Sunteți pe pagina 1din 9

A doua înviere- ISTORIA MINTUIRII- EG WHITE

Isus a pãrãsit apoi cetatea, împreunã cu întreaga suitã îngereascã ºi toþi


sfinþii rãscumpãraþi. Îngerii L-au înconjurat pe Comandantul lor ºi l-au
escortat pe drum, iar suita sfinþilor mântuiþi îi urma. Apoi, cu o maiestate
înfricoºãtoare ºi teribilã, Isus i-a chemat afarã pe cei rãi morþi, iar ei au ieºit
cu aceleaºi trupuri slabe ºi bolnave cu care coborâserã în mormânt. Ce
spectacol! Ce priveliºte! La prima înviere, toþi au ieºit cu prospeþime
nemuritoare, dar la a doua, semnele blestemului se vãd asupra tuturor.
Împãraþii ºi nobilimea pãmântului, cei rãi ºi cei decãzuþi, cei învãþaþi ºi cei
neînvãþaþi, ies împreunã. Toþi Îl vãd pe Fiul omului. Aceiaºi oameni care L-
au dispreþuit ºi batjocorit, care I-au pus pe fruntea sfântã cununa de spini ºi
L-au lovit cu trestia, Îl priveau acum în toatã maiestatea Lui împãrãteascã.
Cei care L-au scuipat în ceasul încercãrii Sale îºi întorc faþa de la privirea
Lui pãtrunzãtoare ºi de la slava înfãþiºãrii Sale. Cei care I-au bãtut piroanele
în mâini ºi picioare vãd acum semnele rãstignirii Lui. Cei care L-au strãpuns
cu suliþa în coastã privesc semnele cruzimii pe care au manifestat-o faþã de
trupul Sãu. Toþi ºtiu cã El este Acela pe care L-au rãstignit ºi de care ªi-au
bãtut joc în timp ce se afla în chinurile morþii. Apoi, se înalþã un bocet
prelung de agonie, în timp ce ei fug sã se
{SJ 419}
ascundã de prezenþa Împãratului împãraþilor ºi Domnului domnilor.
Toþi cautã sã se ascundã în stânci ºi sã se adãposteascã de slava grozavã a
Aceluia pe care altãdatã L-au dispreþuit. Copleºiþi ºi suferinzi din cauza
maiestãþii ºi slavei Sale nemãrginite, ei îºi înalþã împreunã glasurile ºi
exclamã cu o claritate înfricoºãtoare: "Binecuvântat este Cel ce vine în
numele Domnului!"
Isus ºi îngerii, însoþiþi de toþi sfinþii, intrã iarãºi în cetate, iar bocetele ºi
jeluirile pline de amãrãciune ale osândiþilor umplu vãzduhul. Apoi am vãzut
cã Satana ºi-a început din nou lucrarea. A trecut printre supuºii lui ºi i-a
întãrit pe cei slabi ºi neputincioºi ºi le-a spus cã el ºi îngerii lui erau puternici.
A arãtat cãtre milioanele fãrã numãr care înviaserã. Acolo erau luptãtori
puternici ºi împãraþi foarte iscusiþi în luptã ºi care cuceriserã împãrãþii. Mai
erau ºi uriaºi ºi oameni voinici care niciodatã nu pierduserã vreo bãtãlie. Se
afla acolo mândrul ºi ambiþiosul Napoleon, a cãrui apropiere fãcuse
împãrãþiile sã tremure. Se mai aflau bãrbaþi cu staturã înaltã ºi înfãþiºare
nobilã, care cãzuserã în luptã însetând dupã cucerire.
Când au ieºit din morminte, ei ºi-au reluat cursul gândurilor de unde fusese
întrerupt de moarte. Ei aveau aceeaºi dorinþã de a cuceri care îi stãpânea
când ºi-au pierdut viaþa. Satana se consultã cu îngerii lui, apoi cu acei

1
împãraþi, cuceritori ºi bãrbaþi puternici. Apoi, priveºte la uriaºa armatã ºi le
spune cã grupa din cetate este micã ºi slabã, cã ei pot merge împotriva ei ºi o
pot cuceri, cã-i pot alunga pe locuitorii ei ºi pot intra în posesia bogãþiei ºi
slavei sale.
