impune aducerea şarpantelor în poziţia iniţială prin tăieri de transfer a direcţiei de
creştere a acestora pe o ramură viguroasă cu poziţia spaţială corespunzătoare.
Ca de obicei se menţin toate ramurile anuale formate pe şarpante, cu excepţia celor formate pe
latura lor superioară în vederea sporirii volumului zonei productive. În cazul, când ramuri anuale laterale
nu sunt cele formate pe latura lor superioară se păstrează, ori se scurtează la un cep de 2-3 muguri pentru a
garnisi şarpanta. Unele soiuri de tip Golden spur sunt expuse supraîncărcării cu muguri de rod şi unei
ramificări mai puternice care necesită o normare a ramurilor de garnisire prin rărirea lor. La soiurile date în
comparaţie cu cele de tipul Starkrimson tăierea de reînnoire a ramurilor de garnisire începe mai devreme
fiindcă fructifică şi pe ramuri anuale. Aici tăierile sunt mai severe pentru stimularea creşterii şi eliminarea
excesului de muguri floriferi. Reînnoirea ramurilor de semischelet se face la lemn cu vârsta de 4-5 ani.
Tăierea ciclică constă în aceia că o ramură din 4-5 bucăţi epuizate se scurtează la o ramificare laterală de la
bază sau dacă lipseşte la o formaţiune de rod. Dacă ramificaţiile laterale şi formaţiunile de rod lipsesc
reînnoirea subşarpantelor se face la un cep de înlocuire cu lungimea de 10-15 cm în zona mugurilor
dorminzi. Celelalte ramuri de garnisire se tratează în funcţie de lungimea lor şi de încărcătura cu muguri.
Dacă ramurile de prelungire au o vigoare de creştere redusă, iar încărcătura cu muguri de rod
este exagerat de mare ramurile de semischelet se scurtează mai puternic şi invers. Dacă încărcătura cu
muguri este mare atunci se efectuează rărirea lor.
Vetrele de rod în vârsta de 5-6 ani se reîntineresc prin scurtarea lor la nivelul unui pinten sau la
baza unei ramificaţii mai viguroase.
Pe parcursul tăierii ramurile concurente şi cele lacome din coroana pomilor se suprimă la inel.
Ramurile laterale de 45-50-60 cm se reţin fără tăiere. Ramurile lacome ce dispun de spaţiu liber, se
scurtează la 8-12 grupuri de muguri şi apoi se transformă în ramuri de garnisire.
Când lungimea creşterilor anuale a şarpantelor diminuează se efectuează reîntinerirea lor pe
lemn în vârstă de 3-5 ani ce permite formarea lemnului nou pe care se va forma ramuri fructifere.
La începutul perioadei de rodire tăierea de producţie la soiurile de tipul III şi IV de fructificare
cu o accentuată tendinţă acrotonică, pentru menţinerea echilibrului de creştere între partea bazală şi cea
terminală a coroanei e necesar să se evite suprimarea elementelor de semischelet cu vigoare mare din
partea inferioară. Din partea bazală a coroanei se elimină numai ramurile de semischelet de vigoare
mică. Din partea superioară a coroanei se elimină ramurile de semischelet viguroase şi creşterile
verticale. Rămân ramurile cu vigoare mijlocie şi o poziţie oblică. Ramurile atârnate care sunt tipice
acestor tipuri de soiuri se scurtează la 1-3 formaţiuni de rod. În anii cu încărcătura exagerată de muguri
de rod, ţepuşele, mlădiţele şi nueluşile se răresc la 8-15 cm. Mlădiţele cu mai mulţi muguri fructiferi se
scurtează deasupra celui de-al 2-3 mugur de rod.
În scopul menţinerii structurii bazitonice a coroanei la soiurile cu acrotonia pronunţată (Golden
Delicious, etc.) în partea superioară a coroanei se temperează vigoarea de creştere a ramurilor,
preponderent prin tăieri la ramificări laterale cu poziţia necesară, iar la cele bazitonice (Mantuaner,
etc.) invers – se diminuează numărul şi vigoarea de creştere a ramurilor în partea inferioară a coroanei.
Pe şarpantele de la baza coroanei şi pe ax, unele ramuri semischelet, care au fructificat odată-
două ori se taie la lemn de 4 ani cu transfer la o ramificare laterală, formaţiune de rod sau cep cu
muguri dorminzi lungi de 8-10 cm.
Se continuă prin tăieri normarea încărcăturii cu muguri florali, regenerarea coroanei în curs de
epuizare şi menţinerea parametrilor specifici formei de coroană. Veriga principală la normarea
încărcăturii cu muguri florali este tăierea de fructificare, care constă în renovarea ramurilor semischelet
cu ciclul de 3-4 ani. Aceste operaţii se efectuează în conformitate cu particularităţile fructificării
soiurilor utilizate şi numărul mugurilor florali, formaţi în vegetaţia precedentă.

La majoritatea soiurilor normarea de bază a încărcăturii cu muguri florali se efectuează prin

durata ciclului de renovare a ramurilor semischelet. În anii cu mulţi muguri florali se aplică renovarea
prin lemn de 3 ani, iar la necesitate şi scurtarea prin transfer a ramurilor semischelet supraîncărcate cu
muguri florali. Când încărcătura cu muguri florali este insuficientă se aplică reîntinerirea ramurilor
semischelet cu ciclul de 4 ani, iar a unora din ele şi cu 5 ani.
În perioada fructificării depline, în livezile intensive de măr, concomitent cu suprimarea
concurenţilor şi a ramurilor verticale, hulpave, în locurile supraîndesite se răresc ramurile cu unghi larg
de inserţie, iar unele din ele se scurtează la cep de 3-4 cm în partea superioară şi 8-10 cm în partea
inferioară a coroanei. După rărit distanţa dintre ramurile de garnisire trebuie să fie 15-20 cm.
La soiurile din grupa dată principala verigă în tăierea de rodire sunt ramurile de semischelet.
Reînnoirea lor se face cu ciclul de 3-4 ani, menţinându-se o anumită structură de vârstă a elementelor
de semischelet.
Ramurile semischelet cu direcţie spre verticală şi cu creştere moderată se lasă pentru
fructificare, iar cele prea lungi se scurtează prin transfer la o ramificare laterală cu poziţia aproape de
orizontală.
La soiurile, care fructifică pe ramuri anuale, se elimină prin scurtare vârful cu muguri florali al
ramurilor de prelungire ale axului şi şarpantelor pentru a evita arcuirea lor.
La soiurile Golden Delicious, Campion, Red Melba etc., care fructifică considerabil pe
ramurile anuale, în coroană trebuie să fie ramuri de garnisire, inclusiv semischelet cu vârsta de unu,
doi şi trei ani. În acest scop se aplică reîntinerirea ramurilor semischelet de doi şi trei ani, care au
fructificat şi s-au epuizat, iar la ramurile anuale se reglează încărcătura cu muguri florali. O parte din
ele, de regulă, mai viguroase se scurtează la cep de înlocuire cu 2-3 muguri. Cele cu creşterea
moderată rămân intacte pentru a fructifica, iar cele prea lungi şi supraîncărcate cu muguri florali se
scurtează cu 1/4-1/3 din lungimea lor pentru normarea încărcăturii. Ramurile anuale, care
supraîndesesc coroana se elimină la inel.
 1. Determinarea fertilităţii mugurilor de rod înainte de tăiere.
Pentru determinarea fertilităţii mugurilor de rod la specia prun, trebuie să cunoaştem că, formarea
mugurilor florali la specia respectivă începe odată cu sfârşitul creşterii intense a lăstarilor, se
prelungeşte în a doua jumătate a verii şi se termină toamna. De exemplu, la prun, diferenţierea
mugurilor florali
2. Tăierea pomilor de prun în funcţie de soi
3. Formele de coroană şi tăierea pe ani.
4. Conducerea pomilor tineri în livadă.

