ISTORIE clasa a XII-a – TEMA 1: ROMANITATEA ROMÂ NILOR – prof: IȘ TOC RAMONA

ROMANITATEA ROMÂNILOR
A. ROMANIZAREA
1. Caracteristici generale
 Primii locuitori ai spaţiului carpato-danubiano-pontic = preindoeuropenii, veniţi
probabil din Asia Mică în această zonă (800 000 î.Hr).
 La sfârşitul mil. III – începutul mil II î.Hr. din stepele nord-pontice vin valuri de indo -
europeni, grupul tracilor se stabilesc în zona carpato-balcanică.
 Din rândul tracilor se evidenţiază tracii nordici (geto-dacii) între Carpaţi şi Balcani
şi tracii sudici (odrisii, mesii, besii, tribalii) în zona Balcanilor.
 Geto-dacii erau organizaţi în triburi, primul unificator fiind Burebista, la mijl. sec. I
î.Hr. (82-44 î.H.), ajutat de marele preot Deceneu. Se implică în războiul civil din
Republica Romană, dintre Caesar si Pompei (49-48 î. H.), de partea lui Pompei, care
este însă înfrânt. Caesar nu apucă să se răzbune, fiind asasinat în 44 î.H., aceeași
soartă având-o și Burebista, câteva luni mai târziu. După el statul se destramă în 4-5
regate mai mici, unitatea fiind refăcută de Decebal (Diurpaneus) în sec. I d.Hr. (87-
106 d.H.); acesta îl înfrânge pe gen. roman, Cornelius Fuscus, în 87 la Tapae; deși
este înfrânt în 88 la Tapae de gen. roman Tettius Iulianus, împăratul Domitian
acceptă în 89 pacea de compromis, favorabilă dacilor (Dacia devine regat clientelar
Romei, în schimb primește daruri, bani, meșteri etc.)
 În sec. II î.Hr. reapare pericolul roman, aceștia conduși de împăratul Traian intră în
conflict cu dacii →războaie, între 101-102 (încheiat cu pacea din 102, nefavorabilă
dacilor), și 105-106, încheiat cu transformarea celei mai mari părți din Dacia în
provincie romană imperială consulară.
2. Romanizarea în Dacia
 Romanizarea este un proces istoric complex de simbioză şi sinteză etno-lingvistică şi
culturală între autohtoni şi noii veniţi, prin care civilizaţia romană pătrunde în toate
compartimentele vieţii unei provincii, încât duce la înlocuirea limbii populaţiei supuse
cu limba latină.
 Deci componenta esenţială a romanizării este cea lingvistică.
 romanizarea populaţiei geto-dacice stă la baza formării şi apariţiei poporului
român.
 Etapele romanizării în Dacia:
 I etapă: preliminară, mijlocul sec. al II-lea î.Hr. – 106 d.Hr. = pătrunderea unor
aspecte materiale romane în Dacia pe cale neoficială, paşnică = comerț.
 a II-a etapă: 106- 271 d.Hr. = oficială, organizată, masivă, rapidă, ireversibilă a
spaţiului daco-moesian
 a III-a etapă – după 271 = romanizare fără imperiu = uniformizare a romanizării în
spaţiul carpato-danubiano-pontic, prin romanizarea dacilor liberi
 Condiţii
▪ ocuparea teritoriului unui popor antic;
▪ integrarea acestui teritoriu în statul roman pentru câteva generaţii;
▪ existenţa unei populaţii neromane numeroase:
▪ asigurarea păcii.
▪ stadiu avansat al civilizaţiei dacilor care să permită acestora receptarea valorilor
culturale şi normelor juridice superioare romane;
1
 ISTORIE clasa a XII-a – TEMA 1: ROMANITATEA ROMÂ NILOR – prof: IȘ TOC RAMONA

