Particularitățile de construcție a personajului Andrei Pietraru din piesa ,,Suflete

tari” de Camil Petrescu

Repere:

-prezentarea statutului social, psihologic, moral, etc. Al personajului, prin raportare la conflictul
dramei;

-evidențierea unei trăsături a personajului ales prin două scene/situații/citate comentate:

-ilustrarea a patru elemente de structură și de compoziție semnificative pentru realizarea

personajului (acțiune, conflict, modalități de caracterizare, indicații scenice, limbajul personajului, etc.);

-susținerea propriei opinii despre modul în care o idee sau tema textului se reflectă în construcția
personajului.

 „Suflete tari'' este o drama de idei alcatuita din trei acte insumand douazeci si sase de
scene, jucata in 1922, la Teatrul National din Bucuresti.

Drama este o specie a genului dramatic, în proză sau în versuri care dezvoltă un conflict puternic
între date contradictorii ale realității și care are un fir grav îndemnând la meditație.

Drama de idei este un tip e dramă, în care se prezintă înfruntarea între idei, șuând aspect de
dezbatere.

Acțiunea piesei se petrece în anul 1913, în casa lui Matei Boiu-Dorcani, descendent al unei vechi
familii boierești. Andrei Pietraru, ,,un tânăr ca de treizeci de ani”, personajul principal al dramei, este
tipul intelectualului stăpânit de o mare neliniște existențială. O iubește de șase ani, fără speranță, pe
Ioana, fiica lui Matei. Deși făcuse studii strălucite de istorie, Andrei eșuase inexplicabil, pentru colegii de
generație, ca bibliotecar-arhivar al familiei Boiu, ocupându-se de clasificarea unor documente vechi.
Refuzase chiar și o căsătorie extrem de avantajoasă, uimindu-l pe pragmaticul Saru-Sinești, care nu
poate accepta că ”dragostea în stare pură este un motiv cu adevărat serios ca să refuzi o asemenea
partidă.”

,,Suflete tari” se anunță astfel de la început o dramă a autoiluzionării, tema centrală în teatrul lui
Camil Petrescu. Este și o dramă a iubirii absolute, scrisă ca replică la romanul lui Stendhal, ,,Roșu și
Negru”.

Se află față în față două lumi, Realia și Utopia. Prima aparține indivizilor de tipul cinicului, dar și
lucidului, cea de-a doua, a lui Andrei Pietraru, ideilor pure, în care ,,mecanismul acțiunii e în conștiință”,
fapt accentuat și de prezența cărților ce domină scena, căci o mare parte a acțiunii se desfășoară în
spațiul bibliotecii, devenită ea însăși ,,personaj”.

Titlul evidențiază caracterele puternice ale celor 2 personaje principale, Andrei Pietraru și Ioana
Boiu, simbolizând o confruntare a orgoliilor.

În operă există un conflict interior: drama de conștiință a lui Andrei Pietraru ce provine din
conflictul dintre idealul său de iubire și concretul existenței și mai multe conflicte exterioare:între
protagoniști, conflict marcat e o dublă natura socială și psihologică, dar și între Andrei și boierul Matei
Boiu-Dorcani, importante pentru realizarea personajului. Există și un conflict psihologic, ce cosntă în
înfrunarea orgoliior celor două ,,suflete tari”, Andrei și Ioana.

Caracterizat direct, prin didascalii reies frământările interioare ale protagonistului ,,(are o figură
obosită, de om mistuit de o frământată viață interioară. Fire bolnăvicios de impresionabilă, când prea
timidă, când excesiv de violentă)”. Caracterizarea directă reiese din fapte, vorbe, gesturi și relația cu
celelalte personaje, ce evidențiază trăsături esențiale ale eroului precum nesiguramța, nervozitate și
influențabilitatea ,,Da! Domnișoară! Vă promit! Veți avea toată liniștea din partea mea! Toată liniștea,
Credeți-mă că regret și eu nesocotința de adineauri”, dar și impulsivitatea, hotărârea, orgoliul ,,Știi
dumneata cine e ridicol dintre noi doi, domnișoară? Ei bine, dumneata ești ,,bine crescută, cultă,
manierată”, iar eu sunt aici, adevărat ca viața însăși. Eu trăiesc, fie și fără să-mi dau seama, literatura...
dar dumneata literaturezi viața!”. Acesta, de asemenea, se autocaracterizează ca fiind ,,un prinț
adevărat al sacrificiului și devotamentului”.

O secvență semnificativă pentru construcția personajului este cea din actul II, scena III, în care
Andrei își propune o soluție extremă și promite că se va sinucide dacă până la miezul nopții nu va reuși
să sărute mâna femeii iubite. Andrei îi va mărturisi Ioanei sentimentele tăinuite foarte mult timp, iar
orgoliul acesteia se va confrunta cu mândria protagonistului ,,Îmi dau seama de un singur lucru. Că aici e
o luptă pe viață și moarte și că ar fi o farsă neagră de cioclu să fiu eu cel învins.”. Confruntarea celor doi
se încheie cu victoria lui Andrei , care învinge trufia Ioanei, și îi câștigă iubirea și prețuirea.

O altă secvență semnificativă pentru construcția personajului este scena în care Andrei o sărută pe
Elena, fata din casă, fiind suprinși de Ioana, care se crede înșelată și îl numește pe Andrei ,,suflet de
slugă” și ,,vânător e zestre”. Pentru a dovedi că o iubește cu adevărat pe Ioana, Andrei încearcă să se
sinucidă, dar reușește doar să se rănească. Tentativa de sinucidere are o semnificație sombolică,
suprimarea iluziei iubirii și ăntoarcerea la viața reală ,, Pe dumneata te-am ucis în mine...Ești
moartă...mai moartă decât dacă n-ai fi existat niciodată”. Mărturisirea lui finală echivalează cu
conștiientizarea imposibilității existenței iubirii absolute.

În concluzie, Andrei Pietraru este o persoana ambițioasă, care prin perseverență reușește să
cucerească inima femeii iubite, dar pe care orgoliul și o neînțelegere măruntă îl fac să realizeze că
iubirea reprezintă doar o iluzie.