TĂIERILE DIN PERIOADA DE VEGETAȚIE LA PRUN

Tăierile din timpul perioadei de vegetație constau în evitarea pierderilor de substanțe sintetizate
la formarea lăstarilor nedoriți, reducerea creșterii ramurilor şi a lăstarilor, favorizând formarea
mugurilor de rod, îmbunătățirea condițiilor de iluminare care duc la o mai bună maturare a lemnului şi
diferențiere a mugurilor floriferi şi reducerea tăierilor în uscat.
Datorită faptului că tăierile în verde asigură un mai bun control al vegetației, în ultimii ani ele
au o pondere mai mare în livezile de prune și piersic, efectuându-se aproximativ același volum de
lucru ca şi la tăierile în uscat.
Tăierea în verde cuprinde diferite intervenții efectuate în perioada de vegetație. Principalele
tăieri în verde la pomii de prun și piersic sunt: tăierea de după căderea petalelor, selecția de lăstari,
scurtarea lăstarilor și tăierea de vară.
Tăierea după căderea petalelor. În această perioadă se practică tăierile de limitare a înălțimii
pomilor. Dintre specia prun și piersic acestea se recomandă la prun, deoarece aceasta are o creștere în
anul 2-3 de vegetație mai mare, pomul înălțându-se accelerat. De aceea, tăierea respectivă se
efectuează la 1-3 săptămâni după căderea petalelor, în cazul plantelor ajunse la vârsta de 3 ani și la
înălțimea definitivă. Un alt avantaj al acestei tăieri este că, tăierile făcute în această perioadă duc la
reacțiile de creștere cele mai reduse, ceea ce asigură o dezvoltare mai puternică în partea bazală
comparativ cu vârful de creștere.
Selecţia de vară a lăstarilor. În cadrul acestei operațiuni, din start, este recomandată orbirea
primilor 4 muguri situați sub vârful de creștere la pomii tineri care necesită tăieri de formare.
Executarea cât mai devreme a acestei operațiuni la pomii de prun ajută la dezvoltarea axei şi a ramurii
principale de structură. Totodată și unghiul lăstarilor care pornesc sub acești muguri orbiți va fi
apropiată de un unghi orizontal, care este benefic în structura viitoarei coroane. La pomii de piersic,
conduși după forma de coroană vas ameliorat, care este lipsită de ax, orbirea acestor muguri se
efectuează pe viitoarele ramuri de schelet. Selecția lăstarilor și îndepărtarea unei părți a lăstarilor în
exces reprezintă o parte din tăierea de formare.
Alegerea propriuzisă a lăstarilor utilizați mai ales în perioada tăierii de formare - accelerează
formarea coroanei, iar în perioada de rodire această operațiune ajută la pătrunderea luminii în coroană.
 Figura 1. Tăierea în verde a pomilor de prun: a. – lăstarul concurent înainte de tăiere; b. –
lăstarul concurent la tăiere; c. – vârful pomului după tăierea lăstarului concurent; d. – scurtarea
lăstarului mai lung de 60 cm; e. – lăstarul scurtat; f. – pom de prun înainte de tăiere in verde
(anul II);
g. – pom de prun după tăierea în verde (anul II)

Prin procesul de alegere îndepărtăm lăstarii care nu sunt folositori în formarea coroanei:
- lăstarii concurenţi (fig. 1. a.b.c.);
- lăstarii accidentați sau infectaţi;
- lăstarii inferiori situați la baza ramurilor de schelet;
- lăstarii lacomi;
- lăstarii verticali;
În urma efectuării acestei operațiuni pe ramurile pomilor deja formați trebuie să rămână doar
lăstari amplasați lateral.
În cazul pomilor din speciile prun și piersic, tăierile de selecție sunt optime la lăstarii cu
lungimea de 20-25 cm. Pe parcursul acestei operațiuni se pot îndepărta lăstarii gemeni, sau lăstarii deși
de sub ramurile care vor forma macrostructura pomului.
Scurtarea (ciupirea) lăstarilor, poate avea ca rezultat forțarea ramurilor pentru ramificare la
prun, deoarece anume această specie este mai puțin predispusă la ramificări favorabile. Ciupirea
lăstarilor se poate repeta de mai multe ori. La nivelul plantațiilor mai mari această operațiune poate fi
considerată ca una dintre cele mai importante procese de lucru aplicate.
Prin ciupitul lăstarilor se poate încetini intensitatea creșterii acestuia (fig. 1.d.e.). De obicei se
aplică la tăierile de formare a coroanelor intensive. Pentru oprirea temporară a creșterii lăstarilor
ciupim doar partea de vârf a lăstarului. Dacă lăstarul este ciupit (scurtat) până la a 3-4-a frunză
inferioară, din mugurii de subsuoară ai frunzelor vor răsări noi lăstari, care în mare parte vor deveni
părți roditoare.
Lăstarii concurenți sau verticali situați sub ramura principală de obicei sunt îndepărtați, dar în
caz de nevoie se pot crește din ei noi ramuri principale sau ramuri secundare. Dacă lăstarul concurent
are dimensiunea 15-20 cm, nu este necesară îndepărtarea acestuia deoarece scurtând-o la a 3-4-a frunză
inferioară, lăstarii anticipați nu vor concura cu ramura principală, şi de regulă vor deveni roditori.
O lucrare importantă ce se efectuează la nivelul lăstarilor ce au o lungime mai mare de 60 cm
este scurtarea acestora la 1/3 din lungimea lor pentru ai provoca la fructificare
Tăierea de vară. Chiar și după tăierile de formare și de întreținere efectuate cu cea mai mare
grijă se pot forma lăstari în număr mare și cu direcții de creștere nedorite. Lăstarii în poziție periferică
împiedică pătrunderea luminii în coroană, respectiv acoperirea neuniformă cu lichid de stropit în
interiorul coroanei, deci scade eficacitatea protecției plantelor.
Figura 2. Tăierea în verde a pomilor de piersic: a. – pom de piersic înainte de tăiere (anul III); b.
– pom de piersic după tăiere (anul III)
Prin tăierile de vară putem îmbunătăți calitatea fructelor. Efectuarea acestor proceduri la piersic
este recomandată în anii în care cantitatea de fructe este sub cel potrivit (fig. 2.). Condiția importantă a
executării acestei tăieri este ca starea de sănătate a frunzișului să fie excelentă. Tăierile de vară
efectuate asupra frunzișului, continuarea scurtării ei prin tăiere, din cauza excesului de fructe, al
secetei sau al eventualilor dăunători au un efect negativ atât asupra calității fructelor (asupra mărimii)
cât și asupra recoltei anului următor.
Tăierile de vară, în afară de înlăturarea lăstarilor lacomi sau a lăstarilor periferici verticali, se
referă numai la tăierea respectiv rărirea ramurilor tinere, de 1-2 ani.
Îndepărtarea ramurilor mai vechi pot cauza reducerea cantității de fructe. Cu cât pomii tăiați
prezintă creșteri mai puternice, cu atât trebuie să avem o grijă mai mare ca să tăiem ramurile până la
inel. La astfel de pomi, unde avem cepuri mari la prun, reprezintă focarele de răsărire a lăstarilor
(lacomi) din anii viitori.
Perioada optimă pentru executarea tăierii de vară începe atunci, când majoritatea lăstarilor
dezvoltă muguri terminali. Această perioadă diferă în funcție de specie. La prun se efectuează între
iulie şi august, iar a piersicul pe la sfârşitul lui iunie, începutul lui iulie, eventual în luna august.
Tăierea de vară executată la timp și corect favorizează la soiurile târzii de prun, prin pătrunderii
luminii în coroană, la fruct, și prin încetinirea procesului de coacere a acestora:
- îmbunătățirea calității de depozitare a fructului;
- mărește raportul fructelor colorate corespunzător;
- îmbunătățește condițiile de stropit prin acoperirea cu substanța de stropit;
În cazul soiurilor de prun care au o creștere accentuată, îndepărtarea ramurilor în surplus încă.