Satana reuºeºte sã-i amãgeascã ºi toþi încep sã se pregãteascã imediat de
luptã. În acea armatã se aflã mulþi bãrbaþi iscusiþi care confecþioneazã tot
felul de arme
{SJ 420}
ºi echipamente de luptã. Apoi, cu Satana în frunte, mulþimile pornesc.
Împãraþi ºi luptãtori îl urmeazã îndeaproape, iar dupã ei, mulþimile, în
companii. Fiecare companie îºi are conducãtorul ei ºi toþi mãrºãluiesc în
ordine pe suprafaþa zdrobitã a pãmântului, spre cetatea sfântã. Domnul Isus
închide porþile, iar aceastã armatã numeroasã înconjoarã cetatea ºi se aºeazã
în linie de bãtaie, aºteptându-se la o luptã crâncenã.
{SJ 421}
Cap. 65 - Încoronarea lui Hristos
Domnul Hristos se aratã din nou duºmanilor Lui. Mult deasupra cetãþii, pe o
temelie de aur strãlucitor, se aflã un tron înalt ºi plin de slavã. Pe el stã Fiul
lui Dumnezeu, iar în jur sunt supuºii împãrãþiei Sale. Nici o limbã nu poate
descrie ºi nici o panã nu poate zugrãvi puterea ºi maiestatea Domnului
Hristos. Slava Tatãlui veºnic Îl înfãºoarã pe Fiul Lui. Strãlucirea prezenþei
Sale umple cetatea lui Dumnezeu ºi se revarsã dincolo de porþi, inundând
întregul pãmânt cu aureola ei.
Cel mai aproape de tron se aflã cei care odinioarã erau zeloºi pentru cauza
lui Satana, dar care, smulºi ca niºte cãrbuni din foc, L-au urmat pe
Mântuitorul lor cu mare devotament. Urmãtorii sunt aceia care ºi-au
desãvârºit caracterul creºtin în mijlocul minciunii ºi necredinþei, cei care au
onorat Legea lui Dumnezeu în timp ce lumea creºtinã o declara fãrã valoare
ºi milioanele din toate veacurile care au fost martirizaþi pentru credinþa lor.
Dupã aceºtia urmeazã "gloata cea mare pe care nu putea s-o numere nimeni,
din orice neam, din orice seminþie, din orice norod ºi de orice limbã, ...
înaintea scaunului de domnie ºi înaintea Mielului, îmbrãcaþi în haine albe,
cu ramuri de finic în mâini." Apocalipsa 7,9. Lupta lor s-a terminat ºi
biruinþa a fost câºtigatã. Ei ºi-au alergat alergarea ºi au cãpãtat premiul.
Ramura de palmier din mâna lor este simbolul
{SJ 422}
triumfului, iar haina albã reprezintã neprihãnirea Domnului Hristos, care este
acum a lor.
Rãscumpãraþii înalþã un cântec de laudã al cãrui ecou rãsunã în bolþile
cerului: "Mântuirea este a Dumnezeului nostru, care stã pe scaunul de

2
domnie, ºi a Mielului." Îngerii ºi serafimii îºi unesc glasurile în adorare.
Când mântuiþii au vãzut puterea ºi rãutatea lui Satana, ºi-au dat seama, ca
niciodatã mai înainte, cã nici o putere în afarã de aceea a lui Hristos nu i-ar fi
putut face biruitori. În toatã acea mulþime strãlucitoare nu existã nimeni care
sã-ºi atribuie sieºi mântuirea, ca ºi cum ar fi biruit prin propria putere ºi
bunãtate. Nu se spune nimic despre ce au fãcut sau au suferit ei. Tema
fiecãrui cântec ºi nota fundamentalã a fiecãrui imn este: "Mântuirea este a
Dumnezeului nostru ... ºi a Mielului." Apocalipsa 7,10.
În prezenþa adunãrii tuturor locuitorilor pãmântului ºi ai cerului are loc
încoronarea finalã a Fiului lui Dumnezeu. Învestit cu maiestate ºi putere
supremã, Împãratul împãraþilor pronunþã sentinþa asupra celor rãzvrãtiþi
împotriva guvernãrii Sale ºi executã dreptatea asupra celor care au cãlcat
Legea Lui ºi I-au asuprit poporul. Profetul lui Dumnezeu spune: "Apoi am
vãzut un scaun de domnie mare ºi alb ºi pe Cel ce ºedea pe el. Pãmântul ºi
cerul au fugit dinaintea Lui ºi nu s-a mai gãsit loc pentru ele. ªi am vãzut pe
morþi, mari ºi mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Niºte
cãrþi au fost deschise. ªi a fost deschisã o altã carte, care este cartea vieþii. ªi
morþii au fost judecaþi dupã faptele lor, dupã cele ce erau scrise în cãrþile
acelea." Apocalipsa 20:11,12.