 Factori:
a. Administraţia = factor principal cu acţiune permanentă;
Dacia - devine provincie romană în anul 106 d.Hr.
 de rang consular (imperial);
 Capitala - Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa;
 condusă de un guvernator de rang consular – Legatus Augusti Pro
Praetore – ajutat de prefecţi în oraşe şi primari la sate.
 Întreaga administraţie era latinofonă;
b. Armata romană = factor principal, era organizată în:
▪ Legiuni (trupe principale);
▪ trupe auxiliare (cohortes, alae, numeri) – puteau intra și tineri geto-daci
 În Dacia aduse trupe în castre (unde s-au descoperit obiecte de cult dacice);
 Legăturile dintre soldaţii romani şi autohtoni = esenţiale pentru romanizare.
c. Veteranii = Factor secundar, cu acţiune importantă;
 Ies din armată, primesc cetățenie romană, bani, pământ, funcţii, erau latinofoni
 Se bucurau de respect datorită disciplinei, ştiinţei de carte şi ordinii.
 Cei care rămân în armată formează trupele de evocati;
d. Colonistii
 Cetățeni romani aduși din diverse provincii ale Imperiului, pentru exploatarea
bogățiilor Daciei
 Colonizarea – explicată prin “secătuirea provinciei Dacia de bărbaţi în urma
războaielor daco-romane” (Eutropius).
 Erau latinofoni.
 Acţionează în toate domeniile:
 Apariţia satelor romane: canabae, vicus, pagus, villae rusticae;
 Urbanizarea = trăsătură a modului de organizare administrativ roman
 Există diferenţe între provinciile Moesia şi Dacia:
 Moesia - orașele anterioare cuceririi romane (ex.coloniile
greceşti);
 În Dacia, civilizaţia oraşului începe numai datorită cuceritorilor;
 Orașele sunt:
 municipia: Napoca, Drobeta, Romula;
 colonia: Ulpia Traiana Dacica Sarmizegetusa, Apulum.
 Metropolis: Sarmizegetusa;
 Activitatea edilitară – trăsătura civilizaţiei romane - caracteristici:
 Forul + Amfiteatrul de la Ulpia Traiana;
 Apeductele, sistemul de canalizare şi cel de încălzire (cu
hipocaust), termele, depozitele, reţeaua de drumuri =
geniul ingineresc roman;
e. Religia - ilustrează convingător sinteza spirituală daco-romană. Caracteristici:
 varietatea divinităţilor: greceşti (predominante în Dobrogea), orientale
(egiptene, persane, siriene), romane;
 predomină adorarea divinităţilor romane;
 fenomenul interpretatio romana;
 sincretismul religios;
 se practică ambele rituri: incineraţia şi înhumaţia.
f. Dreptul roman clasic favorizează întrepătrunderea etno-lingvistică.
2
 ISTORIE clasa a XII-a – TEMA 1: ROMANITATEA ROMÂ NILOR – prof: IȘ TOC RAMONA

g. Viaţa culturală romană a avut un rol decisiv în învăţarea limbii latine (cultura
şcolară: tăbliţele cerate + stili).
 Impactul asupra autohtonilor
 Adoptarea modului de viaţă roman - demonstrată prin (îmbrăcămintea şi
încălţămintea romană, cuptorul cu grătar orizontal, exploatarea păcurii, băile
romane, inscripţiile latine).
 Autohtonii îşi asumă în mod conştient procesul asimilării civilizaţiei romane.

B. ETNOGENEZA ROMÂNEASCĂ
1. ROMANITATE FĂRĂ IMPERIU
 În secolul III = atacuri repetate ale dacilor liberi + goţii asupra câmpiei Dunării
 În 271-274 - Aurelianus retrage administraţia şi armata la S Dunării
 Cea mai mare parte a populaţiei romanizate (daco-romanii) continuă să
trăiască la N de Dunăre (descoperirile arheologice de sec. al IV- VI-lea
demonstrează aceasta).
 Dovezi ale continuităţii populaţiei daco-romane la N de Dunăre:
 Ridicarea zidului de apărare de la Sarmizegetusa;
 Se menţin unele oraşe: Sucidava, Dierna, Sarmizegetusa, Napoca, Porolissum.
 Se dezvoltă satele;
 La sf. mil. I, factorul de continuitate a vieţii româneşti este obştea sătească,
care se grupează în uniuni de obști (N. Iorga le numea "romanii populare").
 Descoperirea după 271 a unor obiecte care atestă activităţi sedentare:
agricultura, meşteşugurile, exploatarea minereurilor, comerţul.

