3.

Politica de preţ a entităților economice

3.1. Esența şi rolul politicii de preț
3.2. Obiectivele politicii de preţ
3.3. Factorii ce influenţează nivelul şi evoluția în dinamică a preţurilor

3.1. Esența şi rolul politicii de preț

Se consideră că una din componentele principale a politicii financiare a entităţii

economice este politica de preț pe care aceasta o promovează. Fără o politică de preţ bine
concepută şi argumentată corespunzător ar fi imposibile şi alte componente ale politicii
financiare ale entităţii: politica investiţională, politica de dividend, politica fiscală, politice
gestiunii activelor, politica gestiunii creanţelor, politica de îndatorare, politica de contabilitate.
Politica de preţuri este coordonată şi subordonată realizării obiectivelor strategice,
stabilite prin politica financiară a entităţii și constituie una din pîrghiile managerilor financiari de
a maximiza valoarea de piață a acesteia. Politica de preț facilitează determinarea prețului prin
identificarea și limitarea posibilelor alternative decizionale, oferă direcțiile generale ce stau la
baza formulării obiectivelor de preț și care vor conduce deciziile implicate în realizarea acestora.
Rațiunea elaborării politicii de preț este de a asigura coerență tuturor deciziilor strategice și
tactice.
Politica de preţ cuprinde un ansamblu corelat de principii, norme, măsuri şi metode și
tactici concrete, prin care, o firmă, prin intermediul prețurilor, urmărește realizarea obiective
specifice anumitor perioade.
Politica de preţ poate fi elaborată separat pentru un produs, dar şi pentru grupuri de
produse. Aceasta poate viza:
 Stabilirea preţurilor la produsele noi;
 Iniţierea unor acţiuni de ajustare a preţurilor în raport cu concurenţa, dar şi în raport
cu modificările conjuncturale;
 Cuantificarea implicaţiilor psihologice ale preţului ş.a.
Politica de preţ trebuie să indice;
 Piaţa ţintă;
 Obiectivele ce urmează a realizate prin politica de preţ promovată;
 Poziţionarea dorită la nivelul pieţei ţintă;
 Semnificaţia preţului pe piaţa ţintă;
 Gradul de flexibilitate în stabilirea preţului;
 Modul în care va fi gestionată reacţia concurenţei ş.a.
Politica de preţ promovată de către o entitate depinde de un şir de factori cum ar fi:
 natura şi nivelul concurenţei;
  numărul competitorilor din cadrul pieţei;
 măsura în care statul se implică în mecanismul formării preţului pe piaţă;
 gradul de concentrare a relaţiilor de piaţă;
 preţurile şi structura consumatorilor;
 existenţa de reglementări legislative;
 puterea de cumpărare ş.a.
3.2. Obiectivele politicii de preţ

Prin politica de preț adoptată, entitățile economice urmăresc atingerea anumitor

obiective. În general, prin obiectiv se are în vedere stabilirea finalităţii unei acţiuni, care poate fi
apreciată în aspect cantitativ şi calitativ şi poate fi atinsă într-o anumită perioadă de timp.
Pe termen lung, obiectivele politicii de preț vizează, de regulă, maximizarea profitului și
consolidarea poziției pe piață a întreprinderii. Pe termen scurt, orice problemă actuală, ce ține de
satisfacerea nevoilor consumatorilor, atragerea de noi consumatori, maximizarea vînzărilor etc.
poate deveni un obiectiv de moment.
În literatura de specialitate remarcăm mai multe opinii privind obiectivele politicii de
preț, cele mai frecvent întâlnite fiind (figura 3.1):
 obiective legate de profit;
 obiective ce vizează volumul vînzărilor;
 obiective legate de concurență
 obiective de formare a unei imagini a produsului/serviciului și a entității pe piață;

Obiective ale politicii de preţ

 Maximizarea profitului;
 Creşterea sau menţinerea ratei
obiective legate de profit profitului;
 Minimizarea pierderilor

 Maximizarea volumul vînzărilor;

 Creşterea cotei de piaţă;
obiective ce vizează volumul vînzărilor
 Asigurarea unui anumit volum al
vînzărilor ş.a.

obiective legate de concurență  Supravieţuire (menţinere) pe piaţă;

 Descurajarea concurenţilor
 Menţinerea unui preţ stabil;
 Evitarea concurenţei etc.
obiective ce vizează formarea unei
imagini a produsului pe piaţă

 Creşterea/menţinerea lichidităţii;
obiective financiare  Obţinerea unei anumite rate de
recuperare a investiţiilor;

Figura 3.1 Obiective ale politicii de preţ ale entităţii economice.