Imediat ce se deschid cãrþile faptelor ºi ochiul Domnului Isus priveºte
asupra celor rãi, ei sunt conºtienþi de toate pãcatele pe care le-au comis
vreodatã. Ei vãd exact unde li s-a abãtut piciorul de la calea
{SJ 423}
curãþiei ºi sfinþeniei ºi cât de departe i-au dus mândria ºi rãzvrãtirea în
încãlcarea Legii lui Dumnezeu. Ispitele seducãtoare pe care ei le-au încurajat
complãcându-se în pãcat, binecuvântãrile pervertite, valurile harului respinse
de inima îndãrãtnicã ºi nepocãitã - toate le apar ca scrise cu litere de foc.
Priveliºtea marii lupte
Deasupra tronului este descoperitã crucea ºi, ca o vedere panoramicã, apar
scene din ispitirea ºi cãderea lui Adam, precum ºi paºii succesivi din marele
Plan de Mântuire. Naºterea umilã a Mântuitorului; prima parte a vieþii Sale
petrecutã în simplitate ºi ascultare; botezul în Iordan; postul ºi ispitirea în
pustie; lucrarea Lui publicã, descoperind oamenilor cele mai preþioase
binecuvântãri ale cerului; zilele pline de fapte de iubire ºi de milã, nopþile de
rugãciune ºi de veghere în solitudinea munþilor; comploturile invidiei, urii ºi
rãutãþii ce i-au rãsplãtit binefacerile; agonia grozavã ºi misterioasã din
Ghetsemani, sub greutatea zdrobitoare a pãcatelor întregii omeniri; trãdarea
Sa în mâinile gloatei criminale; evenimentele înfricoºãtoare ale acelei nopþi
teribile; arestatul care nu opune rezistenþã, pãrãsit de cei mai iubiþi ucenici
ai Lui, târât cu brutalitate pe strãzile Ierusalimului; Fiul lui Dumnezeu adus

3
înaintea lui Ana, acuzat în palatul marelui preot, în sala de judecatã a lui
Pilat ºi în faþa laºului ºi crudului Irod, batjocorit, insultat, torturat ºi
condamnat sã moarã - totul este zugrãvit în mod viu.
Dupã aceea, înaintea mulþimilor se descoperã scenele finale: rãbdãtorul
Suferind pãºind pe drumul Calvarului; Prinþul cerului atârnând pe cruce;
preoþii trufaºi ºi gloata batjocoritoare râzând de agonia morþii Sale;
întunericul supranatural;
{SJ 424}
cutremurul de pãmânt, stâncile sfãrâmate ºi mormintele deschise, marcând
momentul în care Rãscumpãrãtorul lumii ªi-a dat viaþa.
Acest spectacol înfricoºãtor apare chiar aºa cum a avut loc în realitate.
Satana ºi supuºii lui, precum ºi îngerii cei rãi, nu au nici o putere sã-ºi
întoarcã privirile de la tabloul propriei lucrãri. Fiecare actor îºi aminteºte
rolul pe care l-a jucat. Irod, care i-a ucis pe copiii nevinovaþi ai Betleemului,
ca sã-L poatã nimici pe Împãratul lui Israel; Irodiada cea decãzutã, vinovatã
de sângele lui Ioan Botezãtorul; Pilat cel slab ºi oportunist; soldaþii
batjocoritori; preoþii, conducãtorii ºi mulþimea înfuriatã care strigase:
"Sângele Lui sã cadã asupra noastrã ºi asupra copiilor noºtri" - toþi îºi vãd
enormitatea vinei. În zadar cautã sã se ascundã de maiestatea divinã a
înfãþiºãrii Sale ce strãluceºte mai tare decât slava soarelui. În acest timp
rãscumpãraþii îºi aruncã la picioarele Mântuitorului cununile, exclamând:
"El a murit pentru mine!"