2. CREŞTINAREA DACO-ROMANILOR
 “Poporul român s-a născut creştin” – Etnogeneza românilor se realizează paralel cu
procesul de creştinare.
 Sec. I-III – răspândirea creştinismului prin colonişti, soldaţi, apostoli, călugări.
 Creștinarea la români = caracter popular, s-a răspândit iniţial fără susţinerea
politică a structurilor Bisericii.
 Împărații romani au împiedicat creştinismul prin persecuţii: Nero, Diocleţian etc.
 Interpretaţio romana.
 Din sec. IV creştinismul a fost susţinut de:
 Constantin cel Mare - 313, prin Edictul de la Mlilano - acordă
libertate de cult creştinismului.
 Theodosius 392-395 - interzice cultele păgâne.
 Dovezile istorice atestă creştinarea spaţiului românesc.
 Eusebiu din Cesareea atestă evanghelizarea Scythiei în secolul I d.Hr, prin Sf.
Apostol Andrei sau Sf. Apostol Filip.
 inscripţia de pe candelabrul de bronz de la Biertan (jud. Sibiu) (donarium): "Ego
Zenovius votum posui” ("Eu. Zenovius, am pus ofranda"), cu monograma lui Isus.
 basilici creștine: Porolissum, Sucidava, Slăveni.
 Crestinismul = o dovadă importantă a originii poporului român şi a limbii române - dovadă
a continuităţii daco-romanilor = din limba latină provin majoritatea termenilor de bază ai
religiei creștine: biserică - basilica (clădire, lăcaş religios), Dumnezeu - Domine
Deus; duminică - dies dominica; înger – Angelus, paşti – paschae, Cruce – crux,
crucem, Scriptura – scriptura, Boteza – baptizare.
3
 ISTORIE clasa a XII-a – TEMA 1: ROMANITATEA ROMÂ NILOR – prof: IȘ TOC RAMONA

3. RAPORTURILE DACO-ROMANILOR CU MIGRATORII

 După retragerea aureliană în fosta provincie romană convieţuiesc:
 Daco-romanii şi dacii liberi;
 populaţii migratoare: goţii, hunii, gepizii, avarii (sec. IV-V), din secolul al VI-lea -
slavii se așează în Moldova, Muntenia, Transilvania, Banat, Oltenia, iar în 602 au
trecut la S Dunării, în contextul părăsirii limesului danubian de către Imp. Roman
de Răsărit.
 Influenţa slavă nu a schimbat caracterul romanic al populaţiei latinofone,
dar a îmbogăţit vocabularul cu unele cuvinte slave.

4. SINTEZA ROMÂNEASCĂ
 Românii s-au format la nordul şi la sudul Dunării, adică Dacia şi Moesia.
 Prima sinteză - a fost aceea dintre daci şi romani.
 A doua sinteză - între daco-romani şi migratori (slavi).
 Rezultatul celor două sinteze - formarea poporului român - proces
încheiat, în linii mari, la sfârşitul secolului al VIII-lea.
 Limba română - este o limbă neolatină.
 La formarea limbii române au concurat trei elemente:
 Substratul - traco-dac sau daco-moesic;
 Stratul - latin;
 Adstratul – slav meridional.
 Din cele 1000 - 1500 de cuvinte de bază ale limbii române, 60% sunt de origine latină şi
numai 20% de origine slavă. Limba română a apărut ca un idiom diferenţiat de latina din
care provenea în cursul secolelor V-VIII.