3. ÎNFIINŢAREA PLANTAŢIILOR DE PRUN

3.1 Alegerea terenului în vederea înfiinţării plantaţiilor de prun

Alegerea locului pentru înfiinţarea unei livezi de prun în Republica Moldova se face ţinând
cont de mai mulţi factori şi anume: altitudine, climă, sol, cerinţele faţă de condiţiile ecologice ale
soiurilor, portaltoaielor dar şi de direcţia de valorificare.
Pe dealurile înalte, unde umiditatea este suficientă iar căldura este deficitară, pentru cultura
prunului vor fi alese expoziţiile sudice, care asigură o calitate mai bună a fructelor şi un conţinut de
zahăr mai ridicat. Pe versanţi se preferă treimea mijlocie, evitându-se deci vârfurile de deal, cu sol
erodat, care sunt reci, frecvent bătute de vânturi, dar şi văile unde sunt curenţi reci şi apa poate să se
acumuleze.
 Pe dealurile mai joase, cu până la 300 m altitudine, unde factorul căldură este asigurat, uneori
se preferă expoziţiile vestice, estice şi chiar cele nordice. Din această preferinţă nu trebuie făcută însă
regulă, se aleg aceste expoziţii dacă în regiunea respectivă nu cad suficiente precipitaţii, dacă solurile
sunt lipsite de umezeală sau cad brume, deoarece pe pantele cu expoziţie sudică, primăvara vegetaţia
porneşte mai devreme, iar în cursul verii, prunii suferă de căldură şi uscăciune. În cazul în care în
regiunea respectivă cad suficiente precipitaţii şi nu cad brume, sau în cazul în care există posibilitatea
de irigare a livezii, tot expoziţia sudică este cea mai indicată. Ca şi în zona dealurilor înalte, cea mai
indicată pentru, cultura prunului rămâne tot treimea mijlocie. Dacă însă valea este ferită de brume,
plantaţiile pot coborî şi pe treimea inferioară.
Referitor la gradul de înclinare al pantelor, cele mai recomandate sunt dealurile cu o înclinare
de până la 15%, deoarece în majoritatea cazurilor pantele mai înclinate au soluri erodate şi necesită
cheltuieli mari pentru amenajări antierozionale şi terasări în vederea executării mecanizate a lucrărilor.
În ceea ce priveşte solul, după cum s-a mai menţionat în capitolul 2, prunul are cerinţe
modeste, cultura lui reuşind pe toate tipurile de sol, cu excepţia celor sărăturoase sau prea umede,
unde suferă de asfixia radiculară, în condiţii de irigare, se comportă bine şi pe nisipuri.
Cele mai prielnice zone de cultivare a prunului destinat pentru deshidratare şi prelucrare sunt:
Zona de Codru, Transnistreană şi, parţial Zona Nordică de stepă.
Pentru plantaţiile intensive, productive şi cu o înaltă eficienţă economică, prunul dă rezultate
bune pe soluri fertile, uşoare, permeabile, suficient de profunde, cu textură mijlocie luto-argiloasă,
bine aerate, care să asigure o bună dezvoltare a sistemului radicular. Sub raportul adâncimii apei
freatice, se cere ca aceasta să fie cel puţin la 1,5 m de la suprafaţa solului.
În cazul în care nu toate terenurile dispun de condiţii corespunzătoare şi posibilităţi de
mecanizare, pentru mărirea capacitaţii de producţie sunt necesare măsuri ce constau în:
- executarea de drenaje, când nivelul apei freatice este la mica adâncime sau exista porțiuni de
acumulări sau infiltrații de apă;
- crearea unor canale colectoare în zone cu precipitații abundente și cu pericol de inundare;
- executarea de lucrări antierozionale, pe terenurile în pantă supuse erodării;
- pe terenurile în pantă, cu grad mare de înclinare, pot fi executate terase individuale cu
diametrul de 2-3 m.

3.2 Pregătirea şi organizarea terenului în vederea înfiinţării plantaţiei de prun

Pregătirea terenului în vederea plantării constă în executarea în perioade optime a unor lucrări
agrotehnice, pentru a realiza condiţii bune de prindere, creştere şi fructificare a pomilor.
Pentru plantaţiile pomicole de prun, pregătirea terenului constă din: defrişare, modelare, timp
de pauza (daca este cazul), fertilizarea de bază şi desfundarea.
Defrişarea se face în cazul când se înfiinţează plantaţii pe locul ocupat de vechile plantaţii
pomicole sau de vegetaţie forestieră. La plantarea imediată după defrișarea unei livezi vechi este
recomandat sa nu se planteze aceeaşi specie. Lucrarea de defrișare se execută cu ajutorul tractoarelor
grele (pe şenile), dotate cu instalaţii speciale pentru extirparea totală a rădăcinilor groase și adunatul
lor sau, după posibilitatea, cu alte mijloace.
Modelarea terenului este obligatorie și se execută în așa fel încât să nu existe denivelări, care
influențează negativ asupra vegetației pomilor. Un teren bine modelat ușurează mult și asigura
efectuarea celorlalte lucrări tehnologice: deplasarea mașinilor de stropit, așezarea și manipularea
lăzilor si a containerelor, cositul sau tocatul ierburilor și a ramurilor după tăiere etc. Lucrarea se
execută imediat după defrișare și se va evita mișcarea unui volum prea mare de sol, care ar ajunge pe
unele porțiuni de teren nivelat la roca-mamă. În situația când prin nivelare a rămas la suprafață un sol
mai sărac în elemente nutritive, se recomandă cultivarea cu leguminoase furajere în amestec cu ierburi
perene sau o fertilizare puternică.
Timpul de pauză trebuie să fie respectat în cazul când, pe același teren trebuie să fie plantat
aceeași specie care a fost defrișată sau înrudită cu aceasta, deoarece prin acest mod se înlătură „efectul
oboselii solului”. În urma defrișării vechilor plantații si a desfundării terenului se recomandă scoaterea
si strângerea rădăcinilor care pot sa constituie sursa de infecție pentru noile plante.
 Pentru specia prun, din punct de vedere fitosanitar, nu se admite ca predecesori: floarea
soarelui, tutunul, tomatele, ardeiul, pătlăgelele vinete, cartoful, bostanul, pepenele verde și cel galben,
lucerna, sparceta, mazărea, fasolea, etc. În urma acestora se recomandă o pauză de 3-4 ani.
În cazul când terenul este invadat de buruieni perene: pirul gros, pirul târâtor, pălămida,
volbura etc., acestea trebuie distruse cu cel puțin 2-3 ani înainte de plantarea livezii, deoarece
combaterea lor în livadă devine o problemă foarte dificilă. Distrugerea buruienilor se efectuează prin
erbicidare în ansamblu cu alte procedee agrotehnice. În primul rând se aplică erbicidele cu acțiune
totală recomandate de către protecționiști, atunci când înălțimea tulpinii a ajuns la circa 15 cm, iar
solul este relativ umed.

Fertilizarea de bază la înfiinţare - îngrăşămintele se administrează pe întreaga suprafață odată

cu desfundatul (gunoi de grajd, îngrăşăminte cu fosfor și potasiu). Cantitatea de îngrăşăminte aplicate
la fertilizarea de baza, se calculează în funcție de starea aprovizionării solului determinată în urma
analizelor agrochimice, urmărind crearea unor rezerve de elemente nutritive suficiente creșterii și
fructificării pomilor de prun pe o lungă perioadă de timp.
Este recomandat ca îngrășămintele să fie introduse la adâncimea de 30-40 cm, deoarece în
urma udărilor, substanțele nutritive ajung în stratul de 40-60 cm, care corespunde cu locul de
amplasare a majorității rădăcinilor.
Pe solurile cu un conţinut redus de humus se introduc 50-60 t/ha de gunoi de grajd şi nu mai
puţin de 100 t/ha pe cele puternic erodate, concomitent se introduc, în funcţie de conţinutul de forme
accesibile de fosfor şi potasiu, până la 100 kg P2O5 și 300 kg K2O/ha.
Pentru o economisire, sau în lipsa acestor cantităţi mari de îngrăşăminte se poate de administrat
îngrăşăminte organice la plantare câte 15-20 kg pentru fiecare groapă, și câte 150-200 g superfosfat și
sare potasică, care se amesteca cu pământul de plantare la fiecare pom.
Desfundarea asigură afânarea structurilor inferioare mai compacte ale solului și cele
impermeabile si totodată cu această lucrare se încorporează îngrășămintele organice în adâncime. Cu
cât solul este mai greu, cu atât este nevoie de o mobilizare mai adâncă. Adâncimea optima de
desfundare este de 60-70 cm, aceasta se poate de efectuat cu plugul (Fig. 2. a.). În cazul când orizontul
A nu este până la adâncimea de 60 cm și este posibilă întoarcerea orizontului B la suprafață, se
recomandă de efectuat arătura până la 35-40 cm, după care de efectuat o afânare adâncă