În mijlocul mulþimii rãscumpãrate, se aflã apostolii lui Hristos: marele
Pavel, Petru cel înflãcãrat, Ioan cel iubit ºi iubitor ºi fraþii lor credincioºi,
precum ºi marea oºtire a martirilor, în timp ce în afara zidurilor, împreunã cu
tot ce este rãu ºi întinat, se aflã cei care i-au prigonit, închis ºi omorât. Acolo
este Nero, acel monstru al cruzimii ºi viciului, privind bucuria ºi triumful
acelora pe care odatã i-a torturat ºi în ale cãror chinuri extreme îºi gãsea o
plãcere satanicã. Mama lui este acolo, martorã la rezultatul propriei sale
lucrãri, pentru a vedea cum trãsãturile rele de caracter transmise fiului ei ºi
patimile încurajate ºi dezvoltate de influenþa ºi exemplul ei au adus ca roadã
crime ce au fãcut lumea sã se cutremure.
Acolo se aflã preoþi ºi prelaþi papistaºi ce s-au pretins ambasadorii lui
Hristos, dar au folosit scaunul de torturã,
{SJ 425}
temniþa ºi rugul pentru a stãpâni conºtiinþa poporului Sãu. Acolo sunt
pontifii mândri care s-au înãlþat mai presus de Dumnezeu ºi s-au încumetat
sã schimbe Legea Celui Prea Înalt. Acei pretinºi pãrinþi ai bisericii au de dat
lui Dumnezeu o socotealã de care ar dori mult sã poatã scãpa. Ei sunt fãcuþi
sã vadã, prea târziu, cã Cel Atotºtiutor este gelos pentru Legea Lui ºi cã în

4
nici un chip nu-l va socoti nevinovat pe cel vinovat. Ei aflã acum cã Domnul
Hristos κi identificã interesele cu ale poporului Sãu suferind ºi simt puterea
cuvintelor Lui: "Ori de câte ori aþi fãcut aceste lucruri unuia din aceºti foarte
neînsemnaþi fraþi ai Mei, Mie Mi le-aþi fãcut." Matei 25,40.
La bara judecãþii
Întreaga lume nelegiuitã este aliniatã la bara de judecatã a lui Dumnezeu,
sub acuzaþia de înaltã trãdare împotriva guvernãrii cerului. Ei nu au pe
nimeni sã le apere cauza; sunt fãrã scuzã; ºi se pronunþatã sentinþa morþii
veºnice în dreptul lor.
Acum le este tuturor clar cã plata pãcatului nu este independenþa nobilã ºi
viaþa veºnicã, ci robia, ruina ºi moartea. Cei rãi vãd ce au pierdut prin viaþa
lor de rãzvrãtire. Ei au dispreþuit greutatea veºnicã de slavã atunci când le-a
fost oferitã, dar cât de mult o doresc acum! Sufletul pierdut strigã: "Aº fi
putut avea toate acestea, dar am ales sã le îndepãrtez. O, ce nebunie ciudatã!
Am schimbat pacea, fericirea ºi onoarea pe ticãloºie, ruºine ºi disperare."
Toþi vãd cã excluderea lor din cer este dreaptã. În viaþa lor, ei au declarat:
Nu vrem ca acest Isus sã împãrãþeascã peste noi!
Ca vrãjiþi, cei rãi privesc la încoronarea Fiului lui Dumnezeu. Vãd în
mâinile Sale tablele Legii divine, principii pe care ei le-au dispreþuit
{SJ 426}
ºi cãlcat. Sunt martori la izbucnirea de uimire, extaz ºi adorare a izbãviþilor.
Când acordurile muzicii se înalþã peste mulþimile din afara cetãþii, toþi
exclamã într-un glas: "Minunate sunt lucrãrile Tale, Doamne Dumnezeule,
Atotputernice! Drepte ºi adevãrate sunt cãile Tale, Împãrate al sfinþilor!"
(Apocalipsa 15,3) ºi, cãzând la pãmânt în prosternare, se închinã Prinþului
vieþii.
{SJ 427}
Cap. 66 - Moartea a doua
Satana pare paralizat în timp ce priveºte slava ºi maiestatea lui Hristos. El,
care a fost cândva un heruvim ocrotitor, îºi aminteºte de unde a cãzut. Un
serafim strãlucitor, "fiu al zorilor"; cât de schimbat, cât de degradat acum!
Satana vede cã rãzvrãtirea lui deliberatã l-a descalificat pentru cer. El ºi-a
educat puterile ca sã lupte împotriva lui Dumnezeu. Curãþia, pacea ºi
armonia cerului ar fi pentru el cea mai mare torturã. Acuzaþiile lui împotriva
harului ºi dreptãþii lui Dumnezeu au încetat acum. Ocara pe care a cãutat s-o
arunce asupra lui Iehova zace acum asupra lui. El se pleacã ºi mãrturiseºte
justeþea sentinþei sale.