C. ROMANITATEA ROMÂNILOR ÎN VIZIUNEA ISTORICILOR STRĂINI

1. Context
Romanitatea românilor cuprinde:
 ideea despre descendenţa romană a românilor, latinitatea limbii române, esenţa
romană a obiceiurilor şi datinilor populare;
 stăruinţa elementului roman în Dacia postaureliană;
 unitatea de neam a românilor;
 conştiinţa românilor despre originea lor romană.
 În contextul migraţiei slavilor în sudul Dunării - romanitatea orientală se identifică cu
poporul român;
2. Românii văzuţi de către istoricii orientali
 Sec.VII – împăratul bizantin, Mauricius – Strategikon – amintește vlaho-rinkini.
 Termenul de vlah a cunoscut variante: vlah - la bizantini şi la slavii sudici; voloh - la slavii
răsăriteni; valachus - la latino-catolicii apuseni; blach - la unguri, transformat în olah etc.
 Sec. IX – Geografia armeană a lui Moise Chorenati menționează ”Țara Balak”
 Sec. IX – cronica turcească ”Oguzname” – menționează o țară ”Ulak ili” la est de
Carpați, unde tradiția istorică localizează Țara Sipenițului în jurul anului 1000.
 Împăratul bizantin Constantin al VII-lea Porfirogenetul (912-959) – în tratatul ”Despre
administrarea imperiului” afirmă originea romană a poporului şi limbii române
(denumeşte populaţia românească străveche - romani, iar pe bizantini - romei).
 împăratul bizantin Vasile al lI-lea Macedoneanul (980-1020) - aminteşte de poporul
român = vlahi.
4
 ISTORIE clasa a XII-a – TEMA 1: ROMANITATEA ROMÂ NILOR – prof: IȘ TOC RAMONA

 geograful persan Gardizi - Podoaba istoriilor (mijlocul secolului al XI-lea): îi situează

pe români între slavi, ruși, unguri, între ”Dunăre și un munte mare” - originea
poporului român.
 Sec. al XII-lea, Ioan Kynnamos (secretarul împăratului bizantin, Manuel Comnenul) în
Epitome descrie o campanie a bizantinilor contra ungurilor din 1167, în care spune
despre vlahi: “se zice că sunt coloni veniţi demult din Italia".

3. Românii văzuţi de istoricii occidentali

 corespondenţa papei Inocentiu al IIl-lea şi Ionită Caloianes (Cel Frumos –
conducătorul Țaratului Româno-Bulgar)- se susține originea latină a românilor
 cronicile maghiarilor Anonymus – Gesta Hungarorum şi Simon de Keza – Gesta
Hunnorum et Hungarorum (susține că romanii erau în Pannonia la venirea hunilor,
că o parte dintre ai lor s-au împrăștiat în Italia, iar vlahii, care erau păstori și agricultori,
au rămas să trăiască în continuare acolo)
 În sec. al XV-lea, românii aveau state proprii (Ţara Românească şi Moldova).
Umaniştii italieni erau preocupaţi de români din două motive:
a. preocuparea occidentalilor de a stăvili ofensiva otomană;
b. preocuparea pentru antichitatea clasică, pentru vestigii materiale sau
populaţii şi limbi de origine antică.
 Primul umanist italian - Poggio Bracciolini, secretar al Papalității - afirmă
continuitatea elementului român în Ţările Române şi latinitatea limbii române.
 Flavio Biondo, secretar apostolic şi erudit umanist italian - afirmă originea
limbii române.
 Enea Silvio Piccolomini, între 1458-1464 a fost papă sub numele de Pius al Il-
lea, a răspândit teoria despre originea romană a poporului român; lucrarea
”Cosmografia” –tipărită în 1501 – susține că valahii au ” un grai roman, deși
schimbat în mare parte și abia putând fi înțeles de un om din Italia”
 Antonio Bonfini – a trăit la curtea regelui maghiar Matia Corvin, la comanda lui
a scris o istorie a ungurilor, ”Decadele”- "românii sunt urmaşii coloniei şi ai
legiunilor romane din Dacia”, argumentând cu inscripții romane, toponime și
numele poporului român; considera o minune faptul că geto-dacii au reușit să
păstreze rămășițele limbii romane în contextul deselor năvăliri de popoare
migratoare, barbare.
4. Politizarea ideii romanităţii românilor
 În secolul al XVI-lea ideea de românitate s-a îmbogăţit cu două elemente:
a. Apariția tiparului în spațiul românesc și începutul scrisului în limba română;
b. Apogeul Imperiului Otoman și încălcarea autonomiei Țărilor Române→lupta lui
Mihai Viteazul contra otomanilor și Unirea din 1600 →începutul politizării ideii
originii latine a poporului român.
 Domnia lui Mihai Viteazul = românii devin cunoscuți în Europa datorită victoriilor sale
asupra turcilor şi tătarilor, dar se declanșează ostilitatea nobilimii maghiare (datorită
Unirii din 1600, a drepturilor date de Mihai românilor transilvăneni) care considera că
românii ar amenința puterea națiunilor privilegiate; unii cronicari maghiari, după
moartea lui au contestat originea romană a românilor şi l-au judecat aspru pe domnitor
(ex. umanistul ungur, Ștefan Szamoskozi, într-o lucrare din 1593, susținea că românii
sunt urmașii coloniștilor romani, dar după domnia lui Mihai Viteazul a susținut că

