Sunteți pe pagina 1din 9

Universitatea de Ştiinţe Aplicate Weihenstephan, Suc.

Triesdorf
Curs Internaţional de Master în domeniul Management-ului agricol

Disciplina: Management-ul afacerii Lector

Modul
Baze economico-ştiinţifice
1

Obiective de studiu:
1. Posibilitatea de a folosi noţiunile şi de a diferenţia profitul
2. Privire de ansamblu asupra modalităţilor de raportare între diferite teme economice.
3. Cunoaşterea celor mai importante diferenţe definitorii între Unitate agricolă, Antreprenor şi
Gospodărie
4. Cunoaşterea celor mai importante forme şi elemente ale modelelor economice.

Cuprins:

1 Gospodărire – Lucruri generale despre obiective şi modalităţi de comportare 3


1.1 Dorinţe, nevoi, utilităţi, profit 3

1.2 Modalităţi de comportare 5

Principiul raţional 5
Principiul economic 5
Principul câştigului 5

2 Fermă, antreprenor, gospodărie 6


2.1 Mărimi de succes alese 6

3 Date generale în legătură cu teoria unei unităţi agricole 8


3.1 Elementele modelelor economice 8

3.2 Forma modelelor economice 9

3.3 Tipuri de modele normative şi pozitive 9


1 GOSPODĂRIRE – LUCRURI GENERALE DESPRE OBIECTIVE ŞI MODALITĂŢI DE COMPORTARE

1.1 Dorinţe, nevoi, utilităţi, profit

Obiectivele economice ale persoanelor rezultă din dorinţele şi nevoile acestora. De multe ori, nevoile lor sunt
mai mari decât posibilităţile pe care acestea le au din punct de vedere economic de a le satisface. Aspiraţiile
antreprenorului şi a angajaţilor săi sunt orientate spre realizarea, prin intermediul activităţii economice şi prin
comportamentul propriu, a unei contribuţii la satisfacerea dorinţelor materiale şi ideale.
În aproape toate culturile, o persoană, în special în familie, este preocupată întâi să-şi satisfacă nevoile
primare, de ex cele legate de hrană, locuinţă, îmbrăcăminte şi de acordarea unui timp scurt pentru
petrecerea timpului liber şi stabilirea de legături cu ceilalţi. Alte nevoi, de ex educaţia copiilor, construirea
capitalului material, asigurarea la bătrâneţe, statutul ocupat în societate şi o activitate care să implice un
efort fizic redus se înscriu pe o poziţie superioară pe scara preferinţelor.
Măsura în care un bun contribuie la îndeplinirea dorinţelor unei persoane sau a unei familii este definită ca
utilitate. Există dorinţe importante ( elemente ale utilităţii ) care nu pot fi satisfăcute cu bani, de aceea banii
nu pot folosi ca soluţie pentru utilităţi. Acest lucru duce, pe lângă problema subiectivităţii în analizarea unei
utilităţi, şi la apariţia dificultăţii dată de faptul că gradul de utilitate al anumitor bunuri nu poate fi măsurat cu
mărimi existente, ca de ex bani.
Într-o organizare industrială se încearcă rezolvarea acestor dificultăţi prin diferenţierea mai departe a
utilităţilor în utilităţi care nu pot fi evaluate în bani, ca de ex cele ce pot fi evaluate în timp liber şi legături
sociale, precum şi siguranţa alimentaţiei, şi utilităţi care pot fi măsurate cu ajutorul banilor.
Dacă se măreşte cu ajutorul activităţii economice disponibilitatea mijloacelor financiare sau circulante proprii,
se măreşte astfel şi profitul. Pentru un antreprenor, mărimea profitului realizat pe parcursul unui an economic
se calculează simplificat pe baza următoarelor formule:
a) Pe baza valorii bunurilor luate sub formă de produse sau bani pe parcursul unui an din exploataţie şi
b) Pe baza bunurilor „curate“ (capital propriu) obţinute suplimentar, calculate ca diferenţă între bunurile
de la sfârşitul şi începutul unui an economic.