Acum este clarificat fiecare aspect al adevãrului ºi rãtãcirii din lunga
perioadã de controversã. Dreptatea lui Dumnezeu este pe deplin reabilitatã.
Înaintea întregii lumi se prezintã în mod clar marele sacrificiu fãcut de Tatãl

5
ºi Fiul în favoarea omului. A venit ceasul când Hristos κi ocupã poziþia Lui
de drept ºi este proslãvit mai presus de domnii ºi de stãpâniri ºi de orice
nume.
Cu toate cã Satana a fost constrâns sã recunoascã dreptatea lui Dumnezeu ºi
sã se plece înaintea supremaþiei lui Hristos, caracterul lui rãmâne
neschimbat. Spiritul de rãzvrãtire erupe din nou, ca un torent puternic. Plin
de revoltã ºi urã, se hotãrãºte sã nu renunþe la marea luptã. A sosit timpul
pentru o ultimã luptã disperatã
{SJ 428}
împotriva Împãratului cerului. El aleargã în mijlocul supuºilor lui ºi încearcã
sã-i inspire cu propria furie ºi sã-i ridice la o luptã imediatã. Între toate
milioanele nenumãrate, însã, pe care el le-a ademenit la rebeliune, nu mai
existã acum nici unul care sã-i recunoascã supremaþia. Puterea lui a luat
sfârºit. Cei rãi sunt plini de aceeaºi urã împotriva lui Dumnezeu care-l
inspirã ºi pe Satana, dar ei vãd cã nu existã nici o speranþã pentru cauza lor
ºi cã nu pot ieºi biruitori împotriva lui Iehova. Mânia li se aprinde împotriva
lui Satana ºi a celor care au fost agenþii lui în înºelãtorie. Cu o furie ca a
demonilor se întorc împotriva acestora ºi urmeazã o încleºtare universalã.
Foc din cer
Atunci se împlinesc cuvintele profetului: "Cãci Domnul este mâniat pe toate
neamurile ºi plin de urgie pe toatã oºtirea lor: El le nimiceºte cu desãvârºire,
le mãcelãreºte de tot." Isaia 34,2. "Peste cei rãi plouã cãrbuni, foc ºi
pucioasã: un vânt dogoritor, iatã paharul de care au ei parte." Ps. 11,6. Din
cer, de la Dumnezeu coboarã foc. Pãmântul se crapã. Armele ascunse în
adâncimile lui sunt scoase la suprafaþã. Flãcãri ce devoreazã izbucnesc din
fiecare prãpastie ce se deschide. Chiar ºi stâncile ard. A venit ziua care "va
arde ca un cuptor." Maleahi 4,1. Corpurile cereºti se topesc de mare cãldurã,
iar pãmântul, cu tot ce este pe el, arde. (2 Petru 3,10.) Focul iadului este
pregãtit pentru împãrat, pentru capul rãzvrãtirii. Rugul este adânc ºi lat, iar
"suflarea Domnului îl aprinde ca un ºuvoi de pucioasã." Isaia 30,33.
Suprafaþa pãmântului pare o masã topitã, un lac întins de foc clocotind. Este
ziua judecãþii ºi a pierzãrii celor rãi -
{SJ 429}
"o zi de rãzbunare a Domnului, un an de rãsplãtire ºi rãzbunare pentru Sion."
Isaia 34,8.
Cei rãi îºi primesc rãsplata pe pãmânt. Ei "vor fi ca miriºtea; ziua care vine îi
va arde, zice Domnul oºtirilor." Maleahi 4,1. Unii sunt nimiciþi într-o clipã,
în timp ce alþii îndurã multe zile. Toþi sunt pedepsiþi potrivit cu faptele lor.
Pãcatele neprihãniþilor sunt transferate asupra lui Satana, generatorul rãului,
care trebuie sã le poarte vina [Vezi nota de la pagina 319] . În felul acesta, el

6
este fãcut sã sufere nu numai pentru propria-i rebeliune, ci ºi pentru toate
pãcatele pe care i-a determinat pe cei din poporul lui Dumnezeu sã le
comitã. Pedeapsa lui va fi cu mult mai mare decât a celor pe care i-a înºelat.