5
 ISTORIE clasa a XII-a – TEMA 1: ROMANITATEA ROMÂ NILOR – prof: IȘ TOC RAMONA

aceștia nu pot fi urmașii coloniștilor romani, pt. că împăratul Gallienus i-ar fi mutat pe
coloniști la S. Dunării, deci sunt doar urmașii dacilor romanizați)
 sec. al XVII-lea rivalitatea austro-otomană se reflectă şi în mărturiile despre români:
 Ioan Lucius - 1666 în istoria Croaţiei şi Dalmaţiei, scrie un capitol despre
originea romană a poporului român. Cronicarul și-a exprimat anumite dubii și
rezerve cu privire la românii nord-dunăreni. El nu a negat continuitatea
elementului roman în Dacia traiană, dar a susținut că el a fost sporit printr-o
imigrare provocată de către bulgari de la sud la nord de Dunăre .
 Sf. sec. XVII și sec. al XVIII-lea – instaurarea dominației habsburgice în Transilvania și
sfârșitul domniilor pământene în Țara Românească și Moldova→înrăutățirea
situației românilor
 Românii transilvăneni fiind tolerați își cer drepturile politice
 Unirea cu Biserica Romei a unei părți a românilor ortodocși din Transilvania→
se formează biserica greco-catolică→ posibilitatea unor tineri români de a urma
studii la Roma și la Viena
 Episcopul unit, Inochentie Micu Klein, unicul român în Dieta Transilvaniei, a
cerut recunoașterea drepturilor poporului său, cu argumente istorice etc.
(Supplex Libellus – 1744)
 Ca reacție la mișcarea lui Inochentie, F.I. Sulzer, ofiţer de justiţie al armatei
austriece – în lucrarea Istoria Daciei transalpine (Viena, 1781-1782) susţinea
că românii nu se trăgeau din coloniştii romani, poporul român s-ar fi format la S
Dunării, de unde au imigrat (un prim val) în secolul al XII-lea - aşa a apărut
teoria imigrationistă – au aderat și istoricii I.C. Eder, Bolla Marton și I. Ch.
Engel
 Istorici străini care au susținut romanitatea românilor în sec. XVIII: Huszti
Andras, Benko Iozsef (Transilvania, sive magnus Transilvaniae Principatus
-1778), Michael Lebrecht (”cei mai vechi locuitori ai acestei regiuni”, în timpul
răscoalei din 1784), istoricul englez E. Gibbon etc.
 Au reacționat față de teoria falsă, imigraționistă, și membri Școlii Ardelene
(S. Micu, Gh. Șincai, P. Maior, I.Budai-Deleanu), în sec. XVIII-XIX.
 1844- marele slavist, Paul Ioseph Schafarik, susținea că ”valahii de la nord și
sud de fluviu au toți aceeași origine”, evoluând din ”amestecul tracilor și geto-
dacilor cu romanii”
 în secolul al XIX-lea, în contextul realizării dualismului austro-ungar (1867),
teoria lui Sulzer este reluată și îmbogățită de istoricul și geograful austriac,
Robert Roesler, în lucrarea “Studii româneşti. Cercetări cu privire la istoria
veche a României” (1871, scrisă la Viena, tipărită la Leipzig)
 Teoria lui R. Roesler a avut un caracter interesat şi neştiinţific; a încercat să
demonstreze că stăpânirea austro-ungară în Transilvania se baza pe
argumentele dreptului istoric.
 Teoria roesleriană aducea argumente ca:
 dacii ar fi fost exterminaţi ca popor în timpul războaielor cu romanii;
 romanizarea nu ar fi fost posibilă în numai 165 de ani;
 toţi locuitorii ar fi părăsit Dacia în timpul retragerii aureliene;
 poporul român s-ar fi format la S Dunării unde au primit influenţa slavă şi
au devenit ortodocşi;

