I.

4 ELEMENTE MORFOLOGICE DE BAZĂ ALE DINŢILOR UMANI PERMANENŢI

Fiecare dinte uman se compune din două elemente morfologice de bază: coroana dentară şi rădăcina
dentară.

COROANA DENTARĂ:-este componenta dintelui vizibilă în cavitatea bucală (extraalveolară) şi este

acoperită de smalţul dentar.

RĂDĂCINA DENTARĂ:-este componenta intraalveolară a dintelui şi este acoperită de cement.

COLETUL DENTAR:- este linia de demarcaţie dintre cele două componente ale dintelui şi are un traiect
sinuos.

COROANA DENTARĂ:-are doua extremităţi:-una liberă ( margine incizală pentru dinţii frontali sau
suprafaţă ocluzală pentru dinţii laterali).

-una inferioară reprezentată de coletul dentar.

-la dintele implantat în alveolă, partea vizibilă în cavitatea bucală se numeşte

coroană clinică.

În funcţie de locul inserţiei gingivale, între coroana clinică şi coroana anatomică pot exista trei
tipuri de relaţii:

-coroana clinică=coroana anatomică--atunci cînd inserţia gingiei este la nivelul coletului.

-coroana clinică este mai mare decît coroana anatomică: atunci cînd inserţia gingivală este
retrasă spre apex

-coroana clinică este mai mică decît coroana anatomică: atunci cînd inserţia gingiei este mai
înaltă decît coletul dintelui.

Forma coroanelor dentare este asemănătoare cu cea a unor corpuri geometrice: piramide
pentru dinţii frontali şi prisme pentru dinţii laterali.

Fiecare coroană dentară prezintă mai multe feţe care sunt denumite după orientarea pe care o
au:

1.Faţa VESTIBULARĂ: -este acea faţă a dintelui care vine în contact cu buzele (caz în care mai este
denumită şi faţă labială) sau cu obrajii ( caz în care este denumită faţă jugală)

2.Faţa ORALĂ -este acea faţă a dintelui care este orientată spre interiorul cavităţii bucale.La dinţii
superiori ea este orientată spre bolta palatină, motiv pentru care este denumită şi faţă palatinală. La
dinţii inferiori este orientată spre limba, motiv pentru care este denumită şi faţă linguală.
3.Feţele PROXIMALE :-sunt acele feţe ale dintelui care privesc spre dinţii vecinii (sunt în număr de două).
Faţa orientată spre mezial (spre linia mediană) este denumită faţă mezială. Faţa orientată spre înapoi
(spre distal) este denumită faţă distală.

4.Faţa OCLUZALĂ:-este reprezentată de extremitatea liberă a dintelui. În cazul dinţilor frontali există
doar o muchie denumită margine incizală care are rol în tăierea alimentelor. În cazul dinţilor laterali
avem de-a face cu o suprafaţă, denumită suprafaţă ocluzală care are rol în masticaţia alimentelor
(măcinarea lor), motiv pentru care mai este denumită şi suprafaţă triturantă.

I.5 REPERE LA NIVELUL DINŢILOR

Pentru a putea localiza cât mai precis elementele morfologice ale dinţilor (pe care le vom studia în
capitolele următoare) vom diviza atât partea coronară cât şi cea radiculară după cum urmează:

1.PARTEA CORONARĂ:

a).în sens mezio-distal: coroana va fi împărţită în trei: 1/3 mezială, 1/3 mijlocie şi 1/3 distală.

b).în sens vertical (cervico-incizal): coroana va fi împărţită tot în trei: 1/3 ocluzală ( sau incizală în
cazul dinţilor frontali), 1/3 medie şi 1/3 cervicală.
2.PARTEA RADICULARĂ: va fi împărţită în sens vertical (axial) tot în trei: 1/3 cervicală, 1/3 medie şi 1/3
apicală.

I.6 ELEMENTE DE RELIEF CORONAR COMUNE DINŢILOR UMANI PERMANENŢI

1.LOBUL DENTAR: -reprezintă unitatea embriologică din care s-a format coroana dentară. Mai este
denumit şi tubercul dentar. Dinţii frontali prezintă 3 lobi vestibulari şi 1 lob oral, mai redus ca dimensiuni
şi care este denumit cingulum. La dinţii laterali lobul dentar are o formă caracteristică, piramidală, cu
mai multe feţe (versante), creste (muchii), şanţuri şi un vârf denumit cuspid.

