Sunteți pe pagina 1din 8

CURS .

nr 4

Evaluarea calităţii. (calimetria. standardizarea,


garantare şi certificarea calităţii, mărci de calitate).

Generalităţi

Evaluarea calitatii este examinarea sistematica a masurii in care o


entitate (produs, serviciu) este capabila sa satisfaca conditiile
specifice.
Evaluarea si estimarea calitatii prin metode si procedee specifice
constituie obiectul disciplinei, denumita calimetrie.
Termenul calimetrie a fost adoptat de Organizatia Europeana pentru
Controlul Calitatii (EOQC) in 1971. In 1981 aceeasi organizatie a
definit calimetria ca stiinţă a măsurarii calitatii.
Determinarea cantitativa a calitatii produselor se bazeaza in fapt pe
masuratorile analizelor, incercarile si observatiile de laborator
efectuate in mod uzual, dar rezultatul se exprima, de cele mai multe
ori, prin indicatori specifici determinati prin metode statistico-
matematice. De asemeni, rezultatul evaluarii calitatii exprimat prin
indicatori specifici pot fi utilizati pentru determinarea capabilitatii
furnizorului in ceea ce priveste calitatea.
Calimetria utilizeaza doua tipuri de metode:
- metoda comparativa,
- metoda demeritelor.

Principiile calimetriei
Măsurarea calitatii impune luarea in consideratie a unor principii -
principiile calimetriei :
 calitatea este o functie a principalelor caracteristici privite in
corespondenta cu cerintele consumatorilor;
 caracteristicile unui produs nu sunt egale ca pondere in
definirea calitatii, de aceea ele trebuie analizate, stabilita
ponderea fiecareia si ierarhizate pe mai multe nivele;
 caracteristicile de calitate ale unui produs fiind exprimate diferit,
notional (atributiv) sau cifric (marimi relative sau absolute cu
unitati de masura diferite), este necesara aducerea
(convertirea) lor intr-o forma de exprimare unitara, dupa
anumite reguli;
 orice caracteristica de calitate, indiferent de nivelul de
ierarhizare pe care se afla, trebuie determinata prin doi
parametri numerici: indicele de calitate respectiv si ponderea pe
care caracteristica o are in definirea calitatii;
 ponderea caracteristicilor, de la un nivel oarecare de ierarhizare
este conditionata atat de ponderea de la nivelul superior, cat si
de importanta ce se stabileste pentru caracteristicile aflate la
acelasi nivel; caracteristicile aflate pe un nivel dat sunt egale ca
pondere.
 ponderile de la diferitele niveluri de ierarhizare se stabilesc in
asa fel incat suma lor sa fie egala cu 100 (eventual 1).
 calitatea unui produs este data de sinteza caracteristicilor de
calitate si se exprima printr-un indicator sintetic.
Potrivit acestor principii, evaluarea calitatii (Q), in functie de marimea
caracteristicilor (Ki) exprimata intr-un sistem unitar si de importanta
sau ponderea lor in utilitate (Pi) se bazeaza pe relatia:
n
Q   K i  Pi
i 1

In functie de scopul si modul in care se face evaluarea, marimea


caracteristicilor (ki) poate fi exprimata cifric, pe baza unei scari de
apreciere cu valori intre anumite limite sau printr-un indice numeric al
fiecarei caracteristici, indice rezultat prin raportarea valorii absolute
efective (reale) a caracteristicilor produsului analizat, la valoarea
absoluta a caracteristicilor unui produs la referinta (care corespunde
in cea mai mare masura cerintelor utilizatorului).

Metoda comparativă directă


Indicatori sintetici ai calitatii
Metoda comparativa este o metoda prin care se masoara nivelul
calitativ al unui produs prin comparatie directa cu un produs etalon
(de referinta).
Metoda comparativa indirecta prevede compararea caracteristicilor
tehnice ale produsului respectiv cu caracteristicile a 4-6 produse
similare realizate in momentul respectiv de firme de prestigiu sau cu
specificatiile unor norme de calitate nationale sau internationale.
1. Raportul calitativ
Se raporteaza valorile fiecarei caracteristici ale produsului analizat la
cele ale produsului etalon.
Va
Rj 
Ve

in care:
Rj - raportul calitativ al unei caracteristici;
Va - valoarea caracteristicii produsului analizat;
Ve - valoarea caracteristicii produsului etalon.
Cand calitatea se imbunatateste prin scaderea valorii caracteristicilor,
atunci:
Ve
Rj 
Va

In cazul caracteristicilor atributive, cand se foloseste metoda


punctarii, cand valorile reale ale caracteristicilor produsului analizat,
determinate experimental se situeaza la nivelul celor considerate
optime, se acorda punctajul maxim. Daca se constata diferente
(abateri) fata de nivelul optim, punctajul acordat este diminuat in mod
corespunzator.
Xa
Rj 
Xe

in care:
Xa - punctajul caracteristicii atributive a produsului analizat;
Xe - punctajul caracteristicii produsului etalon.
2. Indicatorul de calitate
Suma rapoartelor calitative ponderate cu punctajul acordat in functie
de importanta caracteristicilor constituie un indicator sintetic de
calitate.
n
Iq   Rj  p j
j 1

in care:
Iq - indicatorul de calitate;
pj - ponderea pentru fiecare caracteristica comparata.
Se poate calcula un indicator de calitate (I c) al produsului analizat
comparativ cu cel etalon cu relatia:

R p R p
n n

j j j j

I  
j 1 j 1

p
n
100
C

j
j 1

p
j 1
j este suma ponderilor caracteristicilor, egala cu 100.