Dupã ce toþi cei care au cãzut prin înºelãciunea lui vor fi pierit, el va
continua sã trãiascã ºi sã sufere. Cei rãi sunt în final distruºi în flãcãrile
purificatoare, rãdãcinã ºi ramurã - Satana fiind rãdãcina, iar urmaºii lui
ramurile. Dreptatea lui Dumnezeu este satisfãcutã, iar sfinþii ºi toatã oºtirea
îngerilor spun cu voce tare: Amin.
În timp ce focul rãzbunãrii lui Dumnezeu învãluie pãmântul, neprihãniþii
rãmân în siguranþã în cetatea sfântã. Asupra celor care au avut parte de
prima înviere a doua moarte nu are nici o putere. (Apocalipsa 20,6.) În timp
ce pentru cei rãi Dumnezeu este un foc mistuitor, pentru poporul Lui este un
soare ºi un scut. (Ps. 84,11)
{SJ 430}
Cap. 67 - Noul pãmânt
"Apoi am vãzut un cer nou ºi un pãmânt nou; pentru cã cerul dintâi ºi
pãmântul dintâi pieriserã." Apocalipsa 21,1. Focul care îi nimiceºte pe cei
rãi, purificã pãmântul. Toate urmele blestemului sunt ºterse. Nu va exista un
iad arzând veºnic în care consecinþele grozave ale pãcatului sã rãmânã
mereu înaintea ochilor celor rãscumpãraþi. Un singur lucru rãmâne ca
amintire: Mântuitorul nostru va purta pururea semnele rãstignirii Sale.
Singurele urme ale lucrãrii nemiloase a pãcatului vor fi pe fruntea Lui, pe
mâinile ºi picioarele Sale rãnite.
"Iar la tine, turn al turmei, deal al fiicei Sionului, la tine va veni ºi la tine va
ajunge vechea stãpânire, împãrãþia fiicei Ierusalimului!" Mica 4,8. Domnul
Hristos a redobândit împãrãþia pierdutã prin pãcat, iar rãscumpãraþii o vor
stãpâni împreunã cu El. "Cei neprihãniþi vor stãpâni þara ºi vor locui în ea
pe vecie." Psalmul 37,29. Teama de a nu face ca moºtenirea sfinþilor sã parã
prea materialã i-a fãcut pe mulþi sã spiritualizeze excesiv tocmai adevãrurile
care ne conduc sã privim noul pãmânt ca pe cãminul nostru. Hristos i-a
asigurat pe ucenicii Lui cã S-a dus sã pregãteascã locaºuri pentru ei. Cei care
primesc învãþãturile Cuvântului lui Dumnezeu nu vor fi necunoscãtori cu
privire la locuinþa cereascã. ªi totuºi apostolul Pavel declarã: "Lucruri pe
care ochiul nu le-a vãzut, urechea nu le-a auzit ºi la inima omului nu s-au
suit, aºa sunt lucrurile pe care le-a pregãtit Dumnezeu pentru cei ce-L
iubesc." 1 Corinteni 2,9. Limba
{SJ 431}
omeneascã nu este în stare sã descrie rãsplata drepþilor. Aceasta va fi
cunoscutã numai de cei care o vor primi. Nici o minte mãrginitã nu poate
cuprinde slava paradisului lui Dumnezeu.

7
Biblia numeºte moºtenirea mântuiþilor "patrie". (Evrei 11; 14-16.) Acolo,
marele Pãstor κi conduce turma la fântâni de apã vie. Pomul vieþii rodeºte în
fiecare lunã, iar frunzele sale servesc la vindecarea neamurilor. Acolo sunt
râuri care curg fãrã încetare, limpezi precum cristalul, iar lângã ele pomii
legãnându-se, îºi aruncã umbra pe calea pregãtitã pentru rãscumpãraþii
Domnului. Acolo, câmpiile întinse se înalþã formând frumoase dealuri, iar în
spatele lor îºi înalþã crestele înalte munþii lui Dumnezeu. Pe acele câmpii
pline de pace, lângã râurile cu apã vie, poporul lui Dumnezeu, care a rãtãcit
ºi a peregrinat un timp aºa de îndelungat, va gãsi un cãmin.
Noul Ierusalim
Acolo se aflã noul Ierusalim, "având slava lui Dumnezeu" ºi lumina lui ca o
piatrã prea scumpã, ca o piatrã de iaspis, strãvezie precum cristalul."