2.CUSPIDUL: este extremitatea liberă a unui lob dentar. Cuspizii sunt proeminenţe piramidale ce se
proiectează pe suprafeţele ocluzale ale dinţilor laterali şi pe marginea incizală a caninilor. Numărul şi
situarea cuspizilor este diferită de la un grup dentar la altul:

-dinţi monocuspidaţi -caninii

-dinţi bicuspidaţi:- premolarii

-dinţi pluricuspidaţi:- molarii.

În funcţie de poziţia lor pe suprafeţele ocluzale, cuspizii pot fi vestibulari şi orali (V si O), meziali
(M) şi distali (D). Pentru nominalizarea şi precizarea poziţiei cuspizilor este necesară combinarea
termenilor de V sau O cu M sau D. De exemplu, primul molar superior are 4 cuspizi: doi V şi doi P care se
denumesc astfel: M-V, D-V, D-P, M-P.

3.TUBERCULII DENTARI: -sunt formaţiuni mamelonate ce apar pe feţele V şi P ale molarilor ( atât
temporari cât şi permanenţi). Ei reprezintă muguri dentari reduşi în cursul filogenezei, apariţia lor având
semnificaţia unor fenomene atavice. Se deosebesc de cuspizi prin formă, volum, dimensiune. Ei nu
ajung niciodată să atingă planul de ocluzie. Cei mai frevent întâlniţi tuberculi sunt:

-tuberculul lui Carabelli: -pe faţa palatinală a primului molar superior permanent.

-tuberculul lui Bolk:-pe faţa vestibulară a celui de-al doilea molar inferior

-tuberculul lui Zuckerkandel: -pe faţa vestibulară a celui de-al doilea molar temporar.
4.CRESTELE DE SMALŢ:-sunt proeminenţe de smalţ alungite, situate pe suprafeţele ocluzale ale dinţilor.
Există mai multe tipuri de creste:

A.Crestele marginale: - sunt proeminenţe liniare care se pot observa pe feţele orale ale dinţilor
frontali şi la extremităţile M şi D ale suprafeţelor ocluzale ale dinţilor laterali. Ele delimitează spre M şi
D atât feţele orale ale dinţilor frontali cât şi feţele ocluzale ale dinţilor laterali.

B.Creste cuspidiene: - aparţin cuspizilor şi sunt de două tipuri:

1.creste sagitale (orientate în sens M-D): -delimitează spre V şi O suprafeţele ocluzale.

Aceste creste prezintă două pante (una M şi una D) dispuse angulat cu deschiderea spre colet.

2.creste ocluzo-vestibulare (pentru cuspizii V) şi ocluzo-orale (pentru cuspizii orali).

Aceste creste pornesc de pe versantul ocluzal al cuspidului, intersectează creasta sagitală la
vârful cuspidului şi se termină pierdut pe versantul vestibular, respectiv oral al cuspidului. Aceste creste
sunt alcătuite din două segmente:

-unul ocluzal = creasta esenţială- care împarte versantul ocluzal al cuspidului în două
pante M şi D.

-unul vestibular ( respectiv oral).

C.Creste ocluzale: -rezultă din succesiunea segmentelor ocluzale ale crestelor ocluzo-vestibulare
cu cele ale crestelor ocluzo-orale. Aceste creste pot fi transversale sau oblice.

-crestele transversale: -sunt dispuse în sens V-O fiind perpendiculare pe crestele

sagitale. Ele se formează prin continuitatea a două creste esenţiale a doi cuspizi situaţi faţă în faţă.

-creste oblice: -unesc doi cuspizi diametrali opuşi (la dinţii superiori cuspidul M-P cu cel
D-V). Aceste creste sunt prezente pe feţele ocluzale ale primilor doi molari superiori.

-creste accesorii: sunt dispuse de o parte şi de alta a crestelor esenţiale. În general, fiecare
cuspid al dinţilor laterali are două creste accesorii.