Mărimea profitului obţinut într-un an economic (financiar) poate fi emisă exact pe baza următoarei formule
simplificate:
Valoare netă*) la sfârşitul anului financiar
– Valoare netă la începutul anului financiar
+ Extrageri (bani şi extrageri naturale)
– Depuneri de valoare netă din contribuţii private, de ex zestrea soţiei
= Profit
*) Valoare netă = bunuri totale minus bunuri care sunt finanţate din capital străin;
= capital propriu

Deoarece profitul este măsurabil în unităţi monetare, este foarte potrivit ca mărime pentru evaluarea
obiectivă a succesului economic. În modelele economice se consideră că singurul obiectiv economic este
maximizarea profitului (durabil). Se ia în considerare şi faptul că aspiraţia spre profit conduce în acelaşi timp
şi la maximizarea folosinţei totale în cea mai mare parte.
Această presupunere a maximizării profitului serveşte şi la simplificarea sistemelor economice complexe de
obiective şi este cu atât mai întâlnită cu cât un antreprenor este mai materialist. Această stabilire
unidimensională a obiectivelor omite din atenţie următoarele lucruri:

a) Cota-parte a profitului la utilitatea totală este cu atât mai mare cu cât numărul dorinţelor ce pot fi

Baze economico - ştiinţifice 2


b) satisfăcute cu bani este mai mare. Deoarece nu toate dorinţele sunt de natură materială şi bunurile
materiale pot fi doar limitat folosite, trebuie modificată corespunzător funcţia obiectiv normativă de
maximizare a profitului.

c) Diferenţierea simplă între profit şi celelalte forme ale utilităţii trece cu vederea faptul că între ambele
forme ale utilităţii există relaţii de substituţie ce îşi lasă amprenta subiectiv; de ex, dorinţa de a avea
timp liber este cu atât mai mare:
a) Cu cât salariul pentru munca suplimentară este mai mic şi
b) Cu cât este mai atractiv profitul (venitul) care ar proveni dintr-o muncă suplimentară.
O planificare a unităţii care neglijează legăturile dintre cele două tipuri de utilitate, ca de ex legătura
între estimarea timpului liber şi recompensarea muncii, nu se ia în considerare în calculul
rapoartelor.Extinderea utilităţii, ca scop de dezvoltare economică, are legătură de obicei cu faptul că
un consum mai mare al utilităţii în viitor implică un consum mai maire în prezent. Această renunţare
la utilitate poate fi făcută în prezent doar dacă utilitatea rezultanttă este mai mare în viitor decât în
prezent. Acest minim la utilizarea suplimentară în viitor este un procent din valoarea utilităţii din
prezent (= investiţie) care poate fi exprimat ca fiind timpul preferat de petrecut ăîn societate. Această
preferinţă de petrecere a timpului este o mărime subiectivă, un factor de reglare a comportamentului
pentru consumul şi economisirea subiectelor economice.
c) În unităţile agricole, menţinerea şi creşterea fertilităţii solului se măsoară cu o mare valoare locală.
Această poziţie a fermierilor trebuie sprijinită cu ajutorul unei planificări specifice locului a unităţii
respective. În condiţiile planificării de dezvoltare a unităţii, profitul durabil trebuie de aceea mărit şi
acest lucru nu este posibil pe termen scurt pentru fertilitatea naturală şi pentru ecologie. Luarea în
considerare a necesarului sau livrării de materie organică pentru necesarul sau surplusului de
substanţe nutritive din rotaţia culturilor este un ajutor suplimentar binevenit.
d) Profitul cuprinde modificările bunurilor sub formă materială sau financiară (mijloace băneşti) pe
parcursul unei perioade financiare. Din punct de vedere al experienţei, mijloacelor băneşti
disponibile pentru o perioadă scurtă li se acordă o mai mare importanţă decât creşterii valorii
materiale, valoare care oferă posibilităţi de consum suplimentare. Poate apare astfel o mare
diferenţă în sensul că un antreprenor trebuie să ramburseze mai repede dobînda pentru creditul
necesar achiziţionării unei maşini decît suma care este obţinută din folosirea maşinii, folosire care
produce câştiguri suplimentare; prin această dobândă, profitul său nu va fi influenţat, dar venitul ce
poate fi consumat va fi mai scăzut decît ar fi fost fără această investiţie creditată. Aceste probleme
apar în planificarea de dezvoltare a unităţii în momentul în care pe lângă profit apar ca criteriu de
evaluare şi veniturile consumabile sau indicatorii de lichiditate.
e) În planificarea unităţii se calculează pe baza valorilor medii pentru cantitate şi preţ. Creşterea
profitului în condiţii economice nesigure (destructurarea economică a pieţei, rate ridicate ale inflaţiei)
are legătură cu creşterea variantelor absolute sau relative ale profitului, astfel încât situaţiile de risc
sunt diferite. Aceste aspecte legate de risc nu pot fi neconsiderate în nici un caz în planificarea
unităţii.
Motivele enumerate pentru care sensul economic al maximizării profitului ca obiectiv economic sunt doar
cîteva exemple. Cu siguranţă, orice specialist poate enumera o mulţime de alte motive.
Economistul nu poate lucra fără ajutorul mărimilor obiective pentru măsurarea succesului, aşs cum este
profitul. Ca şi consultant economic sau responsabil pentru planificare, acesta trebuie să fie stimulat să
stabilească care alte forme ale utilităţii şi în ce cantitate pot fi folosite pentru fiecare sistem de valori. Se
poate ajunge pînă la modificarea condiţiilor din sistemul de valori care sunt condiţii de dezvoltare economică
de succes şi care trebuie să fie aplicate pentru consiliere.