2
 Obiectivele legate de profit îşi stabilesc entităţile care urmăresc realizarea de rezultate
financiare imediate. Acestea pot viza: a) maximizarea profitului b) obținerea unui nivel
satisfăcător al profitabilității sau c) minimizarea pierderilor;
a) maximizarea profitului – presupune obţinerea unui profit curent cît mai înalt posibil. O
astfel de startegie poate aplica firma activează pe o piață cu cerere inelastică. De regulă,
care este caracteristică produselor și serviciilor scumpe, fiind vorba de un segment redus
de consumatori, dar cu mare putere de cumpărare. În stabilirea unui asemenea obiectiv
este necesară o evaluare atentă a cererii, a costurilor şi a concurenţei.
Un asemenea obiectiv urmăresc, mai ales firmele care ies pe piață cu un produs nou,
dorind să-şi recupereze investiţia într-o perioadă cît mai scurtă, realizînd pe această cale
un indice favorabil de randament al investiţiilor şi asigură lichidităţile necesare activităţii.
Pînă cînd pe piața acestui vor apărea noi ofertanți, firma se află în postura de monopol şi
poate stabili un preţ de smîntînire.
Un asemenea obiectiv și-l poate propune și o companie, care riscă să fie înghițită. Pentru
a-i convinge pe acționari, dar și pe concurenți de puterea sa pe piață se iau decizii de
creştere rapidă a profitului, mai ales prin majorarea prețurilor. Aceasta este o strategie pe
termen scurt, la care se renunță, îndată ce pericolul a trecut.
Maximizarea profitului ca obiectiv trebuie să fie clar definit în timp, deoarece
maximizarea profitului curent este un obiectiv pe termen scurt, întrucît profituri înalte se
obţin prin preţuri înalte, iar menţinerea un timp îndelungat a preţului la un nivel înalt este
un risc pentru entitate.
Necătînd la faptul că maximizarea profitului este unul din cele mai tentante obiective
urmărite de orice companie, acesta prezintă dezavantaje deoarece neglijează rezultatele
financiare ulterioare. De aceea, cele mai deseori, companiile preocupate de viitorul lor
preferă obiectivul de obținere a profiturilor satisfăcătoare stabile o perioadă cît mai
îndelungată în detrimentul unor profituri maximale pe termen scurt. În acest caz se
planifică un anumit nivel al profitabilității, care să-i satisfacă și pe acționari prin
dividendele obținute și pe manageri, care trebuie să găsească soluțiile în vederea obținerii
nivelului propus de profitabilitate. Acest obiectiv vizează maximizarea profitului pe
termen mediu şi lung.
Un asemenea obiectiv şi-l pot propune entităţi care practică preţuri relativ scăzute şi
dispun de un avantaj concurenţial bazat pe costuri, dar şi cele care practică preţuri relativ
înalte, cum este cazul mărcilor de prestigiu, la care preţul are un rol activ în susţinerea
poziţionării lor pe piaţă.

3
 Minimizarea pierderilor devine un obiectiv pe termen scurt al firmelor care deși suportă
pierderi, totuși prin preț obțin venituri sufiente pentru acoperirea integrală a costului unitar
variabil și a unei cote din costurile fixe.
O entitate economică poate urmări obiective legate de vînzări în cazurile:
a) cînd se poate obține o creștere a profitului prin deținerea controlului pieței;
b) cînd firma dispune de capacități de producție neutilizate și poate majora volumul produselor,
contribuind astfel la majorarea profitului obținut.
Aceste obiective sunt:
a) maximizarea volumului vînzărilor;
b) asigurarea unui anumit volum al vînzărilor;
c) creșterea cotei de piață.
Maximizarea volumului de vînzări este un obiectiv pe termen scurt, care va da rezultate
numai, dacă cererea acestui bun/serviciu este elastică în funcție de preț. Totodată, trebuie să se
sia în considerație faptul că pentru multe bunuri există un nivel de saturație, iar prețul trebuie
corelat și cu calitatea. Un asemenea obiectiv pot stabili companiile mari, care vor fi capabile să
pună pe piață suficiente produse ca să satisfacă cererea existentă.
Firmele pot urmări un obiectiv de creștere a cotei de piață prin stabilirea unui preț mai
redus al prețului. Un asemenea obiectiv pot urmări și firmele noi, care doresc să se instaleze pe o
piață concurențială, stabilind un preț de penetrare. Menţinerea cotei de piaţă presupune păstrarea
preţurilor la niveluri rezonabile, chiar şi atunci cînd imaginea produselor ar permite creşterea
acestora.
Asigurarea unui anumit volum al vînzărilor presupune realizarea unui anumit volum fizic
al vînzărilor într-un interval de timp stabilit, ce se poate realiza prin reducerea preţurilor în
încercarea de a atrage noi consumatori. Pentru a stabili un asemenea obiectiv sunt necesare
cuantificări ale elasticităţii cererii în funcţie de preţ şi acţiuni concrete privind anticiparea
reacţiilor concurenţilor la aceste reduceri preţ, ca să nu genereze un război al preţurilor. Trebuie
să se anticipeze şi o posibilă idee la nivelul consumatorilor de scădere a calităţii.
Companiile care activează pe o piață concurențială, pot stabili obiective legate de
concurență. Acestea pot viza:
a) supraviețuirea (menținerea) pe piață. Un asemenea obiectiv pot urmări firmele care se
confruntă cu o concurență puternică sau cînd are loc o modificare a structurii consumului
populației. Pentru a lichida stocurilor cît mai urgent se recurge la reducerea mare a
prețurilor. În acest caz, obiectivul de bază este supraviețuirea și nu profitabilitatea. Atîta
timp, cît prețul acoperă integral costurile variabile unitare și o parte din costurile fixe,