Figura 2. Mașini utilizate la desfundarea solului în livezile de prun:

a. - plug PPN – 50; b. – scarificator15

15
http://ien.kverneland.com/Soil-Equipment/Cultivators/Subsoilers/Kverneland-CLE-Subsoiler
cu scarificatorului (Fig. 2.b.) de până la 60 cm.
Pe versanții cu pantă mai mare de 6 % desfundatul se efectuează pe direcția curbelor de nivel,
în vederea evitării eroziunii solului.
Perioada de desfundare trebuie sa asigure aşezarea solului si acumularea unei umidităţi
corespunzătoare din ploi, precum si executarea în condiții optime a celorlalte lucrări premergătoare
plantării (nivelarea, pichetarea, săpatul gropilor). Calendaristic această lucrare se efectuează cu 3-4
luni înainte de plantarea pomilor, respectiv în iunie-iulie, atunci când este programată plantarea de
toamnă şi în octombrie – noiembrie când plantarea va avea loc primăvara devreme.
Înainte de parcelare, pichetare și plantare se impune executarea lucrării de nivelare de
suprafață, prin care se urmăreşte eliminarea denivelărilor rezultate în urma desfundării, inclusiv a
şanţului rezultat de la ultima brazdă a plugului. Această lucrare se efectuează imediat după desfundare
cu grapa sau nivelatorul prin două treceri consecutive pe diagonala direcției de desfundare. Cu cât este
mai bine executată nivelarea, cu atât mai ușor se va efectua pichetarea, alinierea pomilor pe rând si
lucrările ulterioare de exploatare a plantației.
După ce se efectuează pregătirea terenului următoarele lucrări sunt direcționate spre
organizarea teritoriului. Această lucrare constă în parcelarea terenului, trasarea rețelei de drumuri,
plantarea perdelelor de protecție contra vânturilor și a construcțiilor și utilităților.
Parcelarea terenului constă în împărţirea terenului în parcele, care trebuie să aibă pe cât posibil
aceeaşi pantă şi expoziţie, aceleaşi condiţii de sol, ţinând seama că pe o parcelă se plantează, de regulă,
soiuri cu aceeași epocă de coacere pe un singur portaltoi.
Parcelele pot fi de formă: dreptunghiulară, pătrată, trapezoidală sau triunghiulară. Pe laturile
lungi ale parcelelor trebuie să fie proiectate drumuri de exploatare sau drumuri dintre parcele late de
1,5-4 m, iar la capetele rândurilor zonă de întoarcere a agregatelor de 5-6 m lăţime. Suprafaţa unei
parcele este invers proporţională cu panta şi orografia terenului (tab. 3).

Tabelul 3. Dimensiunile şi suprafaţa parcelelor în plantaţiile de pomi în funcţie de panta

terenului. (după Gh. Drobotă, et al. 1991)
Dimensiuni (m) Direcţia
Panta terenului (%)
Suprafaţa (ha) rândurilor de
Lungime Lăţime pomi
Sub 3 400-500 200-300 8,0-10,0 Nord-Sud
3-6 300-400 150-200 5,0-8,0 Nord-Sud
Pe direcţia
6-12 200-300 100-150 3,0-6,0
curbelor de nivel
Pe direcţia
12-15 150-200 100-150 2,0-4,0 curbelor de nivel
+ terasare.

Trasarea şi organizarea reţelei de drumuri, se efectuează odată cu proiectarea parcelelor şi

aceasta trebuie să asigure accesul la toate parcelele din plantaţie pe tot parcursul anului. Într-o plantaţie
pomicolă drumurile pot fi principale şi secundare. Drumurile principale (magistrale) fac legătura dintre
şoselele de acces şi cu cele secundare, dimensiunile acestora fiind de 6-8 m iar partea carosabilă
trebuie să fie pietruită pe o lăţime de 3,5 – 4 m. Drumurile secundare delimitează parcelele pe laturile
lungi, acestea au o lăţime de 3-4 m şi se înierbează. Dimensiunile drumurilor şi reţeaua acestora poate
fi modificată în funcţie de micşorarea sau mărirea suprafeţei plantaţiei, sistemului de cultură şi tehnica
aplicată.
Perdelele de protecţie contra vânturilor se amplasează perpendicular pe direcţia vânturilor
dominante şi doar în plantaţiile care sunt lipsite de adăposturile naturale. Acestea de obicei se
alcătuiesc din specii silvice aşa ca: nucul, plopul piramidal, frasinul obişnuit, arţarul, teiul ş. a. Nu sunt
recomandate specii fructifere ce au boli şi dăunători comuni cu prunul.
Construcțiile și utilitățile într-o gospodărie specializată în cultura prunului, trebuie să asigure
exploatarea raţională a teritoriului amenajat. Construcţiile respective sunt: depozite pentru materiale,
îngrăşăminte chimice şi insectofungicide; remize pentru tractoare şi maşini agricole; hale de sortat şi
ambalat fructe; şoproane pentru ambalaje; cuptoare pentru deshidratarea prunelor. Toate acestea se
grupează în centrul gospodăresc al amplasamentului, în apropierea surselor de apă, de energie şi a
căilor de acces.

3.3 Sisteme de cultură şi distanţe de plantare a prunului

Sistemele de cultură utilizate la prun în Republica Moldova, sunt grupate în două mari
categorii: sistemul de culturi pomicole pure şi sistemul familial.
Sistemul de culturi pomicole pure se diferenţiază la prun ca şi la alte specii pomicole în
sistemul clasic, sistemul intensiv şi sistemul superintensiv. Fiecare dintre acestea au tehnologie proprie,
necesită cheltuieli diferenţiate, material săditor adecvat, cunoştinţe profesionale şi corespunde unui
anumit nivel de producţie şi profitabilitate.

Figura 3. Sistemul clasic de cultură la prun

Sistemul clasic de cultură la prun. Pomii utilizaţi în acest sistem sunt de vigoare mare cu
coroane globuloase naturale, ameliorate cu volum mare, care sunt dificile la îngrijire, în special la
formarea şi tăierea pomilor, stropitul cu pesticide, recoltarea fructelor astfel consumându-se mult lucru
manual (Fig. 3.). Acest sistem necesită spaţii mari între rânduri (6,0-7,0 m) şi pe rândul de pomi (5,0-
6,0 m), realizând densități de 260 – 444 pomi la ha (tab. 4).
Tabelul 4. Numărul de pomi necesari la 1 ha de plantaţie în funcţie de sistemul de cultură a prunului
determinat de distanţa de plantare.
Distanţa
Distanţa între rânduri,m
între pomi
pe rând, m 3,5 4,0 4,5 5,0 6,0 7,0
1,0 - - 2222 2000
1,5 1905 1667 1481 1333 - -
2,0 1429 1250 1111 1000 833 -
2,5 1143 1000 889 800 667 -
3,0 - 833 741 667 556 476
3,5 - 714 635 571 476 408
4,0 - - 556 500 417 357
4,5 - - - 444 370 317
5,0 - - - - 333 286
5,5 - - - - 303 260

Sistemul clasic de cultură la prun

Sistemul intensiv de cultură la prun
Sistemul superintensiv de cultură la prun
La acest sistem investițiile sunt reduse, dar și capacitatea de producție respectiv este mică (5-8
t/ha). Costurile de producție sunt ridicate, datorită gradului redus de mecanizare a lucrărilor.
Dificultățile acestui sistem și randamentul productiv scăzut au determinat apariția altor sisteme
de cultură mai eficiente.