Baze economico - ştiinţifice 3


1.2 Modalităţi de comportare

La descrierea obiectivelor, respectiv a maximelor, se stabileşte că cei interesaţi se comportă raţional şi iau
decizii bazate pe principii.
Pe lângă comportarea raţională, se iau în calcul şi următoarele modalităţi de comportare:

 Comportamente emoţionale
 Comportamente tradiţionale
 Comportamente întâmplătoare, neorientate
 Comportamente inconsistente.

Aceste forme de comportament sunt relevante în special pentru explicarea metodelor economice. Pentru
planificarea unităţii sau consilierea şefilor de fermă există o mulţime de motive pentru care metodele
raţionale de comportament trebuie să existe.
Şi raţionalitatea este un termen care trebuie să fie emis pentru următoarele explicaţii:

Principiul raţional
Ca un comportament bazat pe principiul raţional se înţelege un comportament regizat în toate domeniile.
Aceste acţiuni sunt marcate de consideraţiile economice şi tehnologice.

Principiul economic
Un comportament bazat pe prncipiul economic este un comportament raţional, dar este definit mai în detaliu;
se înţelege
fie: maximizarea utilităţii cu mijloacele existente
sau: obţinerea unei anumite utilităţi cu un consum minim de mijloace

Principul câştigului
Şi mai în detaliu este definit principiul câştigului. Un comportamnet bazat pe acest principiu apare atunci
când
fie: factorii de producţie proprii sunt folosiţi alături de factorii de producţie străini pentru
obţinerea unui profit (de preferat durabil) cât ma mare posibil;
sau: se urmăreşte obţinerea unui anumit profit cu cheltuieli cât mai reduse.

După stabilirea obiectivelor pe baza sistemelor de valori pentru fiecare comportament raţional în parte, se
poate diferenţia între raţionalismul substanţial şi cel formal.
O persoană raţională substanţial foloseşte căi de satisfacere a dorinţelor care sunt recunoscute ca
importante în toate sistemele sociale. În condiţii vest europene, acesta ar fi cazul de ex al profitului folosit ca
şi criteriu de evaluare a alternativelor comerciale.
Ca raţionament formal este cazul principiilor mai puţin importante din punct de vedere al sistemelor sociale.
De ex, un mic fermier se comportă raţional formal atunci când din livada sa obţine o recoltă importantă cu
cheltuieli reduse. Dacă acest comportament este substanşial raţional sau iraţional, depinde de fiecare
,odalitate în parte. Un sinucigaş îşi atinge obiectivul în anumite feluri, în funcţie de cât formal este
raţionamentul său.