4
 firma își poate continua activitatea, dar acets obiectiv nu poate fi urmărit o perioadă
îndelungată. Este un obiectiv pe termen scurt.
b) descurajarea concurenților. Un asemenea obiectiv și-l poate stabili o firmă care deține
poziția de lider pe piața unui produs sau serviciu și pe acele segmente de piață, udne
cumpărătorii sunt sensibil la preț. Prin acest obiectiv, firma-lider îi poate constrînge pe
unii concurenți să părăsească ramura, practicînd un preț mai mic. Unii concurenți
neputînd ține pasul cu acesta vor fi nevoiți să părăsească ramura. O asemenea situație nu
poate dura un timp îndelungat, deci este un obiectiv pe termen scurt. Aceste obiectiv se
utilizează ca instrument de declanșare a războiului prețurilor cu un concurent mai
defavorabil.
c) menținerea unui preț stabil. Firmele urmăresc acest obiectiv, mai ales pe piața de
oligopol prin alinirea la prețul practicat de concurenți.
Obiectivul ce vizează formarea unei imagini a produsului și a firmei pe piață se
realizează prin stabilirea unor prețuri înalte și promovarea de produse de calitate superioară. Se
cunoaște că prețul înalt, cele mai deseori, se asociază în mintea consumatorului cu calitate,
unicitate, originalitate, ceea ce-i conferă produsului și firmei unei anumite imagini. Firmele
pentru a produce bunuri și presta servicii de calitate și unicale suportă mari costuri legate de
realizarea și implementarea de cercetări pentru a îmbunătăți calitatea, utilitatea și imaginea
bunului oferit pe piață. Iar acestea pot fi recuperate printr/un preț mai înalt.
Entităţile prin politica de preţ promovată pot urmări şi obiective cu caracter financiar,
cum ar fi asigurarea lichidităţiii prin maximizarea încasărilor din vînzări. Ca tactici folosite
pentru maximizarea vînzărilor pot fi: acordarea de discounturi, acordare de reduceri la plata pe
loc sau într-o perioadă foarte scurtă de timp tc.
După cum vedem, fiecare din obiectivele enumerate mai sus pot fi stabilite în anumite
condiții. Astfel, în cazul cînd firma se confruntă cu o concurență puternică, ea va urmări
obiectivul menținerii pe piață (de supraviețuire), care se asigură printr-un control riguros asupra
nivelului costurilor.
Cînd scopul entității este obținerea profitului maxim, este necesară compararea
volumului cererii și a mărimii costurilor în funcție de diferite niveluri ale prețului. Această
operațiune presupune mai multe variante de comparație. În primul caz, se urmărește obținerea
unui profit maxim pe termen scurt de către firmele cu o poziție fermă pe piață sau de către
firmele cu un viitor instabil. În al doilea caz, același obiectiv se urmărește prin creșterea prețului.
Însă esențial este faptul ca această creștere să fie argumentată de volumul investițiilor utilizate în
vederea lărgirii capacităților de producție și a sporirii calității. În al treilea caz, maximizarea