Apocalipsa 21,11. Domnul spune: "Eu Însumi Mã voi veseli asupra
Ierusalimului ºi Mã voi bucura de poporul Meu." Isaia 65,19. "Iatã cortul lui
Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei ºi ei vor fi poporul Lui ºi Dumnezeu
Însuºi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor. El va ºterge orice lacrimã din ochii
lor. ªi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici þipãt, nici durere,
pentru cã lucrurile dintâi au trecut." Apocalipsa 21,3.4.
În cetatea lui Dumnezeu "nu va mai fi noapte". Nimeni nu va avea nevoie ºi
nu va dori odihnã. Nimeni nu va obosi sã împlineascã voia lui Dumnezeu ºi
sã aducã laude Numelui Sãu. Vom simþi mereu prospeþimea dimineþii
{SJ 432}
ºi aceasta nu se va sfârºi niciodatã. "ªi nu vor mai avea trebuinþã nici de
lampã, nici de lumina soarelui, pentru cã Domnul Dumnezeu îi va lumina."
Apocalipsa 22,5. Lumina soarelui va fi înlocuitã de o alta, a cãrei strãlucire
nu este orbitoare, dar care întrece nespus de mult strãlucirea amiezii noastre.
Slava lui Dumnezeu ºi a Mielului inundã cetatea sfântã cu o luminã ce nu
pãleºte. Mântuiþii umblã în slava unei zile veºnice, fãrã soare.
"În cetate nu am vãzut nici un templu; pentru cã Domnul Dumnezeu Cel
Atotputernic, ca ºi Mielul, sunt Templul ei." Apocalipsa 21,22. Poporul lui
Dumnezeu are privilegiul de a comunica direct cu Tatãl ºi cu Fiul. Acum
"vedem ca într-o oglindã, în chip întunecos". 1 Corinteni 13,12. Privim
chipul lui Dumnezeu reflectat ca într-o oglindã în lucrãrile naturii ºi în felul
în care îi trateazã pe oameni, dar atunci Îl vom vedea faþã în faþã, fãrã un
vãl întunecos între noi. Vom sta în prezenþa Lui ºi vom privi slava feþei
Sale.
Mintea nemuritoare va studia acolo, cu încântare neobositã, minunile puterii
creatoare ºi tainele iubirii mântuitoare. Nu mai existã nici un vrãjmaº hain ºi
înºelãtor care sã ispiteascã la uitarea de Dumnezeu. Fiecare facultate va fi
dezvoltatã, fiecare capacitate sporitã. Dobândirea cunoºtinþei nu va obosi

8
mintea ºi nu va epuiza energiile. Acolo se vor putea realiza cele mai mãreþe
proiecte, vor putea fi atinse cele mai nobile aspiraþii ºi îndeplinite cele mai
înalte ambiþii; ºi încã se vor ivi noi înãlþimi de urcat, noi minuni de admirat,
noi adevãruri de înþeles, lucruri proaspete care sã solicite puterile minþii,
sufletului ºi trupului.
ªi pe mãsurã ce se desfãºoarã veºnicia, ea va aduce tot mai bogate ºi mai
slãvite descoperiri ale lui Dumnezeu ºi ale lui Hristos. Dupã cum cunoaºterea
progreseazã, vor spori ºi dragostea, reverenþa ºi fericirea. Cu cât oamenii
învaþã mai mult despre Dumnezeu, cu atât Îi vor admira mai mult
{SJ 433}
caracterul. Pe mãsurã ce Isus le descoperã bogãþiile mântuirii ºi realizãrile
uimitoare în marea luptã cu Satana, inimile celor rãscumpãraþi bat cu o
consacrare mai mare, iar ei îºi ating harpele de aur cu o mânã mai hotãrâtã: ºi
de zece mii de ori zece mii ºi mii de mii de glasuri se unesc în marele cor de
laudã.
"ªi pe toate fãpturile care sunt în cer, pe pãmânt, sub pãmânt, pe mare ºi tot
ce se aflã în aceste locuri, le-am auzit zicând: 'A Celui ce ºade pe scaunul de
domnie ºi a Mielului sã fie lauda, cinstea ºi stãpânirea în vecii vecilor!"
Apocalipsa 5,13.
Nu mai existã pãcat ºi pãcãtoºi. Întreg universul lui Dumnezeu este curat, iar
marea luptã s-a sfârºit pentru totdeauna.