Tuturor celor din jurul vostru oferiti-le

ajutor necesar, sfatul vostru bun,

indrumare si protectie celor mai tineri
decat voi atat cat va sta in puteri, dar
nu uitati niciodata, cel mai important
este sa le oferiti spatiu, spatiu ca ei sa
existe, sa fie ceea ce sunt, ce aleg sa
fie. Copii vostri vin pe aceasta lume
prin intermediul vostru, dar nu uitati, ei
nu sunt niciodata „ai vostri”. Credinta
ca eu stiu ce el cel mai bine pentru
copilul meu, pentru prietenul, fratele,
sotul sau sotia, teoria ca „eu stiu ce e
cel mai bine pentru tine” poate fi
valabila doar in cazul cand subiectii
sunt foarte mici, dar pe masura ce
cresc, sunt mai mari, aceasta teorie e
fara de valoare.
Cu cat aveti mai multe asteptari de la
modul in care ar trebui sa decurga viata
celor din jurul nostru, cu atat va situati
mai mult in mintea de tip destructiv, in
loc sa fiti prezenti cu adevarat in viata
lor pentru ei. Orice am face, pana la
urma fiecare va face ce simte sa faca,
indiverent daca e bine sau nu. Pana la
urma fiecare om va face greseli si va
lua contact cu suferinta, asa cum se
intampla cu absolut toti oamenii. De
fapt, acestea ar putea fi greseli doar din
punctul vostru de vedere. Ceea ce este
pentru voi o greseala poate fi exact
experianta necesara celor din jurul
vostru si pe care incercati sa ii
„protejati”. Mai bine oferiti-le ajutorul
real si indrumare sincera si intelegeti ca
uneori este absolut necesar ca cei din
jurul nostru sa treaca prin experienta
suferintei pentru a percepe realitatea
alegerii facute. Suferinta accesata prin
experienta alegerilor facute face parte
din evolutia umana. Suferinta poate
veni ca o consecinta a proprilor greseli
dar intotdeauna va aduce ceva nou in
evolutia omului.
Poate ca ar fi frumos daca nu am mai
trece prin suferinta, dar oare fara ea am
percepe realitatea cu adevarat? Daca
aceasta stare nu ar exista nu am mai
putea deveni fiinte umane adevarate si
am ramane doar o forma vie,
superficiala, plastica, macabra, ce se
identifica la infinit cu forme exterioare
si lucruri puerile.
Suferinta poate impinge omul spre
profunzimile fiintei. Paradoxul consta
in faptul ca suferinta este provocata de
identificarea cu forma si tot ea
erodeaza identificarea cu forma. Marea
parte din ea este provocata de Ego, dar
in final suferinta distruge egoul –
numai ca acest lucru nu se intampla
real pana cand nu suferiti in mod
profund constient.
Omenirea este menita sa transceada
suferinta, dar nu in felul in care crede
egoul. Una din numeroasele
presupuneri eronate ale egoului, unul
dintre numeroasele sale ganduri
amagitoare este ca „n-ar trebui sa
sufar”. Uneori, gandul este transferat
asupra cuiva drag, apropiat. „Copilul,
prietena, iubita, fratele, etc. nu ar trebui
sa sufere” si chiar acest tip de credinta
este cea care se afla la radacina
suferintei. Suferinta are un scop nobil:
evolutia constiintei si arderea egoului.
Cata vreme opunem rezistenta
suferintei, procesul va fi unul lent, caci
rezistenta are drept rezultat si mai mult
ego de depasit. Insa cand accepti
suferinta (si cand spun accepti spun
detasare constienta) se produce o
accelerare a intregului proces, datorita
faptului ca suferiti in mod constient si
nu superficial, emotiv.
Puteti accepta suferinta in numele
vostru sau o puteti accepta in numele
altcuiva, in miezul suferintei
constiente, reale, se afla deja
transmutarea. Focul suferintei devine
lumina constiintei.
Egoul spune: ” N-ar trebui sa sufar”,
iar gandul va provoaca continuu tot
mai multa si mai multa suferinta. Este
o deformare a adevarului, iar acesta
este intotdeauna paradoxal. Adevarul
este acela ca trebuie sa acceptati cu
detasare, constient, suferinta, tocmai
pentru a o transcede.
( Eckhart Tolle)