5
profitului pe termen lung se obține prin adăugarea la costul unitar a unei marje rezonabile de
profit, care să garanteze autonomia financiară și capacitatea de plată a entității economice.
Fiecare din întreprindere își poate stabili și unele obiective specifice, pe care echipa
managerială trebuie să le integreze cu atenție în ansamblul obiectivelor de preț. Totodată, trebuie
să se știe, că unele din obiectivele enunțate mai sus, sunt uneori incompatibile, cu efecte diferite
asupra indictaorilor de performanță. În acest sens, obiectivele politicii de preț pot fi reflectate
prin anumiți indicatori cantitativi și calitativi, cum ar fi: volumul vînzărilor, costurile de
producție, profitul unitar, profitul total, rentabilitatea vînzărilor, rentabilitatea pe produs,
rentabilitatea economică, financiară etc. În ultimul timp, o atenție sporită se acordă și
indicatorilor de creare de valoare: valoarea economică adăugată (EVA), valoarea de piață
adăugată (MVA) ș.a.

3.3. Factorii ce influențează nivelul și evoluția prețurilor

Nivelul și modificarea prețurilor la bunuri și servicii este influențată de o mare diversitate
de factori. Printre cei mai importanți pot fi menționați:
- costurile;
- calitatea produselor/serviciilor;
- cererea, oferta și raportul dintre acestea;
- etapa ciclului de viață al produsului și al mărcii;
- concurența;
- politica statului în domeniul prețului
- inflația ș.a.
Toţi aceşti factori pot fi delimitaţi în interni şi externi. Către factorii interni se referă:
costurile, calitatea produselor; etapa ciclului de viaţă; politica de distribuţie, politica de
promovare ş.a.
Costurile. Prin preţul stabilit, orice entitate urmărește acoperirea costurilor aferente
producerii și vînzării produsului şi obţinerea unui profit corespunzător efortului depus şi riscului
asumat. Dependența nivelului prețului de nivelul costurilor depinde de tipul pieței. Astfel, pe
piața de monopol, această dependență este mai mare, pe cînd în condiții de piață concurențială,
această dependență este mai mică.
Se consideră, că costurile nu trebuie luate drept bază pentru determinarea nivelului prețului
de vînzare, dar acestea joacă totuși rolul principal în elaborarea strategiei de preț. Deciziile de
preț influențează în mod direct volumul vînzărilor, care, la rîndul său, influențează asupra
costurilor de producție, de marketing și administrative. Întradevăr, prețul, pe care-l va plăti
cumpărătorul nicicum nu depinde de costurile producătorului. În același timp, decizia

6
producătorului privind ce fel de produse și în ce cantități să producă depinde totuși de nivelul
costurilor.
Unii manageri cu competenţe decizionale în domeniu de preț, comit greșeli cînd iau decizii
privind volumul vînzărilor și segmentele de piață pînă la stabilirea nivelului prețului. Mai apoi ei
vor încerca să stabilească prețul reieșind din costurile suportate. Managerii, care iau decizii de reț
corecte procedează altfel. Ei vor stabili posibilitățile anumitor segmente de consumatori de a
plăti pentru un bun sau serviciu un anumit preț, și numai după aceasta vor determina volumul
producției și segmentele de piață. Deci, deciziile de preț și cantitatea pusă pe piață se ia în
rezultatul analizei prețurilor posibile și a costurilor. De aici reiese că nivelul costurilor
influențează totuși nivelul prețului pe care-l va stabili firma. Firmele care au costuri reduse pot
stabili un preț mai mic și vinde o cantitate mai mare obținînd astfel un profit înalt, deoarece
segmentul consumatorilor se va completa cu consumatori sensibili la preț.
Firmele cu un nivel înalt al costurilor nu vor avea posibilitatea de a stabili un preț mai mic
pentru a atrage clienții concurenților. Ea va trebui să-și orienteze strategia de preț spre un
segment de consumatori, care sunt dispuși să plătească un preț mai înalt.
În condiţii concurenţiale orice firmă îşi stabileşte ca obiectiv minimizarea costurilor, care
reprezintă o rezervă importantă de maximizare a profitabilităţii vînzărilor.
Întreprinderea trebuie să ştie cum variază costurile ei la diferite niveluri de producţie şi
în funcţie de aceste variaţii să fixeze preţurile. Delimitarea costurilor în variabile şi fixe are o
mare însemnătate pentru analiza activităţii întreprinderii, în particular în vederea luării
deciziei privind sistarea producerii anumitor bunuri.
Costurile fixe sunt considerate acelea care rămîn constante într-un interval relevant al
activităţii şi pentru o anumită perioadă de timp.
Costurile variabile depinde de nivelul producţiei şi variază proporţional cu volumul fizic
al acesteia.
Astfel, dacă precăutăm comportamentul firmei pe termen lung, atunci decizia
corectă va fi: firma trebuie să activeze în continuare dacă veniturile obținute din vînzarea
produselor sale vor depăşi costurile totale aferente fabricării acestei producţii, ş i invers, în
caz că veniturile din vînzări sunt inferioare costurilor de producere şi vînzare, este necesar a
se lua decizia privind încetarea producerii acestui bun sau serviciu.
În cazul cercetării comportamentului firmei pe termen scurt, pot fi luate următoarele
decizii: maximizarea profitului; minimizarea pierderilor; sistarea producerii.
În caz de dificultăţi financiare, pentru întreprindere este foarte important să ia decizia
corectă între minimizarea pierderilor şi sistarea producerii. Astfel, dacă întreprinderea-şi va