6
 ISTORIE clasa a XII-a – TEMA 1: ROMANITATEA ROMÂ NILOR – prof: IȘ TOC RAMONA

 lipsa elementelor germanice în limba română, care are însă elemente

lexicale comune cu cea albaneză
 n-ar exista izvoare istorice care să ateste prezenţa românilor la N Dunării
înainte de sec. XIII, deci românii ar fi venit după maghiari în Transilvania,
care au găsit acolo o ”terra deserta”.
 Teoria imigraţionistă a fost combătută de:
 istoricii români, primul fiind B.P. Hașdeu, D. Onciul, Gh. I. Brătianu (O
enigmă și un miracol istoric: poporul român), N. Iorga şi alții;
 istoricii străini ca: E. Gibbon, Th. Momsen, J. Jung etc.
 a apărut astfel teoria autohtoniei sau continuității
 A.D. Xenopol - ”Teoria lui Roesler. Studii asupra stăruinţei
românilor în Dacia Traiană” (1884, Iaşi) – lucrarea a apărut într-o
epocă de intense dispute politice şi naţionale în legătură cu drepturile
românilor din Transilvania.
 Lucrarea lui A.D. Xenopol:
 a sistematizat dovezile continuităţii românilor la nordul Dunării folosind
argumente: istorice, lingvistice, logice.
 Ideile esenţiale referitoare la etnogeneza românilor ale lui A.D.Xenopol:
 Elementul tracic reprezintă baza etnică a poporului român.
 Peste această bază se suprapune elementul roman.
 Migraţiile barbarilor au împins populaţia daco-romană spre munţi.
 Prezenţa termenilor creştini de origine latină se explică prin
permanentele legături între populaţia romanizată din dreapta
Dunării cu cea din stânga ei.
 Arheologia, toponimia, hidronimia aduc dovezi incontestabile ale
continuităţii dacilor şi daco-romanilor.
 Dintre migratori, slavii au avut o influenţă mai puternică asupra
poporului român şi a limbii române.
 Poporul român este o îmbinare a elementelor tracic, roman şi
slav din care cel roman este predominant şi fundamental şi "dă
poporului nostru caracterul unei naţionalităţi romanice" (A.D.
Xenopol).
 Istoricul Lucian Boia: "negarea continuităţii româneşti şi aducerea românilor la
sud de Dunăre a corespuns evident obiectivelor austro-ungare în secolele al
XVIIl-lea şi al XIX-lea, continuând să fie un punct de dogmă în istoriografia
maghiară de astăzi, cu scopul de a asigura maghiarilor primatul cronologic în
Transilvania" (Istorie şi mit în conştiinţa românească).