Figura 4. Sistemul intensiv de cultură la prun

Sistemul intensiv de cultură a prunului la momentul actual este cel mai utilizat în condițiile
Republicii Moldova. Sistemul respectiv este caracterizat de pomi semiviguroşi, coroane natural
ameliorate sau semiaplatizate unde ramurile de bază sunt orientate pe direcţia rândului (Fig.4.).
Distanţele de plantare la acest sistem sunt mai mici realizând densităţi de la 450 pomi/ha până la 1000
pomi/ha (tab. 4). Aceste distanţe de plantare a pomilor de prun coordonate cu sistemul de conducere a
coroanelor formează coronamente continuii în direcţia rândului. Distanţele dintre
coronamentele continuii a două rânduri alăturate constituie 2,0-2,5 m, aceasta asigură condiţii
suficiente pentru mecanizarea procedeelor tehnologice. Regimul de iluminare şi aerisire în plantaţiile
respective este asigurat.
Investiţiile la înfiinţare în sistemul intensiv de cultură a prunului comparativ cu sistemul clasic
sunt de 2,0-3,0 ori mai mare. Intrarea pe rod economic este în anul 3-5 de la plantare. Productivitatea
medie 20 t/ha, recuperarea investiţiilor după 3-4 recolte. Perioada de exploatarea plantaţiei 20-25 ani.
Sistemul superintensiv de cultură la prun. În Republica Moldova acest sistem se află în fază
inițială și are tendință de dezvoltare, deoarece acesta va asigura ca şi în cazul culturii mărului

Figura 5. Sistemul superintensiv de cultură a prunului pomii fiind

conduși după forma de coroană fus subțire

producții cantitative, calitative și competitive pe piața internă și externă. În Republica Moldova la

prun încă nu sunt utilizați portaltoi de vigoare foarte redusă. Densitățile accesibile pentru un astfel de
sistem realizează densități de 1111 la 2222 pomi/ha (tab. 4.), ceea ce reprezintă pentru prun foarte
mult (V. Cociu et al. 1997).
Astfel de sisteme sunt utilizate în Germani, Franţa, SUA, Italia, Romania ş. a., unde este
determinat direct de vigoarea portaltoiului. Tipici pentru un astfel de sistem sunt portaltoii: Pixy,

Figura 6. Sistemul superintensiv de cultură a prunului, pomii fiind

conduşi după tufa ameliorată (Foto I. Rîbinţev 2011)

Oteşani 8, Saint Julien A etc. Acesta dictează distanţele de plantare în asociere cu forma de coroană.
În livezile superintensive de prun pomii sunt conduşi după fus subţire (Fig. 5,a.) ( W. Hartman citat de
V. Cociu et al 1994), cu coronamentul în două planuri oblice -forma V (D. Missere et al. 2013) sau în
formă de tufa ameliorată (Fig. 6.) (I. Rîbinţev 2012).
Sistemul familial ocupă suprafeţe din apropierea caselor. Acestea au suprafeţe mici, de la 200-
300 m2 la 0,5-1,0 ha, se caracterizează prin folosirea a mai multor soiuri din diferite specii. Fructele
sunt destinate satisfacerii nevoilor de consum al familiei, dar în unele cazuri participă la comerţul
local.
Distanţele de plantare a pomilor de prun în condiţiile Republicii Moldova sunt strict
coordonate cu vigoarea de creștere a asociației soi-portaltoi, forma de coroană a pomilor, fertilitatea
solului, aprovizionarea cu umiditate, tehnologia de cultură și tehnica mecanizată utilizată. La rândul
său distanța de plantare determină cantitatea, calitatea și competitivitatea recoltei.

Tabelul 5. Distanţele orientative de plantare în plantaţiile de prun recomandate pentru terenurile cu

condiţii moderate de cultivare.
Vigoarea de Distanţa de plantare
Forma de creştere a
Portaltoiul
coroană pomilor în Între pomi pe
funcţie de soi Între rânduri
rând
Mică 5-6 3-4
Piramida mixtă Corcoduş Mijlocie 6 4
Mare 6 4-5
Semiaplatizată Mică 4-5 3-4
pe rând cu 4 Corcoduş Mijlocie 5 4
şarpante Mare 5 4-5
Tufa ameliorată Corcoduş Mijlocie 5 2

Distanţele de plantare recomandate (tab. 5.) sunt orientative. Ele pot fi stabilite mai exact
pentru condiţiile concrete de creştere, unde determinarea se efectuează şi în funcţie de condiţiile de
cultură (V. Babuc 2012). De exemplu, pentru terenurile cu condiţii de cultură foarte favorabile se
recomandă ca distanţele de plantare dintre pomi pe rând, indicate în tabelul 5 să se mărească prin
înmulțire cu coeficientul 1,2. Pe terenurile cu condiţii favorabile, moderate şi agrotehnică superioară,
distanţele de plantare pot fi cele indicate în tabel sau micşorate prin înmulţire la coeficientul 0,9.

3.4 Alegerea polenizatorilor şi amplasarea soiurilor în parcele

La prun, obţinerea producţiilor mari şi constante este condiţionată de asigurarea unei polenizări
corespunzătoare. De aceea atât soiurile autosterile cât și cele autofertile se plantează în aceeaşi parcelă.
Totodată este important de reţinut faptul că la acelaşi soi diferiţi polenizatori au o influenţă diferită nu
numai asupra cantităţii de producţiei dar şi asupra raportului pulpă/sâmbure, conţinutului în substanţă
uscată, coloraţie, a epocii de maturare şi a duratei de păstrare a fructelor (Gi.Grădinăriu, M, Istrate
2009).
În acest context recomandăm pentru practică următorii polenizatori pentru prun (tab. 6.).
Tabelul 6. Polenizatorii principalelor soiuri de prune înregistrate şi de perspectivă în condiţiile de
producţie pentru Republica Moldova
Soiul de polenizat Soiurile polenizatoare
Kabardinskaia Ranneaia, Prezident, Stanley.
Ruth Gerstetter
Santa Rosa
Black Splandor
Čačanska Lepotica, Ruth Gerstetter, Stanley.
Čačanska Rana
Nectarina Roşie Renclod Althan, Kabardinskaia Ranniaea, Vengherka Doneţkaia ranniaia.
(Piersikovaia)
Kabardinskaia Ranneaia Nectarina Roşie (Piersikovaia), Vengherka Doneţkaia ranniaia, Renclod
Athan
Black Amber Queen Rose, Black Gold, Frair, Santa Rosa, Laroda, Black Star, Angeleno.
Black Star Angeleno, Black gold, Black Diamond.
Santa Rosa Formosa, Wikson.
Ranniaia Hramova Kabardinskaia Ranneaia, Renclod Althan, Vengherka Doneţkaia ranniaia,
Nectarina Roşie (Piersikovaia).
Chişiniovskaia Ranneaia Renclod Althan, Nectarina Roşie (Piersikovaia), Soperniţa, Kabardinskaia
Ranneaia, Vengherka Doneţkaia ranniaia.
Centenar Renclod Althan, Stanley, Anna Spath.
Black Diamond
Angeleno, Black gold,Friar.
Čačanska Lepotica Ruth Gerstetter, Čačanska Rodna.
Friar Black Amber, Santa Rosa, Ozark Premier, Morettini-355, Laroda.
Renclod Althan Nectarina Rosie (Piersikovaia), Kabardinskaia Ranniaea, Soperniţa.
Vengherka Iubileinaia Anna Spath, Vinete de Italia, Vinete de Moldova, Stanley.
Vengherka Krupnaia Anna Spath, Vinete de Italia, Stanley.
Sladkaia
Čačanska Najbolia Čačanska Lepotica, Ruth Gerstetter, Čačanska Rodna.
Soperniţa Stanley, Anna Spath, Vinete de Italia.
Vinete de Italia Stanley, Anna Spath,
Valor Anna Spath, Stanley, Agen.
Anna Spath, Vinete de Italia.
Stanley
Pammiati Kostinoi Anna Spath, Stanley, Vinete de Italia.
Bluefre Stanley, Ruth Gerstetter.
Stanley, Vinete de Italia.
Anna Spath
Udlinionnaia Anna Spath, Stanley, Vinete de Italia.
Soperniţa, Stanley, Pozdneia Hramova.
Prezident
Angeleno Diferite soiuri de corcoduş, Friar.