Baze economico - ştiinţifice 4


În funcţie de cantitatea de modalităţi care se comportă obiectiv, se poate diferenţia între raţionalismul
subiectiv şi obiectiv. Un comportament subiectiv, dar nu obiectiv, este de ex când un fermier decide care
hibrid de porumb să cultive, deoarece el crede că sortimentul de porumb poate să îi aducă recolte mai mari,
deşi nu ştie cum să demonstreze contrariul; el trebuie să cunoască o alternativă comportamentală a cărei
evaluare să poată fi făcută.

Cunoştinţele Cunoştinţele Cunoştinţele


unui fermier unui fermier unui consultant
nepregătit pregătit

H1 H2 H3 H1 H2 H3 H1 H2 H3
H4 H5 H4 H5 H4 H5
H6 H7 H8 H6 H7 H8 H6 H7 H8
H9 H10 H9 H10 H9 H10

H1 pana la H10 = alternative de abordare


= mărimea cunoştinţelor
Raţionalismul subiectiv sau obiectiv poate fi cuplat cu raţionalismul substanţial sau formal, astfel încât să
existe patru forme diferite de comportament raţional:
Raţionalism

Raţionalism Raţionalism
formal substanţial

Raţionalism Raţionalism Raţionalism Raţionalism


obiectiv subiectiv obiectiv subiectiv

2 FERMĂ, ANTREPRENOR, GOSPODĂRIE

Unităţile agricole mai mici (antreprenori) aparţin de obicei o persoană sau grupă care face parte dintr-o
unitate economică.
În economia agricolă este de obicei util să se diferenţieze între termenii de fermă şi antreprenor. Acest lucru
este valabil în principal în cazul emiterii anumitor mărimi economice.

2.1 Mărimi de succes alese

Pe baza mărimilor de succes a unei unităţi (de ex veniturile unităţii, venituri brute, profit brut, câştig net,
diferenţa de venituri brute) ar trebui emise păreri despre eficienţa economico-tehnică a folosirii tuturor
factorilor de producţie. Nu se va ţine cont de proporţia de capital, respectiv bunuri proprii sau străine folosite.