D. ROMANITATEA ROMÂNILOR ÎN VIZIUNEA ISTORICILOR ROMÂNI

I. Cronicari medievali
 Cronicarii români – “misionari” naţionali ai romanităţii românilor - au realizat nuanţat şi
gradat o sinteză referitoare la elucidarea acestei probleme, acţionând în două direcţii:
 În sânul propriului neam, urmărind informarea conaţionalilor şi
 în afara cadrului politico-geografic românesc, urmărind combaterea teoriilor
greşite apărute în străinătate.
 Nicolaus Olahus (1493 -1568) - primul român care:
 a susţinut unitatea de neam, limbă, obiceiuri şi religie a românilor
7
 ISTORIE clasa a XII-a – TEMA 1: ROMANITATEA ROMÂ NILOR – prof: IȘ TOC RAMONA

 a fost vicerege al coroanei ungare în 1562

 una din cele mai importante lucrări scrise este lucrarea Hungaria (susține
că românii sunt colonii ale romanilor, dovadă fiind punctele comune cu
vorbirea romană)
 Grigore Ureche (c. 1590-1647) - primul cronicar umanist moldovean din secolul
XVII (Letopiseţul Ţării Moldovei):
 afirmarea şi demonstrarea romanităţii românilor (”de la Rîm ne tragem”)
 latinitatea limbii române.
 Miron Costin (1633-1691) - cronicar moldovean care a acordat o atenţie
deosebită originii românilor:
 istoria românilor începea cu cea a dacilor antici, cuceriţi de romanii lui
Traian - considerat descălecătorul cel dintâi.
 după retragerea romanilor din Dacia a rămas pe loc multă populaţie care a
rezistat năvălirilor barbare - din aceste elemente s-a format poporul român;
 originea poporului român era atestată de:
 numele pe care ei şi străinii l-au dat populaţiei care locuia în toate
ţinuturile române;
 latinitatea limbii române;
 urmele lăsate de romani în Dacia.
 a scris primul tratat savant consacrat originii neamului – «De neamul
moldovenilor».
 Stolnicul Constantin Cantacuzino (c1640-1716) - În Ţara Românească - cu
lucrarea Istoria Ţării Româneşti:
 susţine că românii au credinţa că sunt urmaşii romanilor şi se mândresc cu
descendenţa lor.
 Dimitrie Cantemir (1673-1723) – “Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor”
 cea mai întinsă lucrare istorică de analiză a originii românilor.
 inaugurează efortul istoriografiei române de a determina şi fixa locul
românilor În istoria universală:
 descendenţa pur romană din Traian ("săditorul şi răsăditorul nostru");
 stăruinţa neîntreruptă şi unitatea romano-moldo-vlahilor în spatiul
carpato-dunărean;
 dăinuirea elementului roman în Dacia şi după retragerea aureliană.
2. Cronicarii saşi din Transilvania
 În a doua jumătate a secolului al XVII-lea cronicarii saşi au adoptat o teorie umanistă
germană:
 cu scopul de a demonstra presupusa lor origine geto-dacă;
 confuzia lor a provenit de la identificarea dacilor cu goţii;
 Teoria lor a fost desfiinţată de comitele saşilor, Valentin Frank von Frankenstein, în
secolul al XVlI-lea şi a dispărut definitiv în secolul al XVIII-lea.
 Ei au continuat să afirme În lucrările lor originea latină a românilor:
istoricul braşovean Martin Schmeitzel - a contribuit la răspândirea teoriei
originii romane a românilor în străinătate.
 În lucrări secuieşti de la începutul secolului al XVIII-lea se afirmă că toţi românii din
cele trei ţări române sunt urmaşii romanilor.
3. Ideea romanităţii românilor în epoca modernă şi contemporană
8
 ISTORIE clasa a XII-a – TEMA 1: ROMANITATEA ROMÂ NILOR – prof: IȘ TOC RAMONA

 Ideea romanităţii în epoca modernă - armă politică în revendicări naţionale.