Amplasarea soiurilor polenizatoare în parcele se face în benzi de 2-4 rânduri, care sunt urmate
cu benzi din 4-6 rânduri din soiul de bază. Plantarea în amestec, pe acelaşi rând al soiului de bază şi al
polenizatorilor nu se recomandă, deoarece îngreunează aplicarea lucrărilor de întreţinere şi de recoltare
a fructelor. Aceasta se datorează faptului că fiecare soi este caracterizat de anumite particularităţi
biologice, ceea ce şi determină particularităţile tehnologice diferenţiate.
Distanţa dintre soiul de bază şi polenizatorul, nu trebuie să fie la prun, mai mare de 25-30 m,
pentru a se asigura transportul corespunzător al polenului, chiar în condiţii meteorologice mai puţin
favorabile (Gh. Drobotă et al 1991).
Proporţia între soiul de bază şi cel polenizator este determinat de valoarea lor economică şi
anume:
- când soiurile sunt autofertile sau interfertile cu aceeaşi valoare economică se plantează în
benzi alternative de 4/4 (Fig. 7-a) sau 6/6 rânduri, proporţia fiind de 1/1;
4 rânduri soi de bază

4 rânduri soi de bază

6 rânduri soi de bază

6 rânduri soi de bază

6 rânduri soi de bază

6 rânduri soi de bază

2 rânduri soi polenizator 1

4 rânduri soi de bază

2 rânduri soi polenizator 2

4 rânduri soi polenizator

3 rânduri soi polenizator

2 rânduri soi polenizator

4 rânduri soi de bază

4 rânduri soi polenizator

3 rânduri soi polenizator

2 rânduri soi polenizator

(a) (b) (c) (d)
Figura 7. Diferite posibilităţi de aşezare în parcelă a soiurilor de prun în vederea
asigurării polenizării: a – proporţia între soiul polenizat şi polenizatorul 1/1; b – 1/2; c – 1/3; d –
1/2/1.

- când soiurile sunt interfertile cu valoare economică diferită (a polenizatorului fiind mai
scăzută), se plantează în benzi alternative de 2/4 (Fig. 7-b) sau 3/6 rânduri, proporţia fiind de 1/2 în
favoarea soiului polenizat;
- când soiurile polenizatoare au fertilitate foarte mare, dar din aspect al calităţii sunt inferioare,
se plantează în benzi alternative de 2/6 rânduri (Fig 7-c), proporţia fiind de 1/3 în favoarea soiului
polenizat;
- când sunt plantate trei soiuri interfertile şi unul din acestea fiind de o valoare economică mai
ridicată, se plantează în benzi alternative de 2/4/2 rânduri (Fig 7-d), proporţia fiind de 1/2/1.
În practica Europeană, la cultivarea soiurilor de prun chino-japoneze, într-o parcelă, se cultivă
doar un singur soi şi sunt utilizaţi ca polenizatori diferite soiri de corcoduş. Acesta este amplasat pe
fiecare rând peste 10 pomi din soiul de bază (Fig. 8.).
Pentru a avea un procent sporit la legarea fructelor, plantaţiile de prun în perioada de înflorire
trebuie asigurate cu albine. Acestea trebuie aduse în livadă la începutul înfloritului pomilor. Procentul
de legare a fructelor scade odată cu mărirea distanţei de la locul amplasării stupilor. De aceea stupii
trebui amplasaţi la distanţa de 400-500 m, iar fiecare hectar trebuie să fie asigurat cu 2-3 familii de
albine.
 - Soiul polenizat (chino-japonez) - Soiul polenizator (corcoduş)
Figura 8. Modul de amplasare a soiului de bază şi al polenizatorului
după varianta al 10-lea pom în fiecare rând.

În ţările cu pomicultura dezvoltată pentru polenizare se folosesc bondarii (Bambus terrestris)

(Fig. 9.)

Figura 9. Bambus Terrestris

Fig. 10. Stupii TRIPOL16

Bondarii respectivi sunt activi la temperatura aerului de 80 C, iar albinele – 15-180 C, sunt activi
şi în zilele înnourate, zboară chiar dacă viteza vântului este de 70 km/oră, albinele zburând doar

Figura 10. Stupii TRIPOL16

16
http://www.freshplaza.it/photoalbum/PhotoAlbum.asp?page=5
la 30 km/oră. S-a stabilit că un bondar polenizează timp de o zi peste 14 mii de flori. Bondarii sunt
crescuţi anume pentru acest scop de firme specializate, fără boli şi dăunători, şi se realizează în stupii
numiţi TRIPOL (Fig. 10.) Amplasarea stupilor respectivi într-o livadă se realizează uniform astfel
încât fiecare stup să aibă aceeaşi suprafaţă (Fig. 11.b.)
 Figura 11. Modul de amplasare a stupilor TRIPOL în livadă: a – corect, b – incorect16.

Deseori condiţiile climaterice din Republica Moldova nu sunt favorabile zborurilor albinelor,
de aceea ar fi bine de utilizat şi bondarii respectivi.

3.5 Pichetarea terenului

Pichetarea terenului constă în marcarea pe teren a locului unde se va planta fiecare pom şi se
efectuează în conformitate cu proiectul elaborat. Transpunerea în natură a parcelelor, drumurilor,
fâșiilor de protecție, marcarea direcției rândurilor de pomi este efectuată de inginerul agrimensor al
biroului de proiectare. Direcția rândurilor, pe terenurile plane și pe cele de până la 6 0, va fi paralelă cu
latura lungă a parcelei si pe cât posibil pe direcția N-S, iar pe terenurile mai mari de 6 0 direcția
rândului va fi în funcție de curbele de nivel.
Sistemul de pichetaj ales este dat de figura geometrică ce se realizează pe teren şi care poate fi:
în pătrat, în dreptunghi, în triunghi isoscel sau echilateral și pe curbele de nivel.
Pichetatul în pătrat (Fig. 12.a.) - distantele dintre rânduri sunt egale cu cele dintre pomi pe
rând. Acest tip de pichetat se folosește în general pentru înființarea plantațiilor clasice si pe terenuri
plane.
Pichetatul în dreptunghi (Fig. 12.b.) - distanțele mai mari între rânduri si mai mici între pomi
pe rând, se utilizează mai mult pe terenurile plane și cu pantă ușoara la înființarea plantațiilor intensive
de prun.
 Figura 12. Sisteme de pichetaj în: a – pătrat; b – dreptunghi; c – triunghi echilateral

Pichetatul în triunghi (Fig. 12.c.) - oferă pomilor condiţii mai bune de captare a luminii directe
si de distribuţie a rădăcinilor în spațiul de nutriție, iar pe terenurile în panta, pomii constituie obstacole
pentru apa care se scurge la vale si erodează solul.
Pentru executarea unui pichetat sunt necesare următoarele instrumente și materiale:
        jaloane de 2 m vopsite cu roşu si alb, pentru a fi vizibile;
        ruletă sau panglica de otel de circa 50 m lungime;
        sârma marcată la distanţa de plantare între pomi pe rând de circa 100 m
lungime;
        picheţi, ţăruşi și maiuri din lemn (0,5 lungime);
        triunghi compas cu deschidere reglabila (2-2,5).
Pe terenurile plane pichetatul începe cu jalonarea laturii lungi, luându-se ca aliniament fix un
drum, un gard, o perdea de copaci etc. care exista si nu poate fi mutat uşor.
În zonele colinare, unde majoritatea terenurilor sunt frământate si au diferite expoziţii si pante
și pe versanții lungi, orientarea si pichetarea rândurilor solicita o atenţie si o pricepere deosebita, care
este dirijată de inginerul agrimensor al biroului de proiectare cu ajutorul aparatelor de măsurat
Locul fiecărui pom se determină prin întinderea unei sârme marcate, care se fixează cu un țăruș
la distanța stabilită. La plantarea pomilor se întinde din nou aceeaşi sârmă gradată, pentru a determina
cu precizie locul fiecărui pom. Pe suprafeţele mai mici se folosește obligatoriu scândura de plantare,
care are lungimea de 1,50 m, cu crestături la cele doua capete si una la mijloc. Scândura de plantare se
aşează cu crestătura de la mijloc pe pichetul care marchează locul pomului și se mai bat doi picheţi la
ambele capete ale scândurii. Când se sapă groapa, cei doi picheţi de la capătul scândurii rămân și la
plantarea pomului.
 Figura 13. Marcarea locului de plantare a pomilor: a – cu un pichet;
b – cu trei picheţi (după V. Balan et al 2001).