Baze economico - ştiinţifice 5


Din acest motiv, taxele („taxele de împrumut”) rămân pentru folosirea capitalului sau terenului străin (bunuri
sub forma terenului sau capitalului pentru finanţarea terenului sau bunurilor deţinute), deci arendă şi
dobândă plătită, şi sumele provenite din împrumutarea acestor factori, adică arenda şi dobânda ăncasate,
trebuie luate în considerare la calcularea profitului unităţii. Această calculare a profitului unităţii se bazează
pe o unitate economică fictivă „fără taxe şi impozite pe tern”, iar mărimile de succes sunt în acelaşi timp o
mărime care măsoară eficienţa economico-tehnică a unei anumite cantităţi dintr-un factor de producţie , iar
diferenţele de eficienţă care pot apăra nu trebuie luate în calcul. Mărimile de succes emise sunt aşadar
potrivite pentru compararea unităţilor, comparare care are ca scop emiterea influenţei factorilor asupra
eficienţei tehnico-economice.
Veniturile unităţii sunt importante, deoarece asigură remunerarea tuturor factorilor de producţie folosiţi
(capital total, forţă de muncă totală şi activitate antreprenorială) şi arată în acelaşi timp contribuţia unităţii la
economia ţării.
Un antreprenor agricol poate fi format din una sau mai multe ferme. Antreprenorul conţine mereu finanţarea
totală pentru fermele din care este compus. Aşadar, pentru antreprenor poate fi emis un bilanţ total, lucru
care nu este posibil pentru o fermă.
La cumpărarea a cinci tractoare pentru cinci ferme ale unui antreprenor nu se poate stabili de ex căror ferme
li se pot administra cele două tractoare cumpărate cu ajutorul unui credit; în bilanţul antreprenorului se va
vedea că valoarea activelor a crescut cu valoarea celor cinci tractoare, iar valoarea capitalului străin a
crescut cu valoarea de achiziţie a celor două tractoare. Este clar că trebuie să se faca diferenţierea între
factorii de producţie proprii şi cei împrumutaţi. Această diferenţiere între capitalul propriu şi cel împrumutat,
respectiv între pământ propriu şi cel luat în arendă, este necesară pentru emiterea mărimilor de succes. De
aceea este posibil ca, la nivel de unitate, să se realizeze aceste diferenţe. La emiterea remunerării factorilor
proprii de producţie (forţa de muncă familială, capital propriu şi activitate antreprenorială), trebuiesc luate în
considerare şi costurile impuse ca de ex dobânda şi arenda pentru pământ, astfel încât mărimile de succes
ale antreprenorului (profit, câştig din dobândă pentru capitalul propriu, eficienţa muncii şi profitul
antreprenorial) să exprime şi remunerarea factorilor de producţie proprii investiţi. Aceste mărimi de succes
folosesc mai departe la evaluarea alternativelor de dezvoltare a unităţii din punct de vedere al unităţii
agricole.
Contrar mărimilor de success ale fermei, mărimile de success ale antreprenorului nu se referă la eficienţa
economico-tehnică a utilizării factorilor de producţie folosiţi, ci mai mult la eficienţa economică a utilizării
factorilor de producţie proprii (capital propriu, forţa de muncă familială şi activitate antreprenorială).
Gospodăria este din punct de vedere agricol diferită de fermă şi antreprenor. Aceste gospodării au la
dispoziţie factori de producţie şi decid asupra folosirii lor. Ca o regulă, membrii gospodăriei sau a asociaţiei
de gospodării decid maximizarea utilităţii pentru gospodărie prin intermediul factorilor de producţie capital şi
forţă de muncă, eventual pământ luat în arenda sau capital împrumutat.

Baze economico - ştiinţifice 6


L Relaţii posibile între gospodării, antreprenori şi ferme

P
Gospodarie Gospodarie Gospodarie

A B C

Antreprenor Antreprenor Antreprenor


1 2 3

Antreprenor
4
U
G
U Ferma Ferma Ferma Ferma
A
Z
Z
L
U
L
Z Ferma
Ferma vecina

B
B
R
L
S
o
B
Z
G 3 DATE GENERALE ÎN LEGĂTURĂ CU TEORIA UNEI UNITĂŢI AGRICOLE
R
L
F
R
Z Un sistem în care nu există contradicţii în privinţa declaraţiilor prin intermediul legăturilor este înţeles în
lumea reală ca o teorie. Teoriile provin de obicei din faptul că ipotezele sunt emise şi apoi verificate în
realitate. În general, o teorie (ipoteză) este acceptată până când este contrazisă.
În teoria unităţii agricole, sunt folosite modele ca ajutor. Un model descrie o ilustrare simplificată a adevărului
şi de aceea este un ajutor pentru reprezentarea clară şi înţelegerea proceselor complicate.
Cunoscutul economist GUNNAR MYRDAL, care din cauza folosirii greşite repetate a modelului era împotriva
acestuia, a spus despre aceste modele:
Din moment ce gândirea obişnuită apelează adesea la metode simple şi
explicaţii unicazuale şi doar rareori atinge sisteme complexe de relaţii, gîndirea
exemplară poate servi ca şi terapie a gândului, ce relaxează muşchii încordaţi ai
intelectului, demonstrând falsitatea şi neîncrederea totală în generalizări.
(Myrdal, G.: Asian Drama, Vol.III, Massachusetts 1969, S.1962)

3.1 Elementele modelelor economice

Modelele economice au de obicei 3 elemente:

a) Modele comportamentale:stabilirea obiectivelor care pot fi maximizate (de ex profit, timp liber, etc)
 stabilirea obiectivelor care trebuie îndeplinite într-un timp minim.
 alte delimitări, care rezultă din comportament

b) Date: mărimi care trebuiesc văzute ca existente (deja date)