7
continua activitatea, ea va suporta pierderi suplimentare, dar va obţine şi venituri, iar dacă va
sista producerea – nu va realiza venituri, iar pierderile vor fi egale cu costurile fixe.
Costurile de producție si de distribuție a mărfurilor se pot majora în timp, datorită creșterii
prețurilor la materii prime, factorii energetici, salariilor, cheltuielile de reclamă ș.a. La aceste
modificări, producătorii pot reacționa în mod diferit:
- să majoreze prețurile, punînd această majorare pe spatele consumatorilor, ceea ce este
caracteristic pentru piața de monopol;
- să compenseze, parțial costurile suplimentare printr-o majorare mică a prețurilor;
- sau să mențină prețurile la același nivel, căutînd rezerve de reducere a costurilor, obținînd
astfel un profit mai mic.
Dependenţa preţurilor de nivelul costurilor va fi diferită în funcţie de tipul pieţei. Astfel, pe
piaţa de monopol, această dependenţă este mai mare; iar în cazul unei eventuale majorări,
monopolistul va pune aceste costuri pe seama consumatorilor. În condiţiile unei pieţei
concurenţiale, această dependenţă este mai mică, dar creşte importanţa măsurilor de reducere a
costurilor pentru sporirea profitabilităţii.
La stabilirea preţurilor trebuie evaluate diferite costuri:
 costurile de cercetare – dezvoltare sunt substanţiale în industria autoturismului, crearea
unui prototip fiind evaluată la peste un milion de dolari;
 costurile aferente remunerării muncii – sunt destul de importante, dar nu au o pondere
atît de importantă încît să influenţeze hotărîtor preţul unui autoturism, dar poate influenţa
preţul unui covor ţesut manual sau a unei broderii realizată manual;
 costurile cu distribuţia sunt mai înalte la acele bunuri care solicită spaţii specifice de
depozitare şi de expunere şi forţă de muncă specializată în domeniu;
Calitatea produselor/serviciilor. De regulă, o calitate mai înaltă presupune costuri
suplimentare, legate de perfecționarea tehnologiilor, materii prime mai scumpe etc. În funcție de
obiectivele producătorilor, sporirea calității produselor/serviciilor va condiționa modificarea
profitului, fie că se va majora sau se va reduce. Majorarea prețurilor în legătură cu sporirea
calității trebuie să fie acceptabilă pentru consumator, în caz contrar aceste bunuri nu vor fi
solicitate pe piață.
Pentru producător suplimentarea costurilor aferente producerii și desfacerii mărfurilor va fi
argumentată economic atunci, cînd ritmul de creștere a prețurilor va depăși sau va fi egal cu
ritmul de creștere a costurilor unitare.
Pentru consumator, majorarea prețului trebuie să presupună și o creștere a valorii de
întrebuințare (utilității), iar indicele prețului trebuie să fie egal sau inferior (mai mic) indicelui de
spor al calității.

