UNIVERSITATEA „SPIRU HARET” BUCURESTI

Facultatea de Psihologie și Științele Educației

Student: Penu (Ichim) Mariana Ramona
Anul III PIPP
Grupa 302

După Moreno (1972) persoanele care dezvoltă PTSD sunt acele persoane care nu sunt suficient
încălzite pentru schimbare din punct de vedere somatic, psihologic şi fiziologic. Aceste persoane nu
vor gestiona adecvat evenimentul stresant cu care se confruntă. Din perspectiva autorului,
spontaneitatea este resursa responsabilă pentru medierea echilibrului personal între lumea externă şi
internă. Această descriere a spontaneităţii ca mecanism de ajustare internă a stresului exterior este
foarte importantă, nu numai pentru înţelegerea procesului implicat în trauma psihologică, dar şi
pentru descrierea procesului implicat în recuperare. În concepţia moreniană, spontaneitatea este
exprimată atunci când există un răspuns nou la o situaţie nouă sau un răspuns adecvat la o situaţie
nouă. Astfel, recuperarea prin spontaneitate devine un „lait-motiv” (scopul esenţial) în psihodrama
cu oamenii care suferă de PTSD.

In psihologie, spontaneitatea este un concept care înseamnă capacitatea de a acționa în

conformitate cu conținutul intern, nu sub influența unui cadru extern, starea unei persoane.
Spontaneitatea psihologică esteun subiect de studiu al diferitor practici.

             Psihodrama defineste trei tipuri de spontaneitate:

 un raspuns nou, lipsit de compatibiliate, sau spontaneitatea patologica;

 un raspuns adecvat, lipsit de noutate si creativitate, sau spontaneitatea stereotipa;
 un raspuns adecvat, nou si creativ, sau sontaneitatea geniului.

Potrivit lui Moreno, spontaneitatea inseamna ca suntem pregatiti sa reactionam la o situatie

asa cum situatia impune. Aceasta abilitate trebuie sa fie naturala: nu putem obtine spontaneitatea
printr-un act de vointa. Daca nu mai este naturala, asa cum este in cazul copilor, ea trebuie sa creasca
gradual, ca rezultat al exersarii spontaneitatii, pe care o ofera.

Ea invata oamenii sa invete sa gandeasca singuri. Incurajeaza asumarea riscurilor si permite o

margine suficient de mare pentru esec (sau ceea ce ar parea un esec) pentru ca participantii sa invete
sa treaca prin situatii care anterior i-au derutat, i-au izolat sau i-au redus la tacere. Le permite sa
experimenteze noi comportamente, sa alterneze raspunsuri si puncte de vedere noi. Spontaneitatea
apare cand existenta interna si cea externa se intalnesc liber si usor la nivelul gandului si al actiunii;
permite ca mai mult din persoana adevarata sa iasa la iveala si actionaeaza ca o piedica pentru
oboseala, epiuzarea si rigiditatea in rol. In familiile disfunctionale, identitatile tind sa fie intarite,
jucate fie intr-o maniera repetitiva, nesimtitoare, fie cu prea multa ardoare in comparatie cu situatia
data. Spontaneitatea se afla la mijloc. Este un raspuns potrivit, unul care intampina situatia cu o
receptivitate calma, gata sa actioneze sau nu, in functie de circumstante.

1
UNIVERSITATEA „SPIRU HARET” BUCURESTI
Facultatea de Psihologie și Științele Educației
Student: Penu (Ichim) Mariana Ramona
Anul III PIPP
Grupa 302

În acest fel, libertatea unui individ nu poate fi atinsă printr-un act de voinţă. Ea creşte în
grade, ca rezultat al formării în ceea ce priveşte spontaneitatea. Prin urmare, pare sigur că prin

formarea spontaneităţii, un individ devine relativ mai liber de produsele conservate, trecute sau
viitoare, comparativ cu situaţia de dinaintea formării, ceea ce demonstrează că, spontaneitatea este o
valoare biologică, precum şi una socială. Din perspectiva teoriei moreniene nu putem vorbi despre
spontaneitate fără a vorbi despre creativitate. Moreno defineşte creativitatea ca fiind o „expresie a
inteligenţei, manifestată prin actul concret al creaţiei, element de bază pentru creşterea şi dezvoltarea
societăţii”.

Moreno lansează ideea că „matricea spontaneităţii/creativităţii poate constitui elementul

central al lumii individului nu numai ca sursă interioară/profundă, ci chiar la nivelul de suprafaţă al
vieţii lui de zi cu zi” (1964, p.109). Moreno a lansat ipoteza că spontaneitatea duce la creativitate, iar
aceasta duce la apariţia conservelor culturale. O dată create, conservele culturale încurajează mai
departe spontaneitatea prin procesul de încălzire, iar ciclul acesta se tot repetă.

Spontaneitatea este o stare de spirit, sau starea de a fi gata să acţionezi creativ. Este o stare de
motivaţie intrinsecă (energie) care precede acţiunea. Aici din perspectiva lucrării mele pot aloca
spontaneităţii termenul de dezgheţ, iar celui de conserva culturală de îngheţ, între cele două stări
existând forţa care dinamizează acest sistem, pe care o voi numi actul creativ, creaţia. A fi creativ
înseamnă să dezvolţi abilitatea de a transforma adevărul istoric într-unul mai poetic sau
psihodramatic şi să găseşti în viaţa de zi cu zi „surplusul de realitate”, chiar dacă este plictisitor sau
dificil. Imaginaţia şi spontaneitatea reprezintă roţile creativităţii.

Bibliografie :
1. Kellerman, Peter Felix Focus on Psychodrama, Jessica Kingsley Publishers, London, 1992
2. Leveton, Eva A Clinician's Guide To Psychodrama, 3rd edition, Springer Publishing
Company, New York, 2001
3. Moreno, Jacob Levi Psychodrama vol I & II, Beacon House, New York, 1975, 1977

Revista română de psihodramă nr. 1 / 2013

2
UNIVERSITATEA „SPIRU HARET” BUCURESTI
Facultatea de Psihologie și Științele Educației
Student: Penu (Ichim) Mariana Ramona
Anul III PIPP
Grupa 302

https://old.psihodrama.ro/wp-content/uploads/Revista-de-psihodrama-nr-4-20152.pdf