Baze economico - ştiinţifice 7


c) Variabile: mărimi care vor fi emise în model:
 variabile endogene
 variabile exogene

Funcţia-obiectiv poate să fie maximizată sau minimizată, ceea ce înseamnă că fie cheltuielile vor fi
minimizate, fie profitul va fi maximizat. Funcţiile obiectiv multiple pot fi luate în considerare doar când pot fi
reduse la o singura funcţie obiectiv cu ajutorul factorilor Wichtungsfaktoren. Totuşi, este posibil ca modelele
comportamenale să fie considerate limitări pentru producţie.
Disponibilitatea factorilor de producţie respectiv a capacităţii de producţie, precum şi legăturile cantitative
între necesarul de factori de producţie şi valoarea funcţiei obiectiv vor fi descrise pe baza datelor.
Variabilele endogene ale unui model sunt de ex procesele de producţie şi activităţile de cumpărare.
Deoarece nivelul de dezvoltare este un rezultat al calculului modelar, acestea sunt definite şi ca variabile
dependente. Cand se cunoaşte nivelul de dezvoltare al variabilelor endogene, rezultatul calculului modelar
poate fi folosit în practică. Pe lângă nivelul de dezvoltare, modelele economicometrice pun la dispoziţie multe
alte rezultate care sunt foarte folositoare pentru analizele economice.
Variabilele exogene sunt variabile în cadrul sistemului superior, dar exprimă date pentru sistemul optimal. De
ex, subvenţiile pentru mijloacele de producţie sunt variabile pentru Guvernare, dar pentru fermier reprezintă
o dată.

3.2 Forma modelelor economice

Pentru modele există trei forme:


a) Forma verbală: relaţiile economice sunt descrise cu ajutorul cuvintelor;
b) Forma grafică: relaţiile economice vor fi descrise de ex cu ajutorul sistemelor de
coordonate (funcţia de producţie);
c) Forma algebrică: relaţiile economice vor fi descrise cu ajutorul sistemelor matematice.
Diferite forme ale modelelor economice sunt descrise şi pe baza exemplelor practice în următoarele module.

3.3 Tipuri de modele normative şi pozitive

În cadrul modelelor econometrice, se disting două forme:

 Modele normative

 Modele pozitive

În cazul modelelor normative, de obicei funcţia obiectiv, ca de ex maximizarea profitului, este considerată
normă. Modelul serveşte la găsirea cărei organizării a antreprenorului se poate obţine cel mai mare profit.
Dacă funcţia obiectiv scade în comparaţie cu normele, atunci scade şi dezvoltarea efectivă a antrepenorului
din rezultatul modelului. Modelele normative pot servi doar în cazul în care trebuie stabilită organizarea
antreprenorului la care se înregistrează profitul maxim. Pe baza unui model normativ nu se stabileşte ce va
fi, ci ce ar trebui să fie.
În cazul modelelor pozitive, se încearcă cel puţin asimilarea funcţiilor obiectiv existente şi proceselor
factorilor de decizie, precum şi a altor persoane implicate în formularea modelelor. Un model pozitiv
îndeplineşte scopul prevederii dezvoltării efective.

Baze economico - ştiinţifice 8


Deşi atât modelele normative cât şi cele pozitive au aceeaşi structură şi au nevoie de aceleaşi date,
consumul de timp pentru colectarea datelor este mai scăzut în cazul modelelor normative, deoarece funcţia
obiectiv deja există conform unei norme şi cauzează colectarea datelor necesare. Dacă un model este mai
mult normativ sau mai mult pozitiv, acest lucru va fi stabilit pe baza proceselor din cadrul băncii de date şi a
folosirii acesteia în modelul respectiv.
În practica planificării se încearcă adesea reducerea caracterului pur normativ al modelelor, astfel încât
restricţiile procedurale să poată fi luate în considerare, respectiv să se gasească „Planul optim“ dintre mai
multe planuri, conform mai multor criterii.

Baze economico - ştiinţifice 9