3.6 Plantarea pomilor

Epoca de plantare. Plantarea pomilor de prun se recomandă de efectuat toamna după

căderea frunzelor până la îngheţarea solului. În Republica Moldova aceasta corespunde cu a doua
jumătate a lunii octombrie începutul lunii noiembrie. Plantarea pomilor din toamnă are următoarele
avantaje:
- umiditatea relativă a aerului şi umiditatea solului toamna sunt mai ridicate şi contribuie la
prinderea pomilor;
- după plantare rădăcinile încep să activeze şi până în iarnă se realizează calusarea rănilor şi chiar
emiterea de rădăcini noi;
- ploile care urmează după plantare asigură umiditatea necesară solului şi contribuie la
suportarea mai uşor a unei eventuale secete primăvara;
- pomii plantaţi toamna pornesc în vegetaţie cu 2-3 săptămâni mai devreme decât cei
plantaţi primăvara şi realizează creşteri cu 20-30% mai mari;
- perioada de plantare favorabilă este mai lungă decât primăvara;
- braţele de muncă sunt mai disponibile, deoarece în această perioadă nu sunt munci
agricole importante.
Excepție de la această recomandare se face pentru localităţile în care solul îngheaţă la
adâncime mare şi rădăcinile pomilor plantaţi toamna pot degera. Pot fi şi alte cazuri, de exemplu,
întârzierea scoaterii pomilor din pepinieră din cauza timpului nefavorabil.
Dacă totuși se recurge la plantarea de primăvară, aceasta trebuie efectuată cât mai timpuriu,
îndată după zvântarea terenului, până la umflarea mugurilor. Dat fiind că după plantarea de primăvară,
de regulă, urmează o perioadă de secetă, este necesar de udat solul din abundenţă.
Săpatul gropilor. Pe teren desfundat gropile se fac cu puţin timp înainte de plantare sau în ziua
plantării pentru a nu se pierde umezeala acumulată în sol.
Dimensiunile trebuie sa fie cât mai reduse în aşa fel încât sa încapă cât mai bine sistemul
radicular. În cazul plantațiilor intensive dimensiunile gropilor trebuie să fie de 50/50 cm și adânci de
60 cm. Pe terenurile nedesfundate dimensiunile gropilor se efectuează de mărimi mai mari constituie
80/80 cm și adânci de 70 cm. Totodată menționăm că, în acest caz, săpatul gropilor se efectuează cu
2-3 luni înainte de plantare.
 După săparea gropii se trage 2/3 din pământ în ea după ce în prealabil s-a adăugat gunoiul de
grajd bine fermentat.
Gropile se executa manual cu hârleţul - pe terenurile în pantă, sau mecanizat cu ajutorul
agregatului SG-1 (Fig 14), sau cu motoburghiul – pe terenurile mecanizabile. Pământul rezultat la
săparea manuala a gropilor în teren nedesfundat se separă, urmând ca umplerea gropilor la plantare, în
zona rădăcinilor pomilor, sa se facă cu pământul cel mai fertil.

Figura 14. Săparea gropilor: a – cu agregatul SG-1; b – cu motoburghiul.

După săpatul gropilor se administrează la fiecare groapă câte 10-15 kg mraniţă (Fig. 15.), 100-
150 g superfosfat şi 30-40 g sare potasică care se amestecă cu solul folosit la plantare.
În acest caz afânarea şi fertilizarea locală asigură condiţii mai bune de plantare, de prindere a
pomilor şi este suficientă pentru primii 2-3 ani, după care rădăcinile devin apte să ocupe noi straturi de
sol (V. Balan et al 2001).

Figura 15. Administrarea mraniței în gropile de plantare.

Pregătirea pomilor de prun către plantare. Materialul săditor se procura de la pepinierele
pomicole licenţiate şi până la plantarea acestora se stratifică în șanțuri adânci de 50-60 cm. Scoaterea
de la stratificare, repartizarea în teren și plantarea trebuie să se realizeze cât mai operativ pe măsura
plantării pentru a evita deshidratarea. Trebuie multă atenţie la transport, manipulare și plantarea
pomilor pentru a nu vătăma mugurii, în special din zona de proiecţie a coroanei (50-80 cm).
Materialul săditor admis la plantare este cel certificat. Orice altfel de material săditor folosit la
plantare rămâne în responsabilitatea celui care îl foloseşte. Un astfel de material săditor este bine sa fie
evitat la plantare.
 La plantare, rădăcinile pomilor se fasonează prin scurtare și se elimina cele rupte, rânite si
mucegăite. Rădăcinile principale de schelet se lasă cât mai lungi, deoarece prinderea pomilor se face
pe baza acestora, în caz că acestea sunt traumate se fasonează deasupra rănii. Rădăcinile secundare se
scurtează cu cca. 1/3 din lungime, iar cele subţiri la 1-2 cm sau rămân intacte, cele uscate se suprimă
de la bază, pentru a stimula apariţia altor rădăcini noi. Tăierile se executa perpendicular pe axul
rădăcinilor pentru a provoca râni cât mai mici în diametru.
După fasonare, pomii se mocirlesc cu un amestec de apa, lut si balega proaspăta de vita (3 parţi
pământ, 2 parţi balega de vita si apa până se obţine o pasta de consistenta smântânii). Mocirlirea
asigură o mai bună aderență a particulelor de pământ în jurul rădăcinilor pentru a menţine o umiditate
mai ridicată în zona rădăcinilor.
Tehnica plantării. Pomii se plantează imediat după mocirlire, fără ca mocirla să se usuce pe
pomi. Dacă se întârzie, pomii se remocirlesc.
Cu scopul de a efectua o plantare cât mai corectă a pomilor, la plantare se recomandă de
utilizat sârma ce a fost utilizată la pichetat. În cazul când pichetarea a fost executată prin trei picheţi,
se va utiliza scândura de repichetat.
Adâncimea de plantare a pomului diferă în funcție de caracteristicile terenului, de înălţimea
punctului de altoire, de efectul eroziunii pe pantă etc.
Astfel, pe terenurile plane, desfundate cu 2-3 luni înainte de plantare, pomii altoiţi pe portaltoi
generativi (sălbatic şi franc) se plantează cu coletul mai sus de nivelul gropii cu 3-4 cm iar pe cele
desfundate recent cu 6-8 cm, pentru ca după aşezarea pământului şi a pomului, coletul să revină la
suprafaţa solului aşa cum a fost în pepinieră. Pomii altoiţi pe portaltoi vegetativi se plantează cu
coletul portaltoiului îngropat la 6-8 cm sub nivelul solului, astfel încât după așezarea solului, coletul să
coboare la 10-12 cm adâncime, iar punctul de altoire să rămână la suprafaţa solului.
Pe terenurile în pantă, plantarea pomilor are unele particularităţi, şi anume: în treimea
inferioară a pantei, pomii se plantează cu coletul mai sus cu 7-8 cm faţă de suprafaţa terenului, întrucât
solul erodat din treimea superioară a pantei va fi deplasat în timp la baza pantei, îngropând parţial
trunchiul pomului (Fig. 16. a). Când plantarea se face pe treimea superioară a pantei, poziţia coletului
trebuie să fie cu 3-5 cm sub nivelul solului, iar în partea de mijloc cu 2,3 cm sub nivelul solului,
întrucât solul spălat readuce coletul pomului la suprafaţă (fig. 16.b.).