8
 Se știe că prețul propus de producător pentru negociere cu cumpărătorii este format în
primul rînd de costul unitar și marja de profit. Dar jocul liber al prețului este determinat de:
cerere, ofertă și raportul dintre acestea.
Un factor important intern este etapa ciclului de viață al produsului (mărcii). De
regulă, în faza de lansare se practică un preț ridicat, în faza de creștere – unul moderat; în cea de
maturitate – prețul începe să scadă, iar în faza de declin, în funcție și de alți factori poate să scadă
sau să crească.
Strategiile de distribuţie şi cea de promovare sunt factori interni care influenţează în funcţie
de accesul la canalele de distribuţie. Prin politica de promovare preţul devine instrument
promoţional.
Factorii externi au o influenţă diferită ca intensitate asupra preţului. O influenţă imediată
şi cel mai adesea directă o au factorii economici (piaţa cu elementele ei: cererea, oferta şi
concurenţa), factorii juridici, politici (politica statului în domeniul reglementării preţurilor,
politica fiscal, echilibrul macroeconomic, bunăstarea consumatorilor etc.).
Raportul dintre cerere și ofertă poate influența prețul în modul următor:
- cînd cererea depășește oferta, se manifestă mai puternic concurența între cumpărători,
avînd ca efect creșterea prețurilor;
- cînd cererea este mai mică decît oferta se manifestă mai puternic concurența între
producători, ceea ce va conduce la scăderea prețurilor.
Cererea1 este un factor important care influențează nivelul prețurilor. La rîndul său,
cererea poate fi influențată de nivelul prețului. Mai mult cererea unui bun poate fi influențată de
variația prețului acestuia, cît și de variația prețurilor la alte bunuri și servicii, precum și de
variația prețurilor la bunurile oferite de concurenți.
De regulă, între cerere şi preţ există un raport invers proporţional, adică, cu cât preţul
creşte, cu atât cererea scade (şi invers), dar există și excepții 2. Caracterul acestei legături nu este
în acelaşi sens pentru diverse tipuri de produse, deoarece majorarea preţurilor la unele din ele
poate fi sesizată ca o creştere a calităţii acestora, condiționând creşterea cererii la acestea. Dar o
asemenea creştere este posibilă doar până la o anumită cantitate, după care se va înregistra o
evoluţie regresivă.
Oferta, determinată de capacitatea de producție a întreprinderii va influența prețul,
deoarece ea trebuie să aleagă între un preț mai mare cu ofertă mică sau o ofertă mai mare cu un
preț mai mic. Studierea cererii și analiza costurilor îi va permite să aleagă soluția optimă.

1
Cererea reprezintă o cantitate dintr-un anumit bun pe care un cumpărător intenţionează să o achiziţioneze la
diferite niveluri imaginabile ale preţului, într-o perioadă determinată de timp.
2
În cazul cererii generate de o creștere așteptată a prețurilor; pentru unele mărfuri rare și foarte scumpe, care
reprezintă un mijloc de acumulare a banilor; cînd se dă preferință unor produse mai calitative și mai scumpe

9
 Pentru selectarea celei mai bune piețe se evaluează elasticitatea ofertei cu scopul de
efectua o analiză comparativă a piețelor.
Concurența, care reflectă structura pieței pe care entitatea economică își vinde produsul,
se bazează pe interdependența ce există între ofertanții aceluiași bun sau serviciu, întrucît
consecințele acțiunii unuia depind de reacția celorlalți ofertanți ai aceluiași bun. De aceea, are o
mare importanță, cunoașterea tipului de piață, întrucît prețul se formează într/n mod specifica pe
fiecare dintre acestea.
Politica statului cu privire la intervenția în general în viața economică și în special –
în domeniul prețului. Statul poate să intervină asupra raportului cerere – ofertă, asupra nivelului
prețului și prin controlul asupra prețurilor. Concret, intervenția statului se transpune în politicile
de prețuri adoptate prin:
- asigurarea unor prețuri avantajoase la materiile prime;
- achiziționarea, la prețuri convenabile, a unor cantități de bunuri (cereale, materii prime,
materiale strategice);
- acordarea de subvenții sau credite pentru unele produse;
- limitarea mărimii profitului sau impulsionarea creșterii lor;
- înghețarea prețurilor la limita minimă sau maximă pentru protecția consumatorilor sau
producătorilor ș.a.
Într-o mare măsură preţurile sunt influenţate de procesele inflaţioniste, adică procesele de
devalorizare a banilor, cauzat, la rîndul lor, tot de majorarea preţurilor la unele grupuri de
produse şi servicii de bază. Inflaţia condiţionează majorarea preţurilor şi diminuarea capacităţii
de plată a consumatorilor.
Alți factori, cum ar fi: variaţiile sezoniere ale preţurilor, caracteristice pentru unele
produse agricoel (cereale-boabe, fructe, legume); creşterea preţurilor la unele grupuri de mărfuri
în ajunul sărbătorilor tradiţionale (unii comercianţi majorează preţurile în aceste perioade)
trebuie să fie luate în considerare la elaborarea politicii de preţ.

10