3. Indicatorul sintetic al calitatii


Acest indicator masoara nivelul calitativ prin metoda compararii
directe cu un produs considerat etalon. Comparatia se face atat sub
aspectul caracteristicilor tehnice, cat si sub aspect economic, ceea ce
inseamna ca la compararea a doua produse se tine cont si de pretul
acestora.

 n
Tia n
Q  P
N =    t i   ia  qi   C
 i 1 Tie i 1 Qie  Pa

in care:
N - indicatorul sintetic al calitatii;
Tia, Tie - parametrii tehnici ai produsului analizat, respectiv
etalon;
ti - ponderea parametrului tehnic I;
Qia , Qie - caracteristicile calitative ale produsului analizat,
respectiv etalon;
qi - ponderea pentru fiecare caracteristica;
Pe - pretul produsului etalon;
Pa - pretul produsului analizat.
Atunci cand:
N = 1 - produsul analizat are acelasi nivel calitativ cu produsul
etalon;
N > 1 - produsul analizat are un nivel calitativ superior
produsului etalon;
N < 1 - produsul analizat are un nivel calitativ inferior
produsului etalon.

Metoda demeritelor
Indicatori ai noncalitatii
Principiul metodei demeritelor: la stabilirea nivelului calitativ al unui
produs sau a unei productii se porneste de la defecte, de la
demeritele produsului sau fabricatiei.
Metoda demeritelor este rapida, usor utilizabila, fara calcule
laborioase, permite tragerea concluziilor si luarea unor masuri
imediate.
Indicatorii noncalitatii nu se substituie indicatorilor sintetici, ci ii pot
completa.
Noncalitatea se manifesta prin aparitia unor defecte, fie pe parcursul
procesului de obtinere a produselor, fie in utilizare.
Prin defect in activitatea de control se intelege orice abatere a
produsului sau a unei cacteristici a acestuia fata de prescriptiile din
specificatie.
In functie de gravitate (consecinte) si de frecventa de aparitie,
defectele se clasifica in: critice, principale, secundare, minore.
Metoda demeritelor, adica determinarea nivelului calitativ al
produselor dupa identificarea defectelor, are larga aplicabilitate.
Aplicarea acestei metode consta in efectuarea urmatoarelor operatii:
definirea obiectului cercetarii (produs, lot, caracteristica etc.);
clasificarea corecta si stabilirea defectelor ce se incadreaza in
fiecare categorie, dupa gravitatea lor, respectiv, a
consecintelor pe care le au asupra calitatii.
aplicarea punctajului de penalizare pentru fiecare categorie de
defecte, astfel:
 defecte critice …………….. ...100 puncte
 defecte principale …………... 50 puncte
 defecte secundare .………….10 puncte
 defecte minore ………………..1 punct
stabilirea demeritului limita acceptat potrivit conditiilor de
admisibilitate prescrise, cu privire la numarul maxim de
defecte admis pe acelasi produs sau pe un lot de produse.
calculul indicatorilor de demerite.
Cu ajutorul metodei demeritelor se calculeaza mai multi indicatori,
unii putînd fi reprezentati si grafic.
1) histograma demeritelor - da imaginea frecventei fiecarui tip
de defect, adica permite stabilirea tipului de defect (de ex. cu
frecventa cea mai mare) asupra caruia sa se indrepte cu prioritate
atentia pentru stabilirea cauzelor si a masurilor necesare pentru
eliminarea lui.
Dupa stabilirea defectelor, ele se grupeaza pe tipuri, se intocmeste
tabelul si se reprezintă grafic.

Tipul defectului
Nr.de defecte
corespunzatoare
tipului

Număr
defecte

Tipul defectelor
2) Frecventa relativa a defectelor zilnice data de raportul:
k
F= ,
n
in care: k - nr. total de defecte identificate;

Zile
n - nr. de produse controlate.
Se reprezinta grafic datele zilnice.
Acest indicator da o imagine a numarului de defecte/produs si
evolutia lui de la o zi la alta sau la un alt interval de timp: decada,
luna. Daca dreapta / curba are tendinta crescatoare, calitatea
produselor/ productiei se inrautateste.
3. Demeritul partial (Dp) - dat de suma punctelor cu care s-au
penalizat defectele (Di) dintr-o categorie:
Dp = Di
4. Demeritul total (Dt) - reprezentat din insumarea demeritelor
partiale, pe categorii de defecte (Dpi) :
Dt =  Dpi
5. Indicele global de demerite (Ig) calculat ca suma ponderata a
indicilor partiali pe categorii de defecte: de exemplu, defect de aspect
(Ia), etc.
K 1 I a  K 2 I f  K 3 I d  ...  K g I g
Ig = n

K
i 1
i

unde:
Ki - ponderile acordate indicilor partiali ai demeritelor, suma lor
putand fi 10 sau 100.
Cand : - I g< 1, calitatea produselor este imbunatatita fata de cea a
produselor din perioada de baza sau a celor de referinta;
- Ig > 1, calitatea produselor este inferioara celei din
perioada de baza sau de referinta.
6. Demeritul mediu pe lot de produse controlate (D ) - reprezinta
suma valorilor demeritelor totale pe unitate de produs verificat,
raportat la numarul de produse verificate:
100 N C  50 N C  10 N S  N m
D=
n
in care: n - nr. de produse verificate din lot;
Nc, Np, Ns, Nm - nr. produselor cu defecte critice, principale,
secundare, minore.
Reprezentarea grafica a acestui indicator da o imagine clara si
concisa asupra nivelului calitativ.

S-ar putea să vă placă și