Figura 16. Adâncimea de plantare a pomilor în funcţie de amplasarea acestora pe terenurile în pantă:
a. – stratul de sol care se depune; b – stratul de sol care se supune eroziunii.(după V. Balan et al
2001)

Plantatul pomilor se face de către echipe formate din doi muncitori. Unul amestecă pământul
cu mraniţă şi îngrăşăminte chimice repartizate şi face un muşuroi pe fundul gropii, înalt de 15-20 cm,
iar al doilea aşează scândura de plantat deasupra gropii, cu crestăturile laterale între cei 2 picheţi
marginali, şi fixează pomul pe mușuroi prin crestătura centrală la adâncimea stabilită. Pe terenurile cu
vânturi puternice sau cu posibilitate de chiciură (fig. 17.) se recomandă odată cu plantarea pomilor de
instalat şi tutori. Pomul se aşează în partea de nord a tutorelui şi cu prima ramură orientată pe rând în
direcţia sud (fig. 18.a.). Dacă nu se folosesc tutori, orientarea pomului se face cu punctul de altoire pe
 Figura 17. Efectul chiciurii în plantația de prun unde nu au fost
instalați tutori la plantare.

direcţia nord. Rostul acestei așezări este ca tutorele să apere tulpina de ger în timpul iernii, iar prima
ramură cu toţi lăstarii care vor rezulta din ea, să protejeze tulpina de arşiţa soarelui din timpul verii.

Figura 18. Tehnica plantării corecte a prunului: a. – plantatul cu ajutorul scândurii de

repichetat, 1 – strat de sol de la adâncime; 2 – colet; 3 – tutore; 4 – scândura de repichetat; 5 –
picheţii laterali; 6 – strat de sol de la suprafaţă; b. – legarea pomului de tuture şi muşuruirea, 7 –
muşuroi; 8 – legarea de tutore. (după V. Balan et al 2001)

Muncitorul cu sapa trage pământ mărunt şi reavăn peste rădăcini. Pentru a asigura pătrunderea
pământului printre rădăcini, muncitorul care ţine pomul îl vibrează în sus vertical prin mişcări scurte
dar bruşte. Când rădăcinile sunt acoperite cu un strat de pământ de 10-15 cm, muncitorul care ţine
pomul, tasează solul din groapă, de la marginea gropi spre pom. Groapa se completează apoi cu
pământ şi se tasează din nou. După al doilea călcat, în jurul pomului se face un lighean, în care se
toarnă 20-30 1 de apă. Apa este necesară la plantare, chiar dacă pământul este suficient de umed. Prin
udare, solul se aşează uniform, iar contactul dintre rădăcini şi sol se realizează mai accesibil. După
infiltrarea apei în sol, se trage restul de pământ, iar dacă plantarea se face toamna, se formează un
muşuroi la baza pomului (Fig. 18.b.). Dacă se plantează primăvara, se face o gropiță (leghean) pentru
udarea pomilor, iar deasupra acesteia se aşează un mulci cu grosimea de 5-6 cm, format din paie,
pleavă, frunze sau alte materiale vegetale.
Ori de câte ori pomul trebuie să fie udat, mușuroiul se desface şi se reface la loc după ce
pământul s-a zvântat, în cazul mulciului se poate uda şi prin el.
Pentru livezile la care săpatul gropilor se face mecanizat şi straturile de sol sunt amestecate,
este necesar ca la plantare să se folosească numai pământ fertil, de pe intervalele dintre rânduri.
Un pom bine plantat nu trebuie să se smulgă din pământ dacă tragem de el cu oarecare putere.

3.7 Îngrijirea pomilor în primul an după plantare în livadă

În primul an după plantare se urmărește realizarea unui procent de prindere cât mai mare. De
aceea dacă pomii au fost plantaţi toamna aceştia sunt supuşi pregătirii pentru iernare. Aceasta este
determinată de protejarea trunchiului contra rozătoarelor cu diferite materiale: plasă de sârmă sau
plastic (Fig. 19.), hârtie etc. Nu se recomandă de utilizat ca material de protecţie pelicula, deoarece
aceasta în zilele însorite din timpul iernii favorizează efectul de seră de pe porţiunea trunchiului, ceea
ce duce la iniţierea timpurie a proceselor fiziologice din pom şi îl predispune pe acesta la îngheţurile
de revenire din timpul iernii.

Figura 19. Protejarea pomilor contra rozătoarelor cu ajutorul plasei.

Dacă plantaţia este împrejmuită cu gard din plasă de sârmă nu este nevoie de utilizat
materialele indicate mai sus, dar totuşi pomii se văruiesc, pe porţiunea trunchiului, împotriva arsurilor
solare cu soluţie de var de 20-25 % la care se adaugă sulfat de cupru de 4-5 %.
Tăierea pomilor, atât după plantarea de toamnă cât şi cea de primăvară, se efectuează primăvara
până la umflarea mugurilor, în conformitate cu forma de coroană care se preconizează.
În cazul când pomii sunt sub formă de vargă se scurtează la înălţimea de 80-100 cm. Această
înălțime depinde de numărul de ramuri de schelet care va fi amplasate în primul etaj. De exemplu,
dacă vor fi amplasate în primul etaj 4 ramuri de bază, vergile vor fi tăiate la aproximativ 95 cm, iar
dacă în etajul respectiv vor fi amplasate 3 ramuri de bază înălţimea de tăiere va constitui cu 10 cm mai
puţin şi va fi de 85 cm (Fig. 20.1.). Această tăiere se efectuează respectând înălţimea, iar locul tăierii
trebuie să fie la 2-3 mm mai sus de mugurele amplasat deasupra locului altoirii.

Figura 20. Tehnica tăierii pomilor de prun după plantare cu diferite ramificaţii: 1 - vargă bine
dezvoltată; 2 – vargă cu ramificaţii mai sus de zona de proiectare a coroanei; 3 - vargă cu
ramificaţii in zona trunchiului; 4 - vargă cu ramificaţii anticipate în zona trunchiului; 4 - vargă
cu ramificaţii anticipate în zona de cronare şi mai sus; 5 - vargă cu o ramificaţie anticipată în
zona de cronare; 6 - vargă cu concurent bine dezvoltat; 7 - vargă slab dezvoltată; 8 - vargă cu
ramuri bine dezvoltate: a – până la tăiere;
b - după tăiere.(după V. Balan et al 2001)

În cazul când pomul are ramuri anticipate dar acestea sunt amplasate mai sus de zona cronării
se efectuează tăierea ca în cazul anterior – adică respectând doar înălţimea de tăiere (Fig. 20.2.).
 Figura 21. Tăierea pomilor de prun în cazul când ramurile
sunt amplasate mai sus de zona de cronare.

Atunci când ramurile anticipate sunt situate mai jos de zona cronării, acestea se suprimă la inel
şi pomul iarăşi se taie ca în primul caz (Fig. 20.3.) Când pomul are ramuri anticipate în zona cronării
dar sunt slabe, ele se scurtează sever, la 2-3 muguri bine dezvoltaţi, pentru fortificare (Fig. 20. 4,5.).
Pomii cu e dezvoltare neadecvată (nestandarţi) sunt tăiaţi în funcţie de problema acestora,
astfel cei ce au doar o vargă slab dezvoltată se taie la 10-15 cm mai sus de locul altoirii (Fig 20.7.),
pentru a stimula apariţia lăstarilor mai puternici dintre care se va alege doar unul pentru continuitatea
pomului.
La pomii bine ramificaţi în zona de cronare, se lasă 3-4 ramuri sub formă de etaj astfel încât
unghiul dintre două şarpante alăturate (unghi de divergenţă) să fie nu mai mic de 900, iar distanţa dintre
acestea trebuie să constituie nu mai puţin de 8-12 cm. De regulă, ramurile de bază se reduc de la 1/3
până la 1/2 din lungimea, astfel că ele rămân de circa 30-40 cm lungime, respectându-se subordonarea
lor. Axul coroanei se lasă mai lung cu 25-35 cm decât ramurile laterale (Fig. 20.8.). pentru a favoriza
dezvoltarea axului se mai suprimă şi concurentul.
Această metodă asigură formarea unei coroane compacte şi accelerează intrarea pomilor pe rod.
Pe parcursul primei vegetaţii solul din plantaţiile de prun se menţine curat şi afânat. Dacă se
constată în sol insuficienţă de umiditate moşoroaiele efectuate toamna se desfac, după care fiecare pom
se udă cu aproximativ 20-30 litri de apă, iar după infiltrarea apei muşuroiul se face din nou, pentru a
nu pierde umiditatea.