 În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea:
 În Transilvania - la urmaşii lui Ioan Inochentie Micu;
 În Ţara Românească şi Moldova - În memoriile unor boieri.
 În secolul al XIX-lea - Scoala Ardeleană are o contribuţie deosebită în afirmarea
ideii romanităţii românilor:
 luptă pentru emanciparea românilor transilvăneni, ţinuţi în inferioritate de
elita conducătoare maghiară, luptă la care s-au angajat urmaşii lui Ioan
Inochentie Micu (care invocau exterminarea şi alungarea dacilor din noua
provincie, inexistenţa căsătoriilor mixate etc.);
 militează pentru drepturi politice şi culturale;
 În Principate, istoricii greci stabiliţi aici (Daniel Philiphide, Dionisie Fotino), şi
români (lenăchită Văcărescu, Naum Râmniceanu) - abordează ca pe un fenomen
natural fuziunea daco-romană.
 În secolul al XIX-lea, în Principate, Şcoala Latinistă avea ca reprezentant pe
August Treboniu Laurian:
 considera că istoria românilor începe de la fondarea Romei;
 urmărea "purificarea" limbii române pentru a o apropia cât mai mult de
limba latină originară (între 1871-1876 scoate Dicţionarul limbii române, în
care sunt eliminate elementele nelatine) - tentativă de a crea o limbă
artificială, care a discreditat şcoala latinistă.
 Reprezentanţii romantismului au evidenţiat curajul şi spiritul de sacrificiu al
dacilor.
 Odată cu formarea statului naţional român şi dobândirea independenţei teza
originii pur latine a poporului român a început să fie considerată o eroare:
 B.P. Haşdeu a scris o serie de lucrări:
 Pierit-au dacii? (1860) - în care demonstra că Şcoala Ardeleană şi
urmaşii ei au făcut o interpretare forţată a izvoarelor antice
referitoare la exterminarea neamului dac şi la colonizarea Daciei cu
romani puri. Dacii nu au pierit, iar colonizarea s-a făcut cu romani
de diverse origini. Deci poporul român s-a format din câteva
elemente din care nici unul nu a fost predominant.
 demonstrează că substratul dacic al poporului român nu poate fi
contestat;
 a formulat teoria circulaţiei cuvintelor, arătând că structura unei
limbi este dată de circulaţia cuvintelor, nu de numărul lor.
 Istorici care susţineau că dacii au avut o pondere limitată în sinteza românească:
Grigore Tocilescu, Dimitrie Onciul şi chiar A.D. Xenopol şi N. Iorga.
 Arheologul Vasile Pârvan a reuşit să fixeze sinteza daco-romană într-un
echilibru perfect - românii sunt în cel mai înalt grad şi daci şi romani;
lucrări importante: Începuturile vieții romane la gurile Dunării (1923) și
Getica (1926); considera că la N. Dunării trăiau în jur de 1 milion de daco-
romani în momentul retragerii aureliane, iar aceștia, dacă s-ar fi mutat toți
la S. Dunării, ar fi trebuit să lase urme, semne care însă nu s-au găsit.
 C.C. Giurescu (în 1935) susţinea că majoritatea locuitorilor Daciei romane
au constituit-o dacii şi că "romanismul a biruit în Dacia fiindcă el a câştigat
pe autohtoni ".
 Evidenţierea rolului dacilor a cunoscut şi forme exagerate:
9
ISTORIE clasa a XII-a – TEMA 1: ROMANITATEA ROMÂ NILOR – prof: IȘ TOC RAMONA

 Nicolae Densusianu - în Dacia preistorică (1913) – Dacia, înainte

de cucerirea romană a fost centrul unei mari civilizaţii, care s-a
revărsat asupra întregii lumi; limba română nu este neolatină ci o
continuare a celei pelasge
 În etapa prosovietică a comunismului în România s-au răspândit teoriile
staliniste despre caracterul ”imperialist” al stăpânirii sclavagiste romane și
despre importanța civilizatoare a slavilor în istoria Europei - a fost
exagerată influenţa slavă, nefiind negată romanitatea românilor (Mihai
Roller, Istoria României, 1947).
 1965- N. Ceaușescu declanșează campania de reînviere a sentimentului
național al românilor (exagerarea aportului civilizației geto-dacilor)
 Istoriografia după 1989 a readus echilibrul în problema romanităţii (istoricul
Lucian Boia în lucrarea Istorie şi mit în conştiinţa românească):
 singura raportare incontestabilă la origini este oferită de limbă;
 esenţa romanică a limbii române, la care se adaugă şi numele de
român înclină balanţa spre romani.

10